ECONOMIA ŞI FINANŢAREA PROTECŢIEI MEDIULUI Conf. Univ. Dr. Mariana VUTA

Dimension: px
Commencer à balayer dès la page:

Download "ECONOMIA ŞI FINANŢAREA PROTECŢIEI MEDIULUI Conf. Univ. Dr. Mariana VUTA"

Transcription

1 ECONOMIA ŞI FINANŢAREA PROTECŢIEI MEDIULUI Conf. Univ. Dr. Mariana VUTA

2 CAPITOLUL 1 MEDIUL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ 1.1 Conceptul de mediu Mediul în sens curent Mediul natural, urban şi tehnologic 1.2 Conceptul de dezvoltare durabilă

3 1.1 Conceptul de mediu Mediul în sens curent Accepţiunea literară a sensului de mediu desemnează imediata vecinătate, materială sau imaterială, a unei fiinţe sau a unui lucru punând în mod particular accent pe caracterul de apropiere a diferitelor fenomene. Astfel spus, mediul este alcătuit atât de ambientul natural sau artificial care ne înconjoară cât şi de relaţiile intelectuale şi reţeaua de informaţii pe care noi am contruit-o [1]. [1] H. Bourguinat, L'économiste et l'environnement: propos liminaires, Economies et Sociétés, sept. 1973

4 Mediul este un factor crucial al dezvoltării umane şi aceasta pentru cel puţin trei motive : mai întâi că este o structură de primire, un suport pentru activităţile umane; apoi pentru că stă la baza tuturor resurselor materiale pe care oamenii le folosesc pentru a- şi satisface nevoile; în sfârşit pentru că este unul din componentele esenţiale ale culturii noastre.

5 Mediul natural, urban şi tehnologic Comisia interministerială de calcul a patrimoniului natural[2] distinge două categorii de componente naturale : elementele naturale simple, ce compun fauna şi flora, resursele subsolului şi cadrul natural (apa, aerul, solul); ecosistemele naturale. O definiţie completă a mediului natural trebuie să precizeze conţinutul relaţiilor de mediu, acestea fiind: - accesul (turism, petrecerea timpului liber), -amenajareaşi folosirea (activităţi agricole, irigaţii, infrastructură), -prelevările (materii prime), - poluarea (deversarea de substanţe toxice), - riscurile naturale şi tehnologice, daunele (estetic), - funcţiile culturale asigurate de mediul natural (ştiinţifice, simbolice) [2] Les comptes du patrimoine naturel, Commission interministérielle des comptes du patrimoine naturel, collections de l'insee, serie C, cr ,1986

6 Mediul urban şi tehnologic poate fi definit ca un cadru de viaţă material, apropiat (în sensul habitatului), în care oamenii evoluează în mod cotidian. Mediul natural şi mediul urban şi tehnologic pe care le-am despărţit, sunt deci legate(figura 1.1). Este ceea ce Moscovici a exprimat perfect când scria: acţionând asupra materiei, omul acţionează simultan asupra lui însuşi şi că toată reorganizarea raporturilor sale cu forţele cadrului natural este o reorganizare a raporturilor cu el însuşi [3]. [3] S. Moscovici, Le marxisme et la question naturelle, Revue L'homme et la société, nr.13, Paris, sept.1969

7 În România, conform legii[3], prin mediu se înţelege ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului. [3] Legea protecţiei mediului nr.137/1995, publicată în MO nr. 304/30 dec. 1995

8 1.2 Conceptul de dezvoltare durabilă Raportul Bruntland defineşte dezvoltarea durabilă ca: un proces de schimbare prin care exploatarea resurselor, orientarea investiţiilor, a schimbărilor tehnologice şi instituţionale se găsesc în armonie şi întăresc potenţialul actual şi viitor al satisfacerii nevoilor omului [4]. Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă, deci, o încercare de coexistenţă între protecţia mediului şi dezvoltarea economică, într-o optică globală şi pe termen lung. Dezvoltarea de durată este un cuvânt nou pentru ideea mai veche, şi de bun augur, aceea că nu există economie viabilă fără resurse naturale şi nu există gestionarea acestor resurse fără raţionalitatea economică. [4] Raportul Comisiei Mondiale asupra mediului şi a dezvoltării, 1987

9 În limbajul curent, cuvântul mediu, înţeles de această dată în sensul său ecologic, desemnează - fie natura, în sens restrâns (adică ambientul biofizic), -fie anumite aspecte ale modului de viaţă cotidian al oamenilor.

10 Dezvoltarea durabilă va asigura salvarea şi transmiterea în viitor a capitalului natural din urmatoarele considerente: capitalul natural constituie un factor neînlocuibil al creşterii economice; resursele naturale sunt sursă de bunăstare prin aporturile lor (frumuseţea unui loc natural, plăcere, sănătate); aceleaşi resurse sunt neregenerabile şi epuizarea este iremediabilă: dispariţia unei specii de animale, a unei vegetaţii, a unui lac natural (ne confruntăm astfel cu ireversibilitatea acestor acţiuni);

11 Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile considerăm că includ următoarele:! redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei;! eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi sănătate;! asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil (reducerea creşterii demografice necontrolate);! conservarea şi sporirea resurselor naturale,

12 ! întreţinerea diversităţii ecosistemelor,! supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului;! reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a riscurilor acesteia;! descentralizarea formelor de guvernare,! creşterea gradului de participare la luarea deciziilor şi unificarea deciziilor privind mediul şi economia.

13 CAPITOLUL 2 DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI ECONOMIA MONDIALĂ 2.1 Rolul ONU şi OCDE 2.2 Rolul U.E.

14 2.1 Rolul ONU şi OCDE După optimismul anilor 60, în anii 70, o dată cu Conferinţa de Stockholm din 1972 s-a definit dreptul omului de a dispune de un mediu curat şi de calitate [1]. Această conferinţă a stat la originea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu[2]. În decembrie 1983, s-a creat Comisia Mondială asupra Mediului şi Dezvoltării ce avea ca scop: propunerea strategiilor de mediu pe termen lung pentru a obţine o dezvoltare durabilă până în anul 2000 şi după; recomandarea mijloacelor de apărare a mediului, prin realizarea unei cooperări între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, luându-se în calcul relaţiile existente între ţări, resurse, mediu; punerea la punct a unui program de acţiune pe termen lung pentru protejarea mediului [1] Comisia Mondială asupra mediului şi dezvoltării, 1988 [2] instituit prin rezoluţia 2997 din

15 OCDE a elaborat un cadru de cooperare a ţărilor în curs de dezvoltare pentru realizarea dezvoltării durabile, recunoscând că fără un efort şi o cooperare internaţională nu se pot realiza obiectivele propuse şi anume: (1) utilizarea unui sistem de preţuri care să încurajeze agenţii economici să ia în calcul costul deteriorării mediului, (2) realizarea unor politici tehnologice în coroborare cu deteriorarea mediului şi cu creşterea economică, (3) realizarea unor politici de eficacitate în raport cu mediul care să vizeze regenerarea resurselor, (4) substituirea resurselor neregenerabile cu altele regenerabile,

16 (5) asimilarea deşeurilor, (6) realizarea integrării diferitelor tipuri de politici (sectoriale, economice, sociale, de mediu) (7) realizarea cooperării internaţionale caracterizată prin transparenţă şi responsabilitate.

17 2.2 Rolul U.E. Politica europeană în domeniul mediului datează din 1972, anul primei conferinţe O.N.U pentru mediu. În cadrul programelor comunitare asupra mediului s-au stabilit programe de acţiune în materie de mediu. Au existat mai multe programe de mediu, şi anume: programul de mediu , , , , În tabelul următor vor fi prezentate particularităţile programului

18 DOMENIUL Legislativ Organizarea întreprinderilor Cercetare dezvoltare şi tehnologii curate PARTICULARITĂŢI Uniunea Europeană impune statelor membre să colaboreze pentru coerenţa, simplificarea şi codificarea legislaţiei astfel încât dispoziţiile regulamentare să se aplice uşor asigurându-se cel mai bun control. Micile întreprinderi, responsabile de o parte a poluării mediului, vor conveni în utilizarea unor tehnologii curate, în măsura în care există asistenţă din partea guvernelor, necesară depăşirii unor eventuale dificultăţi tehnice şi/sau financiare ce decurg din aplicarea dispoziţiilor regulamentare. Vor fi luate măsuri care să aibă un caracter incitativ economic şi fiscal, statele membre ale UE vor realiza o gestionare durabilă a resurselor naturale.

19 Politica de produs Educaţie Va permite punerea în practică a unui cadru coerent de adoptare a unor orientări comune care să evite distorsiuni ale concurenţei. Măsurile luate vor viza sistemele de distribuire a etichetelor ecologice şi procedurile cu privire la analiza ciclului de viaţă a produselor. Protecţia mediului va face parte din programa şcolară în şcoala primară.

20 CAPITOLUL 3 PRINCIPII ECONOMICE ALE POLUĂRII TRANSFRONTALIERE 3.1 Conceptul de externalitate internaţională 3.2 Principii economice Principiul poluator plătitor Alte principii economice

21 3.1 Conceptul de externalitate internaţională Pigou [1] face un pas deciziv în punerea în lumină a noţiunii de dezeconomie externă, (fără a folosi acest termen, elaborat ulterior) care redă costurile sau dezavantajele pe care activitatea unui agent economic o impune altuia, în absenţa totală a unei compensări financiare, a unui schimb comercial. Pigou scoate în evidenţă această divergenţă între costul privat şi costul social al unei activităţi; doar costurile private sunt reflectate pe piaţă, dându-se din acel moment o imagine trunchiată a bunăstării sociale. Orice activitate economică are un cost, ansamblul de costuri impuse printr-o activitate unei colectivităţi reprezentând costul social. [1] A. Pigou, The economics of Welfare, Londra, 1948

22 O parte a acestui cost este compensată prin plăţile efectuate de agenţii economici la începutul activităţii; de exemplu: costul materiilor prime sau cele cu factorul muncă, acestea reprezentând costul privat al agenţilor economici. Totuşi, pot exista costuri impuse altor agenţi fără a exista o compensaţie pentru acestea: costuri ocazionate de poluarea datorată unei activităţi de producţie industrială. Pentru Pigou, avantajele sau dezavantajele procurate fără compensare pecuniară pot fi totuşi evaluate monetar. În consecinţă, dacă acest cost (sau beneficiu) se include în suma costurilor (sau beneficiilor) care determină costul social se observă că este mai mare decât costul privat suportat de emitent (sau mai mic în cazul unei economii pozitive).

23 Modalitatea de internalizare propusă de Pigou este de a acoperi (compensa) diferenţa cost social cost privat prin plata unei taxe sau a unei redevenţe de către cel ce produce paguba, taxă a cărei sumă este în mod evident egală cu diferenţa dintre costul social şi costul privat. Internalizarea externalităţii, fenomen exterior pieţei, se traduce prin plata, ce exprimă într-un anume fel preţul pagubei, preţul bunului produs fiind egal cu costul marginal social al bunului. Astfel, instituirea unei taxe echivalează cu a ţine cont de dezeconomie printre costurile emitentului (ea este luată de fapt sub forma taxei pe care o plăteşte emitentul).

24 Se disting astfel trei categorii de externalităţi [1] internaţionale: - Externalitate unidimensională - Externalităţile reciproce regionale - Externalităţile reciproce globale [1] K. G. Mäller, Internaţional Environnemental Problems, Oxford Review of Economic Policy, vol. 6, nr. 1,1990

25 3.2 Principii economice Principiul poluator plătitor Principiul 21 din Declaraţia de la Stockholm (1972) stipulează că statele au datoria de a face, în aşa fel încât, activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul lor să nu cauzeze nici o pagubă mediului altor state [1]. După definiţiile date de OCDE şi de UE, principiul poluator plătitor nu prevede deloc responsabilitatea juridică pentru că poluatorul nu este definit fiind vorba de a interveni cât mai eficace cu putinţă, oricare ar fi responsabilităţile. Trebuie remarcat faptul că principiul poluator plătitor nu vizează desemnarea unui responsabil, ci verigile din lanţul poluant asupra cărora este cel mai eficace să se acţioneze, atât pe plan economic cât şi pe plan administrativ. [1] J. P. Barde, Économie et politique de l' environnement,ed. Puf, Paris, 1992

26 OCDE a adoptat o nouă recomandare[1], specificând că în caz de poluare accidentală, poluatorul ar trebui să ia asupra sa costurile măsurilor de prevenire şi de luptă împotriva poluării accidentale definite prin: măsurile de prevenire a accidentelor, cum ar fi mărirea securităţii instalaţiilor periculoase şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă; dispozitive preventive de urgenţă destinate limitării consecinţelor accidentelor odată survenite şi opririi imediate a extinderii daunelor, de exemplu, punerea de baraje plutitoare în caz de maree neagră, măsuri pentru a înceta deversările; operaţiuni de curăţare şi de decontaminare. Aceste tipuri de măsuri, deseori foarte costisitoare, sunt iniţiate de organismele publice iar poluatorul ar trebui să efectueze rambursarea sumelor cheltuite. [1] OCDE, Recomandation du Conseil sur application du principe Pollueur Payeur aux pollutions accidentelles, Paris, 1989

27 3.2.2 Alte principii economice Tratatul Uniunii Europene, adoptat la Maastricht în 1991 şi care a intrat în vigoare doi ani mai târziu, precizează în actul unic, ca obiectiv esenţial, integrarea mediului în toate tipurile de politici ale Uniunii, introducând, pe lângă principiile deja cunoscute, altele: principiul de subsidiaritate şi principiul precauţiei. Pornind de la o definiţie radicală, principiul precauţiei cuprinde anumite noţiuni şi anume : Acţiune preventivă proporţionalitatea răspândirii pagubelor plata datoriilor ecologice

28 Principiul de subsidiaritate are la bază experienţa americană care presupune o definiţie precisă a competenţelor diferitelor nivele de intervenţie, drept care, Comisia Europeană defineşte în acest context! actorii (comunitatea, autorităţile locale, regionale sau internaţionale, întreprinderile, publicul şi consumatorii)! acţiunile (dezvoltare economică, cercetare, comunicare, piaţa ).

29 În România, legea cadru ce reglementează protecţia mediului stabileşte principiile şi elementele strategice ce conduc la dezvoltarea durabilă şi anume: principiul precauţiei în luarea deciziilor, principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile ce pot produce poluări semnificative, principiul poluator plătitor.

30 CAPITOLUL 4 REGLEMENTĂRILE DIRECTE - INSTRUMENTE ECONOMICE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 4.1 Caracteristici generale ale instumentelor economice 4.2 Criterii ce stau la baza determinării normelor de mediu 4.3 Tipuri de reglementări directe

31 4.1 Caracteristici generale ale instumentelor economice Modurile de intervenţie ale puterii publice comportă cel puţin două stadii şi anume: 1) guvernul fixează obiective pentru calitatea mediului ce pot fi exprimate sub forma nivelului dorit pentru calitatea aerului sau apei, a unui nivel anual de emisie a substanţelor toxice sau alte norme. 2) guvernul caută măsurile cele mai bune pentru realizarea obiectivelor stabilite.

32 Reglementarea directă vizează constrângeri de modificare a comportamentului inacceptabil prin fixare de norme de producţie, tehnologie sau de emisie. Pentru asigurarea respectării reglementărilor, autorităţile se pot ajuta de amenzi, de instanţele judecătoreşti sau de alte sancţiuni. Reglementările directe sunt specifice pentru:! tipurile de tehnologie ce se pot utiliza (de exemplu: epuratoarele pentru reducerea emisiilor de gaz),! nivelul sau tipurile de îngrăşământ şi pesticide ce se utilizează. Reglementările directe, deşi permit ca puterea publică să exercite un control riguros asupra comportamentului poluatorilor, prezintă numeroase inconveniente şi anume:

33 a) în primul rând, cer adesea administraţiilor expertizarea sectorului sau a tipului de poluare ce va fi reglementat. b) în al doilea rând, reglementarea obligă administraţia să colecteze şi să analizeze un număr mare de informaţii tehnice şi economice. c) în al treilea rând, reglementarea limitează şansele ce sunt oferite poluatorilor, deoarece presupune ca funcţionarii să descopere cauzele poluării dar şi responsabilii. d) chiar dacă încurajează poluatorii să pună în practică procedee novatoare şi eficace pentru reducerea poluării, reglementările directe pot duce le respectarea formală a regulilor.

34 Incitaţiile economice forţează poluatorii să reducă emisiile nocive prin recurgerea la instrumente financiare: taxe, redevenţe sau chiar ajutoare financiare. Ele se pot utiliza pentru crearea pieţelor permiselor negociabile care permit poluatorilor să aleagă între: 1) reducerea propriului nivel al poluării; 2) menţinerea unui nivel excesiv al poluării dar plătind altor poluatori pentru reducerea poluării lor sub limita legală.

35 Pentru o utilizare eficace a instrumentelor economice, există anumite condiţii de care trebuie să se ţină seamă, condiţii ce sunt prezentate în tabelul 2 şi care includ: bază adecvată de cunoştinţe, structură juridică solidă, pieţe concurenţiale, capacitatea administrativă şi politică adecvată.

36 Condiţii Caracteristici esenţiale Cunoaştere Structura juridică Pieţe concurenţiale - maniera în care activitatea economică afectează mediul -maniera în care mediul afectează activitatea economică -maniera de a formula şi a pune în practică programe de mediu -garantarea existenţei drepturilor de proprietate incontestabile şi executorii asupra resurselor -atribuirea competenţelor juridice pentru utilizarea instrumentelor economice -existenţa unui număr rezonabil de cumpărători şi vânzători -preţ stabilit în funcţie de condiţiile de raritate a resurselor

37 Capacitate administrativă Practicabilitatea politică -capacitatea de a realiza şi a pune în practică programe de incitaţii economice -capacitatea de a controla conformitatea programelor -capacitatea de a face posibilă respectarea regulilor şi a legilor receptivitatea la preocuparea de ameliorare şi protejare a mediului

38 Considerăm că există patru condiţii administrative ce trebuie luate în calcul pentru a examina utilizarea incitaţiilor economice, ele fiind în funcţie de capacitatea puterii publice de: conceperea şi administrarea instrumentelor, controlul aplicării instrumentelor, aplicarea condiţiilor de utilizare a instrumentelor, modificarea instrumentelor în funcţie de circumstanţe.

39 Instrumentele pot fi calificate ca fiind economice după efectul lor asupra estimării costurilor şi avantajelor diferitelor posibilităţi de acţiune ale agenţilor economici, principiul fiind acela de influenţare a deciziilor şi a comportamentului agenţilor economici astfel încât toate direcţiile de acţiune să ducă la rezultate eficiente din punct de vedere a mediului, rezultate care nu s-ar realiza în absenţa instrumentelor. Reglementările directe au două componente: o componentă financiară şi una monetară, iar rezultatul, din punct de vedere al volumului poluării poate să depindă de consideraţii tehnice şi monetare.

40 Tabelul 3 REGLEMENTĂRI DIRECTE Norme tehnice(sau de procedeu) Norme de rezultat Specifică procedeul de producţie, tehnic şi echipamentele de luptă împotriva poluării pe care instalaţiile poluante trebuie să le pună în practică (de exemplu unele tipuri de desprăfuitoare de gaz la anumite înălţimi ale coşurilor). Obligaţii pentru întreprinderi de a opera în diferite moduri şi momente pentru calcularea unui raport între emisie şi producţie.

41 Limite cantitative Norme de ambianţă Interdicţii Fixarea unor cote cu privire la nivelul global al emisiilor. Norme de calitate a mediului ce trebuie respectate (de exemplu concentraţia acidului sulfuric în atmosferă). Interzicerea anumitor activităţi sau a utilizărilor unor anumite intrări (de exemplu pesticide) sau accesul în anumite zone.

42 Tabelul 4 INCITAŢII ECONOMICE Redevenţe deversare (sau de emisie) de Taxe aplicate pe unitatea de poluare (de exemplu taxe pe carbon). Redevenţe de produse (taxe) Sisteme de consignaţie Taxe aplicate asupra produselor utilizate într-o activitate poluatoare sau care rezultă dintr-o activitate poluatoare Taxe percepute asupra produselor nocive pentru mediu (de exemplu: recipiente, baterii) nereutilizabile

43 Permise negociabile Sisteme de informare Permise de deversare, de poluare ce pot fi utilizate, cedate sau închiriate Cuprind indicatori calculaţi în întreprinderi poluatoare, etichete ecologice, etc.

44 În ceea ce priveşte reglementările directe sau normele, este vorba de : fixarea concentraţiilor sau a dozelor maxime de poluanţi tolerabile pentru sănătate (concentraţie maximă în aer, apă, soluri) pragurile peste care deteriorările mediului pun în pericol sănătatea, bunăstarea, securitatea sau dezvoltarea economică (ameninţarea pentru resursele de apă, pentru varietatea biologică, climat etc). Esenţial pentru fixarea unei norme este definirea a ceea se numeşte relaţia doză-efect.

45 4.2 Criterii ce stau la baza determinării normelor de mediu Criterii politice şi tehnologice Orice intervenţie publică, orice acţiune tutelară prin care se implementează un ansamblu de norme, reglementări şi taxe se bazează şi pe o dimensiune politică, şi aceasta deoarece alegerea unei limite de securitate, acceptarea unui anumit nivel de risc sau incertitudine, un proces tehnologic, o alegere economică bazată pe certitudinea ştiinţei devin decizii politice.

46 În funcţie de criteriul tehnologic distingem următoarele categorii de norme[1] : - Norma de mijloc (acceptabilă) se bazează pe existenţa unei tehnologii aplicată sau aplicabilă în majoritatea întreprinderilor poluante. Aceasta corespunde conceptului de tehnologie disponibilă în mod curent. - Norma model corespunde celei mai bune tehnologii existente, deseori dezvoltată de întreprinderile cele mai performante. Aplicarea sa cere un anumit efort tehnic şi economic din partea întreprinderilor mai puţin inovatoare şi performante. - Norma experimentală se referă la tehnologia aflată încă în laborator sau în stadiu experimental. Agenţii poluatori vor trebui să treacă prin stadiul de dezvoltare şi de aplicare. - Norma pariu formulează o protecţie a mediului ambiant, exigenţa pentru care nu există nici o tehnologie cunoscută. Cu toate acestea, circumstanţele fiind grave şi problemele presante, se fixează un obiectiv de reducere a emiterii substanţelor poluante, cu obligaţia pentru industrie de a pune la punct o tehnologie apropiată în termenele prescrise. Acest tip de apropiere se traduce adesea prin acorduri de cercetaredezvoltare între sectorul privat şi sectorul public. [1] J.P.Barde, op. Cit.

47 Criterii economice şi ecologice O normă sau o reglementare ideală poate conduce la un non-sens economic, deoarece obiectivele stabilite nu se pot atinge cu orice cost. În acest context, definim un optim de poluare a mediului care corespunde unei situaţii care maximizează bunăstarea sau în alţi termeni, care minimizează costul social al poluării, acest nivel fiind dat de egalitatea dintre costul marginal al luptei contra poluării şi costul marginal al pagubelor

48 Figura 1 Optimul de poluare Sursa : adaptare J. P. Barde, op. Cit.

49 unde: dreapta Cm E reprezintă costul marginal al epurării; Cm D* este funcţia pagubelor reale ; N* corespunde unei norme de calitate sau de poluare optimă Totuşi, în absenţa unei informări precise asupra curbei costului pagubelor, norma ar putea fi fixată la un nivel N1sau N2, după cum se reprezintă funcţia pagubelor (funcţia Cm1D sau Cm2D). La nivelul N1, populaţia subestimează efectele negative şi nu investeşte suficient în lupta împotriva poluării (pagubele estimate sunt egale cu suprafaţa OCD). La nivelul N2, efectele negative sunt supraestimate şi se investeşte mult împotriva poluării (pagubele estimate sunt egale cu suprafaţa OAN2, deci pagubele reale sunt exprimate prin aria OFN2; supraestimarea este reprezentată prin suprafaţa punctată OAF).

50 - Norma rezonabilă din punct de vedere economic este un concept vag, care poate semnifica faptul că, costurile ar trebui să rămână moderate pentru industrie, ceea ce vrea să spună în general că supravieţuirea întreprinderii nu ar trebui să fie ameninţată. Această politică se discută caz cu caz, cu fiecare întreprindere sau ramură de activitate.

51 4.3 Tipuri de reglementări directe a) Norme de calitate a mediului Normele de calitate a mediului fixează concentraţia maximală a unui poluant dat în anumite medii: apă, aer, sol, în scopul protejării ecosistemelor şi sănătăţii umane. b) Norme de emisie de deşeuri (în aer, apă, sol) Fixează, în general, concentraţia sau cantitatea maximă de poluanţi care pot fi emişi, fiind adaptate situaţiilor în care există surse punctuale (adică în cazul unei surse unice de emisie a poluanţilor). Aplicarea lor este dezavantajoasă în cazul surselor nepunctuale, adică atunci când poluarea este generată de un număr mare de surse diferite. c) Norme de produs şi proceduri definesc în general limitele impuse de utilizarea anumitor intranţi în producţia dată, de exemplu conţinutul de plumb în benzină

52 Principalele măsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Kyoto sunt [1]: industria va trebui să devină mult mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie, trecerea de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon (cărbune), la combustibili săraci în carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi; industria energetică, de la extracţie şi până la consum, trebuie restructurată astfel încât să devină eficientă şi mai puţin poluantă; transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin poluante şi cu consumuri reduse; construcţiile să fie eficiente energetic şi să tindă spre utilizarea surselor de energie regenerabilă; echipamentele şi produsele să fie din cele cu consum redus de energie; pădurile vor fi protejate şi chiar vor fi extinse. [1] www. Europa.eu.int

53 CAPITOLUL 5 CERTIFICATELE DE EMISIE ŞI SISTEMELE DE CONSIGNAŢIE 5.1 Caracteristici şi forme ale certificatelor de emisie 5.2 Sistemele de consignaţie şi de responsabilităţi 5.3 Subvenţiile şi ajutoarele financiare

54 Pentru desemnarea noţiunii de certificate, se folosesc mai multe terminologii [1]: permise negociabile, credite de poluare, drepturi de poluare, bonuri de emisii, etc. Aceste diverse expresii sunt sinonime şi desemnează acelaşi instrument. Certificatele de poluare răspund, de fapt, unui principiu simplu şi anume: fixarea unui nivel total predeterminat al emisiilor sau concentraţiei de emisii într-o zonă dată. Permisele negociabile reprezintă totalul autorizaţiilor ce sunt distribuite întreprinderilor poluatoare din zona respectivă. Aceste permise sunt negociate între firme dar şi între secţiile aceleiaşi întreprinderi. Întreprinderea care îşi menţine nivelul emisiilor sub cota atribuită poate ceda sau închiria excedentul altor firme sau le poate utiliza pentru a compensa emisiile altor secţii ale întreprinderii. [1] Institut de recherches économiques et régionales, Politique environnementale et efficacité économique, Neûchatel, 2000

55 Formele sub care se regăsesc certificatele sunt distincte, după cum urmează: certificate ce încorporează un drept sau o obligaţie Acestea pot fi bazate nu numai pe dreptul de a face un anumit lucru (de exemplu emisia unei cantităţi date dintr-un poluant) dar şi pe obligaţia de a efectua o acţiune de prevenire sau de reparare a mediului (de exemplu obligaţia de recuperare sau de reciclare a unei cantităţi date dintr-un material, de a pune în vânzare pe piaţă produse ce respectă mediul: hârtie reciclabilă, pahare reciclabile, etc).

56 certificate bazate pe emisii sau pe produse Acest tip se bazează fie direct pe emisiile de poluant, fie pe caracteristicile produselor fabricate, pe eliminarea cauzelor ce aduc prejudicii mediului (de exemplu conţinutul de sulf din combustibil, utilizarea autovehiculelor, etc). În primul caz, numai emitenţii din regiune vor primi certificate, în celălalt caz, vor primi producătorii naţionali dar şi importatorii. certificate bazate pe emisii sau pe calitatea mediului Datorită controlului realizat de autorităţi asupra poluanţilor s-a putut realiza un raport asupra volumului de emisii şi asupra efectelor acestora. Pe această bază, se disting două tipuri de piaţă, altfel spus emission permit markets sau ambient air quality permit markets.

57 Piaţa permiselor negociabile permite minimizarea costului global al luptei contra poluării deoarece fiecare poluator va avea interesul de a intra în acest sistem. GUVERNANŢĂ PUBLICĂ EUROPEANĂ Apreciem, conform studiilor făcute, că pentru a funcţiona piaţa permiselor, ofertanţii şi cumpărătorii permiselor trebuie să intre repede în contact unii cu alţii (pentru a reduce costul de căutare a unui partener cu care să negocieze), existând următoarele posibilităţi: -contact în cadrul burselor, -contact în crearea unui fişier electronic ce centralizează oferta şi cererea, -recurgerea la intermediari (brokeri), etc.

58 5.2 Sistemele de consignaţie şi de responsabilităţi În cadrul sistemelor de consignaţie, cumpărătorii produselor ce prezintă risc de poluare, plătesc o sumă de bani ce le va fi rambursată la returul produsului sau ambalajului într-un centru de reciclare. Instrumentul este atractiv pentru că recompensează comportamentul favorabil vis à vis de mediu. Sistemele de consignaţie sunt utilizate de mulţi ani pentru controlul evacuării ambalajelor băuturilor. Ele contribuie la prevenirea emisiilor de substanţe toxice provenite de la bateriile electrice sau de la incinerarea materiilor plastice sau a reziduurilor ce provin de la recipientele în care se depozitează pesticidele.

59 Sistemele de consignaţie impun costuri administrative mici, deoarece odată ce suma este plătită, nu se realizează nici o altă intervenţie suplimentară a autorităţilor publice. Sistemele de responsabilităţi [1]sunt acelea în care întreprinderile depun gaj, înainte de a începe o activitate, o sumă de bani ce este pierdută definitiv dacă activitatea lor aduce pagube inacceptabile mediului sau antrenează o poluare peste nivelul considerat acceptabil. Aceste sisteme sunt utilizate destul de puţin în ţările OCDE. [1] OCDE, Manuel de protection de la biodiversité: conception et mise en oeuvre des mesures incitatives, Paris, 1999

60 5.3 Subvenţiile şi ajutoarele financiare Subvenţiile şi ajutoarele financiare sunt incitaţii pe care statul şi alţi contribuabili le oferă poluatorilor potenţiali sau efectivi, ele putând fi utilizate pentru încurajarea reducerii poluării sau pentru atenuarea incidenţei economice a reglementărilor (ajută întreprinderea să suporte costul aplicând aceste reglementări). Ţinând cont de controverse, principiul poluator-plătitor a admis anumite excepţii cu privire la acordarea acestor ajutoare. Astfel, ele pot fi acordate în trei cazuri: 1) dacă subvenţiile sunt vărsate pentru experimentarea unor noi tehnologii de luptă contra poluării şi pentru a se pune la punct noi echipamente ecologice,

61 2) dacă ajutoarele financiare pot asigura o dezvoltare regională armonioasă (de exemplu evitarea unui dezechilibru inter-regional), 3) dacă ajutoarele financiare se acordă unor industrii, zone sau instalaţii existente care, fără acestea ar risca să se confrunte cu grave dificultăţi legate de implementarea unor constrângeri ale mediului într-un termen dat. În acest caz, ajutoarele vor fi limitate în timp şi nu vor crea distorsiuni la nivelul investiţiilor sau schimburilor internaţionale.

62 CAPITOLUL 6 TAXELE DE MEDIU 6.1 Caracteristicile taxelor de mediu 6.2 Forme ale taxelor si redevenţelor de mediu

63 6.1 Caracteristicile taxelor de mediu Termenul generic utilizat în plan economic este de taxă de mediu, adică taxă ce are o influenţă favorabilă asupra mediului. Acest termen general înglobează de fapt două categorii de taxe şi anume: o primă categorie ce are ca obiectiv alocarea optimală a resurselor prin internalizarea externalităţilor într-o manieră optimală. Aceste taxe sunt denumite taxe pigouviene, fiind destinate corectării preţurilor prin luarea în calcul a costurilor externe. a doua categorie are ca obiectiv finanţarea activităţii de protecţie a mediului. Acestea sunt taxele financiare sau redevenţele.

64 Elementul principal al taxelor financiare este încasarea sumelor, efectul incitativ fiind secundar. Din punct de vedere al alocării resurselor, avantajul taxelor financiare este dublu. -în ceea ce priveşte optimul economic, taxa financiară face să corespundă un preţ fiecărui serviciu public prestat -din punct de vedere al mediului, taxa exercită un efect incitativ ce diminuează volumul emisiilor şi al deşeurilor.

65 Taxa sau redevenţa pe poluare este o plată efectuată pe fiecare unitate de poluare deversată, iar nivelul taxei reprezintă într-un fel preţul pentru utilizarea mediului (utilizarea aerului şi a apei ca mijloace de evacuare a rezidurilor poluante). Astfel, internalizarea costurilor de mediu se face afectând preţul resurselor privind mediul. Având în vedere că piaţa nu fixează spontan un asemenea preţ, se impune un preţ administrat, sub forma unei taxe iar intensitatea utilizării mediului va depinde de nivelul acestui preţ.

66 O taxă presupune acceptarea unui anumit număr de condiţii: O libertate de adaptare a celor care polueaza funcţie de procentul taxei (care nu este tolerată în cazul substanţelor foarte periculoase); Societatea trebuie să accepte o poluare reziduală (pentru care este plătită taxa) dar care nu ar trebui acceptată pentru acei poluanţi care ar fi mai bine interzişi; Rezultatele obţinute prin intermediul taxei sunt imprecise şi obţinute cu întârziere, iar colectivitatea de multe ori nu este pregătită să accepte riscurile acestor întârzieri şi incertitudini în ceea ce priveşte rezultatele.

67 6.2 Forme ale taxelor si redevenţelor de mediu Principalele tipuri de taxe şi redevenţe de mediu ce se utilizează în practică sunt: redevenţe pe emisii sau redevenţe de deversare, redevenţe asupra zgomotului, redevenţele pe produs.

68 Redevenţele de deversare Sunt plătite în funcţie de cantitatea sau de calitatea poluanţilor aruncaţi in atmosfera, aer sau sol sau asupra zgomotului (de exemplu: y unităţi monetare pe tona de SO2, pe kg de materii oxidabile, pe tone de deşeuri, pe decibeli, etc.). Ele urmăresc reducerea cantităţii sau atenuarea efectelor negative ale poluării, obligând poluatorii să suporte o parte din costul pagubelor aduse mediului. Aceste redevenţe se pot aplica produselor ce poluează în momentul consumului lor.

69 Redevenţele asupra zgomotului Sunt aplicate în ţările dezvoltate (şi foarte puţin în cele în curs de dezvoltare) dar, după opinia specialiştilor nu constituie incitaţii eficace pentru reducerea zgomotului. Ele sunt utilizate în principal pentru procurarea de resurse ce se folosesc pentru plata îndemnizaţiilor populaţiei ce este victima a poluării fonice.( de exemplu cei ce lucrează sau locuiesc în apropierea aeroporturilor).

70 Redevenţele pe produs Sunt taxele percepute şi aplicate asupra produselor ce sunt dăunătoare mediului deoarece sunt utilizate în producţie, în consum sau ambalajele lor sunt transformate în deşeuri. Majorând costul produselor dăunătoare, redevenţele pe produs încurajează producătorii şi consumatorii să substituie produsele dăunătoare cu altele mai puţin periculoase. Există mai multe taxe pe produs, dintre care enumerăm: taxele pe cărbune, pe uleiuri cu grăsimi (Germania, Franta, Italia), taxa pe îngrăşăminte şi pesticide (Norvegia, Suedia, Finlanda), taxa pe ambalaje nereutilizabile (Danemarca, Finlanda, Norvegia), taxe pe baterii (Italia, Norvegia), taxele pe produsele chimice de bază (SUA), taxe pe combustibili (benzina) în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare şi în ţările dezvoltate

71 Ne punem astfel întrebarea: taxele de mediu sunt un bun impozit? Pentru a putea răspunde vom apela la criteriul sistem fiscal bun. Criteriul de bun sistem fiscal ne va permite să analizăm din punct de vedere economic impozitul, adică din punct de vedere al eficacităţii şi al echităţii ţinând seama de costurile administrative, de stabilitate, flexibilitate, coerenţă, transparenţă, acceptabilitate.

72 Înainte de a analiza impactul taxelor pigonviene din punct de vedere al capacităţii contributive să vedem dacă sunt progresive sau regresive. Pentru aceasta pornim de la : t - cota de impozitare asupra bunului poluant T - impozitul total plătit de individ Y - venitul individului C - consumul total Cpol consumul bunului poluant Descompunând rata medie de impozit putem scrie: T / Y = t * (Cpol / C) * (C / Y) = t * (p pol / p) * (qpol / q) * (C / Y) Există două efecte ce influenţează progresivitatea sau regresivitatea taxei : raportul Cpol / C, adică raportul consumului bunului poluant în consumul total sau compoziţia consumului ce este egală cu ppol / p * qpol/ q unde ppol / p este preţul bunului poluant în raport cu alte bunuri şi qpol / q este raportul cantităţilor

73 C / Y adică inclinaţia medie spre consum. Dacă ppol / p este identic pentru diferite categorii de venit, vorbim de o taxă regresivă dacă qpol / q şi C / Y scad în funcţie de venit. Altfel spus, menajele ce au venituri mari vor economisi mai mult decât cele cu venituri mici, deci raportul C / Y va avea tendinţă de diminuare odată cu creşterea veniturilor. Se pune în evidenţă astfel regresivitatea taxei de mediu.

74 Ortodoxia fiscală cere ca taxele să fie vărsate la bugetul general al statului (principiul unităţii bugetare) şi să nu aibă nici o altă destinaţie. În materie de mediu situaţia este contrară: ştim că produsul unei taxe incitative nu trebuie să fie destinat protecţiei mediului; cu toate acestea am văzut că cea mai mare parte a taxelor şi redevenţelor au ca raţiune de a fi finanţarea operaţiunilor de protecţie a mediului. Taxele care sunt destinate protecţiei mediului (taxele afectate) sunt regula, cele care ajung la buget, excepţia. Asistăm în egală măsura la o creştere a fondurilor pentru lupta contra diverselor forme de poluare: fonduri pentru lupta contra mareelor negre, fonduri pentru repunerea în funcţiune a spaţiilor de depozitare a deşeurilor, de reabilitare a suprafeţelor de depozitare, etc.

75 Guvernelor li se oferă trei posibilităţi mari de a utiliza încasările generate de taxele de mediu : -acoperirea cheltuielilor în cadrul programelor publice, -reducerea deficitului bugetar şi - diminuarea altor prelevări fiscale. Utilizarea optimă va varia în funcţie de situaţia particulară a ţărilor luate în considerare: amploarea deficitului bugetar şi presiunea fiscală existentă, funcţionarea pieţelor muncii şi a capitalurilor, structura consumului, organizarea sistemului fiscal şi gradul de dotare al ţării în ceea ce priveşte resursele naturale.

76 În concluzie, pentru a fi introduse în practica fiscală şi pentru a fi uşor de aplicat, taxele trebuie să răspundă unui (anumit) număr de criterii care formează, ca să spunem aşa legile fiscalităţii : - simplitate, deoarece o taxă calculată greu este dificil de pus în practică şi întâmpină numeroase rezistenţe pentru că este fie prost înţeleasă, fie nu este acceptată pentru că complexitatea este în detrimentul eficienţei şi este necesar să se găsească soluţia optimă, o cale de mijloc între o taxă simplă, puţin eficientă şi o taxă dificil de aplicat, - transparenţă, adică claritatea obiectivelor taxei, tipul de poluare, modalităţile de utilizare a sumelor încasate.

77 CAPITOLUL 7 POLITICA DE MEDIU ÎN ROMÂNIA 7.1. Strategia dezvoltării durabile în România 7.2 Cheltuieli pentru protecţia mediului în România

78 7.1. Strategia dezvoltării durabile în România Dezvoltarea durabilă constituie, începând cu anii 70, o reevaluare constantă a dialogului om natură şia legăturii între generaţii. În acest context, România încearcă promovarea acestei concepţiei şi includerea ei în toate tipurile de politici, deoarece dezvoltarea durabilă se dovedeşte a fi cadrul favorabil pentru accelerarea tranziţiei la economia de piaţă. Căi prin care activităţile economice în context durabil pot proteja sau conserva mediul înconjurător:

79 În primul rând, acţiunile trebuie fundamentate pe cele mai bune informaţii şi rezultate ştiinţifice disponibile; acţiunea bazată pe probe inadecvate este, de cele mai multe ori, contraproductivă, necesitând măsuri repetate şi costisitoare de corectare. În acest sens principiul poluatorul plăteşte cere ca, atunci când procesele de producţie ameninţă integritatea mediului, costul măsurilor necesare de remediere trebuie să fie suportat de producător şi nu de întreaga societate

80 O altă cerinţă se referă la tehnicile de analiză pentru deciziile politice şi pentru stabilirea normativelor, luând în considerare impactul asupra mediului, cheltuielile publice şi costurile corespunzătoare pentru agenţii economici. Priorităţile dezvoltării durabile în condiţiile identificate în prezent sunt: sănătatea populaţiei, conservarea energiei şi creşterea economică, grefate pe problematica protecţiei mediului. Furnizarea unor instrumente pentru comunicarea informaţiilor către factorii de decizie şi către populaţie, care să evidenţieze obiectivele dezvoltării durabile, necesită construirea unui sistem de indicatori.

81 Pe plan juridic, dezvoltarea durabilă implică reglementarea în perspectivă a tuturor activităţilor privind mediul, în concordanţă cu creşterea economică şi cu îmbunătăţirea calităţii vieţii, în condiţiile implementării aquis-ului comunitar şi a reglementărilor internaţionale.

82 7.2 Cheltuieli pentru protecţia mediului în România Cheltuielile totale de protecţie a mediului la nivel naţional (CTPM), se determină prin însumarea următoarelor elemente : Investiţiile totale ( It ) ce includ investiţiile efectuate de producătorii nespecializaţi din activităţi industriale, de producătorii specializaţi şi cele efectuate de administraţia publică locală ; Cheltuieli curente interne totale ( CCIt ), obţinute prin adunarea cheltuielilor curente interne efectuate de producătorii nespecializaţi, specializaţi şi a celor efectuate de administraţia publică locală.

83 Tabelul 2 Sinteza fondurilor alocate pentru mediu în perioada Elemente Bugetul de stat 1.971, , , 2.954, 3.301, Credite externe 1.530, ,9 366,5 423,3 - Sume alocate din venituri extrabugetare 99,0 120,0 142,8 162,8 177,4 Fonduri externe 4,7 338,1 10,6 - - nerambursabile Total 3.605,3 4652, , , ,4

84 Considerăm că multe din problemele de mediu se pot rezolva prin : stabilirea drepturilor de proprietate incontestabile şi executorii, stabilirea regulilor ce guvernează accesul la resurse, utilizarea instrumentelor de acţiune, printre care enumerăm: măsuri reglementate (norme, amenzi sau alte sancţiuni), taxe de mediu, sisteme de consignaţie şi subvenţii.

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr. 4/2012

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr. 4/2012 MARKETINGUL BAZAT PE CUNOAȘTERE, O METODĂ EFICACE DE ÎNTĂRIRE A RELAȚIEI CLIENT-ÎNTREPRINDERE George Niculescu 1 KNOWLEDGE MARKETING, UNE METHODE EFFICACE DE SERRER LES RELATIONS ENTRE LE CLIENT ET L ENTREPRISE

Plus en détail

La Banque Nationale de Roumanie et la Banque des Règlements Internationaux. Les méandres d une collaboration

La Banque Nationale de Roumanie et la Banque des Règlements Internationaux. Les méandres d une collaboration La Banque Nationale de Roumanie et la Banque des Règlements Internationaux. Les méandres d une collaboration Brînduşa Costache Comme toute banque d émission, la Banque Nationale de Roumanie (BNR) a développé

Plus en détail

Psihologia Resurselor Umane is the official journal of the Industrial and Organizational Psychology Association (APIO).

Psihologia Resurselor Umane is the official journal of the Industrial and Organizational Psychology Association (APIO). Psihologia Resurselor Umane is the official journal of the Industrial and Organizational Psychology Association (APIO). Founder: Horia D Pitariu, Babeş Bolyai University, Cluj - Napoca Editor in Chief:

Plus en détail

Responsabilitatea opiniilor, ideilor ºi atitudinilor exprimate în articolele publicate în revista Familia revine exclusiv autorilor lor.

Responsabilitatea opiniilor, ideilor ºi atitudinilor exprimate în articolele publicate în revista Familia revine exclusiv autorilor lor. Responsabilitatea opiniilor, ideilor ºi atitudinilor exprimate în articolele publicate în revista Familia revine exclusiv autorilor lor. Numãrul este ilustrat cu fotografii reproduse din albumele Arta

Plus en détail

DISCIPLINE : 1. Informatique générale (Informatică generală) 2. Technologies pour les Affaires électroniques (Tehnologii pentru e-business)

DISCIPLINE : 1. Informatique générale (Informatică generală) 2. Technologies pour les Affaires électroniques (Tehnologii pentru e-business) TEME PROPUSE PENTRU LICENŢĂ ANTREPRENORIAT SI ADMINISTRAREA AFACERILOR, CU PREDARE ÎN LIMBA FRANCEZĂ CICLUL DE LICENŢĂ 3 ANI AN UNIVERSITAR 2015 2016 1. Informatique générale (Informatică generală) 2.

Plus en détail

Aide à une démarche qualité pour les entreprises du domaine de l aéronautique

Aide à une démarche qualité pour les entreprises du domaine de l aéronautique QPO12 28/01/2012 Mémoire d intelligence méthodologique + Aide à une démarche qualité pour les entreprises du domaine de l aéronautique Encadrants : Jean-Pierre Caliste Gilbert Farges Groupe 4: Sheng XU

Plus en détail

DATE DE IDENTIFICARE PROIECT :

DATE DE IDENTIFICARE PROIECT : Projet parteneriat : «Création de ressources pédagogiques interactives organisées en base de données, pour des apprentissages en soudage, du niveau praticien au niveau ingénieur» "Crearea de resurse pedagogice

Plus en détail

SUR LES DEFORMATIONS ELASTIQUES DE QUELQUE CONSTRUCTIONS DES OUTILS DE TOURNAGE PAR LA METHODE D ELEMENT FINI

SUR LES DEFORMATIONS ELASTIQUES DE QUELQUE CONSTRUCTIONS DES OUTILS DE TOURNAGE PAR LA METHODE D ELEMENT FINI U.P.B. Sci. Bull., Series D, Vol. 71, Iss. 4, 2009 ISSN 1454-2358 SUR LES DEFORMATIONS ELASTIQUES DE QUELQUE CONSTRUCTIONS DES OUTILS DE TOURNAGE PAR LA METHODE D ELEMENT FINI Ioan POPESCU 1, Ioana Mădălina

Plus en détail

THESE. Préparée dans le cadre d une cotutelle entre l UNIVERSITÉ DE GRENOBLE et l UNIVERSITÉ POLYTECHNIQUE DE BUCAREST

THESE. Préparée dans le cadre d une cotutelle entre l UNIVERSITÉ DE GRENOBLE et l UNIVERSITÉ POLYTECHNIQUE DE BUCAREST UNIVERSITÉ DE GRENOBLE UNIVERSITÉ POLYTECHNIQUE DE BUCAREST THESE Pour obtenir les grades de DOCTEUR DE L UNIVERSITÉ DE GRENOBLE et DOCTEUR DE L UNIVERSITÉ POLYTECHNIQUE DE BUCAREST Spécialité : Informatique

Plus en détail

Adriana SFERLE Université Paris III Sorbonne Nouvelle, France Et Université Tibiscus de Timişoara, Roumanie

Adriana SFERLE Université Paris III Sorbonne Nouvelle, France Et Université Tibiscus de Timişoara, Roumanie LA PROBLEMATIQUE DE LA TRADUCTION JURIDIQUE : QUELQUES ASPECTS SUR LA TRADUCTION DES TERMES JURIDIQUES EN ROUMAIN Adriana SFERLE Université Paris III Sorbonne Nouvelle, France Et Université Tibiscus de

Plus en détail

Yum Keiko Takayama. Curriculum Vitae. Production - Diffusion : Panem Et Circenses www.pan-etc.net

Yum Keiko Takayama. Curriculum Vitae. Production - Diffusion : Panem Et Circenses www.pan-etc.net Yum Keiko Takayama Curriculum Vitae Fabrice planquette Production - Diffusion : Panem Et Circenses www.pan-etc.net Panem Et Circenses Production - Diffusion Siège : Amiens France T. : + 33 (0) 620 49 02

Plus en détail

CNCSIS-1359: Promulitilingua: comunicarea profesională multilingvă prin metoda simulării globale (2006), directeur.

CNCSIS-1359: Promulitilingua: comunicarea profesională multilingvă prin metoda simulării globale (2006), directeur. MODELE EUROPEEN DE CURRICULUM VITAE INFORMATIONS PERSONNELLES Nom [TOADER MIHAELA ] Adresse [ Castanilor 2/36, 400341 CLUJ-NAPOCA, ROUMANIE ] Téléphone +40 722 502 168 Télécopie - Courrier électronique

Plus en détail

BACHELOR'S DEGREE IN ECONOMICS AND MANAGEMENT

BACHELOR'S DEGREE IN ECONOMICS AND MANAGEMENT BACHELOR'S DEGREE IN ECONOMICS AND MANAGEMENT ECTS CM TD Volume horaire Semester 1 30 161 109 288 UE1 Economics 9 48 32 80 Microeconomics 1: Central/Essential/Major Principles 24 16 40 Macroeconomics 1:

Plus en détail

Have the courage to do your own thing, and tell what you really think, not what other people have told you to think. Why else should anyone want to be an academic? Susan Strange, presidential adress 1995

Plus en détail

Ingénierie des Systèmes Industriels

Ingénierie des Systèmes Industriels Ingénierie des Systèmes Industriels Type et durée du programme de master: master complémentaire, 2 ans Partenaire: ENSIACET-GI (INP Toulouse, France) Objectifs du programme: - Préparer des professionnels

Plus en détail

Investir dans l action pour le climat, investir dans LIFE

Investir dans l action pour le climat, investir dans LIFE Investir dans l action pour le climat, investir dans LIFE Un aperçu du nouveau sous-programme LIFE Action pour le climat 2014-2020 istock Action pour le climat Qu est-ce que le nouveau sous-programme LIFE

Plus en détail

Vol. LXII No. 2/2010. Interactive Ideas. Irina Gabriela Rădulescu

Vol. LXII No. 2/2010. Interactive Ideas. Irina Gabriela Rădulescu BULETINUL UniversităŃii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LXII No. 2/2010 144-150 Seria ŞtiinŃe Economice Interactive Ideas Irina Gabriela Rădulescu Petroleum-Gas University of Ploieşti, Bd. Bucureşti 39,

Plus en détail

la valorisation des externalités positives des services d eau potable et d assainissement

la valorisation des externalités positives des services d eau potable et d assainissement Séminaire CGDD Monétarisation des biens environnementaux : Quelles utilisations pour les politiques publiques et les décisions privées? la valorisation des externalités positives des services d eau potable

Plus en détail

VERS L EXCELLENCE DANS LA FORMATION PROGRAMME D APPUI A LA QUALITE AMELIORATION SUPERIEUR DE LA QUALITE DE L ENSEIGNEMENT TITRE DU PROJET

VERS L EXCELLENCE DANS LA FORMATION PROGRAMME D APPUI A LA QUALITE AMELIORATION SUPERIEUR DE LA QUALITE DE L ENSEIGNEMENT TITRE DU PROJET PROGRAMME D APPUI A LA QUALITE AMELIORATION DE LA QUALITE DE L ENSEIGNEMENT SUPERIEUR TITRE DU PROJET VERS L EXCELLENCE DANS LA FORMATION ETABLISSEMENT GESTIONNAIRE DU PROJET ISET DE NABEUL JUILLET 2009

Plus en détail

Brochure_PaR_TYPE49.qxp 10/03/10 14:41 Page 1

Brochure_PaR_TYPE49.qxp 10/03/10 14:41 Page 1 Brochure_PaR_TYPE49.qxp 10/03/10 14:41 Page 1 Brochure_PaR_TYPE49.qxp 10/03/10 14:41 Page 2 appleôîôìè Ï ÈÔ ÏÂÎÙÚÈÎÔ & ÏÂÎÙÚÔÓÈÎÔ ÍÔappleÏÈÛÌÔ (πû ÂÈ ÛÙËÓ Úˆapple Î ŒÓˆÛË Î È ÏÏ ڈapple Î ÒÚ ÌÂ Û ÛÙ

Plus en détail

LES ESCALIERS. Du niveau du rez-de-chaussée à celui de l'étage ou à celui du sous-sol.

LES ESCALIERS. Du niveau du rez-de-chaussée à celui de l'étage ou à celui du sous-sol. LES ESCALIERS I. DÉF I NIT I O N Un escalier est un ouvrage constitué d'une suite de marches et de paliers permettant de passer à pied d'un niveau à un autre. Ses caractéristiques dimensionnelles sont

Plus en détail

MASTER Economie et Ingénierie Financière (EIF)

MASTER Economie et Ingénierie Financière (EIF) MASTER Economie et Ingénierie Financière (EIF) Le master EIF se décompose en semestres. Master 1 : semestre 1 (S1) et semestre (S) Master : semestre 3 (S3) et semestre (S) La ème année du master Economie

Plus en détail

Ce que vaut un sourire

Ce que vaut un sourire Ce que vaut un sourire Un sourire ne coûte rien et produit beaucoup. Il enrichit ceux qui le reçoivent, sans appauvrir ceux qui le donnent. Il ne dure qu un instant, mais son souvenir est parfois éternel.

Plus en détail

Comfort Duett. TV-kit. www.comfortaudio.com. USA: English/Français/Español. Comfort Duett

Comfort Duett. TV-kit. www.comfortaudio.com. USA: English/Français/Español. Comfort Duett Comfort Duett TV-kit USA: English/Français/Español www.comfortaudio.com Comfort Duett 1 English The television kit makes it possible to amplify the sound from the TV via the charger unit. As soon as Comfort

Plus en détail

Technique RSR. 27.6.08 /DCo

Technique RSR. 27.6.08 /DCo La : -35 collaborateurs -120 applications métiers -2 services de piquet -1 service desk commun avec la TSR -Un parc véhicule -Un parc de matériel extérieur -Une très forte diversité d outil et de connaissances

Plus en détail

L assurance récoltes en France

L assurance récoltes en France P A C I F I C A - A S S U R A N C E S D O M M A G E S L assurance récoltes en France Colloque FARM - Pluriagri du 18 décembre 2012 Thierry LANGRENEY Directeur général de Pacifica L assurance, un outil

Plus en détail

Série Z, fonds hors format

Série Z, fonds hors format issues de l échantillonnage (années en 0-1 et 5-6). Ces fonds, dont la constitution est prévue par les textes, sont une mémoire des exercices pratiqués à l Université, autant qu une approche de la réponse

Plus en détail

Manualul dvs. XEROX WORKCENTRE 7120 http://ro.yourpdfguides.com/dref/4278180

Manualul dvs. XEROX WORKCENTRE 7120 http://ro.yourpdfguides.com/dref/4278180 Puteţi citi recomandări în ghidul utilizatorului, ghidul tehnice sau de ghidul de instalare pentru XEROX WORKCENTRE 7120. Veţi găsi răspunsuri la toate întrebările dvs. pe XEROX WORKCENTRE 7120 în manualul

Plus en détail

UNE INTERPRETATION DU TAUX DE CHANGE

UNE INTERPRETATION DU TAUX DE CHANGE CES Working Papers Volume VII, Issue 1 UNE INTERPRETATION DU TAUX DE CHANGE Galina ULIAN * Lucia CASTRAVET ** Silvestru MAXIMILIAN *** Résumé: Dans l étude ci-dessous on a été réalisé une interprétation

Plus en détail

Un fonds climat énergie au GL? Présentation de la démarche

Un fonds climat énergie au GL? Présentation de la démarche Un fonds climat énergie au GL? Présentation de la démarche 1 1 1 Contexte et enjeux Un engagement territorial pour le climat Objectifs du plan climat d ici 2020 : les 3x20-20% des émissions de gaz à effet

Plus en détail

LES GAZ D ECHAPPEMENT DES MOTEURS DIESEL CANCEROGENES

LES GAZ D ECHAPPEMENT DES MOTEURS DIESEL CANCEROGENES COMMUNIQUE DE PRESSE N 213 12 Juin 2012 LES GAZ D ECHAPPEMENT DES MOTEURS DIESEL CANCEROGENES A l issue d une réunion d une semaine regroupant des spécialistes internationaux, le Centre international de

Plus en détail

Génération de code binaire pour application multimedia : une approche au vol

Génération de code binaire pour application multimedia : une approche au vol Génération de binaire pour application multimedia : une approche au vol http://hpbcg.org/ Henri-Pierre Charles Université de Versailles Saint-Quentin en Yvelines 3 Octobre 2009 Présentation Présentation

Plus en détail

Al Maali Islamic Finance Consulting & Optima-Finance Consulting organisent une série de séminaires en Finance Islamique

Al Maali Islamic Finance Consulting & Optima-Finance Consulting organisent une série de séminaires en Finance Islamique OPTIMA FINANCE Consulting Al Maali Islamic Finance Consuling www.miifb.com P.O. Box 483020- Dubai Casablanca 20 380 Tel: +97142942242 Tél: (212) 5 22 98 82 43 OPTIMA FINANCE Consulting 264, Route d'el

Plus en détail

L innovation chez OSEO en 2010 L. REINHART Séminaire Aristote «La Recherche en quête d Innovation» Jeudi 18 Novembre 2010

L innovation chez OSEO en 2010 L. REINHART Séminaire Aristote «La Recherche en quête d Innovation» Jeudi 18 Novembre 2010 L innovation chez OSEO en 2010 L. REINHART Séminaire Aristote «La Recherche en quête d Innovation» Jeudi 18 Novembre 2010 Innovation Investissement International Trésorerie Création Transmission oseo.fr

Plus en détail

Professeurs ESCP-EAP vers TEC Monterrey (Mexique)

Professeurs ESCP-EAP vers TEC Monterrey (Mexique) Professeurs ESCP-EAP vers TEC Monterrey (Mexique) Professeur Période Thématique traitée Cadre de l intervention Florence PINOT Novembre 2006 Inauguration de la Chaire ESCP- EAP et intervention au colloque

Plus en détail

Certificate of Registration

Certificate of Registration Certificate of Registration OCCUPATIONAL HEALTH & SAFETY MANAGEMENT SYSTEM This is to certify that: Anabel Segura, 11 28108 Alcobendas (Madrid) Holds Certificate No: OHS 578099 and operates an Occupational

Plus en détail

Curriculum Vitae. Informations générales

Curriculum Vitae. Informations générales Sandy CAMPART Maître de conférences de sciences économiques Membre permanent du CREM (UMR CNRS 6211) Directeur délégué à la formation continue de l IUP Banque Assurance de Caen Responsable de la licence

Plus en détail

Intervention cadre Quand la littérature s'empare de l'écriture SMS : Koman sa sécri émé, d'annie Saumont

Intervention cadre Quand la littérature s'empare de l'écriture SMS : Koman sa sécri émé, d'annie Saumont Siur CRAIOVA les 21-22 mars 2011 Séminaire International Universitaire de Recherche Rappel de la problématique générale et des directions spécifiques de chaque sous thème On met en discussion la position

Plus en détail

Master 1 & 2 Marketing et Vente

Master 1 & 2 Marketing et Vente UFR PEPS POLE COMMERCE Master & Marketing et Vente MAQUETTES PEDAGOGIQUES A PARTIR DE LA RENTREE 0 Maquettes examinées en réunion pédagogique Pole commerce le 7 mars 0 et le 9 mai 0 et validées par le

Plus en détail

Intel Corporation Nicolas Biguet Business Development Manager Intel France

Intel Corporation Nicolas Biguet Business Development Manager Intel France Les serveurs pour l Entreprise Intel Corporation Nicolas Biguet Business Development Manager Intel France 1 Les orientations stratégiques Clients Réseaux Serveurs Fournir les les éléments de de base des

Plus en détail

Exemple PLS avec SAS

Exemple PLS avec SAS Exemple PLS avec SAS This example, from Umetrics (1995), demonstrates different ways to examine a PLS model. The data come from the field of drug discovery. New drugs are developed from chemicals that

Plus en détail

Passation des marchés

Passation des marchés Page 1 de 5 Le présent document est la traduction du texte anglais de l OP 11.00, «Procurement», en date de juillet 2001, qui contient la formulation de cette directive qui a été approuvée par la Banque

Plus en détail

Le conseil en investissement

Le conseil en investissement Le conseil en investissement Une formule qui me permet de garder le contrôle ing.be/privatebanking Et vous? Private Banking 1 Grâce à Home'Bank, je suis chaque jour les performances de mon portefeuille.

Plus en détail

PLAN DEVELOPPEMENT EXPLOITATION - DESCRIPTION DE L EXPLOITATION REPRISE - 1 Caractéristiques globales LES FACTEURS DE PRODUCTION Productions SAU FONCIER Mécanisé (en %) Irrigué (O/N) Autres Observations

Plus en détail

Chapitre 3: TESTS DE SPECIFICATION

Chapitre 3: TESTS DE SPECIFICATION Chapitre 3: TESTS DE SPECIFICATION Rappel d u c h api t r e pr é c é d en t : l i de n t i f i c a t i o n e t l e s t i m a t i o n de s y s t è m e s d é q u a t i o n s s i m u lt a n é e s r e p o

Plus en détail

Bureau d'ingénieurs Géomètres - Sécurité - Construction - Stabilité

Bureau d'ingénieurs Géomètres - Sécurité - Construction - Stabilité 6.3. PRESCRIPTIONS URBANISTIQUES MODIFIÉES Lotissement des parcelles cadastrées : METTET, 2 ème Division, section C, n 657S DEMANDEURS : a) Le propriétaire : S.A. Les Etablissements G. SARTO Chaussée de

Plus en détail

Plan de la présentation

Plan de la présentation Etude comparative des pratiques de l intelligence économique entre le Maroc, l Afrique du Sud et le Brésil Par: Mourad Oubrich 3 Plan de la présentation Contexte Cadre conceptuel de l IE Etude empirique

Plus en détail

Public and European Business Law - Droit public et européen des affaires. Master I Law Level

Public and European Business Law - Droit public et européen des affaires. Master I Law Level Public and European Business Law - Droit public et européen des affaires Stéphane de La Rosa Master I Law Level Delivered Lectures Jean Monnet Chair «Droit de l Union Européenne et Mutations de l intégration

Plus en détail

Licences. Masters. Doctorats... L offre de formation 2014-2015

Licences. Masters. Doctorats... L offre de formation 2014-2015 Licences Masters Doctorats... L offre de formation 2014-2015 Juin 2014 Organisation des études Année d étude 6, 7, 8 Doctorats FORMATIONS Crédits ECTS 5 4 Masters 2 e année Masters 1 re année Magistères

Plus en détail

Sommaire. Informations clés... 04. Profil... 06. Corporate et Institutional Banking... 08. Retail Banking... 10. Private Banking...

Sommaire. Informations clés... 04. Profil... 06. Corporate et Institutional Banking... 08. Retail Banking... 10. Private Banking... _ FR Sommaire Informations clés... 04 Profil... 06 Corporate et Institutional Banking... 08 Retail Banking... 10 Private Banking... 12 Treasury et Financial Markets... 14 La BIL à votre service depuis

Plus en détail

conseils en assurances, crédit, gestion patrimoniale

conseils en assurances, crédit, gestion patrimoniale L INDEPENDANCE D UN GROUPE conseils en assurances, crédit, gestion patrimoniale LE GROUPE EUROPEA «La qualité s apprécie dans la durée» Cabinet de Courtage en Assurances, Crédits et Gestion de Patrimoine

Plus en détail

HELLÒ GALASSIA RETE GALASSIA SISTEMA GALASSIA START ATHENA FAST VESTA BABEL FREE

HELLÒ GALASSIA RETE GALASSIA SISTEMA GALASSIA START ATHENA FAST VESTA BABEL FREE 02 OPERATIVE/DATTILO/SEDIE OPERATORS/T T ASK CHAIR/CHAIRS OPERATEUR/DACTYLO/SIEGES HELLÒ GALASSIA RETE GALASSIA SISTEMA GALASSIA START ATHENA FAST VESTA BABEL FREE 71 OPERATIVA Agile e snella, nelle linee

Plus en détail

Empowering small farmers and their organizations through economic intelligence

Empowering small farmers and their organizations through economic intelligence Empowering small farmers and their organizations through economic intelligence Soutenir les petits agriculteurs et leurs organisations grâce à l intelligence économique XOF / kg RONGEAD has been supporting

Plus en détail

Potentiel de valorisation d un déchet en filière métallurgique

Potentiel de valorisation d un déchet en filière métallurgique Potentiel de valorisation d un déchet en filière métallurgique CRM: Centre de Recherches Métallurgiques ASBL établie en Belgique Créée en 1948 par l industrie sidérurgique belge Certifiée ISO 17025 et

Plus en détail

MSO MASTER SCIENCES DES ORGANISATIONS GRADUATE SCHOOL OF PARIS- DAUPHINE. Département Master Sciences des Organisations de l'université Paris-Dauphine

MSO MASTER SCIENCES DES ORGANISATIONS GRADUATE SCHOOL OF PARIS- DAUPHINE. Département Master Sciences des Organisations de l'université Paris-Dauphine MSO MASTER SCIENCES DES ORGANISATIONS GRADUATE SCHOOL OF PARIS DAUPHINE Département Master Sciences des Organisations de l'université ParisDauphine Mot du directeur Le département «Master Sciences des

Plus en détail

Cycle de production et cycle des déchets

Cycle de production et cycle des déchets Cycle de production et cycle des déchets la solution informatique et gestionnaire de SISTEMA AMBIENTE DIGITALIS S.r.l. www.sistemaambiente.net digitalis@iride.to.it 1 La solution informatique donne la

Plus en détail

La réglementation Mardi de la DGPR. sur les produits biocides 05/04/2011

La réglementation Mardi de la DGPR. sur les produits biocides 05/04/2011 La réglementation r Mardi de la DGPR 05/04/2011 sur les produits biocides Direction générale de la prévention des risques Service de la prévention des nuisances et de la qualité de l environnement Département

Plus en détail

Recommandation concernant les produits financiers durables

Recommandation concernant les produits financiers durables Recommandation Recommandation concernant les produits financiers durables Recommandation aux membres de Febelfin concernant les critères minima pour les produits commercialisés comme «durables» ou «socialement

Plus en détail

Les grands chantiers du Smart Grid français. vers une feuille de route technologique

Les grands chantiers du Smart Grid français. vers une feuille de route technologique Les grands chantiers du Smart Grid français vers une feuille de route technologique Bogdan ROSINSKI pôle S2E2 SMART ELECTRICITY CLUSTER ASPROM Conférence «Maîtrise de l'énergie» Paris 6 avril 2011 Sommaire

Plus en détail

Études des solutions de financement online. Dossier de presse

Études des solutions de financement online. Dossier de presse Études des solutions de financement online Dossier de presse La première plateforme en ligne de recherche de financements publics et bancaires à destination des dirigeants d entreprise Près de 6 000 aides

Plus en détail

Les changements au programme d Assurance-emploi

Les changements au programme d Assurance-emploi Les changements au programme d Assurance-emploi Mémoire déposé à la Commission nationale d examen sur l Assurance-emploi Par Youri Chassin, en collaboration avec Yanick Labrie Juillet 2013 L Institut économique

Plus en détail

Electrification Rurale au Mali. Technologies et financement

Electrification Rurale au Mali. Technologies et financement Electrification Rurale au Mali Technologies et financement Meeting of the SREP Pilot Countries Kenya 05 mar s 2012 Electrification rurale au Mali Plan de présentation le concept institutionnel le concept

Plus en détail

United Nations, World Population Prospects, CD ROM; The 2008 Revision.

United Nations, World Population Prospects, CD ROM; The 2008 Revision. SOURCES SOURCE Data Sources Population : Labour Force: Production: Social Indicators: United Nations, World Population Prospects, CD ROM; The 2008 Revision. International Labour Organisation (ILO). LaborStat

Plus en détail

«Echanges et apport d expertise autour du Projet GALENA» Mardi 26 mai à 9h00

«Echanges et apport d expertise autour du Projet GALENA» Mardi 26 mai à 9h00 GALENA «Echanges et apport d expertise autour du Projet GALENA» Mardi 26 mai à 9h00 Immeuble CMCI 2 rue Henri Barbusse 13001 Marseille Ascenseur A, 2ème étage, salle Abidjan 2015-05-28 This project is

Plus en détail

Ce document a été mis en ligne par le Canopé de l académie de Montpellier pour la Base Nationale des Sujets d Examens de l enseignement professionnel.

Ce document a été mis en ligne par le Canopé de l académie de Montpellier pour la Base Nationale des Sujets d Examens de l enseignement professionnel. Ce document a été mis en ligne par le Canopé de l académie de Montpellier pour la Base Nationale des Sujets d Examens de l enseignement professionnel. Ce fichier numérique ne peut être reproduit, représenté,

Plus en détail

Agences de Bassins Hydrauliques & Gouvernance de l eau

Agences de Bassins Hydrauliques & Gouvernance de l eau ROYAUME DU MAROC Secrétariat d État chargé de l Eau et de l Environnement Agences de Bassins Hydrauliques & Gouvernance de l eau Mohamed HACHIMI Du 08 au 09/07/2009 à Tunis Gouvernance au niveau des Agences

Plus en détail

Comment valoriser sa toiture plate en milieu urbain

Comment valoriser sa toiture plate en milieu urbain Séminaire Bâtiment Durable : Comment valoriser sa toiture plate en milieu urbain 27/03/2015 Bruxelles Environnement Comment valoriser les eaux pluviales grâce à sa toiture? Maggy Hovertin MATRIciel Objectifs

Plus en détail

PIB : Définition : mesure de l activité économique réalisée à l échelle d une nation sur une période donnée.

PIB : Définition : mesure de l activité économique réalisée à l échelle d une nation sur une période donnée. PIB : Définition : mesure de l activité économique réalisée à l échelle d une nation sur une période donnée. Il y a trois approches possibles du produit intérieur brut : Optique de la production Optique

Plus en détail

Année Universitaire 2013-2014. 1 ère année de Master Droit Mention Droit Privé 1 er semestre. 1 er SEMESTRE 8 matières CM TD COEFF ECTS.

Année Universitaire 2013-2014. 1 ère année de Master Droit Mention Droit Privé 1 er semestre. 1 er SEMESTRE 8 matières CM TD COEFF ECTS. Année Universitaire 201-2014 1 ère année de Master Droit Mention Droit Privé 1 er semestre 1 er SEMESTRE 8 matières CM TD COEFF ECTS Unité 1 1 TD obligatoire Droit civil (les Sûretés) Unité 2-1 TD au choix

Plus en détail

Gouvernance IT : par où commencer? Hubert Lalanne DE, Chief Architect for Industries IBM Software France

Gouvernance IT : par où commencer? Hubert Lalanne DE, Chief Architect for Industries IBM Software France Conférence IDC Gouvernance IT - Paris 6 Avril 2011 Gouvernance IT : par où commencer? Hubert Lalanne DE, Chief Architect for Industries IBM Software France 2011 IBM Corporation Quels sont les ingrédients

Plus en détail

Evolution récente et à venir de l environnement réglementaire européen: Quelle implication pour le secteur carrier?

Evolution récente et à venir de l environnement réglementaire européen: Quelle implication pour le secteur carrier? Evolution récente et à venir de l environnement réglementaire européen: Quelle implication pour le secteur carrier? 1) La Directive «Mining waste» 2) La Directive IPPC et PRTR 3) Les Directives «Climate

Plus en détail

L IMPLANTATION DE L ERP : FACTEURS CLES DU SUCCES ET IMPACTE SUR LA PERFORMANCE

L IMPLANTATION DE L ERP : FACTEURS CLES DU SUCCES ET IMPACTE SUR LA PERFORMANCE L IMPLANTATION DE L ERP : FACTEURS CLES DU SUCCES ET IMPACTE SUR LA PERFORMANCE Dumitru Valentin Chaire Informatique de gestion, Académie d Etudes Economiques de Bucarest, Adresse : Caderea Bastiliei nr.

Plus en détail

Horticultură UNIVERSITY OF CRAIOVA

Horticultură UNIVERSITY OF CRAIOVA Seria: Biologie UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Horticultură UNIVERSITY OF CRAIOVA Tehnologia prelucrării produselor agricole Ingineria mediului Vol. XIII ( XLIX ) - 008 APPLICATION DU SYSTÈME D'ANALYSE ET POINTS

Plus en détail

Gouvernance européenne sur les technologies énergétiques

Gouvernance européenne sur les technologies énergétiques Gouvernance européenne sur les technologies énergétiques Gouvernance européenne sur les technologies énergétiques 9 Plateformes technologiques européennes sur l Energie (ETP) Industrie + Recherche Association

Plus en détail

LES CONTRATS EN AVICULTURE. Comité Volailles FranceAgriMer, 31 janvier 2013 1

LES CONTRATS EN AVICULTURE. Comité Volailles FranceAgriMer, 31 janvier 2013 1 LES CONTRATS EN AVICULTURE Comité Volailles FranceAgriMer, 31 janvier 2013 1 CONTEXTE, OBJECTIFS ET MÉTHODE Comité Volailles FranceAgriMer, 31 janvier 2013 2 CONTEXTE Déficit de compétitivité français

Plus en détail

SOLUTIONS TECHNOLOGIQUES D AVENIR

SOLUTIONS TECHNOLOGIQUES D AVENIR CPTF et CSC CYCLES COMBINES A GAZ (CCG) COGÉNÉRATION DÉVELOPPEMENT DES RENOUVELABLES SOLUTIONS DE STOCKAGE CPTF ET CSC Le parc thermique est un outil essentiel pour ajuster l offre et la demande, indispensable

Plus en détail

Formation Bâtiment Durable : Suivi et monitoring des bâtiments durables

Formation Bâtiment Durable : Suivi et monitoring des bâtiments durables Formation Bâtiment Durable : Suivi et monitoring des bâtiments durables Bruxelles Environnement Monitoring énergétique: enjeux, implications et bénéfices Vincent DIERICKX Cenergie Objectifs de la présentation

Plus en détail

Occasions d affaires en Fédération de Russie

Occasions d affaires en Fédération de Russie Occasions d affaires en Fédération de Russie Justine Hendricks Vice-présidente, Groupe des ressources Énoncé des occasions d affaires La Russie est un marché exigeant qui offre des occasions d affaires

Plus en détail

Tél.: +1 (418) 656-2337 Tél. : +1 (418) 522-2318 Fax : +1 (418) 656-7412 Email: Michel.Roland@ecn.ulaval.ca. Économie mathématique.

Tél.: +1 (418) 656-2337 Tél. : +1 (418) 522-2318 Fax : +1 (418) 656-7412 Email: Michel.Roland@ecn.ulaval.ca. Économie mathématique. Michel ROLAND Adresse au bureau Québec, QC G1V 0A6, Canada Adresse à domicile 3017 De la Seine Québec, QC G1W 1H8, Canada Tél.: +1 (418) 656-2337 Tél. : +1 (418) 522-2318 Fax : +1 (418) 656-7412 Email:

Plus en détail

François Louesse Comment rédiger un bon projet de R&D européen? Bien choisir son programme

François Louesse Comment rédiger un bon projet de R&D européen? Bien choisir son programme François Louesse Comment rédiger un bon projet de R&D européen? Bien choisir son programme Bien choisir son programme européen de R,D&I Principes généraux des programmes européens Les différentes opportunités

Plus en détail

Abschlusskonferenz OUI Biomasse / Conférence de clôture OUI Biomasse. www.oui-biomasse.info 1 26.06.2015

Abschlusskonferenz OUI Biomasse / Conférence de clôture OUI Biomasse. www.oui-biomasse.info 1 26.06.2015 Umweltauswirkungen durch Biomassenutzung Etude d impact de l utilisation de la biomasse sur l environnement 26.Juni 2015 / 26 juin 2015 Akademiehotel Karlsruhe Abschlusskonferenz OUI Biomasse / Conférence

Plus en détail

Conseil d Architecture, d Urbanisme et d Environnement de la Seine-Maritime. Construire sa maison : les clefs du projet

Conseil d Architecture, d Urbanisme et d Environnement de la Seine-Maritime. Construire sa maison : les clefs du projet Conseil d Architecture, d Urbanisme et d Environnement de la Seine-Maritime Construire sa maison : les clefs du projet Conseil d Architecture, d Urbanisme et d Environnement de la Seine-Maritime Construire

Plus en détail

UNIQUE EN BELGIQUE. TWINSTAR Today. Profitez aujourd hui d un revenu mensuel complémentaire. À VIE.

UNIQUE EN BELGIQUE. TWINSTAR Today. Profitez aujourd hui d un revenu mensuel complémentaire. À VIE. UNIQUE EN BELGIQUE TWINSTAR Today Profitez aujourd hui d un revenu mensuel complémentaire. À VIE. 1 2 Le revenu mensuel complémentaire garanti à vie. Un produit innovant pour une génération inventive.

Plus en détail

PERFORMER Silver. 22 1 2 inch (57 cm) Meijer.com

PERFORMER Silver. 22 1 2 inch (57 cm) Meijer.com PERFORMER Silver CHARCOAL GRILL Read owner s guide before using the barbecue. Lea la Guía del propietario antes de utilizar la barbacoa. Lisez le guide d'utilisation avant d'utiliser le barbecue. 22 1

Plus en détail

Audit et Inspection Les contraintes extérieures B.Malivoir

Audit et Inspection Les contraintes extérieures B.Malivoir Audit et Inspection Les contraintes extérieures B.Malivoir Chef de projet Hémato-Onco CHRU Tours Vice Présidente CPP Région Ouest1 Le contexte juridique Directive 2001/20/CE du Parlement européen et du

Plus en détail

La gestion des risques IT et l audit

La gestion des risques IT et l audit La gestion des risques IT et l audit 5èmé rencontre des experts auditeurs en sécurité de l information De l audit au management de la sécurité des systèmes d information 14 Février 2013 Qui sommes nous?

Plus en détail

«Confort d été en 2030 en

«Confort d été en 2030 en «Confort d été en 2030 en Méditerranée : les exigences comparées de 3 régions solidaires d Europe et plus» Montpellier 5 février 2010 LIMA-BDM-ITACA-IISBE 1 1 Copenhague. L échec des États, trop habitués

Plus en détail

Audits énergétiques. L efficacité énergétique dans les bâtiments

Audits énergétiques. L efficacité énergétique dans les bâtiments Audits énergétiques L efficacité énergétique dans les bâtiments Préambule Vos consommations énergétiques vous semblent trop élevées et vous souhaitez améliorer les performances énergétiques de votre bâtiment.

Plus en détail

Dispoziþii tranzitorii ºi finale

Dispoziþii tranzitorii ºi finale Legea nr. 83/1998 CAPITOLUL V Dispoziþii tranzitorii ºi finale Art. 27. Ñ Dispoziþiile prezentei legi se completeazã, în mãsura compatibilitãþii lor cu cele ale Codului de procedurã civilã. Art. 28. Ñ

Plus en détail

SYSTÈME DE GAINES À SPIRALE ET RACCORDS TOURNANTS

SYSTÈME DE GAINES À SPIRALE ET RACCORDS TOURNANTS SYSTÈME DE GAINES À SPIRALE ET RACCORDS TOURNANTS SPIRAL PVC CONDUIT SYSTEMS AND REVOLVING FITTINGS Gaines a Spirale Matufless...page 190 Matufless spiral PVC conduit Raccords Tournants Matufless...page

Plus en détail

COMMENT REDUIRE SON IMPOT SUR LE REVENU?

COMMENT REDUIRE SON IMPOT SUR LE REVENU? COMMENT REDUIRE SON IMPOT SUR LE REVENU? 24 novembre 2009 1 PLAN DE L INTERVENTION Introduction 1 ère partie : La Loi Scellier 2 ème partie : La Loi Girardin Industriel 3 ème partie : La souscription au

Plus en détail

Apport Partiel d Actif et interventions du Commissaire aux comptes. Audit Commissariat aux comptes Expertise comptable & Conseil

Apport Partiel d Actif et interventions du Commissaire aux comptes. Audit Commissariat aux comptes Expertise comptable & Conseil Apport Partiel d Actif et interventions du Commissaire aux comptes PAGES Introduction 3-4 Mission de commissariat aux apports 5-6 Mission de commissariat à la scission 7-8 Introduction Définition : L'Apport

Plus en détail

Tous les mois, l actualité en bref de Pôle emploi

Tous les mois, l actualité en bref de Pôle emploi Tous les mois, l actualité en bref de Pôle emploi SOMMAIRE INFORMATIONS RESEAU CFTC... 2 Rencontre nationale des mandatés chômage à la Confédération... 2 Suite des réunions de suivi des formations prioritaires

Plus en détail

Canada-Inde Profil et perspective

Canada-Inde Profil et perspective Canada-Inde Profil et perspective Mars 2009 0 L Inde et le Canada : un bref profil Vancouver Calgary Montréal Toronto INDE 3 287 263 km² 1,12 milliard 1 181 milliards $US 1 051 $US Source : Fiche d information

Plus en détail

DAIRYMAN aux Pays-Bas

DAIRYMAN aux Pays-Bas DAIRYMAN aux Pays-Bas Frans Aarts, Wageningen-UR 15 October 2013 Le secteur laitiers Néerlandais: Une place importante Une production intensive 65% des surfaces agricoles dédiées à la production laitière

Plus en détail

L AMPHI #2 LA REVOLITION MOBILE EST EN MARCHE. #Amphi2GIW

L AMPHI #2 LA REVOLITION MOBILE EST EN MARCHE. #Amphi2GIW L AMPHI #2 LA REVOLITION MOBILE EST EN MARCHE #Amphi2GIW Tendances & Usages du Mobile en France et en Europe Blandine Silverman bsilverman@comscore.com Panorama des équipements mobiles Des Smartphones

Plus en détail

Classement des revues scientifiques en sciences de gestion

Classement des revues scientifiques en sciences de gestion Collège scientifique de la Classement des revues scientifiques en sciences de gestion édition JUIN 2013 Le collège scientifique réunit les associations scientifiques de gestion suivantes : 2 sommaire Préambule...5

Plus en détail

Peut-on faire confiance à une personne démente? olivier.drunat@brt.aphp.fr

Peut-on faire confiance à une personne démente? olivier.drunat@brt.aphp.fr Peut-on faire confiance à une personne démente? olivier.drunat@brt.aphp.fr Actualités en Médecine Gériatrique, Paris 17 juin 2015 Conflit d intérêt Remerciements au Dr O. Faraldi Une réponse triviale?

Plus en détail