ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006 DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE ALEXANDRU TOFAN * Dimension économique des exploitations agricoles Resumé L auteur présente la méthodologie de calcul de la dimension économique des exploitations agricoles utilisée par le réseau d information comptable agricole et fait une comparaison avec la méthodologie roumaine. On analyse la distribution par classes de grandeur des exploitations et explique les causes de la mauvaise dimension des exploitations agricoles individuelles. 1 Introducere Tranziţia agriculturii din fostele ţări socialiste la economia de piaţă readuce în discuţie mult disputata problemă privitoare la superioritatea marii sau micii producţii agricole. Mercantiliştii au fost partizanii exploataţiei mici, considerând-o capabilă de maximum de intensitate. Fiziocraţii, o parte din clasicii englezi şi din marxişti susţin superioritatea marii exploataţii, singura în stare să obţină un surplus economic pentru existenţa societăţii. Economiştii adepţi ai situaţiei de mijloc consideră că într-un stat sănătos trebuie să predomine exploataţiile mijlocii, iar exploataţiile foarte mari, ca şi cele foarte mici, trebuie să fie doar o excepţie. Fiecare categorie de exploataţii are avantaje, dar şi dezavantaje. De aceea, discuţia despre superioritatea absolută a uneia sau alteia are în bună măsură un caracter dogmatic. În practică trebuie ţinut seama nu numai de criteriul economic, ci şi de cel social şi ecologic, nu numai de interesul economic privat, ci şi de interesul economic naţional, de abundenţa sau raritatea factorului de producţie natural, de numărul populaţiei, de tradiţii etc. În orice caz, mica producţie în agricultură a supravieţuit în decursul mai multor secole, în ciuda schimbărilor petrecute. Ea a rezistat în economia socialistă şi rezistă şi în economia de piaţă [Popescu, 2001, 86]. 2 Concepte şi indicatori Realizarea unui nivel raţional de concentrare a producţiei agricole, care să permită, în acelaşi timp, valorificarea avantajelor evidente ale concentrării (posibilitatea de a folosi mai eficient mijloacele de mecanizare, reducerea unor consumuri specifice de resurse, rotaţia culturilor etc.), dar şi evitarea neajunsurilor acestei forme de organizare (depăşirea capacităţii cadrelor de conducere, sporirea riscurilor şi altele) reprezintă un desiderat major al oricarei exploataţii. Pentru a exprima nivelul de concentrare a elementelor necesare producţiei dintr-o întreprindere, precum şi a rezultatului însuşi, în terminologia curentă din ţara noastră se * Profesor doctor, Catedra de statistică, prognoză, economie agroalimentară şi a mediului, Facultatea de economie şi administrarea afacerilor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi, e-mail: atofan@uaic.ro
124 ALEXANDRU TOFAN foloseşte noţiunea de mărime a întreprinderii. Alături de aceasta, se utilizează frecvent termenul de dimensiune. De obicei, noţiunea de mărime reflectă latura calitativă a procesului de concentrare a producţiei (rezultatul), iar dimensiunea oglindeşte latura cantitativă. Între cele două concepte se interpune conceptul de intensivitate a producţiei, care arată gradul de valorificare a resurselor de bază prin investiţii succesive de capital. Dimensiunea exploataţiilor agricole se exprimă, în primul rând, prin suprafaţa de teren (dimensiunea teritorială) sau prin efectivul de animale. Alţi indicatori, ca numărul de personal sau indicatorii de dotare (volumul capitalului de exploatare, numărul de tractoare şi maşini agricole etc.), caracterizează în mod indirect dimensiunea unităţilor agricole. In Uniunea Europeană, mărimea exploataţiilor agricole este caracterizată prin 2 indicatori: dimensiunea fizică, exprimată prin numărul de hectare suprafaţă agricolă utilizată (SAU) şi dimensiunea economică, exprimată prin numărul de unităţi de dimensiune europene (UDE). O unitate de dimensiune europeană corespunde unei anumite sume de marjă brută standard (MBS), exprimată în monedă unică (ECU sau EURO). Această sumă se actualizează periodic la inflaţie. De exemplu, în anul 1980 o UDE valora 1000 ECU, în 1982, 1100 ECU, iar în prezent, 1200 Euro. Practic, o UDE echivalează cu aproximativ 1,5 hectare cultivate cu grâu. MBS pe hectar sau pe cap de animal este definită ca fiind valoarea producţiei pe ha/cap, minus costul factorilor de producţie variabili. Serviciile care gestionează Reţeaua de Informare Contabilă Agricolă (RICA) stabilesc, la fiecare doi ani, pentru fiecare regiune, cuantumul unitar al MBS pentru toate producţiile vegetale şi animale. În acest fel, în funcţie de suprafaţa agricolă utilizată şi de efectivul de animale pe care îl deţine, fiecare exploataţie agricolă a UE îşi poate determina cuantumul total al MBS. Totalul MBS, exprimat în euro, se împarte la 1200, rezultând astfel numărul de UDE al exploataţiei respective. În funcţie de numărul de UDE pe care îl întrunesc, exploataţiile agricole sunt încadrate în 6 clase de dimensiune economică în felul următor: clasa 1: 0 - <4 UDE; clasa 2: 4 - <8 UDE; clasa 3: 8 - <16 UDE; clasa 4: 16 -<40 UDE; clasa 5: 40 - < 100 UDE; clasa 6: >= 100 UDE. Exploataţiile care depăşesc anumite praguri ale dimensiunii economice sunt considerate exploataţii profesionale şi intră în câmpul de observaţie al RICA. Celelate exploataţii sunt considerate neprofesionale sau de agrement şi nu fac obiectul preocupărilor RICA. Pragurile minime ale dimensiunii economice a exploataţiilor agricole sunt distincte pentru fiecare stat membru al UE, ceea ce reflectă marea diversitate de structuri agricole întâlnite. De pildă, pentru anul 2004, pragul dimensiunii economice variază foarte mult, între 1UDE (Cipru) şi 16 UDE (Belgia, Olanda şi Marea Britanie), ca în tabelul 1. 3 Evoluţii şi tendinţe În ţările occidentale (avem în vedere aici, în primul rând, Uniunea Europeană şi S.U.A.), exploataţiile agricole cele mai performante s-au dovedit cele privat-familiale, gestionate în regie proprie sau în arendă. In acest tip de exploataţii activitatea productivă se îmbină cu viaţa familială, lucrările sunt executate aproape în totalitate de membrii familiei, iar munca salariată (sezonieră, mai ales) este puţin utilizată. La prima vedere, s-ar părea că exploataţiile agricole familiale trebuie să fie neapărat mici sau mijlocii. Urmând aceeaşi logică, am putea considera că toate exploataţiile mari şi foarte mari au un caracter capitalist, bazat pe munca angajată. Analizând situaţia din ţările dezvoltate din punct de vedere economic, constatăm, însă, că această judecată este tot mai mult contrazisă de realitate. In aceste ţări, exploataţiile familiale, care sunt preponderente în agricultură, nu mai pot fi considerate în totalitate exploataţii mici şi foarte mici. Dotarea
Dimensiunea economică a exploataţiilor agricole 125 tehnică foarte ridicată permite aici obţinerea unui nivel substanţial al productivităţii muncii, astfel că o singură familie poate lucra mai multe zeci şi chiar sute de hectare. In acest fel, exploataţiile familiale, atât după mărimea suprafeţei,cât şi după puterea lor economică, se deplasează tot mai mult spre grupa celor superioare-medii, mari şi foarte mari, iar pe plan naţional se manifestă o tendinţă de creştere a dimensiunii medii a exploataţiilor agricole. Tabel nr. 1 Pragul minim al dimensiunii economice a exploataţiilor agricole pentru statele membre ale UE Ţara Pragul dimensiunii economice (în UDE) Belgia, Olanda, Marea Britanie 16 Danemarca, Germania, Franţa, Luxemburg, 8 Austria, Finlanda, Suedia, Marea Britanie (Irlanda de Nord), Malta Slovacia 6 Italia, Cehia 4 Grecia, Spania, Irlanda, Portugalia, Ungaria, 2 Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Slovenia Cipru 1 Sursa: http://europa.eu.int/comm/agriculture/rica/methodology1_fr.cfm, accesat pe 30 martie 2006 Tendinţa de creştere a dimensiunii medii este însoţită în mod firesc de o altă tendinţă aceea de reducere a numărului total de exploataţii agricole. Reducerea respectivă are la bază dispariţia în fiecare an a unui număr important de exploataţii agricole mici, neviabile din punct de vedere economic. Procesul acesta a fost favorizat însă de forţa economiei occidentale care a putut oferi locuri de muncă şi surse de câştig în alte ramuri neagricole fermierilor care au părăsit agricultura. Fenomenul de reducere a numărului de exploataţii agricole şi de creştere a dimeniunii medii a unei exploataţii se întâlneşte, cu intensitate diferită, în majoritatea tărilor lumii. El este mai pregnant în ultima jumătate a secolului XX şi, mai cu seamă, în Statele Unite ale Americii şi Europa de Vest. In Statele Unite, de pildă, în decurs de 5 decenii, între anii 1940 şi 1990, numărul fermelor s-a redus de aproape 3 ori [Otiman, 2001]. In acelaşi interval de timp, dimensiunea medie a unei ferme a sporit de la 70,4 ha la 200 ha. Evoluţia aceasta a fost stimulată de exodul rural, proces accelerat după război ca efect al integrării forţei de muncă în industrie şi în sfera serviciilor. Aceeaşi evoluţie o întâlnim şi în California cel mai dezvoltat stat federal numai că aici, după 1980, asistăm la un fenomen invers de creştere a numărului de ferme şi de reducere a dimensiunii medii a fermelor. Acest fenomen, generalizat după 1990 pe tot teritoriul S.U.A., se explică, pe de o parte prin saturarea sectoarelor neagricole cu forţă de muncă, iar pe de altă parte, prin reorientarea unei părţi a populaţiei spre rural şi reinstalarea în ferme. In Europa, unde suprafaţa agricolă este mai restrânsă, sporirea dimensiunii medii a exploataţiilor înregistrează un ritm mai redus decât în Statele Unite. Aici s-au luat măsuri speciale pentru restructurarea exploataţiilor agricole şi realizarea unor structuri viabile din punct de vedere economic. La un deceniu de la constituirea Pieţei Comune, în 1968, Planul Mansholt (după numele ministrului olandez al agriculturii la acea vreme) prevedea pentru anii 1990-2000 nişte limite de dimensiune destul de îndrăzneţe: 80-120 ha pentru fermele cerealiere, 40-60 de capete pentru fermele de vaci cu lapte, 450-600 de capete pentru fermele de porci ş.a.m.d. Ca urmare a măsurilor luate în cadrul Politicii Agricole Comune, pe ansamblul celor şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, numărul total de exploataţii agricole s-a redus între anii 1967 şi 1997 cu 42%. Cele 6 ţări comunitare au pierdut astfel
126 ALEXANDRU TOFAN 2,7 milioane de exploataţii, cele mai multe pierderi fiind înregistrate în Franţa (1 milion de exploataţii), Germania (700 mii) şi Italia (660 mii). Aproape jumătate din exploataţiile dispărute erau de dimensiuni mici (1,3 milioane exploataţii cu mai puţin de 5 ha suprafaţă agricolă utilă), astfel că, pe ansamblu celor şase, se produce o creştere a dimensiunii medii a unei exploataţii de la 10 ha în 1967 la 17 ha în 1997 [Vidal, 2000]. Creşterea dimensiunii fizice a exploataţiilor agricole este însoţită de creşterea mai rapidă a dimensiunii economice, ceea ce înseamnă că mai importantă decât creşterea suprafeţei este intensificarea producţiei pe unitatea de suprafaţă. In acest sens, tipic este cazul Italiei unde, între anii 1975 şi 1995, dimensiunea medie fizică a unei exploataţii agricole a sporit cu numai 14,6% (de la 7,5 la 8,6 ha), iar dimensiunea medie economică a crescut cu 562,5% (de la 3,2 mii ECU la 21,2 mii ECU). Tendinţa generală de creştere a dimensiunii exploataţiilor agricole, manifestată în Uniunea Europeană, ascunde însă o mare diversitate de situaţii în funcţie de localizarea geografică şi orientarea tehnico-economică a exploataţiilor. In niciun caz, nu putem vorbi de o uniformizare sau standardizare a dimensiunii fermelor, care să fie preluată ca model infailibil pentru agricultura noastră. Tendinţa pe termen lung este aceea de creştere a dimensiunii, dar aceasta nu înseamnă că toate fermele din UE sunt mari şi foarte mari sau că toate fermele mici sunt ineficiente. La ora actuală în UE se observă o îmbinare a exploataţiilor mici, mijlocii şi mari cu o tendinţă de deplasare spre exploataţii mari. In altă ordine de idei, cea mai recentă anchetă efectuată în UE, confirmă caracterul familial al majorităţii exploataţiilor agricole. Astfel din cele aproape 6,8 milioane de exploataţii recenzate, 96% sunt deţinute de o singură persoană (individ), 3% de societăţi şi numai 1% de un grup de persoane fizice. Pe de altă parte, ancheta a arătat că 63% din exploataţiile agricole din UE folosesc mai puţin de o unitate de lucru anuală (UTA, în franceză, unité de travail année, reprezintă munca efectuată într-un an de o persoană care lucrează în regim full-time într-o exploataţie agricolă, adică 2200 de ore pe an) şi numai 12% din exploataţii folosec mai mult de 2 UTA (procentul exploataţiilor cu mai mult de 2 UTA este mai ridicat în Olanda 36% şi Luxemburg 30%). Din totalul muncii depuse într-un an în exploataţiile agricole din UE (6346 mii UTA), 73,2% este muncă familială, 16,3% este efectuată de lucrători angajaţi şi numai 10,5% reprezintă munca lucrătorilor sezonieri [Charlier, 2002]. O situaţie recentă ne arată că în cele 25 state din Uniunea Europeană exploataţiile agricole de mici dimensiuni sunt încă destul de numeroase (tabelul 2). La nivelul anului 2003, pe ansamblul UE existau în total aproape 9,9 milioane exploataţii. Dintre acestea, aproape 62% (6,1 milioane exploataţii) utilizau mai puţin de 5 ha. Exploataţiile agricole de dimensiuni foarte mari (peste 50 ha) nu sunt foarte numeroase în Uniunea Europeană (6,8% din numărul total). Totuşi ele ocupă aproape două treimi din suprafaţa agricolă totală a UE, ceea ce le conferă o importanţă economică deosebită. În ţara noastră, exploataţiile agricole de mici dimensiuni reprezintă 93,8% din numărul total de exploataţii şi ocupă 35,5% din suprafaţa agricolă totală. Exploataţiile de 10-20 ha şi, mai ales, cele de 20-50 ha sunt foarte slab reprezentate. Luate împreună, aceste două categorii reprezintă numai 1% din numărul total de exploataţii şi ocupă doar 5,4% din suprafaţa agricolă a ţării. Dimensiunea medie a unei exploataţii agricole din România este de circa 5 ori mai redusă decât cea înregistrată pe ansamblul Uniunii Europene. Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă numărul foarte mare de exploataţii în ţara noastră. Avem aproape 4,5 milioane de exploataţii, adică peste 50% din numărul total al exploataţiilor UE-25, ceea ce, să recunoaştem, este exagerat de mult, deoarece îngreunează gestionarea cotelor de producţie, a subvenţiilor şi, în general, a oricărei măsuri de politică agricolă.
Dimensiunea economică a exploataţiilor agricole 127 Clasa de mărime (ha) Tabel nr. 2 Situaţia comparativă a exploataţiilor agricole din UE şi România, în anul 2003 Uniunea Europeană (25) România Număr % din % din Număr % din exploataţii numărul suprafaţa exploataţii numărul (mii) total agricolă (mii) total % din suprafaţa agricolă totală totală 0-5 6110.1 61.9 6.2 4205.1 93.8 35.5 5 10 1293.7 13.1 5.9 218.9 4.9 10.3 10 20 974.4 9.9 8.8 37.4 0.8 3.4 20 50 823.1 8.3 16.6 9.5 0.2 2.0 50 669.3 6.8 62.5 14.1 0.3 48.8 Total 9870.6 100.0 100.0 4484.9 100.0 100.0 Dimensiunea medie (ha) 15.8 3.1 Sursa : L agriculture dans l Union Européenne Informations statistiques et économiques 2005 Pentru comparaţii, iată care este dimensiunea medie a exploataţiilor agricole, exprimată în hectare, la nivelul anului 2003 : Belgia 25.4, Cehia 79.4, Danemarca 54.7, Germania 41.2, Estonia 21.6, Grecia 4.8, Spania 22.1, Franţa 45.3, Irlanda 32.3, Italia 6.7, Cipru 3.5, Letonia 11.8, Lituania 9.2, Luxemburg 52.3, Ungaria 5.6, Malta 1.0, Olanda 23.5, Austria 18.7, Polonia 6.6, Portugalia 10.4, Slovenia 6.3, Slovacia 29.8, Finlanda 29.9, Suedia 46.1, Marea Britanie 57,4. In România, după decembrie 1989, ca urmare a decolectivizării şi dezetatizării agriculturii, structurile de organizare a producţiei s-au multiplicat şi diversificat. In locul CAP-urilor desfiinţate au apărut foarte multe gospodării agricole subdimensionate şi, mai ales, slab echipate. Pe ruinele unor CAP-uri au apărut noi forme asociative (societăţi agricole cu personalitate juridică şi asociaţii familiale), reglementate de Legea nr.36/1991, dar, din varii motive, aceste forme asociative nu s-au bucurat de un succes prea mare. Pe de altă parte, multe dintre fostele IAS-uri au fost divizate în mai multe societăţi comerciale în vederea privatizării. Consecinţele acestor modificări sunt atât pozitive, cât şi negative. Pozitiv este faptul că proprietatea privată şi-a intrat în drepturile sale fireşti, ajungând să fie predominantă în agricultura noastră. Consecinţele negative ţin de fărâmiţarea exagerată a proprietăţii asupra pământului. Foarte multe dintre unităţile agricole nou apărute sunt de dimensiuni prea mici, iar terenul este excesiv parcelat. Recensământul General Agricol din anul 2002 ne arată că, în agricultura noastră, coexistă 2 tipuri de exploataţii: exploataţii agricole individuale, preponderent ţărăneşti şi unităţi cu personalitate juridică (societăţi/asociaţii agricole, societăţi comerciale, unităţi cooperatiste etc). Dintre acestea, cele mai importante sunt exploataţiile agricole individuale care, la sfârşitul anului 2002, numărau 4,46 milioane de unităţi (99,5% din numărul total de exploataţii), ocupând peste 55% din suprafaţa agricolă utilizată a ţării [INS, 2004]. Majoritatea acestor exploataţii are însă un caracter de subzistenţă (autoconsum) şi nu comercial, iar dimensiunea medie a unei gospodării este foarte redusă (1,73 ha). Din totalul de 4,46 milioane exploataţii agricole individuale, peste 3,4 milioane exploataţii produc numai pentru consumul propriu şi numai 92,2 mii exploataţii produc în principal pentru vânzare. Anchetele RICA efectuate în fiecare an în ţările membre ale UE demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că exploataţiile agricole mai mari sunt mai eficiente. Rezultatele economice obţinute de exploataţiile care se situează în clasele superioare de dimensiune economică (mai mult de 40 UDE) sunt categoric mai mari decât cele obţinute de exploataţiile din clasele inferioare (mai puţin de 8 UDE). Este posibil ca acest adevăr să fie
128 ALEXANDRU TOFAN valabil şi în ţara nostră. Deocamdată, însă, nu avem încă suficiente argumente pentru a confirma superioritatea exploataţiilor mari şi în agricultura românească, deoarece, până acum, RICA a funcţionat doar experimental în România, iar datele colectate prin anchete sunt foarte sumare şi puţin reprezentative. Având în vedere cuantumul unitar al MBS (circa 100 euro/ha la cultura grâului, de exemplu) stabilit prin cele 3 anchete RICA finalizate până în prezent, apreciem că foarte puţine din cele peste 4,2 milioane de exploataţii cu 0-5 ha depăşesc pragul minim de 8 UDE fixat pentru dimensiunea economică a exploataţiilor mijlocii. Situaţia exploataţiilor agricole româneşti denotă necesitatea unei politici de ajustare structurală, după modelul celei din UE, care să promoveze exploataţia agricolă de tip familial, viabilă din punct de vedere economic. Conştientă de necesitatea unei astfel de politici, puterea politică de la Bucureşti a iniţiat recent un program destul de ambiţios pentru modernizarea structurilor de producţie din agricultură. Cadrul legal pentru susţinerea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole este oferit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privin exploataţiile agricole, aprobată prin Legea nr. 166/2002, împreună cu Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 49/2002 şi completate prin HG nr. 734/2002. In temeiul acestor acte normative, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sprijină prin diverse mijloace înfiinţarea de exploataţii agricole performante, prin forme de asociere profesională şi de producţie, compatibile cu cele existente în Comunitatea Europeană, inclusiv prin implementarea unor programe Phare de dezvoltare rurală. Principalul element de noutate adus de actele normative menţionate mai sus vizează stabilirea unor dimensiuni minime pentru exploataţiile agricole. Aceste dimensiuni minime, prevăzute în articolul 5 al OUG nr. 108/2001 şi modificate prin Legea 166/2002, sunt diferenţiate pe sectoare ale producţiei agricole şi pe zone de relief. De pildă, pentru sectorul vegetal, exploataţiile care cultivă cereale, plante tehnice şi medicinale, dimensiunea minimă este de 110 ha în zona de câmpie şi 50 ha în zona de deal. Exploataţiile agricole care respectă dimensiunile minime stabilite sunt considerate exploataţii comerciale. Ele beneficiază de sprijinul direct al statului, prin facilităţi financiare pentru investiţii şi subvenţii pe produs. Exploataţiile agricole cu dimensiuni sub limitele prevăzute la art.5 din OUG 108/2001 sunt considerate exploataţii familiale.acestea se bucură de un sprijin mai redus din partea statului: servicii de consultanţă gratuite, stimulente pentru obţinerea producţiei marfă şi pentru aplicarea agriculturii ecologice. 4 Concluzii Incercând o evaluare a măsurilor luate în ţara noastră pe linia creşterii dimensiunii exploataţiilor agricole, trebuie să spunem că, în principiu, acestea sunt în consens cu cele din UE. Ideea de a avea exploataţii agricole mai mari ni se pare normală, având în vedere perspectiva aderării României la UE. Condiţionarea acordării sprijinului financiar din partea statului de îndeplinirea unui anumit prag de dimensiune a exploataţiilor este, însă, discriminatorie. Ea poate ascunde, aşa cum sublinia academicianul Păun Ion Otiman, dorinţa puterii politice de a reface fostele CAP-uri, botezate acum exploataţii agricole [Otiman, 2001]. Pe de altă parte, dimensiunile fizice minime stabilite ni se par exagerate. Ele se aseamănă cu cele fixate la începutul Politicii Agricole Comune prin Planul Mansholt, dar sunt mai mari decât cele utilizate în prezent în Uniunea Europeană. După părerea noastră, politica de concentrare a producţiei agricole trebuie axată îndeosebi pe creşterea dimensiunii economice a exploataţiilor. Aceasta înseamnă intensificarea producţiei şi sporirea randamentelor obţinute. Măsurile de sporire a dimensiunii fizice, oricum ar fi ele concepute, conduc la dispariţia unui mare număr de
Dimensiunea economică a exploataţiilor agricole 129 gospodării ţărăneşti mici şi foarte mici. Problemele sociale implicate aici sunt însă, deocamdată, prea dificile pentru statul român. Bibliografie Charlier, H., Principaux résultats de l enquête communautaire 1999-2000, Statistiques en bref, Nr. 22/2002, thème 5, EUROSTAT. Otiman, I., P., Exploataţiile agricole în România mai catolice decât cele din Europa?, Adevărul Economic Nr. 45 (501), 7-13 noiembrie 2001. Popescu., M., Agricultura României de la economia de comandă la economia de piaţă, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Centrul de Informare şi Documentare Economică, Bucureşti, 2001. Vidal., C., Toujours moins d exploitations, mais plus grandes, Statistiques en bref Nr. 1/2000 thème 5, Eurostat. *** L agriculture dans l Union Européenne Informations statistiques et économiques 2005. *** Recensământul General Agricol 2002, vol. 1, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2004.