/

Transcription

1

2

3 ACT A MUSEI DEVENSIS IX

4

5 ACTA MUSEI DEVENSIS SARGETIA IX (X I 1 'J Muzeul Judcţ1 an Deva BIBLIOTI:CA \ 1972

6 COLEGIUL DE REDACŢIE Dr. doc. OCTAVIAN FLOCA (directorul colegiului de redac,ie) MIRCEA VALEA (redactor responsabil) IOAN ANDRITOIU (secretar de re'dacţie).acta MUSEI DEVENSlS" Anuarul muzeului din Dpva. Orice <>resi><>ndenţă se va adresa: MUZEUL JUDEŢEAN HUNEDOARA-DEVA Str. Dr. Petru Groza, nr. 39 R. S. Romlni:a.ACTA MUSEI DEVENSlS" Annualre du rnusee de Deva Toute,correspondance sera envoyee â l'ad resse: MUZEUL JUDEŢEAN HUNEDOARA-DEVA Str. Dr. Petru Groza, nr. 39 R. s. Romlnla

7 SOMMAIRE SUMAR INHAL T STUDII ŞI ARTICOLE Pag. Octavian Floca, Activitatea de cercetare istorică a Muzeului ju- deţului Hunedoara din Deva ( ). 11 Histori sche Forschungen des Museums des Kreises Hunedoara aus Deva 28 Ioan Andriţoiu, O nouă descoperire arheologică la Buituri (Hunedoara) 29 Une nouveme decouverte archeologique a Buituri (Hune- ~ara) ~ Liviu Mărghitan, Un grup de vase dacice provenite de la Costeşti 35 Un groupe de vases daces provenant de Costeşti 41 Constantin C. Peto/escu, Cohors li Hispanorum la Micia 43 La cohors li Hispanorum a Micia 48 ludita Winkler, Despre două tezaure de monede antice desco - perite la Deva 51 Obe r zwei in Deva entdeckte antike Mi.inzhorte 53 Lucia Ţeposu Marinescu, Statuile feminine drapate din Muzeul judeţean Hunedo.ara-Deva (partea I). 55 Les statues feminines drapees du Musee du departement de Hunedoara-Deva 65 Constantin Pop, Cîteva reprezentări figurate romane din judeţul Hunedoarn 67 Ouelques representations figurees rolmaines de district Hunedoara 73 Radu Popa, O spadă medievală din Valea Streiului şi cîteva consi deraţii istorice.legate de ea. 75 Ein mittelalterliches Schwert im Streiu-Tal und einige darauf bezogene histori~che Betrachtungen 88 5

8 Iosif livan, Consideraţii o supm cou.zelor răz111rătirii ţăranilor din Dobre (comitat Hunedo ara), la Considerations sur Ies couses de J.a revolte des paysan:s de Dobra (comitet de Hunedoara) en Mihai Cerghedean, Contribuţii privind frămîntările socia le din oomitatu 1 l Hunedoa ra după răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan ( ). 99 Contributions a J,a connaissance des trouble! sociaux survenus dans le com+tat de Hunedoara apres la revolte de Horea, Cloşca et Crişan. 111 Vasile Ionaş. Conscripţii.le urbari a le a le satelor Ormindea, Meria şi Lunca Cennii.din anul Les recensements fonciers des vi1llages d'ormi n:dea, Meria et Lu.noa Cernii en Nicolae Wardegger, Organizarea judecăţii şi desfăşurarea procesu1lui în satele din Munţii Apu~eni, în timpul revoluţiei de la L'origanisation.de la justice et le mode de deroulement des proces dans Ies vijl.ages des Monts Apuseni pendant '1a revoi ution de Gelu Neamţu, Procesu.I pentru cununa de pe mormîntul lui Awiam Iancu ( ) 149 Le mourvejment pour deposer une couronne suir Io tomibe d'av.rom Iancu et le proces auquel ii a donne lieu ( ) 168 Ion Frăţilă, Noi mă rturii documenta re privitoa re Io luipta muncitorimj.j hunedorene condusă de P.C.R, împotriva regi1mului burghezo~moşieresc 169 Nouveaux temoignages 1documentaires suir Io lutte des ou111riers du departement de Hunedoara, g uides par le Pa.rti Communi ste, contre le regi.me bouirgeois-ag~a rien. 177 Gheorghe I. Ioniţă, Organizaţii de masă - lega1fe, semiilego1le sau i1fego1le - create, con:du se sau infuenţote de P.C.R.,în anii Orga1nisations de ma sse - legales, a demi legales ou illegales - creees, di rigees et in~luencees par le P a rti Coimmuni ste Roumoin iau cours des annees Maria Creţu, Mircea Valea, Congresele F1rontului Pluga ri:lor, tri bune de a.finma re a voinţei de luptă a ţărănimii din România. 183 Les congres de l'org ani sa.tion Le Front des loboureu rs", e~pression de la 1110ionte de lutte de la paysannerie roumai1ne 192 6

9 Emeric Horovitz, Unele o'specte ale bătăliei pentru creşterea producţiei industrio1le î1n judeţul Hunedoora în vederea susţinerii efortu1l.ui României în răz!boiul antihitlerist (23 august mai 1945). 193 Asipeots ide.io lutte pour l'occroissement de la produotion indusitrieme dons le depa1rtement de Hunedoa,ra, en vue de soutenir l'effort de la Ro,umonie dons 1,a guerre antihitlerienne (23 oout mai 1945). 201 Ilie Avram, Contribuţia Frontului plugarmor la victoria în o legerile generoile din noiembrie La contribuuon.du F.ronitdes laiboureu.rs" a la victoke aux elections generales de novembre Constandin Clemente, Consideraţii privind reflecto rea vieţii cultu1ro1l-artistice în ziarul Zori Noi" ( ) 217 L'i;moge.de Io v ie cu,l,tureme et artistique du departement de Hunedoo,ra, tel'le qu'elle se re~lete da1n! le journo I Zori Noi" ( ) 222 NOTE ŞI DISCUTU Ion Poporogu, Exploatarea aluvion<1ră a aurului,jn bazinul Petroşani L'e>C11>loitation ahuvionnoi,re de l'or.d<1ns le bassin de la Va1llee du Jiu 230 Iacob Mârza, P.rotocollu1m Regii Gimna1sii Zailathnensis (Unele probleme privi nd importanţo protocoa'lelor şcolare}. 231 Protoc0Uu1m Regii G)'mnasii Z<1lathnensi s (Ouelques problemes concernant fimporta nce des protocoles scolaires} 246 Simion Retegan, Cinci petiţii inedite din 1852 a le lui Avram Iancu 247 Cinq :petition's inedites d'avram la:ncu en Maria Virtopeanu, Un protocol ol bresilei orgă!itorilor de cordovo1ni di,n Orăştie, păstrot în colecţi a Muzeu.lui judeţean Hunecloaro-Deva 259 Un protoioole de la co~po ration.des tanneurs de peaux de ohevre d'orăştie, co1nserve.dans Ies oollectiom du Musee du departament de Hunedoa ra~deva. 261 Nicolae Cordoş. Ţaro noa,stră" - revist<1 Astrei" destiniată publ icu I u i sătesc 262 Ţara noa stră - revue de la societe Astra" a l'usage du monde rura1l '25 Liviu Mărghitan, Publicaţii recent intrate in biblioteca lui judeţea n Hu1nedoaro~Deva 1P.rescu rtări bibliog1rafice Abreviations bi1blio9raiphiques Muzeu

10

11 STUDII 51 ARTICOLE

12

13 Activitatea de cercetare Istorică a Muzeului judetului Hunedoara din Deva ( ) OCTAVIAN FLOCA In vasta reţea a muzeelor de istorie din Republica Socialistă România, Muzeul judeţului Hunedoara ocupă un loc de frunte şi se situează ca un organism activ, atît în ce priveşte investigarea şi urmărirea drumului parcurs de societatea umană pe teritoriul Hunedoarei, cît şi ca promotor al culturii, în general. Muzeul din Deva a fost înfiinţat din iniţiativa Societăţii de istorie şi arheologie a comitatului Hunedoara, fondată în anul 1880, sub egida căreia şi-a dezvoltat activitatea în decurs de mai multe decenii. Rela IBm că între membrii cei mai de seamă ai acestei societăţi se numără şi marea personalitate a lui George Bariţiu, membru de onoare al societăţii. De la înfiinţare, muzeul s-a dezvoltat cu precădere, atît în ce priveşte fondul de obiecte, cît şi preocupările personalului ştiinţific care l-a deservit în direcţia arheologică. Intre anii 1882 şi 1914, Societatea de istorie şi arheologie a editat o serie de anuare însumînd, pe lîngă partea oficială şi administrativă, şi unele lucrări istorice, arheologice şi etnografice, privitoare la regiunea hunedoreană. La sfîrşitul primului război mondial, odată cu desfiinţarea societăţii care l-a creat, muzeul intră în patrimoniul judeţului, continuîndu-şi activitatea, pe mai departe, pe baza regulamentului de funcţionare sta- bilit cu acest prilej. In perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, cu toate dificultăţile materiale şi o totală insuficienţă de personal, activitatea muzeului s-a caracterizat printr-un apreciabil efort în munca de colecţionare şi de conservare a pieselor, prin identificarea de noi aşezări arheologice, salvarea diferitelor descoperiri întîmplătoare cît şi efectuarea unor cercetări pe teren şi publicarea rezultatelor obţinute. In decursul acestei etape - mai precis în anii au apărut patru numere din Publicaţiile Muzeului judeţului Hunedoara, apoi, începînd cu 1937 anuarul Sargetia, Acta Musei Regionalis Devensis, publicaţie a cărei editare continuă şi în prezent. Prin aportul acestui periodic la promovarea ştiinţei istorice şi a arheologiei, prin lucrările personalului de muzeu şi a unor valoroase colaborări externe, publicaţia s-a impus de la început, atît în cercurile ştii:1ţifice de specialitate din ţară, cît şi în cele din străinătate. 11

14 Ca în toate sectoarele de activitate din Republica Socialistă România, o nouă viaţă începe şi în existenţa şi activitatea muzeului din Deva după 23 August Anii construcţiei socialiste au oferit cercetătorilor istoriei din ţara noastră largi posibilităţi materiale şi de îndrumare, pe baze noi, în munca creatoare de investigare şi de cercetare a întregii istorii a pămîntului românesc, de interpretare justă, ştiinţifică. a procesului de transformare a societăţii omeneşti de-a lungul veacurilor. La această mare operă de dezlegare şi de interpretare a faptelor pe baza învăţăturii marxist-leniniste, s-a alăturat de la început şi cercetarea locală hunedoreană, cu precădere aceea a Muzeului judeţului Hunedoara, concretizată prin studierea şi interpretarea unui bogat material documentar legat de istoria străveche şi veche a societăţii plămădite pe aceste străbune meleaguri; prin cercetarea şi publicarea unor inedite mărturii arhivistice, preţios tezaur pentru reconstituirea şi cunoaşterea cît mai aprofundată a trecutului de muncă şi de luptă al ţărănimii şi al muncitorimii hunedorene, revărsat în proteste, greve şi răscoale. Metodele noi de cercetare, de înţelegere şi de interpretare ::i fenomenului natural şi social-politic, au dus la dezlegarea ştiinţifică a numeroase probleme importante, legate de procesul de transformare în timp a societăţii de pe teritoriul de azi al Hunedoarei. Situat în lunca Mureşului şi a văilor adiacente acestuia, dispunînd de mari bogăţii ale solului şi ale subsolului şi avînd o largă reţea de comunicaţii, ţinutul hunedorean se caracterizează printr-o permanentă şi intensă locuire, începînd cu cele mai îndepărtate epoci de prezenţă umană în aceste locuri şi pînă în timpurile de azi. Imprejurarea oferă de la sine un larg cîmp de cercetare, c:uprinzînd cele mai variate aspecte de existenţă şi de desfăşurare de fapte şi evenimente, de creaţii materiale şi spirituale, produse, în timp, de această societate şi potrivit cu posibilităţile şi specificul diferitelor orînduiri sociale în care a existat, fiecare epocă istorică şi-a lăsat, prin urmele transmise, într-o formă sau alta, amprenta caracteristică vremii respective şi a capacităţilor creatoare de care dispunea societatea timpului. E cunoscut că cea mai veche, dar şi cea mai lungă orînduire parcursă de societatea omenească este cea a comunei primitive, care începe odată cu apariţia omului şi durează pînă la împărţirea societăţii în clase antagoniste. Vîrsta cea mai veche a comunei primitive, din care se păstrează pe teritoriul hunedorean urme ale omului primitiv, locuitor al peşterilor, este aceea a pietrei cioplite (paleolitic). Primele mărturii sigure de prezenţă a omului primitiv pe pămîntul Hunedoarei, sesizate de cercetătorii muzeului din Deva prin investigaţii personale, sau în colaborare cu cercetători ai unor instituţii centrale, ne conduc cu cîteva sute de mii de ani în urmă pe la mijlocul acestei faze de existenţă umană. Cercetările efectuate în peşterile de la Ohaba Ponor (Pui), Nandru (Hunedoara), Cioclovina (Lunca.ni), Crăciuneşti (Băiţa) ş.a. - sălaş de locuit, de refugiu şi de apărare a omului acestor vremuri străvechi - au atestat că omul paleolitic din aceste ţinuturi a avut o viaţă destul de intensă, marcată prin prezenţa uneltelor de muncă lucrate din silex şi din os şi chiar prin descoperirea unor fosile umane. Dacă pămîntul regiunii hunedorene a păstrat, după cum s-a menţionat, peste veacuri şi milenii cele mai îndepărtate urme ale omului 12

15 locuitor al peşterilor din prima epocă a pietrei, cu atît mai numer6a$~ şi mai reprezentative sînt vestigiile şi aşezările societăţii umane din celelalte faze ale orînduirii comunei primitive. Aşezările omeneşti din această primă orînduire istorică aparţin diferitelor seminţii şi culturi caracterizate, fiecare din el~, prin anumite tipuri şi specii de obiecte şi, mai ales, prin forma şi elementele de decor ale ceramicii, apoi, a cunoaşterii diferitelor metale, a stadiului economic şi social de dezvoltare a acestor societăţi etc. Chiar dacă, din motive obiective, contribuţia cercetării locale, în cazul de faţă a Muzeului judeţului Hunedoara, în studierea problemelor oferite de societăţile îndepărtate ale acestor timpuri străvechi este mai modestă, ea a fost totuşi prezentă, în măsura cunoştinţelor şi a profilului de specialitate a cercetătorilor. O primă contribuţie adusă de personalul muzeului în promovarea cunoştinţelor asupra specificului şi răspîndirii teritoriale a aşezărilor şi a celorlalte vestigii rămase pe urma posibilităţilor oamenilor acelor vremuri îndepărtate, o formează depistarea pe teren a unui deosebit de mare număr de aşezări necunoscute şi inedite în lucrările de specialitate. Din vasta gamă a acestor descoperiri, făcute de regulă pe bază de observaţii la suprafaţă şi împreunate cu achiziţii de materiale, menţionăm aşezările neolitice şi din epoca bronzului din hotarul localităţiţilor Bărăşti, Boholt, Băieşti, Mintia, Şoimuş, Subcetate, Tîmpa, Buituri, Zlaşti, Totia etc., ca şi cele, nu mai puţin de zece puncte diferite, sesizate numai pe teritoriul Devei şi al împrejurimilor sale. Obiectele, şi în special ceramica recoltată din aceste aşezări, păstrată în muzeul devean, aruncă lumină vie asupra răspîndirii şi frecvenţei pe teritoriul hunedorean a purtătorilor unor culturi cum este cultura Turdaş, atît de generalizată pe întregul cuprins al ţării şi, mai ales, cultura Coţofeni şi Sighişoara (Wietenberg), ambele aparţinătoare epocii bronzului. Culturii Turdaş îi aparţine o nouă aşezare neolitică (Sargetia, V. 1968), depistată cu prilejul lucrărilor de construcţie a Termocentralei Deva, în partea de nord-vest a localităţii Mintia. E vorba de o vastă aşezare omenească cu locuinţe la suprafaţă, în preajma cărora s-au găsit o serie de obiecte de piatră şi os şi, bineînţeles, un reprezentativ material ceramic, caracteristic epocii pietrei şlefuite. Pentru pătrunderea culturii Tisa înspre est, o contribuţie pozitivă formează cercetarea aşezării din perimetrul actual al municipiului Deva, care a furnizat un interesant şi bogat material ceramic şi unelte din piatră şi os, specifice fazei a doua a acestei civilizaţii, plasată cronologic în timp între cultura Turdaş şi rie veche, II, 1950). Coţofeni (Studii şi cercetări de isto O aşezare de la sfîrşitul epocii bronzului (Sargetia, V, 1968), a fost dată la iveală în hotarul satului Tîmpa. Ceramica aflată în acest obiectiv arheologic se încadrează în epoca bronzului, aparţinînd culturii Sighişoara tîrzii, cu observarea unor fenomene de puternică influenţă a culturii Otomani, determinată de pătrunderea purtătorilor acestei din urmă culturi pe Mureş. Epocii bronzului îi aparţine şi noua aşezare pregnant sesizată în partea de vest a municipiului Deva, în cartierul Viile Noi, atribuită purtătorilor culturii Sighişoara, cu constatarea că unele produse ceramice descoperite aici se detaşează de majoritatea celorlalte materiale, 13

16 îndrumînd spre ceramica reprezentativă pentru Îaza timpurie a primei epoci a fierului (Sargetia, VI, 1969). Prezenţa sciţilor în valea Mureşului este atestată prin descoperirea la Deva şi Şoimuş a unor morminte, cu existenţa inventarului de obiecte specifice acestei societăţi nomade păstrat în muzeul judeţean (Sargetia, I, 1937). Aceeaşi valoare o prezintă săpăturile executate în hotarul localităţii Săuleşti, pentru precizarea şi cunoaşterea mai aprofundată a aspectului hallstattian al culturii descoperite aici. Materialul ceramic - ceşti negre lustruite cu toarta supraînălţată, străchini cu proeminenţe şi tortiţe, urne bitronconice, ornamentele ceramice, cuţit din bronz, precum şi alte elemente - constituie indicii pentru încadrarea aşezării şi a cimitirului de la Săuleşti în prima fază a epocii fierului, iar lipsa elementelor pregnant scitice atestă că, în acest caz este vorba de un aspect al Hallstattului local, tracic (Apulum, VI, 1967). După cum s-a precizat mai sus, dacă cercetările de comună primitivă, împreunate cu săpături, s-au executat în număr mai modest, faptul este compensat oarecum şi prin studierea şi publicarea unor serii de materiale arheologice aparţinătoare acestei orînduiri, aflate din timpuri mai vechi în colecţiile muzeului judeţean, sau recrutate mai recent pe teren. Aceste cercetări au avut în vedere nu numai punerea în circuitul ştiinţific a pieselor respective, fixarea tipologiei lor, a încadrării în timp în limitele epocilor respective, ci şi formularea altor observaţii legate de particularităţile prezentate de aceste vestigii, în ra port cu aspectul general al culturilor cărora le aparţin. Menţionarea cîtorva titluri din lista acestora considerăm că nu este lipsită de interes : Dacii pe dealul cetăţii Deva, partea introductivă (în Omagiu lui C. Daicoviciu, ed. Acad. 1966); Topoare de cupru cu braţele în cruce" în colecţia muzeului din Deva (Sargetia, VIII, 1971) ; Despre o veche descoperire arheologică din sudul judeţului Hunedoara (Sargetia, V, 1968); Depozitul de obiecte de bronz d.e la Rapolt (Sargetia, V, 1968) ; Depozitul de bronzuri de la Chergheş (Apulum, IX, 1971) ş.a. Centru al statului dac în ultimele două veacuri ale existenţei sale, ţinutul Hunedoarei este păstrătorul unor bogate mărturii arheologice rămase de pe urma străbunilor daci, a căror fiinţă şi cultură, alături de cea romană, stau la baza originii noastre ca limbă şi neam. Aceste vestigii care reprezintă în ultima instanţă cultura materială şi spirituală a poporului nostru de-a lungul veacurilor, prezentate pe întregul teritoriu al ţinutului hunedorean, ca şi pe cel al întregului pămînt românesc, aduse la suprafaţă prin cercetări arheologice, aveau să servească la cunoaşterea cît mai temeinică a populaţiei autohtone din cele două veacuri premergătoare cuceririi Daciei de către romani, ca şi din epoca urmă- toare. Astfel, prin grija colectivelor Institutului de istorie al Academiei, de sub conducerea acad. C. Daicoviciu, colective din care au făcut parte şi cercetători ai muzeului de istorie din Deva, s-au efectuat săpături sistematice de mari proporţii la cetăţile şi aşezările dacice din munţii Orăştiei : Piatra Roşie, Costeşti, Blidaru, Grădiştea de Munte etc. - construite acum două mii de ani de ingenioşii ingineri şi meşteri daci. Pe culmi de dealuri, pe terasele şi spinarea acestora, au fost aduse la suprafaţă o serie de cetăţi şi turnuri de observaţie şi semnalizare, construcţii religioase, gospodării ale ţăranilor daci, precum şi altele, tot atîtea obiective de mare interes istoric, cultural şi turistic. 14

17 Oe o deosebită importanţă este, În cunoaşterea acestui sector din istoria noastră veche, şi cercetarea aşezărilor dacice hunedorene de la periferia marelui complex din munţii Orăştiei, identificate, dezgropate şi studiate prin strădaniile unor cercetători locali, respectiv ai muzeului din Deva. Astfel, investigaţiile pe teren, împreunate cu săpălri, au scos la suprafaţă puternica cetate de la Băniţa din gura bazinului Văii Jiului, situată la înălţimea de o mie de metri de la nivelul mării ; cea mai greu accesibilă dintre toate fortăreţele dacice, cunoscute pînă în prezent. Avînd menirea să asigure apărarea dinspre sud, dinspre Valea Jiului, a marelui complex al cetăţii de scaun a regilor daci de la Sarmizegetusa, Dealul Cetăţii de la Băniţa cuprinde o serie de lucrări de apărare; situate în diferite puncte ale înălţimii. Sistemul defensiv al cetăţilor şi aşezărilor dacice din munţii Orăştiei cu greu ar putea fi înţeles fără cetatea de la Băniţa. Eliminînd acest punct fortificat de pe harta strategică a ţinutului, ar fi însemnat să rămînă fără apărare, dinspre sud, întreaga regiune muntoasă de la sud de Orăştie, centrul defensiv al statului dac în perioada Burebista-Decebal (Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei. Cetatea dacică de la Băniţa, Bucureşti, 1966). Strădaniilor depuse de cercetătorii muzeului se datorează îmbogăţirea listei obiectivelor arheologice dacice, prin identificarea pe teren şi dezvelirea prin săpături şi a altor aşezări situate în vecinătatea marelui complex din munţii Orăştiei, pe ambele părţi ale văii Mureşului, puncte neatestate pînă în prezent. E vorba, în primul rînd, de aşezările fortificate de la Cozia şi Cîmpuri-Surduc, ambele cercetate prin săpături. Aşezarea dacică de la Cozia, de pe dealul Piatra Coziei, înălţime caracterizată printr-o formă accidentată, izolată, dar nu lipsită de mici terase, cu vederi cuprinzătoare asupra împrejurimilor şi a văii Mureşului, intră în categoria staţiunilor de înălţime de tipul celor din munţii Orăştiei. Caracteristicile vestigiilor arheologice de la Cozia situează această aşezare în timp, în funcţie de tipologia şi ornamentaţia produselor ceramice mai ales, în cadrul culturii materiale dacice specifice sec. I i.e.n. - sec. I e.n. (Sargetia, VI, 1969). In hotarul localităţii Cîmpuri-Surduc au fost semnalate şi cercetate două obiective arheologice, la aproximativ un km distanţă între ele, unul pe dealul Cetăţeaua, altul la locul numit La mănăstire. In acest din urmă punct, pe platoul nivelat artificial, au fost dezvelite urmele unui zid de incintă, construit în partea de jos din piatră brută cu legătură de pămînt şi continuat în partea de sus în lemn şi chirpici. Urmînd în general marginile platoului, zidul puternic de fortificaţie, astfel construit, închide un spaţiu larg, oval, în interiorul căruia au fost constatate urmele unor vetre de locuire. Obiectivul al doilea de pe dealul Cetăţeaua, mai sărac în urme de construcţii, ele fiind distruse în cursul timpului, a furnizat, totuşi, suficiente mărturii de inventar mărunt (unelte, ceramică şi monede), pentru a se putea constata că forma şi tehnica vaselor descoperite în cele două puncte din hotarul localităţii Cîmpuri-Surduc - La Mănăstire şi pe dealul Cetăţeaua - aparţin aceleiaşi epoci a societăţii dacice, avînd, fără îndoială, o legătură directă, de existenţă şi de apărare, între ele (Sargetia, IV, 1966). Alte aşezări dacice identificate pe înălţimile mărginaşe luncii Mureşului sînt cele de la Ardeu, Bretea Mureşului, Deva ş.a. la care chiar dacă nu s-au efectuat cercetări împreunate cu săpături sistematice, ci 15

18 doar sondaje, sau cercetări de suprafaţă, ele au oferit totuşi un bogat material de obiecte mărunte, păstrate în colecţiile muzeului, pentru a le putea stabili de pe acum caracterul etnic şi desfăşurarea cronologică (Urme dacice pe dealul cetăţii Deva, în Omagiu lui C. Daicoviciu" 1960 ; Sargetia, VII, 1970). O altă latură în activitatea de urmărire a existenţei şi activităţii societăţii dacice în actualul ţinut al Hunedoarei o formează şi grija pentru achiziţionarea şi studierea diferitelor tezaure monetare sau a celor cu obiecte de podoabă, date la suprafaţă, aproape în toate cazurile, datorită hazardului. Achiziţionarea, studierea şi publicarea unor atari descoperiri, ca cea de la Sălaşu de Sus, Răduleşti, Ardeu ş.a. înglobînd monede de imitaţie grecească, au adus o serioasă contribuţie la fixarea caracterului lor teritorial tribal, la ddimitarea geografică şi cronologia acestor instrumente de schimb (Rassegna Monetaria, XXXIII, 10-11, Roma, 1936 ; Dacia, XI-XII, 1948; Studii şi cercetări numismatice, II, 1958, Sargetia, IV, 1966). La rezultate concludente au condus şi publicarea unor tezaure tot din timpul Daciei libere, cuprinzînd denari republicani romani, folosiţi de daci în tranzacţiile lor comerciale mai largi din perioada premergătoare cuceririi romane (Contribuţii la cunoaşterea regiunii Hunedoara, Sargetia, III, 1956 ; Studii şi cercetări numismatice, III, 1960). O menţiune aparte merită în şirul descoperirii produselor meşterilor daci, din cuprinsul actualului teritoriu al Hunedoarei, deosebit de valorosul tezaur cu obiecte de argint găsit în hotarul localităţii Sărăcsău. Studiul acestei descoperiri a permis formularea unor importante concluzii ca : datarea acestor tezaure în sec. I î.e.n. dovadă că în arta prelucrării argintului şi a obţinerii de obiecte de podoabă artiştii argintari daci se inspiră adesea din elemente tradiţionale, pe care le a daptează exigenţelor noi de viaţă, creînd tipuri de obiecte şi variante de tipuri neîntîlnite în alte culturi. Date la iveală îin inima sau în vecinătatea regiunilor metalifere - şi în acelaşi timp a centrelor de stăpînire dacică - aceste mărturii pledează atît pentru etnicitatea lor cit şi pentru existenţa unor centre locale de fabricaţie, iar unitatea tipurilor din diferite tezaure indică şi unitatea de port a societăţii dacice; cel puţin în ce priveşte destinaţia acestor obiecte. vestimentare şi de podoabă ş.a. (Contribuţii la cunoaşterea tezaurelor de argint dacice. Tezaurul de la Sărăcsău şi Seica Mică, Bucureşti, 1956). Studierea tezaurului de podoabe din argint de la Săliştea, descoperit în urmă cu un veac şi jumătate, şi păstrat în Muzeul de artă din Viena, s-a concretizat prin fixarea cronologiei şi a apartenenţei dacice a acestui grup de obiecte, fapt care aduce o nouă contribuţie la sporirea mărturiilor legate de posibilităţile artistice ale meşterilor daci din sec. I e.n. (Tezaurul de podoabe dacice de argint de la Săliştea, în Studii şi cercetări de istorie veche, 20/2, 1969). Tot pe linia cunoaşterii cît mai aprofundate a culturii dacice în ţinutul Hunedoarei, socotim valabilă noua interpretare formulată celor trei monumente primitive antropomorfe descoperite acum mai bine de un secol în Munţii Apuseni, la Baia de Criş. Valoarea arheologică documentară, ca şi timpul îndelungat care a trecut de la descoperirea aces.., tor monumente au avut ca rezultat atragerea spre studierea şi comentarea lor a numeroşi arheologi, creînrlu-se în jurul lor o întreagă literatură. Variatele concluzii însă la care s-au oprit diferiţii cercetători 16

19 au Îost tn toate cazuriie puţ:în probabile, aiteor:î departe de o realitate ştiinţifică. Dezlegarea semnificaţiei lor pe baze juste se impunea de la sine prin valoarea pe care o prezentau. Supuse unei minuţioase analize tehnice de execuţie şi de stil, monumentele de la Baia de Criş, expuse în muzeul din Deva, au putut fi încadrate, socotim corect, atît sub aspectul cronologic şi etnic cît şi al semnificaţiei lor, considerate da fiind piese sculpturale străvechi dacice, lucrate în relief, databile în prima epocă a fierului, reprezentînd zeităţi protectoare ale minerilor (OGAM Tradition Celtique, Tome XVII, fasc. 3-6; Sargetia, IV, 1966). Ca important ţinut de stăpînire romană în Dacia superioară, străvechiul pămînt al Hunedoarei a păstrat pe întregul său cuprins o sumă considerabilă a mărturiilor materiale, create în cei 165 de ani de stăpînire romană pe aceste meleaguri ca : vestigii ale unor oraşe, tîrguri şi sate, necropole, urme de exploatări miniere, drumuri şi opere de artă, monumente sculpturale şi epigrafice, precum şi un şir nesfîrşit al altor urme de tot felul, toate la un loc creaţii ale unei civilizaţii inflo:... ritoare a antichităţii. Desigur că o astfel de civilizaţie, cu un atare conţinut al dovezilor arheologice, a oferit în toate timpurile mari posibilităţi de cercetare ştiinţifică, de studiu şi de publicare a rezultatelor obţinute. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala provinciei, Micia, Germisara, Aquae ş.a precum şi o serie de alte obiective ale antichităţii romane din cuprinsul judeţului au fost cunoscute pe teren din punct de vedere topografic pe întregul parcurs al deceniilor şi secolelor care le-au îndepărtat atît de mult de timpurile noastre, prin vestigiile pe care întîmplarea le-a dat la iveală şi, uneori, chiar şi prin observarea la suprafaţă a ruinelor unor construcţii din piatră, rămase vizibile cu toate vicisitudinile vremurilor pe care le-au 'înfruntat. Alături de acestea, numeroase sînt punctele de arheologie romană necunoscute mai înainte, dar depistate pe teren ca rezultat al unor observaţii obţinute pe urma numeroaselor periegheze, efectuate în timp în acest scop, sau mulţumită diferitelor descoperiri întîmplătoare făcute de regulă cu prilejul lucrărilor agricole. Ar fi greu să amintim aci toate aceste puncte, tot atîtea obiective arheologice care s-au oferit şi se oferă din plin spre cercetare arheologilor locali, sau celor ai institutelor centrale de specialitate. Amintim cu această ocazie doar cîteva dintre ele, acelea care au format obiectul unor cercetări, uneori împreunate şi cu săpături sistematice şi publicate. Dezvelirea la Ulpia Traiana a unui cuptor de ars ceramică forma la acea dată singurul monument roman de acest gen, cercetat sistematic şi complet. Ilustraţiile şi, mai ales, releveele acestei construcţii, pot servi oricînd ca model pentru cunoaşterea structurii unei asemenea construcţii (Dacia, IX-X, 1945). La fel, descoperirea în hotarul satului Hobiţa, în vecinătatea capitalei provinciei, a unei Villa rustica (Mateteriale arheologice privind istoria veche a R.P.R., I, 1953), a rămas, pînă în prezent, cea mai completă construcţie de exploatare agricolă din Dacia - între atîtea altele semnalate pe teren, dar necercetate - cuprinzînd toate elementele ei componente ca : casa de locuit a proprietarului de pămînt, adăposturile sclavilor, turnul de observaţie şi control al terenului, curţi interioare cu observarea unor construcţii gospodăreşti din lemn, unelte agricole, vast gard de împrejmuire a complexului, făcut din piatră etc. Cunoaşterea amănunţită a unor atari construcţii de gospodărie agricolă sclavagistă este fericit completată cu o 17

20 altă Villa rustica recent adusă la suprafaţă în hotarul Devei, fiind interesantă şi prin prezenţa elementului dacic, în asociaţie cu cel roman, ca şi prin suprapunerea pe teritoriul ei de desfăşurare a unor grupuri umane care indică sec. II-III e.n. Continuînd cu cercetarea pe teritoriul hunedorean, ca şi în alte părţi ale Daciei, a unui număr cît mai mare de asemenea construcţii romane gospodăreşti, se va putea ajunge cu timpul la cunoaşterea tipului general de Villa rustica, specific pentru provincia din nordul Dunării, fapt care pînă în prezent nu a fost fixat în ansamblul său. Este cazul să menţionăm în acest context şi Villa suburbana de la Ulpia Traiana (Sargetia, I, 1937), care împreună cu alta dezvelită tot la marginea capitalei Daciei romane (C. Daicoviciu, Dacia, I, 1924), oferă suficiente elemente caracteristice pentru asemenea construcţii, la fel mai puţin cercetate în preajma marilor oraşe ale Daciei superioare. Ca monument rar de arhitectură funerară, cercetat prin săpături pe teritoriul provinciei, e de relevat Mausoleul Aureliilor din necropola de la Ulpia Traiana, care, prin forma, sistemul de construcţie şi prin monumentalitatea sa, ne pune în faţa unei realizări monumentale, unice (Sargetia, I, 1937). Interesantă este descoperirea la Micia, în acelaşi complex a ruinelor unui templu, a unor piese sculpturale lucrate în piatră şi a unei inscripţii închinată lui Jupiter Erapolitanus (IOVI ERAPOLITANO). Acest monument epigrafie este prima atestare a prezenţei în mitologia romană a divinităţii Erapolitanus", sau mai bine-zis a lui lupiter însoţit de acest epitet. Faptul că Erapolitanus avea un templu la Micia presupune un număr mai însemnat de credincioşi, adoratori ai acestei divinităţi de origine siriană (Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R., I. 1953). Nu putem lăsa nesubliniat între aceste monumente arheologice nici aducerea la suprafaţă tot la Ulpia Traiana a unei opere sculpturale de o reală valpare istorică şi artistică, lucrată în bronz, reprezentînd capul unui bărbat. Elementele de amănunt ale figurii, consultarea, ca analogie, a unor lucrări de plastică romană, precum şi examinarea figurilor de pe monedele imperiale au ajutat şi au permis identificarea, în piesa sculpturală de la Ulpia Traiana, a împăratului Traianus Dedus ( ). Impăratul, care, în scurta sa domnie, luptă la Dunărea de Jos împotriva dacilor liberi şi a goţilor, ia parte activă la reorganizarea şi întărirea unor oraşe din Dacia, fiind cinstit în această provincie nu numai prin ridicarea unor monumente epigrafice, emisiuni de monede (ieşite din atelierele imperiale sau cele provinciale, purtînd epitete şi reprezentări simbolice Dacicus Maximus, restitutor Daciarum etc.), ci şi prin aşezarea în capitala provinciei a unui monument sculptural turnat în bronz. Această lucrare artistică, împreună cu alte opere din antichitatea romană din Dacia, demonstrează in acelaşi timp şi nivelul ridicat la care se menţine, încă pe la mijlocul secolului al III-lea (cu două decenii înainte de abandonarea lui Aurelian), arta sculpturală din provincia de la nordul Dunării (Latomus, XXIV, 2, 1965 ; Sargetia, VII, 1970). Noi table reliefate, lucrate în piatră de marmură, găsite la Ulpia Traiana, înfăţişînd pe Mithras, înmulţesc şi completează fericit mărturiile documentare figurative referitoare la prezenţa, răspîndirea şi reprezentările plastice ale acestei divinităţi în spaţiul nord dunărean (Studii şi cercetări de istorie veche, IV, '9137). 18

21 Cu o amploare şi rezultate deosebite s-au îndreptat în uitime1e campanii de săpături cercetările personalului muzeului din Deva spre importanta aşezare Micia. Acum, încă în curs de desfăşurare, lucrările, încununate de un real succes, ne pun în faţă un bogat material arheologic (monumente epigrafice şi sculpturale, ceramică, unelte de uz meşteşugăresc şi casnic, monede, ceramică etc.), ca şi ruinele unor impozante construcţii. Rezultat al acestor strădanii, îndreptate spre cunoaşterea cît mai aprofundată a acestui important obiectiv militar, dar şi civil, de la graniţa de vest a Daciei, o formează completarea datelor mai vechi (C. Daicoviciu, Micia I, Cercetări asupra castrului, în Anuarul Corn. Mon. Ist., Cluj, ), privitoare,,la forma şi structura castrului, la fixarea specificului porţilor şi al turnurilor de poartă, al bastioanelor de la colţuri etc. (Sargetia, VII, 1970). De asemenea, au fost identificate şi dezgropate în perimetrul aşe- zării civile un grup de cinci cuptoare pentru ars materiale de construcţie şi vase din lut, care pe lingă demonstrarea unei intense activităţi meşteşugăreşti în această direcţie, formează, în acelaşi timp, cea mai largă şi mai completă descoperire de acest fel din antichitatea romană de pe teritoriul ţării. Examinarea cu atenţie a celor cinci unităţi a condus nu numai la lămurirea destinaţiei, fiecăruia în parte, ci a contribuit şi la fixarea, cu precizie, a modului de construire şi de funcţionare a unor asemenea instalaţii, atît de necesare oricărei societăţi (Micia, grupul de cuptoare romane pentru ars ceramică, Deva, 1970, Oct. Floca, Şt. Ferenczi, L. Mărghitan). La fel, pe lingă o serie de construcţii cu caracter civil pentru locuit (Studii şi cercetări de istorie veche, 4, 1970), au fost aduse la suprafaţă şi ruinele unei clădiri impozante de mari proporţii, cuprinzînd o serie de încăperi, bazine, canalizări şi apeducte, instalaţii de încălzit, spaţii şi curţi interioare pentru exerciţii fizice şi distracţii ş.a. ; sînt băile militare - thermae --- refăcute, amplificate şi reparate, potrivit atestărilor epigrafice de două ori, considerate, pe drept, cele mai vaste şi mai interesante construcţii, de asemenea natură, descoperite pe teritoriul Daciei (Noi descoperiri la aşezarea romană Micia, în Ritmuri hunedorene, Deva, 1968)., Ceea ce constituie însă o adevărată revelaţie în noile descoperiri arheologice de la Micia a fost dezvelirea unui amfiteatru militar - Amphitheatrum castrense - singurul amfiteatru cu caracter militar din Dacia, şi al doilea monument de acest fel din provincie, după cel de la Ulpia Traiana (Sargetia, V, 1968). Odată cu scoaterea la suprafaţă la Micia, ca şi în alte aşezări romane din cuprinsul judeţului, a unor asemenea construcţii monumentale, oricare ar fi ele, au fost recoltate şi o serie de monumente şi obiecte mărunte - materiale de construcţie, inscripţii şi sculpturi, unelte de tot felul, ceramică, obiecte de uz casnic şi vestimentar, monede etc - păstrate în muzeul din Deva şi care ajută substanţial la reconstituirea şi cunoaşterea multiplelor aspecte ale traiului populaţiei care le-a creat şi folosit. Din variata gamă a acestor piese, caracteristice în special aşezării de la Micia, o menţiune aparte solicită relieful reprezentînd scena mitologică a răpirii Europei", două monumente funerare în formă de fronton triunghiular (unul înfăţişînd divinitatea acvatică Iuppiter Danu- 19

22 bianus", altul, doi păuni afrontaţi în faţa unui vas ornamental), o aedicula funerară întreagă şi mai multe părţi componente ale altora. La toate acestea se adaugă o serie de alte monumente epigrafice şi sculpturale (Acta Musei Napocensis, V, 1968; Apulum, VII, 1968). Ca lucrări de sinteză şi de conţinut mai larg, relatăm I culti orientali nella Dacia (Ephemeris Dacoromana, VI, 1936) şi Sistemele de înmormîntare din Dacia superioară romană (Sargetia, II, 1941). Desigur că faţă de informaţia foarte bogată de astăzi a arheologiei, lucrările citate mai sus pot fi mult întregite cu noi mărturii. Considerate însă în funcţie de posibilităţile oferite de timpul cînd au fost întocmite, ele aduc un aport pozitiv, putînd fi utilizate cu profit şi în prezent, prin valabilitatea concluziilor formulate. Un însemnat număr de monumente romane, provenite de pe întregul cuprins al teritoriului hunedorean, cu precizarea sigură a locului şi a împrejurărilor descoperirii au fost publicate în revista proprie a muzeului sau în periodice centrale româneşti şi străine. Interpretarea acestor piese şi publicarea lor, chiar izolată, pot fi folosite în studiile de sinteză a clasificării, a caracterizării şi a stabilirii trăsăturilor comune ale acestor piese, valabile pentru toate monumentele aparţinătoare unei categorii oarecare, unei epoci sau unui ţinut. Ele ajută, fără îndoială, şi la stabilirea asemănărilor sau a deosebirilor ce ar putea exista între diferitele categorii de monumente romane din Dacia şi cele din alte provincii, cît şi la fixarea originii şi dezvoltării lor în timp şi spaţiu (Anuarul Institutului de studii clasice al Universităţii din Cluj, partea I, 1932 şi partea a II-a, 1933 ; Sargetia, I, Deva, 1937 ; Dacia, VII VIII, 1941 ; Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R., I, 1953; Ada Musei Napocensis, V, 1968 (L. David - L. Mărghitan), Revista Muzeelor, 5, 1968 ; Apulum, VII, 1968 (V. Vasiliev, L. Mărghitan) ; Revista Muzeelor, 6, 1969; Sargetia, VIII, 1971; Magazin istoric, 7, 1971). O atenţie deosebită a acordat cercetarea hunedoreană locală depistării mărturiilor referitoare la dăinuirea elementului autohton dac în timpul stăpînirii romane, a convieţuirii daco-romane în general. Problema interesa si interesează încă în mod deosebit istoria noastră străbună. Dacă ace~stă chestiune, atît de discutată cîndva, în prezent este aproape complet lămurită - datorită în primul rînd şcolii de arheologie din Cluj, de sub îndrumarea acad. C. Daicoviciu - prin numeroase descoperiri efectuate pe întregul cuprins al fostei Dacii, lucrurile se prezentau mai precar acum două decenii, bunăoară. Această constatare ne permite, fără exagerare, să considerăm cercetătorii muzeului devean, prin săpăturile făcute în Munţii Apuseni, în necropolele de la Boteş şi Corabia, şi în cea de la Caşolt - Sibiu, ca pe nişte adevăraţi precursori in depistarea mărturiilor pendinte de această problemă (Anuarul Institutului de Studii Clasice, III, 1939 ; Sargetia, II, 1941 ; vezi aprecieri în C. Daicoviciu, La Transilvania nell, antichita, 1943, p ) etc. Dacă la Micia documentaţia arheologică, în care cea epigrafică ocupă un prim loc, oferă date de seamă pentru cunoaşterea aparatului administrativ, a trupelor din garnizoana castrului, a coloniştilor aşezaţi aici etc., alte mărturii convingătoare reflectă persistenţa şi prezenţa aici, sub romani, a elementului dacic băştinaş. Existenţa autohtonilor, sesizată şi în urma unor cercetări mai vechi, a fost îmbogăţită de cercetătorii muzeului, prin descoperirea unor noi piese de cultură materială specifice societăţii dacice. In cursul săpăturilor, bunăoară, au fost 20

23 scoase la lumină în incinta castrului, ca şi în aşezarea civilă, în asociaţie cu obiecte de inventar romane, şi ceramică, aparţinătoare sfîrşitului epocii a doua a fierului, confecţionată şi utilizată de daci. In acest complex ceramic, e de reţinut şi prezenţa unor ceşti care, prin profilul şi tehnica lor de execuţie, formează produsele cele mai caracteristice efectuate de olarii daci şi care, alături de celelalte vase descoperite la Micia, nu lasă nici o îndoială în ce priveşte apartenenţa lor. Mărturiilor ceramice li se adaugă şi unele dovezi de ordin funerar, sesizate în necropola aşezării - prezenţa unor morminte de incineraţie atribuite populaţiei locale. Sînt de amintit în această ordine de idei şi descoperirile monetare de pe aria aşezării Micia, concretizate prin mai mulţi denari. emisiuni ai împăratului Graţianus ( ), aflaţi în colecţia muzeului judeţean, semn al folosirii de către daco-romani a acestor instrumente de schimb, în tranzacţiile lor comerciale, în special cu sudul balcanic, cu care legăturile economice şi politice, peste Dunăre, nu au încetat nicicînd. Din lista descoperirilor monetare fortuite, achiziţionate de personalul muzeului şi păstrate în colecţia numismatică a instituţiei, mai menţionăm un solidus de aur, provenit de la împăratul lustiniahus ( ), mărturie care ne conduce pînă în epoca bizantină (Sargetia, V, 1968 ; Latomus, 103, 1969). Probe materiale noi şi sigure privitoare nu numai la permanenţa populaţiei autohtone dace în timpul stăpînirii romane, ci şi la rolul jucat de această populaţie în economia provinciei (în special în lucrările de extragere a minereului de fier de pe versantul de est al munţilor Poiana Rusca şi, în general, în lucrările de prelucrare a fierului, au furnizat cercetările, împreunate cu săpături efectuate de muzeu la Villa rustica şi necropola acesteia de la Cinciş - Hunedoara. Au fost sesizate în această necropolă, alături de morminte tipic romane, o serie de mor- minte a căror formă tumulară, ritul tradiţional al incinerării ca şi alte elemente de cultură materială de tradiţie dacică, mai ales ceramica lucrată cu mina, le determină de la sine apartenenţa dacică (Acta Musei Napocensis, II, 1963). Vase lucrate la mină sau cu roata olarului, de provenienţă băştinaşă, s-au descoperit, împreună cu produse romane şi cu prilejul dezvelirii Villei rustica, la marginea municipiului Deva, amintită mai sus (Cercetări arheologice pe raza oraşului Deva, 1972). Toate aceste urme arheologice atestă faptul că populaţia autohtonă dacică a continuat să vieţuiască în ţinutul hunedorean, ca şi pe aproape întreg cuprinsul ţării, în noile condiţii ale stăpînirii romane. O atenţie aparte a fost acordată şi studierii unor probleme privind ţinutul hunedorean în epoca feudală, concretizată prin lucrări arhivistice şi numismatice. Din acestea menţionăm : Breslele meşteşugăreşti din Haţeg, în Studii şi articole de istorie, VII, 1965 ; Transportul sării pe Mureş în sec. XVIII-XIX, în Sargetia, V, 1968 ; Deva şi împrejurimile în sec. IV-XIV, în Sargetia, VI, 1969 ; Cu privire la cele mai vechi informaţii scrise despre cnejii români, în Apulum, VIII, 1971 ; Două descoperiri monetare feudale, în Studii şi cercetări numismatice, III, 1960; Tezaurul feudal din secolul XVII-XVIII de la Geoagiu, în Sargetia, V, 1968 ş.a. Ţinutul hunedorean, încărcat de fapte şi evenimente istorice promovate de lupta ţărănimii şi muncitorimii, a oferit tot atîtea obiective de cercetare şi reconsiderare, <le consemnare în pagini de istorie zbu- 21

24 ciumată, de scoatere în relief a tot ceea ce s-a transmis constructiv şi pilduitor peste generaţii. Contribuţia valoroasă a cercetătorilor muzeului în această direcţie se relevă printr-o serie de lucrări privind aspecte ale luptei ţărănimii hunedorene pentru emancipare socială şi politică ; momente şi aspecte din lupta proletariatului, a Partidului Comunist în ilegalitate. Analiza datelor. depistarea materialului informativ, relatarea numeroaselor aspecte inedite din istoria miş( ării revoluţionare a maselor muncitoare, a contribuit în largă măsură la relatarea realistă, ştiinţifică, a istoriei mişcării muncitoreşti şi ţărăneşti desfăşurată pe plaiurile hunedorene. Situaţia social-economică a ţărănimii iobage hunedorene în secolul al XVIII-lea şi marea răscoală populară de la 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, au constituit subiectul unor lucrări privind desfăşurarea răscoalei în sine, cauzele care au generat-o, precum şi urmările ei (Sargetia, IV, 1966; VI, 1969 ; VII, 1970; VIII, 1971, IX, 1972; Apulum. VIl/1, 1968). Odată cu dezvoltarea capitalismului şi apariţia proletariatului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mişcarea muncitorească ia forme tot mai ample şi mai organizate, pe măsură ce creşte conştiinţa de clasă a proletariatului. Muncitorimea din centrele industriale hunedorene s-a manifestat, încă de la început, ca un detaşament deosebit de activ al mişcării muncitoreşti din ţara noastră, desfăşurînd importante lupte împotriva exploatării capitaliste, a primului război mondial imperialist, pentru libertate socială şi naţională. (Pagini din trecutul de luptă a muncitorimi:. hunedorene, Deva, 1966, I. Lungu, V. Radu, M. Valea, Gh. I. Ioniţă, C. Enea ; Contribuţii la cunoaşterea situaţiei materiale şi a frămîntărilor ţărănimii hunedorene în timpul primului război mondial, în Sargetia, IV, 1966, M. Valea, C. Enea, Gh. I. Ioniţă ; Sargetia, V, 1968, Gh. I. Ioniţă, M. Valea ş.a.). Crearea Partidului Comunist Român înscrie o nouă pagină în istoria poporului nostru, o etapă calitativ superioară în dezvoltarea mişcării muncitoreşti, dînd un mare impuls luptei revoluţionare a maselor muncitoare din România. Sub conducerea Partidulu\ Comunist Român, oamenii muncii din judeţul Hunedoara, alături de masele exploatate din întreaga ţară, au organizat numeroase acţiuni revoluţionare pentru a-şi impune revendicările lor cu caracter economic şi politic, lovind în politica antipopulară şi antinaţională a claselor conducătoare de atunci: Greva muncitorimii din Valea Jiului din aprilie 1941, în Din istoria luptelor greviste ale proletariatului din România, I, 1957 ; Din lupta maselor muncitoare în perioada , în Studii şi articole de is~ torie. 3, 1961 ; Contribuţii la istoria mişcării muncitoreşti din fostul judeţ Hunedoara, condusă de P.C.R. în perioada , în Studia universitatis Babeş-Bolyai", 2, 1962 (C. Enea, M. Valea) ; Din lupta muncitorimii hunedorene condusă de P.C.R. în anii stabilizării relative a capitalismului, în Studii şi articole de istorie, 5, 1963 (M. Valea, C. Enea) ; Lupta muncitorilor mineri din Valea Jiului împotriva exploatării capitaliste şi a dictaturii militare fasciste, în Studii, 17, 1964 (Gh. Ioniţă, M. Valea, C. Enea) ; Pagini din trecutul de luptă al muncitorimii hunedorene, Deva, 1966 (I. Lungu, V. Radu, M. Valea, Gh. I. Ioniţă, C. Enea) ; Valea Jiului - file de istorie, Cluj, 1968 (I. Lungu, V. Radu, M. Valea, I. Poporogu) ; Partidul comunist în fruntea luptei dusă de forţele patriotice din România în anii , pentru apărarea drep- 22

25 turilor şi libertăţilor democratice, împotriva primejdiei fasciste, pentru apărarea integrităţii teritoriale, a independenţei şi suveranităţii, în Sargetia, V, 1968 (Gh. I. Ioniţă, M. Valea) ş.a. Organizaţia democratică-ţărănească, Frontul plugarilor", înfiinţată pe meleagurile hunedorene în 1933, ca rezultat al intensificării luptelor ţărăneşti, şi-a adus din plin contribuţia, îndrumată şi condusă în permanenţă de P.C.R., la lupta pentru închegarea unui larg front popular antifascist, pentru apărarea integrităţii teritorial<.:'. a independenţei 7i suveranităţii ţării. (Activitatea desfăşurată de Fro;~ ;'11.l plugarilor în anii februarie 1938, pentru apărarea intereselor ţărănimii muncitoare, împotriva fascizării ţării şi a pregătirilor de război, în Analele Institutu,lui de istorie a partidului, de pe lingă C.C. al P.M.R., 4, 1963, Gh. Ioniţă, M. Valea; Din trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Deva, 1967, I. Lungu, V. Radu, M. Valea, Gh. Ioniţă, L. Mărghitan, C. Enea; Sargetia, VIII, 1971 ş.a.) Insurecţia naţională antifascistă de la 23 August 1944 a deschis o eră nouă, luminoasă, în dezvoltarea ţării, marcînd începutul revoluţiei populare în România. Descătuşînd energia revoluţionară a maselor populare, ea a pus temelie drumului care a dus la instaurarea puterii clasei muncitoare, în alianţă cu ţărănimea şi la construirea socialismului, măreaţa operă în care s-au încadrat cu însufleţire şi oamenii muncii din judeţul Hunedoara (Pagini din trecutul de luptă... ; Din trecutul de luptă... etc.). Din cele relatate, cu totul sintetic, mai sus, se desprinde că activitatea ştiinţifică de cercetare a Muzeului judeţului Hunedoara, izvorîtă dintr-o gamă bogată şi variată de sarcini, amplificată neîncetat şi ridicată pe o treaptă mereu ascendentă, integrează şi mai mult pe cercetătorii acestei unităţi în cerinţele mereu crescînde ale investigaţiei moderne, în cerinţele societăţii noastre socialiste, răspunzînd prin aceasta încrederii, îndrumării şi ajutorului permanent material şi moral acordat de organele de partid şi de stat. BIBLIOGRAFIA LUCRĂRILOR DE CERCETARE ISTORICĂ ALE PERSONALULUI ŞTIINŢIFIC DE LA MUZEUL JUDEŢULUI HUNEDOARA-DEVA 0 ) OCTAVIAN FLOCA - director al m'lzeului, ; co1aibor ator, Inscripţii inedite din Dacia, -în Anuarul Institutului de Studii Clasice al Universităţii din Cluj,.pe anii , ipartea I. Cluj, O contribuţie la istoria Legiunii a XIII-a Gemlna în Dacia, în Anuarul Institutului de Studii Clasice al Universităţii din Cluj pe anii partea a II-a, Cluj, Trovamenti dl monete in Romanla, 'În Rassegna Numismatica, XXX, nr. 5, Roma, Colecţia de monede a Institutului de Studii Clasice a Universităţii din Cluj, în Gazeta Ilustra.tă, Cluj, nr Coafu11a femeilor la greci şi la roimanl, în Gazeta Ilustrată, Cluj. nr. 2, I culti orientali nella Dacia, în Ephemeris Dacoromana, VI, Roma, Consideraţiuni asupra unor monete barbare - dace, Deva, O mică descoperire arheologică Ia Sarmlzegetusa, Deva, Tezaurul de monede de Ia Panticeu, Deva, ) Lucrările sint înşirate in succesiunea in timp a cercetătorilor la Muzeul judeţului Hunedoara. Lista cuprinde şi lucrări publicate inainte sau după incadrarea cercetătorului respectiv la muzeul devean. In caz de colaborare se menţionează şi numele colai;loratorilor. 23

26 10. - Oonslder illlloinl. su 1akune monete daclche dl Sialaş. în Rasseg:na Mo,netla rla, XXXIII, nr , Roma, Ghidul judeţului Hunedoara, Deva, 1936 (Oct. Floca - V. Şuiaga) Sarmlzegetusele d-lui Zagorlţ, Deva, Mausoleul Aurellllor de la Sarmlzegetusa, în Sargella, I, Deva, 1937 (C. Daicoviciu, Oct. Floca) Descoperiri arheologice în ţinutul Hunedoarei. în Sargetla, I, Deva, o nouă V!Ha suburbana în hotarul Sarmizegetusel,!in SarqetLa, I, rdeva, Colecţia arheologică a Muzeului de arheologie şi etnografie a Palatului cultural din Tîrgu Mureş, în Buletinul muzeului arheologic, Cercetări arheologice în Munţii Zlatnel,.pe dealul Boteş şi Corabia, în Anuarul Institutului de Studii Clasice, III ( ), Cluj, Judeţul Hunedoara, regiunea cu cele mal admirabile şi variate aspecte. Deva, Sistemele de înmormîntare din Dacia superioară romană, în Sargetla. II, Deva, Cetatea Devei. Călăuză Istorică şi turistică, Deva, 1941 (Oct. Floca V. Şuiaga) Cetatea 1.acă de Ia Costeşti, în EnclclopedJa Turistică Românească, IX, Bucureşti, M<')numentl romani lnedltl del dlslretto di Hunedoara. în Dacia, Vll-Vlll ( ), Bucureşti, Deva et ses envlrons, în Villes et paysages de Roumanle, publie par Ies solns de I'assoclatlon V. Pârvan". Bucurc>şti, Der romlsche Zlegelofen von Sarmlzegetusa, în Dacia, IX-X ( ), Bucureşti, Monumente Istorice în judeţul Hunedoara, în Almanahul poporului hunedorean, Deva, Monnales daclques" du type Hunedoara, în Dacia, XI-XII, ( ), Bucureşti, Staţiunea de Ia sfîrşltul treptei de jos a barbariei din marginea Devei. O civilizaţie neatestată pe teritoriul Transilvaniei, în Studii şi ce11cetărl de Istorie veche, II, Fermă (Vllla rustica) din epoca sclavagistă romană, în Materiale arheologice privind Istoria veche a R.P.R., I, Bucureşti, Citeva monumente eplgraflce şi sculpturale din epoca sclavagistă, în Materiale arheologice privind Istoria veche a R.P.R., I, Bucureşti O zeltialte orde;ntală, JupHer ErarpoU~anus Ta Miciia, ~n Mate.rla.1e arhe<jloglce privind Istoria veche a R.P.R., I, Bucureşti Un nou tev.aur monetar şi o nouă aşezare străveche pe teritoriul regiunii Hunedoara, în Sargetla, III, Contribuţii Ia cunoaşterea regiunii Hunedoara. Deva, Indrumarea oamenilor muncii în timpul vizitării muzeelor, în Sargetla. III, Contribuţii la cunoaşterea regiunii Hunedoara, Deva, Contribuţii la cunoaşterea tezaurelor de argint dacice, Ed. Acad. R.P.R Bucureşti, Regiunea Hunedoara. Ghid turistic, Deva, Tezaurul monetar de la Cugir (reg. Hunedoara), în Studii şi cercetări numismatice, li, Bucureşti, Roumanie (carpito1ul Regiune.a Hunedoara"), Bucureş ti, Autoreferat" asupra Contribuţii Ia cunoaşterea tezaurelor de argint dacice, în Bibliotheca classlca orientalis. Dokumentatlon der altertumswlssenschaftllchen Literator der Sowjetunlon und der Lănder der Volksdemokratle, 4, Jahrgang, Heft 5, Berlin, Republica Populară Română (capitolul Regiunea Hunedoara"), Ed. Meridiane, Bucureşti, Urme dacice pe dealul cetăţii Deva,!n Omagiu lui Constantin Daicoviciu, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti, Descoperirea monetară de Ia Sălaşu de Sus şi unele conslderaţll asupra moinedelor romtame republicane de imitaţie, în Studii şi cerce1ărl de numismatică, m. Bucureşti,

27 41. - Două desooperirt monetare feuda.le din seoolele XVI-XVII in re!jlunea Hunedoara, în Studii şi cercetări de numismatică, III, Bucureşti, Apulum - Publicaţie a Muzeului din Alba Iulia, în Revista Muzeelor, anul III, Bucureşti, Itinerar hunedorean, în Indrumătorul Cultural, 11. Bucureşti, Muzeul regional Hunedoara -Deva, în Revista Muzeelor, anul I, 3, Bucureşti, Un monument sculptural de l'empereur Trajan Dedus a Ulpia Trajana Sarmizegetusa, în Latomus, Revue d'etudes Iatines, Tome XXIV/2, Bruxelles Les statues anthropomorphe's primitives de Baia de Criş (Roumanle), in Ogam - Tradition Celtique, Tome XVII, fasc, 3-6, Renn.es, Un monument sculptural al lui Traianus Dedus la Ulpia Traiana, în Revista Muzeelor, anul II (număr special). Burnreşti, Regiunea Hunedoara, Ed. Meridiane, Bucureşti, , - Cetatea Deva, colectia Monumentele patriei noastre, Ed. Meridiane, BucuH sti (Oct. Floca - Ben. Bassa) Villa rustica şi necropola daco-romană de la Cinciş, in Acta Musei Napocensis, V, Statuile primitive antropomorfe de la Baia de Criş, în Sargetia, IV, Popas la Alba Iulia, în Clubul, revistă a Uniunii Generale a Sindicalelor, nr. 7, Bucur.e şli, Cetăţi dacice din sudul Transilvaniei (capilolul Cetatea dacică de la Băniţa). Colecţia Monumentele patriei noastre, Ed. Meridiane, Bucureşti, Scavo dl una vllh. rustica e din una piccola necropoll, în Fasti Archaeologlci, XVIII-XIX, Firenze, Un rltralto imperiale di bronzo : Traiano Decio, în Fasti Archaeologlcl, XVIII-XIX, Firenze Noi descoperiri Ia aşezarea romană Micia, în Ritmuri hunedorene, Deva, mai Monumente epigrafice şi sculpturale de Ia Mida, :în Acta Musei Napo censis, V, Pagus Midensis, în Sargeltia, V, Dev11, Amiiteatrul militar de Ia Micia, în Sargelia, V, 1968 (Oct. Floca - V. Vasiliev) Hunedoara - Ghid turistic, Deva, Harta arheologică a municipiului Deva. în Sargetla, VI, Deva, Le musee archeologique de Sarmizegethusa, Editions Meridiane, Bucarest, Muzeul Arheologic din Sarmizegetusa, Editura Meridiane. Bucureşti, Micla, pagus Daciae în Latomus, 103 (Hommages â Marcel Renard), III, Bruxelles, Noi consideraţii privitoare la castrul roman de la Micia. în Sargetla. VII, Deva, 1970 (Oct. Floca - L. Mărqhitan) Un monument sculptural al împăratului Traianus Dedus la Ulpia Traiana, în Sargetia, VII, Deva, Micla, Grupul de cuptoare romane pentru ars ceramica, Deva, 1970 (Oct. Floc a, St. Ferenczi. L. Mărghitan ) Cuptor dacic de ar!> vase descoperit la Deva, 'Îl1 Apulum, IX, Acta Musei Apulensis, Alba Iulia, Le musee du departement de Hunedoara-Deva, în Revue Roumalne d'hlsloire, Tome X, I, Bucureşti Activitatea de cercetare istorică a Muzeului judeţului Hune)doara din Deva, în Sargetla, IX, TRAIAN BĂLAN - şef de sectie. 19S !. - Tezaurul de monede dacice de la Boze'ş, în Sargetla, IV, Atacul asupra Devei în timpul răscoalei populare din , în Sargetla, V, Relaţiile feudale în comitalul Hunedoarei după răscoala lui Horea, în Apulum, VII/I, BENIAMIN BASSA - muleograf principal, ; colaborator, Contribuţii la cunoaşterea mişcării muncitoreşti din regiunea Hunedoara in perioada stabilizării relative a capitalismului, în Sargetla, III, Muzeul memorial Aurel Vlaicu", în Sargetia, III, Şantierul arheologic Nandru, în Materiale şi cercetări arheologice, III, 1957, p. 37 (Al. Păunescu, Ben. Bass11 ). 25

28 4. - Cercetări asupra paleoliticului timpuriu, în Materiale şi cercetări arheologice, III, 1957, p. 282 (Nicolaescu-Plopşor, Ben. Bassa) Breslele meşteşugăreşti din Haţeg, în Studii şi articole de Istorie, 7, Cetatea Deva, Bucureşti, 1965 (Oct. Floca - Ben. Bassa) Contribuţii la cunoaşt~rea situaţiei şi a frăminlărllor ţărăneşti din comitalul Hunedoarei în preajma răscoalei ţăranilor din anul 1784, de sub conducerea Iul Horia, Cloşca şi Crişan, în Sargetla, IV, Aşezarea hallstattlană de la Săuleştl, în Apulum, VI O aşezare de la sfirşltul epocii bronzului, în Sargella. V, DepozltuJ de obl~cle de bronz de Ia Rapolt, în Sargetia, V, Transportul sării pe Mureş în secolele XVIII-XIX. în Sargetla, VII, Semne grafice pe un fragment de vas hallstattlan, în Sargetla, VII, Santlerul Simeria, în Materiale, IX Meşteşuguri şi meşteşugari din sud-vestul Transilvaniei, Bucureşti, 1970 (I. Lungu, V. Radu, I. Raica. M. Valea, B. Bassa). MIRCEA VALEA - cercetător, ; director al muzeului I. - Greva muncltorlml.f din Valea Jiului din aprilie 1941, în Din istoria luptelor greviste ale proletariatului din România". Ed. C.C.S I, Din lupta maselor muncitoare hunedorene în perioada , în Studll şi articole de Istorie, 3, Contribuţii la Istoria mlşcărlt muncitorestl din fostul judet Hunedoara. condusă de P.C.R., în perioada , în Studia Unlversltatls Babeş-Bolyal, 2, 1962 (C. Fnea. M. V.alea) Din lupta muncitorimii hunedorepe condusă de P.C.R. în anii stabilizării relative a capitalismului ( ), în Studll şi articole.de lsforle, 5, 1963 (M. Valea, C. Eneil) Activitatea desiăşurată de Frontul pluqarllor în anti februarie 1938, pentru apărarea Intereselor tărănlmll muncitoare, împotriva fascizărll ţării şi a nreaătlrlli>r de război. în Analele lns:tltutului de Istorie a piu1lldulut de pe Ungă C.C. al P.M.R. 4, 19fi3 (Gh. I. Ioniţă, M. Valea) Lupt;i muncitorilor mineri din Valea Jlulu1 îmnotrlva exploatărll capitaliste şi a diclaturll militare fasciste. în Studii 17, 1964 (Gh. Ionită, M. Valea, C. Enea) Contribuţii la cunoaşterea stării social-economice şi a luptei tărănlmll hunedorene pentru,pămînt între cele două războaie mondiale, în Studii şi articole de Istorie, 6, 1964 (M. Valea, C. Enea) Vllla rustica şi necropola de Ia Clnclş. în Acta Musei Napocensls, V, 1965 (Oct. Floca, M. Valea) Aşezarea dacică de la Cîmpurl-Surduc. în Sargetia, IV, 1966, (M. Valea, L. Mărghitan) Ţinutul Hunedo,arel, străvechi leagăn iii! culturii romineştl, ideva, 1966 (I. Lungu. V. Radu, M. Valea) Contribuţii la cunoaşterea situaţiei materiaje şi a frămîntărllor tărănlmli,..unedorene în timpul primului război mondial. în Sargetla, IV, 1966 (M. Valea, C. Enea, Gh. Ioniţă) Pagini din trecutul de luptă al muncitorimii hunedorene, Deva, 1966, (I. Lungu, V. Radu. M. Valea, Gh. I. Ionită, C. Enea) Din trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Deva, 1967 I I (I. Lungu V. R?r!U, M. Valea, Gh. lonită. L. Mărghitan, C. Enea ). J 4. - Frămîntările ţărăneşti din luna noiembrie 1918 din fostul judeţ Alba, în Studia Unlversltatls Babeş-Bolyal, 1, 1967, {C. Enea, M. Valea) Tradiţii progresiste ale culturii şi învăţămintulul hunedorean, Deva, 1968 (I. Lunqu, V. Radu, M. Valea, L. Mărghitan) Valea Jiului - file de istorie, Oluj, 1968 (I. Lungu, V. Radu, M. Va!Pa, I. Poporogu) Contribuţii Ia cunoaşterea dezvoltării învăţămîntulul în Unului Hunec!.oarel de-a lungul vremurilor, în SargeUa. V, 1968, (C. Stoica, M. Valea) Partidul comunist, în fruntea luptei dusă de forţele patriotice din Român.la în anii , pentru apărarea drepturilor şi llbertăţllor democratice, lmpotrlva 1prlmejdlel fasciste, pentru apărarea lntegrltăţ\l teritoriale, a Independenţei şi suveranităţii ţării. în Sargetla, V, 1968 (Gh. Ionită. M. Valea) Aşezarea dacică de la Cozia-Deva, în Sargetla. VI, 1969 (M. Valea, L. Mărghitan) Conscripţia urbarlală a oraşului Deva din anul 1785, în Sargetla, VI, 1969 (M. Valea, R. Schilling). 26

29 21. - Pagini din Istoria luptelor revoluţionare ale muncitorimii hunedorene, în Sargetla, VIII, 1971 (M. Creţu, M. Valea) Infllnţarea organizaţiei Frontul plugarilor" şi primii ani de activitate ( ), în Sargetla, VIU, ROLAND SCHILLING - muzeograf, Despre unele aspecte ale producţiei flerului în Hunedoara în prima jumătate a secolului al XIX-iea, fo Sargetla, IV, Din lupta muncitorilor de pe domeniul Hunedoarei împotriva exploatării, în prima jumătate a secolului al XIX-iea, în Sargella, V, Conscripţia urbaflială a o:riaşului Deva din anul 1785, im Sargetla, VI, 1969, (M. Valea, R. Schililing) Cu privire la cele mal vechi informaţii scrise despre cnejii români, în Apulum, VIII, Conscripţii urbafliale hunedorene din 1anul 1785 {I, H) crn Sargell'41, VII, 1970; Vili, LIVIU MĂRGHITAN - mu:teograf principal Morminte din epoca feudală timpurie, în SCIV, 3, Aşezarea dacică fortificată de Ia Cîmpurl-Surduc, în Sargetla, IV, 1966 (M. Valea, L. Mărghitan) Din trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Deva, 1967 (I. Lungu, M. Valea, Gh. I. Ioni ţă, L. Mărghitan, C. Enea) Două noi rellefurl mlthriace de la Vipla Traiana Sarmlzegetusa, în SCIV. 4, Observaţii cu privire la un lanţ de argint din epoca romană, în Revista Muzeelor, 1, Aşe7area hallslattlană de la Săuleşti, în Apulum, VI, 1967 (B. Bassa, L. Mărqhitan) Cărămizi cu ştampila Leg. XIII Gemlna, în Revista Muzeelor, 5, Monumente sculpturale de la Micia, în Acta Musei Napocensis, V, 1968 (L. David, L. Mărghitan) Materiale epigraflce descoperite la Micia, în Apulum, VII, 1968 (V. Vasiliev, L. Mărghitan) Despre o veche descoperire din sudul judeţului Hunedoara, în Sargetla, V, O nouă aşezare neolitică pe Vaia Mureşului, în Sargetla, V Piese recent Intrate in colecţia muzeului, în Sargetia, V, 1968 ( L. Mărghitan, I. Andriţoiu) Tradiţii progresiste ale culturii şi învăţămîntulul hunedorean, Deva, 1968 (I. Lungu, V. Radu, M. Valea, L. Mărghitan) Monede din secolul al IV-iea descoperile la Mlcia, în Revista Muzeelor, 6, Tezaurul de podoabe de argint dacice de la SăHştea, în SCIV, 2, Monumente funerare de la Micia, în Acta Musei Napocensis VI, 1969 (L. Ţeposu, L. Mărghitan) Aşezarea dacică de la Cozia-Deva, în Sargetia, VI, 1969, (M. Valea, L. Mărghitan) J.\oflcla a fost un pagus?, în SCIV, 4, Vestigii dacice pe cursul mijlociu al Mureşului, în Sargetla, VII Noi consideraţii asupra castrului de Ia Micla, în Sargetla, VII, 1970 (Oct. Floca, L. Mărghitan) Mlcla - grupul de cuptoare pentru ars ceramică, De V a, 1970 (Oct. Floca, St. Ferenczi, L. Mărghitan) Zeul copil de la Deva, în Magazin Istoric, 7, Noua expozlue arheologică a Muzeului judeţean Hunedoara-Deva, în Revista Muzeelor, 2, Un cuplor din.centrul de ars obiecte ceramice de la Mlcla, în Apulum, IX, Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-vestul R.S.R., în Sargetla, VIII, 1971, (S. Dumitra~cu, L. Mărghitan) Două piese sculpturale de bronz, în Sargetla, VIII, 1971 (L. Mărghitan, C. Pop) Muzeul arheologic Deva, Deva. 1971, (L. Mărghi~an, I. Andriţoiu) Cercetări arheologice pe vatra oraşului Deva, Deva, O aşezare rustică din epoca romană, în Materiale, X Centro dacico fortificato. în Fast! Arch:ieologlci, XVIII-XIX, Florenţa, nr

30 31. - Un grup de vase ~acice.provenite de la Costeşti, fo Sargetia, IX, Muzeul arheologic Deva, Editura Meridiane, Bucureşti, (L. Mărghitan, I. Andriţoiu). IOAN ANDRIŢOIU - cencetător ;prindpal, Obiecte recent intrate în colecliile Muzeului judeţean Hunedoara-Deva, în Sargetia, V, 1968 (L. Mărghitan, I. Andriţoiu) O nouă aşezare din epoca bronzului Ia Deva, în Sargetia, VI, Deva şi împrejurimile în sec. IV-XIV, fo Sargetia, VI, 1969 (I. Andritoiu, I. P. Albu) Un nou relief votiv reprezentînd pe zeiţa D'.an<i, în Revista Muzeelor. VI, 6, O statuetă a zeilei Diana, în Sargetia, VII Două celturl din colecţia muzeului din Dew, în SCIV, 21, 4, Muzeul arheologic Deva, 1971 (L. Mărghitan, I. Andriţoiu) Topoare de cupru cu braţe în cruce" în coleclla muzeului din Deva, în Sargetla, VIII, Noua expoziţie arheologică a Muzeului judeţean Hunedo ara-deva, în Revista Muzeelor, VIII, 2, 1971 {L. MărqhHan, I. Andriţoiu) Depozitul de bronzuri de Ia Chergheş, în Apulum, IX, O nouă descoperire arheologică Ia Builuri (Hunedoara), în Sargelia. IX, Muzeul arheologic Deva, Editura Meridiane, RucurC'şti, 1972, (.L. Măr9hitan, I. Andriţoiu). RODICA IRIMESCU SOFRONI - îndrumător, I. - Tezaurul feudal din secolul XVII-XVIII de Ia Geoagiu, în Sargetia. V Contribuţii la cunoaşterea şcolilor regimentului I românesc de granilă de la Orlat, în Sargetia, V, 1968 (V. Schio'Pu, R. Irimescu-So.froni). IOAN PETRU ALBU - îndrumător, I. - Deva la începutul secolului al XX-iea, în Sargetia, VII, 1970 (I. Albu, N. War;d~ger, V. Găinaru) Deva 700, în Sargetia, VII, Noi descoperiri arheologice pe dealul cetăţii Deva, în Sargetia, VIII, Noi monumente sculpturale în colecţia muzeului din Deva, în Sargetla, VIII, GHEORGHE LAZIN - îndrumător I. - Un depozit din epoca bronzului de la Salonta. în Studia, 2, Circulaţia monetară în vestul României. în Aluta, Un depozit de unelte dacice descoperit la Luncanl (Munlll Orăştiei), în Sargetla, VII, Tezaurul de monede romane imperiale de Ia Jieţ-Popl (jud. Hunedoara), în Studii şi cercetări numismatice, V, Un tezaur de monede romane din colecţia muzeului din Deva, în Sargetia, VIII, I HISTORISCHE FORSCHUNGEN DES MUSEUMS DES KREISES HUNEDOARA AUS DEVA (Zusammenfassung) Die wisseinschaftlichen Beamten des Museums ln Deva entfalten eine um!assend.e Forschungstătigkeit auf historlschem und archăologlschem Gebiet, deren Ergebnisse ln zahlreichen Untersuchungen verwertet und veroffentllcht wurden. Der Themenkreis behandell in erster Reihe die Entwicklung der menschllchen Gesellschafl im Krels Hunedoara wăhrend der verschledenen Gesellschaftsordnungen. Die Arbeiten wurden vor allem im Jahrbuch des Museums Sargetia veroffertlicht und bedeuten eine Forderung der historischen und archăologischen Forschungen. Durch die Beltrăge der Beamten des Museums und anderer auswărtlger Mitarbelter geniesst diese Veroffentlichung einen guten Ruf în den Fachkreisen des In-und Auslandes. Am Schlusse der knappen Darstellung iiber dle wlssenschaitliche Tătlgkelt des Museumspersonals wird eln Verzeichnis der von lhm ln der Sargetla und ln inund auslăndischen Zeltschrlflen veroffentllchten Arbeiten gegeben. 28

31 O nouă descoperire arheologică la Bulturi (Hunedoara) IOAN ANDRIŢOIU Deschiderea unei cari~re dp ms1p în satul Buituri (azi suburbie a municipiului Hunedoara) a prilejuit descoperirea întîmplătoare, în august 1959, a unui celt de bronz şi a unui lanţ de aur format din trei inele întregi şi 1 unul fragmentar. Ele au intrat, prin donaţie ), în colecţia muzeului din Deva sub numerele de inventar Locul descoperirj se află la 1,5 km n-e de satul Buituri, pe coama unui deal. Piesele au fost găsite la adîncimea de circa 3 m. La locul descoperirii, în timpul lucrărilor de excavaţie, au mai fost observate 4 morminte de inhumaţie, aflate la adîncimi variind între 2 şi 3,5 m. Alte amănunte referitoare la mediul arheologic sau conexiunea în care au fost găsite, datorită caracterului fortuit al descoperirii şi imposibilităţii de a efectua o cercetare sistematică, nu cunoaştem. Localitatea Buituri este cunoscută în literatura arheologică de specialitate prin cîteva descoperiri întîmplătoare de resturi osteologice, animaliere, răzuitoare din paleolitic 2 ), unelte de silex şi fragmente ceramice neolitice 3 ). Noile materiale achiziţionate atestă urme de locuire şi în perioada hallstattului timpuriu. Descrierea obiectelor : 1. Celt de tip transilvănean (inv. nr , fig. 1 a, fig. 2) cu corpul zvelt, gura dreaptă şi tăişul convex, avînd urme de utilizare. De sub bordura găurii de înmănuşarc, îngroşată în formă de manşon, porneşte o toartă de secţiune rombică, uşor alungită, pe vîrful căreia se observă ciotul de turnare. Celtul, în partea opusă torţii, prezintă din vechime o fisură longitudinală pe o porţiune de 3 cm. Liniile mediane de pe feţele celtului ce alcătuiesc laturile triunghiurilor sînt unite printr-o arcadă formînd un motiv ornamental de sine stătător, potrivit consideraţiilor tipologice ale lui M. Rusu. Gaura de înmănuşare, cu secţiunea ovală, neregulată, se adînceşte 6,6 cm în corpul celtului. Dunga de la turnat, vizibilă, a fost prelucrată cu grijă. Patina verde-închisă. \Dimensiuni : lungimea 11,3 cm, grosimea 3,4x3,5 cm, lăţimea tăişului 5,5 cm, diametrele găurii de înmănuşare 2,5x3,5 cm, greutatea 370 g. 2. Trei inele (inv. nr , fig. lb, fig. 3) din sîrmă de aur şi un fragment prinse în formă de lanţ de zale. Inelele, oval rotunde, de mărimi apropiate, cu secţiunea ro1 undă, au grosimea maximă la mijloc şi se subţiază spre extremităţile care sînt încălecate. Sînt ornamentate pe întreaga suprafaţă cu cîtf o linie incizată în formă de spirală.

32 Pe alocuri, datorită folosirii îndeiungate, ornamentaţia este ştearsă. Pe suprafaţa exterioară a inelelor, în spaţiul dintre linii, este incizat longitudinal un şir de puncte. Dimensiuni : Inel (1) - lungimea desfăşurată 6,1 cm, diametrul 1,7x2,2 cm, grosimea maximă a sîrmei 0,2 cm. Inel (2) - lungimea desfăşurată 6,6 cm, diametrul 2x2,4 cm, grosimea maximă a sîrmei 0,2 cm. Inel (3) - lungimea desfăşurată 7,3 cm, diametrul 2,3x2,4 cm, grosimea maximă a sîrmei 0,2 cm. Fragment inel (4) - lungimea desfăşurată 1,8 cm. Greutatea totală 6,25 g. In ceea ce priveşte tehnica confecţionării, celtul a fost obţinut i:-rin procedeul turnării directe a metalului în tipare bivalve, fapt confirmat de existenţa liniilor de turnare, pe feţele laterale. Inelele ce compun lanţul au fost obţinute prin prelucrarea sîrmei de aur. Din punct de vedere cronologic, pe baza analogiilor ce le prezintă piesele de la Buituri cu obiecte din depozite de bronz descoperite pe teritoriul patriei noastre, putem data descoperirea de la Buituri ca aparţinînd fazei B1 din Hallstatt, secolul al X-lea î.e.n. Astfel, celtul de tip transilvănean de la Buituri, prin formă şi tip, îşi găseşte analogiile cele mai apropiate în depozitele din grupa Moigrad - Tăuteu (Ha B1) sau în unele depozite din grupa Fizeşu - Gherlei - Sîngiorgiu de Pădure (Ha B2), Tîrgu Mureş 4 ), Ţelna 5 ), Glod 6 ). Sîngiorgiu de Pădure 7 ), Hida e) şi în cîteva depozite de pe teritoriul Ungariei 9 ) şi Iugoslaviei 10 ). El se încadrează, după clasificarea făcută de M. Rusu 11 ), în varianta principală C 7-8 a celturilor de tip transilvănean, variantă care se întîlneşte pe întreg parcursul hallstattului timpuriu. Persistenţa îndelungată a acestui tip de celt s-ar putea explica prin faptul că forma lui devenise cea mai practică, astfel că timp de cîteva sute de ani, în afară de reducerea dimensiunilor, împodobirea cu anumite motive specifice perioadei, nu s-a simţit nevoia unor modificări esenţiale, care să schimbe fundamental trăsăturile caracteristice ale tipului 12 ). Cele trei inele de aur şi fragmentul de inel, prinse în formă de lanţ, fac parte din categoria obiectelor de podoabă de formă anulară care au avut o largă răspîndire în interiorul arcului carpatic. Ele prezintă analogii apropiate, în ce priveşte tipologia şi ornamentica, cu inelele de aur descoperite la Apoldul de Sus 14 ), Sumal, Dîlja, Vălioara, Bistriţa 15 ), Barduţ 16 ), Sărăsău 17 ), Arad, Sibiu 1 e). Liniile spiralice continue, incizate, care formează motivul ornamental pe inelele de aur de la Buituri se găsesc şi pe unul din inelele de aur din depozitul de la Tiszakarad din n-e Ungariei 19 ). Majoritatea inelelor de aur ornamentate prin linii incizate se cunosc din descoperiri întîmplătoare (in depozite de obiecte de bronz sau piese izolate), datate la sfîrşitul epocii bronzului şi începutul primei epoci a fierului (Ha A-B). Descoperirea lanţului de aur de la Buituri, împreună cu un celt de tip transilvănean, care prezintă analogii sigure pentru o încadrare cronologică, ne permite să datăm aceste obiecte în perioada hallstattului timpuriu (Ha B1). Faptul că în timpul lucrărilor de excavaţie au fost observate patru morminte de inhumaţie ca şi adîncimea la care au fost descoperite cele două piese, ne îndreptăţesc să tragem concluzia că aici exista o necropolă hallstattiană, iar obiectele respective au făcut parte din inventarul unuia dintre morminte. De asemenea, semnalarea acestor morminte presupune existenţa în imediata apropiere a locului descoperirii unei aşezări omeneşti de la începutul primei epoci a fierului, pe care cercetările viitoare, probabil, o vor scoate la iveală. 13 ), 30

33 NOTE 1. Mulţumim tov. Socander Carol pentru obiectele donate şi informaţiile furnizate. 2. C. Gom, Chronlk der Archii.oloiglschen Funde Slebenbiirge::s, Sibiu, 1876, p. 16; M. Roska, P,aJeollllcul judeţului Hunedoara, în Publicaţiile Muzeului judeţean Hunedoara, an. I (XXlill), 1924, nr. 1-2, :p. 13; Idem, Recherches prehlstoriques pendillllt l'anee, 1924, în Dacia, I, 1924, p. 297, 312; I. Nestor, Der Stand der Vorgeschlchts forschung in Rumanien, în 22 Ber RGK. 1933, rp. 1.7 ; C. S. Nico-lăes. cu-<plopşor, Le paleolltlque en Roumanle, în Dacia, V-VI, , p. 50, 66; M. Roska, Repertorlum, p. 51, nr M. Roska, Reperlorlum, p. 51, nr. 224, cu bibliografia respectivă. 4. Fr. Hols,Le, Hortfunde Sudosteuropas, Mahrburg/Lalm, 1951, IPL 29/3; M. Rusu, Die Verbreltung de.r Bronzehorle ln Transllvanlen, în Dacia, N.S. VI, 1963, 'P 209, nr Fr. Holste, op. ch., pi. 34/5,8; M. Rusu, Dacia, N.S., VII, p. 209, nr Fr. Nistor, Al. Vulpe, Bronzuri inedite din Maramureş în colecţia prof. Fr. Nistor din S!ghetul Marmaţiei, în SCIV, 20, 1969, 2, p , nr. 57, ifig. 4/57; M. Rusu, Dacia, N.S. VII, p. 208, nr A. Mozsolics, Az Erdoszentgorgyl bronzlelet, în Kozlemenyek, I. 1941, p. 101, fig. 1/2, 5, 7, 13; I. Nestor, op. cit., p. 136, fig. 28/i,2, 3, G. Szorgy, A Hldalmasi bronzlelet, în Koz'.~enyek, III, 1943, 2, p. 124, fig. 1/.1 ; Fr. Holste, op. cit pi. 49/6. De asemenea, în depozitul de bronzuri de la Arad, descoperit în anul 1967, cu ocazia săpării fundaţiei hotelului Astoria", se găsesc cinci exemplare de celturi de tip transilvănean, asemănătoare celui de la Buituri. 9. Szentes (M. Rusu, Depozitul de bronzuri de la Balşa, 1în Sargetla, IV, 1966, p. 33, nota 6; Fr. Holste, op. cit pi. 35/22, 36/1 ). 10. Sedniu, (_tad Vojv. Muz 1%8, 7, IP 118,!PI. I/4); Mesic (Fr. Hol1Ste, op. dt.. rpl ). 11. :M. Rusu, Sairgetia, IV, p Ibidem. 13. D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania, IV, Prelucrarea aurului în TransUV1anija inaiinle de 1cucerlrea roolllană. în Matefi.ale. 14. Ibidem, p. 229, fig. 140/ Ibidem, p A. Moz,solics, Tlszakaradi bwnzleletez, în Al'ch. Ert 96, 1969, 1, rp Ibidem, p. 64, M. Roska, Reperlorlum. p. 256, nr A. Mozsolics, op. cil., p Ibidem, fig. 3, 6.

34 a b Fig. 1 - Obiectele descoperite la Builuri (a) cel!t de tiip lralll'silv~nean, (b) fragment de lanţ de aur,

35 :~ ~.. I ~.. ~ ~- Fig. 2 - Celtul de la Buituri. Fig. 3 - Fragmentul de lanţ de aur de la Duiturl

36 UNE NOtJVELLE DECOUVERTE ARChEOLOGIQUE A BUITURI (HUNEDOARA) (R e s u m e) Presentation d'une hache â douille en b.ronze de type transylvain et d'une chaîne en or formee de tro'is anneiaux entierset d'un quatriem.e â!l'et<it frtagme ntalre, mises au jour en 1959 dans la carriere de sabie du village de Buituri (dep. de Hunedoara). Les pieces sont entrees dans Ies collections du Musee de Devd, sous Ies nos d'inventaire , par voie de donation. Au cours d.es excavatlons effectuees dans la carriere, quatre tombes â inhumatlon sont egalement apparues, mais leur inventaire n'a pas pu etre recupere. La hache, decoree d'arcades!>ur ses faces laterales, peut etre rapprochee de celles relevees dans Ies depots d'objets en bronze du groupe Moigrad - Tăuteu (Ha Bi), ou dans certains depots du groupe Fizeşu - Gherlei - Sîngiorgiu de Pădure (Ha B') - Tîrgu Mureş 4 ), Ţelna 5), Glod 6), Sîngiorgiu de Pădure 7 ), Hida 8 ), - ai1nsi que dans certains depots de Hongrie 9 ) et de YougosJitvie 10 ). La chaîne en or presente de nettes analogies, sous le rapport typologique et ornemental, avec Ies bagues ei:i or decouvertes â Apoldul de Sus 1 4), Sumai. Dîlja, Vălioara, Bistriţa 15), Bardul 16), Sărăsău 1 7), Arad, Sibiu 1B). La plupart des bagues en or ornees de lignes incisees proviennent de decouvertes fortuites datant de la fin de l'âge du bronze et du premier âge du fer. La corroboration des donnees des deux pieces decouvertes â Buituri permel de Ies dater de la periode hallstattienne ancienne (Ha B 1 ). LEGENDES DES JLLUSTRATIONS Fig. 1. Pieces decouvertes a Buituri a) hache â douille transylvaine b) fragment de chaîne en or Fig. 2. La hache â douille de Buituri Fig. 3. Le fragment de chaîne en or de Buituri

37 Un grup de vase dacice provenite d~ la Costeşti LIVIU MARGHITAN Zona deluroasă-muntoasă situată la sud de Orăştie, însumînd circa 150 km 2, în decursul a peste trei decenii de săpături arheologice sistematice 1 ), s-a reliefat printr-un volum foarte mare de urme de cultură materială de factură dacică, ilustrînd pregnant evoluatul nivel economic, social-politic şi militar ce s-a dezvoltat aici în perioada Burebista Decebal 2 ). Amplului lot al vestigiilor scoase la iveală prin săpături arheologice i se adaugă o seamă de descoperiri fortuite, care deşi adesea mărunte, nu sînt cu totul lipsite de interes. Din această din urmă categorie de obiecte fac parte şi cele şapte vase din lut, din colecţia Muzeului judeţean Hunedoara-Deva, i:-e care le vom prezenta în cele ce urmează. La săparea gropii pentru înmormîntarea unui localnic, în locul denumit Ursoaia, din apropierea satului Costeşti (judeţul Hunedoara), au apărut la circa 1,5 m adîncime o seamă de fragmente ceramice. Aprofundarea secţiunii s-a soldat cu obţinerea a trei recipiente aproape întregi, precum şi un mare număr de cioburi din care s-au reconstituit încă cîteva vase. Astfel că, după restaurarea întregului material, alături de cele trei vase obţinute iniţial, s-au recondiţionat încă patru recipiente. 1. Vas cu corpul alungit, înalt, modelat la roată. Linia verticală de curbură a pereţilor este uşor ondulată, datorită unor caneluri rezultate din procesul de confecţionare. Canelura cea mai pronunţată se află la cîţiva centimetri sub mijlocul înălţimii chiupului. Partea superioară e formată dintr-un gît puternic, înalt de 3 cm, pe care se sprijină buza îngroşată, accentuat evazată spre exterior. Fundul plat, dar de o apreciabilă grosime (3,5 cm), este lipsit de acel inel temeinic reliefat, atît de des intîlnit la acest gen de vase. Suprafaţa de sprijin a fundului cu toate că este redusă, are rolul unui picior scund dar solid. Pasta utilizată este de bună calitate, foarte uşor poroasă, iar culoarea e cenuşiu deschisă. După toate aparenţele vasul acesta era utilizat pentru păstrarea proviziilor cerealiere.!nălţimea 57,2 cm ; diametrul gurii 23,5 cm ; diametrul fundului 16,3 cm ; grosimea pereţilor 1,5--2 cm. (Pl. I, nr. 1). 2. Chiup mai puţin suplu decît cel de la nr. 1, produs cu roata, avind partea superioară bombată. Buza evazată spre exterior se prinde de vas prin intermediul unui gît scund, tronconic. Extremitatea inferioară e marcată de un inel de fund excizat. Două linii incizate, paralele şi foarte apropiate, aplicate pe umerii recipientului reprezintă uni- 35

38 eul motiv decorativ. Pasta e de bună calitate, ceea ce face ca gradul de porozitate să fie redus, iar culoarea pereţilor e cenuşie închisă.!nălţimea 60,0 cm, diametrul gurii 22,8 cm, diametrul fundului 15,0 cm. grosimea pereţilor 1-1,3 cm. (Pl. I, nr. 2). 3. Recipient înalt, lucrat cu roata, avînd linia de maximă curbură amplasată la circa 2/3 din înălţime. Gîtul scund este dublat de un guler circular din care porneşte buza evazată către exterior. Inelul de fund încinge asemenea unui cerc partea inferioară a vasului şi îi serveşte drept postament. Lutul e de calitate mai puţin bună, ceea ce face ca porozitatea să fie în acest caz evidentă. Culoarea este asemănătoare cu aceea a vasului nr. 1, cenuşiu deschisă.!nălţimea 58,3 cm, diametrul gurii 21,7 cm, diametrul fundului 12,5 cm, grosimea pereţilor 2-2,5 cm. (Pl. I, nr. 3). 4. Vas cu corpul bombat, de asemenea executat la roată, avînd gura foarte largă, situată la circa 15 cm deasupra liniei de maximă curbură a pereţilor. Muchia buzei, îngustă, evazată spre exterior, e rotunjită. Pe umerii vasului sînt aplicate, diametral opus, două toarte lipite în întregime de corpul recipientului. Fundul redus ca diametru în raport cu mărimea gurii e încadrat de un inel cu secţiunea circulară pronunţată. Două linii înguste, incizate, amplasate la nivelul torţilor sînt singurul motiv decorativ. Pasta de calitate medie determină gradul oarecum accentuat de porozitate. Culoarea cenuşie e uniformă pe toată suprafaţa exterioară.!nălţimea 39,8 cm, diametrul gurii 32,0 cm, diametrul fundului 13,7 cm, grosimea pereţilor 1,5-2 cm. (Pl. I, nr. 4). 5. Cel mai elegant exemplar executat impecabil la roată este vasul cu corpul bombat în partea inferioară ai cărui pereţi, spre gură, se îngustează treptat într-o linie graţioasă. Buza, rotunjită uniform pe toată circumferinţa, e uşor răsfrîntă spre exterior. Inelul de fund, reliefat şi gol în interior, serveşte ca suport al vasului. Excizii cu secţiune semicirculară, în număr de două, sînt aplicate, una sub buză, în porţiunea cea mai îngustă a gîtului, iar cea de a doua la mijlocul înălţimii recipientului. Pasta de calitate foarte bună a dat pereţi compacţi. Culoarea cărămizie e accentuată spre roşu de slipul ce acoperea în întregime exteriorul piesei.!nălţimea 37,0 cm, diametrul gurii 18,l cm, diametrul fundului 16,0 cm, grosimea pereţilor 1-1,3 cm. (Pl. I, nr. 5). 6. Fructieră cu corpul adînc, susţinut de un picior ce e cu 3,5 cm mai scund decît cupa propriu-zisă. Buza îngustă, amplasată orizontal, este evazată spre exterior. Piciorul, gol în interior, se încheie printr-un grup de inele ce formează un piedestal circular. E modelată cu roata, din pastă de bună calitate, iar culoarea maron e uniformă pe toată suprafaţa. La exterior şi în interior a fost acoperită cu un slip de culoare închisă.!nălţimea 16,0 cm, diametrul gurii 23 cm, diametrul bazei piciorului 8,7 cm. (Pl. I, nr. 6). 7. Ceaşcă tronconică lucrată fără roata olarului, prevăzută cu două torţi amplasate simetric. Gura simplă nu are buza reliefată. Extremitatea superioară e executată prin simpla tăiere" a pereţilor. Ornamentul compus din două motive florale excizate în formă de sfoară răsucită e aplicat la exteriorul ceştii, estompînd întrucîtva dimensiunea puţin obişnuită a vasului. Ambele motive decorative sînt situate în spaţiul liber dintre torţi. Pasta de bună calitate a permis ca pereţii să fie modelaţi în mod uniform. La exterior un slip de culoare maronie închisă accentuează culoarea iniţială a vasului. 36

39 !nălţimea 11,0 cm ; diametrul gurii 23,0 cm ; diametrul fundului 10,0 cm; lăţimea torţii 2,2-2,5 cm. (P. I, nr. 7). Vasele recent descoperite în partea sudică a localităţii Costeşti deşi sînt diferite ca formă şi mai ales ca mărime îşi găsesc analogii în cadrul grupului deosebit de amplu al ceramicei dacice. Exemplarele nr. 1, nr. 2, nr. 3 se includ în lotul chiupurilor, a căror rol utilitar era acela de păstrare a produselor cerealiere. Cele trei elemente specifice acestui gen de vase, corpul ovoidal, gura relativ redusă în diametru, fundul încadrat de un inel puternic reliefat 3 ) sînt prezente la aceste recipiente. Vasul nr. 1,.prin diametrul său maxim, redus, se aseamănă cu tipul de vase dacice în formă de pepene. Capacitatea sa satisfăcător de mare, gura cu buza puternic evazată spre exterior, sînt indicii ce îl situează în categoria recipientelor de provizii. Deşi fac parte din ceramica de uz comun, grosimea redusă a pereţilor, durabilitatea pastei, îngrijita execuţie la roată, coacerea lor perfectă ce a determinat obţinerea unei culori cenuşii unitare 4 ), le putem totuşi separa de vasele lucrate din pastă grosieră databile în cursul secolului I î.e.n. Se apropie mai de grabă prin calitatea apreciabilă a pastei şi prin modul de execuţie de grupul ceramicei de bună factură sau chiar de ceramica de lux 5 ).!nălţimea lor de circa 60 cm reprezintă mărimea frecvent întilnită în cadrul chiupurilor prezente în număr apreciabil şi într-o largă gamă de dimensiuni 6 ), nu numai în aria cetăţilor dacice din munţii Orăştiei, ci şi în aşezările dacice cercetate pînă în prezent. De un tip specific, întîlnit pînă de curînd numai în zona Grădiştei de Munte, la Rudele şi Meleia 7 ), este vasul nr. 4. Acest recipient cu corpul proeminent şi gura largă face parte din formele ceramicei rare, de lux, fiind o imitaţie a kratere-lor greceşti, gen ceramic răspîndit în mediul dacic în cursul secolului I e.n. 8 ). Din aceeaşi categorie a ceramicei fine face parte şi vasul nr. 5. In cazul acestui vas, considerăm valabilă remarca că epoca răspindirii sale e ultima perioadă a fazei clasice" 9 ). Un vas aproape identic cu exemplarul de la Costeşti, aici în discuţie, cunoaştem la Tinosul-Prahova 10 ), cu deosebirea că acesta din urmă este o cană. Despre vasul de la Tinosul, Vasile Pîrvan face remarca că e un tip oarecum perpetuu 11 ). Referitor la geneza vaselor de această formă, cercetări mai recente admit o influenţă romană, fără ca să excludă însă nici originea sa autohtonă 12 ). Ceea ce ni se pare cert în legătură cu recipientul în cauză e faptul că genul respectiv de vas a fost confecţionat în atelierele de olărie dacice şi după cum susţin şi alţi cercetători, forma aceasta a cunoscut cea mai amplă răspîndire în faza clasică a ceramicei daco-getice 13 ). La rîndul său, fructiera cu picior (nr. 6) posedă o seamă de elemente care permit încadrarea ei cronologică. Prezenţa masivă a vaselor fructieră în cadrul aşezărilor de la noi din epoca hallstattiană ni se pare suficient de edificatoare pentru originile tipului ceramic respectiv. Abundenţa vaselor fructieră a permis să se stabilească chiar şi modul în care a evoluat în mediul dacic acest gen de vase. E deja stabilit că pe măsură ce ne apropiem de finele secolului I î.e.n., se constată scurtarea piciorului de susţinere şi adîncirea cupei 14 ), care ajunge de la formatul plat, la un aspect tronconic. Piciorul mai redus în înălţime <lecit corpul cupei, precum şi cavitatea pronunţată a părţii inferioare a piedestalului ne îndrumă în acest caz spre tipul V de fructiere dacice, 37

40 ce se încadrează în secolul I e.n., tip care persistă în provincia norddunăreană şi în timpul stăpînirii romane 15 ). La aceste consideraţii mai putem adăuga prin maniera impecabilă a execuţiei tehnice, cît şi prin slipul ce o acoperea atît în interior cît şi în exterior, fructiera sugerează faptul că a fost confecţionată într-o etapă avansată a olăritului la daci. Această treaptă înaltă a fost atinsă de către meşterii olari autohtoni în cursul primului veac al erei noastre 16 ), poate chiar în deceniile de sfîrşit. O analogie apropiată de exemplarul nostru provine din necropola dacică de la Porolissum 17 ). Tradiţionala ceaşcă dacică (nr. 7) bănuim că nu necesită prea multe comentarii. După cum am mai precizat, nu prezintă un aspect prea puţin estetic, cu toate că este confecţionată fără roata olarului. Atît modul de execuţie care nu lasă de dorit, precum şi motivul floral aplicat la exteriorul său, pledează pentru încadrarea sa cronologică tot în etapa în care olăritul la daci a atins un nivel de evoluţie superior, deci în decursul secolului I e.n. După cum se poate constata, toate vasele acestui grup îşi află analogii care merg în unele cazuri pînă la similitudine în cadrul ceramicei autohtone daco-getice. Cele două recipiente de forme relativ rare (nr. 4 şi nr. 5) nu se exclud cu totul de h marea familie a vaselor dacice. Dimpotrivă, ele vin să sporească numărul celor deja cunoscute, eviden ţiind faptul că în viitor, pe măsura extinderii cercetărilor, se va demonstra că nu sînt în realitate nişte tipuri ceramice chiar aşa de puţin utilizate de localnici. Incadrarea în timp a acestor vase în cursul secolului întîi al erei noastre a fost determinată, în lipsa altor indicii, de formele recipientelor care sînt specifice acestui veac. Lipsind o săpătură de proporţii corespunzătoare la locul acestei descoperiri, iar existenţa mormîntului recent face imposibilă o investigaţie, indiciile care le avem asupra complexului arheologic din care făceau parte aceste vase sînt insuficiente. Totuşi, încercăm o apreciere asupra mediului în care erau utilizate aceste vase. Cele trei chiupuri, precum şi existenţa în unicat a celorlalte piese ceramice îşi găsesc întrebuinţarea în cadrul unei gospodării. Foarte verosimil că ele făceau parte din inventarul ceramic al vreunei locuinţe dacice. Această presupunere ni se pare apropiată de realitate, datorită faptului că pe valea străbătută de apa Grădiştei, săpăturile arheologice au documentat o densitate deosebită a aşezărilor dacice 18 ). Grupul vaselor de la Costeşti prezentate cu acest prilej, toate reuşite realizări ale meşterilor olari autohtoni, poate constitui un punct de plecare pentru o eventuală tură arheologică, care probabil nu va fi lipsită de surprize. săpă NOTE I. Cercetări efectuate de Institutul de arheologie din Cluj, sub conducerea acad. prof. Constantin Daicoviciu. Vezi: C. Daicoviciu şi colab., Rapoartele preliminare asupra rezultatelor campaniilor de să.pături de la Grădiştea Muncelului, în Materiale, vol. I-VI. 2. Istoria României, I, Bucureşti, 1960, p Ion Horatiu Crişan, Ceramica daco-getică, Bucureşti, 1969, p Referitor la ceramica cenuşie dacică, vezi : I. H. Crişan, In legătură cu cuptoarele de ars ceramică la daco-geţii din epoca Latene, în Apulum, VI, 1967, p Istoria României, vol. cit p I. H. Crişan, op. cit., p

41 Plilnşa I. Vasele descoperile la Costeşti

42 V. o. Planşa II. Profilul vaselor de la Costeşti. 7. C. Daicoviciu şi colab., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, în Materiale, V, 1959, p. 390, fig. 4; I. H. Crişan, op. cit., p I. H. Crişan, op. cit., p. 194; Fragmente de vase de acest tip au ieşit recent Ia iveală pe dealul Cetăţii Deva, intrate în colecţia Muzeului arheologic din Deva. 9. I. H. Crişan, op. cit., p Radu Vulpe et Ecaterina Vulpe, Le Foullles de Tinosul, în Dacia, I, 1924, p. 207, fig. 36,7; Vasile Pîrvan, Getica, Bucureşti, 1926, p. 694, fig V. Pîrvan, op. cit., p I. H. Crişan, op. cit., p Ibidem. 14. Idem, p Idem, p Istoria României,, ol. cit 'P 269; I. H. Crişan, op. cit., p Mihail Macrea. Mircea Rusu, Der daklsche Frledhoi von Porollssum und das Problem der daklschen Bestattungsbrăuche ln der Spătlatenzelt, în Dacia, N.S., VI, 1960, fig. 12, Hadrian Daicoviciu, Insemnărl despre Dacia (XXIII), în Steaua, 7, (234), 1969, p. 67, 40

43 UN GROUPE DE V ASES DACES PROVENANT DE COSTEŞTI (R e su m e) la grande dlverslte typologique des vestlges archeologlques mls au jour dans l'aire des cltadelles daces des environs de Sarmlzegetusa Regla revele Ie nlveau eleve qu'av,alt atlelnt Ia culture materlelle dace. A l'ample groupe de vestlgas de cetle zone deja connu vlent s'ajouter le present Iot de vases en terre culte recemment entre dans Ies collectlons du Musee de Deva. Au lieu dit Ursoaia", sur Ie terrttotre de fa commune de Costeşti, o!d a trouve par hasard, a 1,50 m de profondeur, un groupe de tessons ceramlques dont quatre vases ont pu etre reconstltues, alnsl que trols vases entlers : au total, sept vases qul forment l'objet de la presente etude. t. Vase haut, modele au tour. le corps, Jegerement allonge, est bombe a sa partle superleure. la bouche est Iarge el entouree d'une levre epalssle, lortement evasee vers l'exterleur. la pâte est de bonne qualite, de couleur gris clalr obtenue par Jill cuisson. le vase a servi de recipient paur Ia ronserv atlcm des grams. Dlmenslons : hauteur, 57.2 cm ; diametre de la bouche, 23,5 cm ; diametre de la base, 16,3 cm; epalsseur des parois, cm. (PI. I, no 1). 2. Vase de grande capacite au cor:ps bombe a sa partle superleure. Un col court el tronconlque relle Ie corps du vase a sa bouche, evasee vers l'exterleur. l'unlaue motlf ornemental consiste en deux llgnes lnclsees,.paralleles et tres rapprorhees l'une de l'autre, au nlveau de l'epaule. la pâte est de la meme bonne qu<illt.s el de 'la meme 1co11Ieur gris dalr aue le prece<lent. '.Sa destlnatlml ia eqalement ete la meme. Dhnenslons: hauteur. 60,0 cm ; diametre de la bouche. 22,8 cm; diametre de la base, 15,0 cm ; epalsseur des parols, 1-1,3 cm. (PI. I, no 2). 3. Vase haut. modele au tour, avant sa Ugne de courbure et sa qrosseur maxlmums aux 2/3 envlron de sa hauteur. le col est court et double d'un manchon clrculalre qul se continue par la levre evasee vers l'exterleur. II n'exlste aucun deror. la couleur des parols est la meme aue pour Ies vases precedents. Ce vase aussl a servi de jarre a provislons. Dlmenslons : hauteur, 58.3 cm ; diametre de la bouche cm ; diametre de la base, 12.5 cm ; epalsseur des parois, 2-2,5 cm. (P. I. no 3). 4. Vase a larae bouche et a la tete bombee. le rebord de la levre est mlnce, evase vers l'exterieur et arrondl. Deux etroites llgnes lnclsees au nlveau dps anses, ii une dlsf;onre 1'11ne de J';ontre etta!e ;. la hantenr des pattes de nrehensfon. constituent 1'11nlm1e motff ornemental. la rouleur arts clalr des 11arols est unlforrne snr to11te la snrf;ire exterlenre. le volume ronsltlerable du vace lndlque au'll etalt tl.esflne a la ronservatlon des qralns. Dlmenslons : hautenr, 39.8 cm : diametre de la bouche, 32,0 cm; diametre de la base, 13,7 cm: epalsseur des parols. 1,5-2 cm. tp. I, no t'evemnlalre le ulus ele"""' dn lot est un vase au coms bombe, aul s'achpve nar nn col large. mafs pourtant aracleux. ta nâte e'>t de tres bonne auallte. aucsl Ies 11arols sonf.elles comn'lcfes. ta ro leur brlnue fine a la culs on ect sonllanee 11ar un vernis roune ani reronvralt la surfare exterleure du vase. Dhnenslons : hanteur, 37.0 cm ; diametre de la bouche, 18, t cm ; diametre de la base. tr.o cm. IPI. 1. no Comnofler au ror11s en forme d'entonnolr. motlele au tonr en une pate de h"nne rfll.;ilfte. L'I ronlp11r """rron est unhonne. la snrfare em.sr'lenre el ~ntprlenre ilec 11arols est reronverte tl'nn vemls de conleur foncee, prorhe flu nolr. Dlmenslons : h:i.ntenr. 15,0 cm ~ 1Uametre de la bouche, 23,0 cm ; diametre de la base du pled. 8.7 cm. IPL 1. no 6). 7. T;occe tronronlm1e falie a la maln, ornee a l'eicterlenr de deux rnotlfs floraux evr'sps en forme de lvre. plares a denx 11oints dlametralement onnoses. Blen n11e rp~llsee manuellernent, on ne s:i.nralt ilire nour autant que la n~te en soit gross'ere. Les narols du v:i. e ont ete rerouverts d'un vemts de couleur fonree oul s'est ronserv.se en qnelm1es endrolts. Dlmensions : hanfeur, t 1,0 cm : diametre de la bonrhe, 23,0 cm ; diametre de Ia base, to.o cm, epatsseur de l'anse, 2,2 cm. (PJ. 1. no 7). Ce qroune de vases, aue la falble enalsseur des parols, compensee 'Par une reslstanre.,,art rn lere, dest nalt a Ia conservatlon des provlslons, se dlstlnaue de la grande malorlte i'e la reramlaue dace d'usaqe commun, qul est en qeneral falte fle 11"te arossl"re. Neanrnolns, leur hauleur, qul ne denasse ljas 60 cm. atnst que Ieur format, les sltue parml Ies v;oses lncauir. 1Tne rrentfon snpd'lle dolt etre accordee au vase no 4. dont le type etalt considere tusau'a present comme sneclflque pour l'alre territoriale des envlrons de Sarmizegetusa Regla. Etant donne que sa forme Imite Ies crateres grecs, li est certalnement apparn plus tard et plus 41

44 rarement que Ies autres vases autochtones speclflques. Les nouvelles decouvertes faltes sur la colllne de la cltadelle de Deva, conslstant en fragments de vases de ce genre, lndlquent qu'll n'est pas exclu que de tels crateres apparaissent aussl dans d'autres etabllssements daces plus ou molns eloignes de Grădiştea Muncelului. Le vase no 5 falt partie de la meme categorie ceramlque. La 1presence de ces deux vases relativement rares peut constltuer un indice pour la datatlon de tout le lot, asslgne par l'auteur au ier slecle de n.e., peut-etre meme a la seconde moitie de ce siecle. En ce qul concerne le mode d'utlllsation des vases et le complexe archeologlque ou ils ont e.te decouverts, on peut considerer qu'ils ont appartenu a une habitation particuliere. Celle supposition se ionde sur le falt que Ies recherches archeologlques attestent une densite parliculiere des etablissements daces de la periode anterleure a la conquete romalne dans la vallee de la Grădişte. LEGENDES DES ILLUSTRATIONS PI. I. Lot de vases decouvert a Costeşti. PI. 11.Profils des vases decouverts a Costeşti.

45 Cohors li Hlspanorum la Mlcla CONSTANTIN C. PETOLESCU O diplomă militară menţiona în anul 100 e.n. această unitate între efectivele provinciei Moesia Superior " 1 ). O serie de cărămizi cu ştampila COH II HISP arată că această cohortă 2 ), împreună cu alte două, I Cretum 3 ) şi III Brittonum 4 ), a participat la construirea podului de peste Dunăre de la Drobeta, în intervalul de timp dintre cele două războaie dacice ale lui Traian 5 ). După terminarea răboaielor, a rămas între trupele de ocupaţie ale provinciei Dacia 6 ). Nu putem şti dacă ştampilele COH II HISP, aflate la Palanca pe Dunăre 7 ) sînt din vremea cînd unitatea făcea deja parte din efectivele Daciei traiane sau de dinainte de anul 106, cînd Banatul, ca şi Oltenia de vest, făcuse parte din provincia Moesia Superior 8 ). In schimb, ea apare într-o inscripţie de la Vîrşeţ din anul 108 e.n. : Marti V(ltori), pro salu(te) lmp(eratoris) Caes(aris), d(ivi) f(ilii) Ner(vae), Traian(i) [Germ(anici)) Dac(ici), po(ntificis) max(imi), tr(ihunicia) p(otestate) XII, co(n)s(ule) V. Coh(ors) II His(panorum) (posuit) 9 ). Este în afară de orice îndoială că la acea dată unitatea staţiona la Vîrşeţ. In diploma de la Porolissum din 2 iulie 110, unitatea apare între trupele provinciei Dacia 10 ). M. Macrea vedea în acest fapt şi prezenţa unităţii la Vîrşeţ, cu doi ani mai înainte, o dovadă că Banatul a aparţinut după anul 106 provinciei Dacia, nu Moesiei Superior 11 ). Ulterior, unitatea a fost transferată din Banat pe graniţa de nord a Daciei. Diploma din 27 septembrie 158 ('159?) de la Domaşnea arată că la acea dată unitatea făcea parte din armata Daciei Porolissensis 12 ). Acolo, la Bologa, într-o epocă nedeterminată, lasă 13 o inscripţie ) şi cărămizi ştampilate în variantele : CH II HIS COH II l[sp] CO II IS COR II ISP 14 ) In princ1pm, nu excludem posibilitatea că dislocarea s-a putut petrece imediat după menţionarea unităţii la Vîrşeţ, în orice caz înainte de emiterea diplomei din 2 iulie 110. In acest caz, argumentul invocat de M. Macrea este pus sub semn de întrebare. O ştampilă pe o cărămidă, descoperită mai de mult şi în condiţii neclare, atesta această unitate şi la Micia 15 ). Cercetări recente, efectuate începînd cu anul 1967 în thermele de la Micia, au dat la iveală un număr apreciabil de cărămizi cu numele acesteia 16 ) (fig. 1). Thermele se întind la o mică distanţă spre est de castru, pe o su- 43

46 prafaţă de peste 112 ha. Probabil că la acestea se referea G. Teglas, care amintea de o baie spre Mureş 17 ). Fără îndoială că existenţa thermelor trebuie pusă în legătură cu castrul roman 18 ). Obiectiv militar de seamă în sistemul de apărare al graniţei romane de vest, castrul de la Micia avea misiunea de a păzi importanta intrare de pe valea Mureşului spre inima provinciei 19 ). Cercetările au arătat că la început a existat aici numai un castru de pămint 20 ). Ulterior, sub Antoninus Pius 21 ), sau poate abia sub Caracalla 22 ), castrul a fost construit în piatră. Descoperirile epigrafice atestă la Micia un număr impresionant de trupe 23 ), dintre care numai o parte ştim că au staţionat acolo în mod precis. Intre aceste unităţi se numără şi cohors II Hispanorum. I ' ' I --- I Fig. 1. Ştampila cohortei II Hlspanorum (desen, re00111sutulre) Pe ştampila de la Micia, numele unităţii apare imprimat COH II H, în chenar. De remarcat că litera O este uneori mai mică decît celelalte. Numărul de ordine al unităţii poartă un sicilicus deasupra, ceea ce este o bună indicaţie că ştampila este imprimată invers. Unele exemplare continuă spre dreapta cu un semn care rămîne deocamdată obscur ; asociat cu numele unităţii, el trebuie să fie un simbol al acesteia 24 ). Data mai exactă a ridicării thermelor nu se cunoaşte. Pînă de curînd se ştia doar că ele au fost refăcute în timpul împăratului Septimius Severus, în anul 193, de către cohors II Flavia Commagenorum 25 ), şi din nou sub Severus Alexander, probabil de către aceeaşi unitate 26 ). Cercetările arheologice din anul 1971 au arătat şi din punct de vedere stratigrafic trei perioade de existenţă a thermelor 27 ). Ele au pe.rmis şi unele observaţii mai precise de ordin cronologic, menite a da o soluţie acceptabilă întrebării cînd şi de cine au fost ridicate acestea. Un număr mare de cărămizi ştampilate arată că la Micia a lucrat eventual un detaşament din legiunea XIII Gemina. Ştampilele ne prezintă un bogat repertoriu antroponimic de soldaţi din legiunea XIII Gemina 28 ). Situaţii stratigrafice clare arată că aceste cărămizi au fost folosite la reconstrucţia thermelor. Astfel, un canal din piatră pentru evacuarea apei dintr-un bazin (construit în faza II) era pavat cu 22 de cărămizi, toate ştampilate cu numele unor militari din legiunea XIII Gemina. Pe fundul acestui canal, lipite de cărămizi, s-au găsit şi două monede imperiale romane: un dupondius de la Domiţian şi un denarius de la Hadrian. (Ulterior, canalul a fost abandonat şi acoperit; căci în faza III, intrarea bazinului a fost barată, peste un strat gros de dărîmături s-a construit o podea de cocciopesto, bazinul fiind utilizat ca încăpere, pînă la părăsirea thermelor 29 ). 44

47 Fig. 2. Fragmente de cărămizi cu ştampila.cohortei li Hispanomm (foto.grafii) Anul refacerii thermelor, 193, reprezintă un terminus ante quem clar : thermele au fost construite cel mai tîrziu pe timpul lui Commodus. Prezenţa cohortei II Hispanorum la Micia datează din perioada iniţială a construcţiei thermelor ; căci cel mai tîrziu pe timpul lui Antoninus Pius, cum arată diploma de la Domaşnea, din e.n., a fost transferată în armata Daciei Porolissensis 30). Este drept că nici o cără midă ştampilată cu numele acestei cohorte nu a fost găsită în therme în condiţii stratigrafice clare, care să ateste, fără dubiu, că unitatea a lucrat la therme în prima fază. După cum nu ar fi exclus ca unitatea să nu fi lucrat efectiv la construcţia acestora, ci să se fi utilizat cără mizi aduse din altă parte. Este însă puţin probabil că unitatea a fost detaşată mai tîrziu, sub Septimius Severus sau Severus Alexander, din Dacia Porolissensis, pentru refacerea thermelor. La aceasta se opune însăşi forma ştampilelor de la Bologa 31 ), total diferite de cele de la Micia 32). Rezultă că thermele au fost ridicate cel mai tîrziu în timpul domniei împăratului Antoninus Pius. Este posibil ca unitatea să fi stat un timp în garnizoană la Micia; unele ştampile, culese personal la suprafaţă în sectorul de nord-est al castrului, ar întări această constatare. Cohors II Flavia Commagenorum33), care a format permanent garnizoana castrului, este menţionată la Micia cel puţin din timpul lui Hadrian. Castrul de la Micia, de o mărime apreciabilă (360X 180 m), putea adăposti 1-2 unităţi auxiliare 34). Construirea thermelor a succedat sau, în cel mai bun caz, a fost simultană cu înălţarea castrului în piatră 35), pusă cu foarte multă dreptate sub Antoninus Pius 36). 45

48 Fără a avea deplină siguranţă, există unele l.ndiciî care ar putea coborî şi mai mult data construirii thermelor. Diploma militară descoperită la Gherla, datînd din 2 iulie 133 e.n., arată existenţa, la această dată, a unei noi provincii, Dacia Porolissensis 37 ). In această diplomă, cohors II Hispanorum nu este menţionată; dar diploma cuprinde numai cîteva unităţi (2 alae şi 6 cohortes), faţă de 4-5 alae şi 13 cohortes, cite ştim că au format exercitus Daciae Porolissensis 38 ). Astfel încît diploma de la Domaşnea din reprezintă pentru cohors II Hispanorum numai prima atestare în armata Daciei Porolissensis. Nu este exclus, deşi indicii sigure nu avem, ca unitatea să fi fost mutată pe graniţa nordică încă de la crearea noii provincii, sub Hadrian. Aceste observaţii, corelate cu monedele descoperite, ar coborî şi mai mult data construirii thermelor încă în timpul lui Hadrian. Este însă un fapt demonstrat că unitatea de hispani a activat la Micia măcar în primii ani ai domniei lui Hadrian. Nu putem şti dacă atunci unitatea se mai afla în Vîrşeţ, care la acea dată a putut fi lăsat în afara liniei romane de apărare, cum cred unii istorici 39 ). Este însă î.n afară de orice îndoială că în anul 110, cînd diploma CIL, XVI, 163, o atestă în provincia Dacia, cohors II Hispanorum staţiona la Vîrşeţ. Această observaţie, ca şi altele mai vechi, întăresc concluzia că Banatul, şi o dată cu el Oltenia de vest, care pînă la anul 106 aparţinuseră provinciei Moesia Superior, au fost transferate în acel an provinciei Dacia, creată de împăratul Traian 40 ). NOTE 1. CIL, XVI, CIL, III, 1703, CIL, III, 1703, CIL, III, 1703, Pentru aceist1a, lof. D. Tudor, Oltenia romană, ed. HI, Edit. Acad., Bucureşti, 1968, p , cu literatura şi istoricul problemei. 6. CIL, XVI, 163 din 2 iulie CIL, III, Cf. B. Gerov, Klio, 37, 1959, p. 196 şi urm.; D. Prat.ase, AMN, IV, 1967, IP 47 şi urm.; D. :rudar, op. cit IP 162; M. Macrea, Org.anizarea provinciei Dacia, în AMN, III, 1966, p Că a'pusul Olteniei a aparţinut pînă la anul 106 sigur Moesiei Superior şi nu Moesiei Inferior, cum s-a Încercat a se susţine, este dovedit fie şi prin prezenţa la Drobeta în acea.stă vreme a unor unităţi din armata Moesiei Superior, pentru care trimit supra, la notele 2-4, şi cum au opinat o serie de fatorici, citaţi mai sus, la această notă. 9. CIL, III, Cf. M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p CIL, XVI, M. Macrea, loc. cit. 12. CIL, XVI, 110.

49 1~. C::IL, III, 843. Cf. I. I. Russu, Note eplgraflce, in AMN, V, 1968, p. 462, nr CIL, III, Cf. W. Wagner, Dle Dlslokatlon der romischen Auxlliarformatlonen von Augustus bis Galllenus, Berlin, 1938, p. 152 'şi urm.; M. Macrea. ACMIT, IV, 19 38, p. 223 şi urm. 15. CIL. III, IP 220, Of. C. Daicoviciu, Mlcla I. Cercetări asupra c.::.strulul, extras din ACMIT, III, , p. 25, nota 28; idem, in Dacica, Cluj, 1969, p. 174, nota O <primă informaţie la D. Popescu, Leo; fouules archeologlques dans la Republlque Socialiste de Roumanle en 1967, în Dacia, N. S., XII, \968, p. 430, nr. 68: environ.'io 1pieces: COH. II HIS 1: COH. HIS. ect 2: LEG XIII GEM". 17. Cf. C. Daicoviciu, Micla I, p CIL, III (anul 193): balneas coh(ortls) II ifl(.avlae) Commag(enorum). 19. C. Daicoviciu, op. dl., în ACMIT, III, p. 1-43; idem, în Dacica, Clu.j, 1969, p ; V. Christescu, Istoria militară a Daciei romane, Bucureşti, p. 133 şi urm.; Oct. Floca - L. Mărghitan, Noi consideraţii 1prlvltoare la castrul roman de la Mlcla, în Sargetla. VII, 1970, p C. Da'icovidu, Micla I, p ; Oct. Floca - L. Mărghitan, Sargetla, VII, p C. Daiooviciu, Micla I, p M. Macrea, Apărarea granllei de vest şi nord-est a Daciei pe Hm-.pul lui Caracalla, în SCIV, VIII, , p Cf. C. Daicoviciu, Micla I. p , nota Cf. A. J. Reinach, Signa mllltarla, s. v. DA, IV, 2, ip. 1307~ CIL. III, Nu ştim din care fază datează ştam<pilele, una pe o ţiglă: [coh. II FI.) COM(magenorum) (imprimată invers) şi al1e două (pe -cărămizi : (coh. II) FL. COM. şi (co)h. li FL. CO[m(magenorum)J '(imprimare inversă ; litera L ca un lambda ; pe numărul de ordine al unitătii, un siclllcus). 26. Revue archeologlque, I, 1903, p. 331, nr. 66; C. Daicoviciu, Mlcla I, suppl. epigr 1. Tot sub Severus Alexander tse restaurează şi baia castrului de.ja Ili'şua de că'tre ala Frontonlana (CIL. III, 789). 27. Carnet de şantier, 24 iulie - 23 octombrie 1971, ţinut personal. Un plan general de situaţie va fi publicat după terminarea cercetărilor. 28. Şt,am<pilele descoperite atestă un număr impozant de solda,ti cărămidari, <probabil şefi de offlclnae: Iulius Defo.t1arus, lul1ius Serenus, Iulius Marcianus, Flavius Bassus, F!a,viUtS Eliodorus, Flavius Vitalis, Ul<pius Frnnto, Ann( a}eus Saturninus, (A)elius Iulius, Aelius Valens, Aelius (P(h}iliip(ip)us, Aurelius Apollonius, Aurelius Calistra1us, Statius Sentianus, Lucretius Aquil<i - în tot,al 15 nume. Cele mai mulle cărămizi cu aceste nume prezintă in majorita1ea cazurilor analogii perfecte cu epigrafe de acest gen, descoperite la Apulum şi în alte aşezări rlin Dacia Superior. Of. CIL. III (cu Suppl.), ts. v. Instrumenta ; I. I. Russu, Inscrlptlones tegularum leglonls XIII Gemlnae, în Apulum, V, 1965, p La Micia există şi alle menţiuni despre legiunea XIII Gemina: doi beneficiari consulari (CIL, III, 7859; C. Daicoviciu, Mlcla I, suppl. epigr., 9) ; o vexilaţie a aceste.ia este menţionată rîntr-o inscripţie descoperită rpe dealul Bejan de lingă Deva (CIL. III, 12565). Cf. însă C. Daicoviciu, op. cit p. 24, nota 28 : Nici din inscripţii şi nici din ştampile nu rezultă că legiunea (o parte din ea) să fi staitionat a-ici". Numeroasele cărămizi purtînd ştampile identice, dar găsite in locwl diferite (Micia, Cenad, Aipulu.m), ar arăt a că, îmtr-adenăr. cărămizile au fost aduse mai degrabă de la Apulum, pe Mureş, deoît că acelaşi soldaţi au lucrat cărămizi în locuri atît de d~părtate din punct de vedere geografic. Având în vedere că ştampilele.legiunii XIII Gemina de la Micia se datează cel mai tîrziu sub Septimius Severus (ref. mai departe în text), bogatul material tegular descoperit aduce o contribuţie esenţi-ală, ipe care nu este nevoie a o mai sublinia, la da'tarea acestei categor.h de epigrafe desco<perite în Dacia Superior. La Cenad s-au găsit cărămizi cu ştampila LEG XIII GE[m)/VLP FRON[to) (L. Mărghitan, Cărămizi ale Legiunii XIII Gemlna recent 47

50 descoperite,.în Revista Muzeelor, V, 1968, 5., IP 46), identice ipînă în detalii cu cele descoqjerite la Micia : LEG XIII GEM/ VLP FRONTO (of. L. Mărghitan, loc. cit., p. 448; Oct. Floca - L. Mărghitan, Sargetla, VII, p. 46 (alte,ştampile). Ş~ampile identk:e cu cele de La Mi<:ia au arpărut şi în thermele de h Apulum : LEG XIII GEM/ VLP FRONTO ; LEG XIII G/ ANNEI SAT/VRNINI. Cf. Rome(r in Rumanien, Koln, 1969 (catalogul expoziţiei de la Koln, februarie-mai 1969), p ,.siglele C 23 şi C 24. Nu cunoaştem condiţiile straugrafice în care au fost găsite în thermele de la Apulum, pentru a afirma dacă s-au folo sit acolo la construcţia iniţială sau la o refacere ulterioară. Analogiile de la Mida ne fac a irruc::.lina srpre a doua 1poteză. Thermele de la Apulum pot f.i contemporane cu cele de la Micia. Thermele de la Apulum sînt cunoscute şi dintr-o inscriptie : Fortunae Aug(ustae), sacrum. P. Aellus Gemelus, vlr clarlsslmus, perfecto a solo balneo, consacravlt (CIL, III, 1006). Pentru acest personaj, atestat în inscripţia de ~a Arpulurm rpentru rprimra dată şi altfel necunoscut, Clf. M. Macrea, VJala în Dacia romană, p Refacerile din Umpul domniei lui Severus Alexander nu au adus, se pare, schimbări radicale în planul thermelor, mai ales în ceea ce priveşte întinderea acestora. 30. CIL, XVI, Of. supra, tex,tul de la no t.a Gf. supra, textul de Ja nota 24. La Micia nu au fost desc01perhe cără!lnizi cu ştam1pha COH II ms. Informaţia pe care se bazează autorul cronicii săpăturilor arheologice din Republica Socialistă România din anul 1967 {cf. supra, nota 16), nu este, fără indo.ială, corectă. Confuzia s~a putut naşte datorită stării fragmentare a majorităţii ştamrpilelor, unde, după literele COH II H nu mai urmează altele, ci, mai intîi, mînerul obiectulu.j pentru imprimarea ştampilei, apoi acel slgnum mllltare pentru care trimit iarăşi la nota CIL, III, Existenţa titlului de pater patrlae, pe care Hadrian l-a primit abia în anul 128 (Rene Cagnat, Cours d'epigraphle latine, ed. IV, Paris, 1914, p. 195), datează inscrirptia cel mai devreme în acest an ; ceea ce nu es te un argument că unit.atea nu se afla la Micia mai înainte de acest an (mai ales că pe monede şi inscripţii titlul apare şi mai înainte de acest an, of. Prosopographla Imperll Romanf2, I, 30). 34. C. Daicoviciu, Micia I, p. 23, nota In construcţia castrului de piatră de la Micia au fost descoperite cărămizi cu ştampilele: (leg] XIII GE/(ael] V ALENS ; L(e]G XIII GE/AVR CALISTR; LEG XIII G/ANNEI SAT/(urn]INI (C. Daicoviciu, Mlcla I, IP 43) şi LEG XIII GE/ IV DEIOTARV (Sargetla, VII, 1p. 46), similare exemplarelor descoperite în therme. 36. C. Daicoviciu, Mlcia I, p C. Daiooviciu - D. Protase, JRS, LI, 1961, rp. 63 şi urm.; AMN, I, 1964, p. 174 şi urm.; AnnEp, 1962, nr M. Ma.crea, Dacia, N.S., VIII, 1964, p. 154; idem, Viaţa în Dacia romană, p. 206, 207 ; C. Daicoviciu - D. Frotase, loc. cit. 39. Cf. pentru problemă, C. Daicoviciu, Bănatul şi lazygli, în Apulum. I, , p ; C. Daicoviciu - H. Daicoviciu, AMN. IV, 1967, p. 74 şi urm., cu notele. 40. Cf. D. Protase, AMN, IV, 1967, p ; D. Tudor, op. cit., p. 163; M. Macrea, op. cit p. 38. LA COHORS Il HISP ANORVM A MICI A (R e su m e) Dans l'annee 108, la cohors II Hispanorum statlonnalt dans le camp romaln de Virşel (CIL, III, 6273). Une dlplâme mllltaire de 2 jurlllet 110 (CIL. XVI, 163)!'enumere parml Ies troupes de la.provlnce de Dacia, creee (en 106) par l'empereur Trajan, 48

51 Plus tard, elle a slalionne a Bologa (CIL, IIl. 843 ; ), dans la province de Dacia.Pornliissensis (le dlplâme CIL, XVI, 110, de 27 septembre 158/ 159). On pose la questlan : ou se trouvait la cohorte au 2 jullle'.t 110: a Vîrşel, en Banat, ou a Bologa 1 Les recentes iouilles archeologiques dans Ies bains romains de Micia (aujourd'hul Velei, dep. de Hunedoara) ont livre des nombreuses brlquess estampillees avec le nom de la cohors II Hispanorum. Donc, la cohorte a prls part, sous le regne d'hadrlen ou d' Antonio le P!eux, a la construction des b1ins, peut-etre aussl du camp. Elle a ete disloquee a Bologa ulterieurement. II resuite que le terrltoire du Banat se trouvalt, en 110, dans le cadre terrltorlal-mllllalre de la province de Dacia. TABLE DES ILLUSTRATIONS Fig. I. L'e.stam(pilJe de la cohors II Hispanorum (de1s sin, relcons'tritutinn). Fig. 2. Fragments de briques avec l'estampille de la cohors II Hispanorum (photos).

52

53 Despre două teiaure de monede antice descoperite la Deva IUDITA WINKLER I. In volumul manuscris Tezaure monetare", păstrat la cabinetul numismatic din Budapesta, sub nr , se află înregistrate 18 monede de argint, cu menţiunea că provin din Deva 1). Condiţiile de descoperire au rămas însă necunoscute. In rubrica creşterea colecţiilor Muzeului Naţional din Budapesta, nu figurează nici o. monedă din seria emisiunilor romane, ca fiind achiziţionate de pe teritoriul oraşului Deva, în anul 1886, sau în anii următori 2 ). Avînd în vedere că printre cele 18 monede, dintre care cîte un denar aparţine lui Octavianus Augustus şi Nero, iar restul lui Septimius Severus, Caracalla, Elagabal, Severus Alexander, Maximinus şi Gordianus III, nu există nici o piesă de bronz şi că 16 dintre ele se eşalonează pe o perioadă scurtă, e.n., trebuie exclusă posibilitatea ca ele să provină din descoperiri izolate. Compoziţia acestui stoc este, dealtfel, similară cu a tezaurelor găsite în provincia Dacia şi îngropate pe la mijlocul secolului III e.n. 3 ). Dar din cauza lipsei de informaţii despre condiţiile descoperirii, nu putem stabili nici măcar cu aproximaţie data finală a t~zauruluî. U. Nouă piese dintr-un depozit monetar au fost prezentate lui I. Kovacs, spre determinare, în 10 februarie 1919, de către un colecţionar, care i-a relatat următoarele : Prin 1914 sau 1915, cu ocazia unor ploi torenţiale, s-a găsit un tezaur compus din cca piese. O parte a intrat în proprietatea directorului Şcolii normale de învăţători din Deva, altă parte a fost preluată de reprezentantul unui muzeu, iar nouă am achiziţionat eu" ~). Din înregistrarea lui I. Kovacs rezultă că monedele aparţin următoarele tipuri : O drahmă din Dyrrhachium, de tip Schlosser ~), Celelalte monede sînt denari emisi de : Lucius Trebanius, Babelon, II, 500/1, Roma, î.e.n. Cn. Cornelius Blassio, Babelon, I, 396/19, Italia, 91 î.e.n. Q. Lutatius Cerea, Babelon, II, 157 /2, Roma, 90 î.e.n. D. Iunius Silanus L.f., Babelon, II, 108/15, Roma, 88 î.e.n. C. Vibius C.f. Pansa, Babelon, II, 538/1, Roma, 87 î.e.n. Q. Antonius Balbus, Babelon, I, 158/1, Roma, 82 î.e.n. Familia Aurelia Babelon, I, 2 (este probabil o înregistrare greşită, căci sub acest număr este o monedă de bronz). Antoninus Pius pentru Faustina Senior, Cohen, nr

54 TABELULtnonedelor descoperite la Deva în 1886 m Nr. crt. Numele împăratului Anul emiterii Bibliografie Nr. pieselor 1. Octavianus Augustus î.e.n. Ba:belon 6 ), LI, 53/ Nero 3. Septimius Severus Cohen 7 ), 198 e.n. Cohen, 201 e.n. Cohen, 205 e.n. Cohen, 11, 1179/13 III, 256/203 III, 277/361 III, 254/ Caracalla 5. Elagabal Elagabal pentru Iulia Paula Elagabal pentru Iulia Maesa 6. Severus Alexander Severus Alexander pentru Iulia Mamaea 7. Maximinus 8. Gordianus III ~H3 e.n. Cohen, Ul, 375/ e.n. Cohen, III, 519/ e.n. Cohen, III, 548/ e.n. Cohen, III, 560/ e.n. Cohen, IV, 7/ e.n. Cohen, IV, 78/ e.n. Cohen, IV, 89/6 2' e.n. Cohen, IV, 133/74 Cohen, IV, 141/148 Cohen, IV, Cohen, IV, 141/140 Cohen, IV, 142/150 2 T o t a I 18 Prezenţa în acelaşi tezaur a unor monede emise în epoci şi în locuri diferite este documentată în provincia Dacia şi prin alte depozite, ca de exemplu tezaurele de la Hunedoara şi Tisa. Problemele legate de acest fenomen fiind dezbătute în numărul anterior al prezentei reviste 8 ), nu e cazul să revenim. Procentul extrem de mic de piese cunoscute din acest tezaur (numai aproximativ 2 la sută ; nouă din cca de bucăţi) nu ne permite să-l delimităm din punct de vedere cronologic, aşa incit valoarea lui ca izvor istoric este redusă. Cu toate că despre ambele tezaure avem numai informaţii vagi şi nu putem stabili nici compoziţia, nici data îngropării lor, ele prezintă totuşi importanţă pentru cunoaşterea vieţii economice a aşezării romane de pe teritoriul oraşului Deva, unde : Numărul important al descoperirilor arheologice..., cunoscute pînă în prezent, concentrate pe o suprafaţă geografică restrînsă şi mereu sporite prin noi obiective, depă- 52

55 şese cazul obişnuit al unor construcţii izolate cu caracter agricol sau de altă semnificaţie economică, comercială, militară etc." 9 ). La materialul arheologic se adaugă descoperirile izolate de monede 10 ) şi cele două tezaure prezentate mai sus, care subliniază intensitatea vieţii economice în această aşezare rurală, dezvoltată pe lingă carierele de piatră şi turnul militar de pază 11 ). NOTE I. Eremlelelek, , nr. 41, Acest volum ne-a fost pus la dfapoziue de colega dr Birone-Sey Katalin, iar conducătorul cabinetului numismatic, dr. Huszar Lajos, ne-a permis să publicăm toate descoperirile monetare din Transilvania, păstrate sau înregistrate la Cabinetul numismatic din Budapesta. Le aducem cele mai călduroase mulţumiri pentru sprijinul acordat. 2. Vezi Arch Ert, VI şi urm. 3. D. Protase, în Congresso inlernazionale di numismatica. Roma, se.ptembre, voi. II, tabelul ataşat la articolul Les tresors monetalres de la Dade romalne. Leur signlflcatlon sociale-economtque el ethno-polltlque, p Institutul de I'>ltorie şi Arheologie Cluj, cabin eltul numismatic, nr li, din Seihlosser - J. Sdhlosser, Beschreibung der Altgriechlschen Miin zen, I... Wien, Balbeolon - E..Babelon, Descriptlon hlstorique et 1chronologlque de~ monnales de. la Republlque Romalne..., I-II, Paris - Londres, Cohen - H. Coh n, DescrdpUon hwtorlque <des monnades f11appees sous l'emplre romaine communement appe!ees medallles lmperiales, I-VI, Paris. Londres, Sargetla, VII. J 970, p Oct. Floca, Harta arheologică a municipiului Deva, 1n Sargetla, VI, 1969, p JO. I F. Neiqebaur, Dacien... p. 68, nr. 16 (s-au dezgropat în cursul anilor diferite monede romane imperiale de af9int şi de bronz, emise de Antonin, Cordian, Faustina şi alţii Oolecţia dr. V. Fodor, din Deva cuprindea îndeosebi monede de la Hadrian şi Traian); F. R6mer, în ArchKozl, VII, 1968, p , nr. 991 (din împrejurimile Devei, provin următoarele monede de argint : un denar roman republican,.şi cite o piesă de la Domitianus, Tr.aianus, Hadrianus, Antoninus Pius (bronz), Septimius Severus, Geta şi o monedă argintată foarte slab conservată, de la Gordian III) ; V. Mihalv, Ce(rcularlu către ven. cleru dlecesanu, Lugoj, 1888, p. 129, nr. 54 {un denar de la Septimius Severus); G. Teqlas. în HTRTE, XII, 1901, ip. 50 {o monedă de.argint de Ila Am.rtoninus Pius s-a găsit aa prima poartă a cetăţii).: Oct. Floca, 01p. cit., p Oct. Floca, op. cit, p. 26, OBER ZWEI IN DEVA ENTDECKTE ANTIKE MONZHORTE (Zusammenfassung) I. In dem im Budapester Miinzkablnett aufbewahrten Band Eremleletek slnd unter Nr , achtzehn Silbermiinzen elngetragen, slehe S.2. II. Im Miinzkablnett Cluj slnd unter Nr , neon Sllbermiinzen verzelchnet. siehe S.3, dle aus einem heute verlorenen Hort von ungefăhr Stiick stammten Ole Verfasserin erortert dle Rolle dieser zwel Horte, die - neben Einzelfunden von Miinzen und anderem archăologischen Material - zu elnem klareren Bild des Wlrtschaftslebens der lănduchen Ri>Plersledhmg auf dem Geblet der Stadt Deva verhelfen. 53

56

57 Statuile feminine drapate din Muzeul judefean Hunedoara - Deva Partea I LUCIA ŢEPOSU-MARINESCU Statuile feminine drapate de pe cuprinsul Daciei romane, deşi descoperite cu mulţi ani în urmă, au rămas în cea mai mare parte necercetate şi nu au intrat încă în circuitul ştiinţific. Pînă acum nu li s-au consacrat studii speciale şi nici nu s-a făcut vreo încercare de-a le înseria într-o tipologie. Aşadar, în mod fatal, istoricul cercetărilor este sumar. Primul studiu în care au fost prezentate în mod ştiinţific statui descoperite în Dacia, a apărut în 1910 şi i se datorează lui A. Hekler 1). Treisprezece ani mai tîrziu, problema a fost reluată de S. Ferri, în monografia artei romane de pe Dunăre 2 ). După un lung hiat în cîteva articole despre sculpturi romane 3 ), se publică şi statui feminine, pentru ca recent o parte din ele să fie puse în valoare cu prilejul expoziţiilor internaţionale Romanii în România" - K6ln 1969 şi Civilizaţia romană în România" - Roma 1970 "). Muzeul judeţean Hunedoara-Deva deţine cea mai importantă colecţie de statui drapate din ţară, atît numeric (15 exemplare), cit şi din punct de vedere al varietăţii formelor şi valorii artistice. Fiind în marea lor majoritate descoperiri vechi, în inventarul muzeului nu se găsesc date referitoare la condiţiile lor de descoperire şi nu se precizează locul provenienţei lor. Este însă uşor de presupus că provin de la Ul pia Traiana-Sarmizegetusa. Statui le se încadrează în următoarele tipuri : La grande Ercolanese", Pudicitia", Palliata", Ofrantă", Core del Vaticano" 5 ). I. STATUI TIP LA GRANDE ERCOLANESE" In Museum Albertinum din Dresda se găseşte statuia înfăţişînd o femeie şi cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea La grande Ercolanese", după locul de descoperire - Herculanum şi în opoziţie cu o statuie de dimensiuni mai mici, găsită în acelaşi loc, La piccola Ercolanese". Ambele statui decorau scena teatrului din Herculanum, construit de arhitectul Numisius în timpul lui Augustus şi refăcut după anul 41, sub împăraţii Claudius şi Nero. Ele sînt copii ale unor opere astăzi pierdute, reprezentînd pe Demeter şi Core, atribuite lui Praxitele sau şcolii sale 6 ). Caracteristică pentru acest tip şi, în acelaşi timp, element sigur de încadrare tipologică, este îmbrăcămintea şi, în special, modul de susţinere al draperiei. Este cunoscut faptul că în antichitate hainele nu aveau cusături, ci se drapau pe corp, varietatea formelor rezultînd 55

58 aproape exclusiv din priceperea de a-şi aranja faldurile. Peste tunică (stola), lungă pînă la pămînt, care lasă să se vadă doar vîrfurile picioarelor, încălţate în mod obişnuit cu sandale, se aşează mantaua (palia). Aceasta acoperă creştetul capului, umerii, spatele, se întoarce sub axila stîngă şi trece, în faţă, acoperind pieptul şi braţul drept. Mina dreaptă ţine două capete ale mantalei ; unul care urcă pe umărul stîng şi alunecă în fascicul pe spate şi altul care cade în diagonală peste antebraţul stîng. Al treilea capăt, înfăşurat pe braţul stîng, cade pe lingă corp. Specific este unghiul format de capetele mantalei pe piept. 1. Statuie acefală Marmură.!nălţimea : 1,20 m. Locul de provenienţă : Ulpia Traiana Sarmizegctusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. I, fig. 1). Piesa, bine conservată, are uşoare deteriorări la cotul şi antebraţul drept şi laba piciorului drept. Stala cade în mănunchiuri de falduri pînă la pămînt. Se observă picioarele încălţate în sandale. Palia acoperă două treimi din corp, face cute în evantai de pe şoldul drept spre partea inferioară şi cute în forma literei V pe abdomen, atîrnînd drept în jos. Mina dreaptă, îndoită din cot, se apropie de umăr şi ţine două margini ale draperiei, una care cade în diagonală peste încheietura mîinii stingi şi una care trece în fîşie îngustă peste umărul stîng, pe spate. Al treilea capăt se înfăşoară în jurul braţului sting şi cade de-a lungul corpului. Mina stingă, frumoasă şi expresivă, cu degetele lungi, stă pe coapsă. De sub draperie apare proeminent conturul sînului stîng. Greutatea corpului cade pe partea dreaptă, piciorul stîng este uşor îndoit din genunchi. Stă pe un soclu paralelipipedic înalt de 14 cm. Este de remarcat mişcarea elegantă şi naturală a faldurilor, liniile fine şi rotunjite, grija pentru redarea fidelă a elementelor anatomice. Prima jumătate a sec. II e.n. 2. Statuie acefală fragmentară Marmură.!nălţimea : 0,97 m. Locul de provenienţă : probabil Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv Pl. I, fig. 2). Din piesa, păstrată fragmentar, lipseşte partea inferioară a corpului, picioarele de la gambă şi mina dreaptă. Statuia este analoagă cu precedenta ; aceeaşi dispunere a draperiei şi mai cu seamă, aceeaşi poziţie a mîinii drepte, grijă pentru anatomia corpului, cu forme svelte şi prelungi. Greutatea corpului cade pe p1c10- rul drept, după cum rezultă din conturul şoldului, uşor proeminent. Prima jumătate a sec. II e.n. 3. Statuie acefală Marmură.!nălţimea : 1,40 m. Locul de provenienţă: probabil Ul pia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. I, fig. 3). Statuia, destul de bine conservată, prezintă deteriorări la mina stingă şi genunchiul stîng. Soclul înalt de 15 cm este spart. Piesa este analoagă cu cele precedente (în special cu piesa nr. 1), aceeaşi mişcare a faldurilor (în evantai şi în forma literei V), şi aceeaşi poziţie a mîinilor. Diferă însă din punct de vedere stilistic. Faldurile şi-au pierdut naturaleţea şi draperia este rigidă. Sculptura şi inciziile în piatră sînt mai adînci şi brutale. Se caută efecte de umbră şi lumină, dar ace.stea sînt, în ultimă analiză, întîmplătoare. 56

59 flexio- Greutatea corpului cade pe piciorul drept, stîngul este uşor nat din genunchi. A doua jumătate a sec. II e.n. 4. Statuie acefală fragmentară Marmură.!nălţimea : 1,05 m. Locul de provenienţă necunoscut, probabil Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. II, fig. 1). Din statuia, rău păstrată, lipseşte partea inferioară a picioarelor de la genunchi în jos şi o parte din coapsa stingă. Spre deosebire de celelalte statui descrise pînă acum, mîna <lreaptă ţinea capetele mantalei pe piept, lîngă sinul stîng, bine conturat. Greutatea corpului cade pe piciorul drept, şoldul fiind mult scos în afară. Faldurile au mişcarea obişnuită, spre stînga. A doua jumătate a sec. II e.n. 5. Statuie acefală Marmură.!nălţimea: 1,50 m. Statuia stă pe un soclu înalt. Locul de provenienţă recunoscut. Muzeul Deva. Inv (Pl. II, fig. 2) Statuia este bine păstrată. Are doar o spărtură în diagonală de la genunchiul drept la soclul pe care este aşezată. Se observă orificiul pentru fixarea capului. Tunica, lungă pînă la rămînt, are cute paralele, dese. Mantaua, la rînc.lul ei, are aceleaşi cute dese, paralele, nenaturale, de formă ovală. Este ridicată spre dreapta, de sub genunchiul drept ptnă la coapsa stingă. Mîna dreaptă iese de sub faldurile mantalei şi ţine un capăt care trece pe spate şi un altul care cade peste încheietura mîinii stingi. Fără să se distingă destul de hine de tunică, alt capăt al mantalei cade de-a lungul corpului. Execuţie stîngace. Greutatea ~nrpului cade pe piciorul stîng, dreptul este îndoit din genunchi. Prima jumătate a sec. III e.n. 6. Statuie acefală fragmentară Marmură.!nălţimea: 1,15 m. Locul de provenienţă : probabil Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. II, fig. 3). Din statuia, păstrată fragmentar, lipseşte partea inferioară de la genunchi în jos. Palla face cute în evantai de pe şoldul drept, în formă de V pe abdomen şi paralele, drepte pe umărul stîng. Mina dreaptă, deteriorată, ţine pe piept capetele mantalei, iar stînga stă în dreptul coapsei. Greutatea corpului cade pe piciorul drept, stîngul este uşor îndoit din genunchi. Deşi copiază un model deja încetăţenit în arta provincială, lapicidul nu reuşeşte să redea supleţea corpului, naturaleţea mişcării faldurilor şi efecte reuşite de umbre şi lumini. Impresia statică, schematică şi rigidă este dominantă. Prima jumătate a sec. III e.n. 7. Statuie de matroană romană Marmură.!nălţimea: 1,54 m. Locul de provenienţă : Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. III, fig. 1). Statuia, aşezată pe un postament paralelipipedic înalt, s-a păstrat fragmentar şi a fost restaurată. Acum prezintă doar uşoare deteriorări ale feţei (vîrful nasului, buza superioară şi bărbia). Ş7

60 PLANŞA_ I Fig; 1 : Sta,tuie iac efală ti.p. La gni.nd e Ercolan.ese". Fig. 2: Statuie acefală fragmentară tip La grande Ercolanese". Fig. 3 : Statuie acefală tip La grande Ercolanese".

61 PLANŞA II Fig. 1 Statuie Fig. 2 Siatuie Fig 3 Statuie acefală fragmentară tip acefală tip La grande ace.fală fragmentară La grnnde Ercolanese". Ercolanese". tip La grande Ercolanese".

62 PLANŞA IIl Fig.I : Staituie de ma1roană romană (Ul1Pia Trariana Sarmizege1usa) ti/p La grande EI'Co.Lan es e", ifig. 2: Fragment de statuie feminină tip La grande Ercolanese", Fig. 3: Perete de aedicula.

63 1-LANŞA IV Fig. 1 : Sta.tuie acefailă tip Palliata". Fig. 2 :Statuie fragmentarii tip Pudicitia". f ig. 3 : St11tuie 11'Cef.aUI tlip Core din Votkan.

64 Femeia, cu capul acoperit, poartă tunică, manta şi papuci. lmbrăcămintea (în special dispunerea draperiei) este întru totul similară cu aceea a statuii precedente. Doar cutele marginii care urcă pe umăr sînt mai plastic redate. Femeia, cu capul acoperit de un colţ al mantalei, are faţa plină şi o expresie proaspătă şi tinerească, sprîncene stufoase, ochii inegali (dreptul uşor oblic, stîngul drept), cu fossa lacrimară adîncită, irisul abia marcat, nasul lung, gura mică cu buza inferioară cărnoasă. In urechi poartă cercei pandantivi şi la gît un colier de mărgele rotunde. Părul, cu cărare la mijloc, ondulat în cute orizontale, aco peră urechile şi se întoarce într-un rulou lăţit la ceafă. Fără să se încadreze în vreuna din coafurile lansate de împărătesele siriene, aspectul de perucă şi cocul de la ceafă permit apropierea de coafura Iuliei Domna. Greutatea corpului cade pe piciorul drept, şoldul fiind scos mult în afară. Piciorul stîng este uşor îndoit din genunchi şi dus lateral. Este de reţinut disproporţia dintre capul mic şi corpul masiv, fapt care confirmă presupunerea că statuile erau lucrate în serie şi doar capetele executate, în funcţie de dorinţa solicitantului. Prima jumătate a sec. III e.n. Bibliografie : A. Hekler, în MKE, IV, 1910, p. 19, nr. 51, fig. 8; S. Ferri, ARD, p. 297, fig. 389; RomRum, p. 244, G. 83; (Civilta, p. 237, G 47). 8. Fragment de statuie feminină Marmură.!nălţimea: 0,80 m. Locul de provenienţă necunoscut. Muzeul Deva. Inv (Pl. III, fig. 2). Se păstrează numai partea inferioară a corpului. Se distinge tunica cu falduri grele şi o parte din manta, care acoperă genunchiul drept şi urcă în partea stingă pînă la coapsă. De asemenea, se vede capătul mantalei, care cade de-a lungul corpului în partea stingă. Picioarele sînt încălţate cu papuci. Execuţia greoaie şi dură. Greutatea corpului cade pe piciorul stîng, dreptul fiind îndoit din genunchi. Prima jumătate a sec. III e.n. 9. Statuie feminină fragmentară Marmură.!nălţimea: 0,90 m. Locul de provenienţă: Micia (Veţel, jud. Hunedoara), 1967, în cimitirul din partea de est a aşezării. Muzeul Deva. Inv Lipseşte partea superioară a corpului, aproximativ de la brîu în sus. Se păstrează numai o parte din abdomen, antebraţul stîng şi membrele inferioare. Statuia stă pe un r:ostament rotund, uşor deteriorat, cu care face corp comun. Se observă tunica cu falduri verticale şi o parte din manta, care acoperă genunchiul drept şi urcă spre stînga, pînă la coapsă. Un capăt al mantalei, prins cu mina stingă, cade de-a lungul corpului. Din punct de vedere artistic, statuia nu prezintă nici un fel de valoare. Execuţie stîngace, rigidă, schematică. Este analoagă cu statuia precedentă. Greutatea corpului cade pe piciorul stîng, dreptul este uşor îndoit din genunchi. Transparenţa veşmîntului este sugerată prin puternica marcare a rotulei. Prima jumătate a sec. III e.n. 62

65 Bibliografie: L. Ţeposu - L. Mărghitan, în AMN, VI, 1969, p. lm -160, pl. III, fig O. Perete de aedicula Marmură.!nălţimea : 1,55 m. Locul de provenienţă : probabil Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (P. III, fig. 3}. Piesa este ruptă la partea superioară şi prezintă deteriorări la genunchiul stîng şi soclu. In alto-relief este reprezentată o femeie cu îmbrăcămintea similară celor descrise mai sus. Tunica pînă la pămînt, în grupuri. de falduri paralele, mantaua cu falduri în evantai pe şoldul drept proeminent, şi în forma literei V pe abdomen. Se distinge marginea mantalei care cade în diagonală dinspre dreapta, peste antebraţul stîng şi capătul care alunecă de-a lungul corpului. Greutatea corpului cade pe piciorul drept şi stîngul este îndoit din genunchi. A doua jumătate a sec. II e.n. Statuile descrise în rîndurile precedente sînt lucrate exclusiv din marmură şi au înălţimea apropiată de cea normală. Ele se încadrează cronologic într-o lungă perioadă de timp, din prima jumătate a sec. II pînă în prima jumătate a sec. III e.n. Răspîndirea atît de mare a tipului La grande Ercolanese" se explică prin faptul că încă din sec. I e.n. a intrat în repertoriul artei funerare din metropolă 7 ). Aşadar, statuile nu reprezintă nici divinităţi şi nici împărătese, cum s-a opinat, ci sînt nişte anonime statui funerare. In Dacia, statui de acest tip s-au descoperit la Cinciş (1) 8 ), Apulum (3) 9 ), Potaissa (1) 10 ), Drobeta (1) 11 ). Tipul este cunoscut şi în celelalte provincii dunărene, dar se pare că preferinţa pentru acest tip şi adăugarea unor elemente adiacente, cum sînt podoabele (statuia matroanei romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa), pare specifică Daciei. I II. STA TUI TIP PALLIATA" Tipul este apropiat de acela al femeii din Herculanum şi este modelat după palliatus (bărbatul îmbrăcat cu pallium). Caracteristică şi pentru acest tip este îmbrăcămintea. Aici, mantaua se înfăşoară în jurul corpului şi o margine atîrnă pe spate, iar cealaltă cade de-a lungul corpului. Tipul a intrat în repertoriul artei funerare tîrziu, la începutul sec. III. 1. Statuie acefală Marmură.!nălţimea : 1,35 m. Locul de provenienţă necunoscut. Muzeul judeţean Arad, împrumut de la Muzeul Deva. (Pl. IV, fig. 1). Piesa, relativ bine conservată, are deteriorări la mîna stîngă şi la soclu. Tunica lungă, pînă la pămînt, cade în falduri drepte, dese, paralele. Mantaua, cu falduri mai mari, ovale şi în formă de V pe abdomen, se înfăşoară în jurul corpului, formează pe piept un fel de guler" adînc şi oval. Mîna dreaptă, bine executată, iese de sub faldurile mantalei pe piept, în dreptul sînului stîng, iar braţul stîng atîrnă pe lîngă corp. Un capăt al mantalei cade în fîşie bogată pe spate, trecînd peste umărul stîng. In partea dreaptă tunica atîrnă pînă la pămînt şi se ridică mult spre stînga, pînă în dreptul coapsei. Greutatea corpului cade pe piciorul stîng, dreptul fiind îndoit din genunchi. Datează din prima jumătate a sec. III e.n. ln Dacia există încă trei statui de acest tip : două de la Ulpia Tra- 63

66 iana Sarmizegetusa (Muzeul din Sarmizegetusa) 12 ) şi una cu locul de provenienţă necunoscut, fragmentară, în Muzeul Brukenthal din Sibiu. (lnv. M. 7052). III. STATUI TIP PUDICITIA" Tipul cunoscut sub denumirea Pudicitia" este de ongme micro- asiatică şi a fost creat în sec. II î.e.n. A fost mult fo'.osit la Roma în arta epocii lui Augustus, cînd a intrat în repertoriul decorativ al monumentelor funerare, pînă cînd locul i-a fost luat de statuile tip Palliata" 13 ). La statuile tip Pudicitia" este caracteristică îmbrăcămintea şi poziţia mîinilor. Mantaua acoperă două treimi din corp şi face un fald, ornamentat, în faţă. Braţele formează un unghi drept ; stîngul în dreptul taliei, strîngînd mantaua pe lingă corp, şi dreptul îndoit pe piept, cu cotul sprijinit pe pumnul mîinii stingi. Mina dreaptă este dusă la bărbie. 1. Statuie fragmentară Marmură.!nălţimea: 1,05 m. Locul de provenienţă: probabil Ul pia Traiana Sarmizegetusa. Muzeul Deva. Inv (Pl. IV, fig. 2). Se păstrează numai partea inferioară a statuii, de la brîu în jos. Soclul cu care face corp comun este deteriorat. Se observă tunica lungă, cu mănunchiuri de falduri, care lasă libere vîrfurile picioarelor încălţate cu papuci. Mantaua are o mişcare semicirculară a cutelor de pe şolduri în faţă. Cutele din partea dreaptă sînt mai dese, iar cele din stînga mai adînci. La mijloc cade un capăt al mantalei în fîşie lată. Greutatea corpului cade pe piciorul drept, stîngul este abia perceptibil flexionat şi dus puţin lateral. A doua jumătate a sec. II e.n. In Dacia există încă două statui acefale de acest tip, descoperite la Apulum ; una reproducînd modelul clasic şi datînd din sec. II e.n. 14 ) şi alta lucrată schematic şi mătate a sec. III e.n. 1 5). îndepărtată de prototip, datînd din prima ju IV. STATUI TIP CORE DIN VATICAN" Prototipul, considerat multă vreme ca reprezentînd-o pe Urania, este de stil praxitelic şi a fost datat către anul 300 î.e.n. 16 ). Specifică este şi aici aranjarea draperiei. Tunica lungă şi mantaua care acoperă spatele, adusă în faţă peste sinul stîng, trece pe sub sinul drept şi axila dreaptă din nou pe spate, pentru ca să înfăşoare braţul stîng şi să cadă în fîşie lată pe umărul drept, lateral, pînă la genunchi. 1. Statuie acefală Marmură.!nălţimea : 1,05 m. Locul de provenienţă : probabil Ulpia Traiana. Muzeul Deva. Inv (Pl. IV, fig. 3). Din piesa, păstrată fragmentar, lipsesc capul, braţul drept, antebraţul stîng. Soclul, cu care face corp comun, este deteriorat. Tunica lungă, transparentă, lasă să se vadă conturul sinilor şi cade în două falduri grele în faţă. Draperia trece în diagonală peste piept, lăsînd liber jumătate din sinul stîng şi sinul drept în întregime, se întoarce după axila dreaptă pe spate, înconjoară braţul stîng şi cade în fald lat de pe umărul stîng pînă la genunchi. A doua jumătate a sec. II e.n. 64

67 Bibliografie : A. Hekler, în MKE, IV, 1910, p , nr. 52, fig. 9. Nu se poate şti dacă şi statuile de acest tip au fost folosite în plastica funerară. Pînă acum este unicul exemplar de acest fel, atestat în Dacia. NOTE!. Archaeologiai jegyezetek videki muzeumainkbol, în MKE, IV, 1910, p Arte romana sul Danubio, Milano, I. I. Russu - Z. Milea, Materiale epigrafice şi sculpturale în Muzeul raional Turda, în PM, 1964, p. 19 sqq, fig ; C. Pop, Monumente sculpturale romane din Napoca, în AMN, V, 1968, p. 481 sqq, fig 7 ; D. Radu, Trei monum(!nte sculpturale de Ia Apulum, în Apulum, VII 1 ), 19C8, p , fig. 4; L Ţeposu - L. Mărghitan, Monumente funerare de Ia Mlcia, în AMN. VI, p , pi. lii fig. I. 4. Vezi cataloagele expoziţiilor Romer in Rumanien, Koln, 1969 şi Civilta romana in Romania, Roma, Pentru tipolog:.a statuilor drapate vezi : G. Traversari, Slalue lconlche feimm!nili Cirenalcl:e, Roma, Vezi: A. Furtwiingler - H. L. Urlichs, Denkmăler griechischer und romischer Skulptur, Miinchen, 1904; G. Richter, Who made the roman portrait statues greck or romans?, în PAPS, 95, 2, 1951, p ; şi în special M. Bieber, The copies of tl:e. Herculanuem women, în PAPS, 106, 2, 1962, p M. Bieber, op. cil. 8. C. Daicovic;u, Cronica arheologică şi eplgrafică a Transllvan:el ( ), în ACMIT, I, 1929, p 309, fig. 8. Piesa nu a putut fi identificată cu vreuna a flată actualmente în muzeul din Deva. 9. A. Hekler, în MKE, IV, 1910, p. 18, fig. 4; S. Ferri. ARD, fig. 387 şi 388; RomRum, p. 243, G. 79, pl 77 (Civilta, p. 236, G 43) - statuia femeii vîrstnice; RomRum, p. 244, G 82 (Civilta, p. 237, G 46, pi. XL VII) - statuia din Muzeul de Istorie al R.S. România şi o statuie inedită în.muzeul regional Alba Iulia. 10. J. I. Russu, op. cit p. 27, nr. 15, fig Al. BăJ1căcilă, Drobeta, azi Tumu Severin, 1932,,p. 28, fig. 48; Rom Rum, p , G. 84 (Civil1a, G. 48). 12. Oct. Floca, Muzeul Sarmlzegetusa (ghid). Pentru problema statuilor de tip,.palii.ala", vezi M. Bieber, op. cit., p G Traversari, op. cil., p B. Cserni. Alsofeher varmegye monograflaja, Aiud, 1901, p. 329 sq, fig. 38; RomRum, p. 244, G 81 (=Civilta, p. 237, G 45). 15. D. Radu, op. cit. 16. G. Traversari, op cit., p. 59. LES STATUES FEMININES DRAPEES DU MUSEE DU DEPARTEMENT DE HUNEDOARA - DEVA (R e su m e) L'auteur presente Ies statues teminlnes drapees du Musee du departement de Hunedoara-Deva, celui qul possede le plus grand nombre de pieces de celte categorie de sculptures romalnes La piu.part sont inedites. C'est pour la premiere fois que l'on essaye de grouper Ies statues temlnines de Dacle sulvant des types connus dans le reste du monde romaln. On constate ainsl que Ies statues sont des types La gmdde Ercolamese",. Palliala", Pudicitia" et Core rlel Vaticano". Ce sont Jes statues du type La grande Ercolanese" qul sont Ies plus nombreuses, ce qui peut s'expllquer par leur role funeralre. 65

68 lt!gendes DES ILLUSTRATIONS PLANCHE I Fig. 1. Statue aceiphaje du type. L a gr,ande Ercolanese". Fig. 2. Statue acephale fragmentaire du type La grande Ercolanese". Fig. 3. Statue acephale du type La grande Ercolanese". PLANCHE II Fig. 1. StaJtue aceyhale fragmentaire du type La grande Ercolanese". Fig. 2. St.a tue acephale du type La grarule Ef'Cola:nese". Fig 3. Statue acephale fragment.aire du type La grande Ercolan ese". PLANCHE III Fig. 1. StaLue de mlatrone romaine du tyipe L a grnnde Ercolanese" (U1pia Traiana Sarmizegetusa). Fig. 2. Fragment de s'taitue feminine idu type La grande Ercolanese". Fig. 3. Paroi d'edicule. PLANCHE IV Fig. 1 Statue acephale du type Palliata". Fig. 2. Statue friagmentaire du it"ylj>e Pudicitia". Fig. 3. Statue acephale du type Core de! Vaticano".

69 Cîteva reprezentări figurate romane din judeful Hunedoara CONSTANTIN POP Cîteva reprezentări figurate romane descoperite în judeţul Hunedoara şi păstrate în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj şi Muzeul judeţean Hunedoara din Deva ne-au atras atenţia prin ineditul lor. Este vorba de două monumente sculpturale de marmură, o statuetă de teracotă şi şapte piese de bronz. 1. Fragment statuar (fig. 1), din marmură, descoperit la Lupeni 1 ). Dimensiuni : lungimea 22,2 cm, lăţimea maximă 13,5 cm, grosimea 9,8 cm. Fre.gmentul reprezintă mina stingă a unei statui, care ţine strîns în căuşul palmei o tijă cilindrică. lungă de 14,9 cm. Acest obiect, rupt astăzi, nu poate oferi o imagine clară ce înfăţişa, deşi la prima impresie s-ar putea crede că este vorba de un sul sau mai degrabă un pisălog de mortarium. In orice caz dimensiunile mari ale fragmentului indică sculptura dispărută ca o statuie de proporţii destul de apreciabile. Piesa, datată în secolele II-III, are o execuţie artistică destul de îngrijită. Se păstrează în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj (nr. inv. Fig. 1. II 1340). 2. Fragment de acroteră (fig. 2), din marmură, provenit de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Are următoarele dimensiuni: 29X26,8X3 cm. Placa sculptată în altorelief este partea superioară dreaptă a unei acrotere ce ornamenta un monument. Ea are ca decoraţie un motiv floral, alcătuit din două frunze de acant; una încadrată sus de un triunghi, cu o bordură lată de 1,8 cm, cealaltă, în dreapta jos, în formă de pal- 67

70 tnetă. ln partea superioară, pe un chenar în formă de trepte (lăţimea 5,1 cm) se observă un melc, spre stînga. Pe suprafaţa piesei sînt orificii adînci, obţinute prin sfredelirea pietrei. Acest detaliu particular executat pe unele monumente sculpturale este familiar multor piese descoperite în Dacia, în special pe cele care reprezintă în ornament vegetal 2 ). Fragmentul descris, încadrat cronologic în sec. II e.n., avîndu-se în vedere frumoasa execuţie artistică, are analogii cu două exemplare de tipul a croterelor cunoscute de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa 3 ) şi Apulum 4 ). Pie- Fig. 2. sa este în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj (nr. inv ) 3. Cap de statuetă (fig. 3), din teracotă, găsit la Micia. Dimensiuni: 6,5X6,5 cm. Piesa este lucrată din pastă de culoare cenuşie-brună, cu urme de arsură secundară. Reprezintă capul unui personaj masculin. Ţeasta pleşuvă, orbitele adînci, marcate prin arcade proeminente, nasul mare, acvilin, obrajii alungiţi, gura rotundă şi perforată, bărbia mică, urechile clăpăuge (cea stîngă este ruptă), gîtul scurt şi masiv, sînt trăsături fizionomice care indică o figură grotească (Groteskfigur). Aceste caricaturi umane des întîlnite în perioada elenismului alexandrin (exemplu o teracotă păstrată la Institutul de arheologie din Leipzig 5 ) au o largă circulaţie în lumea romană. Printre cele mai interesante execuţii ale genului din această epocă se numără un cap de bronz de la Trier 6 ) (poate cea mai apropiată analogie cu piesa noastră) şi capul unei figurine de lut de la. Vechten 7 ). In Dacia se cunosc multe asemenea re prezentări, referindu-ne în special la un bust descoperit la Drobeta 8 ) şi la un pond de bronz din "". Muzeul municipal Me-. diaş 9). Fig~ _ Fragmentul, datat în secolele II-III, este de factura. prm:u~1v~, fnn~ lucrat rudimentar. Se află în Muzeul de istorie al Trans1lvame1 dm Cluj (nr. inv ). 68

71 reprezentînd pe zeiţa Venus (fig. 4), din bronz, descomicia. Dimensiuni: înălţimea 7,4 cm, lăţimea 2,5 cm, înălţimea cm. Statueta, păstrată fragmentar, înfăţişează pe zeiţa Venus, nudă, cu centrul de greutate plasat pe piciorul drept (rupt de la genunchi) întins, celălalt relaxat. Corpul este uşor curbat spre dreapta. Braţul stîng, fragmentar, îl are ridicat, iar cel drept distrus. Faţa este sumar tratată, avînd ochii şi nasul mai reliefaţi. Pe cap poartă o diademă înaltă, iar la spate părul este strîns într-un coc. Această piesă se adaugă la numeroasele statuete şi reprezentări ale Venerei provenite din Dacia, provincie în care cultul zeiţei frumuseţii avea o 4. Statuetă perită la feţei 0,9 deosebită importanţă 10 ), el fiind atestat chiar şi în castre 11 ). Figurina, imitînd un model cu largă circulaţie în lumea romană a secolelor II-III, este tributară unei execuţii tehnice stîngace. Dovadă în acest sens sînt detaliile neglijate (faţa Fig. 4. schematizată, disproporţia dintre bust şi abdomen etc.). Este proprietatea Muzeului de istorie al Transilvaniei din Cluj (nr. inv ). 5. Stah1etă înfăţişînd. pe Eros (fig. 5), din bronz, găsită la Micia. Are următoarele dimensini: înălţimea 7, 7 cm, lă ţimea 1,5 cm, înălţimea feţei 1,1 cm. Figurina prezintă pe Eros sau un genius, nud, în poziţie de păşire (piciorul stîng este rupt de la genunchi). C o r p u 1 este puţin aplecat spre spate. Personajul mitologic cu trăsături juvenile, are faţa ovală, ochii mari cu irisul punctat, nasul drept, gura mică. Părul lung, ondulat, aranjat cu grijă, este prins în creş tet într-un moţ 12). In mîna dreaptă ţine o făclie ridicată, iar în cealaltă, o Fig. 5. mică patera cu ofrande. 69

72 Reprezentarea de la Micia are numeroase asemănări în arta antică, printre care cităm şi un bronz de la Ki::iln 13). Sub raport artistic sculptura vădeşte o oarecare îngrijire în ceea ce priveşte execuţia. Datare: secolele II-III. Este în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj (nr. inv ). 6. Fragment de statuie (fig. 6), din bronz, provenit de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. ffmensiuni: 15,1X8,7 cm. Este vorba de mina stîngă a unei statui de dimensiuni destul de mari, reprezentînd un personaj neidentificabil. Fragmentul, din secolul II e.n., se remarcă prin acurateţea lucrării. Se păstrează în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj (nr. inv. I 7 587). Fig Figurină de atlet 14 ) (fig. 7), din bronz, descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dimensiuni: înălţimea 8,5 cm, lăţimea 4 cm, înăl ţimea feţei 1,5 cm. Atletul nud, în mişcare, ţine braţul drept la înălţimea şoldului, iar stîngul (astăzi distrus), îl avea ridicat. Greutatea corpului cade pe piciorul drept, îndoit din genunchi, stîngul fiind întins spre spate. Personajul, cu figura de efeb şi păr bogat, frumos aranjat, întoarce capul, privind peste umărul stîng. Figurina se înscrie în aria numeroasă de astfel de reprezentări din arta romană 15). Piesa este lucrată cu multă atenţie. Datare: secolele II-III. Se păstrează în colecţiile de antichităţi ale Muzeului judeţean Hunedoara din Deva (nr. inv ). Fig. 7. "-: 70

73 8. Statuetă de copil 16 ) (fig. 8), din bronz, aflată la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dimensiuni : 50Xl9X14 cm. Este înfăţişat un copil, nud, cu forme pline. Greutatea corpului se găseşte pe piciorul stîng, în timp ce dreptul este uşor depărtat. Deşi lipsesc braţele (şi cea mai mare parte a capului), resturile fragmentare indică poziţia lor: cel drept era întins, cel stmg lăsat în jos. In arta romană se cunosc foarte multe reprezentări figurative de copii 17 ), statueta de faţă încadrîndu-se în acest tip. Relieful ca atare şl marcarea tuturor detanilor ne pun în faţa unei opere artistice reuşite, datată în secolul II e.n. Se află în Muzeul judeţean Hunedoara din Deva (nr. Fig. s. inv. 1176). 9. Piesă ornamentală 18 ) (fig. 9), din bronz, descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Dimensiuni: 12Xl0X5 cm. Figurina prezintă un animal fantastic, un grifon, cu corp de leu, aripi şi cap de pasăre răpitoare, culcat pe labele anterioare, blana corpului fiind sugerată prin linii mici incizate. Aripile se păstrează fragmentar, iar coada este ruptă. Piesa, probabil, servea ca ornament pentru mobilier, în genul bronzurilor de la Mi.inchen 19 },!sere 20 ) ş.a. Fragmentul, încadrat cronologic secolelor II-III, este de o factură artistică superioară. Se găseşte Hu (nr. în Muzeul judeţean nedoara din Deva Fig. 9. inv. 1142). 71

74 10. Protomă cu cap de leu 21 ) (fig. 10), din bronz aurit, provenită de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Diametrul 17 cm. Piesa, de forma unui disc, prezintă în altorelief capul unui leu cu coama bogată şi gura deschisă. Pe margini se vede un ornament denticulat. Protoma, foarte bine conservată, a fost folosită, pare-se, ca gură de apă la o fîntînă sau ca placă decorativă al unui mîner de poartă. Piesa, plasată în secolele II-III, se remarcă prin deosebita ei măiestrie artistică. Este expusă în Muzeul judeţean Hunedoara din Deva (nr. inv. 1154). Fig. 10. o Cele cîteva reprezentări figurate prezentate în articolul de faţă, s-au descoperit (cu excepţia piesei nr. 1) - după cum s-a văzut -, în două importante centre romane din actualul judeţ Hunedoara. Este vorba de capitala Daciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa 22 ) şi de Micia 23 ), aşezări care au jucat un rol considerabil în viaţa politico-economică, dar şi artistică a provinciei nord-danubiene. NOTE acest loc de descoperire al fragmentului sculptural, după afirvînziitorului, S. Kappel. Cf. nr. II din inventarul Muzeu lui de istorie al Transilvaniei din Cluj. 2. Această particularitate în execuţie se poate remarca - cităm la întîmplar e, cîteva exemple fiind suficiente - pe un fragment dionysiac, vezi A. Bodor în Studia Universitatls Babeş-Bolyai, ser IV, fasc. l, Historia, 1960, p. 26 sqq. şi nota 4, fig. 1-3; A. Bodor, în Dacia N.S, VII, 1963, ip. 211 sqq şi nota 2, fig. 1-3; C. Po.p, în Acta Musei Napocensls, V, 1968, p. 488, fig. 12; pe doi pilaştri, vezi A. Budai, în Dolgozatok Cluj, VII, 1916, p. 81 sqq. ifig. 22; A. Bodor, fa Studia, ser. IV, fasc. 1, Historia, 1960, p. 32 şi nota 44 fig. 6; A. Bodor în Dacia, N.S.; VII, 1963, p. 217 şi nota 42, fig. 9; C. Pop, op. cit., p. 479 sqq.,fig. 1 a-b şi 2; rpe o stelă funerară, vezi H. Daicoviciu, in Romer ln Rumanien {Catalogul expoziţiei Romanii în Români.a"), Koln, 1969, P 138, sigla D 67; H. Daicoviciu, în Clviltă romana in Romanla (Catalogul expoziţiei Civilizaţia romană în România"), iroma, 1970, P 154, sigla D 73, pi. XVI; H. Daicoviciu, in Iliri I daclanl (Catalogul expoziţiei,,llliri şi daci"), Belgrad, 1971, p. 112 şi 141, sigla I, 296 etc. 3. L. David-Ţeposu, în Romer..., p , sigla G 52 ; L. DavidŢeposu, în Clviltă.., p. 233, sigla G L. David-Ţeposu, în Romer..., µ. 240, sigla G 53; L. David-Ţeposu, in ClvUta..., p. 233, s igla G Dăm maţia

75 JJ. E. Paul, Antlke Welt în Ton. Grlechlsche und romlsche Terrakotten des Ar~hii.ologlschen Institutes ln Leipzig, Leipzig, 1967, p. 97, nr. 313, pi H. Menzel, Dle romischen Bmnzen aus Deutschland. II. Trier, Mainz, 1966, p. 74, nr. 178, pi P. La Baume, în Romer am Rheln (Catalogul ex!pozhiei Romanii pe Rin"), Ki:iln, 1967, p. 309, sigla E 178, pi R. Florescu, în Romer, p. 276, sigla G 228; R. Florescu, în Civilia.. p. 262, sigla G L. David-Ţeposu, în Romer p , sigla E 135, pl. 15; L. David-Ţeposu, în Civilta. :p. 179, sigla E L. Ţeposu-David, în Acta Musei Napocensls, I, 1964, p Ipoteză care se datorează descoperirii unor statuete de Venere în castrele de la Buciumi {jud. Sălaj), Bolog a (jud. Cluj), Râşnov {jud. Braşov) etc. 12. Moţul cu care este pr.ins părul este caracteristic numai pentru copii, în unele reprezentări ale artei antice, cf. DA, I, 2, p. 1358, fig S. Reinach, Repertolre de la slatualre grecque et romalne, II, 2, Paris, 1898, p. 431,.nr L. Ţeposu-David, în Romer., p. 247, sigla G 98; L. Ţeposu-David, în Clvllla., p. 240, sigla G 61. Ne-am,permis să republicăm acest monument pentru a-l face cunoscut, deoarece cataloagele expozitiilor de Ki:iln şi Roma fiind putine, la noi în 1ară au o circulaţie restrînsă. Dt"aLtfel, fişa iniţială de obiect a aces~ei scul,pturi a fos t făcută de semnatarul acestor rînduri. 15. S. Reinach, Repertoire, II, 2, 1898, p şi p ; III, Paris, 1904, p ; IV, Paris, 1910, p etc. 16. L. David-Ţeposu, în Romer., p. 247, sigla G 97, pi. 6; L. David Ţeposu, în Clvilta p , sigla G 60, pi XLIX. P entru motivul republicării statuetei, vezi justificarea din partea finală a notei S. Reinach, Repertolre., II, 1, Paris, 1897, p ; III, 1904, p L. David-Ţeposu, în Romer, p. 272, sigla G 207; L. David-Ţeposu, Jn Clvllta., p. 259, <Sigla G 159. Perutru faptul de a ne fi ocupat din nou de ace astă piesă, vezi nota S. Reinach, Repertolre., II, 2, 1898, p. 697, nr Idem, IV, 1910, p. 442, nr L. David-Ţeposu, în Romer p. 272, sigla G 209; L David-Ţeposu, în.clvllta.,.p. 259, sigla G 161, pi. XLIV. Republicăm piesa din motive!p. arătate la nota Pentru importanta oraşului Ulpla Tralana Sarmlzegetusa, vezi C. Daicoviiciu,şi H. Dailcoviiciu, Ulpia Tra<l'ilJll a (Sarmlzegetusa romană), Bucureşti, 1962, cu bibliografia de la p Pentru bibliografia aşezării Micla, vez i ultimul studiu referitor la ea, L. Mărghitan, în SCIV, 21, 4, 1970, p. 579 sqq. OUELOUES REPReSENTATIONS FIGUReEs ROMAINES DE DISTRICT HUNEDOARA (Re sume) On presente et on Interprete dlx.pleces sculpluraux, decouvertes a Ulrpia Traiana Sarmizegetusa, Micia et Lupeni. Elles sont confectlonnees en marbre : un fragment statualre (fig 1), un fragment d'acrothere (ilg. 2) ; ein te'rre-cuite : un tete de statuette (fig. 3) ; en bronze : une statuette avec Venus (fig. 4); une statuelte avec Eros (fig. 5); un fragment de statu~ (fig. 6); une figurine d'un athlete (fig. 7); une statuetle d'enfant (fig. 8); une plece ornamentale (fig 9); et une prothome avec un tele de lion (fig. 10). LISTA ILUSTRAŢIILOR Fig. 1 Fragment statuar (Lupeni) Fig. 2. Fr agment de acroteră (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 3. Cap de statuetă (Micia) Fig. 4. Statuetă cu Venus (Micia) Fig. 5. Statuetă cu Eros (Micia) 73

76 Plg. 6. Fragment de statuie (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 7. Figurină de atlet (Ulpia Traian-a Sarmizegetusa) Fig. 8. Statuetă de coip!il {Ulpia Traia'!la SailJllizegetusa) Fig. 9. Piesă ornamentală (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig 10.,Protomă cu cap de leu (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) TABLE DES ILLUSTRATIONS Fig. I. Fragment statuaire (Lupeni) Fig 2. Fragment d'a.crothere (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 3. Tete de statuette (Micia) Fig. 4. Statuette avec Venus (Micia) Fig. 5. Statuette avec Eros (Mida) Fig. 6. Fragment de statue (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 7. Figurine d'athlete (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 8. Statuette d'enf.ant (Ulpia Traiana Sarmizegetusa Fig. 9. Piece ornamentale (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) Fig. 10. Prothome avec un tete de!ion (Ul.pia Trai ana Sarmizegetusa)

77 O spadă medievală din Valea Streiulul şi cîteva conslderafll istorice legate de ea RADU POPA Cu prilejul lucrărilor agricole din primăvara anului 1971, Şerbănescu Todor din satul Grid (aparţinînd de oraşul Călan, judeţul Hunedoara) a descoperit în punctul Cături, din hotarul satului, o spadă medievală din fier 1 ) (fig. 1). Locul descoperirii se află la ccs. 300 m în stinga şoselei ce duce la Grid, la o distanţă de aproximativ 1,5 km vest de marginea actuală a satului. Spada este relativ bine conservată, cu excepţia vîrfului lamei, parţial distrus de oxizi şi a butonului de la capătul minerului, pierdut probabil încă din vechime. Unul din braţele gărzii s-a îndoit cu prilejul descoperirii. De asemenea, suprafaţa lamei este destul de corodată pentru ca un eventual semn de atelier, dacă va fi existat unul, să nu se mai poată distinge. Lungimea totală a spadei este în prezent de 953 mm. Chiar presupunind că o anumită porţiune din virful lamei s-a distrus în pămînt, lungimea originală nu a putut depăşi 1 m. Greutatea spadei este de 960 g. Apreciem că şi în vechime, cu lama întreagă neoxidată, cu butonul şi chiar cu îmbrăcămintea, probabil din piele, a minerului, spada nu a avut o greutate mai mare de g. Minerul spadei, pînă deasupra gărzii, este lung de 122 mm. El are o secţiune rectangulară şi o formă uşor trapezoidală, ingustindu-se de la 26 mm, deasupra gărzii, pină la 18 mm în capăt. Grosimea minerului scade de asemenea spre capăt, de la 5 la 3 mm. Şenţuirile mediane de pe cele două feţe ale lamei se continuă şi pe miner, pe o lungime de cca. 40 mm. Judecind după îngustarea şi subţierea treptată, spre capăt, a minerului, ca şi după lipsa altor indicii, putem avea certitudinea că butonul minerului a fost prevăzut cu un lăcaş şi aplicat, la cald sau prin batere, pe capătul minerului. Garda spadei are lungimea totală de 260 mm şi este de secţiune rectangulară - de 8113 mm - în partea ei centrală, acolo unde se fixează pe miner şi pe lamă ; spre capetele gărzii, secţiunea rectangulară se transformă treptat într-una circulară, subţiindu-se pînă la un diametru de 6 mm. Ca particularitate tehnică observăm că o porţiune din lăcaşul practicat în gardă, pentru introducerea ei pe miner, a fost lărgită pină la lăţimea lamei astfel incit umerii acesteia sint îngropaţi în grosimea barei gărzii. Totodată, notăm că poziţia gărzii a fost iniţial riguros perpendiculară pe lamă şi că actuala pa:;!ţie, uşor înclinată, se datorează unei mici deplasări produse ulterior. 75

78 In sfîrşit, lama spadei, prevăzută cu două tăişuri, are lungimea actuală de 820 mm şi lăţimea, sub gardă, de 55 mm, lăţime ce scade treptat şi uniform spre vîrf pînă la 40 mm (excludem din măsurătoare porţiunile în care marginile lamei s-au distrus prin oxida.re). Pe cele două feţe ale lamei se află cite o şenţuire lungă de 650 mm, deci de sub gardă pînă aproape de vîrf 2 ). Aceste şenţuiri sînt late de 15 mm sub gardă şi scad treptat pînă la 10 mm în punctul extrem în care starea de conservare a lamei mai permite recunoaşterea lor, îngustîndu-se aşadar odată cu îngustarea lamei. In încercarea de a obţine o datare cit mai strînsă a spadei de la Grid, întîmpinăm cel puţin două dificultăţi principale. Pe de-o parte, nu dispunem de butonul minerului, piesă a cărei formă are o destul de mare importanţă în stabilirea cronologiei unuia sau a altuia dintre tipurile de spade. Pe de altă parte, cronologiile stabilite pe criterii tipologice şi datările propuse de specialişti privesc în primul rînd piese provenind din regiuni mai receptive la progresul tehnic decît a fost Transilvania medievală. Multe dintre spadele cunoscute în literatura de specialitate, cu datare asigurată prin inscripţie sau prin identitatea personajelor care le-au folosit, se leagă de chiar centrele în care au fost iniţiate perfecţionările aduse acestui gen de arme, în raport cu progresele artei militare. Ne referim la spadele din colecţiile italiene, franceze şi engleze, dar şi la spadele folosite în Europa centrală. Spada de la Grid vădeşte toate trăsăturile unei reuşite remarcabile a meşterului care a făurit-o. Ea este perfect simetrică, bine echilibrată, robustă şi confecţionată dintr-un material de bună calitate. Dar totodată, ţinînd seama că nu avem nici un motiv pentru a vedea în ea produsul altui atelier decît a unuia transilvănean, ne putem aştepta ca data confecţionării spadei să fie cu ceva mai tîrzie decît aceea a pieselor asemănătoare provenind din centrele mai avansate, unde eventual s-au creat capetele de serie" ale tipului respectiv. Elementele pe care le putem lua în discuţie pentru datarea spadei privesc în primul rînd minerul şi garda. Minerul este foarte scurt, pen~ tru apucat cu o singură mină, o parte a celor 122 mm amintiţi fiind prinşi în grosimea butonului. Minerul reprezintă doar 117 din lamă sau 118 din lungimea spadei, iar în aprecierea acestei cifre trebuie să ţinem seama că printre spadele de acest tip, exemplarul de la Grid este de lungime mijlocie sau relativ scurt. Acest caracter pledează pentru o datare mai timpurie. Pe de altă parte, deşi deosebit de simplă, garda spadei este destul de lungă, reprezentînd aproape 113 din lungimea lamei, particularitate ce pare a pleda pentru o epocă ceva mai recentă. Cit priveşte lama, cu o lungime medie în raport cu exemplarele ce se încadrează în acest tip de spadă, are ca principale caracteristici vîrful relativ lat, şenţuirea mediană şi echilibrarea pentru lovire cu maximă eficienţă cu cea mai mare parte a lungimii tăişurilor. Cu alte cuvinte, spada de la Grid este o spadă de lovit", termen ce o deosebeşte de spadele de lovit şi împuns" sau de cele mai noi, destinate în primul rînd împunsului prin interstiţiile armurilor. Judecind după literatura de specialitate şi după tipologiile propuse, spada de la Grid este o spadă romanică", a cărei utilizare în Europa a durat pînă pe la Ada Bruhn-Hoffmeyer distinge printre spadele romanice un grup desemnat ca fiind de tipul III c, cu buton sferoidal sau în formă de disc, turnat separat şi montat prin presare pe capătul 76:

79 minerului, şi cu garda dreaptă 3 ). Acest tip îşi începe evoluţia chiar din primii ani ai veacului al XIII-lea, deoarece exemplarele cele mai vechi cu dată certă sînt din jurul anului ). Tipul respectiv a avut o evoluţie lungă şi înceată, abia perceptibilă prin modificarea treptată a proporţiilor. In orice caz, spadele din acest tip care se datează către mijlocul veacului al XIV-lea au garda lăţită la capete şi minerul relativ alungit, pentru o mină şi jumătate" 5 ). Spada de la Grid face parte din tipul III c al clasificării propuse de A. Bruhn-Hoffmeyer şi anume din faza a doua de evoluţie a tipului respectiv. Această fază este ilustrată prin exemplare din prima jumătate şi de la mijlocul veacului al XIII-lea 6 ). Ţinînd seama de particularităţile transilvănene şi de o anumită întîrziere pe care a cunoscut-o această regiune, sub multe aspecte, în raport cu centrul şi apusul Europei, credem că o datare a spadei noastre în a doua jumătate a veacului al XIII-lea are cele mai multe şanse de a fi exactă. Bineînţeles că, cel puţin pînă la descoperirea mai multor spade transilvănene cu dată asigurată, nu putem exclude nici prima jumătate a veacului următor, eventual în sensul folosirii mai îndelungate a unor arme scumpe, cum au fost spadele, făurite şi procurate cu cîteva decenii mai devreme. In sprijinul datării noastre vin şi spadele dintr-o zonă învecinată Trasilvaniei, din Polonia, recent publicate. Exemplare asemănătoare spadei de la Grid sînt precizate ca fiind din secolul al XIII-lea 7 ). Pentru aceeaşi epocă pledează şi analogiile pe care ni le oferă literatura de specialitate maghiară mai veche 8 ). Pornind de la locul descoperirii spadei şi de la datarea ei, vom încerca în cele ce urmează să încadrăm piesa în contextul istoric al regiunii din care provine. Apelăm pentru aceasta la documentele referitoare la satele şi la personajele atestate în această zonă a văii Streiului. Cea mai veche menţiune documentară a satului Grid datează din Ea se produce cu prilejul unui schimb de moşii, prin care Cîndreş, fiul lui Grigore din Streisîngeorgiu, primeşte de la Laţcu, fiul lui Nicolaie, desemnat ca fiind tot din Streisîngeorgiu, părţile de stăpînire ale acestuia din Streisîngeorgiu şi din alte trei sate învecinate, printre care şi Grid, aflătoare în districtul Devei. Cîndreş cedează, în schimbul lor, părţile sale de stăpînire din două sate aflate în Ţara Haţegului, pe valea Sălaşurilor 9 ). Aflăm aşadar că familia cnezială din Streisîngeorgiu stăpînea sate şi în Ţara Haţegului. Pe de altă parte, datorită la două documente din 1377, aflăm că aceeaşi familie era înrudită şi cu cnezii din Strei 10 ), sat aflat în imediată vecinătate, dar pe malul opus al văii Streiului. In sfîrşit, o parte a personajelor aici amintite, pot fi identificate cu cele cuprinse în tabloul votiv şi în pisania bisericii din Streisîngeorgiu, ctitorie mai veche a familiei 11 ). Informaţiile aduse în discuţie ca şi alte documente datînd cam din aceeaşi vreme 12 ), ilustrează faptul că, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, această parte a văii Streiului era dominată de o importantă familie cnezială, care îşi avea una dintre reşedinţe la Streisîngeorgiu. In schimb, pentru vechimea satului Grid, aflat la numai 6 km est de Streisîngeorgiu, ca şi pentru data de la care Gridul a început să fie stăpînit de familia cnezială pomenită, nu putem opera deocamdată decît cu ipoteze.

80 Pentru reconstituirea epocii anterioare mijlocului veacului al XIVlea, trebuie să ţinem seama de particularităţile geografice şi demografice ale zonei din care face parte Gridul. Din acest punct de vedere, remarcăm că satul Grid se află într-un fel de buzunar" lateral al văii Streiului (fig. 2), într-o zonă cu hotare naturale precizate, mărginită la sud şi la est de munţii Şurianului şi de crestele dinspre valea Grădiştei, la vest de cursul Streiului, iar la nord de înălţimile Măgurei. Zona se deschide înspre valea Streiului, dispunînd totodată, chiar pe sub Măgura, de o a doua cale de legătură cu valea Mureşului, un drum, desigur vechi, ce duce la Orăştie. Dar precizăm că Gridul nu se află nici pe drumul de pe Strei şi nici pe cel dinspre Orăştie, ci către izvorul unei văi laterale. Această zonă cuprindea în veacul al XIV-lea cam zece sate, toate româneşti. Caracterul omogen românesc al regiunii care ne interesează a fost în veacul al XIV-lea atît de pregnant 1ncît pînă şi satele de pe drumul de sub Măgura sau cele din porţiunea corespunzătoare a văii Streiului, situate deci în locuri mai favorabile colonizărilor sau instalării unor feudali străini, sînt desemnate de documente ca fiind româneşti sau ca fiind stăpînite de cnezi români 13 ). Astfel, chiar de-a lungul apei Streiului, zonă relativ deschisă şi cale des utilizată pentru legătura cu Ţara Haţegului şi cu părţile bănăţene, nu întîlnim nobili sau comunităţi catolice în prima jumătate a veacului al XIV-lea decît spre nord, în apropierea Mureşului, la Batiz 11,) şi Băcia 15, şi izolat, spre sud, la Bretea Streiului 16). Or, în această zonă, în afara familiei cneziale de la Streisîngeorgiu, a mai existat o altă familie de cnezi români, despre care informaţiile par a fi mai succinte. Cele două documente care o atestă, singurele în care referirea la ea este certă, sînt din 1377 şi constau dintr-o danie făcută la 15 iunie de voievodul Transilvaniei, Ladislau de Losoncz, pentru credincioasă slujbă lui Nicolaie, fiul lui Ladislau din Streisîngeorgiu şi rudei sale Petru, fiul lui Zăicu, danie privind satele româneşti Chitidul de Sus, Chitidul de Jos şi Ocoliş, şi din întărirea emisă trei zile mai tîrziu de regele Ludovic I la Cluj. Despre aceste sate se spune că au fost stăpînite înainte vreme de răposatul Cîndea şi de fiii lui, dar că au ajuns în stăpînire regală după moartea prin ştreang, pentru necredinţă, a lui Cîndea 17 ). Despre fiii aceluiaşi se aminteşte că mai săvîrşeau, la data daniei, numeroase acte de necredinţă dinspre părţile Ţării Româneşti. Rezultă aşadar că fiii lui Cîndea s-au refugiat, după moartea tatălui lor, în Ţara Românească 18 ). Identificarea celor trei sate confiscate de la cneazul Cîndea întîmpină unele dificultăţi. In regiune există astăzi un singur Chitid, situat pe valea Luncanilor, la 5 km sud-est de Streisîngeorgiu şi învecinat peste deal cu Gridul. Există în schimb două Ocolişuri, unul - Mic, învecinat cu Chitid şi cu Grid, şi altul - Mare, aflat pe partea opusă a văii Streiului, în vecinătatea satului Strei. Identitatea dintre Chitidul de Sus" şi satul Boşorod, aflat pe aceeaşi vale a Luncanilor şi pomenit sub acest din urmă nume abia în secolul al XVIII-lea 19 ), ni se pare mai mult decît probabilă. Satul Oklus" a fost identificat atît cu Ocolişul Mare, cît şi cu Ocolişul Mic 20 ). Chiar dacă păstrăm anumite rezerve pînă la o temeinică cercetare de teren la Ocolişul Mic, despre care se afirmă că s-a întemeiat abia în veacul al XVII-lea, ne însuşim deocamdată prima dintre opinii. Pledează în sensul ei menţiunea din 78

81 actul de danie că cele trei sate s-ar afla ca două cnezate" 21 ), precum şi situarea Ocolişului Mare în imediata vecinătate a satului Strei, unde îşi avea reşedinţa unul dintre beneficiarii daniei. Dar aceasta înseamnă că cneazul Cîndea stăpînea sate pe amîndouă părţile văii Streiului. Totodată, nu putem pierde din vedere faptul că nu ştim cit de întinsă a fost stăpînirea lui Cîndea, deoarece documentele din 1377 nu precizează că toate satele confiscate de la Cîndea au fost dăruite cu acest prilej celor doi beneficiari, ci doar că cele trei sate ce fac obiectul daniei au fost confiscate de la Cîndea. Este posibil prin urmare ca satele confiscate de la Cîndea să fi fost mai numeroase şi ca numai trei dintre ele să fi fost dăruite în 1377 lui Nicolaie şi lui Petru, alegerea lor fiind determinată de vecinătatea cu Streisîngeorgiul şi cu Streiul, reşedinţele beneficiarilor 22 ). A doua întrebare priveşte data la care s-a produs necredinţa" lui Cîndea, uciderea lui şi confiscarea satelor sale. Maria Holban înclină să plaseze acest episod în 1377, într-unul din momentele critice ale raporturilor dintre coroana angevină şi domnul Ţării Româneşti 23 ). Observăm în primul rînd că raporturile critice dintre Ludovic I şi Vladislav Vlaicu nu s-au limitat la anul 1377, ci au început cel mai tîrziu în , cînd boieri din Ţara Românească se refugiază în Ungaria 24 ) şi cînd regele angevin ocupă pentru scurtă vreme cetatea Severinului 25 ). Nu uităm că şi în anul 1368 au existat raporturi critice între cele două părţi, materializate printre altele în expediţia întreprinsă împotriva Ţării Româneşti, iar acest moment a fost precedat de asemenea de o perioadă de criză 26 ). Ni se pare că nimic nu obligă la datarea în 1377 a uciderii lui Cîndea. In schimb, menţionarea necredinţei" şi a morţii sale prin ştreang ne duc cu gîndul mai degrabă la episodul, nu cu mult mai vechi, din anii de voievodat ai lui Andrei Lackfy ( ), cînd s-au produs în Ţara Haţegului execuţii a unor cnezi români 27 ). Satele lui Cîndea au putut fi încă de atunci confiscate şi trecute în stăpînirea efectivă a castelanului cetăţii regale de la Deva, iar fiii cneazului ucis, refugiaţi în Ţara Românească, au putut produce în anii următori - şi chiar în dificultăţi autorităţilor regale din Ţara Haţegului şi din părţile Streiului, în funcţie de evoluţia raporturilor dintre Ungaria angevină şi voievodul transalpin. A treia problemă pe care ne-o punem este aceea a temeiului stăpînirilor cneazului Cîndea, cu alte cuvinte dacă el a fost cîndva beneficiarul unei diplome de danie ce s-a pierdut sau rămîne a fi descoperită, sau dacă el îşi stăpînea satele pe temeiul unei situaţii de fapt, acceptate tacit de autoritatea regală dar lipsită de confirmare expresă. Documentele din 1377 califică fostele stăpîniri ale lui Cîndea ca fiind Kenezyatis", deci stăpîniri de drept cnezial. Pe de altă parte, execuţia prin ştreang se aplica pe atunci oamenilor de rînd, nobililor fiindu-le rezervată, aproape fără excepţie, în caz de infidelitate, moartea prin spadă. Se exclude deci de la bun început eventualitatea ca o diplomă de drept nobiliar să fi fost acordată cîndva lui Cîndea. Rămîne în discuţie existenţa sau inexistenţa unei diplome de drept cnezial. Problema este importantă în special pentru cunoaşterea modului în care au evoluat raporturile dintre autoritatea centrală a regatului şi feudalitatea românească din această zonă. Ţinînd seama de analogiile pe care le constatăm în Ţara Haţegului şi în regiunile învecinate, ca şi de acelea din alte părţi ale Transilva- 79

82 niei 26 }, ni se pare mai mult decit probabil ca cneazul Cîndea să nu fi fost niciodată beneficiar al vreunei diplome de danie acordate de rege, de voievod sau de altă autoritate, ci ca el să-şi fi stăpînit satele în virtutea unei stări de fapt, creată independent de iniţiativa puterii centrale şi chiar preexistentă, sub anumite ~specte, pătrunderii în aceste locuri a autorităţii efective a regatului. Asemenea stăpîniri cneziale au fost exercitate de feudalitatea românească din Ţara Haţegului sau din alte părţi ale Transilvaniei atît înainte de veacul al XIV-lea cit şi în tot cursul acestui veac, cind satele respective au fost grupate în districte ce depindeau administrativ de cetăţile regale şi erau desemnate ca domeniu regal" sau ca pertinenţe ale cetăţii regale", chiar dacă sub această formulă se ascundea stăpînirea efectivă a unui cneaz lipsit de diplomă regală dar acceptat tacit sau prevăzut cu diplomă de danie de drept cnezial 39 ). Confiscarea unor asemenea sate nu trebuia să facă obiectul unui act expres, cu atît mai mult cu cit în aceeaşi vreme confiscarea unor sate stăpînite cu drept nobiliar de către cnezi români nu s-a produs prin asemenea acte ci doar a fost menţionată - şi nu în toate cazurile - în actele de danie a satelor respective, emise ulterior unor noi beneficiari 30 ). Din toate aceste motive, nu ne putem aştepta la descoperirea unor noi documente care să aducă precizări în plus asupra familiei cneazului Cîndea, a împrejurărilor în care el a fost ucis şi mai ales asupra vechimii stăpînirilor exercitate de această familie. Ultimul dintre aspectele menţionate a fost condiţionat fără îndoială de evoluţia raporturilor feudale din sinul societăţii româneşti din această parte a Transilvaniei. Ajungem astfel la a patra şi ultima întrebare. Cine a fost în realitate cneazul Cîndea şi ce rol a avut el sau familia lui - ne referim în primul rînd la înaintaşii săi - în această zonă învecinată şi strîns legată de Ţara Haţegului. Pornind de la nume şi de la destinul personajului, o apropiere între el şi cneazul Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori 31 } ni se pare foarte atrăgătoare. Ar trebui dovedit pentru aceasta că cneazul Cîndea pomenit de documentele din 1377 a fost ucis înainte de Cît despre localizarea distinctă, rezultată din documente, a lui Cîndea din Chitid-Ocoliş şi a lui Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori, ea nu reprezintă un impediment ci mai degrabă un argument pentru identitatea dintre cele două personaje. Ne gîndim la faptul că şi cnezii din Streisîngeorgiu stăpîneau sate în Ţara Haţegului, în imediata vecinătate a satelor lui Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori. Cu alte cuvinte, vecinătăţii atestate documentar pentru cele două familii pe valea Streiului \-ar corespunde şi o vecinătate de stăpîniri în Ţara Haţegului. Şi aceste două situaţii nu ar fi excepţionale deoarece documentele oglindesc existenţa şi a altor cazuri de familii cneziale din Ţara Haţegului avînd relaţii patrimoniale în zonele învecinate, relaţii ce sugerează ramificarea familiei dintr-un trunchiu comun mai vechi 32 ). Nu mai este nevoie să subliniem cit de importantă ar deveni această constatare, în situaţia în care ea s-ar verifica la mai multe cazuri particulare, pentru înţelegerea istoriei românilor din sudul Transilva. niei în perioada anterioară veacului al XIV-lea. Există desigur argumente şi împotriva identificării lui Cîndea din Chitid-Ocoliş cu Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori, dar ele nu ni se.par a. fi irefutabile. Astfel, împrejurarea că văduva celui de al doilea reprimeşte încă din 1359 trei sate confiscate de la soţul ei nu este de-.80

83 cisivă deoarece nu putem avea certitudinea că au fost înapoiate toate satele confiscate 33 ) şi mai ales datorită faptului că, absolut inexplicabil, fiul celui executat, care la această dată nu mai putea fi un copil nounăscut, nu figurează el ca beneficiar al reparaţiei poruncite de rege 34 ). De asemenea, faptului că familia, reprezentată prin nepoţii celui ucis, se bucură din nou de favoarea reprezentanţilor puterii centrale către sfîrşitul veacului 35 ), i se poate opune eventualitatea ca după 1377, unul din fiii săi să fi revenit din Ţara Românească în Transilvania. In sfîrşit, trebuie totuşi să notăm că numele de Cîndea nu este chiar atît de rar în onomastica cnezilor români din Transilvania, el întîlnindu-se în veacul al XIV-lea din părţile Albei şi pînă în Maramureş 36 ). Acestea ni se par a fi consideraţiile ce se desprind din analiza şti rilor documentare referitoare la familiile cneziale din zona care ne interesează. O parte a acestor consideraţii, aşa cum am arătat-o la locul cuvenit, nu depăşesc deocamdată stadiul de ipoteze. Dar credem a nu greşi socotindu-le ipoteze de lucru viabile, ce deschid cercetărilor viitoare perspective extrem de interesante, subliniind totodată rolul ce va reveni cercetărilor de teren completate şi verificate prin săpături arheologice. In încheiere şi pentru a reveni la spada a cărei descoperire ne-a prilejuit aceste rînduri, socotim că apartenenţa ei la mediul social-istoric pe care l-am descris este în afara oricărei îndoieli. Apariţia ei într-o zonă de sate româneşti, în afara drumurilor folosite curent în veacurile XIII-XIV şi pe o moşie despre care ştim că Îin aceeaşi vreme a fost stăpînită de cnezi români, exclude posibilitatea ca piesa să fi aparţinut unei persoane venind din afara acestui mediu. O spadă a reprezentat în acea epocă o armă relativ rară şi în orice caz destul de scumpă pentru a nu fi pierdută sau îngropată oriunde. Pe de altă parte, spada a fost în veacurile XIII-XIV o armă folosită prin excelenţă de membrii clasei feudale, care luptau călare. Cnezii români din Transilvania au folosit-o în mod curent şi în acest sens, în afara menţiunilor despre participarea lor la campaniile militare ale vremii, ne putem referi la tablourile votive care îi reprezintă cu spade de cavaleri 37 ). Precizarea datei la care spada prezentată a ajuns în pămînt în hotarul Gridului depinde de cel puţin doi factori. In primul rînd, ea este condiţionată de datarea acestui tip de arme în Transilvania şi am văzut că, sub acest aspect, ne putem gîndi atît la a doua jumătate a veacului al XIII-lea cît şi la prima jumătate a veacului următor, deoarece evoluţia tipologică a spadelor romanice a fost lentă şi o astfel de armă a putut fi folosită vreme mai îndelungată în aceeaşi familie. Intr-al doilea rînd, trebuie să ţinem seama de informaţiile despre producerea, în regiunea ce ne interesează, a unor evenimente care să explice pierderea sau ascunderea spadei. După cite ştim, între limitele pe care le-am fixat, au existat trei asemenea momente. Cel mai vechi se plasează în primii ani de domnie ai lui Ladislau Cumanul cînd în părţile Hunedoarei s-au produs răscoale iar pe valea Streiului s-a desfăşurat o campanie militară 38 ), evenimente de care cnezii români din regiune nu au putut rămîne străini. Următorul s-a petrecut în deceniul al doilea al veacului al XIV-lea, cînd în regiune s-au produs lupte între s'1

84 partizanii şi adversarii regelui angevin 3 ~). Avem toate motivele ca să-i socotim pe cnezii români implicaţi şi în aceste evenimente 411 ). In sfîrşit, al treilea moment este cel din timpul voievodatului lui Andrei Lackfy, ale cărui acţiuni represive au fost îndreptate împotriva feudalităţii româneşti. S-ar putea ca alegerea uneia dintre aceste trei alternative să ne fie uşurată de cercetările arheologice viitoare. NOTE 1. Mul~umim şi aici preotului Ioan Şerbănescu,.fiul descorperitorului, icare ne-a dat spada sipre publicare. La recuno.aşterea de supra!a,tă pe care am incen:at să o facem, am găsit locul descoperirii ocupat de culturi. Verificarea de teren rămîne pen1ru viitor. 2. Aşa-numitul.,şanţ pentru scurgerea sîngelui" - Blutrinne. 3. A. Bruhn-Hoffmeyer, Mlddelalderens tveaeggede svaerd, Kobenhavn, 1954, voi. I, p Idem, cf. şi voi, II, p. 56 şi urm. ; pi XII. 5. Ibidem, ; pi. XIII-XVIII ; cf. şi W. Boeheim, Handbuch der W.aifenkunde, Leipzig, 1890, p A. Bruhn-Hoffmeyer, op. cit., voi. I, 'P 189 şi planşele in voi. II 7. M. Glosek-A. Nadolski, Miecze srednlowieczne z zlem polsklch (Acta Archaeologlca lodziensia, 19), Lodz, 1970, nr. 3 (pi. I), 16 {pi. V), 23 (pi. VIII) şi 60 (pi. XX). AutorH clasifică spadele poloneze după criteriile tipologice stabij.ite de R. E. Oakeshott, The sword in the age of chlvalry, London, 1964; aceaistă din urmă lucrare nu ne-a fost.accesibilă. 8. I. Szenrdl'et Ungartl.sche Kriegsgeschlchtllche Denkmăler, Budaipest, 1896; analogii p ar tiale cu spadele publicate sub nr. 151 şi 156, datate în sec. XIII şi XIV. Nu ne~a lfost din,păicate ac'cesibilă Lunarea mai nouă a lui I. K.almăr, Săbel und Sohwert ln Ungarn, în Zeltschrlft fiir histortsche Waffen-u. Kostiimkunde, Berlin, torn. XIV. 9. E. Lukinich, Documenta hlstoriam Valachorum in Hungaria lllustrantia, Budapest.a, 1941, p Este vorba pe de-o parte de părtile in.possessionibus Zentgeorigh... Pathak, Cred et Kysfalu" iar pe de altă parte de păr1ile in possei- 5SJionibms Zala spathaka et Fen)ftala1h". P.athak eiste Valea S:îngeorgiUJlui iiar Kysfalu este Strei-Săcel. Se pare că Fenyailath este saitul Mălăieşti, de Umgă Sălaşul de Sus (of. şi R. Popa, Dle Burgen der Terra Hatzeg, în Dacia, N. S., XVI, 1972, sub titpar). Sohim1bul, su.pus 51pre îmtărire regelui Sigismund, rpoal't1i data de 13 iulie 1392, fiind încheiat în tabăr1i împotriva turcilor" şi este prev1izut cu o clauză pentru cazul morţii unuia dintre contractanti. S-ar p1irea deci că avem de-a face cu un act închei at ffn ajunul unei bătălii şi în pre ajrrna pericolu lui rnortii, 1pentru rpunerna La cale a celor lumeşti". D r În pofida schimbului înt1itit de rege, doisprezece ani mai tîrziu, fo 1404, aflăm că moşia s au 'cnezatul Va1lea Să1laşului" ern Stăipînit în continuare de Cîndreş fiul lui Grigore, în dev1ilrnăşie cu rudele sale printre care şi La~cu fiul lui Nicolae din Streisîngeorgiu (Hurmuzaki, Documente, h, p. 428 şi E. IMăly;usz, Zslgmondkorl okleveltar, voi. II, l, Bud111pesta, 1958, rp. 399, nr. 3368). Documentul rprecizează că Cî.ndteş fiul lui Grigore este bunicul acestui Latcu fiul 'lui Nicolaie { cf. şi N. Iorga, Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal ( ), în An. Ac. Rom. Mem., Secţ. Ist., seria III, tom. VI. 1927, p. 173). Cu toat1i potrivirea de nume, de nume a l tatălui şi chiar a desemnării ace lui! aşi s.ait ca loc de origine, se pare că cei doi Latcu fiul lui Nicolae" pomeniti la 1392 şi 1404; nu sînt idenitici. Dacă putem a< cepta ica bunicu!l şi neipo.lul 1să ia 1parte La aceeaşi ca.mrpanie mihtară, presupunînd că primul avea de ani iar al doilea era un adolescent, obsef'văm în schimlb că J.a S1reisîngeorgiu este me.ntionat la 1377 un rpersonaj numi t Niicolae, dar c.ar e l!lu esite.~iul lui Oîndres ci al unui oarecare Ladislau (d. nota următoare). Dar indiferent de aceste nepotriviri, ce se pot datora eventual unor greşeli de cancelarie, este evident că schimbul de moşii pe care l-au încheiat cei doi în 1392 are o altă expl'.catie. Nici pentru satele de ipe Strei şi nici pentru cele din Ţara Haţegului, nu ştim ca familia să fi obtinut înain1e de această dată o rnnfirmare în stăpînire, He şi cu drept cnezial, din partea regelui. Abia diploma din ll\04, mai suiscita lă, re.prezintă o ast.fe.j de rconfirmare. Dar iin acest caz s'chiimibu1" di.n 1392 nu a fost decît o simulare, în scopul obtinerii 'Pe cale indirectă a unui act regal în care să fie atestate moşiile res,pelctive. Locul şi momentul ales nu 1purteau fi mai bune. 82

85 In altă ordine de idei, menţiunea relatio domini Drag Woyuode" de pe întărirea regală a &chlmbului" (op cit., loc. cit.) este pe atît de neaşteptată pe cit de plină de sugestii. Aoest personaj, care a intervenit aşadar la rege pentru aprobarea schimbului, nu este altul decît Drag!fiul lui Sas 'şi ne.potul lui Dragoş descălecătorul" Moldovei. un.ah dm::ujit1ent din a celeaşi zile {25 iul" e în tabără îrnjpotf'ilvia 'turcilor" ; Documenta VaJachorum, IP 434), dovedind!prezenta s1a în oaste a r egală. Drag era la această dată, împreună cu tratele său Bale, comite de Sătmar, Maramureş şi Ugocea, iar titlul de voievod ii venea tot din Maramureş (c f. discutia detaliată în R. Popa, Ţa:ra Maramureşului în veacul al XIV-iea, Bucureşti, 1970, p Şi 248) dar nu avea nimic de-a face cu comitatul Hunedoarei sau cu cetătiie regale de acolo. Intervenţia pe lîngă rege a lui Drag nu se jushfică decît pentru cazul în care cei doi cnezi hat egani erau sub comanda sa militară în tru- 1pul de oaste [pe care îl conducea. Doi ani mai 1tîrziu, -în adunarea de la Turda, intervenţi.a pe lîngă rege pentru cneazul Dobre din Leşnk o face, aşa cum este firesc, voievodul Transilvia.niei (Hur.muz-aki. Documente, I, 2, p. 354). Rezultă aşadar că cel puţin în unele dintre expediţiile militare ale regatului din veacul al XIV-iea, cnezii români din Transilvania.au luptat într-un corp de o aste aparte, indiferent de comitalele din care proveneau şi că drăgoseştii au jucat în acest sens, Ia sfî~itul veaculu'i numit, un rol ce depăşea limitele nord-v estului transilvănean. 10. Documenta Valachorum, p Petru fiul lui Zăicu din districtul rîului Strei" este desemnat ca fiind 1fratele lui Nicolaie fiiul lui Ladislau din Streisîngeorgiu", relatie ev'ident imposibilă în aifară de cazul în care ar fi vorba de frati după mamă. AI doilea document "Precizează că este vorb a de, fra.ţer patruelis", deci văr după tată (ibidem, p. 272 şi 273). Aceasta înseamnă că Zăku din Strei, cel mai vechi personaj cunoscut din familia cnezială de Ia Strei ( cj 1şi nota 2 a editorilor) a fost frate cu Ladislau din Streisîngeorgiu şi că anonimul lor tată a stăpînit foarte probabil, în primele decenii ale veacului a'l XIV-iea, atît satul Strei cît şi Streisîngeorgiu. 11. Pisania biser;cii afirmă că a zidit jupanul Cîndreş şi ju:panita lui Nistora şi fiii lui. şi s-a să viîrşit şi s-1a!scris (NAiPLSiASE - 5- a zugrăvit?) 1în ian ul 69'17 (1408), octomvrie 2 zile" (N. Iorga, op. cit., p. 172) dar biserica este în mod cert mai veche. Pe uiterii slil"stice, monumentul a fost datat la sfîr.şitul secolului XIII (V. Vătăşianu. Istor.ia artei feudale în lările române, voi. I, Bucur e.şti, 1959, p. 82; Entz Geza, Die B~ukunst Transsilvaniens im Jahrhundert, în Acta Hlstorlae Artium, XIV, Budapesta 1968, p. 31; V. Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Bucureşti. 1968, p ). Posedăm şi dovada documentară a existentei bisericii în veacul ail XIV-iea. In fond, numele satului se datorează hramului bisericii. acela de Sf. Gheorghe, iar acest nume apare încă din 1366 (of. nota următoare). Dar cum o biserică de piatră nu s-a zidit în loc pustiu, s-ar putea ca satul să Jfi avut înainte de sfîrşitul veacului XIII un alt nume. Revenind la personajele reprezentate în tablo.ul vobv şi pome n'.te,de [pi sanda din 1408, notăm că ju1oanul Oîrudreş nu 1poate fi decît C!ndreş fiul 'lui Grigore", atestat ca fi.ind din Streisîngemg iu la 1392 şi ca fiind cneaz de Ha teg" la 1404, jupanul Latcu este fie nepotul de fiu al lui Cîndreş, f'.e mai degrnbă o altă rudă a acestuia {cf. discuţia mai sus la nota 9) iar Vlaicu este, dacă N. Iorga a citit bine inscriptia, unul d. ntre fiii lui Cîndreş. Avem totuşi motive să ne îndoim de -întregirea lltovoiu.propusă de editor pentru moşul lor". S-ar "Putea ca după o curătire atentă, textul să mai rez erve surprize. 12. In 1366, un I(oan?},fiul lui Simion de Zengurg" apare ~ntr-o listă de oameni ai regelui ce trebuiau.să asiste la o hotărnide controversată (Documenta Valachorum, "P Opinia editorilor, ă personajul nu ar fi din Streisîngeorgiu deoarece acest sat.s-ar afla prea departe, este lipsită de temei. Dimpotrivă, Streisîngeorgiu este în imediata vecinătate a mo şiei hotărnicite iar celelalte patru personaje din lista de oameni ai regelui sînt toate de 'Pe valea Streiului). In 1404 Cîndreş de Zentgyorgy" este şi el om al regelu1 (Hurmuzaki, Documente, h, p. 433) şi tot a.tund apare în aceea.şi calitate Latcu din Streisingeorgiu (ibidem, p. 434). 13 Pentru Dineu Mare şi Dineu Mic, aflate înainte de 1405 în pertinentele" cetătii Deva şi de,semna1e în 1421 lca iposse-ssion<e<s v al1ahales", cf. MaJyusz, Zslgmondkori okl., II 1, p. 493, nr şi C. Suciu, Dlclionar istoric al localltăţilor din Transilvania, voi. I, Bucureşti, 1967, p Pentru cnezii din Călan pomeniţi Ia 1387, cf. Documenta Valachorum, p Şi Sîntămăria de Piatră, 0sat cotropit de o familie de nobili catolici probabil încă din secolul XIII, este desemnat la 1444 ca possessio nostra wolachica" ; cf. Documente.privind lstol'ia României, C, Transilvania, s ec. XIV, vol. IV, p şi Entz, op. cit, p. 157, unde satul este confundat cu Sîntămăria-Orlea. 14. D.I.R., C, Transilvania, sec. XIV, voi. IV, p Satul a fost stăpînit in'că diai secolul XIH, su.b lllumele de Sobthesthelek de către nobilif din Ulieş, Jar la 83

86 înceiputul,seco1luluii al XIV-!ea,.aîrud a ajulll.5 în s1~înirea f arniliei,din Pestiş, şi-a schimbat numele. Com~tele Botyz din această din urmă familie,,eponim,al noului nume, este 'JlOmenit la '1302 (ibidem, voi. I, p ) 15. D.I.R., C, Transilvania, sec. XIV, voi. III,,p Pe la 1350 este pomenit Baas fiul lui Ştefan de Bachy" (Oii> cit., voi. JV, p. 526). I.n 1357 apare un.peteu fiul lui Tiburţiu de Bachy", cf. Zirnmermann-Werner, Urkundenbuch, II, IP D.I.R., C. Transilvania, sec. XIV, voi. III, 'P Documenta Valachorum, p ; cf. şi mai sus nota Quin eitiarn iidem fiii dicti Kend quai!ljplurimas infitdelitates de 1partibus Transsalpinis domino nostro regi faciunt et facere conantur indefesse - (ba chiar '1i acei fii ai z isului Kend tii fac şi se străduiesc a-i face stăpînului nostru regele multe fapte de necredinţă, dinspre Tara Românească). Prin bunăvoinţa. colegului Sabin Bellu, căruia îi mulţumesc şi aici, am putut folosi documentele ;pregătite pentru tipar de colectivul Institutului de Istorie din Cluj. 19. C. Suciu, op. cit., I, p. 97. Identitatea se im.pune datorită faptului că. doud Chitiduri" sînt menţionate pînă 'În secolul XVI (ibidem, p. 144) deci ulterior momerutullui în care celelalte 1Sate din împrejurimi sînt menţionate fiecare cu numele său. 20. Prima identi.ficare la Osanki Dezsi:i, Magyiarorszag.torteneliml folclr ajza a Hunladlak Koraban, voi. V, Budapesta, 1913, p. 67 ; a doua (cu trimitere la Csanki! ) în Documenta Valachorum, p. 272, nota 6 şi C. Suciu, op. cit II, p Documenta Valachorum, 1) ; sub ducbus Kenezyatis exisitentes, que Vlirlelicet sub Kenezya.tu condam Kend et 1fi!iiis eorum fuissen.t". 22. In 1391, aceleaşi trei sate aipar ca fiind dăruite de rege lui Ioan şi Ştefan, fiii lui Nicolaie de ibem:::ench" {Binţinţi - B7.1 Aurel VJaicu ; d. Do'Cumenta Valachorum, p ) ceea ce îi determină pe editori să creadă că familia din Bin Unti ar fi de origine românească şi chiar că ar fi identică cu aceea din Streisîngeo:rigiu (Ibidem, nota 2 1precum şi p. 399 unde este voi\ba de loa.n fiul lui Nicolaie din BinUn~i, castelan de H~eg ). Aceiaşi editori enll/il1eră familia din Binţiruti (Bencenci) printre feudalii maghiari din secolul al XIII-iea (I cf. op. cit.,,p. 160). Este vorba desigur de o familie străină de valea Streiului iar actul din 1391, constînd din supr-apunerea unei diplome de drept nobiliar peste una mai veche de drept cnezial, a fasemnat o încercare de cotropire!avorizală de demnitatea ocupată la Haţeg de către Jo.an din Binţinţi. Cum s-a rezolvat acest conflict şi care a fost soarta ulterioară a satelor pomenite sînt subiecte ce depăşesc sfera de preocupări pe care ne-am propus-o aici. 23. M. Holiban, Deposedări şi judecăţi în Haţeg pe vremea angevinllor, ~n Studii, 5, an XIII, 1960, p Documenta Valachorum, p Istoria României, VIOI II, Bucureşti, 1962, p Ibidem, p. 349, a. şi M. Holban, Contribuţii la studiul raporturilor dintre Ţara RomâneillSCă şi Ung,ailla angev1ină (Roiul lui Benedict Himfy în legătmă cu problema Vidinulul), dn studii şi materiale de istorie medie, I, 1956, ip. 7 şi urm. 27. Documenta Valachorum, p Cf. şi M. Holban, Deposedări şi judecăţi in Haţeg, :p Din documentele care ni s-au păstrat, rezultă că cea mai veche întărire, şi aceea de drept cnezial. acordată unei familii cneziale din Ţara Ha tegului, datează di.n 1359 (Documenta Valachorum, p. 143). Pentru samnhica tia documentelor din 1315 prin care familia din Brithonia" a ajuns în posesia unei diplome regale privind stăpînirea moşiei sale (D I.R. C, Transilvania, sec, XIV, v-01. I, ip şi 239) 1vezi M. H-0Lban, op. cit., l)j ln aceas~ă zonă, dirpll.omeile de ~ntărire acordiaite cnezilor românii se plasează, cu foarte fpa.litine exiceiptii, aibi,a in :tilll\pul domniei lui Sigismund de Luxemburg şi în vremea lui Iancu de Hunedoara. 29. M. Holban, In jurul.publicării recente a unor documente inedite din secolul al Xiii-lea privitoare la românii din Transilvania, în Studii, 4, tom. 19, 1966, p ; R. Popa, Ţara Maramureşului, p. 168 şi urm cu bibliografia mai veche, 84

87 1 30. R. Popa, Ţara. Maramureşului, p. 188 şi passim Pînă şi confiscarea satelor lui Bogdan din Cuhea, fost voievod al Maramureşului, nu ne este cunoscută printr-un act expres ci este menţionată în diiploma prin care aceste sate au fost dăruite, cîtiva ani mai tîrziu, drăgoşeşti!".lr secolul XIV-XV, Sighet, 1900, p. 57). (I. Mihalyi, Diplome mal'alllureşene din 31. Despre ac est Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori, fiul lui Nicolae zis Cîndea din Rîu de Mori, iştim că nu mai era în viată la 1359 cînd regele Ludovic I porun,eşte să-i fie înapoiate văduvei sale satul Rîu de Mori şi alte două sate învecinate, Nucşoara şi Sibişel, ce fuseseră confisca,te (Documenta Valachorum, p. 143). R,e-zultă implicit că acest Mihail Cîndea a fost executat pentru răzvrătire împotriva autorităţii regale sau a repr ezentantbor ei. 1Cf. şi M. Holban, Deposedări şi judecău in Haţeg, p Despre famma cnezială din Rîu de Mori, c.f. Sz,abo K., A Kendefiek, în Szazadok, 1868, p şi V. Motogna, Pam.lila nobilă Cînde in documentele veacului al XIV-XVI-lea, în Revista Istorică, p an XII, nr. 4-6, 1926, 32. Aceste cazuri stau fo atentia noastră pentru monogra.fia istorică a Ţării Haţegului, pe care o pregătim. 33. Actul regal nu s-a păstrat decît sub formă de re.gest in arhiva familiei Kendefy. Dar chiar dacă ni s-ar fi ipăstra;t originalul iporuncii reg ale, ne putem îndoi asupra existentei vreunei precizări în această chestiune. Devreme ce Mihail zis Cîndea din Rîu de Mori şi-a stăpînit înainte de moarte satele fără întărire regală sau cel mult cu întărire de drept cnezial, *recerea acestor sate în administrarea directă şi efectivă a castelanului cetătii regale nu -a necesitat formalită<ti juridice care să lase urme în actul reparator, care în acest caz a fost doar partial. 34. Despre acest fiu al lui Mihail Z'iS Cîndea din Rîu de Mori, care se numea tot Gîndea (!! ) nu avem infonrnatii directe. El este atestiat aibia 1'a 1394 ipentru ipredzarea aocen:dentei urma1şhor săi (Ioan şi Cîndea, fiii l.ui 10în'dea, fiul 1Jui Mihail" ; Documenta Valachorum, p. 481). Dar de vreme ce aceştia erau la 1394 destul dro! virstnici pentru a H beneficiarii unei diplome de ~ntărire, atunci şi tatăl lor trebuia să fie cel putin adolescent cu 35 de ani înainte. 35. Cf. diploma citată în nota anterioară, emisă de voievodul Transilvaniei Frank de Szecseny In ea se.precizează existenta a încă două diplome de întărire emise anterior de voievozii Ladislau de Losoncz { ) şi Emeric Bubek ( ) care :însă nu ni s-au.păstrat. Oricum, exceptînd o reparaţie parţială acordată văduvei lui Mihail zis Oîndea în 1359, nimic nu se împotriveşte plasării după 1380 a epocii de a scensiune pe care a cunoscut-o apoi familia. 36. Vez'i printre altii comes Nicolaus filius Kendth" care la 1381 era cneazul c~tlului din Alba Iulia.şi :poseda munţi, (Documenta Valachorum, p. ~94) sau cneazul Oîndeia ddn Virişmort, care la 1385 era jude al nobiiji]or din Marnmureş (R. Popa, Ţara Maramureşului, p ). 37. Jupanul Cîndreş din Streisîngeorgiu este reprezentat, în tabloul votiv discutat mai sus, cu o spadă care datorită repictării din secolul al XVIII-iea a devenit o s~bie uşor curbată, specifică acestui.din urmă veac. Spa;dele cu care sînt rerprezen.tiaţi jn;panu1l Bălea şi fiul său.în tabloul votiv al bisericii din Criş'dor, datînid de la sfîrşitul 'secolului al XIV-iea (V. Drăguţ, Pktura.murală idin Transilvania (sec. XIV-XV), Bucureşti, 1970, p. 30 şi urm., fig. 27) sau foceputul celui următor (V. Vătăşianu, op. cit., p 404), sînt şi ele caracteristice epocii ân care au fost pictate. 38. Istoria României, II, p Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, 1971, p Pentru participarea c-aste'lanului de Haţeg, paruzan al regelui Carol Robert, la lwptele ipentru cucerirea cetătii Deva deţinută de adversari ai angevinilor, of. M. Holban, Despre raporturile lui Basarab cu Ungaria angevină şi despre reflecflarea campaniei din 1330 in diplomele regale şi în Cronica Pictată, in Studii, 1, tom. 20, 1967, p O situaţie S'imilară se constată iîn Maramureş, unde cele mai vechi diplome acordate cnezilor români se pl<i.sează tocmai în anii luptelor desfă,şurate pe Tisa Superioară între partizanii şi adversarii regelui angevin ; cf. R. Popa, Ţara Maramureşului, p

88 .,.. _ - 30rm O Fig. 1. Spada medievală de la Grid.

89 stie. ~ CA LANUL 1219 BRETEA STREIUW e 109 Â 942 o 1 2 s... 5~ _... ~...,..., ~ X LOCUL DESCOPERIRII Fig. 2 Valea Streiului în zona Streisîngeorgiu-Grid.

90 EIN MITTELALTERLICHES SCHWERT IM STREIU-TAL UND EINIGE DARAUF BEZOGENE HISTORISCHE BETRACHTUNGEN (Zusammenfassung) Das Schwert wurde im Jahre 1971 zufăllig in der inăhe des Dorfes Grl.d (Stadt Călan, Kreis Hunedoara) gefunden. Bis auf den mangelnden Knauf Ist es ln zlemllcb gutem Erhaltungszustand. Nach formenkundllchen Standpunkten zu urtellen, gehorl es ln das 13. Jh. Angesichts der besonderen slebenbiirgischen Umsiănde datlert der Veri. das Schwert ln die zwelte Hălite :des 13. Jh. ohne dabel die Mogllchkeit aus.:wschllessen dass eine derartlge rziemlich 1leure W.afl!e lăngere.zeit ln Gebr1au1ch war <"O dass sie erst in der ersten Hălfte des 14. Jh. verloren gegangern oder elngegraben \Vo rden sein ko nnte. Ole ăltesten schriftlichen Urkunden, die sich auf Grid und die benachbarten Dorfer beziehen, Zeugen vo.n deren Rumănentum. In der Gegend slncl zwei rumănlsche Knesergeschlechter bekannt. Der Sitz der ersteren lag ln Streisîngeorglu oder ln Strel. wo.noch die.am Ausgang des 13. Jh. erhobenen Hofka.pellen zu sebein slnd. As das Dori Grid im Jahre 1392 zum ersten Male urkundllch erwăhnt wlrd, gehort es diesem Geschlecht, das auch Dorfer aus dem nahegelegenen Hatzeger Land zu selnem Besltz zăhlte. Das zweite Knesengeschlecht scheint bloss ein einziges Mal im Jahre 1377 erwăhnt zu sein, als die von elnem gewissen, 1wegen Untreue hingerlchteten Ctndea beschlagnahmten Nachbardorier den obenerwăhnten Knesen 1aus Strel und Strelsîngeorglu geschenkt werden W eiterhin wird die Moglichkelt 1errortert, dass dleser 1377 beglaublgte Cindea von Chltld-Ocoliş, derselbe ist wie Michael Cîndea!VOD Rîu,de Mori. ebenfalls aus dem Hatzeger Land, von dem bek':lnnt ist. dass er wegen Treulosigkell hlngerlchtet wurde. Das Verhăltnis 1zwischen der Zeitstellung des Schwertes iund iden in diesem igeblet bekannten Zeitgeschehen Iăsst drei Mogllchkei!ten zu, um den Zeltpu.nkt zu bestlmmen, zu dem das Schwert ln den Boden gelangte. Es konnen dlese seln : zur Zeit des Feldzuges im Streiu-Tal gegen den oltenlschen Fiirsten Litovol; 2. zu Beginn des 14. Jh zur Zeit der hler ausgetragenen Kămpfe zwlschen den Getreuen und Gegnern des Konigs Karl Robert von Anjou oder 3. zur Zeit der vom Fiirsten von Siegenbiirgen Andreas Lackfy gegen den rumănischen Knesen elngeleiteten Untedriickungsmassnahmen. Veriasser erachtet, dlass ln keiiner dieser Mogl:Jchkeiten dlas Schwert von den sozlal-historischen Gegebenheiten des betreffenden Gebietes getren.nt werden kann. das es mit den erwăhnten Knesengeschlechtern verbunden ist. VERZEICHNIS DER ABBILDUNGEN 1..Oas mittel1aherliche Schwert von Grid. ~. Der Streiu-Tal in der Gegem:I Strei1sLngeorgiu-Grid.

91 Conslderafil asupra cauzelor răzvrătirii f ăranllor din Dobra (comltat Hunedoara) la 1721 IOSIF JIVAN Prin declaraţia întărită de dieta întrunită la Făgăraş, în 13 mai 1688, ia sfîrşit perioada,suzeranităţii turceşti în Transilvania şi începe perioada suzeranităţii austriece, care durează pînă la ). Noul regim era mai apăsător asupra maselor producătoare. Fiscalitatea şi întreţinerea armatei erau sarcini noi şi deosebit de grele 2). Datorită a~estora, a început lupta antifeudală şi antihabsburgică a maselor din Transilvania. Intre acestea se înscrie şi răzvrătirea ţăranilor din Dobra (comitat Hunedoara) din anul Răzvrătirea aceasta se cunoaşte, deoarece s-au ocupat de ea istoricii. Ceea ce atrage atenţia în această privinţă este faptul că părerile lor sînt diferite. Motivat de acest fapt, credem că este util să le înfăţişăm. Iosif Kemeny, tratînd nemulţumirile românilor din Transilvania, menţionează (traducere din limba maghiară): In anul 1721, după moartea generalului Steinville, a izbucnit scînteia răzvrătirii în Dobra (comit. Hunedoara), cînd românii de acolo, socotindu-se oameni lib-;:ri şi avînd îndrăzneala să nu recunoască domnia de pămînt a fiscului regal, s-au năpustit asupra cetăţii Deva, au ocupat porţile şi cetatea şi au izgonit pe militarii puţini aflaţi acolo. Drept semn pentru atac (răzvrătire), au tras clopotele, au închis (baricadat) drumurile cari duc spre Deva, cu copaci, căruţe şi şanţuri. Şi au îndrăznit, armaţi fiind, să se împotrivească puterii armate a comitatului, pînă cînd au fost învinşi de către armata austriacă" ). 3 Istoricul Kovari Laszlo 4 ) înfăţişează astfel această răzvrătire : aşa s-a întîmplat că decedînd Steinville, guvernatorul militar superior la 21 octombrie, la Deva, comandamentul militar a devenit vacant. Din lipsă de disciplină necesară şi datorită atmosferei de agitaţie transmisă din Ţara Românească ocupată, românii din comitatul Hunedoara s-au răsculat. S-au adunat la Dobra şi cu scopul de a scutura de pe ei sarcinile fiscului, ca proprietar de pămînt, au tras clopotele, s-au înarmat şi s-au năpustit asupra Devei. Au ocupat cetatea de la garda aflată a colo în număr mic. S-au instalat în cetate, însă a venit poporul înarmat; a împrăştiat pe răsculaţi şi peste puţin timp, răscoala a fost doborîtă". Gheorghe Bariţiu 5 ) ne arăta următoarele : Comitele Steinville a murit în 21 oct la Deva, şi cu moartea lui s-a curmat şi disciplina multă-puţină cită mai era, mai ales nobilimea şi funcţionarii fiscali nu ştiau de frica nimănui pe lume. Atunci, românii din comitatul Hunedoarei apucînd armele se adună la Dobra, trag clopotele în dungă şi pleawww.mcdr.ro /

92 că asupra Devei, unde ocupă fortăreaţa de la mica garnizoană ce era acolo. Se înţelege că, venind oaste la Deva, românii au fost scoşi din cetăţuie şi liniştea în acea parte a ţării fu restaurată". (Se menţionează că informaţia a fost luată din Erdely Tărtenelme (Istoria Transilvaniei, de Kăvâri L.). G. Bariţiu ne mai spune în continuare: Kăvâri susţine că, în acel an 1720, românii din comitatul Hunedoara, ca urmare a valului de răvrătire venit din Valahia - s-au răsculat. Dar acest lucru nu-i adevărat, căci acea lege barbară din 1714, sila de a lucra 3-4 zile pe săptămînă, fără nici o merinde în traistă, jafurile neîncetate ale funcţionarilor, necruţătoarea şi necurmata turburare a conştiinţei religioase în cei şapte ani de vacanţă episcopească, în fine şi morbul ciumei, au fost tot atîtea cauze, ca să ducă la disperare poporul". Istoricul Eudoxiu Hurmuzaki, în lucrarea sa Istoria bisericii române din Ardeal" 6 ), ne relevă următoarele : Românii mînaţi de desnădăjduire de siluitorii bisericeşti, întocmai ca de cei lumeşti, au căutat nu o dată apărare în răscoala armată. Astfel, în anul 1720, după moartea generalului comandant Steinville, a izbucnit o răscoală între Românii din comitatul Hunedoarei, care s-au adunat la Dobra şi au luat cu asalt citadela de la Deva, din care însă în curînd au fost alungaţi cu mari vărsări de sînge, de către trupele împărăteşti venite în urmă". Nicolae Iorga, citînd izvorul luat de la Hurmuzaki 7 ), scrie : Incă din 1720, Românii din părţile Inidoarei atacaseră Deva şi se luptaseră cu catanele". Făcînd analiza celor cinci relatări, găsim că în prima ţăranii din Dobra sînt menţionaţi ca iniţiatorii, participanţii la revoltă. In celelalte însă se arată că românii din comitatul Hunedoara au participat la atacul cetăţii. De asemenea şi la stabilirea cauzelor care au determinat izbucnirea revoltei, părerile sînt diferite. Nu s-a ţinut seama de semnificaţia celor enunţate că ţăranii s-au considerat oameni liberi şi au voit să se scape de sarcinile domeniului fiscal. Tot aşa, expunerile în totalitatea lor nu ne arată elementul esenţial al declanşării răzvrătirii, - scopul urmărit cu ocuparea cetăţii Deva. In această situaţie, în studiul de faţă ne-am propus să încercăm să aducem contribuţii la lămurirea problemelor pe care le-am arătat. La izbucnirea răzvrătirii, pe întreg cuprinsul comitatului Hunedoara, a existat un singur domeniu fiscal, domeniul cetăţii Deva. Acestuia i-au aparţinut Deva cu satele aparţinătoare, precum şi Dobra cu satele din jur. ~: Pentru ca să putem stabili care erau acei ţărani ce s-au considerat oameni liberi şi au luptat ca să scuture, să scape de grelele sarcini ale domeniului fiscal, vom urmări situaţia socială, economică şi militară a ţăranilor din a rele districte. In feudalismul dezvoltat, unele din autonomiile româneşti autohtone se păstrează mai puternic în părţile mărginaşe ale Transilvaniei. Insuşi ln districtele române~ti, pomenite pe domeniile cetăţilor, în secolul al XIV-lea, există urme ale vechilor autonomii româneşti, în organizarea lor internă: judiciară, administrativă şi militară 8 ). Pe teritoriul cetăţii Deva, avem exteriorizate realităţile, autonomiile româneşti menţionate mai sus. Dobra este amintită la 1387 ca district 9 ). 90

93 Menţinînd autonomiile româneşti, oficialităţile au cointeresat populaţia de la marginea ţării în apărarea fruntariilor. Pe linie militară deci, ţăranii din Dobra au prestat servicii militare la cetatea Deva, încă înainte de Acelea erau: să facă potere pe drumurile comerciale, să păzească şi să apere graniţa către Banat. Dobra se află aşezată la apus de Deva, pe valea Mureşului, pe cursul rîului cu acelaşi nume, la o distanţă de 33 km 10 ). De la Dobra pînă la grani.ţa Banatului către Lugoj, mai sînt 15 km. La 1387 Transilvania a ajuns să fie direct ameninţată de turci. In perioada 9 octombrie aprilie 1401, Stibor de Stiboricz a fost voievodul Transilvaniei. Acesta, în îndeplinirea hotărîrii dietei de la Timişoara, întrucît districtul Dobra se afla nemijlocit la graniţa cu Banatul, a schimbat îndatoririle militare ale cnejilor şi ţăranilor din acel district, le-a dat sarcini exclusive ca păzitori şi apărători de gra- niţă. Aceleaşi obligaţii le aveau şi apărătorii din alte ţinuturi mărginaşe ale Transilvaniei 11 ). Obligaţiile lor erau: pe lingă paza şi apărarea graniţei, şi facerea de iscoade şi aducerea de veşti despre mişcările turcilor. In executarea acestora, cnejii şi ţăranii se deplasau şi în Banat. Serviciul îl făceau călare. Drept dovadă că cnejii şi ţăranii din districtul Dobra şi-au îndeplinit cu vitejie şi conştiinciozitate acele obligaţii militare, avem diploma prin care voievodul Nicolae Csaki (ian mai 1426) a întărit libertăţile şi obiceiurile lor 12 ). Totalitatea nobililor, cnejilor, poporenilor şi iobagilor din districtul Dobrei au cerut în anul 1434, de la Ladislau Csaki, voievodul Transilvaniei (sept nov. 1434), să întărească libertăţile şi obiceiurile dobîndite de la tatăl său Nicolae Csaki. Ladislau Csaki, văzînd fidelitatea şi serviciile nobililor şi cnejilor, dovedite faţă de împăratul - rege şi faţă de el însuşi, - le-a dăruit libertăţi pe vecie: să rămînă în toate libertăţile şi favorurile dobîndite de la voievodul Csaki Nicolae, cu mai multe adăugiri. In ce priveşte drepturile lor, este demn de relevat că la acea dată au mai funcţionat scaunele de judecată româneşti în Deva şi Haţeg (sedes Deva et Haczok). Diploma cuprinde şi o nouă îndatorire pentru românii din Dobra, cînd se prevede: dar cu orice fel de scrisori sau misiuni ale voievozilor Transilvaniei, nobilii şi cnejii să fie datori să meargă cu rîndul (seriatim et ordinatim), să umble sau să trimită pe cineva". Această nouă îndatorire, pe lingă acele pe care le-am arătat, fără îndoială că este o sarcină grea. Ea ne arată însă încrederea mare pe care o are voievodul Transilvaniei în nobilii, cnejii şi ţăranii d'in districtul Dobrei. Peste castelanul şi vicecastelanul cetăţii Deva, ei, românii, au devenit militari subordonaţi direct voievodului Transilvaniei. Privilegiul a fost întărit şi de voievodul asociat, Cseh Peter. (Ladislau Csaki şi Cseh Peter, voievozi între 20 apr apr. 1437). In anul 1475, Dobra este menţionată ca oraş. Matei Corvin opreşte pe strîngătorii regali de dări (contributiones) şi taxe (taxe) să impună pe cetăţenii oraşului Dobra cu asemenea plăţi împotriva cărţilor sale privilegiale 13 ). Regele Matei Corvin, în diploma din anul 1478, a confirmat diplomele privilegiale ale voievozilor şi le-a recunoscut valabilitatea 14 ). La 4 octombrie 1494, regele Vladislav a dat de asemenea diplomă, la plin- 91

94 gerea judelui, juraţilor, celorlalţi orăşeni şi locuitori ai oraşului Dobra 15 ). Voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, la 1 febr. 1515, întăreşte diploma de scutire de dări a orăşenilor şi locuitorilor din oraşul Dobra, totodată porunceşte vicevoievozilor, castelanilor şi vicecastelanilor cetăţii Deva şi oraşului Dobra ca să respecte acele privilegii ale oraşului şi să nu mai vîndă vin, împotriva voinţei locuitorilor de acolo 16 ). După diplomele menţionate, urmează diploma dată de către regele Ferdinand, în primăvara anului 1552, prin care întăreşte diplomele cu imunităţi ale regelui Matei din 1475, a regelui Vladislav din 1492 şi a voievodului Ioan Zapolya din Principele Gheorghe Rakoczi II, la 1653, iar principele Mihail Apafy la 1664 întăresc privilegiile orăşenilor şi locuitorilor din Dobra. Baza economică a ţăranilor, în feudalismul timpuriu, o constituiau pămînturile dobîndite din partea obştilor săteşti, prin tragere la sorţi. In feudalismul dezvoltat, ei stăpîneau o parte a pămîntului în comun, 17 după obiceiul pămîntului ). Puterea feudală centrală a avut dreptul de proprietate eminentă (dominium eminens) asupra pămîntului în a ceastă perioadă. Datorită faptului că ţăranii au făcut slujbe militare, pămînturile le-au fost concesionate drept beneficiu. La data cînd voievozii Transilvaniei le recunosc libertăţile, drepturile şi privilegiile, concesiunea de pămînturi, din beneficiu se transformă în feud, în proprietate ereditară pentru ţărani 18 ). Principii Fancisc Rakoczi II şi Mihail Apafy au dat ţăranilor din Dobra, succesorilor lor precum şi urmaşilor acelora, pămînturile şi cele aparţinătoare : fînaţele, rîturile, păşunile, pădurile, apele, rîurile şi munţii. Obligaţiile lor militare erau foarte serioase şi stricte. Ţăranii din Dobra trebuiau să fie pregătiţi în permanenţă cu armele şi caii lor, pentru ca să poată fi trimişi în slujbe de pază şi apărare, în oricare parte a graniţei. La 1687, a fost ocupată cetatea Deva de către trupele habsburgice. In Deva şi jur, au fost aşezate cinci companii de dragoni. La această dată, desigur că a fost trimis şi un militar austriac drept conducătorul citadelei Dobra. Suzeranitatea Austriei asupra Transilvaniei este recunoscută de turci, prin pacea încheiată la Carlovitz în ziua de 26 ian In virtutea acesteia, Transilvania rămîne împăratului, cu districtele Lugojului, Caransebeşului, Almaşul cu o parte din Clisură, iară restul din Banatul Timişan rămîne în posesiunea turcilor 19 ). Consiliul de război din Viena, îngrijorat că turcii se mai află la graniţele Transilvaniei şi Banatului, în anul 1702, au înfiinţat trei districte grănicereşti. Primul de-a lungul Mureşului, al doilea pe valea Tisei şi al treilea pe Sava, lingă Dunăre. Acestea aveau menirea să apere graniţele ţării de incursiunile turcilor 20 ). Dar s-au luat măsuri, în acelaşi an, şi pentru întărirea graniţei Transilvaniei spre Banatul Timişan. S-a zidit o citadelă la Sibiu, s-a lărgit castelul fortificat de la Braşov, iar la Dobra s-au executat şanţuri şi 21 fortificaţii ). Pentru ţăranii din Dobra, cu anul 1703 a început o perioadă foarte grea în paza şi apărarea graniţei. Parte din iobăgime, din orăşenimea săracă, ţărănimea liberă şi mica nobilime a comitatului Hunedoara s-au alăturat răscoalei sociale şi antihabsburgice, condusă de Francisc Rakoczi al II-lea. Numeroase grupuri de răsculaţi au ţinut sub presiune 92

95 permanentă pe grănicerii din Dobra, între anii , întrucît forţau să treacă in comitatul Hunedoara 22 ). Anul 1712 aduce grănicerilor un inou serviciu împovărător, dar de mare folos pentru Consiliul de război din Viena. In pacea încheiată la Carlovitz, în anul 1699, s-a convenit de către austrieci ca cetăţile Lugoj şi Caransebeş să fie dărîmate, în schimb însă au fost distruse şi cetăţile aflate la sud de Mureş, care au rămas turcilor. Intre acestea a figurat şi cetatea Lipova 23 ). Misiunea ţăranilor din Dobra era deci pe lîngă cele existente ca să facă iscoade şi să aducă veşti dacă turcii au reconstruit cetatea distrusă de la Lipova, despre mişcările de trupe ale turcilor. De la Dobra, la 8 km, la Abucea, în spre graniţă, se ramifică un drum la Grind. De aici pleacă drumul de-a lungul Mureşului, spre Lipova. Pe acest drum grănicerii dobreni patrulau în îndeplinirea misiunii lor. Slujbele de această natură au ţinut pînă în anul 1716, cînd turcii au fost izgoniţi din Banat. Banatul era administrat de către militari de la această dată. In interior au fost fixate posturi militare la locuri mai importante. Astfel a fost aşezat şi un post de pază în faţa graniţei Transilvaniei, de la Dobra. A tît grănicerii dobreni, cît şi postul aveau îndatorirea de a semnala cetele turceşti răzleţe. Ostilităţile între austrieci şi turci au luat sfîrşit prin pacea înche la 21 iulie 1718, la Passarovitz. Noua politică pe care o urmează acum Casa imperială din Viena, iată a început încă în anul La stăruinţa ei, Dieta Transilvaniei votează în anul 1714 şi apoi în anul 1722, contribuţiile populaţiei destinate fortificării cetăţii Deva 24 ). Intărită, cetatea va avea un rol precumpănitor pentru a deveni un bastion al puterii centrale. Cetatea Deva a fost scoasă din cadrul domeniului în anul 1719, trecînd nemijlocit sub controlul Consiliului de război din Viena 25 ). Urmărind scopul de a încasa de la supuşi cit mai mari dări, Dieta Ungariei a votat legea LVII în anul 1715, potrivit căreia s-a ordonat conscrierea locuitorilor care trebuiau să plătească dări. S-au şi început lucrările în acelaşi an, dar din cauza ostilităţilor ele au încetat în anii Rescriptul din 1720 revine şi ordonă continuarea şi terminarea lucrărilor de conscriere pînă la sfîrşitul aceluiaşi an 26 ). Dispoziţiunile acelei legi nu s-au aplicat în Transilvania, deoarece aici, cu începere din anul 1713, s-au făcut conscrieri anuale. S-a dispus ca acele conscrieri să fie totalizate în anul ). Văzînd împrejurările existente, deoarece în anul 1720 turcii nu se mai aflau în Banat, iar linia de graniţă s-a mutat în afara teritoriilor celor trei districte militare, pe cari le-am arătat mai sus, Consiliul de război din Viena a permis autorităţilor civile, ca şi populaţia din cele trei districte militare să fie înscrisă în liste 28 ). Districtele militare de pe Mureş, Tisa şi Sava au fost înfiinţate la Bărbaţii angajaţi să păzească şi să apere graniţa erau consideraţi ca oameni liberi şi scutiţi de impozite. Nemaiexistînd nevoia de grăniceri, a fost cu totul normal ca acele districte să fie desfiinţate. Nu avem date ca pentru grănicerii din Dobra să se fi dat îndrumări identice, iar în ipoteza că s-au dat, aceasta, faţă de ei, constituia o mare nedreptate economică, socială şi juridică. Grănicerii din Dobra, cu libertăţile, drepturile şi privilegiile dobîndite din tată-n fiu, prin diplomele arătate, erau consideraţi nobili cu o sesie de pămînt, în ierar- 93

96 hia nobililor din Transilvania. Chiar neexistînd cauzele pentru care trebuiau să apere graniţa, era firesc, să fie lăsaţi în drepturile lor. Dar Consiliul de război din Viena a nesocotit şi n-a recunoscut drepturile cîştigate. Istoriografia ne arată cauzele datorită cărora s-a procedat astfel : Curtea din Viena considera provincia Banatului ocupată de la turci cu arma şi cu privire la trecut, pe baza dreptului armelor (jure armarorum), sau n-a recunoscut sau n-a voit să recunoască nimic 29 ). De asemenea, şi recunoaşterea de către turci a suzeranităţii austriece, asupra Transilvaniei, s-a dobîndit tot pe calea armelor 30 ). La intenţia de a nu li se recunoaşte privilegiile, de a fi demilitarizaţi, ei s-au considerat oameni liberi şi n-au voit să recunoască puterea feudală a domeniului fiscal asupra lor. Iată deci cauzalitatea istorică reală a răzvrătirii ţăranilor din Dobra la anul Odată cu răpirea pămîntului, ei şi-au văzut ameninţată de către lăcomia feudală însăşi existenţa gospodăriei lor ţărăneşti. Această nedreptate a întrecut puterea de îndurare a ţăranilor din Dobra. Faţă de acest grad şi formă de exploatare ei au răspuns prin lupta de împotrivire. Luptau ca să nu fie retrogradaţi şi să-şi apere libertăţile şi drepturile. Pentru a pune capăt acestor orînduieli nedrepte, pentru a zădărnici totalitatea conscripţiei, s-au hotărît să ocupe cetatea Deva. Ei s-au considerat adevăraţii ostaşi ai cetăţii. Avîntul de răzvrătire de neînduplecat al grănicerilor dobreni înarmaţi ne este elocvent zugrăvit, că, cu căruţe şi cai, ei au parcurs distanţa de 33 km pînă la Deva, cu intenţia de a cuceri cetatea. Ca ostaşi, ei şi-au dat bine seama că vor întîmpina forţa organizată şi bine înarmată a garnizoanei austriece, însă vitejia lor eroică, voinţa de a pune capăt acestor nedreptăţi a fost cu mult mai mare decît teama de moarte. Cetatea Devei, situată pe dealul în formă conică, se afla în partea de apus a oraşului. Lnălţimea dealului faţă de oraş a fost de 182 m. Partea de jos a cetăţii era înconjurată cu valuri de pămînt cu palisade, cu şanţuri şi fortificaţii. In aripa de vest a cetăţii se afla poarta principală, avînd forma unui bastion patrat. Lîngă aceasta era o construcţie solidă a apărătorilor, care putea adăposti şi 100 de persoane. In partea dreaptă, drumul spre cetate, potrivit formei terenului, era înconjurat de un zid gros şi înalt, cu creneluri. Urmtnd acest drum, la 856 paşi distanţă, şi de aici încă 340 paşi, - se ajungea la poarta inferioară, respectiv poarta superioară a cetăţii, ambele cu poduri suspendate şi construcţii pentru apărători. Sus în cetate se aflau încă două bastioane mari 31 ). La conscripţia populaţiei, făcută de generalul Bucow la 1762, au existat în Dobra 125 familii româneşti 32 ). In urmă cu o generaţie, la 1721, putem presupune că erau mai puţine familii. Credem că existau grăniceri, la familii. Văzînd marea întindere a cetăţii şi construcţiile ei fortificate, ne îndoim ca cetatea să fi fost cucerită de acel număr restrîns de grăniceri. Ţăranii români, de la Dobra, Deva şi Haţeg, aveau strînse legături începînd încă din epoca voievodatului. Işi cunoşteau reciproc stările sociale, economice şi militare. Luînd act de intenţia ţăranilor din Dobra, de a ocupa cetatea, lor li s-au alăturat şi ţăranii din Deva şi Haţeg. Ţăranii din Deva erau descendenţii ţăranilor recrutaţi de principii Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea, ca puşcaşi ai cetăţii Deva 33 ). Ţăranii din Haţeg erau descendenţii ţăranilor înnobilaţi încă în perioada domniei lui Iancu de Hunedoara, drept răsplată că l-au urmat şi 94

97 au luptat alături de el 34 ). In registrul nobililor din Haţeg, ridicaţi la oaste în anul figurează nominal şi nobilii români cu sesie de pămînt 35 ). Este semnificativ faptul că atacul s-a dat în anul 1721, cînd trebuiau totalizate conscripţiile anuale. Această împrejurare ne îr..tăreşte în convingerea că s-a făcut intenţionat, ca să zădărniceascâ lucrarea. Atacul a fost început cu lucrări pregătitoare. S-au închis drumurile de intrare în Deva, cu copaci, şanţuri săpate şi aşezînd căruţe de-a la- tul drumului, sistem folosit şi în războiul husiţilor. Lucrările făcute ne demonstrează că ţăranii din Dobra s-au pregătit pentru lupte de lungă durată. S-a tras şi clopotul în dungă, existînd aici în Transilvania obiceiul, ca să se tragă clopotele astfel în caz de mare pericol. Aşa, la inundaţii, la pericol de foc, la atacarea satului de către haiduci etc. In regulamentul pentru incendii al oraşului Deva, de la 1766, a fost prevăzut că în caz de incendiu să se tragă clopotul în dungă 36 ). Pericolul l-a constituit, în conştiinţa ţăranilor dobreni şi a celor ce li s-au alăturat, hotărîrea nedreaptă de a nu li se recunoaşte libertăţile şi drepturile avute. Dangătul în dungă era şi semnalul de a sări, de a se aduna la luptă. La acest semnal, s-au coborît de prin păduri şi dealuri ţăranii din jurul Haţegului şi a Devei, spre cetate. Biserica românească din Deva, de unde s-a tras clopotul, este atestată documentar la Ea se afla la marginea oraşului, pe un deal, in mijlocul cimitirului, la o distanţă de 2 km de cetate. Clopotul tras a avut un ecou puternic nu numai asupra ordşului, ci şi asupra satelor din jur. La acest semnal, avem convingerea că s-au alăturat răzvrătiţilor şi iobagii şi jelerii din Deva, care potrivit hotărîrii dietei din anul 1714, erau obligaţi să presteze 3 şi 4 zile de lucru pe săptămînă, pe domeniul împărătesc. De asemenea, şi pătura mai săracă a oraşului, care era obligată să plătească mari taxe domeniului, a trecut de partea răsculaţilor. In condiţiunile arătate s-a atacat cetatea. Mica garnizoană aflată acolo a fost izgonită. După aceasta s-au ocupat cele trei porţi ale cetăţii. Dregătorii nobili ai comitatului, alarmaţi, au trimis în cetate o ceată, pentru a restabili ordinea, însă ţăranii au respins şi pe trimişii înarmaţi ai comitatului. In acel timp se afla armată austriacă numai în Sibiu şi Timişoara. Timp de cîteva zile ţăranii au menţinut cetatea cucerită. Numai după sosirea unor forţe armate austriece, au fost scoşi din cetate ţăranii a flaţi acolo, cu mari vărsări de sînge pentru ei. Cu acele jertfe de sînge, ţăranii şi-au dovedit eroismul în luptă. Răzvrătirea ţăranilor din Dobra, cu aliaţii lor, a fost înfrîntă, deoarece n-a fost organizată pe de o parte, iar armamentul şi tactica militară folosite de cetele ţărăneşti, de altă parte, au fost inferioare faţă de ale armatei austriece. Deşi înfrîntă răzvrătirea ţăranilor, totuşi ea a întreţinut vie, nestinsă flacăra luptei contra stăpî.nirii austriece în comitatul Hunedoara. Autorităţile militare austriece, de teama unor noi lupte, au luat o seamă de măsuri preventive. Primul rezultat a fost că, în acel an 1721, totalizarea în comitatul Hunedoara nu s-a mai făcut. Cea mai mare parte a comitatelor din Transilvania au făcut totalizarea în acel an. De-abia în anul 1727 s-a făcut totalizarea şi în comitatul Hunedoara. Reţine atenţia faptul că în acel totalizator, Dobra nu figurează. Rezultă că n-a fost supusă dărilor. Rezultă că a trebuit să treacă o jumătate de secol aproape, ca la 1764, 95

98 la înfiinţarea regimentelor grănicereşti în Transilvania, ţăranii din Dobra, ca localitate complet militarizată, a fost încadrată în Regimentul nr. 11-călări, cu sediul la Sfîntu Gheorghe. De asemenea, ţăranii din jurul.devei, ai căror ascendenţi au fost puşcaşi, precum şi ţăranii din jurul Haţegului, ai căror ascendenţi au fost nobili cu o sesie de pămî.nt, au fost încadraţi în regimentul grăniceresc român 1, cu sediul la Orlat, lingă Sibiu 37 ). Dintr-un lexicon, apărut în anul 1839 la Viena, aflăm că în Dobra, ca localitate curat românească şi pur militară, s-au aflat 75 grăniceri călări, sub comanda unui căpitan austriac 38 ). Această împrejurare demonstrează, după un secol, că răzvrătirea ţăranilor din Dobra n-a fost inutilă. NOTE I. Din Istoria Transilvaniei, EdH. Academiei R.P.R Bucureşti, 1964, voi. II, ip Op. cit. p I. Kemeny, De V.a!lachorum Origine Dlssertilltio, in TudOllDănyos Gyiijtemeny, 1830, III, rp L. Kovări, Erdely Tortenel.me, Cluj, 1866, voi. VI, ip G. Bariţiu, Părţi iiljiese.din Istoria Tria.nsUv;anlei, Sibiu, 1690, voi. I, p E. Hurmuzaki, Friagmente doln Istoria Românilor, Bucureş1i, 1900, vol. II, ip. 11 O. 7. N. Ioflga, Istoria Românilor din Ardeal şi Ungal'la, Bucureş-ti, 1915, vol. I, p Din Istoria Transilvaniei, voi. I. p. 9. Şt. P.ascu, Voievodatul Transilv<1111lel, Edit. Dacia, Cluj. 1971, voi. I, rp O. Oct. FloC'a, Regi uneia Hunecfo.ara, Deva, 1957, p A. SzHăgyi, Erdelyorszăg Tortenete, Nagykor&s, 1865, voi. I, 1p D. Prodan, Iobăg~a. Bdit. Ai<:aderniei, 1967, voi. I, IP Ibidem, 1p D. Csănki, Magyarorszăg tortenelmi, foldrajza,.- Huny~lak Korăban, Budarpest, 1900, vol. V, ip A. Vererss: Hunyad varm.egye lânos Klrăly es Izabeila klrălyne, korăban.ln A Hunyadvarmegyei Tortenelml es RegeszeU TarSiulat Evkonyve, Deva, 1904, vol. XIV, p ldem, op. cit., p Din Istoria Transilvaniei, o.-p. cit., p. 122, Şt. P.aLscu-Vrl. Hanga, Crestom.aţle pentru studiul istoriei sht111lui şi dreptului, Bdi t. Ştiinţifică, Buicureşiti, 1958, IVOll. II, IP Dr. Gh. Poipoviciu, Istoria româldhor bănăţeni, Lugoj, 1904, IP A. Fenyes, Geographi.-l Sz61lar, Pe.st, 1839, vol. VI, p E. Hurmuzak~. op. cit IP Fr. Pesty, A Szorenyi Bănsăg Tortenete, Buda, 1888, vol. I, p Idem, op. cit.,,p Erdelyl Dietăk Vegzeseilllek Foglralatla, Cluj, 1838, ;p. 81 şi A. Fodor, Herculesiiirtlore, Hunyadmegyen Keresztiil, Gluj, 1844, ip Statisztlkal Rozlemenyek - Magyarorszăg a Pragmatica Sanctloko răban, Budapest, 1896, p IbMern, p Idem, op. cit, Dr. Gh. Popoviciu, orp. ch., rp Fr. Pesty, orp. cit., voi. I, p G. Teglais: Hunyadmegyei kalauz, Cluj, 1902, p M. Voi!eanu, Să se fa.că lumină, Sibiu, 1926, p I. Jivian, Ostaşii puşcaşi al cetăţii Dev.a, în secolele XVI-XVII, în Studii şi materlaile de Istorie", Bucureşti, 1967, X, IP 58-59, P6

99 34. C. Mureş an, Ioan de Hunedoara şi vremea sa, Edi t. tiîneretului. 35. I. Koncz, Haczegh vldekl nemesseg regestruma, :im Hunyadmegyel Tortenelml es Regeszeti Tarsulat evkonyve, Deva, 1907, voi. XVII, p I. Jivan, Regulilllllentul de incendiu al ora.şuiul Deva în ilillul 1766, în.,paza contra incendiilor", Bucureşti, 1971, VIU, IP A. Feny.es, qp. 1'.:i.t 'Voi. VI, ip şi Ig. Lenk v. Treuenfo!Jd, Slebenbiirgens geographlsch - topographlsch statlstlsche Lexlkon, Wjen, 1839, voi. 1, p CONSIDERATIONS SUR LES CAUSES DE LA REVOLTE DES PAYSANS DE DOBRA (COMITAT DE HUNEDOARA) EN 1721 (R esu me) Parml Ies qualre dlstrtcls rouma:lns qul, en 1371, appartenalenl a Ia cltadelle de Dev.a, on compte aussil le district de Dobra, sltue a 15 km de la frontiere, dq.llt Ies paysans avalent le devoir de survelller el de defendre la frontiere c'-e la Triansylvanle. Ils etalenl lenos a etre. prels - eux, leurs armes el leurs chevaux - a toul moment, afin de pouvolr etre envoyes en mlsslon a n'lmporte quel po.lnt de la frontiere. Pour Ies servlces qu'lls ont accomplls avec fldellte et vaillance, Ies volvodes de Transylvanle leur onl accorde en 1420, 1434 et 1437 des dlplomes leur conferant llbertes, drolts et prlvlleges. Ces dlplomes,ont ete conflrmes par deux rols, en 1478 et 1492, alnsl que par l'empereur d'autrlche Leopold ier, en Apres que Ies Turcs, en 1718, eurent ete chasses de Hongrle et du Banat, la frontiere de la Transylvanle n'etalt plus menacee. Des lors, le Conseil de guerre de Vlenne declda que Ies paysans garde-fwntieres de Dobra solent lnscrlts on 1721 sur Ies roles des habltants soumls a l'lmpot. Voyant que Jeurs llbertes, drolls et prlvlleges sont vloles, Ies paysans de Dobra se sont opposes a cette declslon el, cette annee meme, pour empecher leur lnscriptlon sur Ies râles, lls onl attaque et conquls la cltadelle de Devia, dont ils onl chasse La petite garnlson et la troupe armee des nobles. Ils sont restes maîtres de la cltadelle pendant quelques jours, apres quol lls en out ete chasses, avec de lourdes pertes, par l'armee autrlchlenne appelee en hâte de Timişoara. Pourtant, la revolte des.paysans de Dobra n'a pas ete lnuule, car le recensement fiscal a ele remis jusqu'en 1727 et Ies paysans de Dobra n'y ont pas ete lnscrlts. En 1764, lors de la creatlon des reglme.nts roum.alns de garde-frontleres en Transylvanle, Ies paysans roumalns de Dobra ont ete encadres dans un regiment de garde-frontleres a cheval. 97

100

101 Contrlbufil privind frămîntărlle sociale din comitatul Hunedoara după răscoala. lui Horea, Cloşca şi Crişan ( ) M. CERGHEDEAN Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost rezultatul unui proces îndelung de acumulări şi frămîntări sociale generate de însăşi evoluţia societăţii omeneşti. Aceste frămîntări, care au premers răscoala, sînt de natură nu numai să explice viaţa socială a epocii, cauzele adînci ale izbucnirii din toamna şi iarna anului 1784, ci ele fac legătura între răbufnirile anterioare ale maselor asuprite de iobagi, fac dovada luptei neîntrerupte a poporului român împotriva exploatării. După cum se ştie, răscoala a lovit puternic edificiul feudal, dar nu a rezolvat principalele contradicţii care îl măcinau, frămîntările sociale care au urmat răscoalei fiind o dovadă a acestui fapt. Pe de altă parte, situaţia grea în care continua să trăiască ţărănimea dependentă genera alte frămîntări, care sub cele mai diferite forme a continuat lupta înfrîntă pentru moment prin puterea armelor bunului împărat". In lucrarea de faţă ne propunem să punem în evidenţă aceste frămîntări, care au urmat anului 1784, în unul din cele mai afectate comitate, comitatul Hunedoara. Ingrozită de răscoală şi de eventualitatea unei reizbucniri, nobilimea era preocupată doar de reprimarea cit mai drastică a ţăranilor. Corifeii şi cei mai de frunte culpabili ce se vor prinde să se pedepsească fără întîrziere, încă în aceste zile de iarnă... De asemenea, să se pedepsească în modu exemplariu şi popii români... Eară în locurile unde s-au născutu tulburările, să se pedepsească nu numai corifeii dar şi judeţii şi juraţii..." ) propunea nobilimea comitatului Hunedoara contelui 1 Iankovics. Nici o măsură pentru ameliorarea situaţiei ţăranului dependent nu s-a propus din partea nobilimii, tot zelul fitndu-i concentrat pentru pedepsiri, despăgubiri şi luarea masurilor pentru prevenirea unor noi ridicări la luptă. Insuşi împăratul sfătuieşte nobilimea să se tempereze că doar n-are să ţină gardă la poarta fiecărui castel nobiliar 2 ). După înfrîngerea răscoalei, situaţia ţărănimii a fost şi mai mult a gravată de excesele nobililor, ale armatei şi ale autorităţilor. In satul Gînţaga, soldaţii aduşi se poartă ca regii", nobilii înarmaţi îi terorizează noaptea 3 ), iar la Tămăşeşti şi Dîncu Mic nobilii se adresează ţăranilor cu cuvinte înjositoare (călăi, hoţi), ameninţîndu-i permanent. Armata şi executorii veniţi în comune erau întreţinuţi de săteni, fără ca să plătească cele consumate. La Gînţaga au venit 3 comisii, care întreţinute de săteni nu au plătit nimic. La Tămăşeşti au venit 10 oameni ca executori, care pe lîngă întreţinere au primit şi plată în bani. Pentru armată, sătenii au dat diferite produse. La Tămăşeşti s-au dat 7 care de

102 fin, 70 măsuri ovăz, 14 măsuri griu, lemne, 1 bou dus la Deva 4 ).!n satul Răduleşti s-au dat pentru magazia centrală a armatei din Deva 150 măsuri ovăz, 50 măsuri de griu, 14 clăi de fîn, unsoare, o vacă etc. Nici armata nu a plătit nimic pentru produsele predate de ţărani 5 ). Stăpînii locali, la rîndul lor, fac tot posibilul pentru a obţine cît mai multe produse şi bani, profitînd de înfrîngerea ţăranilor. In satul Glod, ţăranii se plîng că de 18 ani au plătit pentru o sesie întreagă 5 florini renani şi 51 creiţari şi un porc mijlociu. După răscoală nobilul le pretindea de fiecare casă cîte 2 florini renani şi 33 creiţari chiar dacă sînt 20 de case pe o sesie. In plus mai trebuie să aducă la curte lemne de foc, să dea un grăsun etc. 6 ). In comuna Tămăşeşti, nobilii au luat de la ţărani 5 bucăţi de pămînt pe care le-au trecut în cadrul alodiului. De asemenea, au interzis ţăranilor să se mai folosească de pădure. La fel s-au luat pădurile şi un munte celor din Pui. Pentru a înţelege condiţiile de viaţă impuse de nobili ţăranilor imediat după înfrîngerea răscoalei amintim că acel om care a luat o vită în timpul tulburărilor a fost obligat să o plătească de două ori 7). Situaţia ţărănimii din comitatul Hunedoara, ca şi a celei din întreaga Transilvanie, nu s-a îmbunătăţit nici în anii următori. Conscripţia ordonată de Iosif al II-lea în anul 1785 este o dovadă în acest sens prin datele pe care le conţ.iine. In Ţara Haţegului ţăranul era la dispoziţia nobilului care singur hotăra numărul zilelor de rabotă pentru fiecare în parte. In acelaşi sat, unii prestează 2 zile de lucru cu 4 boi, alţii 3 zile cu 4 boi, iar alţii 2 zile cu 2 boi 8 ). Mai semnificative sînt plîngerile ţăranilor adresate diferitelor autorităţi. Ţăranii din Gînţaga şi Covragiu arată că lucrează pentru domeniu 4 zile pe săptămînă iarna şi 6 zile pe săptămină vara 9 ), cei din Furcşoara în plîngerea lor arată că au lucrat la vie şi la plug cîte 4 zile pe săptămînă, astfel că pentru lucrul pămîntului lor nu le mai rămîne timp suficient. Dată fiind această situaţie ei cer uşurarea de robotă 10 ). După răscoala lui Horea rabota nu numai că nu a fost redusă, dar în unele cazuri se constată o agravare a ei. Astfel, colonii Ştefan Muntean şi Radu Muntean se plbng la 5 mai 1785 împotriva domnului lor că au fost îngreunaţi cu rabotă peste măsură, arătînd că stăpînul a modificat contractul după care ei erau iobagi. Din vremea tatălui lor nu au servit mai mult de 2 zile pe săptămînă. In urma cercetărilor însuşi nobilul arată că începînd din toamna anului precedent, colonii au lucrat în adevăr 4 zile pe săptămînă avînd obligaţia doar de 3 zile 11 ). Tot pej?.tru robotă agravată se plîng şi ţăranii din Brănişca şi Sîrbi 12 ). Inseşi autorităţile se simt obligate să intervină pentru stabilirea raporturilor 13 dintre nobil şi iobag, pentru fixarea obligaţiilor fiecăruia ). In acelaşi sens intervine şi comitatul Hunedoara printr-un ordin pentru cerceta- rea plîngerii corăbierilor din satul Surduc şi a iobagilor din Gurasada 14 ). Remarcăm aici că de agravarea situaţiei ţăranilor au fost afectaţi şi corăbierii de pe Mureş, oameni care se bucurau de anumite privilegii. Pretenţiile de robotă ale nobilimii ajung astfel incit contele Iankovics cere comitatelor să intervină pentru ca ţăranii să nu mai fie folosiţi la rabotă în zilele de duminică şi sărbători, să înceteze abuzurile în această 15 privinţă ). Obligaţiile ţăranilor faţă de nobil nu se rezumau numai la rabotă. ln plîngerile ţăranilor se arată că nu numai numărul zilelor de rabotă a fost sporit, ci şi dijma în produse, în unele cazuri pretinzîndu-se şi produse care pînă atunci nu se dădeau. In acest sens se plîng locuitorii 100

103 din Boşorod şi Chitid împotriva lui Banfi Sandor arătînd că ei din bătrîni au prestat 2-3 zile de robotă pe săptămînă, iar dijmă au dat 3 vedre de vin şi un berbec. După răscoală (plîngerea e datată 7 mai 1875) domnul pretinde după fiecare moşie" o claie de fin, o măsură de ovăz, o cupă de unt, o găină, 10 ouă, 100 de melci sau 1 florin renan. Deoarece în hotarul satului nu erau melci, fiind adunaţi pentru stăpînii numeroşi din sat, de regulă, aceştia se plăteau în bani. In plus stăpînul mai pretindea de la supuşii săi 80 cupe de vin, o pereche de cîrnaţi de cap de familie, iar pentru o moştenire trebuia plătit domnului 100 de creiţari ). 16 Pentru a ne da seama de numărul şi varietatea sarcinilor iobagilor credem că este util să le înşirăm aşa cum rezultă ele din plîngerea supuşilor nobilului Haller Ioan di1n satele : Tisa, Gurahonţ, Ohaba, Fintoag, Panc-Sălişte, Cozia, Roşcani, Mihăieşti, Răduleşti etc. După afirmaţiile ţăranilor fiecare casă era datoare : la 15 zile de robotă, să are în fiecare săptămină un teren cu 4 boi sau o zi de robotă pe săptămînă, să predea din produsele pămîntului lor cite 11 măsuri, să aducă fiecare un stînjen de lemne, de asemenea, 5 bucăţi de lemn de 21; 2 stînjeni de lungi, pe an să aducă la curte o găină, 10 ouă şi o măsură de untură. Pe lîngă acestea satele mai erau obligate să transporte care de griu din comune, să aducă la casele moşierului lemne pentru construcţie, scînduri, piatră, cărămidă, ţiglă, fără plată, cu vitele proprii. Fiecare sat trebuia să plătească valoarea a 25 măsuri de vin, să dea 30 măsuri de prune, cîble de ovăz, iar dacă nu rodea să-l răscumpere în bani. Fiecare casă mai era obligată să predea zdrenţe pentru moara de hîrtie sau cămăşi de pînză în valoarea acestora. In continuare ţăranii se mai plîng de faptul că unele pămînturi au fost luate pentru diferite construcţii ale domeniului 17 ). Simpla înşiruire a acestor obligaţii vorbeşte de la sine despre situaţia în care se afla ţărănimea pe domeniul Haller. Au fost iobagi care au avut anumite învoieli cu stăpînul pămîntului. In anii următnri răscoalei şi aceştia au fost îngreu'1aţi cu sarcini suplimentare. Ţăranii din Balşa şi Geoagiu au răscumpărat serviciile lor mai înainte, urmînd să plătească 100 florini, să cultive în folosul stăpînului o vie şi să cosească un fîinaţ. La 1785, domnul nu a mai acceptat vechiul contract şi pretindea 200 florini, a mărit întinderea viei cerind iobagilor să o muncească în întregime 18 ). Chiar sarcinile oamenilor care au servit nobililor pe baza unui contract în această perioadă au fost agravate. Ţăranii din Cerbia arată că în baza contractului aveau obligaţia la 3 zile de muncă în timpul secerişului. Treptat munca a fost sporită la o săptămînă şi apoi la 2 săptămîni, în acelaşi timp trebuind să mai dea 114 din produsele pămîntului şi să plătească 22 guldeni în bani. Faţă de această situaţie ei pretind să fie lăsaţi să trăiască fără nici un fel de serviciu faţă de nobil 19 ). Preocupaţi doar de sporirea propriilor venituri, nobilii din comitatul Hunedoara adeseori deposedau ţăranii de pămînturile pe care le aveau în folosinţă. Astfel, s-au întîmplat lucrurile la Ilia cînd nobilul Varadi a arat 4 holde din pămîntul ţăranilor Polca Istoc, Marc şi Petru 20 ). Nobilii din Gînţaga şi Covragiu au tăiat un canal pentru o moară ce trecea pe pămînturile ţăranilor, fapt care a provocat degradarea terenurilor respective. Cu toate acestea se pretindea ţăranilor să-şi achite în continuare sarcinile pentru pămintul degradat 21 ). Atunci cînd interesele lor o cer, nobilii opresc funcţionarea unor mori. Ion Birlovan din Streisingeorgiu se plînge împotriva lui Csisci Dani! că a ordonat luarea apei 101

104 de la moara veche, cauzînd prin acestea mari pagube comunei 22 ). In folosirea pădurilor, ţăranii întîmpină din partea nobililor noi şi noi oi:relişti. Nobilii nu numai că restrîng dreptul de folosire a pădurilor, pretinzînd bani pentru folosirea acestora, ci uneori iau pădurile ţăranilor, oprindu-i să le mai folosească. Locuitorii din Rapolt şi Uroi se plîng împotriva.nobilului din Rapoltu Mare că le-a luat pădurea şi i-a oprit să se mai folosească de aceasta 23 ). Sistemul arendării moşiilor în Transilvania spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea a cunoscut o extindere tot mai mare. Aceasta însă se făcea în condiţiile păstrării vechilor relaţii de exploatare a pămîntului. In a ceste împrejurări arendarea nu însemna altceva <lecit o sporire a obligaţiilor ţăranilor. O dovadă în plus a acestui lucru este şi plîngerea locuitorilor din Peşteana Mare prin care cer ca nobilul Zeik Ianoş să a rendeze moşia direct colonilor. Ei arată că arendatorul imediat ce a preluat moşia a şi introdus 4 zile de lucru pe săptămînă 24 ). In afară de obligaţiile faţă de stăpînul pămîntului, ţăranul dependent trebuia să plătească şi statului. Dacă statul, după răscoala lui Horea, a încercat unele reglementări pentru ameliorarea situaţiei ţăranului, toate urmăreau în primul rînd să facă din acesta un contribuabil capabil să satisfacă cerinţele tot mai mari ale visteriei imperiale. Totuşi situaţia ţăranilor era de aşa natură incit încasările se făceau cu multă greutate, astfel că adeseori perceptorii făceau apel la asistenţa militară. In satele Mada, Balşa, Poiana executorii veniţi nici nu sînt luaţi în seamă, in timp ce în casa perceptorului din această zo.nă mai erau 2 creiţari. Pentru a evita multele contribuţii pe care trebuiau să le presteze, ţăranii din satele amintite s-au înscris ca mineri 25 ). La Baia de Criş perceptorul Moise Ribiţei, de asemenea, informează comitatul că întîmpină mari dificultăţi cu ocazia întocmirii formelor pentru impuneri 26 ). Nu numai ţăranii, dar şi nobilii cu o sesie din Zărand nu mai plătesc. Perceptorul raportează comitatului în 1785 că aceşti oameni din satele : Tomeşti, Grohot, Leasa, Strîmba, Măgulicea, Birtin, Tisa şi Crişcior refuză să mai plătească, iar pentru încasările în satul Leasa solicită asistenţă militară 27 ). Obligaţii aveau ţăranii şi pentru întreţinea armatei. Aceste obligaţii în condiţiile de după răscoală erau şi mai greu de îndeplinit. Chiar comitatul raportează că e imposibil să se încaseze subsidiile pentru armată după tumult" deoarece sînt foarte multe restanţe. Pentru a se putea obţ~ne totuşi ceva se propune execuţia militară 28 ). Pentru a ne face o imagine de cuantumul acestei contribuţii amintim obligaţiile comitatului Hunedoara numai faţă de regimentul Leopold - Hetruria pe luna decembrie Unităţilor acestuia trebuia dat: porţii de pîine, porţii ovăz, porţii de fîn 29 ). In timpul răscoalei şi după răscoală soldaţii purtîndu-se ca regii" 30 ) în sate, însuşi contele Iankovics se vede silit să dea dispoziţii pentru cercetarea plîngerilor sătenilor şi despăgubirea acelora care au dat contribuţii pentru armată 31 ). Pri vind comportamentul soldaţilor în sate mai amintim citeva fapte. In plîngerea sa Rus Rusan, jurat din Banpotoc, arată că în timp ce conducea un soldat pentru încartiruire acesta i-a înfipt lancea în spate, rămînînd nenorocit şi muritor de foame, deoarece nu mai poate să muncească 32 ). Ceva mai tîrziu, în 1789, un ofiţer care se ocupa cu aprovizionarea armatei în satele Rapoltu Mic şi Rapoltu Mare pretindea sătenilor să vîndă pe un preţ foarte mic produsele lor. Mai mult, obliga pe 102

105 primaru satelor să-i dea găini, ouă, pui şi smintînă. Chiar pretorul în raportul său arată că acest lucru e imposibil, deoarece nici oamenii nu au mîncare de ajuns 33 ). Abuzuri făcea nu numai armata ci şi autorităţile locale, stăpînii pămîntului sau slugile lor. La Toteşti, pretorul a luat calul unui sătean fără consimţămîntul acestuia. In acelaşi sat s-a interzis ţăranilor să-şi mai ducă vitele la păscut, acestea slăbind astfel că nu mai erau apte de muncă, după cum se plînge comunitatea 34 ). Impotriva administratorului Benkă Istvan din Leşnic, comitatul a primit mai multe plîngeri pentru că a bătut pe diferiţi ţărani din Muncelu Mic, Leşnic şi Tîmpa pe motiv că ţăranii respectivi au refuzat să presteze anumite munci pretinse peste obligaţiile lor 35 ). Pentru a întregi imaginea situaţiei ţărănimii în anii care au urmat răscoalei lui Horea trebuie amintită foametea care în anul 1787 s-a făcut simţită în mod deosebit, astfel că autorităţile locale se văd obligate să-şi informeze superiorii că unii locuitori din lipsă de grîne pleacă în Banat pentru a se aproviziona 36 ). Vicejudele din Ciula Mare arată că este lipsă nu inumai de cereale necesare pentru hrană, ci şi de seminţe fiind periclitate însămînţările de toamnă 37 ), iar administratorul domeniului Hunedoara arată că poporul este atît de înfometat că înainte de a începe lucrul cere pîine 38 ). In loc de mîncare însă ţăranii erau bătuţi după cum se arată în plingerea ţăranilor din Gînţaga 39 ). Dar cea mai semnificativă este ancheta din casă în casă făcută de primarul satului Răduleşti la data de 1 februarie Socotind cite o măsură de cereale ca necesară pe cap de locuitor, primarul dă o situaţie a celor 55 de familii precizînd cite luni mai au cereale pentru hrană. Din această situaţie rezultă că 19 familii cu 95 de suflete nu mai au nimic, 9 familii cu 62 de suflete mai au cereale pentru o lună, 4 familii cu 24 suflete au hrană pentru 2 luni, o familie cu 12 suflete are cereale pentru 3 luni, o familie cu 6 suflete are hrană pentru 4 luni, 6 familii cu 38 de suflete au cereale pentru 6 luni, 2 familii cu 13 suflete pentru 7 luni, o familie cu 17 suflete pentru 8 luni, 3 familii cu 16 suflete pentru 9 luni, 2 familii cu 6 suflete pentru 10 luni, 2 familii cu 12 suflete pen' tru 11 luni, 3 familii cu 15 suflete pentru 12 luni şi 2 familii cu 12 suflete pentru 13 luni 40 ). Dacă socotim că prima lună în care se puteau obţine cereale din producţia nouă este începutul lui iulie înseamnă că 34 de familii cu 199 de suflete, adică 61 la sută din numărul familiilor şi 62 la sută din numărul populaţiei nu aveau cu ce trăi pînă la prima recoltă. Se impun atenţiei şi cele citeva familii la care apare un plus oarecare de cereale. Credem că acest plus nu era întîmplător şi că este rezultatul unei stratificări în rîndul ţărănimii care se conturează tot mai mult la sfîrsitul secolului al XVIII-lea în lumea satelor noastre. Această stratificare ~ făcut posibilă apariţia unei pături înstărite în sinul căreia elementele unei economii de tip nou îşi vor face simţită prezenţa tot mai mult. Situaţia ţărănimii din comitatul Hunedoara după răscoala lui Horea, excesele nobilimii, ale armatei şi ale autorităţilor precum şi amintirea proaspetelor evenimente făceau ca în sinul ei să se manifeste cele mai felurite forme ale luptei de clasă. Nobilimea şi statul austriac luaseră suficiente măsuri pentru a preveni o nouă ridicare de proporţiile celei din Cu toate acestea, rezistenţa ţărănimii faţă de nobili in a ceastă perioadă este din plin atestată, chiar în actele oficiale. Plingerile nobililor că ţăranii refuză să mai muncească, ameninţă sau iau drumul 103

106 codrului pentru ca astfel să lovească în asupritorii lor, sînt deosebit de frecvente. Cu toată teroarea introdusă după răscoală, ţăranii refuză să mai presteze serviciee iobăgeşti. In acest sens se plînge Clara Horsangi împotriva colonilor săi din Vălişoara, Fornădia şi Cîinel, arătînd că nu mai vor să presteze serviciile pe pămînturile nobiliare şi refuză să-şi mai achite obligaţiile pe care le au. Bilneînţeles, ea cere constrîngerea ţăranilcr şi asistenţă militară ) La fel stau lucrurile la Deva, ţăranii 41 re 42 fuzînd să presteze atît muncile cît şi să achite contribuţiile, ) iar oamenii di.n Bulzeşti, aparţinînd domeniului, în Ioc de 60, cîţi erau obligaţi Ia muncă au venit doar 4 : un bărbat, o femeie şi doi copii. Din Uibăreşti, Ribicioara şi Grohot, unde sînt obligaţi la lucru Îlntreaga co- mună, nu a venit Ia lucru nici un om, deşi au fost chemaţi 43 ). Pretorul din Geoagiu raportează că nici un iobag nu mai vrea să muncească de la răscoală. (Actul e datat 6 februarie 1785) 44 ). Aşadar, obligaţiile feudale erau motivele pentru care s-au ridicat ţăranii şi pentru care continuă lupta lor chiar şi în condiţiile iln care răscoala era înfrîntă. In Ţara Haţegului, la Ponor şi Ohaba, iobagii au refuzat să secere un pămînt lăsîndu-1 în părăsire, de asemer..ea, au refuzat să mai lucreze Ia grădina domnului şi nu au mai dat dijma după boi 45 ). Pentru aceleaşi motive la Pişchinţi ) şi la Stănija ), nobilii cereau asistenţa autorităţilor şi a armatei, iar la Poiana, Lupuţ Aron a fost arestat şi pus sub pază, tot pentru motiv că ineagă rabota 48 ). Sînt atestate acte de refuz şi din partea meseriaşilor satelor. La Peştişu Mare, stăpînul, după ce arată atitudinea ostilă a ţăranilor faţă de nobili, se plînge împotriva dogarului care a refuzat să-i mai lucreze spunînd: Vezi fi bun vin gyen leagă Ia vase. Nu lucrez nici pentru bani şi lucraţi cu alţii", iar fiul acestuia fiind pus Ia lucru răspunde : Dute tu, eu nu mă duc" 49 Un alt aspect al rezistenţei ţăranilor este acela al amînării prestării serviciilor. Astfel, iobagii din Geoagiu, Visca, Poiana, Voia, Almăşel, Techereu, ai nobilei Ponorî Katerin, în primăvara lui 1785 au refuzat să mai lucreze. A urmat o înţelegere de a răscumpăra rabota, a urmat şi a doua înţelegere, dar pînă la urmă ţăranii au refuzat orice fel de prestaţie 50 ). Agitaţiile în mijlocul ţăranilor în anul 1785 erau atît de mari că orice prilej era folosit pentru manifestarea nemulţumirilor lor. In satele Geoagiu şi Almaş se arată într-un raport al comitatului către Guberniu că între domnii pămîntului şi ţărani au apărut divergenţe cu ocazia conscripţiei urbariale. Ţăranii cu acest prilej au arătat că ei nu vor mai efectua vechea robotă 51 ). In alt caz ţăranii au împiedicat pe conscriptori să-şi îndeplinească misiunea. Conscriptorul Ignatius Seredai se plînge în acest sens că poporul nu numai că l-a împiedicat în desfăşurarea conscripţiei, dar nemulţumiţi, oamenii au năvălit asupra casei sale 52 ). Patenta din 22 august 1785, dată de Iosif al II-lea, interzice folosirea pent.ru viitor a termenului de iobag şi acordă ţăranilor dreptul de liberă 5trămutare. Se mai acordă ţăranilor drepul să înveţe meserii şi Să devină intelectuali. Se interzice izgonirea iobagilor din sesiile lor, precum şi folosirea fiilor iobagilor la muncile de pe domeniu fără o înţelegere reciprocă 53 ). Toate aceste drepturi însemnau o îmbunătăţire în situaţia ţăranilor, dar aplicarea lor a fost mult îngreunată pe de o parte, iar pe de altă parte ele nu rezolvau problemele esenţiale ale ţăranilor dependenţi. E>ovadă a acestui lucru este felul cum au reacţionat ţă- 104

107 ranii. Iobagii din Rapoltu Mare, Rapoltu Mic, Crişeni, Nădăştia de Jos, Chitid, Boşorod, Gurasada, Cîmpuri, Poiana, Almaşu Mic, Porcurea, Barbura, Balşa şi Mada înţeleg ordinul împărătesc că sînt liberi şi de serviciile feudale. Ţăranii refuză să mai muncească pe moşia nobililor, refu:ză să mai plătească chiar şi datoriile anterioare 54 ). De asemenea, au refuzat să mai presteze muncile şi ţăranii din Vărmaga 55 ). Această rezistenţă a ţăranilor a fost de lungă durată, punînd în pericol situaţia economică a stăpînilor. In satele Topliţa şi Săcărîmb, de exemplu, ţăranii au refuzat să mai lucreze 10 săptămilni, iar atunci cînd veneau la lucru, veneau tîrziu sau cînd ploua nu veneau de loc. Ţăranii pretindeau că ei nu mai sînt iobagi şi prin urmare nobilul nu putea să-i oblige la muncă. De pericolul creat, nobilimea era conştientă, arătînd şi cerînd autorităţilor comitatense şi militare asistenţă, deoarece culturile sînt în pericol 56 ), iar pămînturile nu mai pot fi puse în valoare. Frămîntările continuă pînă în anul 1787, astfel că nobilul Kemendi Mozes se plînge că a luat un pămînt de la o soră a sa cu oameni cu tot, dar nu poate să-l folosească, deoarece oamenii nu vor să mai lucreze. aceasta cauzîndu-i mari pagube 57 ). Atitudinea ţăranilor faţă de muncile iobăgeşti este exprimată foarte bine de cei din Silvaşul de Jos cu ocazia unei anchete întreprinse de vicejudele din Haţeg. Acuzaţi că nu vor să mai presteze serviciile, ei răspund : Noi nye tzinyem gie porunca împăratului care nya slobozit a nye muta giepe mosije. Şi toamna să facă domnyi prav gie puske gen noi, in drept sub biru intra domnului Varady nom merdse. Om capetyies dumnyelui dace ei trerbuye ke noy nu putyem, kepeta". Este cuprinsă în această afirmaţie a ţăranilor nu numai atitudinea lor faţă de iobăgie, dar şi felul cum au primit ei instrucţiunile împărăteşti de aplicare a patentei. Afirmaţiile lor nu puteau să treacă neobservate de autorităţi şi nobili. Ei sînt anchetaţi, arestaţi şi bătuţi. Şi ca o adevărată concluzie, după aceasta, ei afirmă : Atsasta ei slobozie gyela împăratu nostru". B'neînţeles că şi pentru această afirmaţie, ţăranii au primit alte bîte 58 ). In lupta lor împotriva exploatării şi a nobililor, ţăranii nu au rămas doar la refuzul de a munci sau la a constata ce înseamnă slobozie gyela împăratu nostru". In comuna Mihăileşti, sătenii au intrat forţat în pădurea nobilei, pădure care le-a aparţinut lor mai înainte 59 ). Au ameninţat cu bătaia şi au lovit pe nobili ori pe slugile acestora. Berbeniţa Dumitru din Băcia îşi ameninţă stăpînul cu bătaie 60 ), iar la Şoimuş, sătenii alungă pe executorii veniţi să încaseze restanţele. După cum afirmă Ludovic Mara, perceptorul comitatului, în satul respectiv nu 61 există nici un fel de jurisdicţie şi cere asistenţa militară ). La Bozeş, agitaţia în legătură cu publicarea patentei de liberă mutare a luat asemenea proporţii că vicejudele din Geoagiu a trimis gornici să aducă pe agitatori, dar sătenii i-au bătut şi le-au spart capul. A trimis alţi 4 oameni, dar sătenii i-au atacat din nou, trîntindu-i la pămînt şi strigîndu-le hoţi". Mai mult, au spus unui gornic : cînd ieşi din casă să te cununi cu popa". Alarmat de toate acestea, vicejudele din Geoagiu cere 62 instrucţiuni ). La Ohaba de sub Piatră, solgăbirăul Kenderesi a lovit un ţăran. Oamenii în scurt timp l-au imobilizat şi l-au dus forţat la autorităţile militare locale 63 ). In iarna lui 1784 şi tot anul 1785 nobilii şi oamenii lor nu se simţeau în siguranţă. Insuşi vicecomitele comitatului raporta în 1785 : Acum văd semne mult mai mari şi mai vădite de cît anul trecut, al 105

108 furiei cu care românii vor căuta să se năpustească asupra noastră..." 64 ). Intr-un alt raport al Tabulei Continua către Guberniu, se arată, de asemenea, că poporul român în lunile ianuarie-februarie 1785 era agitat de corifeii din timpul răscoalei lui Horea la o nouă ridicare, iar popii români organizează conjuraţii 65 ). In centrul atenţiei autorităţilor şi a nobilimii au fost centrele de unde au pornit iniţial ţăranii. In iarna lui 1785 stăpînii din Crişcior cer asistenţa armatei în satul Crişcior şi Bucureşci, deoarece printre români se discută frecvent că nobilii vor fi stăpîni doar una-două luni. Odată cu ~nverzirea, ar urma o nouă ridicare 66 ). Comitatul informează Guberniul că şi locuitorii din Curechiu sînt agitaţi, iar pentru liniştirea lor cer staţionarea în zonă a noi trupe 67 }. Agitaţiile din iarna lui 1784 şi din anul 1785 au cuprins tot comitatul. La Rapoltu Mare şi la Ilia încă în iarna lui 1784 se cere de către nobili să fie aduse noi unităţi militare, deoarece cele existente sînt considerate ca insuficiente pentru a asigura liniştea şi securitatea lor 68 ). In satul Cinciş, de asemenea, locuitorii sînt agitaţi, punînd în pericol securitatea publică, după cum se afirmă în actele redactate de nobili sau slugile lor. Ca întotdeauna, se cere asistenţa armatei 69 ). In Ţara Haţegului, nobilimea e deosebit de speriată în anul 1785, deoarece sînt culese numeroase ştiri potrivit cărora se pregătea o nouă ridicare la luptă a ţăranilor. Intr-o scrisoare, comitatul se adresează vicecolonelului Karp, comandantul militar din Haţeg, cerîndu-i-se să supravegheze populaţia, deoarece cu ocazia tîrgurilor se propagă diferite zvonuri la fel ca în Zărand şi care ar putea duce la tulburări 70 ). Dintr-o altă informare aflăm că în popor se discută că oamenii de pe Criş, refugiaţi m păduri, intenţionează să meargă pe meleagurile Haţegului pentru a se ridica din nou 71 ). Cu ocazia unei nedei populare, a fost surprinsă o discuţie între doi ţărani dacă să mai muncească sau nu nobilului din Clopotiva. Unul din ţărani a spus că să nu mai servească stăpînului, iar dacă acesta îl va bate, să-l omoare, deoarece şi aşa vine pri măvara şi vor avea nobilii de lucru 72 ). Intr-un alt raport se arată că ţăranii din Ohaba de sub Piatră ameninţă că vor pieri cu atît mai mulţi nobili, cu cit ei şi armata vor mînui mai cu cruzime bîta, iar în satul Nucşoara, ţăranii spun plin de înţeles că se miră cum aşteaptă nobilii începutul verii 73 ). Ţăranii din părţile haţegane ale comitatulm, în vara lui 1785 şi-au fixat chiar şi date pentru a Îlncepe lupta. In piaţa Haţegului, după cum ne informează viceispanul local, gornicul din Bretea Română şi primarul din Gînţaga au anunţat pe oamenii din tîrgul de la Haţeg că a doua zi (actul e redactat la 25 august 1785), în momentul cînd se vor trage clopotele, toţi să se strîngă la Bretea Română şi de aici să pormească să lovească conacele nobililor. La 12 august, primarul din Vîlcelele Bune a fost trimis la închisoare pentru faptul că înainte de a saluta pe nobil, a afirmat Să fi sănătos jupîne că de astăzi încolo nu te mai văd, că dumneavoastră ungurii, în astă săptămînă toţi să periţi sau în haialaltă" 75 ). Credem că arestatul avea cunoştinţă de cele care urmau să se anunţe la Haţeg. Tot în vara lui 1785 şi în alte localităţi din Ţara Haţegului, se vorbea despre o nouă ridicare, dar aceasta urma să aibă loc în toamnă. La Ruşor, spre exemplu, au fost surprinse vorbe pline de înţeles ale unui ţăran adresate altui ţăran care muncea într-o vie : Sapă, sapă că în vara asta noi bem zeama" şi dacă va veni Horea, va fi ce să bea" 76 ). In satul Ostrov a fost priinsă de nobili ştirea potrivit căreia românii 106

109 discutau intre ei că după ce vor stringe recolta, ceea ce a fost împiedecat în toamna trecută (actul e datat 23 iulie 1785), vor sfîrşi în toamna aceasta 77 ). Situaţia era atît de încordată, incit autorităţile superioare au ordonat ca în Ţara Haţegului să se ia măsuri speciale de pază, deoarece plebea valahă" este foarte agitată ). 78 Măsuri pentru liniştirea ţăranilor şi prevenirea unei reizbucniri s-au luat pe întreg comitatul. Priintr-un ordin se interzice vînzarea prafului de puşcă şi a plumbului la ţărani ). Armele sînt luate de la ţărani 79 chiar dacă la această operaţie se întîmpină greutăţi, aşa cum e cazul la Orăştie 80 ). Se interzic festivităţile religioase de noapte ale românilor 81 ). Răsculaţii şi preoţii români sînt supravegheaţi de aproape, şicanaţi şi reclamaţi mereu. Impotriva preotului Popa Vasile din Vinerea, în 1786 nobilul se plînge cerind scoaterea lui diin comună. Ca participant la răscoală, preotul a fost arestat, purificat la Blaj şi numit ca preot în Vinerea, dar continuă să agite poporul 82 ). Măsurile luate de autorităţi au reuşit să împiedice reizbucnirea unei noi răscoale, dar nu au reuşit să stingă revolta care mocnea în masele de ţărani. Ei aşteptau doar un prilej pentru a se ridica din nou. Codrii hunedoreni au oferit adăpost celor nemulţumiţi şi mai înainte. După răscoala lui Horea, ei sînt mai colindaţi de toţi acei care voiau să scape de urgia nobililor şi a armatei împărăteşti. Intr-un raport către guberniu, comitatul arată că mulţi români şi-au părăsit casele şi sînt în păduri. Ei refuză să mai facă serviciile şi să mai plătească impozitele 83 ), iar tn altul se arată că munţii şi pădurile: comitatului sînt nesfîrşite şi de aici românii atacă pe nobili 84 ). Aceşti pribegi prin munţi reuşesc, în primăvara anului 1787 să ridice steagul răscoalei în zona Hălmagiului 85 ). Autorităţile sesizate de aceasta iau grabnice măsuri pentru a preveni ridicarea. Din anchetele întreprinse asupra unor ţărani care au căzut Îtil mîinile autorităţilor, aflăm că mulţi dintre ei sînt foşti răsculaţi, alţii dezertori, organizaţi în cete şi acţionînd în diferite zone. Chiar dacă cifrele date în documente sînt exagerate, amintim spre exemplu că din Oradea, comitele scria disperat comitelui din Deva că o ceată de 2 OOO de predoni" se îndreaptă spre Bihor, venind din comitatul Hunedoara. Pericolul era considerat aşa de mare că pentru a face faţă situaţiei sînt mobilizate unităţi militare din două regimente. Merită să fie amintită acţiunea unei alte cete care a trecut prin Arănieş, comitatul Hunedoara, şi a ocupat pentru un timp oraşul Beiu~ 86 ). Impotriva acestora, armata a început vaste operaţiuni, fără să reu5ească să-i prindă. După cum raporta comandantul Multz, s-au împrăştiat tîlharii cei cu porniri primejdioase despre care se auzea că stăteau ascunşi în pădure" 87 ). Cine erau aceşti oameni, ne-o spun chiar ei, într-un fel deosebit. La 14 mai 1787 o ceată de haiduci - şi credem că nu greşim numindu-i astfel, au pătruns noaptea în casa notarului din Berza (azi Bîrsa, judeţul Arad), somîndu-1 să le scrie cererea de graţiere. Deoarece noi la ameninţările domnilor ne-am refugiat în păduri, cu toate că nu eram aşa de vinovaţi, domnii noştri aţi pornit dupii noi cu armată, cauzînd mai multă nenorocire sărăcimei ~i vedem şi noi că acest lucru este păcat, rugăm pe domnu pretor ca să intervină pentru graţierea noastră, deoarece inoi am vrea să renunţăm la această viaţă sălbatică şi din nou am vrea să ne supunem maiestăţii şi răspunsul îl aşteptăm cit mai curînd, căci dacă vedem că nimic nu se face ce a fost pînă acum, a fost nimica, dacă vedem că domnii nu vor să lase, vom arăta ce va urma. " 88 ). Armata nu a reuşit să-i prindă pe cei din pă- 107

110 duri, totuşi răscoala nu a mai izbucnit. Comitele de Turda regreta că nu au fost prinşi tîlharii", dar consideră că : a fost bine că s-a scos oastea, deoarece aceasta a intimidat populaţia". Cît de mult a fost intimidat poporul ne-o dovedeşte cererea de graţiere-ultimatum a haiducilor amintită mai sus. Moartea lui Iosif al II-lea şi vestea că nobilimea ar preconiza abrogarea unor legi date de împărat în favoarea ţăranilor au provocat în comitatul Hunedoara noi tulburări. In primăvara lui 1790, la 6 aprilie, comitele cere tnsurecţia nobilimii care să stea pregătită şi să se adune la locul fixat în cel mai scurt timp. In Zarand sînt semnalaţi 1 protopop greco-oriental, 4 popi şi 5 ţărani venind din comitatul Hunedoara, care aţîţau ţăranii. Pentru a face faţă situaţiei, se cere colaborarea comitatelor vecine 89 ). o Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost înfrîntă, dar ea a dat o puternică lovitură edificiului social, ameninţîndu-1 cu răsturnarea din temelii, a fost expresia izbucnirii făţişe şi violente a contradicţiilor sociale în perioada de destrămare a relaţiilor feudale. In condiţiile represiunii răscoalei şi a terorii introduse după răscoală, situaţia ţărănimii din comitatul Hunedoara a fost mult agravată. Această agravare continuă a exploatării cuprinde întreaga perioadă studiată, încadrîndu-se în fenomenul general de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor. Plîngerile ţăranilor din comitatul Hunedoara atestă sporirea rentei feudale mai ales sub forma rentei în muncă. Nobilii sporesc în această perioadă numărul zilelor de lucru şi cuantumul prestaţiilor în natură sau în unele cazuri pretind produse noi care pînă în această perioadă nu se dădeau. Pentru sporirea rentei, nobilii trec peste învoielile anterioare cu ţăranii dependenţi şi chiar peste contractele cu ţăranii, care servesc stăpînului de pămînt în condiţii definite. Cererea tot mai mare de produse pe piaţă a făcut ca nobilii din comitatul Hunedoara să-şi sporească alodiul de pe care să strîngă în întregime recolta, în vederea valorificării. Aceste produse erau însă obţinute prin muncă iobăgească. Dealtfel, frecvent, chiar creşterea alodiului se face în dauna iobagilor. Intîlnim ~n comitatul Hunedoara şi cazuri de arendare a pămîntului, care aducea după sine sporirea obligaţiilor iobagilor şi întregul şir de abuzuri ale arendaşilor adăugate celor i;racticate de stăpînii moşiilor. Statul austriac, prins în războaiele europene şi împotriva Imperiului Otoman, se zbătea într-o criză financiară nesfîrşită. Pentru a ieşi din criză, sporeşte la rîndul său dările, care se strîngeau tot de la ţărani. Adăugînd la aceasta prestaţiile către armată şi abuzurile acesteia, mai ales imediat după răscoală, întregim imaginea situaţiei ţărănimii în perioada amintită. Nu se poate trece fără a pomeni foametea din 1787, care a dus în unele sate, pe mai mult de jumătate din familiile ţărăneşti, în situaţia de a nu avea cu ce trăi pînă la prima recoltă. In această situaţie lupta ţărănimii continuă, cu toate măsurile luate de nobilime şi autorităţi, diferă doar formele. Incepînd de la petiţii, adresate autorităţilor şi pînă la lupta cu arma în mînă, ţăranii s-au ridicat Impotriva nedreptăţii şi exploatării. In plîngerile lor către autorităţi, ţăranii îşi arată situc:ţia lor, abuzurile nobililor şi ale slugilor acestora, prestaţiile la care erau obligaţi, cerînd să li se facă dreptate. Refuzînd să mai muncească şi să-şi îndeplinească celelalte obligaţii 108

111 faţă de nobili, ţărănimea din comitatul Hunedoara iovea în baza economică a stăp1nilor. Ca un fenomen caracteristic al acestei perioade este refuzul muncilor în masă şi de lungă durată, astfel că apare pericolul ca moşiile să nu poată fi puse în valoare. Conscripţia din 1785 şi patenta de liberă strămutare au fo3t înţelese de ţărani ca măsuri care îi eliberau de toate obligaţiile şi atunci cînd autorităţile, la cererea nobililor, încearcă să-i oblige la prestarea serviciilor ţăranii reacţionează violent, lovind şi alungind pe trimişii autorităţilor. Evenimentele din toamna şi iarna lui 1784 erau proaspete în mintea ţăranilor. Amintirea lui Horea era un imbold şi o speranţă. Ştirile culese de nobili şi slugile acestora atestă frămîntările şi chiar pregătirile pe care le făceau ţăranii pentru o nouă ridicare. Potrivit atestărilor de care dispunem, aceste tulburări şi pregătiri au fost mai numeroase în Ţara Haţegului, pentru perioada analizată, unde ţăranii îşi fixează date, locuri şi semnele de pornire. Măsurile luate de autorităţi au fost însă de aşa 1I1atură incit o ridicare de proporţii nu a fost posibilă. Totuşi, lupta cu arma in mină nu a fost abandonată. Mulţi foşti răsculaţi şi nemulţumiţi au luat drumul codrului, pentru a lovi în exploatatorii lor. NOTE 1. Paipiu - Iliarian, Tesauru de monumente Istorice pentru România, Tomul III, Bucureşti, 1864, rpag Istoria României, vol. III, Bucureşti, 1964, pag M. Cerghedean, Conscripţia urbarlală de la 1785 în Ţara Haţegului, în Sargetla, VllI, 1971, pag Ar:h. stat. De.va,.fol!ld. Societ ate a de şt1iintf' istorice şi arheologice Deva, dos. 18/1785 (1). 5. Ibidem, dos. 17/1785 (4). 6. Ibidem, dos. 17/1785 ( 172). 7. Ibidem, dos. 18/1785 (2). 8. M. Cerghedean, Conscripţia urbarlală de la 1785 în Ţara Haţegului, în Sargetla, VIII, 1971, pag Ibidem, pag Arhivele statului Deva, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 36/1785 (415). 11. Ibidem, dos. 36/1785 ( 1040). 12. Idem, colecţia Societăţii de ştiinţe istor;ce şi arheologice Deva, dos. 17/1785 (1053). 13. Ibidem, dos. 17/1785 (324, 1294). 14. Idem, fond. ComHatul Hunedoara, dos. 25/1784 (661 ). 15. Ibidem, dos. 26/1784 (632). 16. Ibidem, fos. 38/1785 (1016). 17. Arh. stat. Deva, fond. Sodeta1tea de Ş tiinite istorice şi ar.heologice, Deva, dos. 17/1785 (262). 18. Ibidem, dos. 17/1785 (953). 19. Ibidem, dos. 17/1785 (252). 20. Arh. stat. Dev.a, fond Oomita~ul Hunedoara, dos. 25/1784 ( 475). 21. Ibidem, dos ( 434). 22. Ibidem, dos. 1/1786). 23. Ibidem, dos. 41/1785 (271). 24. Ibidem, dos. 26/1787 ( 426). 25. Arh. stat. Deva, fond. Societatea de ştiinte istori.ce şi arheologice Deva, dos. 18/1785 (743). 26. Ibidem, dos. 12/1785 (840). 27. A.rh. stat. Deva, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 35/1785 [ , 1124). 28. Idem, fond. Socie'.tate a de ştiint e istor;ce şi iarheolog.!ce Deva, dos. 17/1785 {585). 29. Ibidem, dos. 12/1785 [851). 30. M. Cerghe<lean, loc. cit., pag Q9

112 Jl..Arh. stat. Deva, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 26/1784 (638, 637, 310). 32. Idem, c.olectia Societătii 12/1785 (212). de ştiinte istorice şi arheologice Deva, dos. 33. Idem, fond. Comitalul Hun,edoara, dos. 18/1789 (116). 34. Ibidem, dos. 27/ Ibidem, dos. 8/1786 (282, 283, 605). 36. l'bidem, dos. 27/1787 (553). 37. Lbidem, dos. 27/1788 ( 1234). 38. llbjdem, dos. 27/1787 (1670). 39. Ibidem, dos. 38/1785 ( 434). 40. Ibidem, dos. 27/1787 (625). 41. Ibidem, dos. 36/1785 (170). 42. Ibidem, dos. 26/1787 ( 11 ). 43. Arh. stat. Devia, fond. Societatea de ştiinte iistorke şi arheologice Deva, dos. 18/1785 (738). 44. Ibidem, dos. 18/1785 {150). 45. Ibidem, dos. 18/1785 ( 168). 46. Ibidem, dos. 18/1785 (950). 47. Ibidem, dos. 18/1785 (2). 48. Ibidem, dos. 18/1785 ( 590 ). 49. Ibidem, dos. 18/1785 (49). 50. Ibidem, dos. 18/1785 (164). 51. Idem, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 36/1785 (5521 ). 52. Idem, colecţia Societă ţii de ştiinţe istorice şi arheologice Deva, dos. 18/1785 (4528). 53. Kovacs I., Agitaţii ţărăneşti tn Munţii Apuseni, după răscoala Iul Horea, oglindite în documentele comllatului Turda, in Studii şi cercetări ştiinţifice, seria a III-a, ştiinţe sociale, 3--4, anul V, foliedecembrie, 1954, Cluj, pag Arh. stat. Deva, fond. Comita tul Hunedoara, dos. 40/1785 ( 1056). 55. Ibidem. dos. 40/1785 (3030). 56. Ibidem, dos. 40/1785 (3033). 57. Ibidem, dos. 26/1787 ( 1833). 58. Ibidem, dos. 26/1787 (1136). 59. Ibidem, dos. 26/1787 (134). 60. Ibidem, dos. 5/1790 ( 561 ). 61. Ibidem, dos. 9/1786 (370). 62. Ibidem, dos. 40/1785 (3120). 63. Idem, coleoua Societătii de ştiinte istorice şi arheologice Deva, dos. 18/1785 ( 1 ). 64. Kovacs I., loc. cit.,.pag Arh. stat. Deva, colectia Societătii de ştiinte istorice şi arheologice Deva, dos. 18/1785 (72). 66. Ibidem, dos. 18/1785 (161). 67. Ibidem, dos. 18/1785 (206). 68. Idem, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 26/1784 ( ). 69. Ibidem, dos. 40/1785 (418). 70. Idem, fond. Societatea de ş.tiin1e istorice şi arheolog.ice Deva, dos. 18/1785 (683). 71. Ibidem, dos. 18/1785 (3). 72. Ibidem. 73. Ibidem, dos. 18/1785, (6). 74. Idem, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 40/1785 (52). 75. Idem, colecţia Societăţii de.ştiinţe istorice şi arheologice Deva, dos. 18/1785). 76. Ibidem, dos. 18/1785 ( 1195 ). 77. Ibidem, dos. 18/1785 (1190). 78. Ibidem, dos. 18}1785 (1250). 79. Ibidem, dos. 17/1785 (37). 80. Ibidem, dos. 18/1785 (379). 81. Ibidem, dos. 18/1785 (1111). 82. Ibidem, dos. 3/1786 (61). 83. Ibidem, dos. 18/1785 ( 1 ). 84. Ibidem, dos. 18/1785 ( 198). 85. Kovacs I., loc. cit., pag

113 86. M. Cerghedean, Prin codrii hunedoreni după răscoaia lui Horia, În Ritmuri hunedorene, Kovacs I., loc. cit., pag Arh. stat. Deva, fond. Comitalul Hunedoara, dos. 30/1787 (865). 89. Kovacs I., loc. cit., pag CONTRIBUTIONS A LA CONNAISSANCE DES TROUBLES SOCIAUX SURVENUS DANS LE COMITAT DE HUNEDOARA APRÎS LA REVOLTE DE HOREA, CLOŞCA ET CRIŞAN (Re sume) Apres la jacquerie conduite par Horea, Cloşca et Crişan dans le comital de Hunedoara, Ies nobles n'ont pas comprls Ies verltables oauses de la revolte et, loin d'apporter certaines amelioratlons a la sltuallon des paysans, lls aggravent encore Ies charges de ceuxcl. Les corvees et dîmes de toutes sortes sont accrues sans cesse, y comprls pour Ies paysans travaillant au service des nobles sur la base de contrats elablis. Outre Ies obligations dues au maître feodal, Ies paysans devaient payer egalement Ies contributlons a l'etat et contribuer a l'enlretien de l'armee. SI a cela on ajoute Ies abus des fonctlonnalres et de l'-armee, alnsl que la iamlne de 1787, on a un tableau complet de la sltuation de la paysannerle. L'auteur souligne alnsl que le ier ievrier 1787, dans le village de Răduleştl, 610;0 des iamllles et 620/o de la populatlon manqualent de reserves alimentaires sufiisantes jusqu'a la prochalne recolte. L'ensemble de celte sltuatlon et le souvenir encore irais des evenements de 1784 ont cree un esprit revolutionnaire dans le sein de la.paysannerle du comital de Hunedoara. Le reius de travailler, Ies menaces et Ies embuscades sont des formes de lutte contre l'exploltation. Le recensement ioncier et la suppression de l'attachement a la glebe ont ete Interpretes par Ies paysans comme des mesures en vue de leur afiranchissement total. Mals Ies nobles et Ies autorites du comital ont eu soin de leur iaire comprendre le verltable sens des decrets Imperiaux, alnsl qu'il est arrlve par exemple a Sllvaşul de Jos. Ayant sans cesse devant eux le spectre de la revolte de Horea, la noblesse et Ies fonctionnadres du comital surrveillent de pres l'acllvhe des paysans et reussissenl parfols a surprendre des paroles ou des brults lalssanl prevoir un nouveau soulevement: ainsl dans le Pays de Haţeg au cours de l'ete et de l'automne de Sl Ies mesures prlses par Ies autorltes n'ont pas permis un soulevement en masse, Ies paysans n'en ont pas molns poursuivi leur resistance armee dans Ies forets el dans Ies montagnes. Oul sont exaclement ces hommes qui se cachalenl dans Ies forets, Us nous le font savoir eux-memes d ans leurs leltres de demande de grâce. Les troubles qul onl marque la periode examinee sont un echo des evenements de 1784, mais aussl une continuatlon de la lutte et de la reslstance de la paysannerie contre l'exploltatlon.

114 Conscripf ille urbarlale ale satelor Ormindea, Meria şi Lunca Cernii din anul 1820 VASILE IONAŞ Conscripţia urbarială de la 1820 se înscrie printre încercările Curţii de la Viena de a reglementa relaţiile feudale din Transilvania. De-a lungul secolului al XVIII-iea s-a 1ncercat în mai mu~te rînduri impunerea unui regulament urbarial care să limiteze drepturile nobilimii faţă de iobagi, dînd astfel posibilitatea puterii centrale să-şi asigure o sursă de venituri şi de recrutare de ostaşi tot mai sigură din rîndul ţărănimii 1 ). Eforturile guvernului imperial se lovesc în această direcţie de puternica opoziţie a nobilimii transilvănene. Chiar dacă dietei din i se impune recunoaşterea desfiinţării servituţii personale a iobagilor şi dreptul acestora la liberă strămutare, în practică, nobilii reuşesc să-şi menţină vechile privilegii, îngrădind aplicarea măsurilor amintite 2 ). In urma răscoalei condusă de Horea, la 1785 s-a efectuat din ordinul împăratului Iosif II o vastă conscripţie urbarială, menită să stea la baza reglementării raporturilor dintre ţăranii iobagi şi nobilii stăpîni de pămmt. Scopul conscripţiei a rămas însă nerealizat. O nouă încercare de reglementare urbarială vine din partea lui Francisc I. După îndelungi tratative, la 8 ianuarie 1819, împăratul ordonă începerea unor lucrări preliminare, iar la 17 mai, în acelaşi an, guberniul Transilvaniei primeşte rescriptul pentru începerea conscripţiei. Lucrările urmau să fie conduse de Anton Cziraky, vicepreşedintele camerei aulice din Ungaria, ajutat de trei consilieri regali care supravegheau fiecare cîte un anumit teritoriu. 3 Conform instrucţiunilor, conscripţia cuprindea 9 întrebări ) referitoare la urbarii sau învoieli anterioare care reglementau sarcinile iobăgeşti şi drepturile nobiliare ; la calitatea pămînturilor, mărimea sesiei iobăgeşti, obligaţiile iobagilor (robota, dijma, nona), sesii părăsite, dreptul de folosinţă a pădurii, dreptul iobagilor de a-şi vinde pămîntul. Răspunsurile la cele 9 întrebări aveau anexate tabele în care erau trecute apartenenţele extravilane ale sesiei iobăgeşti (pămînt de cultură şi fînaţ), pămînturile desţelenite, terenurile folosite de iobagi contra censului şi terenurile viticole 4 ). Satele Lunca Cernii ), Meria "") şi Ormindea, ale căror conscripţii se păstrează la Arhivele statului din Deva 5 ), erau cuprinse primele două în cercul Densuş din comitatui Hunedoara, iar ultimul în comitatul Za- ") In documente: Nyiresfa!va. O) In documente : Kekesfalva. 112

115 rand. Activitatea conscriptorilor a început la Ormindea în 1 august 1820 şi ceva mai tîrziu, la 14 şi 17 septembrie la Lunca Cernii şi Meria. In fiecare din cele trei sate s-au înfăţişat pentru a da declaraţii reprezentanţi ai nobililor, juzii satelor şi un număr de reprezentanţi ai iobagilor. Din conscripţii se pot desprinde o serie de concluzii privind calitatea pămîntului din cele trei sate, sistemul asolamentelor, mărimea sesiilor iobăgeşti, inegalitatea de avere din sînul ţăranilor dependenţi, 0bligaţiile iobăgeşti etc. Condiţiile pentru practicarea agriculturii sînt asemănătoare. Pămîntul de bună calitate se găsea în proporţii reduse: 113 din hotar la Ormindea, 113 la Meria şi doar la Lunca Cernii atingea 314 din hotar. O bună parte a terenului de cultură se găseşte pe dealuri pietroase, expus torentelor care spală semănăturile şi gunoiul folosit ca îngrăşămînt. Aratul se făcea cu 4 boi, iar cerealele cultivate erau cele obişnuite (şi azi) în satele de munte : orz, secară, griu de toamnă, ovăz. Ingheţurile timpurii împiedică porumbul să rodească, motiv pentru care felul acesta de bucate" trebuia cumpărat, după cum declară iobagii din Lunca Cernii. Fînaţurile şi păşunile sîint bune şi suficiente cît să asigure hrana animalelor, al căror număr conscripţiile nu-l menţionează. Grădinile de zarzavat veneau să completeze necesarul de hrană al locuitorilor. Se practica asolamentul bienal, procedeu obişnuit în satele de munte la începutul secolului al XIX-lea 6 ). Incercînd o apreciere asupra situaţiei materiale a iobagilor 7 ) din cele trei sate, sîntem nevoiţi a ne limita la prezentarea suprafeţelor de teren aflate în folosinţa lor. Conscripţiile nu oferă date despre numărul animalelor deţinute sau alte elemente care ar putea întregi imaginea asupra averii fiecărui iobag. Pentru Ormindea doar, conscripţia menţionează numărul iobagilor care lucrau pe domeniu cu boi, fără a preciza numărul boilor. Pentru cunoaşterea mărimii sesiilor şi a apartenţelor (terenul de cultură din hotarul satului), de mare importanţă sînt tabelele anexate răspunsurilor la cele 9 întrebări. Ele relevă o diferenţă între cele trei sate din punct de vedere al repartiţiei păm~ntului arător. La Meda şi Lunca Cernii, sate vecine, suprafaţa medie de teren arabil folosit de un iobag este de 3,87 şi respectiv 3,51 iugăre, fiecare parte de sesie avînd o întindere foarte apropiată de aceste cifre. Diferenţa de avere este mai mare la Ormindea, unde suprafeţele aflate în folosinţa familiilor iobăgeşti variază de la 618 de iugăr (Ştefan Dănilă senior), la iug. (Oprean Mihai şi Mieluţ Lup al lui Toader, jude domenial). Cazul din urmă se întîlneşte totuşi rar, marea majoritate a iobagilor (72,88 la sută) dispunînd de loturi mici, între 1 şi 3 iugăre. Media loturilor de arătură ale iobagilor este la Ormindea de 2,7 iugăre. sub 1-3 iug. 3-5 iug. 5-7 iug. peste 7 lug. 1 iug. r ~ '3 ~! ~~ 1ij a,, ~o<u ~.o nr. % nr. % nr. % nr. /O nr. % 'El li) z~i::,g rjj - Ormindea 118 3, , ,64 4 3,39 2 1,61 2,70 iug. Meri a , ,00 3,87 lug. Lunca Cernii , ,40 3,51 lug. 113

116 . Conscripţia satului Ormindea aduce un element în plus faţă de celelalte două prin faptul că oferă posibilitatea calculării suprafeţei medii a unei sesii întregi 8 ). Mărimea mijlocie a sesiilor aflată de noi era următoarea : pe domeniul lui Nalatzi Iosif 18 ferdele (2,25 iug.) 9 ) intravilan şi 16,52 iug. teren arabil în hotarul satului ; pe domeniul lui Nalatzi Ştefan 22,5 ferdele (2,8 iug.) intravilan şi 18,62 lug. arător ; pe domeniul lui Nalatzi Laszlo 12,65 ferdele (1,6 iug.) intravilan şi 8,37 iug. arător. In schimbul dreptului de folosinţă asupra pămîntului, păşunilor, pădurilor, iobagii erau împovăraţi cu obişnuitele obligaţii feudale. Sarcinile iobăgeşti, nescrise în vreun contract dar păstrate prin obicei, inu sînt uniforme, ele diferă de la sat la sat şi de la nobil la nobil. Referitor la aceasta, iobagii din Meria declară că deoarece domnii noştri sînt diferiţi, nici serviciul nostru obişnuit, pe care l-am făcut şi mai înainte, nu este la fel". Dijma din cereale spre deosebire de satele de cîmpie nu se percepea. Obligaţia de a da dijma exista totuşi la Lunca Cernii şi Meria sub forma dijmei din oi şi miei, cu posibilitatea de a fi răscumpărată în bani. O altă obligaţie, <laturile feudale (censul), apare sub forme foarte diferite în cele trei sate. La Ormindea, alături de o anumită sumă de bani 10 ), este aproape generală obligaţia de a da la Crăciun o găină şi 10 ouă de fiecare sesie ; în plus, fiecare iobag mai dădea un pui de copănit şi 10 ouă. La Meria şi Lunca Cernii <laturile în natură constau din vînat (găinuşe, căprioare), peşte (păstrăvi), melci, unt, măsuri de ovăs, fuioare de cînepă, pari de vie, cercuri, în cantităţi variabile. Dintre obligaţiile feudale, cea mai importantă, cea mai apăsătoare, rămîne rabota. Cantitatea robotei nu era unitară în cele trei sate şi chiar în acelaşi sat ea diferă de la nobil la nobil. La Ormindea rabota era de 3 săptămîni pe an cu palma, numai iobagii lui Nalatzi Ianoş erau obligaţi la 5 săptămîni. Celor din Meria şi Lunca Cernii le revenea un număr mai mare de zile de slujbă, mergînd de la 6 săptămîni pe an cu boii pînă la 12 sau chiar 14 săptămîni cu palmele. Tot la capitolul prestaţiilor în muncă trebuie inclus şi serviciul femeiesc, amintit în conscripţia satului Lunca Cernii, fără precizări în ce priveşte numărul zilelor şi activităţile efectuate. Un fapt demn de semnalat este frecvenţa mare a cazurilor în care obligaţiile în muncă sau în natură au fost răscumpărate cu bani. Astfel, se plăteau bani în contul dijmei, a obligaţiei de a toarce şi de a ţese, a cărăuşiei şi chiar a robotei, uneori serviciiile fiind convertite în totalitatea lor într-o anumită sumă de bani. Conscripţiile satelor Ormindea, Meria şi Lunca Cernii oferă, alături de cele prezentate mai sus, o serie de informaţii de amănunt necesare pentru o mai bună cunoaştere a vieţii ţăranilor la tnceputul secolului al XIX-lea. Toate acestea, împreună cu datele cuprinse în marea masă a conscripţiilor ce se aşteaptă a fi publicate, vor aduce o modestă contribuţie la întocmi.rea unui tablou cît mai veridic asupra relaţiilor agrare din Transilvania în perioada de destrămare a relaţiilor feudale. TEXTUL CONSCRIPŢIILOR 11) ORMINDEA 1. N-avem nici un urbarium. 2. Nici o tomnială, nici contractu11 cu domnii noştri despre slu şbă n-avem. 3. La domnu baron Nalatzi IosH sîntem 25 cu boi şi 15 fără boi iobagi, care tot 114

117 Insu pe un an facem 3 IS!iptămîni de sluşbă cu,hrincile. Ţdnem cu totii 6 moşii şi tătă moşia 'dă o sumă de 36 Rhf., o găină de Crăciun; peste acestea, tăt iobagu cite un pui de oo.pănit şi 10 ouă şi 1ătă gazda 30 xr. pentru tesut. Inainte de aceasta cu citi va ani 'de pe tăte moşiile am adus cite o bute de vin de Bobulna. l.ja domnu Nalatzi Istvan 30 cu boi şi 10 fără boi, iobagi slujim,şi tăt insu facem pe an 3 săptămlîni de sluşbă cu hrincile. Biruim 6 moşii. Plăteşte 34 Rhf. şi dă dte o găină de Crăciun tătă gazda pe an, dă un pui de copănit şi 10 ouă şi îi tertăzuj un font de ifuior a toarce. Mai de demult am făcut o săptămînă de plug pe tătă moşia, da acuma nu facem. Domnu Nalatzi Laszlo pe 4 moşii are 6 cu boi şi 8 fără boi iobagi, care de demult numai 3 săptămlîni de sluşbă am făcut şi am dbjt cite 30 Rhf., da acuma de 14 ani încoace pe lingă aciastă slu:şbă tot insu 3 sărptămlni şi 30 Rhf., incă ne-o dat o vie la Şoimuş, care noi o lucrăm rpeste an şi dăm încă 400 de pari care cu greu ne cade a cumpăra pe bani. Pînă acuma torsura cu 30 xr. am descumpărat, acuma 2 zloţi dau tătă casa, o găină, un pui şi 10 ouă, Domnu NaLatzi lanos are 5/8 de moşie, 7 cu boi şi 7 fără 1boi, iobagi fu.cern chilin, chilin 5 săptămîni de sluşbă. Dăm cu tărti suma 40 zloti ; iarăş cu tăti rpentru cărăuşitură 60 Rhf. TăJtă gazda dă 2 găini,şi 10 ouă.,pen1tru 'tor.sură ~ot insu iplătim 30 xr. Domnu TOlth Andras 2th de moşie - are 3 cu bo.i, 7 fără lboi, iobagi, care.tăt insu face peste an 3 săptămîni de sluşbă cu hrinci. Plăteşte tătă moşia 34 Rbf. şi o găină de Crăciun. Dă tătă gaza.a cite un pui de copănh, 10 ouă - alte nimic. Rămăşitele lu.i Nalatzi Andras :pe 5 / 8 de moşie are 3 cu boi şi 3 fără boi, iobagi. De cînd ne ştim nici o sluşbă n-am făcut, numai împreună am pl~tit pe tăt anu 72 Rhf., alta nimica. ~ia a satului nostru dare rpe anul îrutreg 2112 zile de sluji.bă, 737 Rhf. sumă, 52 Rhf. de tors bani, 36 găini de Crăciun, 112 pui de copănit, de ouă, 40 fonti de torsură, 400 rpad de vie şi 60 Rhf. de cărăuşitură stă. 4. Hotaru nosi 1/3 parte îi bun, 1/3 parte de mijloc. Sămănăm griu, ovăs, cucuruz. 1/3 parte îi slab, pentru dialurile.petroasă. Arăm cu 4 boi. Hotaru e împărţit in 2 păr.ţi care in tăt anu schimbînd îl hăznuim. Fînatăle de acasă îs bune.şi fac fin bun, cite o dată cosim şi otavă, care-s ipe şes. Tlîrguri de săptămînă să.fac în Băiţa, unde pe jos într-o 1/2 de cias şi la Brad unde în 3 ciasuri pe cale bună merem, unde tăte cele putem vinde şi ce ni de lipsă putem cumpăra. 1Păşune de rîrudu marhălor bunişoară avem. Apă de adăparea marhălor îi bună şi în sat şi în cîmp, destulă avem. Pădure de foc destulă am avut, da s-o oprit de domnii pămîntului ; de epulaturi de la domnii noştri am a vut şi acuma că.pătăm fără plată. Vii nu-s, de unde cu lucru am putea căpăta bani, da Îs băi cu trudă şi cu lucrurile în jele şerzuim bani. Jirovină n-avem pentru că sînt tinere pădurile domnilor noşti ~n hotaru ăsta. Dijmă, nici a zecea, nici a noua, n-am dat nici nu dăm. rpometuri, curechişte şi de legume grădini aproape de căşile noste bunişoară avem. Trestie în hotaru nost n-avem, nici împrejur. Băiţa, care numai de o jumătate de cias fiind de băieşit, unde lucrind şi la alte băi mai multe care-s aproape de noi, cu căratu petrilor şi a şlicului căpătăm şi cu şrncu şerzuim bani, de urude ne rplătim de tăte trebile noaste. Alte fabrici, fără şteampuri, în vecinătatea noastră nu-s. Mai aproape apă de 3 ciasuri ar fi Murăşu, da nu umblăm cu luntrea, mai mult lucrăm în băi. Pe lingă Murăş, care este de 3 ciasuri departe, sunt dialuri cu vii. Cărbuni şi var aici nu stingem în satul nostru. Nici un venit satu nost n-are. Topile de cînepă avem bune. Mori pe sama noastă avem destule. Ploi multe şi mari la sămănăturile noas tre, care-s multe pe dialuri, multă pagubă ne fac. Rituri de coasă avem puune şi acelea pe puhoaiele mari să spală mai în tăt anu, Păşunea marhăj.or îi puţină, numai pe al altora hotar putem paşte rnarhăle.!pădure de foc n-avem,,fără pe bani cumpărăm. S. at ar tră1bui să aibă un om care are o moşie înlregă de sămănătură şi da cosît Şi cîtui măsura Beciului şi iugărum nu ştim. Pe riturile noaste putem cosi Oltavă. Hotaru nost în a tria parte îi bun, 1/3 mai slab. 115

118 6. Precum am spus şi mai sus, sluşbă am fllcut şi o facem şi mersu şi venitu ni să 11ne în ea. 7. Nici un fel de dijmă n-am dat, nici nu dăm. 8. Funduşi de căşi ipus1ii în satu nost nu să află. 9. Nici de foc pădure n-avem, necum să avem de vindere. Pămînturile să vindem unul la altun nu este slobod. MERI A I. Noi de611jre servi'ciile urbariale niciodată nu am auzit nimic şi nici nu iştim lcă <1ceaLStă comună ar fi avut vr eodată urbariu. 2. Noi cu nobilii noştri nu avem nici o înţelegere asupra serviciilor, le îndeplinim ca şi în trecut.. 3. In.trucî1 nobilii noştri sînt diferiţi, serviciile no11.stre rpe care ~e-am apucat dm trecut nu sînt nici ele la fel. Excelenta sa domnul Noptsa Ladislau din Silvaşu Superior ar e în aceals'tă comună un număr de 11 oameni sluji.tori, care f'. eoare seqjar at f alce dte 6 să,ptămîni,în tim1pu.l lucrului urg ent, 'În ortăcie, cu boi sau pedestru şi din 10 oi şi miei dă unul în dijmă. Excelenţ.a sa domnul FO!dvari Mihaly are un slujitor care plăteşte. ) serviciile pe un an şi dijma legală cu 40 Rhf. Excelenta sa Veer Gyorgy are în această comună 3 oameni slujltori care plătesc împreună 4 Rhf. şi dau dijmă din oi şi mi~i. Domnul Ponori Ignatz are aici 3 oameni slujtiori. Aceia dau anual 8 galbeni de aur bătut în care este răscumpărată şi dijma. Mai dau 4 miei, 2 perechi de găinuşe (ierun'ci) şi 2 ocale de păistră vi. contelui Gyulai Perene are 6 oameni slujitori c-are dau anual 3 galbeni Soţia de aur bătut plătind în aceşti bani şi dijma din oi şi miei. Afară de aceasta dau 300 de melci, o căprioară işi o pereche de găinuşe. Domnul Paipp Ianos are un om slujitor ;pe care din milă îl scuteşte de slujbă. Din aceas:tă comună care se compune din 25 de fumuri le merge nobililor pe un intreg an... ) luînd slujba fiecărei persoane individual sau slujba cu mers pe }os, 11 galbeni de aur bătuţi, 44 Rhf. în bani umblători, 4 miei, 4 perechi de găinuşe, 2 o<:ale de păstrăvi, 300 de melci şi o căprioară. 4. Hotarul nostru elste împărtit de la început în 2 păru. Dintre aces tea una se poate cosi în fiecare an şi se poate ara cu 4 boi. Dă roade bune la fel din griu, secară, orz, ovă s. Din ipămînturile noastre o.parte este bun, 2 părti mai slabe. Fînaţele colonicale sîrut fo<trte bune, dau fîn din belşug ipentru îngrăşarea vitelor. Tîrgurile noastre sînt în oraşele Haţeg şi Hunedoara, amîndouă cu de,părt area Ia.fel, de la comuna no.astră drum de o jumătate ie z;. In timrpul verii, cu ocazia tîrgurilor anuale, naturalele noastre le rputem vinde cu folos pe bani. Păşunile noastre sînt deajuns pentru păşunarea şi îngrăşarea a tot felul de animale, mari sau mici. Apele pe seama vi1telor noastre sînt bune, suficiente şi 'În apropiere. Lemne pentru construcţii şi încălzit, cu permisiunea nobililor noştri avem destule, <în apropiere şi la drum bun pentru a fi folosite. Din motivul acesta le folosim des cu aprobarea domnilor noştri. Administraţia Regală din Hunedoara avînd în vecinătatea noastră păduri uriaşe pentru cărbune, zilerii care pot lucra acolo cîştigă uşor bani. Dijmă regală nu am dat niciodată. Din vînat şi pescuit, cu îngăduinţa nobililor noştri, avem foloase bune. Avem a,pe bune 1pentru 1nmuierea dn 1JJii. Intrucît locuim sus pe munte porumbul în hotarul nostru nu rodeşte. Din cauza felului păm:întului poate ar rodi, dar nu se poate coace din cauza brumei. Moară nefiind în hotarul nostru ne ducem în alt hotar şi cu greu aducem măcinatele la casele noastre. Nici un.fel de fructe nu cresc în grădinile noastre..5. Din ce constă moştenirea unui colon care locuieşte pe un lot nu ştim, intrucît moştenirile sînt diferite. Asemenea, despre măsurătoarea vieneză nu am auzit nimic pînă în prezent, din cauza aceas ta nu putem declara nimic. 6. In ră\slpwrnsul la.întrebarea 111 tre;a am da.t lămurir[ des,pr e tim1pul,şi durata slujbelor noastre. ln ce priveşte dusul şi întorsul celor care ne deplasăm -în interesul slujbelor domneşti, întotdeauna ni s-11 socotit. ') Lipsă din text. 116

119 7. Noi nu am dat dijmă din nici un fel de cereale, însă din oi şi miei da. 8. In această comună nu se află nici o moştenire pustie. 9. Am foloslt pădurile obişnuite pentru foc şi construc.ţji cu ipermisiunea dom ~ilor noştri. Vînzarea pămînturilor nu a fost în obicei niciodată şi nici nu putea f1, deoarece piimînturile nu sînt ale noastre ci ale domnilor. LUNCA CERNII I. Noi nu am auzit niciodată nimic despre serviciul urbarial şi nici nu ştim dacă aceas~ii comună o fi avut vreodatii urbariu. '2. Cu nobillii noştri nu avem ni'ci o în1telegere deosebitii asupra serviciului, îl facem cum l-am apucat de la cei dinainte. 3. Slujbele noastre pe care le-am ajuns aşa cum şi nobilii care întreabă sînt diferiţi. de la început nu sînt la fel, pre Excelenta sa domnul Noptsa Elek din Silvaşu Superior, are fo aceastii comună 19 oameni slujitori. Aceia separat fiecare, cind munca este urgentii, în intreg anul fac roite 6 săptămîllli cu boii, în tovărăşie.,sau pe jos 12 să1ptămîni şi aifară de 'claca de seceriş, serviciul femeiesc. Pe l'înqti aceasta din fiecare 10 oi şi miei, c1te unul. Excelenta sa domnul Nopt,sa Elek din Silvaşul SUl)Jerior, are în această comunll slujitori care în Nmipul lucrului urnent, cei cu boi, în tovără.şie în întrequ1 ian fac 9 siiptiimîni. cei pe jos 12 siiptiimîni. In afarii de aceasta fiecare fum a trebuit să dea 20 Rhf dar de la începutul foametei 1 2 ) domnii noştri nu au mai cerut plata acestei sume. Pe lîngii aceasta, din fiecare 10 oi şi miei cite unul, 12 perechi de giiinuşe şi serviciul femeiesc obişnuit. Onoratu1 domn din Siilaşul Superior, Kenderesi Abraham, are 11 oameni sluiitori c,are fiecare separat în întreg anul munceşte dte 3 rsăjptă.mîni cu boii, în toviiriişie, 3 pe jos. Afară de aceasta, cu toţii dau 12::> Rhf. In plus, fiecare fum dii pentru serviciul femeiesc 2 Rhf., pentru riiscumpiirarea vînatului 2 Rhf., pentru :pari de vie 1 Rhf., cite 2 miisuri de oviis, cite o giiină la Crăciun, 5 legiituri de cine;pii, dijmă din oi şi miei şi o cupii de unt t,opit. Domnul con,te Bethlen Gergely are doi oameni slujitori care pe un an întreg plătesc în bani numerar 33 Rhf., 3 ocale de piistriivi, cite 2 miisuri de oviis, 300 de melci şi o cupă de unt topi1. Doamna contesii Gyulai Ferencz are în această comună 24 de oameni slujitori care pe un an intreq dau în numerar 52 Rhf., pentru riiscumpiirarea dijmei din oi şi miei 15 Rhf.. o căori,oarii. o pereche de giiinuşe, 2 cupe de unt topit şi in timpul cositul11i cite 2 siiptiimîni de lucru fiecare om. Domnul Naqy Mate are aici 7 oameni slujifori care in întreg anul fac pe timpul cositului cite o siiptămînii slujbă, dau 80 Rhf. bani numerar şi dijmă din oi şi miei. Domnul Pogany Istvan are în această comună 3 oameni 'slujitori. care dau pe an 30 Rhf fac cite 2 siiptămîni de slujbă în timpul cositului şi dau dijmă din oi şi miei. Domnul Varadi Daniel are 4 oameni slujitori care fac pe an fn timpul cositului cite 8 săptămini de slujbă şi dau dijmă din oi şi miei. Domnul Lukats Istvan are un om slujitor care face 11 săptămîni slujbă pe jos, dă dijmă din oi şi miei. Domnul Makra Mihaly are doi oameni slujitori care dau 45 Rhf. şi dijmii din oi şi miei. Pe lingă aceasta, iernează oile nobilului, le tin şi cu sare. Domnul Laszlo Mihaly are un singur om slujit.or care dă pe an 20 Rhi. si în toiul lucrului face 2 siiptiimîni slujbă. Domnul Csongradi Laszlo are 2 oameni slujitori care fac într-un an slujbă 4.săp tiimîni cu.boi,.în fovără.şie şi 4 săptămîni pe jos. Afarii de,aceasta, dau dijmă din oi şi miei. Domnul Lukats Iozsef are un om slujitor care face într-un an slujbă 14 săptiimîni pe jos. Domnul p,aipp Jigmond are un om slujifor care dă ipe an 40 Rhf., dijmă din oi şi miei. Domnul Papip Mihaly are 2 oameni slujitori care fac anual slujbă 10 săptămîni cu boi şi 'Pe jos, fac serviciu femeiesc, în timpul verii piişunează vitele nobilului amintii, dau dijmii din oi şi miei şi dau un car de cercuri. Văduva lui Csoka Gyorgy are 5 oameni sluji1ori; cite unul face slujbl'i 9 siiptămîni anual. Dau cite 2 măsuri de ovăs, cite 2 Rhf., 12 legiituri de dnepă, un porc gras, dijmă din oi şi miei. Domnul Csoka Laszlo are 4 oameni slujitori care fac 8 săptămîni cu boi, 3 pe jos, dau cite 2 Rhf., 12 legături de dnepă, fac serviciu femeiesc cu regularitate; dau afarl'i c!~ aceasta cite 2 măsuri de ovl'is, dijmă din oi şi miei., 17

120 Domnu.I Cs-Oka Daniel are 2 oameni slujitori, aceiaşi care sînt şi oamenii domnului Csoka Laszlo(?). Damnul Farkas Adam are 2 oameni slujitori care fac în fiecare sliptărn.înă cite 2 zile,pe jo1s cu bo i, dn tovără:şie, Jiac iserviciu feimeiesc şi dau dijmă din oi şi miei. Domnul Nagy Ianoş are 2 oameni slujitori care fac 10 săiptăanini c.u boi sau ;pe jos, fac anul 1întreg serviciu femeiesc, dau dijmă din oi şi miei. Domnul Nagy Iozsef are un om slujitor care dă 10 Rhf., face 2 săptămîni ;pe jos, dă o cupă de unt şi dijmă din oi şi miei. Domnul MariHa Illyes are 2 oameni slujitori care fac 13 săip<tămîni servidu femeiesc fiecare cu reqularitate şi îngrijesc iarna vitele. Domnul Marilla fozsef are un om slujitor. Domnu~ Leteny Fiilop are un om slujiotor..aicest>a împreună cu cel de mai sus face acelaşi serviciu ca cei doi oameni ai lui Marilla Illyes. In acest fel comuna aceasta care numără în total 125 de fumuri face în întreg anul slujbă domnească 433 săptămîni cu boi şi 807 săptămîni pe jos, luînd individual slujba fiecărui om de cîteva săptămîni, afară de serviciul femeiesc. Pe lingă aceasta dă 522 Rhf. IÎn bani numerar, 287 legături de cînepă, 32 măsuri de ovăs, 3 ocille de păstrăvi, 5 cupe de un topit, 12 perechi de găinuşe, o căprioară, 1 OOO de melci şi 11 găini. 4. Hotarul nostru fiind împărţit de la început în 2 portiuni, una dintre acestea se :poate folosi în fiecare an. Se poate ara cu 4 boi, 3 părti sînt mai bune, 1/4 mai slabă. Rodeşte bine orzul, qrîul bătrîn (de toamnă), secara şi ovăsul. De obicei cerealele cultivate în acest hotar dau rod mai bogat ca cele cultivate în alt hotar. F1netele colonicale sînt în locuri unde de obicei putem cosi şi otavă, cu toate că mare parte din locurile acestea de cosit sînt smulse din iprediul alodial, pe seama noastră şi pentru ajutorarea noastră, pe care le folosim cu permisiunea domnilor noştri. Acestea rodesc fin şi otavă bună pentru îngrăşarea animalelor noastre. Locurile noastre de Hrg sînt ornşele Haţeg şi Hunedoara, amîndouă departe cale de o jumătate de zi pe jos. Acolo, cu ocazia tîrgurilor putem vinde naturalele noastre cu uşurinţă şi cu folos. Păşunile noastre pentru toate animalele, mici sau mari, sînt bune, cu întindere mare şi suficiente, incit se aduc animale la ipăşunat şi din alte hotare. Apele :pentru adăparea vi.telor sînt bune şi în apropiere. Lemne penfru construcţii şi foc, cu permisiunea domnilor noştri, pînă acuma au fost deajuns în ace st hotar, le-am iputut aduce uşor pe drum bun. Ingrălşarea cu ghindă în hotarul satului nostru se obi~nuieşte şi aceasta am.făcut-o cu îngăduinţa domnilor noştri pînă acum. Dijmă regală nu am dat niciodată. Avem vărzării şi alte locuri, mai mari sau mai mici, potrivite pentru zarzavat. In hotarul acesta, de mare.întindere intre rpăduri s~nt cele de br ad, unde ic:u permisiunea domnilor noştri şi cu darea unei anumite părti am făcut praş1ilă pe -care am dus-'o în Bana~u.l vecin, la Caransebeş şi am vîndm-o cu folos. Din <pescuit şi vînat, cu permisiunea domnilor noştri, avem ciştiguri bune. Pădurile Administraţiei Regale din Hunedoara sînt vecine cu noi şi făcînd cărbune necesar topi.foriilor putem ca zileri să dştigăm bani. Piatră de var în hotarul nostru este suficientă. Cînepa de obicei se face multă şi pentru topirea ei apele sînt bune. M ori avem în comună. O ;parte din păminturile noastre arătoare sînt ipe deal şi din cauz a aceasta cite o dată gunoiul se spală cu ploile torenţiale..porumbul în hotarul nostru nu rodeşte din cauză că sîntern între munţi şi bruma îl distruge înainte de a se coace. De aceea, felul acesta de bucate trebuie să-l cumpărăm. 5. Din ce constă moştenirea unui colon care locuieşte pe un lot întreg nu ştim, întrucît moştenirile nu sînt la fel. De asemenea, despre măsurătoarea vieneză pîni'l ob.cum nu am auzit nimic şi astfel nu pu:tem răspunde nimic ~igur. 6. In răspunsurile la îmrebarea a treia am da t lămuriri asupra slujbelor. In ce priveşte dus 1 1l şi înapoierea noastră, a fost socotită 1ntotdeauna în slujba noastră. 7. Noi nu am dat nici un fel de dijmă din cereale, căci făcînd serviciul femeiesc am răscumpărat astfel de dijme. Am dat dijmă din oi şi miei. 8. In această comună nu este nici o moştenire părăsi tă căci s-au împărţit între oamenii slujitori. acelea care au fost 9. Pi'ldurile obişnuite ale comunei le-am putut folosi pentru foc şi construcţii, cu permisiunea domnilor noştri. 118

121 Vinzarea. loturilor şi ;moştenirilor noastre nu a fost în obicei niciodată şi nici nu a putut f1, deoarece smt ale domnilor noştri, nu ale noastre. NOTE I. O prezentare a încercărilor de reglementare urbarială găsim la o Pescariu, Conscripţiile urbariale. Imprejurărlle in care au fost crea: le şi valoarea lor documentară, în Revista Arhivelor", 1, 1965, p Din Istoria Transilvaniei", vol. II, ed. a II-a, Edit. Acad. R. P. R., 1963, p In~re~ările s~?-t identice cu cele ale conscriptiei din 1785, cu except1a mtrebăru a noua. Le reprodurem aşa cum au fost publicate în traducerea românească de Ştefan Meteş în Vleaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria", vol. I, Bucureş-ti, 1921, p. 3-4: I. Ce fel de urbariu este în uz? şi de cînd daiează?. 2. Unde nu erste nici un urbariu, tăranii fac slujbele lor după anumite contracte încheiate sau după un obicei cunoscut? Contractele sau datinile acestea de cind s-au început şi recunoscut? Oare înainte de contractele sau urbariile de astăzi n~au fost altele? Şi dacă au fost, cum au fost şi cînd s-a început obiceiul contractual de acuma? 3. Unde nu-i nici un urbariu sau contoo'c.t, slujbele du,pă datină din ce constau? Şi acestea cînd şi în ce chip s~au introdus? 4. Deosebit fiecare comună ce bunătăţi şi ce greutăţi are? 5. Un iobag de.pe o moşie întreagă cite şi ce fel de pămînturi arătoare.şi finiate 1are? Şi.fiercare iugăr cite măsuri de V1iena are, şi 1pe fîna te S e rpoate rnsi ot a vă? 6. Pînă acuma, deosebit, fiecare slujbaş cite zile de slujbă a făcut şi acelea cu cite zile de lucru cu vite le-a făcut? Mersul şi venitul li s-a ştiut în slujbă sau nu? 7. Oare dijmă urbarială isau unde a fost pînă ac'um in obicei a noua, de cind şi din ce s-a dat ; şi oare darea acestei dijme sau a noua este în obkei şi la alte domenii din judetul, scaunul sau tinutul respectiv? Afară de acestea ţăranii ce fel de danii au dat anual pînă acuma domnilor de pămint? Şi îndeosebi în ce au constat aceste danii, luate în bani gata sau în naturale de domnul de pămînt? 8. In fiecare comună cite locuri pustii sînt, de cind, din ce cauză şi cine le foloseşte? 9. Oare slujbaşii aşa folosesc pădurea că pot negustori din ea : şi pot folosi pădurile domnului de pămînt din afară de hotarul comunei, şi în sfîrşit vînzarea şi cumpăr 0area liberă a moşii'lor e în obicei?". 4. Csetri E., Conscripţiile urbarlale ale satului Chlochlş din anii 1785 şi 1820", în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, VII (1964), p. 239 (la note). In cazul conscrirptiilor prezentate de noi, la sfîrşitul tabelelor continînd aipartenentele iobăgeşti, conscr~ptorii au notat 1pentru fiecare sat,în parte că nu gă1sesc Vii şi.terenuri folosite la iobaqi contra censului (,.vineae el fundi censualistici... non sunt"), iar l'l. Ormindea lipsesc în plus şi pămînturile destelenite. 5. Fond Prefectura jude~ului Hunedoara, dos. 2/1820. Conscriptiile satelor Meria şi Lunca Cernii s-au păstrat sub formă de copii executate l a 18 noiembrie 1867, validate cu sigiliul Scaunului Regal Prindpal al Transilvaniei şi semnătura directorului arhivei scaunului, Jakab Elek. Conscri1ptia satului Ormindea este tot o copie, dar fără semne de validare sau menţiuni asupra anului cînd a fost executată. 6. Pe linie oficială se făceau eforturi pentru înlocuirea asolamentului bienal cu cel trienal. Incă la 1771, printr-un ordin emis în 21 ianuarie, Guberniul Transilvaniei cerea autorităţilor din comitatul Hunedoara să raporteze periodic asurpra progres elor realizate în aplicarea asolamentului trienal. (Arh. Stat. Deva, fond. Prefectura judetului Hunedoara, doc. 22/1771 ). 7. Ţăranii cuprinşi în conscripţii sînt în marea lor majoritate iobagi, doar la Ormindea figurează în liste 3 jeleri. 8. Ln ;răspunsurile la întrebarea a treia iobagii Hecărui nobil precizează 119

122 numărul sesiilor ( moşii") pe care le lucrează. Cunoscînd din tabele mărimea loturilor iobăgeşti, am putut calcula suprafata totală şi cea medie a sesiilor. 10. Sumele de bani sînt variabile şi nici nu sînt calculate (perne.pute) pe unităţi identice. Unii proprietari cer această sumă după fiecare sesie ( moşie" ), altii o pretind global, de la toti iobagii pe care îi.au. 11. Re.dăm în întregime răspunsurile la cele 9 întrebări, iar în anexă tabelele cu aipartenentej.e iobăgeşti. Conscripţiile satelor Meria şi Lunca Cernii s-au păstrat in limba maghiară. Din motive de ordin editorial redăm numai traducerea românească, pentru care multumim şi pe această cale d-nei Kallay Ana. In cazul satului Ormindea, alături de textul în limba maghiară s-a păstrat şi cel în limba română pe care îl reproducem fără a interveni, decît cu une:e semne de punctuatie necesare pentru a-i fare lectura mai accesibilă. 12. Este vorba de foametea care a bîntuit Transilvania în (Cf. Istoria României, vol. III, Bucureşti, Ed. Ac ad. RP.R., p. 655 ). 13. Din necesităţi de spaţiu nu am redat rubricile Sessionis qualitas" şi Terrae arabiles titulo sessionalium usuatae" din conscriptiile satelor Meria şi Luruca Cerni.i, care nu contin da.te. Am inclus în schimb în acelaşi tabel cu apartenenţele iobăgeşti şi tabelul cu terenurile defrişa.te, întocmit de conscriptori separat. LES RECENSEMENTS ~ONCIERS DES VILLAGES d'ormindea, MERIA ET LUNCA CERNII EN 1820 (Re sume) Les recensemenls des villages d'ormlndea, Meria et Lunca Cernii ne constltuient qu'une falble partle de l'abondant materiei documentaire concernant le recensement foncler effectue en Transylvanie au cours des annees On y trouve Ies reponses des paysans asservls aux questlons sur Ies aacords regle mentat Ies charges servlles et Ies droits des nobles, la quaute des terres, l'etendue des lots serviles, Ies obligatlons et Ies drolts des paysans 1asservls ek. Les tableaux.mnexes offrent des donnees en vue d'une an,alyse concluante sur.ja structure de la pro prlete servile.

123 ORMINDEA Capacitas Nr. Nomina et cognomina Sessionis fundi in- qualitas travil!ani metretarum vienensium Sessionalia ~:>rata Sessionales terra ara- semper raro nunquam biles juge- bis falcabilia rorum jugerorum Colonorum Illml. L. B. Joseph! Nalatzl 1. Adam Avram 5 3 4/8 2. Adam Nutz 3 l 6/8 4/8 3. Adam luon 3 1 5/fl 4/ Adam Petru senior.3 3 6/8 2 2/8 IC... Q 5. Adam Petru junior 3 2 2/8 ~.S' 6. Borza Danila junior 6/8 3 6/8 4/8 '7. Borza Danila senior QJ ~.2 Vl Vl 2 2/8 2 4/8 8. Ştefan Petru senior QJ 1 7/8 2 4/8 Vl 9. Ştefan Niculae Vl o Q, 1 7/8 2 4/8 10. Ştefan Nicula senior u 3 3 <C..c:: 11. Bexa Mihai 4 4/8 2 2/ Bexa Ursz 4 4/8 2 4/8 13. Bokanyis Dani la 3 1 5/8 4/8 14. Bokanyis Sandor 3 1 5/8 4/8 ""' 15. Popa Danila 4 4/8 2 4/8 ~

124 ... ~ : 1. 2 ~ Bulz Toader 1 4/8 7 6/ Bulz Danii a 1 4/8 2 1/8 18. Bulz Mihai 11 2/8 2/8 4/8 19. Bulz Angyel 3 2/8 1 4/8 20. Borza Ianos 6/8 2 4/8 21. Borza Dumilru 1/8 3 4/8 1 4/8 22. Born Toader 3 6/8 1 4/ Borza Mihai.:! 3 6/8 4/8... "' 1 1/8 4 2/ Borza Iosif o i:: 25. Pavel Iuon.~ 4/8 5 3/8 1 4/8 Cil i:: 1 4/8 26. Pavel Petru 5 3/8 4/8.9. Vl Vl 27. Ştefan Laz ar 7 4/8 4/8 Cil Vl Vl 28. Ştefan Marinka o 1/8 1 2/8 2/8 ~ 29. Ştefan Gyorgye 1/8 2 2/8 u 4/8..c: "' 1 7/8 2 4/8 30. Ştefan Ştefan.5 6/8 31. Ştefan Danii a senior 1 2/8 2/8 32. Ştefan Iuon 4/8 2 4/8 33. Ştefan Petru s enior 4/8 2 4/8 34. Ştefan Toader 4/8 1 5/8 4/8 35. Ştefan Danila junior 4/8 2 4/8 36. Borza Iuonyasa 4/ Pavel Gyorgye 4/8 5 3/8 1 4/8

125 ... ~) Îl Borza Dregan 1 1/8 4 Inquilinl Summa colonorum 98 6/8 99 1/8 3G 1. Adam Petru lui Avram s 2. Adam Janos lui Avram s Summa inquilinorum E Colonorum Illml Domini l. B. Ştefan Nalatzl "'... o c O'l 1. Oprean Petru Q) 4 4/8 3 1/8 4/8 c 2. Qprean Todor.2 4 4/8 1/8 <J) VJ Q) VJ VJ 3. Opre.an Llllp 3 6/ O pre an Petru lui Janos o ~ 4 4/8 3 u s. Oprean On 1l 3 6/ Oprean Ursz.5 1 4/8 1 4/8 4/8 7. Oprean Iosiv *) Oprean Avram s 2/ Oprean Mihai 11 2/8 4 4/8 10. Oprean Juon 3/8 3 4/8 11. Oprean Filip 3/8 12. Oprean Kodrian 3/8 1 2/8 In scrierea numelor proprii se observă numeroase mconsecvenţe: Iosif-Iosiv, Mihai-Mih.aly, tl Angyel-Angel, Ştefan-Styefan etc.

126 ... I\) I. 2 ~ O,prean Janos 2 5/ Oprean Petru a Togitzi 3 6/8 4/8 4/8 15. Qprean Togika 7/8 4/8 4/8 16. Tudura Petru lui T. 4/8 2 2/8 17. Baka Andris 4 4/8 3 6/ Iuga Maria 2 2/8 2 ~ 19. Popa Gid 2 2/ ;;; Gli:;or Iosif ;:l 1 4/ David Avramutz 22. David Szimion o 9 6/8 7 7/8 ~ i:::.s' 3 2 6/8 i::: 23. David Adam o 3 2 6/8 ;;; V> 24. David luon senior <li 2 2/8 2 6/8 <li V> V1 25. Gligor Iosif o 2 2/8 2 2 q. 26. David Tanase u 2 2/8 2 6/8..c:: "' 27. David Avram a Iovului David Janos 4 4/ David Kodran 2 2/ David Avram lui Avram David luon junior 2 2/8 2 5/8 32. David Antonie 3 6/8 2 1/8 33. David Petru lui Adam 6 5 3/8 34. Bakanyi Petru lui Br /8 4/8

127 I\) (JI 35. Popa Ivan 3 6/8 4 4/8 36. Bakan Luka 3/ Bakan Solomon 3 6/ Bakan Mihai 3 6/8 4/8 39. Bakan Petru lui Petru 3 6/8 4/8 40. Dav:d Mihai 3 2 5/8 Summa colonorum /8 39 4/8... E Colonorum Sp. Dni. Ladislal Nalatzl... "' o i:::.s' 1. Boken'.ts Mihai 1 4/8 3 2/8 4/8 2. Lazar Toader 3. Becsa Stan <ll i::: o,; 2 5/8 2 <JJ CJ 1/8 2 ;J) q. 4/8 5. Igna Zaharie u 7/8 5..c:: "' 6. Bokani1s Petru 7/8 2 r: 7. Bokanits Petru a Dsuki 7 4/ Becsa Lup ;J) o 2 4/H 8. Bokanits Gyorgye 7 4/ Bokanits luon 4 4/ Bokanits Petru fr. lui Iuon 4 4/ Bulz Iuon 4/8 2 4/8 12. Bulz Iosif 4/8 2 4/8 13. Puta Flore 3 6/8 2 1/8 -

128 I\) o. 14. Josan Toader 3 6/8 2 l/8 Summa colonorum 50 5/8 33 4/8 12 Inqulllnus l. Petrutz Opra 3 Summa perse Colonorum Sp. Domini Ioannls Nalatzl 1. Avram Mihai /8 3 2/8 2/ Avram Petru "'... 4/8 3 6/8 6/8 o c:: 3. Avram Angel -~ 4/8 3 2/8 2/8 4. Avram Ilisie 5. Avram Iuon lui Ilisie el c: 2 2/8 3 6/ /8 2 "' Q) 6. Bulz Onika "' V> o 2 2/8 3 4/8 7. Bulz Ruszalin 2 2/ Avram Simion u..c:; "' 2 2/8 l 4/8 Q. Summa colonorum..s 15 6/8 23 4/8 9 6/8 Colonorum Dnl. Andreae Thoth 1. Melutz 3 6/8 6/8 2. Melutz Lup lui TQadi 11 2/!l 3 6/ Becsa Lup 9 3/ Lazar Petru 3 6/8 2 4/3 4/8

129 Brumar Iuon 5 3/8 2 4/8 1 4/8 6. Becsa Avram senior 4 4/8 2 4/8 4/8 7. Becsa Avram junior 4 4/8 2 4/8 4/8 8. Opran Filip 4 4/ Popa Gid 9 3/8 3 6/8 10. S.tefan Danila 4 2 4/8 Summa colonorum 60 6/8 28 6/8 9 Colonorum pupili Andreae Nalatzi Borza Petru "' 2 2/8 3 2/8 3 g 2. Avram Petru.S' 2 2/8 2 4/8 3. Avram Toader Cil 2 2/8 2 4/8 c:: o 4. Opran Io siv ;;; 2 2/8 2 4/8 5. Mihok Petru li) Cil c "' 2 2/ Bulz Danii a ~ 4/8 2 4/8 4/11 7. Bulz Iuon junior u 118 6/8..i::: "' 8. Avram Iuon.5 2 2/8 3 Summa colonorum /8 Recapltulatlo summarum 118. Colonorum / /8 N Inquilinorum 13 l21. Summa 5ummarum /[l 114 6/8

130 N.r. Conscriptio oppîdi vei,posessionis Kekesfalva urbarialis 13) Nomina et cognom.lna 2 :a i:: :l i~~~ -~ =!! d ~> '.!: c to!l u.s s~ 3 I! ii rl ~ 1=e.,,~!:;~ 4... Se.o;;slonalla I'. El ~ ol "' Colonorum 111. D. Ladlslal Noptsa 1. Iuon Kretsunyeszk 2. Zeherie Kretsunyeszk 3. Mojsze Kretsunyeszk 4. Zsurs Kretsunyieszt 5. Petru Golesie 6. luon Golesie 7. luon Petrutzi Golesie 8. Szimed:ru Szcorobetye 9. Szavu Szcorobetye 10. Ianes Szcorobetye 11. Mojsze Golesie junior Capacitas summa Vlduae 111. Franclscl Gyula! 12. Mitoj ZepA 13. Iuon ZepA 14. Mojsze Ioszoveszk 15. Avram Sztoykony 16. Iorga Zepa 17. Iuon ZepA junior Capacitas summa /8 4/8 1 4/8 4/8 4/8 4/ /8 1 4/8 4/8 4/8 4/8 4/ /8 3 3/8 3/8 1 2/8 2 4/8 1 3/8 2 4/8 1 4/ /8 2 4/ /8 2 4/8 14 Generosl domini Mlchaells Făldvarl 18. Sztoja Mojsze Generosl domini Ignatzl Ponorî 19. Ianes Merinke 20. Ianes Szelesan 21. Stephan Szelesan Capacitas surnma 2 4/8 1 4/8 1 4/8 4 4/ /8 2 4/8 2 4/8 7 4/8 128

131 pra ta Conscriptlo exti111aturarum Prat a tltulo sessionalium usuata ~ ~ sem.per.raro nunquam ;:l arablles pra ta o' "' falcabilia.ter.rae jugera i:: g. ;:l Jug ero.rum i:: s Vallya Bâbi / / /8 4/ /8 2/3 2 21~ /8 2 2/8 4/3 2 4/8 2 4/g 2 2/8 2 2/il 4 2 2/8 2 2/3 2 2/ll 2 2/8 2 2/8 '.I 2 2/8 2 2/8 2 2/8 2 4/ / /8 4/ /8 4/8 2 4/8 2 4/8 2/8 4/8 2 4/8 2 4/8 2/8 4/8 2 J 2/8 4/ /8 4/tl /8 9 " 2 2 4/8 1 2/8 1 2/8 " " 2 2 4/8 2/ /8 1 4/ /8 1 2/8 (} 7 4/

132 Generosl domini Georgil Veer 22. Iuon Golesie Avram Golesie 2 2 Capacitas summa 4 4 Domini Ioannis Papp 24. Szimion Golesie Ianes Bombeszk 2 2 Carpacitas summae summarum 32 4/8 58 4/8 Conscriiptio O!pfpidi vei ipossessionis Nyiresfalva urbarialis 0 ) 111. D. Alexii Noptsa I. Petru Vitronyeszk 3 2/8 2 2/ Istvan Berbony 3 1/8 2 3/ Lepedat Berbony 3 2/8 2 3/ Iovan Berbony 2 4/8 2 4/8 5. Ianes Berbony Simedru Berbony 2 6/ Barbu Sztenemireszk 2 3/8 3 2/8 8. Petrucz Sztenemireszk Mojsze Sztenemireszk 2 6/8 3 2/8 10. Mikleu Kelerony Mihutz Vlejkony Grozav Vlejkony luon Kriznyik Gyorgye Andresony 2 4/ Iuon Pevelony 2 4/ Gyorgye Stefony 2 5/ Gyorgye Vitzonyeszk 2 3/ Kretsun Vitzonyeszk 3 2 4/8 19. Styefan Berbony 3 2 4/8 Capacitas summa ) In tabelele satului Lunca Cernii, la rubrica 11Sessionis qualitas" conscriptorii au notat : In hac possessionis ignota", iar la cea intitulată Titulo sessionalium usuatae" - Hac sunt prata allodialla, 130

133 li /8 2 4/ /8 1 4/ j 2 4/8 3 I 4/8 2 4/8 3 I 4/a /8 43 6/8 Lunca Cserna I '.l/8 2 4/8 5/8 2 2/<1 I 2/8 2 4/8 I 4/8 2 I 3/3 2 3/8 I 6/ /8 I 4/8 2 J/~I 2 4/8 3 I 4/8 2 3/ll 2 3/8 2 4/8 3 3 I 4/8 I 4/ /8 3 I 2/8 2 4/8 2 5/8 3 I 2/8 2 4/ /8 I 2/ /8 3 2/8 2/8 2 5/B 2 3 3/8 1 5/8 2 3/tl " " 2 2 3/8 2 4/8 3 3/ /8 1 4/8 1 4/ /8 2 2/8 2 1/ /8 2 2/8 " " " " / /8 3 4/ /8 1 2/8 I 2/8 1 2/ /8 2 2/8 2 2/

134 G II 1. D. Ladlslal Noptsa 20. Pantyilie Zepa 3 2 2,1. Moisze Pogyan j Ioan Pogyan 2 4/ Lepedat Zepa 2 4/ Iosziv Sztenieszk 2 3/ Vlajka Zepa Petru Fenesony Dumitru Fenesony 2 3/8 3 1/8 29. Philip Fenesony 2 2/8 3 4/8 30. Ianes Dumutzony Iuon Zepa Dumitru Peszkony Ianes Peszkony Dumitru Andresony 2 5/8 35. rdumitru Pogyan 2 3/8 3 2/8 36. Istvan Pogyan 2 4/8 3 1/8 37. Mihutz Pogyan 2 4/8 3 1/8 38. Szolovisztru Pogyan Merlyin Iernyitzony Iuon Iernyitzony Mihutz Gyurony 3 2 Capacitas summa 58 5:l 2/8 11 I. D. Georgll Bethlen 42. Mojsze Nyiekony 2 3/3 2 6/8 43. Miha,Jy Nyeikony 2 3/8 2 4/8 44. Iuon Nyiekony 2 2/8 2 6/8 45. Zsurs Berbony 2 4/ Grozav Berbony 2 4/ Gyorgye Berbony 2 3/8 3 Capacitas summa 14 3/8 17 Generos! Domini Abrahaml Kenderesl 48. Istvan Kretsunyeszk 3 2 4/8 ) Dintr-o greşeală de numerotare a fost omis din tabel numărul

135 ' /8 3 4/ / /8 2 ::I ::I 1 3/8 2 3 J 1 3/ /8 2 2 ]/8,,.) 1 4/ /8,, 1 5/ /8 ::I 4/ / / /8 3 1 ::1/8 2 2 ::1/8 ::I 1 2/8 2 ] ::I 1 '."1/ / / / / /8 3 1/8 1 4/ /8 3 1/8 1 2/ /8 3 2/8 1 3/ /8 3 2/ / / / /8 2,, 2 3/8 J 4/8 1 2/ / / /8 1 4/8 2 3/ /8 2 4/ /8 2 6/ / /8 1 2/ /8 2/ /8 9 4/8 2 4/8 3 3/8 1 4/8

136 Barbu Kretsunyeszk 2 4/8 50. Dregoj Kretsunyeszk 3 2 4/8 51. Iovan Fretsunyeszk 3 2 4/8 52. Mojsze Kretsunyeszk 3 1/8 2 4/8 53. Gyorgye Kretsunyeszk 1 3/8 1 3/8 54. Iuon Kretsunyeszk 2 3/8 2 1/8 55. Dumitru Kretsunypeszk 2 3/ Iuon Oprisony 2 3/ Styefan Oprisony 2 4/ Dumitru O.prisony 2 4/ Istvan Oprisony 2 3/8 2 Cpacitas summa Viduae II 1. Francisc! Gyula! 60. Stephan Berbony Lepedat Berbony 2 3/8 2 4/8 62. Szimedru Berbony 2 3/8 2 4/8 63. Barbu Berbony senior 3 2 4/8 64. Belutz Berbony 3 2 3/8 65. Mojsze Berbony 2 3/ Iovan Berbony 3 2 3/8 67. luon Berbony Mertyin Berbony Barbu Berbony junior Dumitru Berbony Petru Berbony 72. Mojsze Berboni junior 2 5/ Gyorgye Berbony Iuon Berbon y junior Dumitru Merdan Gyorgye Merdan Petru Meriony 2 4/ Szimedru Berbony junior Szimedru Berbony lanes Berbony Petru Berbony Mojsze Berbony

137 7 8 g " " " " " " 2 4/8 3 4/8 l 4/ /8 1 4/ /8 l 4/8 2 4/8 3 4/8 4/ /8 2 :1 2/8 2 :1 l 2/ /8 2 :1 4/!l 2 B 4/3 25 4/8 37 4/ /~ " 2 3 4/ /8 4/8 2/ /8 2/8 1/ / /8., 2 3 3/8 1 4/ /8 1 4/ /8 2/8 1 4/8., 2 2 5/8 3/8 1 2/8 " " " " " " " " 2 2 3/8 1 4/ /8 3/ /8 2/ / /8 1 2/ /8 1 4/ /8 3/ /R /8 Ir 2 3 l 3/8 " " " " / / / /8 135

138 2 83. Dumitru Berbony Capacitas summa Generosl Domini Danlells Varadi 81 Iuon Melin.tzony Senior 85. Iuon Melintzony jun'.or 86. Iuon Melintzony 87. Grozav Piszkotyes7k Capacitas summa Generosi Domini Mathel Nagy 88. Ianku Szurka 89. Szimion Szurka 90. Ioan Peskuleszk 91. Lepedat Peszkuleszk 92. Domoslyin Styefenyeszk 93. Groza Styefony 94. Lepedus Styefenyeszk Capacitas summa / :l 3 2 5/8 2 6/8 2 5/ / / /8 2 4/8 2 4/8 2 3/8 2 5/ /8 2 3/8 17 6/8 5 5 Generos! Domini Stephanl lukats 95. Sandru Kretsunyeszk Generos! Domini Iosephl Nagy 96. Dumitru Szlenemir Generos! Domini ladlslal Ksongradi 97. Dumitru Kretsunyeszk 98. Gyorgye Kretsunyeszk Generos! D. Iosephl lukats 99. Petru Iz Kretsunyeszk Generos! D. Stephani Pogany 100. Trendefir Serony!Ol. Le,pedat Peszkotyeszk 102. Paszku Peszkotyeszk /8 2 4/8 2 4/8 2 4/8 2 4/8 2 4/8 2 4/8 2 4/8 7 4/8 2 5/8 136

139 / / /8 3 4/8 1 2/8 I 4/8 2 4/8 3 4/8 2/8 1 4/8 2 5/8 2 4/8 3 3/8 3 2/8 2/8 2/8 4/8 4/ /8 5 G 2 4/8 '.l I 2/8 2 4/8 '.l I 2/8 2 3/8 '.l 2 5/8 :1 2/8 " 2 4/8 2 4/8 3 J 2 5/[l / " 2 4/8 3,. 2 4/ / / /8 3 " 2 4/8 2 4/ /8 2/8 2 4/

140 Capacitas summa Nob. Mlchaells Makra 103. Stephan Sztenyeszk 2 5/ luon Sztenyeszk Capacitas summa 5 5 2/8 Domini Mlchaells Papp 105. Barbu Mikleusony 3 2 3/ Mojsze Mikleusony ~.j 2 3/8 Capacitas summa ::i 4 6/8 Nob. Danlells Csoka 107. Mihaly Gyurony Petru Gyurony.""! Petrutza Gyuranye 3 2 Capacitas summa 9 6 Nob. Ladlslai Csoka 110. lanes Zsurkony 2 4/ Iuon Zsurkony 2 5/ Petru Zsurkony 2 4/ Toma Sztenemir 2 4/8 2 Capacitas summa 10 8 Vlduae Georgll Csoka 114. Veszilie Sztenemir 2 4/ Szimedru Sztenemir 2 4/ Stephan Sztenemir 2 4/8 r Dumitru Zsurkony 2 5/ Mihaly Zsurkony 2 4/8 2 Capacitas summa 12 5/8 10 Nob. Mlchaells Laszlo 119. Thodoszie Sztenyeszk 2 4/8 2 Nob. Sigismund! Papp 120. Lepedat Sztenyeszk 2 4/

141 / /8 2 4/8 3 2/8 2 4/8 3 2/ /8 2 4/8 3 2/8 " 2 4/ /8 2 4/8 " " " :i " " 2 5/3 2 5/8 2 5/8 2 5/8 10 4/ /8 2/8 4 4/ /8 ;r,, /8 2/8 5 6/8 2 3 " 2 139

142 2 J 4 5 G Nob. Elll Marllla 121. Petru Vitronyeszk 2 4/8 2 Generosi D. Adami Farkas 122. Ianes Ankony 2 4/ Mojsze Ankony 2 4/8 2 Capacitas summa 3 4 Nob. Iohanls Nagy 124. Gyorgyc Mikleusony 2 4/ Petru Mikleusony 2 4/8 2 Nob. Joseph! Marina 126. Krelsuny Yit.mnyeszk 2 2 Nob. Ladislai Fiilop 127. Iosziv Vitzonyeszk 2 2 Summa sumrnarurn 346 6/

143 G J :176 4/ / /a

144

145 Organizarea judecăfii şi desfăşurarea procesului în satele din Munfll Apuseni, în timpul revoluflei de la 1848 NICOLAE WARDEGGER La 10 septembrie 1972, s-au împlinit o sută de ani de cînd a încetat să mai bată inima marelui tribun al poporului, Avram Iancu, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai revoluţiei române transilvănene de la Virtuţiile sale, voinţa şi lupta sa neînfrîntă de a cuceri drepturile.naţiunii şi dragostea lui neţărmurită faţă de popor au rămas vii, ca o flacără nestinsă în inimile urmaşilor, iubitori de patrie şi ca un izvor luminos de mîndrie naţională. Veneraţia comemorării unui veac de la încetarea din viaţă a marelui erou ne-a îndemnat să încercăm a scoate la lumină, pe baza unui document edit, un aspect important, dar, aproape cu desăvîrşire uitat, referitor la înfăptuirea justiţiei populare pe timpul revoluţiei, ce se leagă indisolubil de numele lui Avram Iancu. Este cunoscut faptul că în toamna anului revoluţionar 1848, la iniţiativa Comitetului 111aţional român, în locul vechii organizări administrative feudale, care se prăbuşise, se instaurează, pe cale revoluţionară, o nouă administraţie românească. Astfel, pe cuprinsul Transilvaniei, se instituie 15 prefecturi pe baza principiului teritorial. După cum este cunoscut, prefecturile erau organe administrative şi militare. Consecvenţi în respectarea principiilor burghezo-democratice înscrise în programul din 3115 mai 1848, conducătorii revoluţiei române au preconizat alegerea aparatului administrativ pe baza sufragiului universal". Potrivit dispoziţiilor date de Comitetul naţional, locuitorii satelor, indiferent de religie sau limbă, se constituiau în adunări care desemnau pe cei 12 locuitori reprezentanţi ai satului, ce urmau să aleagă pe funcţionarii superiori ai prefecturii. Prefectul, aflat în fruntea legiunilor şi prefecturilor pe care le organizează, se subordona direct Comitetului de la Sibiu. Dealtfel, prefecţii trebuiau recunoscuţi de către forul militar austriac, General-Comando, şi erau numiţi prin ordine ale Comitetului permanent. Organele comunale se alegeau într-un mod asemănător. Satul întreg îşi alegea organele prin votul universal. Aspectele organizării admiinistrative româneşti ne sînt cunoscute oarecum 1), nu mai este cazul şi nu ne este nici subiectul să mai insistăm asupra lor. Am reamintit de ele doar, în cîteva cuvinte, pentru faptul că în această nouă administraţie românească trebuia să-şi găsească rezolvarea şi problema organizării judecătoreşti. Cu alte cuvinte, noile organe, pe lingă o seamă de atribuţii administrative, obşteşti şi militare, mai erau competente să judece, pe baza tradiţiilor vechi existente încă, sau 143

146 reînviat.e, în condiţii noi însă, diferite de cele feudale. Problema înfăptuirii justiţiei în noile condiţii create de revoluţia din 1848, nu este lămurită pe deplin. Ne-au rămas foarte puţine relatări documentare despre această importa1i1tă problemă de istorie a dreptului românesc. Se ştie doar atît că organele săteşti erau chemate să judece prin sfatul bătrînilor furturile săvîrşite şi să rezolve pricinile mărunte ivite în viaţa satelor. In fruntea satului se afla un jude birău, ajutat de un subjude, sfatul bătrînilor, un notar, întărit sub jurămînt, stabilindu-se totodată responsabilitatea colectivă pentru orice jefuire sau previcaţilllile întîmplată pe teritoriul satului" 2 ). Informaţiile puţine pe care le avem despre organizarea judecătorească şi înfăptuirea justiţiei populare româneşti din perioada revoluţiei de la 1848, le explicăm prin faptul că : Administraţia nou creată, apropiată de popor, nu a reuşit să vieţuiască timp îndelungat, atît datorită obstrucţiei austriece, cît şi datorită înaintării armatelor comandate de generalul Bem, răm~nînd numai în Munţii Apuseni ca ţară românească" 3 ). Insuşindu-ne această constatare, am insistat în cercetările noastre asupra acestei zone importante a Transilvaniei, ştiind că poporul ridicat la arme de către Avram Iancu, a transformat Munţii Apuseni într-o puternică cetate de luptă, neînvinsă, şi ca urmare şi administraţia nouă s-a menţinut pe întreaga perioadă a revoluţiei. Acest caz n-a fost incidental, pentru că se ştie că în Munţii Apuseni ;>opulaţia românească compactă în decursul veacurilor a depus cea mai mare rezistenţă împotriva oprimării străine, împotriva oricărei tendinţe de a le impune o altă formă de viaţă decît cea organizată de băştinaşi şi cultivată de ei din moşi-strămoşi. Pe aceste plaiuri a fost aprinsă flacăra luptei pentru dreptate socială şi libertate naţională la 1784, şi în spiritul acestor năzuinţe s-au ridicat la luptă moţii lui Avram Iancu şi în Ca urmare a acestei rezistenţe dîrze, vechile tradiţii, obiceiurile după care trăia populaţia românească din această parte a Transilvaniei, s-au păstrat mai intacte şi un timp mai îndelungat ca în alte părţi ale ţării. Aşa se face că ~n Munţii Apuseni, fie în domeniul organizării materiale, fie în domeniul vieţii spirituale, aflăm mărturii importante, în tot trecutul poporului român. Căci nu puţină va fi surprinderea oricui, cînd, din vremurile grele ale revoluţiei, în Munţii Apuseni, am găsit acte scrise despre organizarea scaunelor săteşti", instituite de Craiul munţilor. lin nici o parte a ţărilor româneşti nu am aflat urme scrise mai importante decît aici, în Munţii Apuseni, pentru materia ce o tratăm. Desigur, comunicarea de faţă, fără a avea pretenţia de a lămuri complet această problemă importantă ce o tratează, trebuie privită numai ca o contribuţie modestă a autorului în arătarea cum a fost organizată şi cum a decurs judecata, după obiceiul locului, pe timpul revoluţiei burghezo-democratice de la 1848 în ţinutul românesc din Munţii Apuseni. Iată ce a ordonat, în această privinţă, Avram Iancu, la 4 martie 1849 : Fieşte care dintre voi are dreptul său, să-l C'aute mai ldinlîi la scaunul sătesc", care numai singur in sat are puterea a judeca pîrele fieşcăruia; dacă nu s-a putea cumva destuli cu judecata scaunului sătesc", atunci să mute pîra la magistratul ţinutului din Cîmpeni, unde făcîndu-se judecata, se va lua în plinire, adecă care ce a ajuns cu pîra, va căpăta În stăpînire ca şi care a pierdut pîra, numai c1.fară de stăpînirea acea ce s-a pierdut prin ea se poate.pîrî la locurile cele mal 144

147 înalte. Oamenii aceia care au cădintă la moşiile cuprinse de fisc ca steilpe, să vină la magistratul din Cîmpeni, Aprnpiindu-se acuşi lucratul pămîntului, se îndatorează scaunul sătesc că acar ce fel de pîră, afară de datorii, să ţie la judecată, să judece după dreptate, după cunoştinţă, că pentru judecata făcută, judecătorii nu numai înaintea oamenilor, fără şi înaintea Dumnezeului, sînt datori a da seama; aşa s-au.făcut orînduială şi la magistratu.i din Cîmpeni, ca şi acolo pîrile cu putincioasă grăbire să se judece. UNDE NU SlNT PlNA ACUMA SCAUNE SĂTEŞTI, S-A IMPUTERNICIT PRIN MINE JUDELE PRIMAR DIN CIMPENI, IOSIF STERCA ŞULUŢIU, CA PĂ LINGĂ ALEGERE POPORULUI SĂ LE RIDICE ln TOT SATUL CIT CU MAI MARE GRABĂ. ClMPENI, 4 MARTIE 1849 AVRAM IANCU prefect 4 ) Aşadar, la 1849, în comunele din Munţii Apuseni, scaunele săteşti au fost reînviate din ordinul lui Avram Iancu. Scaunele săteşti aveau o competenţă largă, soluţionînd în majoritatea lor pricinile civile, mărunte, iscate pe teritoriul satului. La aceasta se referă clar pasajul din document, care precizează că se îndatorează (deci, se obligă - N.W.), scaunul sătesc că acar ce fel de pîră, afară de datorii, să ţie de judecată". De la această regulă generală făceau excepţie numai datoriile" şi cei care îşi revendicau dreptul la moşiile cuprinse de fisc ca sterpe". In aceste cazuri părţile se îndreptau cu pretenţiile lor direct magistratului din Cîmpeni. Procedeul se pare cît se poate de firesc, dacă ne gîndim la condiţiile deosebite create de revoluţie, la contribuţia materială a populaţiei în susţinerea revoluţiei. In împrejurările revoluţiei, problemele folosirii pămîntului, punerii în posesie, dreptul de proprietate, prejudiciile cauzate şi datoriile ivite, luaseră o amploare şi erau de o importanţă î.ncît nu puteau fi soluţionate de scaunele săteşti, decît de un for central unic, de magistratul din Cîmpeni. Acestea trebuiau rezolvate cît mai în grabă. Dealtfel, instituirea scaunelor săteşti, competenţa largă ce li s-a acordat acestora, cu alte cuvinte. stabilirea cît mai urgent a ordinii de drept JlU fost reclamate cu stringenţă de lucrările de cîmp de primăvară. Instanţa de bază a acestei justiţii populare era, prin urmare, scaunele săteşti. Ele constituiau o administrare sinceră şi promptă a justiţiei pentru mulţimea ţărănească. Erau apropiate de popor şi astfel se înlătura pierderea zilelor de lucru şi sustragerea maselor de ţărani de la lucrările de cîmp. Justiţia populară era mai bine servită de aceşti judecători populari, care erau bătrînii satului", de ţăranul cu autoritatea cîştigată în decursul anilor între concetăţenii săi şi cu bunul lui simţ de judecată <lecit de un titrat înzestrat cu veleităţi. Dar să urmărim îndeaproape mecanismul funcţionării acestor scaune săteşti 5 ). In fiecare săptămînă era o zi în care se înfăţişau cei împricinaţi înaintea bătrînilor satului, care se mai numeau şi juraţii cei mari", comitet" şi scăuneni". Poporul spunea că în acea zi se ţin legi". Dregătorii satului, civili - căci erau şi bisericeşti - adecă juraţii cei mari erau în număr de 7, împreună cu judele - primar, aleşi dintre cei mai autoritari oameni ai satului care trebuiau să fie toţi cu părul cărunt. Aceşti 7 rumpeau legea" adecă pronunţau hotărîrea. Procedura în faţa scaunelor săteşti era scurtă şi orală. Mai întîi se 145

148 citau părţile. Citaţiile se trimiteau ctl aşa numiţi juraţi de uliţă'' sau gornici". Aceştia erau plătiţi de către reclamant cu o groşiţă" 6 ). Dacă una din părţi făcea observaţiuni temeinice putea să-şi aleagă alţi trei juraţi, din aceeaşi comună sau comună vecină. De asemenea, şi partea adversă avea acest drept. Cei şase juzi, împreună cu primarul, se constituiau în tribunal şi ascultînd părţile rosteau judecata. In afară de martori, mijloc de probaţiune în faţa scaunului sătesc, era şi jurămîintul. Pe la poalele munţilor şi pe Crişul Alb, cu ocazia jurămîntului se întrebuinţa şi formula sacramentală : Sămbea lui Sămbea ; sînt Sîmbeni ; Sînt Sîmbenii, ceea ce însemna : zic zău, zău ; zău lui Dumnezeu, crede-mă zău; de bună seamă" 7). Dezbaterea procesului era urmată de deliberare ce se făcea în lipsa părţilor. Cel mai bătrîn îşi spunea mai întîi i;ărerea, urmînd apoi ceilalţi juraţi. Cel ce a cîştigat procesul de obicei spunea: Eu am avut iuş", adecă dreptate, cîştig de cauză. Hotărîrile date se executau după o anumită procedură şi numai în cazul cînd executorii nu găseau la poarta celui judecat nici un semn. Pentru că dacă în faţa porţii lui era împlîntată o furcă sau par, în vîrf cu o pălărie, executorii se retrăgeau, fiindcă semnul le indica că cel judecat e nemulţumit cu judecata şi va trece la Cîmpeni la magistrat pentru o nouă judecare. Semnul se numea RAPUŞIE" 8 ), şi cel care nu-l respecta îşi risca viaţa. Una dintre atribuţiunile de mare importanţă ale acestor scaune să~ teşti era declararea de neveste a fetelor", care au greşit şi declararea paternităţii copilului" acestora. Pînă la aceste scaune săteşti, declararea de nevastă şi îmbrobodi-. rea" se făceau neoficial de către două femei lingă o salcie. După înfiinţanea scaunelor, procedura era solemnă şi după anumite reguli. Pentru interesul ce-l prezintă redăm o astfel de ceremonie care a avut loc în faţa juraţilor mari. In Munţii Apuseni (Baia de Criş), tot în vremurile de demult, fetele greşite erau cununate în toată forma de juzii comunali şi de aceea sătenii ziceau că asemenea fete sînt măritate sau învălite" de birae (primar). Fata greşită era invitată printr-un gornic comunal la primărie, unde judele cu juraţii mari şi mai mulţi gornici o aşteptau şi îmbiind-o cu beutură, o întrebau de cine este însărcinată? Dacă spunea că ibovnicul ei e cutare fecior june, atunci hotărau ziua în care să se facă la primărie învălirea" (îmbrobodirea) şi declararea ei ca nevastă". La ziua numită fata se înfăţişa însoţită de inaş şi naşă, aleşi de ea sau numiţi de primar şi dacă feciorul citat nu se prezenta, se făcea învălirea" şi declaraţiunea chiar şi în lipsa lui. Toţi erau îmbrăcaţi sărbătoreşte şi învălirea" se făcea cu solemnitate. Fata era pusă pe un scaun în mijlocul casei şi juraţii la masă, iar naşa îi împletea pă-. rul ca la neveste şi-o îmbrobodea" tot asemenea" 9 ). După această formalitate, judele declara : Tot omul să ştie că fata N. N. de azi îinainte e nevastă şi copilul pe care îl va naşte, e a lui N.N.".,.In urma acestei declaraţiuni se ospătau ca şi la nuntă şi feciorul, prezent sau absent, era somat să se cunune cu ea şi la biserică, iar dacă 10 se opunea, trebuia să-i plătească ruşinea" ). Asemenea cazuri au mai avut loc în comuna Muncel din judeţul Hunedoara la 1851 şi ). 146

149 Scaunele săteşti au continuat să dăinuiască pînă la 1877, pînă la introducerea prin lege a judecătoriilor comunale 12 ). Din descrierea de mai sus a vechilor scaune săteşti precum şi obiceiurile vechi strămoşeşti după care se judeca, ne putem face o fidelă icoană asupra vechilor organizaţii juridice româneşti existente pe acele vremuri. Pe acele vremuri, pentru că incontestabil, ele au existat şi înaintea revoluţiei de la Chiar documentul emanat de Avram Iancu precizează că unde nu sînt pînă acuma scaune săteşti", să le ridice în tot satul", pe lîngă alegerea poporului". Deci, documentul confirmă clar existenţa lor şi consfinţeşte şi de drept această stare de fapt. Mai mult, dispune ca peste tot, în fiecare comună să se tnfiinţeze scaune săteşti, dîndu-i un caracter unitar organizării acestor judecătorii. Judecata însă era lăsată să se desfăşoare după obiceiurile străbunilor. Fără îndoială că chiar în condiţiile noi create de revoluţia de la 1848, nu poate fi vorba decît de aceste vechi obiceiuri juridice care constituiau baza şi fundamentul istoric al spiritului juridic românesc. Poporul român era agricultor prin excelenţă, legat sufleteşte şi materialiceşte de pămîntul pe care-l cultiva. Primele lui orînduiri au fost legate de acest pămînt. Ele au reglementat raporturile juridice care se iveau în legătură cu această muncă a cîmpului. Şi dragostea de pămînt, de glia strămoşească, au fost caracteristice acestor obiceiuri strămoşeşti. Aceste vechi obiceiuri juridice locale ca produs al vieţii materiale şi spirituale a poporului au avut, timp indelungat, o importanţă mai mare decît legea scrisă. Ea domina viaţa poporului în toate manifestările ei, fiindcă avea puterea inconştientului, ea era în sîngele naţiunii. Spiritul juridic al unei naţiuni nu poate fi altceva decît rezultatul condiţiilor de via\ă la care a fost supusă secole de-a rîndul. Şi dacă lupta oţeleşte, face tenace, calitatea de naţiune luptătoare şi protestatară contra urgiilor străine a imprimat secole de-a rîndul acestui spirit juridic caracterul ofensiv şi activ în direcţia adevărului, libertăţii şi dreptăţii. Era o dîrză reacţie faţă de asupritor, o rezistenţă permanentă pentru menţinerea obiceiurilor şi drepturilor cutumiere milenare. Acest drept, înrădăcinat în sîngele şi instinctul poporului român ardelean nu putea fi cu uşurinţă schimbat sau înlocuit. Istoricul maghiar Benkă spunea că : ar fi mai uşor Eă-i Emulgi lui Bercule măciuca din mînă, decît să-i desparţi pe valahi chiar şi numai un moment de la obiceiurile lor strămoşeşti" ). 13 Ideea promovării vechilor tradiţii, a marelui tribun român, care îşi doarme somnul sub gorunul lui Horia, îşi are temeiul în secularele lupte duse de poporul român din Transilvania, pentru libertate şi dreptate. NOTE 1. Vezi mai pe larg: Liviu Maior, Aspecte ale organizării administraţiei româneşti din mii în Transilvani 1 a, 1în Acta M.N., IV, 1967, 1pp Transilvania, IX, 1876, m. 10, p Apud, loc. cit pp Liviu Maior, op. cit rp

150 4. Documentul este scris cu litere latine de străin şî semnată de Avram Iancu, cu litere cirile. Vezi: T. Frîncu, G. Candrea şi Ioan Gherman, Românii din Munţii Apuseni" (Motii), Bucureşti, Apud, Joe Gherman, Judecătorllle comunale în Ardeal, Banat şi Vechiul Regat şi Scaunele Săteşti în Munţll Apuseni, instituite de Avram Iancu", Cluj, Tipografia naţională, 1937, pp Joe Gherman, o.p. cit., pp In munţii Apuseni, pină la Brad,.pe Valea Crişului Alb, deseori se folosea, rpînă nu de mult, în cursul unei discuţii sau conversaţii: acum taci, că eu am pus groşita". 7. Autorii susamintiţi dau aceeaşi explicatie ca şi Lexiconul de Buda: Simbea sau Sîmbea - formulă adfirmandi : certe, procerte, indubie, igazan, ketsegkiviji, bizonyosan, sicher gewiss. 8. In Zarand se folosea adesea : m-a pus pe răpuşie", adeca pe fugii, qrabă. 9. Joe Gherman op. cit., p Ibidem. 11. Ibidem. 12. Ibidem. 13. Ioan Fruma, Spiritul juridic ardeleann, Sibiu, 1944, p. 12. L'ORGANISATION DE LA JUSTICE ET LE MODE DE DEROULEMENT DES PROCES DANS LES VILLAGES DES MONTS APUSENI PENDANT LA REVOLUTION DE 1848 (Resum e) A l'occasion de la commemoratlon d'un siecle depuis la mort de!'eminent tribun du peuple roumaln Avram Iancu, l'auteur aborde succlnctement un theme lnteressant qui n'a guere ete debattu jusqu'ă present par Ies speclallstes, ă savolr l'organlsatlon de Ia justlce et le mode de deroulement des proces sur la base des anclennes coutumes jurldlques locales dans Ies vlllages des Monts Apuseni, durant la revolutlon bourgeolse-democratique de 1848, lndlssolublement liee au nom d' Avram Iancu.

151 Procesul pentru cununa de pe mormîntul lui Avram Iancu GELU NEAMŢU In pragul secolului al XX-lea, viaţa politică românească din Transilvania, subminată de neî.nţelegeri şi dezbinări, tinde spre unitate, echilibru şi avînt. Numeroase evenimente mai însemnate sau mai mărunte vin să o revitalizeze, să închege rîndurile tuturor păturilor sociale în vederea unei lupte decisive, menită să pună capăt nedreptăţilor pe care le sufereau românii. Tribuna" spunea că în Transilvania aristocraţiei maghiare, frăţietăţii i se răspundea cu gloanţe şi baionete, egalităţii cu temniţe zăvorite, iar libertatea însemna încătuşare 1). Această situaţie era confirmată de ţăranii împuşcaţi la Gostila (Dej), de alţi 50 condamnaţi la 250 de ani închisoare 2 ), şi mai tîrziu de măcelul de la Aleşd, unde au fost victime, deopotrivă, ţărani români şi maghiari. Opinia publică românească era îin plină agitaţie, jignită fiind de insulta adusă memoriei eroului naţional Avram Iancu, săvîrşită de contele Lazar Miklos, procuror la tribunalul din Alba Iulia. Acest lucru reprobabil s-a întîmplat cu ocazia unui proces intentat lui T. L. Albini, fost administrator al ziarelor Tribuna şi Foaia Poporului, pus sub acuzaţia falsă că ar fi delapidat banii colectaţi pentru ridicarea unui monument în memoria lui Iancu 3 ). Rezultatul a fost că s-a declanşat o mişcare spontană, în fruntea căreia se afla tineretul. Situaţia se explică prin aceea că mişcarea naţională, slăbită de lupta divergentă a pasiviştilor şi activiştilor, avea acum o nouă şi largă grupare, o generaţie tmără ce începea să devină o adevărată forţă politică, doritoare să joace un rol catalizator care să ducă în sfîrşit această mişcare la unitate. Şi nu se poate trece peste faptul că tineretul român şi-a făurit din lupta lui Iancu un ideal naţional, iar din personalitatea sa un ideal etic. In riposta dată contelui Lazar într-un Apel" semnat de studentul în drept, George Novacovici, se spunea : La sfîrşitul veacului XIX vedem idealul tinerimii pîngărit în cel mai infam mod", şi se încheia printr-un îndemn care prevestea începutul unei acţiuni mai ample. Inainte, să protestăm!" 4 ). Intuind avalanşa de proteste, Tribuna comenta apelul primit de la Cluj ca fiind numai un signal al manifestaţiunii ce tinerimea va face", exprimîndu-şi totodată şi speranţa că glasul tinerimei noastre va afla şi acum, ca întotdeauna, ecou larg de aprobare în sinul poporului nostru" 5 ). 149

152 Un alt student, tot fruntaş al mişcării tineretului român, Ioan Scurtu, subliniază în articolul său : Pretindem satisfacţie", că pe eroul român însişi scriitorii maghiari îl descriu ca pe un ideal superb al luptătorului pentru libertate" 6 ). Acelaşi student, I. Scurtu, a publicat şi o violentă poezie la adresa lui Lazăr, intitulată Procurorul hienă" 7 ), iar o alta menită să mobilizeze masele la mişcarea de protest : Şi fluierul cîntă aprins, mai aprins... Văpaia de luptă pe toţi i-a încins... Şi fluierul cîntă năprasnic acum... Pornit e tot neamul pe-al luptelor drum!. Tu, Iancule mîndru, adormi liniştit, Trezitu-ţi-ai neamul. Iar el oţărit E gata de luptă în numele tău, - Aşa să-i ajute de-acum Dumnezeu!" 8 ) Apelul, articolele incendiare în care se cerea satisfacţie, versurile agitatorice, într-un timp foarte scurt îşi dădură roadele. Astfel, încep să curgă protestele : Protestul tinerimii universitare române din Cluj", semnat de 52 de studenţi, cel din Cernăuţi de 62 de studenţi. Proteste asemănătoare mai semnează 15 studenţi români din Mi.inchen, 16 din Oradea, 5 din Viena, tinerimea română din Budapesta, Graz, Bucureşti şi, bineînţeles, au protestat şi românii din Alba Iulia, oraşul în care s-a săvîrşit 9 nelegiuita insultă ). La indignarea tineretului şi poporului român se adaugă şi voci ale maghiarilor progresişti, care dezaprobau atitudinea şovină a contelui, precum şi poziţia guvernului. Intre aceste voci se numără şi cea a lui Tar Lorincz, care publică în organul politico-literar A Het 10 ) un articol intitulat Iancu", în care justifica indignarea românilor, iar despre eroul naţional al acestora se spunea simplu, dar cu multă simţire : Avram Iancu a fost om adevărat". Din această frămîntare protestatară se desprinde o acţiune oarecum paralelă, definindu-se în scurt timp ca o mişcare autonomă, constituind o acţiune majoră şi ajungînd să preocupe opinia publică românească de pretutindeni, trăgînd semnalul de alarmă şi pentru o parte însemnată a opiniei publice din străinătate. Mai mulţi studenţi români de la universitatea din Cluj s-au întîlnit acasă la Ioan Scurtu, şi el student la drept, sfătuindu-se asupra situaţiei politice la ordinea zilei. Căutau un mod mai energic, mai spectaculos, de manifestare. Studentul Coriolan Steer (din Oradea) îşi exprimă părerea că cea mai potrivită manifestare a lor, acum cînd memoria lui Iancu a fost întinată, ar fi aceea de a merge la Ţebea, pentru a depune o cunună pe mormîntul marelui erou 11 ). Din suita de articole a lui I. Scurtu, care istoriseşte cum a luat naştere acţiunea, ca şi pe baza unei scrisori din colecţia avocatului Francisc Hossu-Longin din Deva, reiese că ultimul a fost informat de acest plan al tinerimii clujene şi că a dorit chiar să participe la el, lucru dezavuat însă de un văr al său din Abrud, căruia îi ceruse sfatul în acest sens 12 ). Dar cu toate că nu a participat la acţiunea proiectată, el va juca un rol activ. - după cum se va vedea - în evenimentele ulterioare. f50

153 Trei dintre tineri, Ioan Scurtu, George Novacovici şi Coriolan Steer, pun la punct planul formulat în adunarea amintită şi iau trenul Cluj - Teiuş - Alba Iulia - Deva. Au pornit cu entuziasm şi în mare taină, pentru a nu fi împiedicaţi de autorităţi. Călătoria le fu şi veselă şi tristă. Veselă - cînd reuşeau să inducă în eroare pe cei ce le-ar fi putut împiedica acţiunea, trişti - cînd peste tot în drumul lor nu vedeau decît Un popor împilat... jandarmi... sînge. mizeria generală... sfetnici prea înalţi ca situaţie şi foarte jos ca onoare. jale şi mîhnire în toată ţara." 13 ). In gara din Deva aştepta trăsura specială", angajată cu o zi înainte de Fr. Hossu-Longin, avizat de tineri, aşa după cum am arătat, şi care s-a declarat cu multă însufleţire gata a le oferi toate înlesnirile pentru reuşita planului lor de a ajunge la Ţebea. Cei trei se opresc la casa acestuia, unde sînt bine primiţi de gazdă, precum şi de dr. Aurel Vlad, fost coleg mai mare al lui I. Scurtu, la Budapesta. ln revărsatul zilei (31 decembrie 1899) - îşi aminteşte încărunţitul avocat cu mulţi ani mai tîrziu, în cîteva rînduri memorialistice - luînd cununa cu ei, cu trăsura, cîntînd Deşteaptă-te române", de răsunau străzile Devei, s-au dus la Ţebea" ). 14 La 10 dimineaţa, tinerii îşi făceau intrarea în biserica din Ţebea şi Scurtu ceru voie preotului Tisu, în vîrstă de 73 de ani, să vorbească mulţimii adunate. Primi învoirea pentru timpul cuvenit predicelor. Pînă atunci aşeză cununa de lauri pe altar. Poporul adunat a înţeles cu repeziciune rostul cununii şi cu smerenie se apropia de ea, sărutîndu-i tricolorul pe care scria : Dormi în pace! Noi veghem! Tinerimea română, lui Avram Iancu". Apoi Scurtu a ţinut o răscolitoare cuvîntare în care relevă umanismul luptătorului. Bătrînii şi femeile plîngeau de emoţie, şi tot în această atmosferă fu aşezată cununa afară, în cimitir, pe fruntea vechii şi simplei cruci. Aici vorbi G. Novacovici: Cununa aceasta - spunea el - fie simbolul cununei de tineri, al cărui ideal tu eşti şi care-ţi va păstra neştearsă amintirea glorioasă. Iar acum, divinule Iancu, jurăm pe mormîntul tău că nu ne vom odihni pînă ce nu vom şti poporul nostru împărtăşit de aceleaşi drepturi 15 [cu celelalte popoare - n.n.] de libertate şi bunăstare" ). Solemnitatea depunerii coroanei se încheie cu acelaşi imn Deşteaptă-te române", intonat sub crengile încremenite ale gorunului lui Horea, martor secular al trecutelor vremuri de glorie şi de durere ale neamului... Delegaţia tinerimii clujene părăsi Ţebea cu sentimentul datoriei naţionale împlinite. Ţăranii îi asigurară că vor păstra cununa ca pe un lucru sfînt şi după cîteva zile o vor depune în biserică. Tinerii se îndreaptă spre Baia de Criş, unde poposesc la avocatul Teodor Pop sau Pop Toader", cum îi spuneau localnicii, fiind primiţi ca şi copiii lui, din momentul în care a aflat de acţiunea lor. Francisc Hossu-Long1n le dăduse tinerilor următorul sfat : De cumva vor trece fără nici un accident peste cele ce şi-au propus, să meargă la Arad, ca să salute pe apărătorul în cauza procesului Iancu", adică pe Ştefan Cicio-Pop, care-l apărase pe Albini la Alba Iulia. Hossu îl informează pe Amos Frîncu, care va juca şi el un rol însemnat în acest proces (acela de sfătuitor), că lui Cicio i-a scris despre delegaţia care va merge la Arad, să se îngrijească ca acea delegaţiune 151

154 să se primească acolo cu cuvenita cinste şi fiind o cauză atît de mare şi de interes deopotrivă pentru toţi, să avizeze mai ales tinerimea şi să stăruie ca să se facă un banchet sau o convenire solemnă în onoarea delegaţilor, la care E:ă participe, fără deosebire de vederi politice". Motivul care-l determină la a cere aceasta este dorinţa sa ca tinerimea să se înalţe deasupra luptelor politice, avînd idealurile ei. In timp ce-i scria lui Frincu, primeşte telegrama cu textul : Griul bun", semn că acţiunea de depunere a coroanei a reuşit 16 ). De aici, cei trei pleacă spre Arad, unde s-au întîlnit cu Şt. Cicio- Pop. Intîlnirea a fost călduroasă, fruntaşul român i-a felicitat pentru actul solemn de la Ţebea. In ziua următoare vor pleca spre Oradea, la dr. Lazăr şi protopopul Mihuţ. Aci avu loc o întîlnire la masa ospitalieră a cunoscutului Iosif Vulcan, decenii de-a rindul luptător pentru cultura naţională, care i-a primit - după cum spune Scurtu - cu inima caldă românească". Şi Vulcan, şi dr. Lazăr le cereau să povestească amănunţit cele întîmplate la Ţebea 17 ). Dar numai la cîteva zile, o scrisoare din Baia de Criş publicată în Tribuna anunţă confiscarea cununei de pe mormîntul lui Iancu" 18 ). De la această dată, 9 ianuarie st. n. 1900, lucrurile se vor îndrepta spre un nou proces, legat de numele lui Iancu (după cel de la Alba Iulia), ai cărui eroi, C. Steer, G. Novacovici şi I. Scurtu, împreună cu apărătorii lor, vor înscrie o frumoasă pagină de luptă pentru demnitatea naţională. Să urmărim cum s-au desfăşurat evenimentele. Notarul din Ţebea, aflînd despre manifestaţia tinerimii, deschide o anchetă. Sînt interogaţi preotul I. Tisu şi învăţătorul. A fost interogat şi preotul mai tînăr, Giurca. Nelăsîndu-se intimidat, acesta-şi exprimă regretul că n-a fost de faţă, căci ar fi făcut solemnitatea mai mare". Jandarmii au ridicat cu forţa cununa care fusese tntre timp depusă în biserică şi au transportat-o la Baia de Criş. Motivul confiscării era pasajul din cuvîntarea lui Novacovici : Jurăm pe mormîntul tău, Iancule, că nu vom avea linişte pînă ce nu vom dobîndi drepturile noastre egale cu celelalte naţiuni". Gestul silnic a avut pe plan local un puternic ecou : Confiscarea cununii, considerată de popor ca sfîntă, a produs cea mai adîncă indignare în inimile tuturor". In legătură cu ceea ce începea să devină o largă problemă politică, Hossu-Longin îl consulta pe Amos Frîncu : Ce zici tu, la o idee ce am? Oare nu ar fi bine ca să mă reped eu in careva zi, pînă la oracolul din Birchiş şi să-l întreb că ce zice el la chestiunea Iancu, şi în special la lupta ce s-a pornit? Apoi să-l provoc, să facă şi el o declaraţiune întru apărarea demnităţii noastre naţionale..." 19 ). Era vorba de Alexandru Mocioni. Nu şi-a putut realiza însă planul, deoarece bătrînul fruntaş era bolnav. Acţiunea Iancu se conjuga şi cu intensele nemulţumiri de natură economică ale maselor din Transilvania. Insuşi Hossu-Longin fusese chemat în Ţara Haţegului pentru plîngeri referitoare la încasarea dărilor, şi-i scria lui Amos în acest sens că : Poporul e foarte iritat de beliturile ce fac notarii şi juzii comunali" 20 ). Tribuna informa, în sfîrşit, că în 26 ianuarie Ioan Scurtu a primit citaţia pentru proces şi că acesta va avea loc la Baia de Criş în 13 februarie ). In editorial se dezvăluia un fapt paradoxal la prima vedere: procesul nu avea drept bază acuzaţia de agitaţie", ci pe aceea de delict în contra religiei", ca şi cum guvernul s-ar fi erijat în apărător al liniştii bisericii române. De fapt, puternicii zilei doreau prin a- 153

155 ceasta tocmai să mascheze caracterul politic al procesului. Cu toate aces-' tea, judecătorul din Baia de Criş nota pe actul de acuză că pe cunună se afla o panglică cu culorile tricolorului naţional român 22 ). Procesul este semnalat şi de presa străină, astfel, de pildă Deutsches Volksblatt 23 ) prezintă evenimentele obiectiv. Amos Frîncu îi comunică lui Fr. Hossu în legătură cu procesul tinerilor următoarele : Cu domnii tineri nu am avut ocazie să mă întîlnesc în vederea procesului ce li s-a intentat. Eu te rog ca în tot cazul să primeşti tu apărarea, fiindu-mi mie, chiar dacă s-ar adresa, absolut cu neputinţă (fizic) ; de date aş îngriji eu, fiindcă e vorba şi de Iancu şi mai ales de tricolor" 24 ). Pînă la urmă cererea semnată de Ioan Scurtu se adresează cisc Hossu-Longin îin 5 februarie Cererea era determinată lui Fran de rolul distins al avocatului hunedorean în viaţa publică, precum şi de sprijinul valoros şi deosebit de cald ce ni l-aţi oferit în deputăţia noastră la Ţebea". In numele colegilor săi, îi cere să binevoiască a primi,,apărarea noastră în procesul intentat nouă la judecătoria Băii de Criş 25 ). Totodată îl anunţă că s-au adresat şi lui Şt. Cicio-Pop în Arad, dr. Aurel Vlad şi lui T. Pop. Apoi îl irnformează că tinerimea d-aici s-a solidarizat şi formal cu actul cununii". Mai exista planul de a depune, fără discursuri, încă o cununuă, dar ulterior se va renunţa. Situaţia suferă o continuă încordare. Ştirea despre împrocesuarea tinerilor se răspîndi ca fulgerul prin tot Zarandul. Oamenii murmurau : - Apoi bine! cine ne poate opri să punem cununi la morţii noştri!? Să nu ştie oare toţi cei ce trăiesc de pe spatele nostru că în popor e credinţa că Iancu trăieşte şi se arată din cînd în cînd" 26 ). La Baia de Criş mai sînt daţi în judecată 12 tineri care la o petrecere au jucat căluşarul cu brîie tricolore şi toţi au fost condamnaţi la închisoare şi a menzi 27 ). Condamnaţii erau tineri ţărani, meşteşugari şi muncitori. Şi la Sălişte este condamnat din aceleaşi cauze un grup de căluşari" 28 ). Ca răspuns la atîtea represalii, cultul lui Iancu lua amploare, portretul său era aproape în fiecare locuinţă ; Ţebea se preconiza să devină un loc de pelerinaj 29 ). In ciuda valului de teroare, tinerii erau încurajaţi, apreciindu-se totodată şi bărbăţia şi demnitatea cu care s-au comportat pînă la acea dată. Sînt publicate integral cuvîntările lui I. Scurtu şi G. Novacovici, menite să servească atît ca documente la proces, cit şi pentru rolul lor mobilizator 30 ). In afară de citatul pe care l-am dat din cuvîntarea lui Novacovici, ma relevăm şi pe acela care degajă esenţa mişcării, rostit limpede şi curajos. lată fragmentul panegiricului : Te-ai jertfit! Dar sufletul tău şi acum străbate rîndurile bravului tău popor. Amintirea ta e un izvor nesecat de pilde pentru a aduce la îndeplinire lucrarea, dezrobirea naţională, pe care tu, cu atîta însufleţire curată ai început-o şi pe care n-ai sfîrşit-o, pentru că soarta maşteră n-a croit altceva poporului tău decît răni şi dureri". Amploarea mişcării este confirmată şi de Tribuna, arătîndu-se că un interes viu şi frăţesc se manifestă zi de zi faţă de acel proces şi că Intreaga tinerime s-a declarat şi se manifestă solidară cu atitudinea şi actul colegilor împrocesuaţi" 31 ). Se anunţă şi numele apărătorilor în acest proces : avocatul Francisc Hossu-Longin, Ştefan C. Pop de la Arad şi Teodor Pop din Baia de Criş. Tribuna era bine informată, căci Hossu-Longin îi scria din Deva, în 17 februarie 1900, lui Amos Frîncu cu privire la cererea lui I. Scurtu: 153

156 Le-am răspuns că primesc şi i-am invitat să fie oaspeţii 32 noştri". ). Dezaprobă punerea unei noi cununi, atît pentru a nu întinde coarda, cît şi pentru a nu banaliza manifestaţia anterioară. La fel, în calitate de apărător era nemulţumit de seria de articole La Ţebea", publicată de I. Scurtu, sub pseudonimul Ascanio", în Tribuna, putînd da naştere unor noi acuzaţii. In răspunsul său pe care Frîncu îl considera ca fiind de cea mai strictă discreţiune", respinge şi el proiectul depunerii unei a doua cununi, dar mai ales în legătură cu frămîntările interne ale partidului naţional român face presupunerea (greşită dealtfel - deoarece problema va avea o amploare şi va fi îmbrăţişată atît de activişti cît şi de pasivişti), că această cauză a lui Iancu să isprăveşte în curînd, fiindcă divizaţi pe temele partidelor de dincolo, nu se poate continua cu lupta ideală". Ii rămîne totuşi m1ngăierea că o parte a chestiunii, onoarea naţională, a fost salvată şi să vedem a da ultimelor ramificaţii a cauzei demnitatea care o cere sfîntul nume al lui Iancu. Astfel, ştiind 33 procesul în mîna ta, sînt liniştit" ). Frîncu, îngrijorat de luptele interne din partid, îi mai dă în gr1ja lui Hossu să-i ferească pe cei 3 tineri de desgust, fiindcă dacă prezentul e atît de dureros, al lor e viitorul". Poporul îşi aţinteşte ochii asupra lor, - spune Frîncu - care stau în faţa judecăţii «În mînă cu tricolorul şi pe el cu chipul lui Iancu. Ei numai acest steag, numai acest chip să-l vadă şi să nu simtă ce simt eu de cîteva zile, de cînd văd că s-au ridicat din două laturi alte flamuri, două deodată : liberal" şi conservator", nici unul însă tricolor». Cei ce au ridicat aceste steaguri sînt tîrgoveţi", nu luptători pentru libertate - exclamă el dezamăgit. Şi cu toate că vîntul acesta oriental nu aduce de astădată primăvara, îşi exprimă speranţa că pămîntul nostru e bun, şi după secetă iarăşi va aduce roade. Intrebare, dacă noi vom gusta din ele?" 34 ). Intr-o nouă scrisoare a lui Frîncu ce denotă neliniştea sa crescîndă, îi cere lui Hossu să se î.ncheie grabnic şi demn procesul ca să nu se păteze steagul, ci să se înfăşoare prin tinerimea care l-a arborat". Şi aruncînd din nou oprobriul asupra steagului ciocoiesc" din ţară, îi vorbeşte de rolul ce îi revine destinatarului : Aici, frate, ai un rol istorir şi între marile supărări, ultima nădejde şi mîngăiere-mi este că tocmai acum te ştiu pe tine lingă steag" 35 ). In preajma procesului erau transparente gravele ameninţări pentru guvern, cărora directorul Tribunei, Elie Dăianu, (care tocmai în acele zile părăsea direcţiunea după 4 ani de activitate) le permise apariţia chiar în editorial şi dînd asigurarea" că românii îşi vor păstra sîngele rece şi în ocazia asta, atît de potrivită altfel de a provoca o zguduitoare mişcare a maselor" 36 ). Se putea uşor înţelege de către oricine că o achitare sau o osîndire draconică în procesul pentru cunună" va însemna un triumf moral. Cu o achitare, cîştigul va fi îngenuncherea infamiei, cu o condamnare, cîştigul va fi înfierarea infamiei. Tinem să subliniem că directorul Tribunei, Elie Dăianu, i-a sprijinit 1 pe acuzaţi nu numai printr-o publicitate asiduă, ci şi prin ajutorul 154

157 material personal pe care-l oferă alături de acela acordat de Hossu-Longin şi Amos Frîncu 37 }. Cu cîteva zile înainte de procesul fixat pentru 13 februarie, la Baia de Criş domnea o fierbere deosebită. Nemulţumirea era violentă şi pentru condamnările rostite cu puţin înainte împotriva căluşerilor" amintiţi, care purtaseră culorile naţionale. La proces a luat parte o mare mulţime, foarte eterogenă în compoziţia sa: intelectuali, ţărani, meseriaşi, doamne şi domnişoare, precum şi numeroşi ţărani veniţi dtn Brad. La proces mai asistau şi doi ziarişti din Budapesta. Deşi s-a pus la dispoziţie cea mai încăpătoare sală a tribunalului, cu toate acestea, în ziua procesului nu numai sala ci şi coridoarele şi curtea gemeau de mulţime. Toată noaptea de dinainte de proces o trupă de jandarmi a cutreierat zadarnic oraşul 36 ). Dezbaterile încep la ora 9. Judecător era Bigner Jozsef şi substitut de procuror Nogal Karoly. Acuzaţii declară fiecare că vor să validiteze dreptul limbii române, prevăzut în art. de lege XLIV, pct. 8 din Cele două discursuri, tipărite în Tribuna sînt refuzate ca acte doveditoare, datorită faptului că au apărut după împrocesuare. Audierile sînt conduse cu nervozitate, atitudinea tinerilor este dîrză. Iată cîteva exemple : Judecătorul se adresează acuzatului Novacovici : Ce ai vorbit la mormînt?". Acuzatul : Aceea ce vorbeşte un om cu sentimente umane şi ceea ce un român spune la mormîntul unui erou român". J.: Ce aţi cîntat la mormînt?" A. : Deşteaptă-te române". J. : Au cîntat şi din public?" A. : Da". J. : Cine?". A. : Nu ştiu nume, însă au cîntat mai mulţi. Dar chiar cei ce n-au cîntat, vor fi cîntat în sufletul lor" 39 ). Apărătorul, avocat dr. Ştefan C. Pop, cere alăturarea la acte a articolului elogios din A Het, de Tar Lorincz, care justifică preamărirea lui Iancu, dar este refuzat. Actul de acuză citit de procuror se baza pe. 174 şi 191 ale Codului penal şi 36 al Codului de contravenţii. Pe scurt, conţinutul acestor paragrafe era următorul: Acela care preamăreşte în chipul determinat în 172 un fapt declarat drept crimă sau delict din partea legii, sau laudă ori distinge în public pe săvîrşitorul unei crime sau vreunui delict, în chipul sus-numit, este vinovat şi se pedepseşte cu temniţă pînă la 6 luni. Prin acest paragraf mărunţeii judecători vrînd a fi mari prin sentimente şovine, doreau să-l condamne postum pe Iancu prevedea: Săvîrşeşte delict şi se pedepseşte cu temniţă pînă la 6 luni şi cu amendă pînă la 200 fl. acela care provoacă scandal public în localul pentru exerciţiul ceremoniilor unei confesiuni recunoscute de stat. Nici acest paragraf nu era fondat pentru acuză, deoarece solemnitatea avusese loc cu învoirea preotului şi nu au avut loc dezordini, aşa cum a reieşit şi din audierea martorilor. In ceea ce privea. 36, el prevedea pedepsirea acelor ce folosesc steaguri, pajure ori insigne străine care servesc ca simbol al unei direcţii duşmănoase statului şi aşezămintelor lui legiuite. Cu privire la acest punct, se atrăgea atenţia că un mare jurist ca Edvin Illes Karoly constatase că este fără obiect, deoarece nu exista nici un ordin ministerial care să indice ce anume insigne etc. sînt duşmănoase statului 40 ). 155

158 Era evident un proces politic şi a fost privit ca atare de către opinia publică românească, chiar dacă uneltele guvernului au încercat să ascundă un timp acest lucru. Procesele politice erau prea neplăcute pentru guvern, căci de la bara acestora se rosteau multe adevăruri amare. Participanţii la asemenea procese, departe de a fi intimidaţi, îşi întăreau şi mai mult voinţa de luptă pentru eliberarea naţională. Dîrzenia acuzaţilor şi răspunsurile lor dovedeau aceasta. C. Steer contesta dreptul tribunalului de a judeca memoria lui A. Iancu, iar I. Scurtu afirmă : Sînt fericit că pot lua cuvîntul ca acuzat, pentru făptuiri de care totdeauna mă voi simţi mîndru şi pe cari totdeauna le voi săvîrşi". Aici, în faţa justiţiei, noi avem să răspundem pentru o faptă nobilă"... Actul de acuză nu-i act juridic, e act de prigonire politică". Convingerea lor este că n-au alt ideal de urmat decît al poporului nostru, al cărui ideal a fost şi este şi va fi Iancu!". In încheiere acuzatul cere pentru sine cea mai severă condamnare 41 ). Atitudinea apărătorilor a fost şi ea cit se poate de demnă, cu toate că au fost restrînşi în dreptul lor de apărători. Teodor Pop va spune doar cîteva cuvinte, ele sint însă nu numai o pledoarie, ci un autentic protest : Nici un procuror, nici o judecătorie, nici jandarmi şi nici guvern, scurt zis, nimeni nu are dreptul şi competenţa de a spune verdict asupra acelui erou, care a fost strălucit judecat de forul singur competent al istoriei..." 42 ). Aceleaşi cuvinte calde pentru memoria lui A. Iancu le rosteşte şi Fr. Hossu-Longin, iar Şt. C. Pop, arătînd că procurorul ar trebui să-i laude pe cei trei tineri i::entru că propagă preamărirea celor mari şi virtuoşi, cere achitarea lor. Este semnificativ şi incidentul produs într-una dintre pauze, cînd un avocat maghiar, fruntaş din Baia de Criş, cu numele Nabraczky, se apropie de I. Scurtu şi în mijlocul mulţimii îi adresă calde felicitări pentru ţinuta sa. Sentinţa îi scotea de sub acuza de delict împotriva religiei, sînt însă condamnaţi pentru cinstirea memoriei lui Iancu şi pentru tricolorul pus pe cunună. Fiecare era condamnat la 6 săptămîni temniţă ordinară şi 250 coroane amendă 43 ). Acuzaţii şi apărătorii înaintează recurs, iar publicul îi întîmpină cu entuziasm deosebit. A doua zi după proces are loc o manifestaţie de mare amploare la care participă mult popor ce merge la Ţebea, la mormîntul lui Iancu. Locul era împresurat de jandarmi. Se petrec scene impresionante. La Brad are loc de asemenea o mare manifestaţie, unde tinerii condamnaţi sînt primiţi în faţa hotelului Central", piaţa fiind înţesată de lume de tot felul, de la intelectuali pînă la muncitori, după cum consemna Tribuna 44 ). Tinerilor patrioţi li se oferă un splendid buchet în culorile naţionale, se rotesc discursuri, entuziasmul era general. La plecarea din Deva, tinerii sînt conduşi cu mare alai, iar la Orăştie sînt întimpinaţi de intelectualitatea din localitate în frunte cu Ioan Moţa. La Cluj sînt primiţi cu ovaţii şi flori de către mulţimea de studenţi români ce-i aşteptau în gară 45 ). 156

159 Cel trei studenţi care au depus coroana pe mormintul lui Avram Iancu 0 ) I. SCURTU G. NOV ACOVICI CORIOLAN STEER 0 ) Pe verso, fotografia poartă urm~toarea <ledicatie : D-lui Hossu-Longin. Frnntaşului distins, luptătorului integru, întemniţatului pentru neam, naşului mult iubi,t şi adorat, în semn de neclintită alirpire. Stîncă de caracter, minte luminată, inimă generoasă română, brat de otel - veţi fi totdeauna pildă nouă, tinerimii. Cluj, 2 apr. n finul cel mlai devot.a t Ioan Scurtu, G. Novacovi tine în mină ziarul Tribuna, cu titlul principal Chestiunea Iancu. în faţa justiţiei", iar C. Steer arată o fotografie cu!am.cu în centru, încadnat de alţi revoluţionari. Fl:>tografia se 1află la B.C.U. Cluj, Coresrponde.nta Hossu Longin, voi. XII, nr. 2:37. Presa şovină, între care se număra guvernamentalul clujean Magyar Polgar, cerea nimkirea agitatorilor valahi". Desigur, Tribuna care era în fruntea mişcării ripostează condamnării printr-o suită de articole dintre care: ln contra teroarei - bărbăţia!" 46 ), avea mai mult tonul unei proclamaţii decît acela al unui simplu articol de gazetă. Printre altele se spuneau următoarele : In loc ca românii să se înspăimînte, ei se deşteaptă cu mic cu mare şi bărbăteşte se declară solidari cu prigoniţii lui. In loc ca poporul să ocolească de aici înainte mgrmintele sfinte unde-şi dorm somnul de veci eroii şi martirii săi, el se închină lor, cu atît mai învăpăiat. In loc ca jandarmii să poată alunga orice umbră de conştiinţă naţională din sufletele româneşti, românii înşişi cu bărbăţia lor ţin la distanţă pe sbiri..." : 157

160 OprÎmatorii au obţinut exact contrariul a ceea ce au scontat, adică o consolidare a conştiinţei naţionale româneşti. Procesul a constituit o strălucită victorie morală a mişcării pornită în numele lui Iancu, şi care cîştiga tot mai mult în amploare. Intr-adevăr, comportarea maselor de la Baia de Criş, Deva, Brad, Orăştie şi pînă la Cluj, a constituit un strălucit ecou al acestei victorii morale. Plecarea de la Tribuna a lui Dăianu care se afla în strînse relaţii cu Fr. Hossu-Longin şi cu Amos Frîncu îi face pe aceştia să creadă că lupta va fi abandonată de către ziar (datorită, la un moment dat, şi unor numere mai puţin încurajatoare). Acesta va fi un moment de umbră al mişcării, deoarece Hossu-Longin şi tinerii vor trimite telegrame pre şedintelui partidului naţional I. Raţiu, care răspunde însă deosebit de frumos, respingînd bănuielile. Scrisoarea fiind inedită, considerăm oportun s-o dăm publicităţii împreună cu telegramele care au provocat-o 47 ). Drept urmare, I. Raţiu îi cere o revocare lui I. Scurtu şi în schimb îi pune la dispoziţie necondiţionat Tribuna. Amos Frîncu sfătuia pe Hossu-Longin ca cel de-al doilea proces ce urma să aibă loc la Deva, să intervină pentru a-l amina cit mai mult, pentru ca acuzaţii să-şi poacă da anumite examene 48 ). Ecoul procesului de la Baia de Criş a fost cit se poate de larg. In 49 telegrama tinerimii din Cluj, aceasta se declară alături de acuzaţi }. Tinerimea universitară din Bucureşti transmite acuzaţilor, tot printr-o telegramă, următorul mesaj : Iubiţi colegi! Aveţi mîngăierea că în momentul cind soarta D-voastră e în mina procurorului... inimile fraţilor voştri vă înalţă un imn de laudă pentru chipul brav cum aţi apărat memoria celui mai mare erou naţional" 50 ). România jună salută şi ea cu drag tinerescul bucium de luptă, urînd fraţilor din Transilvania izbîndă deplină. Intr-un alt număr, România jună 51 } scria despre condamnarea celor trei tineri la Baia de Criş ca despre o nouă insultă, după cea de la Alba Iulia, care însă şi-a primit răsplata - o furtună de indignare care a cuprins inimile româneşti de pretutindeni. Exprimînd ceea ce înseamnă memoria lui Iancu pentru români, rolul militant al acesteia, se spune : Memoria lui Iancu va fi legătura sfîntă ce va uni pe românii din toate unghiurile spre un comun ideal". Făcindu-se astfel o transparentă aluzie la visul de unitate naţională. Apărarea naţională, alt ziar din România, ocupîndu-se de aceste mişcări, acuza guvernul Szell K., că era la fel de reacţionar şi şovin faţă de naţionalităţile nemaghiare ca şi guvernul Banffy şi că unul din scopurile sale era lupta contra daco-românilor". Mişcările acestea determină şi un reviriment al activităţii Ligii culturale de la Bucureşti, care la 12 februarie 1900 ţine o şedinţă cu participanţi, în frunte cu Perieţeanu-Buzău, proiectîndu-se cu această ocazie o mare adunare populară pentru a se înfiera persecuţiile de peste munţi". Se declară că nelegiuirile de la Baia de Criş au mişcat pe mulţi membri ai Ligii care şi-au şi pus în gînd să ridice problema.naţională la importanţa anilor anteriori. Şi ziarele străine îi sprijină pe români. Kronstădter Zeitung 52 ) din Braşov îl înfăţişa pe Iancu drept unul dintre cei mai umani luptători pentru libertate, ca pe incarnarea dorinţelor şi aspiraţiilor, a năzuinţelor şi idealurilor care mişcau la acea dată pe români, precum şi cu un secol întreg în urmă. O poziţie de simpatie adoptă şi săptămînalul Deva 158

161 es Videke 53 ), care la 22 februarie 1900 pubiică. ţelegere pentru români. un articol plin de în Autorităţile răspund altfel. Pentru preamărirea Orăştiei este dată în judecată 54 ). lui Horea, Revista Şi Tribunei i se intentează procese de presă în legătură cu articole. le ce-l atacau pe contele Lazar Mikl6s 55 ). Asaltul cu procese asupra Tribunei, colaterale aceleiaşi probleme Iancu, i se răspunde pe un ton neînfricat. Ea atrage atenţia stăpînitorilor, care în loc de satisfacţie, le o feră temniţele, să nu uite că temniţele sînt făcute de mîini omeneşti şi că ele pot fi dărîmate! Va veni o vreme - se spune în Tribuna - în care popoarele asuprite şi batjocorite vor pune mîna pe aceste ziduri infecte şi le vor nimici. Oricum, parlamentul în care se mai puteau rosti adevăruri (cu riscul libertăţii, bineînţeles) era bara judecătorească. A ceastă posibilitate se promitea să fie folosită în aşa fel ca adevărul să fie auzit de lumea întreagă 56 ). A apărut în Tribuna şi un apel incendiar, semnat de Alexandru Pop, student în drept (Cerneşti, 4 martie 1900), în care cerea tineretului : Să ne jertfim toate : avere, libertate personală, ba chiar şi viaţa pentru apărarea demnităţii naţionale!!! Cuvintele cari le purtau damele române pe piept la procesul Memorandumului Totul pentru naţiune" să stea totdeauna înaintea ochilor noştri şi să fie deviza noastră!!!" 57 ). Francisc Hossu-Longin şi Amos Frîncu continuă să se intereseze de soarta tinerilor. Acuzaţii se adresau acestora cu numele de naşi, deoarece condamnarea a fost botezul martiriului" pentru ei 58 ). Frîncu îşi exprimă mulţumirea faţă de Hossu că I. Scurtu cu care a stat de vorbă a preluat ideile pe care el însuşi le-a moştenit. Ele vo:itrebui trecute şi la generaţiile ce vin 59 ). Avocatul Hossu se preocupă asiduu de situaţia actelor şi de fixarea datei procesului ce urma să aibă loc la tribunalul de apel din Deva 60 ). Este interesant de amintit şi comunicarea pe care i-o face Hossu lui Frîncu, privitor la o verişoară a acestuia din urmă care s-a pus în fruntea unui grup de românce şi maghiare din Baia de Criş, care luptau împotriva şovinismului propagat de guvernanţi 61 ), în legătură cu procesele Iancu. Soţia lui Fr. Hossu-Longin, fiica lui George Pop de Băseşti, tot în semn de omagiu faţă de memoria lui Iancu, trimite Sofiei German din Brad 3 brazi (cărora le dă numele celor trei condamnaţi), pentru a-i planta la mormînt 62 ). Pentru înfrumuseţarea mormîntului, care avea atît valoare istorică cît şi valoare patriotică, va interveni în februarie 1900 o rudă a lui Iancu, preotul Gomboş Iosif, care se adresează ministrului de interne 63 ). In timp ce I. Scurtu şi G. Novacovici se încurcau în noi procese (pe baza articolelor mai vechi publicate de ei în Tribuna), regimul îi loveşte şi pe altă cale, pregătitnd eliminarea lor de la universitate. I. Scurtu, care după cum afirmă Fr. Hossu-Longin avusese cea mai bună comportare în cauza Iancu", îl informează amănunţit asupra noilor procese 64 ). In luna mai aude în sfîrşit că 65 vor fi eliminaţi ). Eliminarea era sigură. I. Scurtu îi cere sfatul lui Hossu dacă să plece la Lipsea sau la Bucureşti, Hossu înţelegea că băieţilor le-a ajuns cuţitul la os, şi-i scrie lui Frîncu că trebuie să sărim în ajutorul lor şi să facem tot ce putem" 66 ). -159

162 Novacovici se afla bolnav la Gîrbovăţ în Banat, cind primeşte citaţia să se prezinte pe 23 aprilie la decan. Avocatul Amos Frîncu face şi el toate intervenţiile pentru a se a mina cit mai mult procesul, să-şi poată lua I. Scurtu doctoratul. Ii trimite şi ajutor material. Este informat că soarta băieţilor va fi pusă în discutie şi la Congresul tinerimii de la Paris 67 ). Procesul este în sfîrşit fixat pe data de 16 iunie ). La sfîrşitul lui mai, I. Scurtu anunţă că soarta le-a fost hotărîtă. Sentinţa la universitate era irevocabilă - eliminarea 69 ). Inainte de noul proces, situaţia era deci complicată cu eliminarea tinerilor. I. Scurtu fusese respins şi la depunerea doctoratului. De la proces nu prea mai a vea ce să aştepte şi-i scrie lui Bossu : La Deva vom discuta şi cind să intrăm la răcoare. Vara la tot cazul, ar fi un plăcut... voiaj la băi! ). Şi eliminarea produce indignare. Măsura era opera guvernului şi Tribuna declara că acesta trebuie înfierat cu energie atît în faţa ţării, cit şi a străinătăţii. Se arată că deşi de la Cluj s-a pornit tumultuoasa luptă pentru onoarea naţională, luni de zile nu a avut loc nici cea mai mică încercare de pedepsire a studenţilor. Legitimitatea, frumuseţea etică şi nobleţea mişcării studenţimii române a fost recunoscută. Guvernul însă a manevrat şi procesul de la -Baia de Criş şi eliminarea. Rolul principal îl avea ministrul de interne Wlassics. Nu se aşteaptă confirma<ea verdictului la Deva, ci sînt eliminaţi înainte, ca să ii se creeze gre,._:tăţi mai mari la proces. Definind încă o dată responsabilitatea guvernului, Tribuna 71 ) concluziona : Toate prigonirile de la Univer::dtatea de la Cluj în cauza Iancu s-au aranjat şi s-au îndeplinit la directa somaţiune după expresele ordine şi în forma reclamată de guvern, care a dictat profesorilor chiar şi verdictele. Mina neagră a guvernului, aceasta şi numai aceasta este culpabilă de brutalele prigoniri de la Universitatea din Cluj". Prin aceste eliminări, guvernul dorea probabil să indice şi calea procesului de la Deva. Acest proces era botărîtor, căci Deva era instanţa superioară şi ultimă. Apărători urmau să fie cei doi, care au fost şi la Baia : Francisc Hossu-Longin, ca avocat al lui Novacovici, Şt. C. Pop de la Arad, pentru I. Scurtu şi Aurel Vlad din Haţeg, îl înlocuieşte pe Teodor Pop din Baia, ca avocat al lui C. Steer 72 ). La fel ca şi procesul de la Baia de Criş, şi cel de la Deva mobilizează conştiinţele. Procesul trebuia în întregimea lui să se rejudece de la început. Cei dintîi care s-au grăbit să vină ca în vremuri de primejdie" au fost moţii din Vidra, locul de baştină a lui Avram Iancu 73 ) (printre ei chiar rude ale acestuia). A venit şi o delegaţie numeroasă a tinerilor din Cluj, a românilor din Budapesta şi din Viena 74 ), pentru a se demonstra încă odată că actul solemn de la Ţebea constituia expresia sentimentului obştesc al tinerimii române. Mai sosesc şi delegaţii din Orăştie, Hunedoara, Haţeg şi Turda. Sala cea mai mare a tribunalului era înţesată. Se intra numai cu bilete. Tribunalul era literalmente asediat. I. Scurtu, G. Novacovici şi C. Steer sînt încurajaţi. Primesc numeroase scrisori şi telegrame de adeziune şi simpatie pentru ei şi pentru 160

163 apărătorii lor 75 ). O frumoasă scrisoare primeşte Hossu de la prietenul său E. Dăianu, care contribuise atît de mult la publicitatea acestei mişcări 76 ). Acuzaţii şi apărătorii sînt pregătiţi să susţină o luptă grea. Se petrece însă un fapt surprinzător : procurorul nu rosteşte nici un fel de rechizitor şi declară că retrage acuza. Avocaţii nu mai aveau pentru ce să pledeze, iar decizia era următoarea : Intreaga procedură a judecătoriei de la Baia de Criş, împreună cu verdictul întreg, se nimice~te". Coriolan Steer iese definitiv din cauză şi rămîn I. Scurtu şi G. Novacovici, care pe baza cuvîntărilor lor si,nt puşi sub alt gen de acuză, pentru care se înaintează actele procesului, altui for, la judecătorul de instrucţie din Deva. Trebuia deci un alt proces în care vor fi acuzaţi de agitaţie împotriva statului". Oricum, era un succes, deoarece memoria lui Avram Iancu nu mai intra în discuţiile tribunalului. Procurorul recunoscuse că Iancu poate fi preamărit, că Iancu e recunoscut şi de maghiari drept un luptător 77 ideal al libertăţii" ). Dar cei doi acuzaţi rămaşi, deşi nevinovaţi, considerentele politice îi doreau vinovaţi, de aceea s-a apelat la paragraful 172. Apare şi 78 un articol, Satisfacţia" ), care înregistrează însă cu destulă prudenţă recunoaşterea cinstirii de către români a lui Iancu, precum şi arborarea culorilor naţionale româneşti. Intorsătura procesului putea fi dictată de guvern care se temea să.nu-şi facă o reclamă proastă în faţa Congresului studenţilor de la Paris (la care urma să ia parte şi I. Scurtu). Dar faptul rămîne fapt. Deşi învinuirile din cadrul unor paragrafe au căzut, procesul continuă, schimbîndu-şi doar paragrafele sub care se desfăşura. Pentru moment însă, bucuria era mare la Deva şi victoria a fost primită ca o adevărată sărbătoare naţională. După proces are loc o impresionantă manifestaţie, după care achlzaţii, apărătorii, deputăţia moţilor şi universitarii ce luaseră parte la proces, iau parte la un prînz foarte animat, iar în ziua de 29 iunie se dă o cină comună a intelectualităţii române din Hunedoara, străjuită fiind de jandarmi înarmaţi şi 79 poliţişti ). Tatăl lui G. Novacovici, preot sărac, cu mulţi copii, trimise o scrisoare de mulţumire avocatului patriot Fr. Hossu-Longin : Pentru apărarea şi sprijinul dat fiului meu George în monstruosul proces din Baia de Criş şi Deva, primiţi respectuoasele mele mulţumiri şi recunoştinţă, ca binefăcătorul fiului meu, şi pentru viul interes ce-l manifestaţi ca român, pentru cauzele naţionale româneşti" 80 ). Nu după mult timp, cei doi acuzaţi se răzleţesc. I. Scurtu pleacă la Bucureşti, apoi la Congresul tinerimii de la Paris, unde se impune ca o personalitate, iar în noiembrie revine la Cluj, de unde îi scrie lui Fr. Hossu că va renunţa la recurs şi va veni la Deva 81 ). G. Novacovici pleacă la Bucureşti la stăruinţa şi la chemarea lui George Misail, preşedinte al societăţii Transilvania", fără însă să-l poată ajuta. Liga culturală" însă, într-o şedinţă a comitetului, a hotărît ca lui G. Novacovici şi tovarăşului său de suferinţă I. Scurtu, să li se asigure un ajutor de studii. Din partea secţiunii din Iaşi, 100 de franci lunar pentru absolvirea cursului de un an al Academiei comerciale din Viena pentru Novacovici, iar lui I. Scurtu 150 de franci din partea secţiunii de la Bucureşti, pentru obţinerea doctoratului în străinătate. Efectul călătoriei sale în România, după cele două procese de presă, se vede din finalul scrisorii către soţia lui Hossu, Elena : Inspirat de 161

164 aerul libertăţii de pe pămîntul sîînt al României, scriu aceste rînduri, 82 gîndind tot mereu la sentimentele iubirii de neam şi a umanităţii..." ). In 17 septembrie 1900, Novacovici primeşte scrisoarea lui Hossu, care îl cheamă la Deva, pentru proces. Scurtu, cu cîteva zile înainte de audierea de la Deva, a fost arestat sub motivul că este agitator de profesie" şi că ar fi membru al unei societăţi secrete", dar acesta protestează energic şi la începutul lunii noiembrie 1900 se prezintă împreună cu Novacovici la Deva, unde sînt interogaţi de judecătorul de instrucţie, căruia i-au declarat amîndoi că răspund pentru cuvîntările lor de la Ţebea 83 ). Intre timp, Hossu îl informează pe Amos Frîncu că a reuşit să-l instaleze pe N ovacovici la Academia comercială din Graz, însă se plînge că treburile cu Scurtu s-au încurcat rău la Cluj, ceea ce am văzut că era foarte adevărat, cum o dovedea şi tentativa de arestare 84 ) Şi lui Novacovici îi este greu să-şi întrerupă studiile, dar o face 85 ). După o lungă tăcere, Novacovici a primit actul de acuză al tribunalului regesc din Deva, aşa după cum scrie din Graz, unde nu se simţea la largul său : Amintirile zilelor de entuziasm şi fericire naţională mă emoţionează şi doresc tot ce-i românesc. Dedat aşa de tare la viaţa românească, mă simţesc aici ca într-un mediu care numai străin este de cugetarea şi simţămintele mele. O să vină şi timpul mîntuirii mele!!" 86 ). La începutul lunii martie 1901, primeşte citaţia tribunalului din Deva 87 ). Dar pentru a studia în linişte, cei doi tineri (I. Scurtu se afla la Lipsea), Fr. Hossu-Longin acţionează, susţinut, intervine pe cale juridică cu aşa-numite excepţii" şi în şedinţa tribunalului din Deva, din 23 martie 1901, se sistează procedura, însă pericolul nu dispare, deoarece procurorul înaintează recurs 88 ). Citind ştirea sistării procedurii, Novacovici încerca o dublă satisfacţie : i s-a înseninat viitorul, iar triumful cauzei Iancu era total 89 ). Prea devreme era însă bucuria, deoarece în iunie constata că nu mai are scăpare:... Şi dacă judecătoria maghiară a aflat de bine a-şi dovedi infecţia prin o evidentă prigonire, cînd sub pretinsul respect al normelor societăţii şi al legilor ţării - forţează decurgerea procesului - nu mă descurajează, cel mult întîrzie perfecţionarea vieţii ce mi se cuvine" 90 ). Era convins că va face închisoare. Şi I. Scurtu la Lipsea avea atît greutăţi materiale, cît şi de ordin politic, fiind mereu hărţuit de celelalte procese care le mai avea 91 ). In cursul anului 1902 pleacă de la Lipsea la Bucureşti, unde va şi rămîne pînă la sfîrşitul zilelor, distingîndu-se printr-o bogată activitate publicistică şi printr-o amplă cercetare privind viaţa şi opera lui M. Eminescu. De asemenea, participă la primul război mondial, avînd o comportare eroică. Dezbaterea procesului, pentru cuvîntarea rostită la morm1ntul lui Avram Iancu în 31 decembrie 1899, avu loc la Deva, în 26 septembrie Novacovici avea doi apărători (I. Scurtu era absent), pe Hossu şi pe Aurel Vlad. Subscrie din nou esenţa" cuvîntării, însuşindu-şi pasajele incriminate. Procurorul cere pedepsirea lui, deoarece cuvîntarea avea un spirit agitatoric", referindu-se la Apărătorii în pledoarii strălucite incearcă să dovedească lipsa de orice bază juridică a actului de acuzare, fără să reuşească a ocoli condamnarea, care este însă foarte uşoară :

165 zile închisoare şi 100 de coroane amendă, plus cheltuielile de judecată 92 ). Procurorul apelează din nou. Nu era mulţumit cu condamnarea. In ianuarie 1902, Novacovici lucra la ziarul Deşteptarea din Cernăuţi, era într-o situaţie materială foarte grea şi aştepta să intre la închisoare 93 ). Sentinţa lui Novacovici este primită de Hossu în 16 februarie 1902 şi încearcă să mai facă intervenţii de ultimă oră, împreună cu Amos Frîncu 94 ). La începutul lui aprilie are loc condamnarea definitivă a lui Novacovici la 2 luni închisoare şi amendă de 200 de coroane 95 ), iar în iulie, Curia aprobă sentinţa de la Deva, fără drept de apel 96 ). La 5 iulie trebuia să-şi înceapă executarea pedepsei la închisoarea din Seghedin 97 ). Despre încheierea procesului, Hossu scria : Procesul pentru cununa lui Iancu s-a finit şi am făcut paşi, ca cununa să mi se extrădeie, 98 fiindcă.nu aş lăsa ca s-o ardă, sau să o liciteze ş.c.l." ). Ar fi vrut să o depună în cadrul unei mari ceremonii pe mormînt, dar zilele erau blăstămate" şi nu putea face nimic. Cununa i-a fost restituită lui G. Novacovici, iar joi 3 iulie, înainte de a pleca spre închisoare, mai avu loc o ultimă manifestaţie la Deva, constituind un fel de epilog al lungului proces. Un convoi de trăsuri a parcurs strada principală a Devei, în frunte aflîndu-se trăsura cu cununa, Francisc Hossu-Longin şi G. Novacovici. De la marginea oraşului trăsurile se reîntorc, numai cea cu cununa, însoţită de fostul acuzat şi apărătorul său, cărora li se mai adaugă şi dr. Iustin Pop, se îndreaptă spre Ţebea. Tribuna.nota că manifestaţia a fost frumoasă şi vrednică" 99 ). C. Seter, care se afla la Oradea, fusese împiedicat de împrejurări potrivnice să participe la ultima manifestare, aşa după cum ar fi dorit 100). Cununa n-a apucat însă să stea unde îi era locul nici două zile, deoarece jandarmii au vrut s-o confişte din nou. Pînă la urmă s--:rn mulţumit să-i taie doar panglica tricoloră ). Pentru ca să nu mai dispară. 101 cu.nuna a fost depusă din nou la biserica din Ţebea. Mişcarea tinerimii pentru ai:ărarea memoriei lui Iancu, adusă la lumină în acest articol, a constituit pentru acea vreme unul dintre cele mai splendide şi mai înălţătoare omagii ce i se puteau aduce eroului naţional. Ea a însemnat în acelaşi timp şi o contribuţie de preţ la consolidarea conştiinţei naţionale, şi la făurirea unei noi generaţii de luptători ce şi-au adus aportul la înfăptuirea unităţii de stat depline a României. Despre această nobilă mişcare, intuind valoarea ei istorică, România jună scria : Inlănţuirea evenimentelor de la Alba Iulia, Ţebea, Baia âe Criş şi Deva va fi o pagină demnă în istoria luptelor pentru naţionalitate ale poporului nostru" 102 ). NOTE 1. Tribuna, VII, nr. 1 din 1113 ian. 1900, rp Idem, XVII, nr. 286, din 29 dec./10 ian. 1900, p Teodor V. Păcătian, Cartea de aur, Sibiu, 1915, voi. VIII,,p Tribuna, XVI, nr. 262, din 27 noiembrie (9 dec.) 1899, p Ibld. 6. Ibld nr. 263, din 28 nov./10 dec. 1899, rp Ibld nr. 264, din 30 nov. (13 dec.) 1899, p Ibld m. 275, din 14/26 dec. 1899, p. 1099; Fluierul lui Iancu.. 163

166 9. Vezi Tribuna, nr-le : 270, 272, 273, 274, 275 din 1899 şi , 285 din 10. Nr. 51 din 17 dec Tribuna, XVII, nr. 8, dilll 13/25 ian. 1900, p. 30, La Ţebea Scurtu. de I. 12. Biblioteca Centrală Universitoară mss. sertar 324/4, nr. 7: Cluj, donaţia Fr. Hossu-Longln, Iubite vere, Albrud, ~n 27 XIl/1899 In cestiunea afacerii Lancu îţi răspund ică entuziasmul tinerimii în chestii na~ionale e legitim şi nu e timerime aceea care nu ştie să se însufleţească pentru idealuri naţiolllale. Ce priveşte punerea unei cununi pe mormîntul lui Iancu e cam d1ficilă mai ales acum în timpul de i1arnă, nu cred să rproducă efectul dorit, fiind o multiune de motive binecuvî1i1tate. Eu cred că memoria unui bărbat ca Iancu altcum ar trebui să se se~beze. Ar trebui să se lanseze ideea la tinerime, ca in fiecare an să se facă pelerinaj l1a mormîntul lui Iancu, b\jjl1ăoară la aniversarea zilei rnoritii sale, ori la 3/15 mai, ca din aceasta să se facă sărbătoare naţională. Aş.a se păstrează faptele mari din generaţiuni în generaţiuni şi numai aşa se face educaţie naţională. Cu astfel de ocasiuni e foarte potrivit să se depună cunună de laur. Ca şi tu să iei rperte la depunerea cununii nu o a.prob, avînd motive binecuvîntate. Lasă ipe alţii să meargă, dacă totuşi 'VI'eau acum să depună cununa. Cînd vei fi şi tu mai liber,.poţi să da i mai mult. Acum nimeni nu poate cere de la tine astă jeruă, care îţi poate aduce şi neplăceri". 13. Tribuna, m. 8, art. cit. 14. Biblioteca Centrală Universitară Cluj, CoreS1pondenta Francisc Hossu-Longin, voi. XII,,f, Tribuna, XVI, nr. 283, din 23 dec. (4.ian.) 1900, p : Tinerimea la mormîntul lui Iancuu. 16. B.C.U ms1s, 1sertar 404/56, nr. 40, Deva, 31 dec Tribuna, XVII, nr. 14 din 20 ian. (1 febr.) 1900, p Ibld., nr. 1 din 1/13 ian. 1900, 1p B.C.U., sertar 404/56, nr. 42, Deva, 18 ian. 1900". 20. lbld nr. 43, Dev.a, 28 ian. 1900". 21. Tribuna, nr. 12 din 18/30 ian. 1900, p. 45: Noul proce~ pentru Iancu. 22. lbld., Din nelegiuire in nelegiuire, Editorial. 23. Deutsches Volksblatt, din 27 ian B.C.U., voi. III, f Amos Frîncu către Fr. Hossu-Longin, Sibiu, 29 ian Ibld, voi. XII, f. 94. Ioan Scurtu către Fr. Hossu-Longin. Cluj, 5 febr Tribuna, nr. 16, din 22 ian. (3 febr.) 1900, p. 61 : Terorism ia Zarand. 27. Ibld., m. 18, din 25 ian. (6 febr.) 1900,.p lbid nr. 19, din 26.ian. (7 febr.) 1900, :p : Terorismul continuă". 29. lbld nr. 22, din 29 ianuarie (10 februarie) 1900, :p. 85: Cultul lut Iancu". 30. Ibld nr. 23, din 30 ian. (11 febr.) 1900, p lbld., p. 90 : De la Cluj. 32. B.C.U sertar 404/56, nr Ibld., vol. III, f Amos Frîncu către Fr. Hossu-Longin, Sibiu, 7 fobr Ibld voi. III, f, , Si 1 biu, 9 febr Ibld, voi. III, f Sibiu, 9 febr., Tribuna, nr. 24, din 1/13 febr. 1900, p B.C.U voi. III, f (E. Dăianu le-a trimis 40 de fi.). 38. Tribuna, m. 96, din 4/16 febr. 1900, rp Ibld nr. 97, din 5/17 febr. 1900, :p Ibld nr. 25, din 2/14 febr. 1900, p Ibld nr. 28, din 6/18 febr. 1900, p. 109, 164

167 42. Ibld., nr. 22, din 8/20 febr. 1900, p : - lupta înainte". Teroarea la culme 43. Ibld., nr. 26, din 4/16 febr. 1900, ip lbld nr. 30, din 9/21 fobr. 1900, p lbld m. 31, din 10/22 febr. 1900, p lbld., nr. 30 din 9/21 febr. 1900, p B.C.U., sertar 404/5 b, nr. 45 şi răspunsul, nr. 47: idr. Ra.tiu advocat Nagyszeben [Sibiu] Regret noua atitudine a Tribunei" de azi. Pretindem susţinerea intransigenţii. La o.parte ori ce tendinţă de a SUlprima lupta na~ională începută. Te fac răsipunzător. Francisc Hossu-Lorngin Dr. Raţiu advocat Nagyszezben [Sibiu] Regretăm noua atitudine care vrea descurajarea luptei naţionale intrensigente. La o iparte ţinta desgustăr.ii. Noi ne vom face datoria ifată <le oricine. Răspunderea revine provocatorilor. Steer, Novacovici, Scurtu (Răspuns:] Stimate D-le Colega, Telegrama d-tale de astăzi m-a surprins foarte nepllkut. Nu ştiu cine te-a informat, dar sustin cu toată hotărîrna, că rău te-a informat. Tribuna" nu s-a :schimbat şi nu-şi va schimba atitudinea în cauza naţională pe dtă vreme voi avea eu o influentă asuipra ei. Nu ctflu de motivată pretensiunea d-tale, ca să susţinem intransigenta în cauza lui Iancu de vreme ce nki odată n-am dispus şi nu voi dispune nici fo viitor o altă atitudin~ în această cauză. lndată după pertractarea din Alba Iulia", am dis.pus să se pună l'a ordinea zilei şi dere. să fie discutată din toate punctele de ve Declar mai departe că e străină de mine orice tendintă de a sujprima nobila luptă naţională în cauza de onoare a lui Iancu, dovadă e ipublicarea corespondentei despre procesul cununei, care înainte de a primi telegr>ama d-tale, am dispus să fie publicată astăzi la loc de frunte. Mă mir deci că d-ta în urma unor informaţiuni greşite, să nu zic răutăcioase, presu1puneti despre noi tendinta de a suprima 1U1pta începută cu atîta zel. Am admirat de 1a început rezoluţiunea şi devotamentul cu care tinerimea d-voastră dimpreună ati ridicat chestiunea la înălţimea ei, şi nu eu voi fi acela care va.pune piedici acestei lupte nobile, ljlentru care e însufleţit întreg neamul românesc de la Vlădică pină la O'pincă". Fată cu atitudinea mea mai sus descrisă, mă simt adînc vătămat rprin telegrama d-tale. Stimător dr. R'aţiu Sibiu. 16 februarie B.C.U., vol. III, f. 243~46, Sibiu, 23 ~ebruarie 19() Tribuna, nr. 35, din 15/27 febr. 1900, p Ibld m. 28 din 6/18 febr. 1900, p Apud Tribuna, nr. 36 din 16/28 febr. 1900, p Alpud Tribuna, nr. 37, din 17 febr. (I martie) 1900, p Ibld., nr. 35, loc. cit. 54. Tribuna, nr. 33, din 13/24 febr. 1900,.p lbld nr. 48, din 4/17 martie 1900, ip Ibld nr. 61, din 22 martie (4 apr.), 1900, p Ibld., nr. 42, din 24 febr. (8 martie) 1900, p B.C.U., voi. XII, f Ibld., voi. III, f Sibiu, 6 martie Ibld lll5s, sertar 404/5 b, nr. 48, Deva, 28 febr Ibld., rnr. 49, Deva, 10 martie 1900". 62. Ibld mss., sertar 25111,!f. I : Prea stimată do<trnnă! Am.primit cu bucurie însărcinarea de a planta la mormintul lui Iancu, cei trei brazi, ce ati binevoit a mi-i.preda. Luni, la 2 april st. n. la orele 2 duipă amezi - luînd o trăsură din Brad - am mers la mormînt şi am plantat cei trei brazi înlăuntrul grilajului şi -anume : unul vizavi cu crucea, lînaintea tumului, acesta e 165

168 al d-lui Scurtu ; unu în partea mormîntului de către gorun, sub numele Novacovici ; iară al treilea în cealaltă 1parte a mormintu,lui, sub numele Steer. Nime nu ne-a văzut cînd i-am aşezat afară de un student, ce a săpat gropile. I-am aşezat bine, mă tem însă că sbirii de jandarmi care incontinuu cercetează mormîntul, ni1 cumva să-i smul gă. La crîsnicul din Ţebea i-am promis că-i plătesc numai să-i ude ca să se prindă. Sînt cu toată stima Brad, la 6/ Sofia German 63. Arhiva Ministerului de Interne al Ungariei originalele la Institutul de istorie şi arheologie din Cluj, filele {ma pele nenumerotate). Domnule ministru de interne! Subsemnatul mă adresez dv., ca rudă apropiată (nepot) a fostului locuitor din Vidra de Jos, Avram Iancu, cu următoarea rugăminte. Mormîntul lui Avram Iancu, afl.at la Ţebea, plasa Baia de Criş, judeţul Hunedoara, este într-o stare atît de proastă - grilajul de lemn de lingă mormînt este distrus şi nimicit de vite, astfel incit ar fi cea mai mare ruşine pentru familia noastră să-l Jăsărn în această stare. Am sperat oa domnul ministru va fi de acord cu construirea unui mausoleu mai mare deasupra mormîntului iprin donaţie publică şi de aceea, rudele nu au făcut nimic pentru întreţinerea mormîntului. Dar, deoarece îndeplinirea planului de mai sus a fost zădărnicită definitiv, îndatorirea de a întretine mormîntul în stare bună a revenit rudelor. Dar membrii familiei şi rudele nu pot construi mausoleul, nici un monument funerar mai mare, ci pot cel mult prevedea mormîntul cu o cruce de marmură cumsecade şi cu grilaj simplu de fier. Şi acest lucru or să-l facă în cea mai mare linişte, cu ocolirea oricărei manifestatii. Că în această problemă membrii familiei nu vor da prilej la nici un fel de plîngere, asigură şi îmiprejurarea că nici un membru al familiei amintite nu a fost condamnat niciodată.pentru contravenţii politice. Scorpul mai important al cererii mele este: să-l avizaţi.pe dl. primipretor din plasa Baia de Criş că rudele lui Avram Iancu, reprezentaţi prin mine, au anunţat 1a Dvs. intenţia lor şi că în primăvar.a anului curent vor aşeza la mormîntul lui Avram Iancu o cruce de marmură şi în jurul mormîntului un grilaj de fier. De altfel, toate cheltuielile le voi suporta eu. Şi mă oblig ca cu ocazia sfintirii crucii, să chem numai rudele şi să nu o popularizez nici prin ziare şi nici pe altă cale. Vă rog să binevoiti a-mi da aprobarea şi a-mi atraqe atenţia prin căipitanul de poliţie din Abrud asu.pra luării măsurilor de.precauţiune. Sluga Dvs. Gomboş Iosif, preot 23 februarie 1900 Abrud-Sat. Nr. 126 res. 24.II Prefectul judetului Hunedoara către prefectul iud. Alba de Jos, în problema ridicării unui monument funerar la mormîntul lui Avram Iancu de către Gomboş Iosif, ipreot ortodox din Abrud-sat. Solicitare a lui Gomboş nr. 126 res. a.c. Atragem atentia ca să păstreze caracterul personal al lucrurilor,şi să se abţină de a se folosi această ocazie pentru orice fel de manifestare. [Răspunsul este următorul:] Prin ordinul nr. 126 din 24 aprilile. Cererea preotului ortodox din Ţebe.a, Gomboş Iosif, pentru intretinerea morrnîntului lui Avram Iancu către prefectul judetuluî Hunedoara. Gomboş Iosif. preot ortodox din Abrud-sat, în cererea adresată mie, solicită aprobare ca rudă apropiată pentru aşezarea unei.pietre funerare şi a unui grilaj de fier pe cheltuiala proprie, la mormîntul lui Avram Iancu. Vă rog să comunicaţi solicitatorului că nu are nevoie de apro 'bilre oficială pentru aranjare~. mormîntului lui Avram Iancu c11 166

169 persoană particulară şi că o ;poate face cu respectarea condiţiilor din regulile oficiale locale. Vă mai rog să verificaţi ca acest lucru să-şi păstreze caracterul anunţat şi această ocazie să nu fie folosită pentru manifestaţii împotriva statului. [Tradwcerea aparţine Mariei Maxim, căreia!ii mulţumim şi p2 această cale]. 64. B.C.U voi. XII, f , Cluj, 27 martie n lbld, Cluj, 3 mai Ibld., sertar 404/5 b, nr. 50, Deva, 5 mai Ibld., voi. III, f , Sibiu, 7 mai Tribuna, nr. 106, din 28 mai (10 iunie) 1900, p B.C.U voi. XII, f lbid., voi. XII, f Tribuna, nr. 125, din 27 iunie (10 iulie) 1900, p. 497: Prigonirea tinerimii noastre de la Cluj. Teroare in templul ştiinţei". 72. Ibld., nr. 114, din 10/28 iun'.e 1900, p B.C.U mss. sertar : Consemnarea moţilor care au fost la procesul şi masa noastră Ia Deva" - Teofil Gomboş, Traian Gomboş, Iosif Iancu, Vasile Coroiu, Mihai Cioflica. Vasile Trifan, Mihai Cristea, Ioan Jude, Nicolae Cîra, Aurel Cioban, jurist, Aurel Oiprea, George Ţintaru". 74. Tribuna, nr. 114, Ioc. cit. 75. B.C.U., mss. sertar 25111, fila 6: Baia Mare, 26NI. Inainte fraţilor, noi vă urmăm şi ne identificăm cu voi. Alexandru Pop, Romul Avram", fila 7; Arad, 26NI. Felicităm din inimă victimele noi şi bravii apărătdri. Ne alăturăm Ia ale lor fapte şi simţăminte. Condamnăm cea mai nouă bravură a şovinismului turbat. Tinerimea română arădană. f. 8 : Cehul Silvaniei, 25/VI. Nu se mulţumesc cu avutul nostru material. ei voiesc spiritul şi inimile noastre. Protestaţi în fata lumii civilizate I...I salutări bravilor tineri, harnicilor apărători. Sus inimile! Pop de Băseşti. f. 9 : Viena, 26NI: Voi cari azi în atîta demnitate reprezentaţi sfînta noastră cauză, primiti entuziastul salut şi asigurarea iubirii n oastre.frăţeşti. Tinerimea română vieneză. f. 10: Cîmpeni, 26NI : Trăiască apărătorii cinstei naţionale re.prezentate prin idealul nostru. Moţii Iancu Iui. f. 11 : Sibiu, 26NI. Sus să avem inimile: Trăiască tinerimea şi apărătorii, trăiască poporul şi conducătorii. Tribuna 76. lb!d mss. sertar 25111, f. 5: Sibiu, 25.VI Prea stimate domnule avocat! Mă gîndesc la ziua de mîine ; de mult mă gîndesc că voi putea asista şi eu la acest episod al marii campanii,purtate pentru Iancu. Durere, sînt condamnat să privesc numai din depărtare, cu gîndul, la lupta ce veţi desfăşura mine, dimpreună cu bravii noştri amici tineri, pentru onoarea naţională. De 4 săptămîni pă7eşte nevasta mea ;patul şi eu asist îngrijorat lîngă ea. Iată ce mă reţine. Cu sufletul însă, ori cit de zdrobit de qriji şi deziluzii. sini 1't d-voastră. Vă rog spuneţi salutare tuturor fraţilor, cari singuri mai poartă stindardul frumoasei campanii, care a făcut să tresară toate inimile simtitoare româneşti, dar durere. n-a putut să trezească pe cei mulţi din letargia ce i-a cuprins. Doresc izlbîndă cauzei sfinte întru a cărei apărare v-aţi angajat. Sînt sigur de curajul şi bărbăţia tuturor şi astfel şi de izbînda cauzei, ori şi care ar fi dealtfel sentinţa. Văd că tragicul erou Iancu tot tragedii provoacă, dar e sublim 1acest tragic şi înălţător. '1n situa ţia de as.lăzi. aşa de blazat~. dejosită şi degradată /la nivelul/ unei ;pieţi de tîrgoveţi, această campanie singură şi singure jertfele ei mai marchează linia luptei naţionale. Fie ca la Deva linia aceasta să ieie o.direcţiune ascendentă. Dumnezeu să ajute fraţilor, pe cari îi salută cu dragoste dr. E. Dăianu. 77. Tribuna, nr. 18 din 15/28 iunie 1900, ;p lbld., nr. 120 din 18 iunie ( 1 iulie) 1900, p Ibld., or. 12! din 20 iu11. (3 iul.) 1900, ip t67

170 80. B.C.U., voi. IX, f , Gîrbovăt, 11 iulie Nicolae Novacovici către Fr. Hossu-Longin. 81. Ibld., voi. XII, f. 64, Cluj, 3 iulie 1900; if. 69: Cluj, 7 iulie, n. 1900; f. 83; f. 104 ; Cluj, 29 noiembrie, n Ibld., voi. IX, f Bucureşti, 4.IX. st. v G. Novacovici către Elena Hossu-Longin. 83. Tribuna, nr. 208 din 28 oct. (10 nov.) 1900, p B.C.U., mss. sertar 356/2, nr. 23. Deva, 28 oct lbld., voi. IX, l Ibld., voi. IX, f Graz, Ibld., voi. IX, f , Graz, st. n Tribuna, nr. 48 din 13/26 martie 1901, p B.C.U., voi. IX, f , Graz, Ibld., voi. IX, f , Graz, 26.VI st. n Ibld., voi. XII, f , Lipsea, 19 martie n. 1901, f. 164, Bucureşti, s.v Tribuna, XVIII, nr. 170 din 16/29 sept, 1901, p. 677, 93. B.C.U., voi. IX, f Cernăuţi, lbld., mss. sertar 406/2, nr. 56. Deva, faur Vezi şi nr. 54, Deva, 6 faur 1902 şi nr. 55, Deva, 15 faur Ibld., rnss. sertar 406/2, nr IV Tribuna, XIX, nr. 98 din 29 mai ( 11 iunie) 1902, p Ibld., nr. 112 din 19 iunie (2 iulie) 1902,,p H.C.U., JllJ.SS. sertar 406/2, nr. 60 Deva, 7 iunie Tribuna, nr. 115 din 23 iunie (6 iulie) 1902, p B.C.U., voi. XIII, f. 33. Oradea, I.VIII. n Tribuna, nr. 122 din 6/19 iulie 1902, p Apud Tribuna, XVII, nr. 121 din 20 iun. (3 iul.) 1900, p LE MOUVEMENT POUR Di:POSER UNE COURONNE SUR LA TOMBE D'AV RAM IANCU ET LE PROCES AUQUEL IL A DONNE LIEU ( ) (Re sume) Au debut du xxe slede. un 1ample mouvement polltlque s'est declenche au sel n de la populatlon roumalne de Transylvanle, dans le but de defendre sa dlgnlte Ollltriagee par Ies msultes des -auto'i'ltes a l'eg.ard de la memolre de SOIO heros nauonal, Avram Iancu. Ce m01uvement a prls UJDe grande ampleur sous l'bnpulslon de la jeunesse unlversitalre roumalne de Cluj. Les etudlants Ioan Scurtu, George Novacovlcl et Corlolan Sţeer furent detegues par la jeunesse roumalne pour deposer une couronne sur la tombe de Iancu, comme temolgnage de sa totale adheslon aux ideaus pour Iesquels celui-el av-ait combattu en a la tete des revolutlonnalres de Transylvanle et, en meme temps, comme riposte aux lnsultes des autorltes. Celles-cl. lnterpretant Ie pleux hommage des trols etudlants roumalns comme un a;cte de provocatlon et d'agltatlon hostile a l'etat austro-hongrols, monterent contre eux le proces de Bala de Crlş, sulvl de celui de Deva. L'auteur montre que cette lnltlatlve de la jeunesse roumalne studleuse de Transylvanle a constltue, pour celte epoque, le plus bel hommage posslble a la memolre du heros natlonal Avram Iancu, tout en constituant un apport conslderable a la consolldatlon de la consclence natlonale des Roumalns et a la formatlon d'une nouvelle generatlon de patrlotes, qul ont lutte avec abnegatlon pour l'accompllssement de l'unlon natlonale de la Roumanle.

171 Noi mărturii documentare privitoare la lupta muncitorimii hunedorene, condusă de P.C.R., Împotriva regimului burghezo-moşieresc ION FRAŢILA Deosebit de bogat în fapte istorice, judeţul Hunedoara pe drept cuvînt se poate mîndri şi cu o îndelungată tradiţie de luptă a clasei muncitoare, luptă care va rămîne pentru totdeauna înscrisă cu litere durabile în istoria proletariatului şi a poporului român. Memoria scrisă a documentelor vremii aduce în faţa ochilor noştri nenumărate mărturii compuse din programe, manifeste, statute, informări, rapoarte, fotografii etc., care reflectă o vastă activitate a comuniştilor pentru organizarea şi conducerea muncitorimii hunedorene în luptă ; greva generală din octombrie 1920, constituirea primelor nuclee comuniste în centrele cu veche tradiţie revoluţionară - Petroşani, Lupeni, Vulcan, Hunedoara, Călan, Brad, Simeria -, lupta muncitorimii în perioada crizei de supraproducţie din , lupta împotriva fascizării ţării şi pentru crearea Frontului antifascist etc. Ele dau posibilitatea înţelegerii convingătoare a luptei eroice, pline de abnegaţie a comuniştilor - mulţi dintre ei fii ai acestor meleaguri -, pentru înfăptuirea idealurilor de veacuri ale clasei muncitoare. După cum se ştie, la sfîrşitul anului 1918 şi începutul anului următor în judeţul Hunedoara şi în special 1n Valea Jiului, unde cu timpul s-a format unul dintre cele mai puternice detaşamente de luptă ale proletariatului român, s-au creat consiliile muncitoreşti şi sfaturile muncitoreşti. Sub îndrumarea lor, minerii din Valea Jiului au declarat în ianuarie 1919 o grevă generală, care alături de alte acţiuni a constituit un preludiu al grevei generale din octombrie 1920 şi care a arătat că pe aceste meleaguri existau deja puternice organizaţii muncitoreşti. Continua adîncire a nemulţumirilor şi amplificarea spiritului revoluţionar determină ca la 19 martie 1920 muncitorii să înainteze Direcţiei minelor din Petroşani un ultimatum în care se arată că dacă în 24 de ore nu li se satisfac cererile vor declara grevă. Cum era de aşteptat cele cerute nu sînt satisfăcute, ba mai mult, salariile care trebuiau să fie plătite nu se achită nici la 20 martie. Şi aşa cum ne-o adevereşte un document al vremii : Ne mai putînd îndura mizeria, foamea, condiţiile grele de muncă, nelegiuirile şi prigoana autorităţilor, muncitorii mineri români şi maghiari din Petroşani au declarat grevă la 22 martie 1920, grevă care la 26 martie a cuprins şi Aninoasa, Petrila şi Lo.nea, numărul minerilor aflaţi în grevă în această zi ridicîndu-se la 9 OOO" 1 ). Armata intră în acţiune şi începe evacuarea muncitorilor din case pe stradă. Mulţi muncitori se retrag în munţii din apropiere, iar după reîntoarcere acasă, încep să manifesteze pe străzi pentru eliberarea celor 169

172 arestaţi. Cu toate că intervine din nou armata, muncitorii nu se intimidează, dar la a doua intervenţie a acest.eia, cînd se înregistrează cioc- niri sîngeroase, muncitorii sînt nevoiţi. să cedeze. Dezvoltarea rapidă a luptelor greviste, şi în special grevele pe ramură, oraşe sau zone, anunţau premisele unei greve generale pe întreaga ţară. La aceasta au contribuit în cea mai mare măsură militanţii revoluţionari, în frunte cu membrii grupurilor comuniste, care în acea perioadă desfăşoară o activitate mai sistematică de răspîndire a ideilor marxism-leninismului. Acum sînt publicate o serie de broşuri, care cuprind lucrări ale lui Lenin şi documente ale Internaţionalei comuniste. Grupurile comuniste cereau transformarea partidului socialist în partid comunist. Edificator în acest sens este conţinutul unui raport, în c:are conducerea Societăţii miniere Petroşani era nevoită să recunoască că de acest pericol roşu nu mai putem scăpa altfel decît dacă le dăm muncitorilor ce le compete de drept, împiedecîndu-i însă în acelaşi timp de a ajunge la astfel de drepturi şi prin ele în posesiunea unei astfel de puteri, pe care ar folosi-o numai pentru a răsturna orînduirea socială de azi" 2 ). In asemenea împrejo.rări se apropia ziua de 20 octombrie, cînd în întreaga ţară avea să înceapă greva generală. Obiectivul principal al ei a fost cucerirea de drepturi democratice, printre revendicările grevei înscriindu-se recunoaşterea sindicatelor şi a comitetelor de întreprindere, retragerea gărzilor militare din întreprinderi, încetarea represiunilor împotriva membrilor organizaţiilor muncitoreşti etc. Greva s-a manifestat puternic în toate centrele industriale ale judeţului Hunedoara, îndeosebi în Valea Jiului, Simeria, Călan, Hunedoara, Teliuc, Ghelar etc. Intr-un raport al Inspectoratului minier Petroşani se arată că, în dimineaţa zilei de 21 octombrie 1920, greva primeşte un caracter general în toată Valea Jiului 3 ). Muncitorii de la Lupeni care lucrau la minele Aurelia, Carolina, Victoria, Clara, Ileana nu au mai coborît la lucru, adunîndu-se în faţa secţiei de preparaţie a cărbunelui, de unde au pornit încolonaţi, purtînd drapele roşii, pe străzile oraşului pînă la direcţia minelor. Ei au scandat : Vrem pîine şi drepturi pentru mineri!, Jos starea de asediu!, Trăiască greva generală!" 4 ). In ciuda măsurilor represive luate de jandarmi, muncitorii au continuat demonstraţia. A jungînd la locul propus, ei au ţinut o nouă întrunire. Exemplul minerilor din Valea Jiului a fost urmat şi de muncitorii de la Hunedoara, Ghelar, Govăjdia, Teliucu Lnferior, Simeria şi zona Bradului. lată ce se spune într-o notă telefonică trimisă de şeful poliţiei din Hunedoara la 21 octombrie 1920 Raportez că greva la Uzinele Statului din Hunedoara, Ghelar, Govăjdia, la minele de fier din Teliucu Inferior şi la Uzinele de fier din Călan a izbucnit. Am comunicat cu garnizoana Orăştie de unde am primit ordin să-i bag cu forţa în lucru..." 5 ). In buletinul informativ nr. 51 din 21 octombrie 1910 al Companiei de jandarmi Hunedoara se arată că După cum raportează subunităţile acestei companii, astă noapte octombrie, de la orele 24 pînă la 8 dimineaţa, s-au pus în grevă lucrătorii de la Atelierele căilor ferate din Simeria, de la Uzinele de fier Hunedoara, Ghelar şi Govăjdia". In buletinul următor din 22 octombrie se specifică : Lucrătorii de la Atelierele Simeria, de la Uzinele de fier Hunedoara, Ghelar, Govăjdia, continuă greva..." 6 ). Intr-o informare către procurorul general se poate vedea că greva generală continuă cu amploare la întreprinderile menţionate, ea extin- 170

173 zîndu-se la 24 octombrie şi în zona Bradului. Greva continuă la Hunedoara, Ghelar, Govăjdia şi Călan. In ziua de 30/10 a.c. la orele 8 au intrat în grevă şi muncitorii de la minele de aur din Gurabarza, Valea Morii, Ruda, Musariu, pînă în prezent se lucrează numai la minele de cărbuni Ţebea" 7). Şi acum ca şi altădată autorităţile trimit armata pentru a forţa pe muncitori să reia lucrul. Localurile sindicatelor au fost închise, o serie de muncitori au fost arestaţi şi acuzaţi ca fiind instigatori la grevă. Insă cu toate măsurile luate de jandarmerie şi armată, de celelalte autorităţi, muncitorii şi-au apărat cu dîrzenie drepturile. lată ce se spune într-un act oficial despre acest lucru : Faptul că minerii s-au opus cu dîrzenie măsurilor represive şi au continuat circa 14 zile greva se datoreşte activităţii puternicului grup comunist, care a mobilizat şi a condus pe mineri, iniţiind diferite forme de luptă, de la retragerea în păduri şi ocuparea galeriilor, pînă la demonstraţii de stradă, ca aceea de la Vulcan" 6 ). Măsurile represive luate de regimul burghezo-moşieresc în urma grevei generale nu au putut stăvili lupta muncitorimii hunedorene împotriva exploatării, aceasta continuînd sub noi şi noi forme, provocînd îngrijorarea autorităţilor. Intr-o dare de seamă informativă a Corpului 7 armată, din aprilie 1921, se preciza că : In regiunea Valea Jiului s-au pus bazele Sindicatului Social-Democrat, la care au aderat românii şi ungurii. Agitaţiile muncitorilor continuă în aşa mod că atelierele statului sînt în pericol... Au început din nou inervările şi tulburările din trecut, a început iar o epocă de îngrijorare" 9 ). In spiritul îngrijorărilor" care au început, acelaşi inspectorat semnalează Direcţiei generale a minelor Bucureşti că : După întoarcerea muncitorilor care în urma grevei generale au fost osîndiţi la muncă silnică, iar s-a observat o mişcare între muncitori. Spiritele au devenit tot mai neliniştite şi iritate" 10 ). Profundul proces de radicalizare prin care trecea mişcarea muncitorească din ţara noastră, acţiunea de delimitare ideologică şi organizatorică ce-l însoţea s-au reflectat din plin şi în activitatea desfăşurată de partidul socialist. După greva generală, pînă la sfîrşitul lunii martie 1921, în toate 1ntrunirile şi şedinţele acestui partid s-au desfăşurat dezbateri îndelungate cu privire la necesitatea transformării lui în partid comunist, ceea ce s-a şi petrecut la 8 mai Cu toate că de la primul moment al creării sale a trebuit să înfr1mte teroarea burghezo-moşierimii, Partidul Comunist Român a fost în fruntea clasei muncitoare. Sub conducerea sa, proletariatul din ţara noastră şi-a spus cuvîntul î,n toate evenimentele importante ale ţării, situîndu-se în prima linie a luptei pentru progres social. De acum activitatea comuniştilor de pe meleagurile hunedorene continuă cu o tot mai mare intensitate. Din numeroasele documente de acuzare a lor cităm un fragment : Act de acuzare! Sîrbu Vasile din comuna Cerbăl, actualmente aflat liber la domiciliul său, se acuză de delictul de propagandă (agitaţie) prevăzut şi pedepsit de art. 172 al I.C. Pen., fiindcă, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Mai 1923 muncitoresc, a ţinut o întrunire la care s-a votat o moţiune şi a răspîndit printre muncitori manifeste, prin care a căutat să provoace ura clasei muncitoare contra clasei conducătoare, zicînd despre această clasă în moţiunea a mintită, că le face traiul imposibil şi creează numai legi de încătuşare a muncitorilor, chemînd pe muncitori la luptă contra clasei conducătoalţ!" 11 ). 171

174 Creşterea influenţei Partidului Comunist Român s-a făcut deosebit de simţită în rîndurile muncitorimii din judeţul nostru. Circulare, scrisori şi rapoarte consemnează preocuparea Comitetului Central al partidului pentru consolidarea şi maturizarea primelor nuclee comuniste care au luat fiinţă pe aceste meleaguri. Intr-o scrisoare circulară adresată grupei comuniste din Lupeni, organele de centru ale partidului arătau la 1 ianuarie 1924 : In luna februarie partidul nostru va ţine congresul în întreaga ţară (e vorba de Congresul al III-lea al P.C.R.). Dacă va fi legal ori ilegal, aceasta o vom şti mai tîrziu. Inainte de ţinerea congresului, ziarele noastre vor publica ordinea de zi a congresului, precum şi dările de seamă obişnuite care se ţin la congres, precum şi unele întrebări referitoare la întrebările (punctele de vedere) ale partidului. Congresul va avea chemarea ca mişcărilor partidului şi organizaţiilor, care azi sînt încă foarte tinere, să le dăm direcţii drepte, sănătoase, ca să devină partid (de opoziţie), de luptă şi pentru care e nevoie ca fiecare grupă şi secţie a partidului să facă obiectul discuţiei, care vor clarifica adevărul, proiectele precum şi fondarea, care sînt atît de necesare partidului. Pentru a putea avea destulă energie a continua acţiunea şi organizarea partidului, a dispune de ajungerea şi arătarea celui mai favorabil rezultat. Din care cauză, începînd încă de acum, se vor ţine încontinuu adunări, se vor discuta şi stabili toate acele întrebări, care de la înfiinţarea partidului nostru s-au pus (luat în discuţie) şi bine şi rău sau absolut nu s-au rezolvat. Vă veţi da silinţa tovarăşi ca pentru atitudinea partidului în viitor să ni se înainteze propunerile programului. Toate secţiile şi grupele sînt tndatorate, ca cel mai tîrziu pînă la data de 25 ianuarie - pe adresa de mai sus - să ne înainteze o dare de seamă asupra stării morale şi materiale..." 12 ). Ca răspuns la circulara mai sus-arătată stau mărturie cîteva scrisori ce formează corespondenţa purtată de către organizaţiile comuniste locale cu membrii Comitetului Central al Partidului Comunist (cu Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Marian şi alţii) precum şi conceptul primului raport de activitate al organelor locale de partid. In aceste documente pe care le socotim de mare însemnătate, se reflectă împrejurările in care au luat fiinţă şi au activat primele organizaţii comuniste pe meleagurile judeţului Hunedoara, după crearea partidului. Aceste dovezi scoase la iveală atestă faptul că pe plan local evenimentul a avut loc în vara anului 1923, în Valea Jiului, la Lupeni. In anul 1924 se a testă documentar existenţa şi activitatea unei organizaţii comuniste şi la Vulcan. Organele de siguranţă raportează că : In ultimul timp în raza Petroşanilor, s-au răspîndit afişe comuniste. Toate autorităţile ne-am întîlnit şi în urma cercetărilor efectuate, siguranţa Petroşani a descoperit complet firul comunist, arestînd toţi indivizii în cauză. Compania a identificat cu această ocazie un început de organizare comunistă la Vulcan. Cele 8 persoane identificate s-au înaintat siguranţei, im- preună cu actele compromiţătoare între care şi un plan de împărţire a acţiunii comuniste cu un tabel nominal" 13 ). In ceea ce priveşte activitatea lor, redăm următoarele : Toţi membrii aveau menirea ca la rîndul lor să facă propagandă pentru a obţine aderarea şi altor membri pentru partid. Această propagandă s-a făcut în locuri publice, pe străzi şi oriunde aveau prilejul. Propaganda se făcea prin răspîndirea ziarului Socialismul" şi Munkaş" precum şi prin cuvinte de convingere ale clasei 172

175 proletariatului, arătîndu-le oglinda vieţii comuniste, care luptă pentru dezrobirea proletariatului şi înfrîngerea burgheziei şi totodată arătîndu-le activitatea şi greşelile comise de spărgătorii de la Cluj" 14 ). In perioada de după 5 aprilie 1924, cînd Partidul Comunist Român este scos în afara legii, în condiţiile aspre ale ilegalităţii, înfruntînd prigoana autorităţilor, partidul a găsit forme şi metode corespunzătoare pentru întărirea şi extinderea legăturilor sale cu masele muncitoare, în vederea îndrumării şi organizării luptei acestora. Iată ce scriau comuniştii din grupa Lupeni într-o informare adresată organelor de centru ale partidului: Situaţia la noi în Lupeni, în special pe toată Valea Jiului, este foarte delicată... dar fiţi siguri că noi nu uităm de datoria noastră faţă de lupta pentru dezrobirea proletariatului şi sîntem gata a ne sacrifica pentru această cauză sfîntă şi pentru crezul şi cugetul nostru de a le pune în realitate" 15 ). Sub conducerea comuniştilor, muncitorimea hunedoreană s-a ridicat cu hotărîre la luptă împotriva exploatării patronale, desfăşurînd în această perioadă numeroase acţiuni greviste. Pentru a cîştiga dreptul la o viaţă mai bună, muncitorii care lucrau la societatea minelor de aur Ruda 12 Apostoli" din Brad, în număr de 500, au declarat grevă la 2 decembrie Greva a durat pînă la 10 decembrie cînd conducerea societăţii sprijinită de jandarmi a silit o parte din muncitori să reia lucrul. La 16 decembrie, însă postul de jandarmi din Ţebea anunţa alarmat că minerii din nou au refuzat să meargă la lucru, cerîndu-şi drepturile 16 ). Ca urmare a activităţii desfăşurate de comunişti s-a înteţit în a ceastă perioadă lupta muncitorilor pentru crearea unei organizaţii sindicale puternice, unite. In acest scop, după cum se ştie are loc în anul 1923 Congresul general al sindicatelor. Luptînd pentru convocarea congresului, comuniştii urmăreau dezbaterea, cu această ocazie, a celor mai arzătoare probleme cum ar fi organizarea rezistenţei proletariatului contra ofensivei burgheziei, pentru închegarea Frontului Unic Muncitoresc, organizarea sindicatelor pe baze unice, congresul trebuind să constituie un instrument al unităţii muncitoreşti. Reformiştii din conducerea sindicatelor nu au inclus pe ordinea de zi nici una din problemele importante ale mişcării muncitoreşti, dar comuniştii au desfăşurat o intensă muncă de lămurire a maselor, insistînd ca la congres să fie dezbătute tocmai asemenea probleme. Şefii reformişti au făcut tot posibilul pentru a realiza afilierea la Internaţionala oportunistă de la Amsterdam şi pentru a înlătura pe comunişti din conducerea sindicatelor, ei fiind pentru crearea unei centrale sindicale reformiste, docilă burgheziei. In acest scop, ei au ales ca loc de desfăşurare a lucrărilcr congresului oraşul Cluj, care era sub stare de asediu, luînd în acelaşi timp măsuri ca numeroase centre muncitoreşti să nu-şi poată trimite reprezentanţii lor la acest congres. Ruperea unităţii sindicale a provocat un puternic protest în sînul maselor, care pretutindeni, sub conducerea P.C.R., luptau pentru restabilirea unităţii mişcării sindicale. Sindicatele din Valea Jiului au urmat în această perioadă linia justă a partidului. Iată ce se arată într-un raport al grupei de partid din Lupeni, referitor la acest lucru : Muncitorimea minieră din Valea Jiului s-a scîrbit de trădătorii şi spărgătorii din Cluj şi a boicotat sindicatele". Arătînd că nu pot merge pe linia dăunătoare" fixată la Cluj, raportul spunea mai departe că :... minerii din Valea Jiului constituie o forţă puternică a proletariatului din Ar-,-~.t~

176 deai şi Banat, care prin forţa sindicateior a obţinut cele mai favorabile drepturi de existenţă şi condiţii de muncă asigurate prin contracte colective de muncă. Ea a dat o bună dovadă şi Ardeal şi Banat" 17 ). pildă proletariatului din Intr-o scrisoare adresată de un reprezentant al grupei comuniste din Lupeni organelor centrale ale partidului comunist în anul 1924 se arăta printre altele : Regretăm foarte mult că nu am putut lua parte la această conferinţă (este vorba despre conferinţa ţinută la Sibiu în 29 decembrie 1923 de Sindicatele Unitare în care activau comuniştii în ilegalitate), cauza este că trebuie să călătorim la Deva, în audienţe la prefectura judeţului pentru adunări de comitet şi şedinţe generale cu membrii sindicatelor deoarece la noi există starea de asediu nr. 3 şi numai cu aprobarea prefectului putem ţine asemenea întruniri şi pravegherea autorităţilor militare" 18 ). sub su La începutul lunii iulie 1926 au intrat in grevă muncitorii de la Uzina din Călan, grevă care a durat cîteva zile şi care a izbucnit din nou în luna august 19 ), iar în cursul anului 1928, muncitorii mineri desfăşoară o puternică acţiune grevistă în toată Valea Jiului. Adresîndu-se muncitorimii, cu ocazia zilei de 1 Mai 1928, Partidul Comunist Român arăta într-un manifest că această zi trebuie să fie un strigăt de luptă contra ofensivei capitaliste şi împotriva prigoanei ce sugrumă pe luptătorii clasei muncitoare" 20 ). Greva care izbucneşte la 3 mai a fost pregătită în mod sistematic de către comunişti, fapt subliniat dealtfel chiar de autorităţi. Aşa cum se arăta într-o telegramă, situaţia se poate atribui elementelor locale comuniste" care printr-o propagandă ascunsă şi puternică, vechile nuclee comuniste au dovedit că şi-au reluat activitatea" 21 ). Sub directa conducere a partidului, în perioada crizei economice din se desfăşoară în judeţul Hunedoara puternice lupte revoluţionare împotriva regimului burghezo-moşieresc. Muncitorii de la Călan, Lupeni, din zona Bradului, de la Simeria şi Uzinele de fier din Hunedoara şi-au săpat cu litere de sînge, în această perioadă, un loc de frunte în istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră. După cum se ştie în cadrul luptei revoluţionare a proletariatului român, la începutul crizei economice un rol însemnat l-a avut greva minerilor de la Lupeni, din august Asupra cauzei şi desfăşurării grevei nu mai insistăm, dat fiind că s-a scris destul de mult despre ea, subliniind doar că ea a lovit puternic în politica guvernanţilor burghezo-moşierimii, care voiau să iasă din criză pe umerii clasei muncitoare şi a demonstrat că în rîndurile proletariatului a pătruns cuvîntul Partidului Comunist Român cu privire la ieşirea revoluţionară din criză. In cursul anului 1930 se desfăşoară la întreprinderile industriale din judeţul nostru greve aproape zilnic pentru revendicări economice ime diate. Astfel, la 3 ianuarie, datorită faptului că Direcţiunea minelor din Lonea modificase mersul trenului, care transporta pe mineri la lucru, în aşa fel incit muncitorii să se prezinte la locul de muncă înaintea începerii lucrului, minerii intră în grevă 22 ). Hotărîrea Direcţiei minelor din Lonea în ce priveşte prelungirea zilei de lucru, oglindeşte de fapt tendinţa capitaliştilor de a obţine un cit mai mare profit. La 4 ianuarie a aceluiasi an intră în grevă o altă parte a muncitorilor din Lonea, nemulţumiţi de noul contract colectiv impus de către societate 23 ). Cu ocazia tratativelor duse, patronii nu au acceptat revendicările muncitorilor, astfel că greva va continua pînă la 8 ianuarie, cînd cu a- 174

177 jutorul armatei, conducerea minei impune preluarea lucruiui. Această grevă condusă de comunişti, după cum recunoaşte printr-o adresă poliţia din Deva, a constituit un imbold în lupta grevistă a muncitorilor din toate centrele industriale ale judeţului. Şi într-adevăr între 1-12 ianuarie o nouă grevă izbucneşte în rîndul muncitorilor de la mina Sălătruc-Livezeni. Dintr-un raport al preturii din Petroşani rezultă că minerii grevişti în număr de aproximativ 150 s-au ridicat împotriva unor puncte nefavorabile din contractul colectiv. lntr-un manifest al Comitetului regional P.C.R., adresat în anul 1931 muncitorimii hunedorene, după ce demască planurile de raţionalizare" ale guvernanţilor, realizate prin concedieri, reduceri de salarii şi evacuarea celor fără lucru din locuinţă, se face apel ca muncitorimea să lupte pentru : punerea în libertate a celor arestaţi, contra teroarei fasciste, contra concedierilor, pentru reprimirea celor concediaţi, contra e vacuării din localitate, pentru timp de lucru pentru toată săptămîna, pentru ridicarea salariilor, contra plătirii impozitelor şi datoriilor la bancă, pentru răsturnarea dictaturii fasciste, pentru un guvern democratic" 24 ). Concomitent cu acţiunile greviste sînt răspîndite tot mai multe a semenea manifeste ale Partidului Comunist Român, prin care se demască politica de fascizare a ţării, de pe urma căreia muncitorii îndură cea mai neagră mizerie. Ele arată totodată că cea mai eficace cale pentru apărarea intereselor muncitorimii este organizarea lor pe principiul luptei de clasă, cerînd muncitorilor să lupte împotriva reducerilor de salarii, pentru reprimirea celor concediaţi etc. Intr-un buletin informativ din 12 ianuarie 1931, referitor la starea de spirit a muncitorilor mineri din Valea Jiului se spune :.. Se intenţionează de către membrii partidului comunist t ăspîndirea de manifeste care îndeamnă pe muncitori la grevă... Se vorbeşte în şoaptă despre o grevă generală în Valea Jiului, care va avea loc după 15 ianuarie curent şi la care se vor afilia şi ceferiştii. După 15 ianuarie urmează să vie în Valea Jiului un reprezentant al partidului comunist, care să organizeze pe comunişti... şi să-şi atragă noi membri" 25 ). In raportul întocmit de către Chestura de poliţie Deva, avînd ca obiect mişcarea comunistă din judeţul Hunedoara, se arată : In regiunea Valea Jiului : Colportorii şi propovăduitorii ideilor comuniste lu- crează mai mult în mod clandestin şi individual răspîndind, mai ales noaptea, printre prieteni şi cunoscuţi şi printre oamenii lor de încredere manifeste şi instrucţiuni, tălmăcindu-le conţinutul şi dînd îndrumări asupra modului cum trebuiesc executate. Din instrucţiunile trimise de centrul de la Bucureşti organizaţiilor comuniste, semnalate prin diferite rapoarte ale noastre, se poate constata că acestea nu sînt expediate pe adresa capilor mişcărilor comuniste, ci pe adresa unor cunoscuţi ai acestora, care apoi ulterior le înmînează celor destinaţi pentru a le executa. Pînă în prezent nu am putut stabili dacă membrii conducători ai organizaţiilor comuniste de aici ar poseda fonduri mai 1nsemnate pentru acoperirea cheltuielilor în desfăşurarea propagandei lor. Cheltuielile mai mărunte făcute cu ocazia deplasărilor, ajutorarea unui membru arestat sau cu ocazia desfăşurării propagandei, se acoperă din sumele încasate prin colecte, sume care, apoi, după cum sîntem informaţi, li se restituie de către centru, prin intermedierea avocatului Dr. Augustin Almăşan. capul mişcării comuniste şi fanatic aderent al ideilor cornu- 175

178 niste din acest judeţ. In comuna Simeria : In alegerile recente, comuniştii au obţinut un număr de 118 voturi la centrul de votare... In oraşul Hunedoara : Propaganda ce s-a făcut printre muncitorii de la Uzinele de fier şi comunele aparţinătoare s-a dovedit în alegerile recente, prezentînd un număr de 145 voturi în favoarea Blocului muncitoresc-ţărănesc. In oraşul Haţeg :...în noaptea de 31 mai a.c., am reuşit să prindem mai mulţi indivizi care răspîndeau manifeste comuniste" 26 ). Luptele ceferiştilor şi petroliştilor din ianuarie-februarie 1933, conduse de Partidul Comunist Român, prin Comitetul Central de acţiune, au avut o mare influenţă asupra maselor largi populare, întărind combativitatea lor revoluţionară. Minerii din Valea Jiului, cei din regiunea auriferă a Bradului, de la Uzinele de fier Hunedoara, de la Atelierele C.F.R. Simeria etc. au dus sub impulsul evenimentelor de la Griviţa" acţiuni de solidaritate şi de protest împotriva măsurilor de tot felul, care accentuau mizeria lor. Comuniştii din judeţul Hunedoara au acţionat în direcţia creării unor secţii ale organizaţiilor de masă, iniţiate, conduse, îndrumate sau influenţate de Partidul Comunist Român. Pe această linie se înscrie activitatea desfăşurată de Frontul plugarilor încă din 1933, Uniunea muncitorilor şi ţăranilor maghiari din România (MADOSZ), de Blocul democratic şi altele. Platforma comună a programului adoptat de Frontul plugarilor şi MADOSZ la conferinţa ţinută la Băcia în 24 septembrie 1935, precum şi acordul semnat în chip simbolic sub gorunul lui Horia şi lingă mormîntul lui Avram Iancu, la Ţebea, în 5 decembrie 1935, între Frontul plugarilor, Blocul democratic şi Partidul socialist, constituie puternice acţiuni în vederea luptei pentru libertăţi democratice, împotriva fascismului şi războiului. Vibrantelor chemări ale Partidului Comunist Român împotriva dictaturii regale, a dictaturii militare-fasciste şi a războiului hitlerist, muncitorimea hunedoreană. le răspunde prin acţiuni protestatare, unele ridicîndu-se pînă la grevă şi acţiuni de sabotare a producţiei de război. In ciuda persecuţiilor de tot felul, organizaţiile de partid de pe aceste meleaguri răspîndesc în rindurile muncitorilor, prin comunişti şi alţi luptători antifascişti, manifeste şi chemări mobilizatoare prin care arătau : Fraţi muncitori, nu mai lucraţi pentru Germania, căci Hitler şi Antonescu ne-au dus la cea mai neagră mizerie". După înfăptuirea insurecţiei armate, cînd în faţa întregii ţări stătea sarcina refacerii economiei naţionale distruse de război, minerii Văii Jiului şi Munţilor Apuseni, metalurgiştii de la Hunedoara şi Călan n-au precupeţit nici un efort pentru a da ţării cit mai mult cărbune şi metal. Descătuşate, sub ferma şi înţeleapta conducere a partidului, masele populare hunedorene participă cu elan revoluţionar la înlăturarea prefectului şi primarilor reacţionari. La chemarea partidului Totul pentru front, totul pentru victorie", clasa muncitoare de pe aceste meleaguri răspunde la unison, dublînd zilnic producţia de cărbune şi metal. In primăvara anului 1945, masele populare hunedorene îşi aduc aportul lor activ la instaurarea primului guvern democratic, care a deschis drumul revoluţiei populare, spre ţelul noii vieţi pe care o construim astăzi. 176

179 NO 1 1! I. Arh. stat. Deva, fond. Prefectura judeţului Hunedoara, dos. 7/ Arh. stat. Deva, fond. Societatea minieră Petroşani, dos. 21/ Arh. stat. Deva, fond. Inspectoratul minier Petroşani, dos. 42/ Idem, dos. 44/ Arh. stat. Deva, fond. Prefectura judeiului Hunedoara, dos. 1610/ Idem, dos. 2653/ Arh. stat. Deva, fond. Parchetul tribunalului Hunedoara, dos. 12/ Arh. stat. Deva, fond. Societatea mmieră Petroşani, dos. 45/ Arh. stat. Deva, fond. Inspectoratul general al minelor de cărbuni Valea Jiului, doc. 521 / Idem, dos. 25, doc. 331/ Arh. stat. Deva, fond. Parchetul tribunalului Hunedoara, dos. 78/ 1923, 'P Arh. stat. Deva, fond. Parchetul judeţului Hunedoara, dos , p Ion Fră tilă, N. Wardegger, Documente hunedorene din istoria mişcării revoluţionare ", ed. 1971, p Arh. stat. Deva, fond Parchetul tribunalului Hunedoara, dos. 27/ 1924, p Arh. stat. Deva, fond Parchetul tribunalului Hunedoara, dos. 32/ 1924, p Arh. stat. Deva, fond Prefectura judeţului Hunedoara, dos. 41/ Arh. stat. Deva, fond Parchetul tribunalului Hunedoara, dos Ion Frăţilă, N. Wardegger, op. cit p Arh. stat. Deva, fond Prefectura judeţului Hunedoara, dos. 17/ Idem, dos. 8/ Ibidem. 22. Arh. stat. Deva, fond Prefectura judeţului Hunedoara, dos. 40/ Idem. 24. Arh. stat Deva, fond Prefectura judeţului Hunedoara, dos. 144/ Idem, dos. 608/ Arh. stat. Deva, fond Parchetul tribunalului Hunedoara, dos. 608i NOUVEAUX TEMOIGNAGES DOCUMENTAIRES SUR LA LUTTE DES OUVRIERS DU DEPARTEMENT DE HUNEDOARA. GUIDES PAR LE PARTI COMMUNISTE, CONTRE LE REGIME BOURGEOIS-AGRARIEN (Re sume) L'auteur tente de mettre en lumlere l'apport particullerement important des ou vrlers de la region de HunedciaM a la lutte ce>ntre l'explod:tation, posur la defemse des droits economiques et politiques. La greve generale de l'automne 1920, la conslitution des premleres cellules com munlstes dans Ie departement de Hunedoara apres la creation, le 8 mai 1922, du Partl Communlste Roumaln, Ia Iutte specialement penible au cours de la periode de stablllsatlon relative du capitalisme, puls pendant la crlse economlque de surproductlon de , Ia lutte contre le fascisme etc., constituent autant d'aspects refletes sous Ieur veritable jour dans Ies documents d'archives analysees dans l'ouvrage. Par sa relation detaillee des luttes des ouvriers de la region de Hunedoara, l'auteur cherche a metre en relief le role des elements revolutionnalres, commu Dlstes, l'actlon permanente des org anes centraux du paru pour org'ani.ser et gulder Ie pulssant detachement du proletariat de cette reglon. Afin d'illustrer Ies actlgns mentlonnees, l'auteur a soln de fournlr des temoignages documentaires, dont une grande partie est peu connue ou meme Inedite. 177

180

181 Organlzafli de masă - legale, semilegale sau ilegale - create, conduse sau influenfate de P. C. R. în anii GH. I. IONIŢA In cadrul bogatei şi rodnicei activităţi desfăşurate de P.C.R. în anii grei ai ilegalităţii sale, în fruntea forţelor democratice, progresiste ale societăţii româneşti se înscriu drept contribuţii pozitive realizările organizaţiilor de masă, ilegale, legale şi semilegale, iniţiate, conduse sau aflate sub influenţa comuniştilor, organizaţii create anume pentru a duce mai adînc în mase cuvîntul mobilizator al partidului şi a-l face cunoscut acestora. Crearea de către P.C.R., îndrumarea, influenţarea sau conducerea efectivă de către partid a organizaţiilor de masă democratice între anii 1921 şi 1924 se încadrează organic în concepţia învăţăturii marxist-leniniste cu privire la profilul activităţii partidelor comuniste şi muncitoreşti consecvent revoluţionare şi strîns legate de mase. Cum se ştie, principiile elaborate de întemeietorii socialismului ştiinţific, întreaga moştenire teoretică lăsată de ei cuprind preţioase învăţăminte privitoare la atragerea de către partidul revoluţionar, pe diferite căi, a maselor largi pe făgaşul luptei revoluţionare. V. I. Lenin, de pildă, sublinia, printre caracteristicile partidului de tip nou, capacitatea sa de a se lega, de a se apropia şi, dacă vreţi, de a se contopi într-o anumită măsură cu masele cele mai largi ale oamenilor muncii, în special cu masele proletare, dar şi cu masele muncitoare neproletare" 1). Iar într-o altă lucrare a sa, Lenin arăta, cu adînci semnificaţii, verificate din plin de viaţă, că fără îmbinarea muncii legale cu cea ilegală, a organizaţiilor legale cu cele ilegale, nu poate fi vorba de un partid cu adevărat revoluţionar al proletariatului..." 2 ), indicînd drept tip just de construcţie organizatorică partidul care dispune de o sumedenie de celule de partid înconjurate de o reţea de organizaţii de masă legale şi ilegale. El se referea la partidele revoluţionare nevoite să-şi ducă munca în condiţiile unei permanente urmăriri, arestări şi întemniţări a activiştilor, ceea ce era exact situaţia în care se crease şi activa Partidul Comunist Român. De la Prietenii naturii" şi alte cîteva organizaţii - create înainte de apariţia pe arena istorică a Partidului Comunist Român, organizaţii pe care comuniştii le-au preluat din mers, sprijinindu-le apoi tot mai int~ns activitatea - şi pînă la Apărarea patriotică şi Uniunea patrioţilor, înfiinţate î.n anii de dictatură militară-fascism - organizaţii care au activat cu bune rezultate sub conducerea P.C.R. ptil.tru pregătirea condiţiilor necesare înfăptuirii insurecţiei armate antifasciste din august , istoria mişcării revoluţionare şi democratice din ţara noastră a înregistrat activitatea desfăşurată de un mare număr de asemenea orga- 179

182 nizaţii de masă. In literatura de specialitate sînt dealtfel binecunoscute o serie de lucrări care tratează activitatea acestora. Ne referim în special la lucrările realizate de acad. P. Constantinescu-laşi : Organizaţii de masă legale conduse de P.C.R. în anii " (Editura Academiei R.P.R., 1952); Titu Georgescu : Organizaţii de masă legale, create şi conduse de P.C.R. ( )", (Editura politică, 1967); Gh. I. Ioniţă : Pentru Front popular antifascist în România", (Editura politică, 1971), la primul volum al monografiei Organizaţii de masă legale şi ilegale create, conduse sau influenţate de P.C.R.", (Editura politică, 1970); Gh. I. Ioniţă, Gh. Ţuţui : Frontul plugarilor" (Bucureşti, 1970); Olimpiu Matichescu : Apărarea patriotică", (Editura ştiinţifică, 1971). Cele aproape 60 de organizaţii de masă legale, ilegale sau semilegale mai importante create, conduse sau influenţate de P.C.R., organizaţii ale căror denumiri le prezentăm în cele ce urmează, în ordinea cronologică a înfiinţării lor, precizîndu-i fiecăreia în parte anul de înfiinţare - au constituit pentru partid tot atîtea izvoare de energii revoluţionare, democratice, antifasciste, tot atîtea mijloace de întărire a legăturilor sale cu masele. Prin intermediul lor, cuvîntul de ordine al partidului comunist a ajuns operativ în masele largi de muncitori, ţărani şi intelectuali, în alte pături şi categorii sociale şi tot prin intermediul lor partidul a efectuat o muncă sistematică, intensă şi bogată în rezultate pentru organizarea într-un front comun a tuturor forţelor sociale şi politice dispuse să colaboreze la ofensiva generală pentru lichidarea exploatării capitalisto-moşiereşti, pentru dobîndirea libertăţii ţării şi poporului nostru, pentru socialism. Prietenii Naturii" Crucea Roşie Socialistă Cercul Femeilor Comuniste Comitetul de Ajutorare de pe lingă C.C. al P.C.R Uniunea Tineretului Comunist Liga Drepturilor Omului Sindicatele Unitare Ajutorul Roşu Blocul Muncitoresc-Ţărănesc Comitetul de Ajutorare de pe lingă Sindicatele Unitare Comitetele de Şomeri Uniunea Studenţilor Independenţi Liga contra Terorii Ajutorul Muncitoresc Român Prietenii Presei Proletare (Pri-Pre-Pro) Comitetul pentru Amnistie Comitetul de Ajutorare a Victimelor de la Lupeni Liga contra Cametei Cercul de Orientări şi Documentări Sociale Comitetele de Acţiune Comitetul Antirăzboinic Şcolarul Roşu Comitetele Ernst Thălmann" Comitetele de Apărare a Ceferiştilor Comitetul Naţional Antifascist Frontul Plugarilor Liga Muncii Amicii U.R.S.S

183 Madosz Asociaţia Independentă a Artiştilor şi Scriitorilor - Blocul Democratic Comitetele pentru Apărarea Antifasciştilor Frontul Comun al Meseriaşilor Frontul Studenţesc Democrat Gruparea Avocaţilor Democraţi Liga contra Brutalităţilor Liga contra Prejudecăţilor Patronajele Populare Societatea pentru Intreţinerea Raporturilor Culturale intre România şi Uniunea Sovietică Societatea pentru Protecţia Femeii şi a Copilului Comitetele Cetăţeneşti Comitetele de Ajutorare a Abisiniei Comitetele Pro-Spania Comitetul Român al Reuniunii Universale pentru Pace Frontul Asiguraţilor Frontul Femenin Frontul Unic al Salariaţilor Publici Tinerimea Amică Româno-Franceză Frontul pentru Pace al Foştilor Combatanţi şi Victime de Război Uniunea Democratică Comitetul de Solidaritate cu Poporul Chinez Cuibul Copilului Amicii Cehoslovaciei Apărarea Patriotică Uniunea Patrioţilor Intrat în al şaselea deceniu al existenţei sale eroice, Partidul Comunist Român, cel mai viguros vlăstar al epocii contemporane a ţării, se poate mîndri cu experienţa şi rezultatele pe care, în anii grei ai luptelor ilegalităţii - la fel ca şi în alte multiple domenii -, le-a dobîndit în întreaga activitate desfăşurată prin intermediul organizaţiilor de masă legale, semilegale şi ilegale pe care le-a creat, îndrumat sau influenţat. NOTE 1. V. I. Lenin, Opere complete, vol. 41, Editura politică, Bucureşti, 1966, ediţia a II-a, rpag V. I. Lenin, op. cit., voi. 40, Editura politică, Bucureşti, 1966, ediţia a li-a, pag. 64. ORGANISATIONS DE MASSE - l:egai.es, Â DEMI Ll!GALES OU ILLf!GALES - CREEES, DIRIGEES OU INFLUENCEES PAR LE P ARTI COMMUNISTE ROUMAIN AU COURS DES ANNl!ES (Re sume) L'auteur s'est propose de falre connaitre l'une des modalltes au moyen desquelles le Partl Communlste Roumaln, durant ses annees d'illegallte, a reussl a se rapprocher des masses par l'entremlse d'organlsatlons democratlques Mgales, a deml Iegales ou lllegales, speclalement creees, dirlgees ou influencees par Iul avec une habilete consommee. 181

184 De telles organisations - pres de 60, que l'auteur enumere, en speclfiant l'annee de leur creation - ont constltue pour Ies communlstes de veritables sourecs d'energie revolutionnalre, tout en assurant au partl un contact vivant avec Ies masses. un renouvellement permanent de ses adeptes, alnsl qu'une vigueur et une combativite toujours accrues. L'experience que le P.C.R. a acqulse en creanl dlrlgeant et lnfluenc;:ant toutes ces organisatlons de masses legales, a deml legales ou illegales est venue s'ajouter, au cours de celte perlode, avec Ies consequences hautement posltives, au tresor d'experience du mouvement communlste et ouvr:er lntematlonal. Aujourd'hui, quand un grand nombre de partis communistes et ouvriers sont obliges de deployer!cur actlvite dans des conditlons semblables a celles du Paru Communlste Roumaln pendant Ia perlode de l'entre-deux-guerres, l'experlence des communlstes roumalns, acqulse par la creatlon el la directlon d'organlsations de masses Iegales, a demi Iegales ou illegales, peut leur etre d'une reelle uflihte. L'l.mp01rtla111ce exceptlonnelle - sur le plan lnterieur, mais aussl sur le.plan intematlonal - de l'experience acqulse dans ce domalne par le P.C.R. au cours des annees demeure ainsj tout aussl grande et tont aussi actuelle aujourd'hul.

185 Congresele Frontului plugarilor, tribune de afirmare a volnfel de luptă a fărănlmll din România MARIA CREŢU, MIRCEA VALEA MOTTO: Nu gdsesc lormuld mai dreaptd, mai morald, mal corespunzdtoare ţdrii noastre, decît aceastd intrare a maselor populare ln stdplnfrea ţdrii, pe poarta larg deschisd a istoriei contemporane". Dr. PETRU GROZA Frontul Plugarilor, organizaţie democratică a ţărănimii din România, care şi-a semnat actul de naştere pe meleagurile Hunedoarei, a avut un rol însemnat în dezvoltarea conştiinţei politice a ţărănimii, în atragerea acesteia pe făgaşul luptei revoluţionare. Situîndu-se cu consecvenţă pe făgaşul luptei revoluţionar-democratice şi progresiste din România, a realizat o perfectă concordanţă intre poziţiile sale programatice şi realităţile economice şi social-politice de la noi. Această concordanţă este cu atît mai semnificativă, cu cit cele două decenii de activitate ale Frontului Plugarilor se încadrează în două epoci bine distincte din frămîntata istorie a poporului român, epoci care prin evenimentele ce s-au succedat, au obligat partidele şi organizaţiile politice să-şi spună într-un fel sau altul cuvin.tul. Or, în această confruntare cu realităţile zilei, Frontul Plugarilor a demonstrat consecvenţă faţă de crezul său politic, capacitate de pătrundere şi înţelegere a imperativelor vremii, combativitate faţă de tot ce a fost perimat şi retrograd. Este suficient să analizăm, în acest sens, documentele programatice adoptate de congresele Frontului Plugarilor a căror valoare este dată mai ales de faptul că, deşi s-au desfăşurat în condiţii economice şi social-politice complet diferite, au formulat asemenea obiective şi direcţii de luptă incit să imprime şi să menţină caracterul democratic şi progresist al organizaţiei, să asigure participarea maselor ţărăneşti la realizarea sarcinilor revoluţiei sociale din România. Primul congres al Frontului Plugarilor a avut loc la Deva în 18 aprilie Este congresul care încheie prima etapă de organizare şi care are menirea să dea organizaţiei nou constituite, programul şi direcţiile de activitate. Acestea vor p'urta, după cum era şi firesc, o puternică amprentă a vremii. 183

186 Anul 1933 consemneaza m istoria poporuiui român mari frămtntări sociale, provocate de politica antipopulară a burgheziei şi moşierimii. care căutau ieşirea din criza economică prin aruncarea greutăţilor acesteia pe umerii maselor muncitoare. Ridicările la luptă ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuarie-februarie 1933 sînt un exemplu viu pentru toate categoriile asuprite din ţara noastră, în rîndul cărora se manifestă tot mai accentuat dorinţe şi tendinţe de organizare. In lumea satelor mizeria cronică provocată de menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale în formele şi metodele de exploatare a pămîntului a fost adîncită în anii crizei din de ofensiva capitalului financiar care, cu sprijinul statului, prin intermediul politicii de preţuri şi a creditului şi-a subordonat sectorul agricol, supunînd ţărănimea la un adevărat jaf. Această ofensivă s-a accelerat mai ales după votarea legii circulaţiei bunurilor rurale din 1929, lege prin care guvernanţii naţional-ţărănişti au deschis capitalului bancar cale liberă în agricultură. Rezultatul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. In 1934 peste 59 la sută din proprietăţile pînă la 10 ha erau grevate de datorii 1 ) urmînd a fi scoase în vînzare. Numai opoziţia ţărănimii, care la primele vînzări silite a luat forme ascuţite, a înlăturat deposedarea acestora de pămînt. Starea de spirit în rîndul ţărănimii, atitudinea acesteia faţă de po liticienii zilei au fost influenţate şi de politica naţional-ţărăniştilor. Guvernările acestora au ştirbit grav prestigiul de masă pe care şi-l cucerise P.N.Ţ. în anii opoziţiei. Măsurile anunţate atît de patetic de liderii partidului au fost brusc uitate în timpul guvernării, ceea ce a condus în mod firesc la îndepărtarea maselor de bază ale ţărănimii de partid care se recomanda al ţăranilor. In acest context are loc procesul de organizare a Frontului Plugarilor care încheia prima etapă cu congresul din 18 aprilie Trecuseră abia 3 luni de la marea adunare ţărănească de la Deva din 8 ianuarie 1933, care a adoptat hotărîrea de organizare a mişcării şi în toate satele judeţului Hunedoara, precum şi la nivelul plaselor se constituiseră organizaţii ale Frontului Plugarilor. Desfăşurate sub lozinca Să părăsim partidele", adunările din comune şi plase au constituit adevarate rechizitorii la adresa politicienilor vremii, a guvernanţilor, care. ignorînd interesele celor care i-au votat, au folosit puterea în scopuri înguste de clasă. Am judecat şi decis - se sublinia în manifestul lansat de comitetul de plasă Deva - să ne închegăm rîndurile părăsind partidele politice, cari de 14 ani numai ne-au exploatat şi prin forţa închegată ce o reprezentăm să silim pe cei de sus să vadă năcazurile noastre a celor de jos" 2 ). In 26 martie 1933 delegaţii plaselor din judeţul Hunedoara se întrunesc la Deva într-o consfătuire pentru a fixa planul de desfăşurare a congresului. In urma consfătuirii, ziarul Horia" devenit organ al Frontului Plugarilor lansează apelul 3 ) prin care cheamă ţărănimea la adunarea din 18 aprilie. Veniţi plugari din toată ţara - se spune în apel - în această zi la Deva. Zi măreaţă, istorică în viaţa plugarilor români şi minoritari din România. Judeţul Hunedoara, Ardealul, Banatul şi toate unghiurile ţării aşteaptă cu nerăbdare această zi de înfăţişare la judecată a plugărimii acestei ţări". Cu toate piedicile puse de autorităţi, în dimineaţa zilei de 18 aprilie 1933 peste 12 OOO de ţărani 4 } păş~sc încolonaţi în mod organizat şi rlisciplinat pe străzile Devei, ocupînd Piaţa Unirii. 184

187 Din cuvîntul de deschidere rostit de Miron Belea - unul din iniţiatorii organizaţiei - desprindem că sînt prezenţi la adunare ţărani din judeţele Arad, Bihor şi din Banat care n-au cruţat nici timp, nici oboseală, nici cheltuială în aceste zile grele de criză, pentru a culege şi sădi mai departe sămînţa răsărită pe mîndrele noastre plaiuri" 5 ), ţărani din rîndul naţionalităţilor conlocuitoare fiindcă şi ei sînt cetăţeni ai acestei ţări şi fraţi plugari de ai noştri" 6 ), muncitori, meseriaşi, comercianţi, reprezentanţi ai presei din ţară şi de peste hotare. De la tribuna congresului au răsunat glasurile reprezentanţilor ţărănimii care au tălmăcit în cuvinte pline de frumuseţe şi înţelepciune necesitatea organizării de clasă, dorinţa lor expresă de a înlătura din rădăcini relele care Lîntuiau societatea românească. Dacă traiul nostru este greu - declară Romulus Zăroni - aceasta se datoreşte numai faptului că de roadele muncii noastre beneficiază o minoritate, a ceea a mandarinilor şi exploatatorilor, care sînt exponenţii politicianismului... Pentru cîştigarea drepturilor noastre, se cere să ne unim" 7). Exprimînd încrederea 1n victoria cauzei celor mulţi, preşedintele organizaţiei Frontului Plugarilor din plasa Orăştie arată că după cum rîurile subpămîntene curg zeci şi sute de kilometri pe sub pămîntul de sub noi şi apoi ies totuşi la suprafaţă, tot astfel şi dreptatea noastră batjocorită de jecmănitori trebuie să iasă la iveală" 8 ). Am coborît şi eu din plasa Bradului - spunea Ion Moga Fileru - cu nepoţii lui Iancu şi ai lui Horia, Cloşca şi Crişan, la această adunare, ca să vă spun, cu durere, că după 15 ani de la întregirea ţării, durerile noastre au rămas aceleaşi din vremea străbunilor noştri" ). Rînd pe rînd ţărani din 9 judeţul Hunedoara, din Bihor, din Banat au demascat în cuvîntul lor falsul democratism al partidelor politice din România, punînd pe seama acestora toate relele care bîntuiau societatea românească. Partidele ni s-au înfăţişat cu firme mincinoase - ţine să arate reprezentantul ţăranilor bănăţeni. Aşa, de exemplu partidul care îşi zice.naţiorn~l-ţărănesc. Intr-adevăr cum poate fi ţărănesc partidul azi la putere, cînd ţăranii n-au.niciun reprezentant în parlament? Şi ce fel de naţional este, cînd n-a făcut nimic pentru naţiune" ). 10 Seria cuvîntărilor este încheiată de Dr. Petru Groza, personalitate proeminentă a vieţii politice din ţara noastră, care înţelegînd încă de la început rosturile acestei organizaţii, i s-a alăturat fără rezerve şi care, în calitatea sa de preşedinte, a îndrumat organizaţia cu înţelepciune şi dăruire pe tot parcursul celor 20 de ani de existenţă. In cuvîntul său, Dr. P. Groza, făcînd o analiză sintetică, dar veridică, a realităţilor din ţara noastră, subliniază cauzele care stau la baza racilelor din societatea românească, între care un loc principal îl ocupă complicitatea capitalului naţional cu cel internaţional. Această complicitate compromite însăşi unitatea naţională. In locul unui corp indivizibil al poporului - arată Dr. P. Groza - avem azi un corp rupt în două. De o parte marea mulţime, care trebuie să plătească muncind din greu pentru profitul uriaş al capitalului internaţional, iar pe de altă 11 parte, intermediarii şi beneficiarii operei de vînzare şi trădare" ). Apreciind dorinţa de organizare şi luptă a ţărănimii şi referindu-se la lozinca : Jos politicienii", des scandată în timpul congresului, arată că nu acesta trebuie să fie scopul luptei ci acea refacere socială mare, care schimbînd sistemul, va schimba nu numai garnitura supraedificată ci şi temelia. Deci, nu politicienii, ci sistemul este de combătut şi schimbat" 12 ). 185

188 Punctul central al congresului l-a constituit adoptarea rrograrinilui, prezentat şi tălmăcit în faţa congresiştilor de către Dr.. P. Groza. Sintetizat în 17 puncte, programul 13 ) cuprinde obiective de natură social-economică şi politică, izvorîte din cerinţele arzătoare ale vremii, din nedreptăţile generate de sistemul politic al României interbelice. Problema datoriilor agricole, cea mai acută. problema a 'zilei, căreia guvernanţii, deşi îi consacraseră pînă la acea dată 3 legi ale conversiu..: nii, totuşi nu o soluţionaseră, constituia unul din obiectivele prfocipale ale programului. Urmărind uşurarea imediată a tuturor debitorilor, restabilirea echilibrului just între creanţă şi datorie, dar mai ales reducerea datoriei la valoarea reală a leului, programul preciza că în locul încurcatelor legi ale conversiunii", să se voteze o singură lege care să reducă 3/4 din toate datoriile urmînd ca restul de 114 să se plătească în termen de 2 ani, cu dobînzi de 5 la sută. Pentru debitorii plugari se prevedea prelungirea termenului de plată de la 5-25 ani realiztnd astfel o tratare diferenţiată a ţărănimii în raport cu întinderea proprietăţii. Lipsa acută de numerar, precum şi enormele datorii contractate de stat în străinătate, care cereau o amortizare anuală de peste 7 miliarde lei, putea fi soluţionată în concepţia frontiştilor, printr-o ştampilare." a banilor cu scopul de a readuce în circulaţie numerarul existent, precum şi prin impunerea averilor mari, în ideea că ţara ia ce-i trebu;e 14 de acolo de unde găseşte" ). Sesizînd în mod just că greutăţile economice prin care trece statul erau determinate şi de aparatul de stat extrem de încărcat, pentru întreţinerea căruia se cheltuiau sume imense provenite din impozitele a runcate pe umerii maselor, programul prevedea reducerea la jumătate a ministerelor, desfiinţarea subsecretariatelor de stat, reducerea sau desfiinţarea unor instituţii inutile, cum ar fi Camerele de agricultură, de industrie şi comerţ, Casele autonome cu revizuirea contractelor de concesionare către străini (chibriturile, telefoanele, tutunul etc.) şi în general introducerea unor economii severe în toate compartimentele administraţiei de stat. Problema reformei agrare, a repartiţiei pămîntului formează obiectul unor prevederi principale ale programului. Adrestnd o critică ascuţită politicienilor zilei, care, deşi, în timpul opoziţiei, recunoşteau imperfecţiunile reformei agrare din 1921 şi făceau promisiuni mari pentru desăvîrşirea acesteia, imediat ce ajungeau la guvern uitau toate făgăduielile lăsînd ţărănimea să se zbată în continuare în mizerie. In programul din 1933, Frontul Plugarilor se pronunţă pentru desăvîrşirea împroprietăririi în sensul ca nici un plugar să nu mai rămînă fără pămînt. In condiţiile de atunci, ei vedeau înfăptuirea acestui deziderat prin revizuirea exproprierii moşiilor mai mari de 100 ha, desfiinţarea rezervelor din proprietatea statului şi instituţiilor. Din a cest fond preconizau împroprietărirea gratuită a ţăranilor lipsiţi total de pămînt, a invalizilor şi orfanilor de război a căror proprietate a rămas sub 5 iugăre la şes, sau 10 iugăre la munte. Exprimînd o acută nemulţumire a ţăranilor pentru lipsa de păduri, programul prevedea şi revizuirea exproprierii asupra pădurilor cu întinderi mai mari de 100 ha din care să se împroprietărească toate comunele în vederea asigurării ţăranilor cu lemne de foc şi construcţie. Obiectivul central al programului - îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a ţăranului sărac - este urmărit şi prin alte puncte ale programului care prevăd desfiinţarea dijmei, a lucrării pămîntului în parte. 186

189 rămăşiţe ale feudalismului care ascund o lacomă exploatare" 15 ), asigurarea de seminţe selecţionate, îngrijire medicală şi asistenţă juridică gratuită, scutire de impozite. Infruntînd şi demascînd măsurile represive ale autorităţilor care căutau să înăbuşe atmosfera de efervescenţă revoluţionară creată de luptele muncitoreşti din ianuarie-februarie 1933, participanţii la congres au îm:cris în programul lor: libertatea de cuvînt, organizare, mani festaţii, presă, desfiinţarea legilor şi măsurilor care împiedică aşezarea unei reale democraţii în ţară. Subliniind falsul democratism al regimului parlamentar din România, în încheierea programului, se arată că toate obiectivele propuse vor putea fi garantate şi înfăptuite în folosul tuturor cetăţenilor care muncesc cu braţele şi mintea, numai pe lingă o revizuire temeinică a sistemului de guvernămînt, asigurînd plugarului şi tuturor care trăiesc prin propria lor muncă (mici meseriaşi, funcţionari, lucrători şi intelectuali) rostul îndrumător şi hotărîtor asupra diriguirii sorţii proprii" 16 ). Formulînd aceste idei, Frontul Plugarilor îşi exprimă de fapt scopul politic al luptei sale : instaurarea unui regim democratic, în care parlamentul, corpurile legiuitoare compuse din deputaţi şi senatori a leşi de popor să exprime în hotărîrile lor voinţa poporului, a majorităţii covîrşitoare. Sesizînd pericolul regimului dictatorial, spre care erau tîrîţi de falsa democraţie se arată că numai participarea directă a ma selor la conducerea statului va constitui garanţia faţă de aventuri de 17 dictatură personală ori militară" ). Programul se încheie cu un apel la unire adresat tuturor ţăranilor cetăţeni ai acestei ţări din tot cuprinsul României, care trebuie să-şi unească lupta cu toate branşele muncitoare, salariaţi etc. pentru dobîndirea marilor prefaceri sociale care vor garanta ieşirea din criza de azi" 18 ). Din analiza programului se desprinde, cu claritate, ideea că organizaţia Frontul Plugarilor, exponentă a intereselor şi frămîntărilor maselor ţărăneşti lipsite de pămînt, cu pămînt puţin şi apăsate de povara datoriilor, se situa prin concepţiile sale, pe o linie ideologică şi tactică de stînga, militînd pentru alianţa cu masele muncitoare de la oraşe şi sate împotriva oricărei politici aventuriste şi pentru instaurarea unui regim cu adevărat democratic. Acest program şi aceste principii adoptate la congresul din 1933 au stat la baza activităţii Frontului Plugarilor în perioada care a urmat, apropiindu-i tot mai mult de politica P.C.R., pînă la deplina comunitate de acţiune. Prezenţa activă la cele mai însemnate momente din lupta antifascistă şi antirăzboinică condusă de P.C.R. l-a conferit un loc de frunte în rîndul forţelor revoluţionare din ţara noastră. Actul istoric de la 23 August 1944 găseşte Frontul Plugarilor între organizaţiile care ajutau la răsturnarea dictaturii antonesciene şi încadrarea României pe drumul progresului economic şi social. Momentul eliberării, marcînd începutul revoluţiei populare din ţara noastră, a adus pe prim plan sarcini de importanţă vitală pentru poporul român, care au constituit, de fapt, principalele obiective de luptă ale P.C.R., ale celorlalte forţe antifasciste, democratice şi patriotice din ţara noastră. Aceste obiective vizau : mobilizarea tuturor forţelor poporului la războiul antihitlerist pentru eliberarea întregului teritoriu al patriei şi obţinerea victoriei finale împotriva fascismului, a P~r"afea intt>reselor celor ce mum::es c, refacerea şi dezvoltarea economiei 187

190 naţionale, înfăptuirea reformei agrare, democratizarea ţării, instaurarea şi consolidarea unui regim democratic. Apreciind că înfăptuirea acestor obiective era posibilă numai printr-o unitate de acţiune a forţelor revoluţionare care să asigure participarea masivă şi conştientă a maselor de la oraşe şi sate la acţiunile cu caracter revoluţionar, P.C.R. a iniţiat constituirea F.N.D. Aşezînd la baza acestui organism politic platforma-program din septembrie 1944, a reuşit ca, în scurt timp, - la 12 octombrie să realizeze o concentrare a tuturor partidelor, a grupărilor şi organizaţiilor patriotice şi democratice ale ţării. Prezent în cadrul acestui organism şi conştient de misiunea ce-i revenea în atragerea ţărănimii pe făgaşul luptei revoluţionare, Frontul Plugarilor trece imediat la reorganizarea activităţii pe baze legale şi la extinderea organizaţiilor sale în întreaga ţară. Programul de luptă al F.N.D. cu care s-a prezentat în faţa maselor ţărăneşti, în care la loc central se situa înfăptuirea unei radicale reforme agrare şi mai ales sprijinul primit din partea organizaţiilor P.C.R. au determinat ca numai în cîteva luni Frontul Plugarilor să se transforme dintr-o organizaţie cu caracter regional, într-una cu o largă bază de masă, cu organizaţii proprii în majoritatea comunelor şi satelor de pe cuprinsul ţării. Trebuie subliniat, de asemenea, că această creştere a organizaţiei nu îmbracă numai aspectul cantitativ ci şi cel calitativ. In această ordine de idei este de ajuns să subliniem participarea efectivă a membrilor Frontului Plugarilor, a maselor ţărăneşti la marile acţiuni revoluţionare din perioada luptei pentru cucerirea puterii şi realizarea reformei agrare ca o dovadă a radicalizării ţărănimii, a creşterii conştiinţei lor politice. In aceste condiţii, cînd forţele revoluţionare reuşesc să impună la conducerea statului un guvern al poporului, pe a căruia agendă se înscriu, din primele zile, mari reforme social-economice în sprijinul maselor, organizaţia Frontul Plugarilor pregăteşte cel de-al Ii-lea congres general. Acest congres va avea - după cum precizează preşedintele organizaţiei, Dr. Petru Groza - o dublă semnificaţie : Cea dintîi este manifestarea acelei forţe politice şi uriaşe pe care o reprezintă plugărimea organizată într-o tabără indestructibilă, iar cea de-a doua este preocuparea noastră de a fixa în tipare noi problemele multiple şi complexe ale agriculturii româneşti, pe care se reazimă buna stare a întregului popor" 19 ). Intr-adevăr, faţă de 1933, cînd la baza congresului au stat revendicările unei clase exploatate atît pe plan economic, cit şi politic, în acest început de eră nouă, reprezentanţii celor peste 1 milion de membri ai Frontului Plugarilor dezbat problemele ce-i frămîntă de pe poziţia unei clase libere, stăpînă pe pămîntul şi munca sa, părtaşă responsabilă la conducerea statului democrat-popular. Al doilea congres al Frontului Plugarilor îşi desfăşoară lucrările la Bucureşti in zilele de iunie In prima zi are loc deschiderea festivă pe stadionul A.N.E.F. în prezenţa a peste 60 OOO cetăţeni, iar în zilele următoare, în palatul Adunării Deputaţilor, congresiştii continuă dezbaterile pe baza celor 5 rapoarte prezentate : raportul politic (C. Agiu), raportul programatic (M. Ralea), raportul organizatoric (Nichifor Stere), raportul asupra reformei agrare şi agriculturii (R. Zăroni), raporţ privind organizarea cooperaţiei (Stanciu. ~toi~~ :~

191 In cadrul congresului se afirmă în toată amploarea sa voinţa de luptă a ţărănimii, natural ridicată la noi dimensiuni faţă de 1933, vizînd noi obiective şi direcţii, rezultate din noul cadru social-economic şi politic al ţării, din sarcinile revoluţiei populare. Hotărîrea de luptă a Frontului Plugarilor este astăzi mai mare ca oricînd - arată Miron Belea. In aceşti 13 ani ne-am oţelit, ne-am întărit puterea de luptă şi astăzi sîntem oamenii lumii noi, în ţara noastră nouă, democrată, liberă şi independentă" 20 ). Conştienţi că înfăptuirea acestor năzuinţe a fost posibilă numai datorită unităţii de acţiune cu clasa muncitoare condusă de încercatul partid comunist, ei aşează la baza hotărîrii lor de luptă ideea, ridicată la rang de principiu, a alianţei cu clasa muncitoare, care străbate ca un fir roşu lucrările congresului. Referindu-se la înfrăţirea dintre muncitori şi ţărani în lupta comună pentru libertate şi dreptate, Dr. P. Groza arăta că ea apare cu atît mai firească şi necesară cu cît s-a văzut că chiar înainte de instaurarea guvernului revoluţionar-democrat muncitorimea organizată şi gata de jertfe, avînd în frunte dinamicul partid comunist, a izbutit să dărîme cu sîngele ei reacţiunea dominantă şi să aşeze ca prim scop al guvernului poporului, înfăptuirea reformei agrare" 2 ;). Dumneavoastră şi muncitorii din uzine - continuă ideea despre unitatea muncitorească-ţărănească Dr. P. Groza - reprezentaţi în cea mai nobilă expresie justificarea existenţei omeneşti pe pămînt prin munca, prin statornicia şi prin crezurile voastre drepte şi cinstite" 22 ). Recunoscînd rolul de conducător al partidului comunist, un reprezentant al moţilor din Munţii Apuseni arăta : Noi ţăranii am fost ca un tren de 100 vagoane fără locomotivă. In fruntea acestui tren a trebuit să avem locomotiva partidului comunist care şi-a luat inima în dinţi şi şi-a pus viaţa în joc ca să ne aşeze pe noi plugarii în rîndul oamenilor" 23 ). La rîndul său reprezentantul P.C.R., apreciind contribuţia ţărănimii în lupta pentru înfăptuirea unei Românii noi, libere, prospere, sublinia că partidul comunist a găsit în ţărănime un uriaş izvor de energie şi de forţe, care organizate şi unite cu forţa muncitorilor şi intelectualilor pot schimba radical atît conţinutul, cit şi fizionomia politică a ţării" 24 ). Reforma agrară, de la a cărei legiferare trecuseră abia 3 luni, a fost una din problemele viu discutate, congresiştii avînd acum prilejul să-şi exprime întreaga bucurie şi recunoştinţă, pentru împlinirea acestui deziderat de veacuri al ţărănimii. Prin biruinţa noastră - arată Ion Moga Fileru - unul din fondatorii organizaţiei - şi ajutaţi de fraţii muncitori din P.C.R. am împlinit dorinţa de veacuri a plugarului nostru : împroprietărirea" 25 ). Iar Gh. Radu, aducînd congresului salutul ţăranilor din Moldova arată că Plugărimea moldoveană, cea dintîi care a trecut la înfăptuirea reformei agrare, păşeşte în acest congres cu hotărîrea ca, alături de muncitorimea de la oraşe, să ducă la bun sfîrşit reformele care vor aduce o viaţă mai dreaptă şi mai bună... Ţărănimea română mulţumeşte muncitorilor şi partidului comunist că a ajutat-o la înfăptuirea reformei agrare" 26 ). Apreciind la valoarea reală victoriile obţinute, victorii care reprezintă nu finalul, ci începutul unor vremi de mari înfăptuiri" ), con 27 gresiştii şi-au exprimat hotărîrea de a continua împreună cu muncitorii lupta pentru dezvoltarea şi lărgirea drepturilor şi libertăţilor democratice ale poporului român. Să ne legăm să nu avem odihnă, să nu 189

192 âvem zi, să nu avem noapte - Îşi încheie înflăcăratul cuvînt un ţăran din Dolj - pînă cînd ţara aceasta nu va fi în întregime şi pentru totdeauna a muncitorilor şi ţăranilor" ). 23 In această atmosferă de puternic ataşament faţă de regimul democrat-popular, se trece la dezbaterea obiectivului de bază al congresului : programul organizaţiei pentru etapa următoare. Pentru stabilirea acestuia s-au avut în vedere sarcinile ce revin organizaţiei în etapa desăvîrşirii revoluţiei burghezo-democratice, locul şi rolul ţărănimii, a agriculturii în general, în acţiunea de reconstrucţie şi de refacere economică a ţării, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţărănimii. După cum era şi firesc, în prim plan al programului s-au situat problemele agriculturii. Dacă reforma agrară a rezolvat problema repartiţiei pămîntului, rămînea, însă, deschisă calea rezolvării problemelor de producţie şi valorificarea produselor muncii ţărăneşti. Dezbaterile pe această linie au evidenţiat necesitatea mecanizării agriculturii, asigurarea cu seminţe selecţionate, îmbunătăţirea raselor de animale şi în general necesitatea schimbării sistemului de producţie, veche şi primitivă, cu o agricultură sistematică şi raţională 29 ). După cum remarcă în raportul său Romulus Zăroni, pe atunci ministru al agriculturii, pămîntul ţării în suprafaţă de OOO ha se găsea împărţit la proprietari individuali 30 }. In aceste condiţii, congresul a apreciat că greutăţile din agricultură puteau fi depăşite prin înfiinţarea de către stat a unor centre de tnchiriat maşini care să asigure mecanizarea treptată a lucrărilor agricole, prin organizarea a griculturii în asociaţii agricole şi cooperative de tot felul" 31 ), acordarea de împrumuturi ieftine, instituirea unui sistem ştiinţific de îndrumare a agriculturii prin înfiinţarea şi extinderea şcolilor agricole, a institutelor de cercetare agronomică. Ideea organizării producţiei agricole pe baze cooperatiste este reluată şi dezvoltată în raportul asupra cooperaţiei }. Potrivit acestm 32 document cooperaţia este chemată să aibă grijă de pămîntul ţăranilor ferindu-l de ipotecare şi înstrăinare, să organizeze cooperative agricole de producţie de la cele mai simple pînă la cele mai complexe, cooperative de transformare sau industrializare a produselor agricole şi de valorificarea acestora prin vînzare în comun. Aici se impune o precizare. Nu e vorba de o cooperativizare pe baze socialiste, sistem la care s-a trecut, după cum ştim, abia după 1949, dar care, la acea dată nu avea create condiţiile necesare înfiinţării, ci de o simplă asociere a micilor producători în vederea exploatării mai raţionale a pămîntului parcelat şi a înlăturării speculei în relaţiile de aprovizionare şi consum. O atenţie deosebită a acordat congresul problemelor legate de definitivarea reformei agrare. Desăvîrşirea lucrărilor acolo unde nu erau terminate pînă la acea dată, precum şi verificarea şi corectarea unor abateri de la legea de reformă agrară au fost apreciate ca principale sarcini ale ţărănimii în vederea sprijinirii guvernului democrat. Alături de obiectivele economice, congresul a dezbătut o serie de probleme legate de activitatea politică a ţărănimii. Prin programul său, Frontul Plugarilor se definea ca organizaţia politică de masă a întregii ţărănimi. Această îndreptăţită autodefinire avea la bază programul şi crezul său politic pus în slujba intereselor ţărănimii, extinderea organizaţiilor sale în întreaga ţară, numărul mare de membri - peste un milion - cuprinşi în Frontul Plugarilor. In acelaşi timp această ca- 190

193 racterîzare ne atenţionează asupra altui aspect din viaţa poiitică şi a nume asupra procesului de slăbire a influenţei politice a P.N.Ţ. în rîndul ţărănimii, proces care va avea o evoluţie atît de rapidă, încîţ în mai puţin de 2 ani P.N.Ţ. va dispărea de pe arena politică a ţării. In calitatea sa de reprezentant al întregii ţărănimi, Frontul Plugarilor îşi exprimă hotărîrea de a lupta pentru o Românie democratică, în care să fie asigurate libertatea de organizare, libertatea cuvîntului, a întrunirilor, a presei, precizînd, însă, că prin libertăţi democratice se înţelege ce este drept să se înţeleagă : libertăţi care servesc poporului, nu duşmanilor lui" 33 ). Prin adoptarea statutului, la baza căruia au aşezat principiile centralismului democratic şi ale democraţiei interne, prin alegerea noului Comitet Central, în componenţa căruia au intrat 158 membri, a Comitetului executiv, compus din 21 membri, congresul a creat cadrul organizatoric corespunzător dezvoltării organizaţiei la scara întregii ţări. Marcînd momentul încheierii etapei de organizare a Frontului Plugarilor la nivelul ţării, cel de-al Ii-lea congres a demonstrat în faţa opiniei publice că această organizaţie politică, reprezentînd masa de bază a ţărănimii, este hotărîtă să lupte alături de clasa muncitoare şi de celelalte forţe democratice şi progresiste din ţară, pentru întărirea regimului democrat-popular, pentru dezvoltarea şi progresul României. Anii care au urmat au dovedit consecvenţa faţă de hotărîrile adoptate, prin întreaga sa activitate Frontul Plugarilor înscriind o pagină glorioasă în istoria mişcării revoluţionar-democratice din România. La întîlnirea cu activul de partid din regiunea Hunedoara, tovarăşul Nicolae Ceauşescu - consemnînd această contribuţie arăta : In anii grei ai ilegalităţii în regiunea Hunedoara.a fost creată organizaţia democratică a ţărănimii - Frontul Plugarilor - care a adus o contribuţie importantă în lupta ţărănimii, la democratizarea ţării şi instaurarea puterii populare" 34 ). NOTE 1. Lucretiu Pătrăşcanu - Probleme de bază ale României, Bucureşti, ed. 1945, pag Gh. Miele, Răscoala,pămîntului", Buc ed. 1945, pag Gh. Miele, Răscoala pămîntului", pag Hori a ", din 22 aprilie, Horia", din 22 aprilie, Ibidem. 7. Ibidem. 8. Ibidem. 9. Ibidem. 10. Horia", ddn 22 aprilie Horia", diin 22 aprilie Ibidem. 13. Ce vrem 1 - Istoricul, programul, organizarea", Deva, Ce vrem 1" O/P cit. pag Ce vrem 1" oip. cit. pag l'dem, pag Ce vrem 1". pag Ce vrem 1". pag Gh. Miele: orp. cit., pag

194 20. Primul congres general al Frontu.lui Plugarilor", Buc., 1945, erl Frontul Plugarilor, p Gh. Miele: op. cit., IP Idem, p Primul congres general al Frontului Plugarilor", :p Idem, p Idem, p Idem, p Primul congres general al Frontului Plugarilor", p Idem, p Gh. Mdcle, op. cit., :p Idem, p Idem, p Primul congres.", p Oh. Iondţă, Gh. TUJţui: Frontul Plugarilor", Buc., 1971, p N. Ceauşescu: România pe drumul desăvîrşirii 4'.:0nstrm:::ţiei sodaliste ", voi. II, rp. 56. LES CONGR:l::S DE L'ORGANISATION LE FRONT DES LABOUREURS EXPRESSION DE LA VOLONTf: DE LUTTE DE LA PAYSANNERIE ROUMAINE (R e su m e) Etude de synthese des congres de l'organlsatlon Le Front des laboureurs 0 en premier Ileu sur l'.analyse des progr:ammes 1i11doptes. L'auteur montrent qu'au cours de ses deux decennles d'actlvite ( ), completement opposees au polnt de vue economlque et social, le Front des laboureurs" a sulvl une llgne consequente de Iulie revolutlonnaire 'et democratlque. Les,programmes iado;ptes par les congres de 1933 et de 1945, qul reiletent Ies asplrations de la paysannerie dans le contexte des realites de Ia societe roumaine, ont trace des objecllfs et des dlrectlons de Iutte qul se sont averes en mesure d'entr.aînu la pa.rtild:pauo,n active des masses paysannes a Ia lutte contre l'exploitation du reglme bourgeols-agrarien et a la reallsatlon du programme agralre du Parti Comuniste Roumaln. axee

195 Unele aspecte ale bătăliei pentru creşterea producfiel Industriale în judef ul Hunedoara în vederea susf inerli efortului României în războiul antihitlerist (23 august mai 1945) EMERIC HOROVITZ Partidul Comunist Român a mobilizat toate forţele ţării, toate resursele sale în direcţia sprijinirii războiului dus de poporul român împotriva Germaniei hitleriste şi a aliaţilor acesteia. Prin caracterul şi implicaţiile sale politico-militare, războiul antihitlerist constituia parte integrantă a revoluţiei populare, însemna posibilitatea de dobîndire a independenţei şi suveranităţii noastre naţionale. In condiţii foarte grele, cînd ţara era secătuită după 4 ani de război şi jaf hitlerist, cînd în aparatul de stat şi în conducerea economică predominau încă elemente ale dictaturii militaro-fasciste, Partidul Comunist Român s-a adresat muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor animaţi de sentimente patriotice în vederea participării la refacerea distrugerilor de război, a sprijinirii şi aprovizionării forţelor armate cu cele necesare în vederea asigurării berator. victoriei, în acest război drept, eli In acele împrejurări, în economia judeţului Hunedoara, care se a fla şi ea într-o stare precară, o pondere de cea mai mare însemnătate o reprezenta producţia de cărbune, atît de necesară industriei şi transporturilor. Arătînd covîrşitoarea importanţă pe care o avea cărbunele - pîinea industriei" unei ţări civilizate - V. I. Lenin scria : Fără această piine, fabricile şi uzinele nu funcţionează, fără această pîine, transporturile feroviare sînt condamnate la cea mai jalnică situaţie şi nu pot fi refăcute cu nici un chip ; fără această pîine, marea industrie din toate ţările se destramă, se descompune, se întoarce înapoi la barbarie primitivă" 1 ). Bătălia pentru creşterea producţiei industriale în judeţul Hunedoara, în general şi a producţiei de cărbune în special, depindea în cea mai mare măsură de oamenii acestor unităţi industriale. Or, situaţia grea în care se aflau minerii, lipsiţi de hrană şi îmbrăcăminte, de locuinţă omenească, impunea, pe primul plan, să se facă totul, lovind în împotrivirea capitaliştilor, spre a se asigura îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale acestui detaşament înaintat al clasei muncitoare - minerii Văii Jiului. Comuniştii, antrenînd masa largă a muncitorilor, au militat cu toată hotărîrea pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă ale minerilor. Ca un rezultat al numeroaselor acţiuni de masă şi demersuri energice, la 21 octombrie 1944, pe baza tratativelor purtate între reprezen- 193

196 tanţii direcţiei generale a societăţii Petroşani" pe de o parte şi ai Co- misiei de organizare a Sindicatelor Unice şi reprezentanţii sindicatelor din Valea Jiului pe de altă parte s-a semnat procesul-verbal prin care societatea Petroşani" şi societatea Lonea" se obligau ca începînd de h1 1 octombrie 1944 să nu mai reţină nici o sumă de bani drept contravaloarea locuinţei, luminatului, încălzitului şi băilor de la lucrătorii lor" 2 ). La insistenţele delegaţiilor muncitoreşti, reprezentanţii societăţii Petroşani" şi ai societăţii Lonea" au căzut de acord - consemnat în proces-verbal - să facă toate diligenţele pentru aprovizionarea lucrătorilor cu articole de primă necesitate, alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi să li se distribuie acestora în cantităţi suficiente, conform dispoziţiunilor legale în vigoare, la preţul de cost" 3 ). Perfectîndu-se aceste măsuri în luna decembrie 1944, s-a ajuns la rezultatul majorării rectroactive a salariilor muncitorilor mineri prin restituirea sumelor reţinute în contul locuinţei, luminatului, încălzitului şi băii, de la 1 ianuarie 1943, pînă la 30 septembrie 1944, ceea ce reprezenta aproximativ 477 OOO OOO lei, ce urmau să se restituie în 4 rate 4 ). Se menţiona din nou în acest proces-verbal încheiat la 22 decembrie 1944, că Direcţiunea societăţii Petroşani e de acord cu delegaţii sindicatelor, că pentru asigurarea unei producţiuni normale este absolut indispensabil ca aprovizionarea cu alimente şi articole de îmbrăcăminte etc. să fie asigurată" 5 ). Proprietarii minelor sînt nevoiţi să cheltuiască sume mai mari pentru trebuinţe social-culturale drept urmare a puternicelor acţiuni muncitoreşti. Consiliul de administraţie al societăţii Lonea" menţionează în darea de seamă a activităţii pe anii 1944 şi 1945, că a cheltuit pentru baie şi susţinerea consumului muncitorilor, pentru ajutoarele culturale" etc. suma de lei, iar în anul 1945, suma de lei, faţă de lei, alocaţi în cursul anului ). In darea de seamă a societăţii Petroşani", pe exerciţiul 1944 se recunoaşte că salariile în industria carboniferă au suferit majorări la data de 1 octombrie şi 6 noiembrie" ( n.n.) 7 ). Drept rezultat al luptei muncitorilor conduşi de comunişti şi în alte exploatări miniere şi întreprinderi industriale s-au obţinut o serie de îmbunătăţiri ale condiţiilor materiale de trai, ca de pildă la minele societăţii Minaur" din Săcărîmb, unde la sfîrşitul anului 1944, minerii primeau ajutor de iarnă în bani, haine de protecţie, încălţăminte la preţ oficial, iar pensionarii, puteau ridica alimentaţia de la exploatare 8 ). Majorarea salariilor şi unele măsuri privind îmbunătăţirea aprovizionării au constituit victorii însemnate în lupta muncitorilor_ Acestea dădeau încredere minerilor şi celorlalţi muncitori, în forţele proprii şi sporeau hotărîrea lor de a îndeplini cu cinste sarcinile trasate de partid_ Una din problemele cele mai frămîntate în această perioadă în Valea Jiului a fost aceea a efectivelor. După 23 August 1944, numeroşi muncitori proveniţi din rîndul ţăranilor din împrejurimi au părăsit exploatările miniere unde în anii anteriori au fost mobilizaţi pe loc, la lucru 9 ). Pentru aducerea unor muncitori mai ales din Nordul Ardealului, o bişnuiţi şi pricepuţi la lucrul în mină, s-au făcut numeroase demersuri, intervenţii, delegaţi trimişi pentru recrutarea şi aducerea lor 10 ). S-a intervenit şi la conducerea Comisiei Aliate de Control pentru înlesnirea aducerii din Ardealul de Nord a unui număr de 500 muncitori recrutaţi 194

197 care au mai lucrat în mine... înainte ca nedreptul 'JiUat de la Viena să-i fi forţat în anul 1940 să părăsească lucrul şi să se reîntoarcă la case le lor" 11 ). Comitetul judeţean de partid s-a adresat comitetului local al P.C.R. Baia Mare pentru trimiterea unor muncitori la minele din Valea Jiului. Comunicaţi-ne imediat rezultatul - se spunea în scrisoarea organului de partid din Deva, - deoarece avem nevoie urgentă de mineri în interesul ducerii războiului. Căile ferate nu au cărbuni suficienţi, iar noi n-avem destule forţe de muncă... Telefonaţi la Prefectura judeţului la tovarăşul prefect Almăşan" 12 ). In urma tratativelor purtate între reprezentanţii societăţii Petroşani" şi ai Uzinelor de fier Hunedoara", în iarna anului 1945, urmau să vină în Valea Jiului peste 500 muncitori din Hunedoara. Tovarăşul Ion Gheorghe Maurer, pe atunci secretar general al Ministerului Comunicaţiilor, a apreciat această măsură: Ministerul nu poate decît să felicit ~ pe cei care au luat iniţiativa patriotică, luminată, de a trimite un nu- măr de muncitori la Petroşani, pentru ridicarea producţiei de cărbune. In acest mod este ajutată ţara ca să-şi îndeplinească obligaţiile de transi:ort impuse de lupta împotriva hitlerismului... De îndată ce cărbunele necesar C.F.R.-ului va fi asigurat, prima uzină care va fi aprovizionată va fi Hunedoara" 13 ). La chemarea partidului comunist, minerii şi ceilalţi muncitori din judeţul Hunedoara au luptat cu multă abnegaţie pentru mărirea producţiei, îndeosebi în industria extractivă al cărei produs - cărbunele - era atît de necttsar transporturilor militare şi economiei ţării. O mare însemnătate a avut-o vizita lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în Valea Jiului în zilele de noiembrie Conducerea partidului l-a însărcinat cu stabilirea unor măsuri concrete, politice, tehnico-organizatorice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de trai ale minerilor şi mărirea continuă a producţiei de cărbune. Am venit aci în Valea Jiului - spunea Gheorgi-.c Gheorghiu-Dej. adresîndu-se minerilor - convins că mă veţi înţelege, că nivelul conştiinţei voastre, că simţul vostru patriotic este destul de ridicat pentru a fi pătrunşi de faptul că ţara are nevoie de r:dic:;.rca capacităţii de producţie" 1 ~). In cuvîntările rostite şi în întîlnirile avute, Gheorghe Gheorghiu Dej arăta minerilor că deşi ei sînt cei ce suferă cele mai mari lipsuri materiale, partidul are o mare încredere în capacitatcu şi forţa lor revoluţionară, în abnegaţia cu care vor învinge greutăţile Căile ferate aveau nevoie de circa 180 OOO tone de cărbune pe lună şi de o rezervă de aceeaşi cantitate. Cu aducerea unor noi forţe de muncă se putea ridica producţia la OOO tone cărbune pe lună. Aceasta cerea o mare mobilizare a tuturor forţelor, o înaltă conştiinţă patriotică 16 ). Minerii au răspuns prin fapte apelului lansat de partid. Ei au propus organizarea şi realizarea a două schimburi suplimentare pe săptămînă 17 ). Muncitorii mineri din Aninoasa s-au angajat să organizeze imediat lucrul prin două schimburi suplimentare pe săptămînă şi o z1 gratuit pentru ţară. Producţia cte pe o zi de asemenea să fie dată gratuit pentru ţară" ). 16 O altă măsură care a avut repercusiuni favorabile asupra sporirii producţiei a fost introducerea efectuării schimbului la locul de muncă. Pînă la acea dată, timpul de intrare şi ieşire din lucru se socotea în cele 15 ). 195

198 8 ore de muncă. Prin efectuarea schimbului la locul de muncă se sporea producţia abatajului şi nu se mai făcea oprirea transportului de cărbune în timpul transportului de personal. Rezulta deci o mai bună utilizare a locomotivelor şi trenurilor, - altă premisă importantă a creşte 19 rii producţiei" ). Pe baza indicaţiilor conducerii partidului, în Valea Jiului au luat fiinţă comisii muncitoreşti de control şi perfecţionare a producţiei, fixîndu-li-se atribuţiunile lor astfel : examinarea la faţa locului şi luarea tuturor măsurilor în vederea promovării producţiei, cercetarea oricărei infracţiuni disciplinare, stabiiirea şi aplicarea sancţiunilor, luarea oricăror măsuri necesare în interesul exploatării sau serviciului -.Comisiile rămîn în subordonarea sindicatelor. a căror emanaţie sînt" 20 ). Aceste comisii muncitoreşti şi-au început imediat activitatea, dind dovadă de pricepere şi fermitate revoluţionară. Măsurile luate de ele nu erau desigur pe placul reacţionarilor cuibăriţi în conducerea minelor sau a Direcţiei generale. De aceea, primii se plîng că.hotărăsc în realitate azi sindicatele, în special cele muncitoreşti, iar faţă de hotărîrile lor nu există posibilitate de opunere. orice încercare din partea noastră de a ne opune. ar fi calificată drept sabotaj" 21 ),.iar ultimii invocă dreptul de proprietate. concursul autorităţilor. care să asigure paza avutului privat" 22 ) Comisiile muncitoreşti (comitetele de fabrică) aveau însuşirea principală de a fi organe muncitoreşti ale revoluţiei" 23 ). Sub conducerea organizaţiilor partidului comunist, minerii au pornit o entuziastă întrecere patriotică pentru mai mult cărbune. Ziarul Zori Noi" publica, sub semnătura lui Alexandru Moghioroş o înflăcărată chemare : Minerii să facă întrecere, cine scoate mai mult cărbune. Lupenii să cheme (la întrecere - n.n.), Aninoasa, iar grupurile de şoc ale minerilor comunişti trebuie să arate drumul ce trebuie înfăptuit în 24 lupta pentru mărirea producţiei..." ). Intrecerea patriotică, entuziasmul minerilor conduşi de comunişti au dat roade : Organizaţia de Partid din Petroşani informează conducerea Partidului că muncitorii mineri din Bazinul Carbonifer Valea Jiului au reuşit nu numai să menţină producţia la tone - producţie de vîrf in ultimele luni ale anului dar să o şi ridice în luna ian. 1945, la tone pe zi" 25 ). Cu eforturi sporite, muncitorii mineri de aci realizează următoarea producţie în primele 3 luni ale anului 1945 : tone zilnic în luna ianuarie tone în februarie şi tone în martie, producţie ce se va menţine la acelaşi nivel şi în lunile de vară a aceluiaşi an" 26 ). La indicaţia organizaţiei de partid, în bazinul Văii Jiului au luat fiinţă brigăzi de şoc care prin exemplul lor aveau menirea să mobilizeze masa minerilor spre obţinerea unor randamente înalte. La sectorul IV al minei Aninoasa, în martie 1945, s-au format 3 asemenea echipe, la sectorul III, 6 echipe, la sectorul Priboi 18 echipe de şoc. Pentru buna organizare a activităţii de producţie şi întărirea disciplinei în producţie, sute de comunişti şi muncitori, aflaţi în fruntea unor organizaţii de masă, au reintrat în mină. Echipe de voluntari formate din funcţionari, meseriaşi şi tineret, intră în mină. In luna aprilie ( n.n.), la Petrila, 2 echipe a 40 de funcţionari şi meseriaşi au realizat 310 tone ; la Lupeni, 120 muncitori de la suprafaţă intrînd în mină de trei ori pe săptămînă au realizat o producţie de 600 tone ; 200 muncitori 196

199 de la Atelierele centrale Petroşani, 10 funcţionari de la Asigurările sociale şi 25 tineri U.T.C.-işti au format echipe permanente, care prin rotaţie intrau zilnic în mine 27 ). Minerii au trebuit să înfrunte greutăţi enorme în aprovizionarea tehnico-materială, au înfrînt sabotajul elementelor reacţionare care nu se dădeau în lături de la acţiuni duşmănoase ca surparea galeriilor, defectarea instalaţiilor miniere, incitări la greve şi alte asemenea manifestări" ). 28 Muncitorii Văii Jiului, luptînd cu multiple lipsuri în domeniul aprovizionării cu alimente şi îmbrăcăminte, şi-au îndeplinit cu cinste angajamentul Juat faţă de partid, sporind producţia de cărbune, aducîndu-şi în acest fel contribuţia lor la sprijinirea frontului antihitlerist. lată în cele de mai jos situaţia producţiei de cărbune a ţării, în perioada septembrie aprilie 1945, la care minerii Văii Jiului au 29 contribuit cu aproximativ 75 la sută ). Anul luna Producţie (tone) septembrie octombrie noiembrie decembrie ianuarie februarie martie aiprilie In cinstea zilei de 1 Mai 1945, minerii de la Aninoasa au ridicat producţia medie pe zi de la 1 OOO tone în luna octombrie 1944, la tone zilnic în luna aprilie ). Echipele complexe de mineri din Lenea şi Lupeni au realizat cea mai mare producţie în primele 3 luni ale anului 1945, pe cap de muncitor. Astfel, la minele din Lenea, în martie 1945 s-a obţinut o medie de 5,35 tone cărbune la zi pe om, iar în sectoarele din Lupeni, în aceeaşi perioadă 4,5 tone 31 ). Conducerea partidului a apreciat călduros munca eroică a minerilor Văii Jiului :... minerii şi-au respectat angajamentul luat şi au asigurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei cu cărbune. Trebuie să subliniem - arăta Gheorghe Gheorghiu-Dej - că aceasta a dovedit înaltul lor patriotism, încrederea deplină în Partidul Comunist" 32 ). Pentru a cinsti şi stimula hărnicia şi eroismul minerilor, guvernul Dr. Petru Groza a dat un Comunicat al Preşedintelui Consiliului de Miniştri" 39 ) (reproducem textul integral). COMUNICATUL PREŞEDINTELUI CONSILRJLUI DE MINIŞTRI Poporul român manifestă tot mai hotărît voinţa sa de a sprijini din toate puterile guvernul de concentrare democratică, în efortul de război şi de refacere a ţării. Astfel, în ziua de 20 apr în cadrul întrecerii pen~ tru 1 Mai 1945, echipa de şoc de la mina Lupeni, condusă de minerul Poboreni Ale"andru şi.rompu5ă din minerii AchilJl Savii:i~ Cuie Gh., 197

200 Popa Ion, Grecoi Niculae, Popor Ion, a realizat recordul pe ţară în extracţia de cărbune. Intr-un timp de 8 ore au scos 33,5 tone cărbuni. Pentru această faptă de înalt patriotism, guvernul dă pildă întregului popor drept eroi ai muncii pe aceşti harnici mineri din Valea Jiului. PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE MINIŞTRI Dr. Petru Groza Entuziasmul pentru sporirea producţiei în sprijinul frontului antifascist a cuprins şi celelalte detaşamente muncitoreşti de pe plaiurile hunedorene. La Simeria, muncitorii atelierelor C.F.R. au depus eforturi pentru a repara cit mai multe vagoane şi locomotive necesare transportului militar şi civil. Deşi duceau lipsă de materii prime şi materiale, utilaje etc., volumul producţiei a crescut în această perioadă (23 august mai n.n.). bi. martie 1945, muncitorii secţiei a II-a vagoane, în frunte cu comuniştii, au reparat 311 vagoane peste cota stabilită şi au efectuat cu 40 la sută mai multe reparaţii decît în luna februarie a aceluiaşi an 34 ). Ceferiştii, salariaţi în atelierele de reparaţii, originari din nordul Transilvaniei, în mod simbolic au reparat gratuit în timpul liber o locomotivă pentru mărirea efortului de război 35 ). Din iniţiativa celulei comuniste, muncitorii din ateliere au hotărît să lucreze cite 2 ore suplimentare, iar pentru ajutorarea soldaţilor de pe front - se spune în hotărîrea lor - se lucrea7ă 6 ore suplimentare de întreaga masă ceferistă" ). 36 Aceste eforturi ale muncitorilor feroviari simerieni au avut drept rezultat că în anul 1945 s-au putut repara un număr de 144 vagoane cis ternă, faţă de 40 reparate în 1944 şi 15 reparate în anul 1938, iar la vagoane de marfă descoperite, se ajunge la efectuarea a R.C. în 1945 faţă de în 1944 şi în ). In zona întreprinderilor de extracţie a metalelor neferoase, muncitorii învingînd numeroase greutăţi şi grave lipsuri tehnico-organizatorice au reuşit să scoată la lumina zilei cantităţi sporite de metale preţioase atît de necesare ţării. Iată de pildă, la Certejul de Sus, dacă în luna decembrie 1944 s-au extras tone minereu, din care s-au prelucrat tone, obţinîndu-se 19,062 kg aur şi 66,923 kg argint, în martie 1945 au fost extrase tone minereu, din care s-a prelucrat tone şi s-au obţinut 20,133 kg aur şi 85,209 kg argint 38 ). La Uzinele de fier Hunedoara, exista o situaţie foarte grea, datorită î11deosebi lipsei de materii prime: cocs, feroaliaje, material refractar etc. Agregatele erau utilizate la un indice scăzut. Muncitorii siderurgişti, îndrumaţi de comunişti aveau de dus o luptă aprigă cu conducerea reacţionară a uzinelor care în mod arbitrar intenţiona să concedieze 20 la sută din muncitori şi să reducă şi mai mult activitatea de producţie. Muncitorii au reacţionat prompt şi hotărîţi să nu cedeze. Printr-o masivă demonstraţie protestatară, desfăşurată în curtea uzinei, au impus direcţiunii nu numai anularea oricăror măsuri de concediere, dar au reuşit să pui:ă în funcţiune secţia laminoare, oprită din ordinul dij rectorului, secţie care avea deja comenzi lansate de la Galaţi 39 ). Din iniţiativa comuniştilor, muncitorii ajunşi la capătul răbdărilor în ziua de 16 martie 1945 într-o mare adunare populară au demascat pe ~ei doi reacţionari din fruntea uzinei. Hotărînd alungarea lor. din aceste 198

201 funcţii de conducere au propus un inginer cu vederi progresiste, confirmat apoi în funcţie de guvern 40 ). Noul director a raportat adunării generale a muncitorilor la 10 aprilie 1945 că cei doi conducători reacţionari destituiţi au creat uzinei o situaţie financiară dezastruoasă, pricinuindu-i o datorie de OOO OOO lei. La chemarea organizaţiei de partid, muncitorii au depus eforturi susţinute pentru efectuarea lucrărilor multiple cerute de C.F.R., iar secţia laminoare a reuşit într-un timp scurt să sporească volumul producţiei 41 cu 50 la sută ). Muncitorii hunedoreni au înţeles să dea cît mai multe produse prelucrate, mai ales unelte pentru sprijinirea ţărănimii. Astfel, in a doua parte a lunii martie 1945, U.F.H. a furnizat fiare de plug, avînd gata prelucrate încă 1 228, sape, urmînd ca, cu forţele existente în uzină, să se repare şi un număr de 18 tractoare pentru a ajuta campania însămînţărilor de primăvară 42 ). In întreprinderile hunedorene muncitorii au avut de luptat cu sabotajul, indolenţa şi acţiunile duşmănoase ale elementelor reacţiunii, ocrotite şi deseori încurajate de rămăşiţele fasciste din fruntea unităţilor de producţie, precum şi a celor aflaţi încă în aparatul local de stat. Muncitorii au considerat o condiţie sine qua non alungarea elementelor fasciste sabotoare în vederea c;:eşterii producţiei, pentru refacerea ţării şi sprijinirea frontului antihitlerist. Indrumate de organele Partidului comunist, sindicatele in cadrul unor mari adunări populare au demascat pe zbirii clasei muncitoare care în timpul dictaturii antonesciene au recurs la măsuri antimuncito- reşti, antidemocratice. Astfel, la marea manifestaţie din Petroşani, din 15 octombrie 1944, mii de muncitori au cerut îndepărtarea din Valea Jiului a inginerului Mărdărescu, care în timpul dictaturii fasciste a concediat, a bătut, a amendat şi a trimis pe muncitori în faţa Curţii Marţiale ). 43 La minele din Lupeni, muncitorii au îndepărtat pe fasciştii Măru şi 44 Olteanu, iar la Anir..oasa pe Oelze şi alţi 4 tehnicieni fascişti ). Incă la manifestaţia din 24 septembrie 1944, ce a avut loc la Petroşani, minerii au cerut destituirea comisarului de poliţie, legionarul Pop şi a subdirectorului Staiculescu de la Lonea, care şi-au făcut o gardă personală pentru a teroriza pe muncitori 45 ). Sindicatul muncitorilor mineri din Petrila a cerut insistent ca cei epuraţi să fie puşi să muncească nu să fie remuneraţi cu salarii mari, neprestînd efectiv o muncă productivă 46 ). Delegatul Comitetului Central al partidului, Alexandru Moghioroş, în şedinţa comună a Comitetului judeţean de partid şi a Frontului plugarilor, a înfierat - printre altele - conducerea sabotoare a Uzinei Astra" Orăştie, care, sub pretextul trecerii de la producţia de război la producţia de pace, voia să concedieze 700 muncitori, lipsind astfel producţia de aportul lor, dăunînd aprovizionării frontului cu muniţia necesară. Muncitorii s-au opus, au împiedicat concedierile şi au impus menţinerea şi chiar creşterea nivelului producţiei de război, precum şi instalarea unui nou director, apreciat de salariaţii fabricii 47 ). Muncitorii hunedoreni, în noile condiţii create în urma actului de la 23 August 1944, sub îndrumarea şi conducerea organizaţiilor Partidului Comunist Român, au înscris o pagină glorioasă în bătălia pentru creşterea producţiei industriale în sprijinul frontului antihitlerist. Dind dovadă de înalte sentimente patriotice, ei nu au precupeţit nici un efort pentru a răspunde chemării partidului de a sprijini cu toate forţele şi 199

202 posibilităţile lor războiul antihitlerist, la care lua parte ţara noastră începînd de la 23 August Armata română care a luptat alături de armata sovietică, pentru 1nfrîngerea Germaniei hitleriste, s-a bucurat de întregul sprijin al maselor populare din judeţul Hunedoara. Minerii Văii Jiului sau cei din Munţii Apuseni, muncitorii uzinelor metalurgice sau ţăranii hunedoreni au înfrînt mari greutăţi şi lipsuri privind condiţiile lor de viaţă şi de muncă şi nu au precupeţit nici un efort pentru a produce bunurile necesare in- 7estrării şi sprijinirii forţelor militare ale patriei, pentru asigurarea victoriei asupra fascismului şi aşezarea bazelor unei vieţi libere şi fericite poporului român. NOTE l. V. I. Lenin, Opere, ed. a IV-a, voi. 30 Bucureşti, Editura ipolitică, pag Arhiva Centralei cărbunelui Petroşani, fond nr. 4, Soc. Petroşani, dos. documente sindicale, fila nr Ibidem. 4. Arhiva Centralei cărbunelui Petroşani, fond nr. 4, inv. 2/1945, Ula Ibidem. 6. Arhiva Centralei cărbunelui Petroşani, fond Dir. gen. inv , Dare de seamă a consiliului de administraţie, 5 sept (broşură). 7. Arhivele Centraleii cărbunelui Petroşani, fond. Dir. gen Inv 1/1945, Dare de seamă a consiliului de administratie, 21 martie 1945 (broşură). 8. Zori Noi", anul II, nr. 214 ian Arhiva Centralei cărbunelui Petroşani, fond. nr. 4, inv. 2/1945, fila Arhivele statului Deva, fond. Societatea Petroşarui, Dir. gen., dos. 15/1945, doc. nr Arhivele st-atului Deva, fond Societ-atea Petroşani, Dir. gen., dos. 15/1945, doc. nr Arhivele Oomitetului judetean Hunedoara al P.C.R fond 5, dos. 517, fila Arhivele statului Deva, fond Societatea Petroşani, Dir. generală, dos. nr. 13/ Scîntela", anul I, nr. 72, din 3 dec Ibidem. 16. lbiidem. 17. Arhiva Centralei cărbunelui Petroşani, fond. nr. 4, dos. Probleme sindicale {Pr. verbale din 28 nov. 1944). 18. Ibidem. 19. Ibidem. 20. Revista arhivelor", anul IX, nr. 2, Bucureşti, 1966, pag Ibidem. 22. Ibidem, rpag A. Loghin, A. Coretchi şi H. G. Morăraşu,.Rolu! comiteltului de fabrică în organizarea clasei muncitoare, în condlitiile adîndrii procesului revoluţionar în ţara noastră" (auguis.t-decembrie 1944), în An.alele Universităţii A. I. Cuza, tom. XIII, sect. III, Ist. Laşi, 1967, pag Zori Noi", anul II, nr. 1, din 1 ian Teofil Hăgan, Date cu privire la contribuţia minerilor din Valea Jiului la susţinerea frontului antihitlerist". In Anuarul Inst. de isto. rie din Cluj, tom. VIII, 1965, Ed. Academiei R.S.R., 1pag Ibidem. 27. Ibidem, pag Ibidem, pag Ibidem, pag Zori Noi, nr. 46, anul II, din 6 mai ,,Zori :Noi, aj:1ul ll, nr. 3<3, dij:1 Gl martie l

203 32. Gheorghe Gheorghiu-Dej, Articole şi cuvîntărl", ed. IV, Bucureşti, 1956, pag Zori Noi", anul II, nr. 44, din 29 aprilie Zori Noi", anul II, nr. 38, din 12 aprilie Ibidem. 36. Zori Noi", anul II, nr. 32, din 29 martie Da te primite de 1 a serv. plan, org anizare a muncii a 1 l Atelierelor C.F.R. Simeria. 38. Zori Noi", anul II, nr. 40, din 17 aprilie Luptătorul Bănăţean", din 26 noiembrie Zori Noi", anul II, nr. 34, din 3 aprilie Zori Noi, anul II, nr. 41, din 19 aprilie Zori Noi", anul II, nr. 34, din 3 aprilie Arhivele statului Petroşani, fond Soc. Petroşani, Dir. minelor, dos. nr. 1/1944, fila Arhivele statului Deva, fond Soc. Petroşani, Dir. gen., dos. nr. 22/ 1944, documentul nr Scînlela", anul I, nr. 24, din 15 octomlbrie Arhivele statului Deva, fond Soc. Petroşani, Dir. gen, dos. nr. 15 din Arhiva Coonitelului judeţean Hunedriara al P.C.R., fond nr. 5, dos. nr. 517, fila 104. ASPECTS DE LA LUTTE POUR L'ACCROISSEMENT DE LA PRODUCTION INDUSTRIELLE DANS LE DEPARTAMENT DE HUNEDOARA, EN VUE DE SOUTENIR L'EFFORT DE LA ROUMANIE DANS LA GUERRE ANTIHITLERIENNE (23 AOOT MAI 1945) (Re sume) les masses laborleuses du departement de Hunedoara, a elite de celles de toute la Roumanle, ont repondu avec un elan patriotlque tlllmlte a l'appel du Partl Commun.[ste Roumalin en faveur de la Iuite pour la refectlon de l'eco;nomle 111atio,nale, en vue de soutenlr plelnement Ies efforts du pays dans la guerre juste et llberatrlce menee contre I' Allemagne hltlerlenne. A la tete des detachements d'ouvrlers du departement se sont sltues les mlneurs de la vaiiee du Jiu qul, au prlx d'enonnes.prlvatlons. en ce qul concerne les condltlons de vie el de travall, ont iournl au pays des quantites de plus en plus grandes du charbon necessalre a l'lndustrle el aux transports mllltalres el clvlls. Guldes par Ies organlsatlons du Parii Communlste Roumaln, les travallleurs enicadres dlil:ns Ies syndicats O'Dl dejnue Ies milllloeuvres des elements reactlonnalre.;,. Ils ont rassembie toutes leurs forces el ont soutenu par leur travail pleln d'abnegatlon, materiallement et moralement, le front ianllhitlerlen, afin d'assurer la vlctolre sur le fasclsme el de forger une nouvelle Roumanie, llbre el heureuse.

204 Contribufia Frontului plugarilor la victoria în alegerile generale din noiembrie 1946 ILIE AVRAM Alegerile parlamentare din anul 1946 apreciate de către P.C.R. ca un moment de seamă în lupta forţelor democratice pentru consolidarea cuceririlor obţinute, pentru zdrobirea definitivă a reacţiunii, au avut o deosebită importanţă pentru obţinerea victoriei depline în revoluţia populară din România. Avîndu-se în vedere faptul că ţărănimea reprezenta marea majoritate a populaţiei ţării şi că ea constituia aliatul cel mai de nădejde al proletariatului în lupta pentru desăvîrşirea revoluţiei burghezo-democratice, P.C.R. a acordat importanţa cuvenită întăririi alianţei muncitoreşti-ţărăneşti, militînd în tot cursul anului 1946 pentru desăvîrşirea reformei agrare, pentru combaterea speculei, zădărnicirea încercărilor de sabotaj ale reacţiunii, pentru sprijinul în muncă şi luptă al maselor populare. In acest <>ens, la sate s-a acţionat în mod deosebit prin orga nizaţiile Frontului plugarilor, prin guvern şi aparatul de stat local. Inmînarea în vara anului 1946, în adunări festive organizate de Frontul plugarilor, a titlurilor de proprietate ţăranilor împroprietăriţi din regiunile unde se desăvîrşise reforma agrară, a întărit substanţial încrederea ţăranilor în trăinicia reformei agrare şi în regimul democratic. In scopul asigurării sprijinului majorităţii covîrşitoare a populaţiei partidul comunist a stabilit o tactică generală de alianţe politice, pornind de la interesele comune şi specifice ale diferitelor categorii sociale pentru atragerea lor la participarea în comun în alegerile parlamentare. Hotărîrea conducerii Frontului plugarilor de a participa pe liste comune, împreună cu celelalte forţe democratice în alegerile parlamentare, ca rezultat al politicii P.C.R., a constituit un factor hotărîtor pentru cîştigarea victoriei în bătălia electorală. In perioada de pregătire a alegerilor a crescut influenţa şi autoritatea Frontului plugarilor în rîndurile ţărănimii, cît şi contribuţia sa la traducerea în viaţă a politicii partidului comunist şi a guvernului democratic. Incă de la începutul anului 1946, Frontul plugarilor a luat măsuri de promovare în conducerea organizaţiilor sale a celor mai cinstiţi şi devotaţi dintre membrii săi, întărind şi lărgind rîndurile organizaţiei, slăbind influenţa reacţiunii la sate şi în special a P.N.Ţ. Prin obiectivele şi conţinutul platformei - pro~ram elaborat în lumina directivelor plenarei C.C. al P.C.R. din ianuarie au fost atrase pe lîngă partidele şi organizaţiile democratice şi unele grupări politice cu vederi mai înaintate, din cadrul partidelor istorice", facilitîndu-se astfel posibilitatea concentrării atacului principal împotriva celor 202

205 mai reacţionare forţe ale moşierimii şi burgheziei, conduse de Maniu şi Brătianu. La 17 mai 1946, reprezentanţii : P.C.R P.S.D Frontului plugarilor, P.N.P P.N.L. - Tătărăscu, şi P.N.Ţ. -Anton-Alexandrescu, care definitivaseră încă la 9 mai 1946 platforma program, hotărăsc constituirea Blocului partidelor democratice" şi a Comisiei electorale centrale, care urma să 1 coordoneze activitatea blocului pe întreaga ţară ). Platforma program a B.P.D. cuprindea programul de acţiune guvernamentală în toate sectoarele de activitate şi în special pentru refacerea economică a ţării, pentru consolidarea regimului democratic, pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a independenţei naţionale şi a păcii. Platforma mai cuprindea principalele cerinţe ale tuturor categoriilor de oameni ai muncii şi în primul rînd ale clasei muncitoare şi ale ţărănimii muncitoare, stimulînd iniţiativele particulare ce contribuiau la stimularea rroducţiei industriale şi agricole. Cu un asemenea program electoral măreţ care cuprindea ca un corolar al obiectivelor prevăzute industrializarea ţării, menită să înlăture cauzele greutăţilor economice, să ducă la ridicarea nivelului de trai al întregului nostru popor, au putut fi mobilizate forţele democratice la luptă împotriva reacţiunii coalizate în jurul partidelor istorice" pe atunci cu destulă influenţă în rîndul populaţiei şi a putut fi obţinută victoria în bătălia electorală. Comitetul executiv al Frontului plugarilor încă la şedinţa sa din 15 ianuarie 1946, analizînd munca de propagandă a pus problema pregătirii în vederea alegerilor, a selecţionării celor ma; buni propagandişti şi pregătirii lor de către secţia politică. Pe lingă activitatea desfăşurată la nivel de comune şi plăşi, se preconiza organizarea unor mari întruniri cu mii de participanţi în marile oraşe 2 ale ţării ). S-a reliefat, de asemenea, necesitatea popularizării candidaţilor Frontului plugarilor, în care scop s-a stabilit a se întocmi manifeste cu ilustraţii, texte biografice, extrase din cuvîntările acestora, fluturaşi" etc. 3 ). Incepînd din primele luni ale anului 1946, în toate şedinţele şi cu prilejul tuturor acţiunilor întreprinse de organizaţiile Frontului plugarilor se ridicau şi dezbăteau probleme legate de alegeri, dindu-se indicaţii şi stabilindu-se măsuri de activizare a membrilor organizaţiei în vederea alegerilor 4 ). In luna martie 1946, Comitetul Central al Frontului plugarilor elaborează în acest sens Platforma de colaborare politică", pe baza principalelor puncte din programul organizaţiei 5 ). Urmînd exemplul partidului comunist, Frontul plugarilor înscrie la primul punct Colaborarea cu toate forţele democratice din ţară", menţionînd că : Lupta începută cu puteri unite trebuie apoi continuată cu puteri unite... numai aşa vor putea fi păstrate, continuate şi adîncite aşezările democratice cucerite prin actul de la 23 August 1944 şi cele de la 6 Martie 1945, cînd s-a aşezat la cîrma ţării guvernul de largă concentrare democratică, Dr. Petru Groza". In continuare, platforma de colaborare polifcă prevedea Convieţuirea paşnică cu toate popoarele conlocuitoare şi popoarele vecine", Continuarea purificării aparatului de stat", Necesitatea luptei împotriva sabotorilor şi speculanţilor". Avînd în vedere faptul că pe atunci era încă v~e în conştiinţa majorităţii ţărănimii încrederea faţă de unele instituţii tradiţionale", ca : 203

206 monarhia, armata, proprietatea individuală şi biserica, se prevedea menţinerea şi democratizarea acestora. In platformă se înscriau drepturi politice femeilor şi tineretului", categorii sociale pe care le chema la luptă pentru propria lor dezrobire. Grija de căpetenie a Frontului plugarilor - menţiona platforma - este şi va fi o sistematică organizare a agriculturii", în care scop se prevedea crearea de noi instituţii de stat pentru promovarea producţiei agricole, zootehnice şi silvice", pentru ajutorarea plugarilor. In legătură cu aprovizionarea ţărănimii cu produsele industriale necesare, asigurarea desfacerii produselor agricole şi combaterea speculei, platforma recomanda întărirea şi dezvoltarea sectorului cooperatist, înlăturarea din comitetele de administraţie a elementelor reacţionare şi exploatatoare şi introducerea reprezentanţilor cinstiţi ai ţărănimii muncitoare. Pentru întărirea şi dezvoltarea micilor gospodării se preconiza organizarea unor instituţii de credit pentru ţărani, repartizarea sarcinilor provenite din Convenţia de Armistiţiu asupra tuturor cetăţenilor ţării, asupra tuturor straturilor sociale" şi o dreaptă aplicare a impozitului agricol, protejînd pe plugarii săraci şi noii împroprietăriţi...". Se menţiona, de asemenea, necesitatea unei reforme silvice, care să satisfacă atît interesele statului, cit şi nevoile plugarilor de la deal şi munte". Prezentînd starea de lucruri în ceea ce priveşte sănătatea poporului, se preconiza crearea de instituţii medico-sanitare la sate şi se solicita îngrijire medicală gratuită pentru ţărani. In legătură cu organizarea învăţămîntului şi a activităţii culturale la sate se prevedea gratuitatea şi modernizarea învăţămîntului, cit şi organizarea activităţii culturale de aşa manieră încît să ducă la întărirea regimului democratic, la ridicarea satului şi a statului, la afirmarea într-o tot mai mare măsură a poporului nostru liber şi suveran. Pe baza platformei de colaborare politică a Frontului plugarilor şi a unor materiale de îndrumare pentru prelucrarea platformei-program a B.P.D., organizaţiile Frontului plugarilor au desfăşurat o intensă muncă politică în rîndurile ţăranilor muncitori în vederea obţinerii victoriei în alegeri de către forţele democratice. Se sublinia în mod deosebit faptul că platforma-program a B.P.D. nu era numai un program electoral. ci şi un plan de guvernare" prin înfăptuirea căruia se desăvîrşeşte opera de refacere a ţării, începută de guvernul Groza" 6 ). Faptul că pentru prima dată în istoria ţării noastre un guvern îşi respecta şi realiza programul cu care s-a angajat înainte de a veni la putere şi că Frontul plugarilor deţinea poziţii atît de importante în acest guvern, făcea ca această organizaţie să ciştige o tot mai mare influenţă şi o largă popularitate în întreaga ţară. Ca şi programul de guvernare democratică din ianuarie 1945, ale cărui prevederi se traduceau în viaţă în ritm accelerat, platforma-program a B.P.D., ţinînd seama de nevoile şi posibilităţile naturale şi tehnice ale ţării, se caracteriza prin realism, schiţînd sarcini măreţe, dar care puteau fi realizate 7 ). In primăvara anului 1946, în condiţiile dezvoltării vertiginoase a organizaţiei şi a creşterii influenţei sale în întreaga ţară, Frontul plugarilor era considerat de către membrii săi, de către majoritatea ţăranilor muncitori ca un partid al lor, care alături de partidul comunist luptă pentru definitiva eliberare naţională şi socială a ţărănimii, pentru o viaţă mai bună 8 ). l~ aoeastă perioadă, apare şi oficial în inulte doouwww.mcdr.ro /

207 mente centrale şi locale denumirea de Partidul Frontul plugarilor 1 ', uneori chiar şi în antet la anumite documente 9 ). A vînd în vedere specificul dezvoltării revoluţiei noastre populare, faptul că în această perioadă se închegase Frontul unic muncitoresc, că partidul marxist-leninist al clasei muncitoare era în curs de cuprindere a celor mai înaintate elemente din rîndurile ţărănimii muncitoare şi că alianţa muncitorească-ţărănească se consolidase în mod simţitor, s-a renunţat la ideea dezvoltării Frontului plugarilor ca partid al ţărănimii, mergîndu-se pe linia dezvoltării partidului comunist unic şi a consolidării alianţei cu ţărănimea muncitoare prin întărirea Frontului plugarilor ca cea mai largă organizaţie de masă a ţărănimii muncitoare. In condiţiile desfăşurării unei intense activităţi pentru desăvîrşirea reformei agrare, a organizării muncii în campaniile agricole şi pentru combaterea efectelor secetei, a luptei împotriva reacţiunii, contra speculei şi sabotajului etc. obiective principale ce stăteau în atenţia organizaţiilor Frontului plugarilor, în anul primelor alegeri parlamentare democratice a avut loc şi o însemnată creştere a rîndurilor sale. Se ajunsese astfel ca în toamna anului 1946, în preajma alegerilor, organizaţia Frontului plugarilor să cuprindă pe întreaga ţară, peste un milion şi jumătate de membri 10 ). Prin creşterea numărului de membri ai Partidului Comunist Român din rîndurile ţăranilor muncitori şi al celor dintre membrii Frontului plugarilor, se asigura o tot mai reuşită conlucrare în muncă între cele două forţe democratice de bază de la sate, cit şi îndrumarea şi mai apoi conducerea organizaţiilor Frontului plugarilor de către celulele de partid. Pe lîngă şedinţele obişnuite ce aveau loc la diferite nivele de obicei cite una lunar, de la comitetele săteşti şi pînă la cele judeţene, într-o ordine şi cu o evidenţă precisă pentru a se putea asigura şi controlul, activiştii şi alţi membri ai Frontului plugarilor cu munci de răspundere participau şi la anumite şedinţe administrative de lucru cu pretorii, notarii, primarii, preşedinţii comisiilor de reformă agrară organizate de către comitetele judeţene de partid şi prefecturi 11 ). In vederea întăririi activităţii organizaţiei în general, cit şi pentru îmbunătăţirea muncii politice în campania electorală, în vara anului 1946 s-au luat măsuri de mărire a numărului activiştilor salariaţi cit şi 12 de pregătire a acestora prin cursuri de scurtă durată ). Pentru o mai bună cuprindere teritorială în munca de îndrumare şi control, în unele regiuni s-au împărţit plăşile în sectoare de cite 3-4 comune de care s-a stabilit să răspundă cite un ţăran mai bine pregătit de obicei dintre membrii comitetului judeţean 13 ). In şedinţa Comitetului Central al Frontului plugarilor din 6-7 august, Dr. Petru Groza şi ceilalţi conducători ai organizaţiei apropiaţi a cestuia recomandau activistilor să se călăuzească în muncă după indicaţiile partidului comunist,' să privească lucrurile în ansamblu, urmărind interesele generale şi punînd în centrul preocupărilor munca politică pentru victoria în alegeri 14 ). Pentru înlăturarea fenomenelor negative ce se iveau se recomanda analiza temeinică a cauzelor acestora, activitate intensă şi vigilenţă pentru înlăturarea lor, explicind în mod plastic că dacă vom tăia o buruiană vor răsări altele în loc..." 15 ). Pe lîngă legătura directă ce se ţinea prin şedinţele periodice de informare şi instruire şi munca de teren, multe indicaţii se trimiteau şi în scris pentru a ajunge în mod amănunţit la toate organizaţiile. In a- 205

208 cest sens unele comitete judeţene editau buletine proprii cu îndrumări pentru munca organizatorică.şi materiale pentru activitatea de propagandă electorală, de popularizare a situaţiei politice interne şi internaţionale 16 ). In scopul evitării supraaglomerării unora cu prea multe sarcini şi a îmbunătăţirii activităţii de control şi îndrumare, încă la începutul a nului 1946 s-au dat indicaţii de revizuire a comitetelor Frontului plugarilor, de înlocuire a preşedinţilor care erau în acelaşi timp şi primari, cît şi a membrilor comitetelor necorespunzători din anumite motive 17 ). S-a recomandat, de asemenea, completarea comitetelor cu responsabili culturali, pentru femei şi pentru tineret acolo unde nu existau încă, şi pentru recrutarea de corespondenţi voluntari, de presă, cît mai multe case de sfat" ca sedii proprii ale organizaţiilor, cu firme, încasarea cît mai regulată a cotizaţiilor etc. 18 ). Marea influenţă pe care Frontul plugarilor o cîştigase în rîndul populaţiei săteşti în anul 1946, cît şi ponderea acestei organizaţii în cadrul B.P.D. era ilustrată şi de numărul mare de primării pe care le deţinea. Au fost cazuri, ca de exemplu în judeţul Someş, unde la un moment dat toţi primarii din judeţ erau membri ai Frontului plugarilor. Mulţi prefecţi erau şi preşedinţi ai comitetelor judeţene ale Frontului i:-iugarilor iar alţii membri în comitete. Ei depuneau un deosebit interes pentru munca organizaţiei, pentru creşterea rîndurilor sale şi a influenţei în mase. Paralel cu înscrierea de noi membri în Frontul plugarilor s-a desfăşurat şi o acţiune de verificare a celor înscrişi, impusă de faptul că solicitau a fi primiţi tot felul de foşti politic'.eni ai partidelor istorice", legionari şi chiaburi reacţionari, între care unii încercau subminarea organizaţiei din interior şi afirmarea reacţiunii în campania electorală. In unele judeţe, ca de exemplu la Vîlcea, pentru a preveni asemenea fenomene, s-a stabilit ca din rîndurile simpatizanţilor să se primească membri aderenţi" - candidaţi pentru calitatea de membru al Frontului plugarilor, care participau o perioadă cît se credea de cuviinţă la activitatea organizaţiei, dar fără a avea drept de vot şi fără să plătească 19 cotizaţie ). A vînd în vedere caracterul larg, de masă al organizaţiei a cest sistem nu s-a dovedit indicat a fi generalizat, verificarea necesară făcîndu-se o dată cu primirea în mod direct în rîndurile organizaţiei. Ţinînd seama de numărul mare al femeiior ce urmau să voteze pentru prima dată, o atenţie sporită a fost acordată în anul 1946 secţiilor de femei din cadrul Frontului plugarilor. In ianuarie 1946 Comitetul Central al organizaţiei indica metode şi procedee concrete pentru atragerea lor în rîndurile organizaţiei ca : part:ciparea la clăci, la şezători, organizarea de adunări unde ~ă li se vorbească despre lupta femeilor din trecut şi despre rolul pe care îl au în noua societate, despre egalitatea în drepturi cu bărbaţii, contribuind la ridicarea nivelului lor politic şi cultural, la atragerea şi pregătirea lor în vederea alegerilor 20 ). In vara anului 1946, conducerea centrală a organizaţiei vine cu noi instrucţiuni în legătură cu organizarea femeilor, recomandînd organizarea comitetelor judeţene, de plasă şi săteşti, din cîte 9, 6 şi 5 membre şi care vor activa conlucrînd cu organizaţiile bărbaţilor în ale căror comitete aveau reprezentante care le transmiteau sarcinile. Intre principalele sarcini se recomanda : organizarea de cămine de zi pentru copii, organizarea de diferite colecte, activitate în domeniul social-cultural, abonarea pre- 206

209 sei, extinderea culturilor de iegume, piante industriaie şi flori, creşterea de păsări şi iepuri de casă, dezvoltarea apiculturii, etc. 21 ). La Congre!iul Federaţiei Naţionale a Femeilor din România din 4-8 martie 1946 au participat şi reprezentantele Frontului plugarilor, 11 dintre ele fiind alese în Consiliul Federaţiei şi în Comitetul executiv 22 ). In ceea ce priveşte munca în rîndurile tineretului, în august 1946, a fost creată Federaţia naţională a tineretului democrat din România, pe baza unei platforme democratice, la care au aderat principalele organizaţii de tineret între care şi organizaţia tinerilor din Frontul plugarilor. Avînd în vedere numărul mare de tineri plugari, necesitatea educării şi mobilizării lor în campania electorală s-a dispus ca şi în continuare întreg tineretul de la sate să fie îndrumat şi condus de organizaţiile Frontului plugarilor 23 ). In această perioadă se punea accent deosebit pe atragerea şi înscrierea tinerilor alegători în rîndurile organizaţiei. Echipele de muncitori ce mergeau la sate erau încadrate de obicei şi cu tineri muncitori pentru a face legătura între tinerii ţărani şi tineretul muncitoresc 24 ). In decursul anului 1946 pe lîngă tot mai multe comitete ale Frontului plugarilor au luat fiinţă şi comitete ale tineretului, în unele judeţe, numărul acestora apropiindu-se de numărul comunelor organizate. Partidul Comunist Român cu sprijinul activ al Frontului plugarilor a luat măsuri de intensificare a procesului de organizare în sindicate a salariaţilor agricoli, în care scop în iunie 1946 a fost creată comisia de organizare a salariaţilor agricoli. In multe judeţe numărul muncitorilor agricoli înscrişi în sindicate şi membri sau colaboratori activi ai Frontului plugarilor era destul de mare. In judeţul Mureş, de pildă, numărul muncitorilor agricoli membri de sindicat era de peste ). Tactica Partidului Cc.munist Român de consolidare organizatorică şi politică a Frontului plugarilor ca cea mai largă organizaţie a ţărănimii muncitoare din ţară. a dus în anul 1946 la întărirea pe mai departe a a lianţei muncitoreşti-ţărăneşti, la schimbarea raportului de forţe în tot mai mare măsură în favoarea clasei muncitoare şi a aliaţilor săi, la asigurarea victoriei în alegerile parlamentare din noiembrie 1946 de către forţele democratice. o In decursul anului 1946, cu toate greutăţile provocate de seceta ce a bîntuit cu consecinţe şi mai nefaste decît în anul precedent, Frontul plugarilor s-a ocupat, obţinînd rezultate apreciabile în desăvîrşirea reformei agrare. organizarea muncii în campaniile agricole şi înlăturarea efectelor secetei. Un prilej important de demascare a partidelor reacţionare, a întregii reacţiuni în general, l-a constituit judecarea între 6 şi 15 mai 1946 şi condamnarea principalilor criminali de război, vinovaţi de dezastrul ţării, în frunte cu I. Antonescu. Larg popularizat în rîndul maselor populare din ţară, în rîndul ţărănimii muncitoare de către Frontul plugarilor Procesul marii trădări naţionale", cum a fost denumit, a fost primit cu satisfacţie de masele populare în faţa cărora a fost demascată cîrdăşia dintre I. Antonescu şi conducătorii partidelor reacţionare în frunte cu Maniu şi Brătianu. In comune şi sate aveau loc mitinguri, organizate cu concursul Frontului plugarilor, împotriva principalilor criminali de război şi a colaboraţioniştilor lor, la care participanţii, oa- 207

210 meni ai muncii cinstiţi între care mulţi invalizi, văduve şi orfani, victime ale războiului, cereau pedeapsa cu moartea principalilor vinovaţi de război 26 ). Condamnarea criminalilor de război a constituit o puternică lovitură dată întregii reacţiuni din ţara noastră şi a contribuit în mod substanţial la întărirea încrederii oamenilor muncii în politica partidului şi a guvernului, în fidelitatea lor faţă de voinţa şi năzuinţele poporului. La sfîrşitul lunii mai 1946 se încheiaseră pregătirile în vederea începerii campaniei electorale propriu-zise. In mod oficial campania electorală a fost deschisă la 2 iunie de către Dr. Petru Groza, în cadrul u 27 nei mari adunări populare ce a avut loc pe stadionul din oraşul Iaşi ), deşi, după cum s-a văzut mai sus, munca politică pregătitoare se desfăşurase îe întreaga ţară încă din primele luni ale anului. In cuvîntarea sa, preşedintele Frontului plugarilor şi prim-ministru al ţării, după ce s-a referit la realizările obţinute de către regimul democratic pe plan intern şi extern şi a demascat intenţiile sabotoare ale reacţiunii, a încheiat într-o atmosferă de entuziasm : Să fim gata deci de aceste alegeri, să muncim pînă atunci şi să facem ca ziua de alegeri să nu mai fie o zi de bătăi, ci să fie o zi de mare sărbătoare, în care plugărimea din sate, împreună cu muncitorii din uzine şi intelectualii progresişti, să meargă să voteze pentru o Românie democratică". In scopul bunei funcţionări a B.P.D., organism politic complex, s-a constituit Comitetul central electoral al B.P.D. din reprezentanţii partidelor şi organizaţiilor componente. Pe lîngă Comitetul central al B.P.D. au fost organizate şase secţii şi anume : electorală, propagandă şi presă, administrativă, financiară, economică şi de transporturi, cit şi o comisie a tineretului democratic. Comitete electorale ale B.P.D., similare cu secţii, au fost create şi la nivelul judeţelor, al oraşelor şi comunelor 28 ), care îşi desfăşurau activitatea după îndrumările primite de la centru şi în activitatea cărora un rol de seamă l-au jucat reprezentanţii Frontului plugarilor. Pe baza legii electorale apărută în iunie 1946, Frontul plugarilor a desfăşurat o vie şi eficientă activitate propagandistică, întrucît ea viza un foarte mare număr de locuitori ai satelor, îndeosebi din rîndurile femeilor şi ale tineretului. Pentru prima dată în istoria ţării noastre se acorda şi garanta în mod real votul universal, egal, direct şi secret pentru cetăţenii ţării de la vîrsta de 21 de ani, fără deosebire de sex, naţionalitate, avere, credinţă religioasă sau grad de cultură. Pentru prima dată se dădea drept de a alege şi a fi aleşi, femeilor şi militarilor. Echipele de agitaţie ale Frontului plugarilor foloseau cu eficienţă aceste prevederi cit şi faptul că legea stabilea ca nedemni de a alege, de a fi aleşi şi de a face propagandă electorală, criminalii de război, cei vinovaţi de dezastrul ţării, vîrfurile fostului aparat de stat al dictaturii militare fasciste si alte elemente care au servit în mod direct dictatura antonesciană şi pe hitlerişti cît şi desfiinţarea senatului folosit de vechile regimuri ca frînă în calea reformelor democratice. In judeţele şi localităţile cu naţionalităţi conlocuitoare, imediat după reafirmarea poziţiei partidului comunist în problema naţională la plenara lărgită a Comitetului Central din iulie 1946, comitetele Frontului plugarilor au organizat o susţinută muncă politică de demascare a manifestărilor revizionist-naţionaliste ale reacţiunii, de popularizare a politicii de egalitate şi propăşire a oamenilor muncii din ţara noastră, indiferent de naţionalitate 29 ). Asemenea măsuri cit şi interzicerea prin 208

211 lege a oricăror discriminări rasiale, a încălcărilor sau restrîngerilor drepturilor naţionalităţilor conlocuitoare au condus la evitarea multor impedimente în campania electorală, la uşurarea drumului spre victoria în alegeri a forţelor democratice. Munca politică în campania electorală a fost desfăşurată în două etape distincte : pînă la 25 septembrie, cînd s-a desfăşurat în mod separat de către partidele şi organizaţiile componente ale B.P.D. şi în restul timpului pînă în ziua alegerilor cînd întreaga activitate s-a desfăşurat în comun în cadrul B.P.D. Ţinînd seama de ponderea mare a numărului de alegători din rîndul ţărănimii, Partidul Comunist Român a acordat o atenţie deosebită muncii desfăşurate de către Frontul plugarilor mai cu seamă în prima etapă. Au fost date indicaţii celulelor de partid de la sate asupra modului cum trebuie să lucreze cu comitetele Frontului plugarilor, accentuîndu-se în mod deosebit pe munca membrilor de partid ce lucrau în 30 cadrul acestei organizaţii ). Avînd în vedere faptul că în rîndurile organizaţiei intraseră şi unele elemente înstărite, chiabureşti, cu suprafeţe de pină la 50 ha, unii dintre aceştia strecurîndu-se în comitetele săteşti sau în comisiile de reformă agrară, încercînd să abată organizaţia de la linia politică de bază de a părare a intereselor şi drepturilor ţărănimii muncitoare, Partidul Comunist Român a pus în faţa Frontului plugarilor şi a celorlalte organizaţii democratice necesitatea combaterii şi demascării acestor elemente 31 ). S-a precizat totodată că Frontul plugarilor nu luptă contra ţăranilor cu avere mai mare atîta timp cît aceştia nu împiedică în luptă ţărănimea muncitoare, revendicările juste ale ţăranilor săraci. In această perioadă organizaţiile de plăşi şi comunale se aflau într-o continuă reorganizare. Comitetele locale luau singure măsuri de înlăturare a elementelor necinstite şi duşmănoase din conducerea organizaţiilor şi de înlocuire a lor cu cei mai îndreptăţiţi membri din rîndurile ţăranilor muncitori şi intelectualilor, care s-au dovedit activi în munca politică şi obştească. In multe organizaţii a avut loc operaţiunea de reînscriere a tuturor membrilor pe bază de adeziuni 32 ). De fapt în anul 1946 au fost schimbate vechile cărţi de membru ale Frontului plugarilor cu altele noi, prilej cu care s-a făcut verificarea membrilor ce nu fuseseră verificaţi încă 33 ). Au existat şi unele tendinţe şi încercări de autonomizare", de independenţă" a organizaţiei faţă de Partidul Comunist Român, manifestate de unele elemente chiabureşti şi de unii intelectuali 34 ). Asemenea manifestări au avut loc la Tecuci 35 ), în Oltenia 36 ) şi la Deva 37 ), însă au fost preîntîmpinate cu atenţie şi atenuate de către organizaţiile de partid şi elementele înaintate din Frontul plugarilor, evitîndu-se astfel o eventuală ruptură în cadrul B.P.D. Anumite greutăţi, greşeli sau delăsări în muncă s-au întîlnit şi la alte judeţe. La Olt, de exemplu, în luna aprilie 1946, din cauza unor neînţelegeri şi discuţii neprincipiale a trebuit să fie dizolvat comitetul judeţean şi apoi reconstituit din nou 38 ). In luna iunie a fost dizolvat Comitetul judeţean Romanaţi al organizaţiei din lipsă de activitate 39 ). In aceeaşi lună a fost dizolvat şi Comitetul judeţean Turda, ca fiind nestatutar şi a fost numit unul provizoriu pînă la apropiatul congres anual etc. 40 ). Asemenea măsuri au dovedit seriozitatea cu care conducerea Frontului plugarilor privea problemele muncii organizatorice şi întreaga ac- 209

212 tlvitate În generai. Analizînd însă în ansamblu activitatea desfăşurată de întreaga organizaţie pe ţară, se constată o muncă vie şi susţinută în cadrul B.P.D., o contribuţie activă la toate acţiunile politice şi socialeconomice ce aveau loc în viaţa satelor. In prima fază a campaniei electorale, Frontul plugarilor a organizat zeci şi sute de întruniri în fiecare judeţ, cu participarea întregilor comune şi sate, cit şi mari adunări şi mitinguri în principalele oraşe, centre de judeţ şi regiuni, la care participau reprezentanţi ai organizaţiilor de la comune şi plăşi ). S-au luat măsuri de pregătire şi per 41 fecţionare a cadrelor, de sporire a numărului de elevi în şcolile de cadre judeţene de scurtă durată ale căror programe au fost adecvate conform sarcinilor campaniei electorale. La aceste şcoli cit şi în casele de sfat se ţineau expuneri pe teme ca : Istoricul luptelor ţărăneşti", Clasele sociale şi lupta de clasă", Eroi ai ţărănimii", Reforma agrară", Cooperaţia şi importanţa ei pentru viaţa ţărănimii" etc. 42 ). Au fost verificaţi primarii şi notarii, luîndu-se măsuri de înlocuire a celor necorespunzători cu oameni ce se bucurau de mare popularitate pentru a putea sprijini cu eficienţă atragerea populaţiei de partea forţelor democratice în alegeri 43 ). In principiu schimbarea primarilor se făcea cu consimţămîntul partidelor şi al organizaţiilor din B.P.D., potrivit instrucţiunilor C.C. al B P.D unii primari frontişti fiind schimbaţi cu alţii, membri ai celorlalte partide şi organizaţii componente ale B.P.D. pentru o reprezentare mai echitabilă ). Numărul de primari membri ai 44 Frontului plugarilor a r"-mas însă tot cel mai mare. (In iulie, în judeţul Cluj, 250 din 262 existenp, în Tecuci, 22 din 57 ; în octombrie în judeţul Buzău, 71 din 173 ; în Mehedinţi, 44 ; în regiunea Dunării de Jos, în noiembrie erau 273 repartizaţi pe judeţe astfel : Brăila 66, Tutova 65, Rîmnicu Sărac 62, Putna 44, Tecuci 19 şi Covurlui 17). Faptul că mulţi prefecţi erau membri ai Frontului plugarilor, unii dintre ei fiind preşedinţi ai comitetelor judeţene, făcea ca aceştia să se ocupe îndeaproape de activitatea organizaţiei. Cei mai buni dintre membrii Frontului plugarilor în primul rînd dintre vechii activişti şi conducători ai organizaţiei care meritau a face parte din primul parlament al ţării, au fost stabiliţi de către Comitetul Central al Frontului plugarilor şi de către B.P.D., drept candidaţi de deputaţi şi apoi popularizaţi din timp în rîndurile ţăranilor muncitori 45 ). Pentru a-i face cit mai cunoscuţi maselor s-au difuzat comitetelor, pînă la nivelul comunelor, tablouri cu portretele acestora, între care Dr. Petru Groza, Romulus Zăroni, Miron Belea, Constantin Agiu etc. 46 ). Ţinînd seama de influenţa pe care o aveau intelectualii în rîndul sătenilor şi de competenţa lor în organizarea şi desfăşurarea muncii politice, o atenţie deosebită s-a acordat atragerii în continuare în rîndurile organizaţiei şi folosirii în campania electorală a intelectualilor. Tot mai mulţi intelectuali cinstiţi în special din rîndul învăţătorilor, juriştilor, preoţilor etc intrau în rîndurile Frontului plugarilor sau activau ca simpatizanţi, aducînd un deosebit aport în domeniul muncii de propagandă. Cu concursul intelectualilor de la sate, Frontul plugarilor a organizat anumite încercări de anchete sociale întocmind şi completînd fişe-chestionar în multe localităţi şi regiuni din ţară 47 ). Se cereau date în legătură cu viaţa economică a satelor, situaţia reformei a grare şi a desfăşurării lucrărilor agricole, asupra activităţii social-culturale cit şi în legătură cu organizarea politică a comunelor şi satelor, cu 210

213 forţele reacţiunii şi pregătirile în vederea alegerilor etc., unele chestionare cuprinzînd zeci de probleme (întrebări) ). 46 Pentru pregătirea de noi cadre în vederea desfăşurării muncii politice în campania electorală, B.P.D. şi Frontul plugarilor organizau cursuri de scurtă durată şi instructaje pentru aşa-zişii electori". Numărul cadrelor de activişti ai organizaţiei cu pregătire politică în dezvoltare se mărise simţitor. Cele mai multe comitete electorale comunale şi un mare număr de comitete de plasă erau prezidate de membri ai Frontului plugarilor. Cît priveşte colaborarea în cadrul B.P.D. în genere era bună la nivelul judeţelor, ceva însă mai slabă la plăşi şi comune. Existau şi cazuri de comune în care colaborarea era abia înfiripată sau aproape inexistentă, mai ales în prima fază a campaniei electorale 49 ). In munca politică organizată cei mai buni activişti ai Frontului plugarilor ţineau cuvîntări agitatorice cu conţinut democratic şi patriotic, însufleţind pe participanţi la muncă, pentru reconstrucţia ţării şi la luptă împotriva manifestărilor reacţiunii. Se organizau, de asemenea, convorbiri cu grupuri de cetăţeni, pe teme legate de viaţa satului, de alegeri, se desfăşura munca politică de la om la om, se difuzau ziare, manifeste, chemări, lozinci şi alte materiale cu caracter electoral. Alături de manifestele cu caracter general, unele tratau cite o singură problemă ca cea a impozitelor, a sprijinirii regiunilcr bîntuite de secetă sau manifeste adresate unor categorii de cetăţeni ca cel adresat moţilor 50 ), (pentru a nu se lăsa duşi în eroare de reacţiune), cele adresate r:opulaţiei din Banat 51 ), Tutova 52 ) etc. Totodată au mai fost tipărite şi distribuite organizaţiilor diferite broşuri, în special în lcf;ătură cu istoricul organizaţiei, culegeri de poezii plugăreşti, programul organizaţiei, almanahuri, calendare ale Frontului plugarilor, afişe electorale, volumul Răscoala pămîntului" de G. Miele etc. 53 ). Cit priveşte presa, ziarul central Frontul plugarilor" cit şi ziarele locale judeţene r:o;::ularizau realizările obţinute în munca de reconstrucţie şi demascau împotr:virea reacţiunii cit şi metodele bune, eficiente, folosite de unele organizaţii în scopul generalizării lor. Incepînd cu luna octombrie 1946, Biroul politic al C.C. al Frontului plugarilor a hotărît dublarea tirajului ziarului central şi a luat măsuri pentru îmbur.ătăţirea difuzării lui cit şi a ziarelor locale existente aproape în toate judeţele (ex. Brazde făgărăşene" - tiraj 6 OOO exemplare ; Vlaşca liberă" - 5 OOO; Drum nou" Brrşov ; Voinţa plugărimii" Someş, Cuget liber" Constanţa, ChEmarea Buzăului" etc.). Pentru prima dată în istoria politică a poporului nostru apar casele alegătorului", ai cărcr mulţi responsabili la sate erau membri ai Frontului plugarilor dintre intelectualii satelor. Mijloc important de educaţie politică şi cetăţenească în totală opoziţie cu cîrciumile şi bătăuşii partidelor istorice constituiau adevărate cluburi în care se organizau activităţi zilnice : conferinţe, convorbiri, manifestări cultural-artistice, şezători, audiţii etc. In luna octombrie, conducerea organizaţiei recomanda să se explice ţăranilor rezultatele Conferinţei de pace de la Paris şi atrăgea atenţia asupra pericolului ce-l prezentau bandele organizate ale lui Maniu şi Brătianu, demascarea activităţii la Paris a grupului Gafencu-Creţeanu (care se declarau de acord cu despăgubirile uriaşe cerute de americani pentru pierderile" societăţilor petroliere, cu capital american din România, susţineau teoria Dunării internaţionale" şi erau de acord 211

214 ca România să fie considerată ca ţară învinsă şi nu cobeligerantă la războiul antihitlerist, fapt ce ar fi lezat interesele economice şi politice ale României, independenţa statului nostru). Se recomanda acordarea de atenţie sporită comitetelor de tineret ale Frontului plugarilor, organizaţiilor tineretului progresist cît şi comitetelor de femei şi mişcării cooperatiste care începuseră să desfăşoare o activitate tot mai fructuoasă. In cadrul întrunirilor ce aveau loc se întocmeau planuri de realizări pe localităţi şi centralizate la judeţe, cuprinzînd lucrări de interes obştesc în domeniul agricol şi edilitar-gospodăresc ca : reparaţii şi amenajări de localuri publice, drumuri, construcţii de poduri, fîntîni, plantaţii şi chiar electrificări etc. In multe părţi se organizau adevărate întreceri între comune şi sate, lucrările efectuate constituind o mîndrie pe drept justificată pentru locuitorii satelor. S-au înfiinţat noi cooperative, micşorînd raza de deservire a celor existente şi s-a luptat împreună cu celelalte forţe democratice pentru cucerirea de noi poziţii în conducerile cooperativelor şi a federalelor judeţene, ajungîndu-se către finele anului 1946 ca aproape toate unităţile să aibă conduceri democratice, un mare număr de mandate în consiliile de administraţie deţinîndu-le reprezentanţii Frontului plugarilor. In cea de a doua fază a campaniei electorale, organizaţiile locale ale Frontului plugarilor au participat activ la acţiunile organizate în cadrul B.P.D., intensificînd îndeosebi munca de la om la om, lămurind înscrie- rea alegătorilor pe liste, demascarea nedemnilor, iar în ultima perioadă şi tehnica votării 54 ), 55 ). Incercările reacţiunii de spargere a coaliţiei guvernamentale, de creare a unui bloc în jurul P.N.Ţ. condus de I. Maniu. au fost zădăr.nicite prin sprijinul activ al m.1selor muncitoare dat politicii P.C.R. Zvonurile diversioniste bazate pe minciună şi calomnie în legătură cu luarea pămîntului de către stat, cu creşterea impozitelor sau deportarea ţăranilor au fost combătute cu tărie. De multe ori întrunirile organizate de reacţiune erau transformate în manifestări în favoarea forţelor democratice prin participarea masivă a frontiştilor şi comuniştilor, silind reacţiunea să se rezume la discuţii de la om la om sau mici întruniri pe la casele chiaburilor. Maniştii şi liberalii încercau să producă tulburări şi scandaluri, dar în majoritatea cazurilor ţăranii muncitori nu se lăsau provocaţi. Partidul Comunist Român a atras atenţia că nu trebuie văzuţi şi trataţi ca reacţionari toţi cei nelămuriţi, care încă evită să vină în organizaţiile de masă" şi în rîndul acestora să se ducă muncă de convingere cu răbdare pentru înţelegerea justă a lucrurilor. Trebuie luptat împotriva vechii mentalităţi, răspîndite în jurul ţărănimii, de a vedea în politică minciuni, destrăbălări, bătăi etc fapt ce determina rezerve în antrenarea la activitatea politică mai ales a femeilor. Aceasta cu a tît mai mult cu cit partidele reacţionare nădăjduiau să obţină victoria în alegeri pe căile folosite de ei în trecut : bătăi, crime, falsuri etc. Poziţia antidemocratică din trecut cit şi mai ales atitudinea reacţionară faţă de reforma agrară a partidelor istorice" a micşorat tot mai mult influenţa lor politică, mărind totodată neîncrederea maselor în politica ce o desfăşurau. Procesul de destrămare a partidelor istorice" în-. ceput o dată cu publicarea platformei F.N.D. din septembrie 1944 se intensifica mereu. In preajma alegerilor aveau loc masive demisii atît dintre membrii de tind cit şi dintre conducători. La Sibiu, Iaşi, Cluj,

215 Constanţa, Turda, Ocnele Mari, în Oltenia etc. au avut loc adevărat~ rupturi. Se cereau demisii în scris, se făceau declaraţii publice de desolidarizare, mulţi membri ai acestor partide se înscriau în Frontul plugarilor, în gruparea P.N.Ţ., condusă de Anton Alexandrescu, şi mulţi liberali brătienişti, în gruparea condusă de Tătărăscu 56 ). Nădejdile maniştilor, care se bazau pe o oarecare influenţă în zona Clujului, unde era mai binecunoscut reprezentantul lor în guvern, Emil Haţieganu, cit şi încercările de sprijin ale unor cercuri imperialiste străine au fost spulberate de atitudinea hotărîtă a maselor populare educate de forţele democratice conduse de partid. Au fost descoperite şi repri- mate de organele de stat şi organizaţiile subversive cu denumiri conspi- rative ca: Cercul militar profesional", înfiinţat la 17 noiembrie 1946 şi menit să pregătească oameni pentru organizarea unui complot 57 ). După cum se ştie la 19 noiembrie au votat aproape 7 milioane de cetăţeni, , reprezentînd 88,99 la sută din numărul înscrişilor p~ liste, un procent fără precedent în istoria politică a României. In multe părţi ale ţării reacţiunea a atacat secţiile de votare şi sediile organizaţiilor democratice, folosind arme de foc. Au fost cazuri de distrugeri de urne, atacuri împotriva autorităţilor, a unor persoane particulare, devastări de sedii, întreruperi de legături telefonice etc. Atacurile reacţiunii s-au soldat cu 17 morţi şi 126 răniţi. Au fost victime ale reacţiunii şi unii activişti ai Frontului plugarilor (în luna aprilie, căpitanul pandur Gh. Popescu, instructor al Comitetului judeţean Dîmboviţa, omorît de către reacţionari neidentificaţi; în luna octombrie Ioan Cincu, preşedintele organizaţiei locale şi a comisiei de reformă agrară din comuna Drănic, judeţul Dolj, de către nişte moşieri brătienişti expropriaţi) ş.a. Rezultatele alegerilor au fost dezastruoase pentru partidele reacţionare : 71,80 la sută din voturi B.P.D. ; 8,06 la sută U.P.M. în timp ce P.N.Ţ. a obţinut 7,71 la sută, P.N.L. 0,72 la sută şi Dr. Lupu 0,48 la sută. Din cele 414 mandate, 348 au fost obţinute de B.P.D., 29 de U.P.M., 32 de P.N.Ţ., 3 de P.N.L. şi 2 de P.T.D. condus de Dr. Lupu. Din partea Frontului plugarilor au candidat 81 de reprezentanţi între care 46 ţărani de la coarnele plugului despre care presa centrală a răta : Nu încape îndoială că deputaţii ţărani vor îndreptăţi încrederea ce li s-a acordat punîndu-şi toată puterea de muncă în slujba fraţilor lor" 58 ). Prin victoria obţinută de către forţele democratice în alegeri s-a marcat falimentul definitiv al partidelor istorice şi s-a confirmat voinţa hotărîtoare a maselor populare de a împiedica revenirea claselor exploatatoare la conducerea statului. Votul alegătorilor a consacrat guvermul instaurat la 6 martie 1945 şi a creat primul parlament democrat al ţării, un nou şi însemnat organ de luptă pentru dezvoltarea pe mai departe a revoluţiei noastre populare. In întreaga ţară au avut loc mari adunări populare pentru sărbătorirea victoriei la care au participat cu însufleţire membrii Frontului plugarilor. Iată ce declara Dr. Petru Groza la marele miting al victoriei în alegeri, ce a avut loc în Capitală : Unirea tuturor forţelor democratice din această ţară ne-a dat această biruinţă care ne face ca de aici încolo să putem să ne prezentăm cu capul sus şi în faţa acelora care pînă a cum au pus la îndoială drepturile noastre... Vom duce această luptă înawww.mcdr.ro /

216 in:te pîr:ă vcm zmulge din rădăcini şi ultima buruiană de reacţiune, de şovinism şi de ură din această minunată ţară, din această minunată grădină care se numeşte România".... De acum încolo nimeni nu va putea să nu ţină seama de noi" 59 ) - prognoză adeverită întru totul de viitor. Intîlnirile deputaţilor Frontului plugarilor cu alegătorii ţărani se bucurau de mare succes. Adunările ţăranilor au prilejuit puternice manifestări de bucurie la care participanţii îşi exprimau hotărîrea de a lupta pentru înfrîngerea oricăror acţiuni ale duşmanilor poporului şi se angajau să realizeze în întregime prevederile platformei-program a B.P.D. Prin experienţa cîştigată de Partidul Comunist Român, referindu-se la victoria obţinută de B.P.D. in alegerile parlamentare din 1946, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arată că ea oglindeşte baza social-politică largă pe care se sprijină guvernul democratic, compromiterea şi izolarea de mase a partidelor burgheze reacţionare care curînd aveau să dispară din viaţa politică" 60 ). Măreaţa victorie obţinută de către forţele democratice din România, la 19 noiembrie 1946, a deschis largi perspective de dezvoltare pe mai departe a procesului revoluţionar neîntrerupt ce se desfăşura în ţara noastră. 214 NOTE I. Sdnteia nr. 521, din 11 mai Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 4, filele Idem,.filele 3, Ibidem. 5. Puncte de program. PlaHorma de colaborare politică. Arhiva Cen tra!ă a C.C. al P.C,R., fond nr. 20, dosar nr. 4, filele lndre.ptar pentru,prelucrarea Platformej-:program a B.P.D., Arhiva Comi tetului judeţean s;hor al P.C.R., fond nr. 8, dosar nr. 2, 1ila Scopul acordului B..P.D., Arhiva Comitetului judeţean Ploieşti al P.C.R., fond nr. 1, doisar nr. 20, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20. dosar nr. 6, fila Partidul Frontul plugarilor, Comitetul Central, nr. 2013/1946, C~tre organizaţiile jrudetene", Arhiva Comitetului judeţean laşi al P.C.R. fond nr. 26, dosar nr. 32, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. l, dosar nr. 10. filele 353, 372: fond nr. 20, dosar nr. 5, fila 60, dosar nr. 6,!filele 17, 103. fond nr. 29, dosar nr. 2..fii.a Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 4, filele 6-8; Arhiva Comitetulrui ju!cl etean Galaţi al P.C.R,!fond nr. 1, dosar nr. 1, fila Proces-verbal al şedinţei C.C. al Frontului rplugari!or din 6-7 august 1946, Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20. dos.ar nr. 4, filele 15, Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 6, fila Proces-verbal al şedinţei C.C. al Frontului plugarilor din 6-7 auqust 1946, Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 4, fila Ibidem 16. Arhiva Comitetului judeţean Galaţi al P.C.R., fond nr. 32, dosar nr. 50, fila Idem, fila Ibidem. 19. Arhiva Centrală a c.rc. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 5, fila Instrucţiuni pentru organizarea femeilor 1n Frontul plugarilor, 20 ianuarie 1946, Arhiva Comitetului judeţean Galaţi al P.C.R., fond nr. 32, dosar nr. 89, fila 14.

217 21. t{ahi~.a Comite,tului judeţean Cluj al P.C.R., fond nr. 28, dosar nr. 1, 22. Şedinţa C?mitelului Central al Frontului plugarilor din 18 martie 1946; Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R fond nr. 20, do1sar nr. 4, fila Arhiva Comitetului judeţean 11, fila 9. Ploieşti al P..C.R fol!ld nr 1 dosar nr., ' 24. Ibidem. 25. Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dos.ar nr. 10, fila Arhiva Comitetruluj judeţean 8, fila 11. Ploieşti al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 27. Scînteia, nr. 541, din 6 iunie Prontul plugarilor nr. 395, din 7 iunie Gh. Gheorghiu-Dej, Discurs rostit cu 'Prilejul Congresului Frontului plugarilor din judeţul Someş ; în car,tea : O polhică românească de TC'alizări democratice, Edi,tura P.C.R., 1946, pag :JO. IndrE1ptar pentru activitatea celulelor de partid la sate, Arhiva Comitetului judeţean Galati al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 1, fila Scopul acordului B.D.P Arhiva Comitetului judeţean Ploieşti al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. 20, fila Arhiva Centr.ală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, ldos<ar nr. 6, fila Idem, fila Arhiv.a Centrală a c.c. al P.C.R fond nr. 1, dosar nr. 10, fila Idem, fila Idem, fila Idem, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 5, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R fond nr 20, dosar nr. 6, fila Ibidem. 41. Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 1, dos.ar nr. 7, fila 1. t!2. Arhiva Centrală a CC. al P.CR., fond nr. 20, dosar nr. 5, Jila Arhiva Comitetului judeţean Cluj al P.C.R., fond nr. 28, dosar nr. 1, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 6, fila Arhiva Comitetului judeţean Cluj al P.C.R.,.fond nr. 20, dosar nr. I, fila Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 5, fila Arhiva Comitetului judeţean Galati al P.C.R., fond nr. 32, dosar nr. 5, filele 7, 8 ;fond nr. 2, dosar nr. 34 (întreg dosarul). 48. Arhiva Comitetrului judeţean Bihor al P.C.R., fond nr. 8, dosar nr. 13, filele 1, Arhiva Centr'llă a C.C. al P. C.R., fond nr. 20, dosar nr. 6, fila Arhiva I.S.I.S.P, cota 1. XXX Idem, cota I. XXX Arhiva Centrală a C.C. al P.C.R., fond nr. 20, dosar nr. 5, fila Ibidem. 54. Arhiva Comile tului judeţean Galaţi al P.C.R., fond nr. 1, dosar nr. I, fila Idem, fila S dnleia nr. 692, din l dec. 1946, ipr. rplugari:tor. 29 nov. 1' Prncesul conducătorilor fostului P.N.Ţ., Editura de stat, Bucureşti, pag Scinteia nr. 692, din 1 dec Idem, nr. 686, din 24 nov N. Ceau,şescu : P.C.R. conrtinruator al luptei revoluţionare şi democrat.ice a poporului român, al tradiţiilor mişcării muncitoreşti şi socialiste din România, Editura politică, Bucureşti, 1966, pag. 59, 215

218 LA CONTRIBUTION DU FRONT DES LABOUREURS" A LA VICTOIRE AUX :ELECTIONS GENERALES DE NOVEMBRE 1946 (Re sume) A l'aide d'un abondant materiei documentaire Inedit des archlves centrales et locales, alnsl que de la,presse democratlque du temps, l'auteur fournlt une precleuse. contrlbution a la connaissance de l'apport de l'organlsatlon democratique-paysanne dlte le Front des laboureursn a la victolre des forces democratiques aux electlons de novembre 1946.

219 Considerafll privind reflectarea vlefll cultural-artistice în zlarul Zori Noi" ( ) CLEMENTE CONSTANDIN Ziarul Zori Noi" a apărut la Deva în perioada , ca organ al regionalei partidului comunist (la început al regionalei Alba-Hunedoara, din august 1945 al regionalei Valea Jiului, iar din mai 1947 subintitulat Organ al Partidului Comunist pentru judeţul Hunedoara"). Este departe de noi gîndul de a considera ziarul în discuţie drept o publicaţie cultural-artistică. In calitatea sa de cotidian al organelor de partid menţionate, Zori Noi" a reflectat o diversitate de aspecte şi domenii de activitate, de la cele cu caracter politic şi economic pînă la problemele de sport sau turism. In acest fel, în paginile ziarului îşi vor găsi o reflectare corespunzătoare problemele culturale şi artistice aflate la ordinea zilei. Asupra unora dintre acestea, apreciate de noi drept mai semnificative, vom poposi în cele ce urmează. din dorinţa de a evidenţia unele momente deosebit de importante în evoluţia ascendentă a culturii şi artei pe meleagurile hunedorene. Parcurgînd colecţia ziarului se impune de la început o constatare cu caracter definitoriu. Viaţa culturală şi artistică poartă pregnant pecetea epocii, este, de cele mai multe ori, angajată în rezolvarea unor probleme de importanţă primordială pentru perioada imediat următoare eliberării - democratizarea aparatului de stat, reconstrucţia ţării, ajutorarea orfanilor şi văduvelor de război, înlăturarea efectelor secetei, pregătirea şi înfăptuirea reformei agrare ş.a. Pluguşorul" anului nou 1945, de pildă, este, de fapt, o cronică în care se repovestesc principalele momente ale participării ţării noastre la cel de-al doilea război mondial, pînă la înfrîngerea lui Hitler de către puterile aliate în frunte cu U.R.S.S., un îndemn la vigilenţă, la luptă împotriva rămăşiţelor reacţiunii : Dar au mai rămas tllhari Antoneşti, legionari, lmbogăţiţl de război Carl ne-au sărăcit pe noi, Să le dăm la cap şi noi 1 ) Sigur, producţii ca acestea sînt departe de a putea fi investite cu calităţile creaţiei artistice, pluguşorul tradiţional fiind doar model de versificaţie, de exprimare directă, adresată unei categorii de cetăţeni, animaţi de înfăptuirea unor idealuri revoluţionare. 217

220 Altădată, versuri ca cele publicate sub titlul Pămînt pentru plugari" sînt autentice lozinci versificate, de genul celor care se rosteau la mitinguri sau demonstraţii de stradă; Vrem guvern de fenedişti Nu de hoarde de fascişti 2 ). Indemnuri şi chemări la înfăptuirea reformei agrare vom întîlni sub aceeaşi formă a lozincilor versificate în perioada premergătoare acesteia, iar după reformă relatări asupra modului în care ţăranii cu ajutorul muncitorilor au intrat pe pămînturile moşierilor şi exploatatorilor. Astfel, Corneliu Vioreanu semnează într-unul din primele numere ale ziarului poezia Ţăran trudit" în care se spune : Pămîntu-i al tău; cucereşte-l, Munceşte-l Din slugă fă-te stăplnul, Şi nimeni nu poate Să-fi schimbe destinul... 3). Ln preajma acestui memorabil moment din viaţa ţărănimii sărace, sub titlul Pornim", un autor anonim se adresează astfel fraţilor plugari" : Fraţilor plugari, uniţi, Din toată ţara veniţi Ca să ne dăm toţi cuvîntul Şi să împărţim pămîntul. Să-l arăm, să-i semănăm. Ţării p1ine ca să dăm Şi sub zori de primăvară Vom ieşi la clmp afară Şi vom zice toţi de-o dată Toată brazda e lucrată!" 4J O activitate politico-educativă deosebit de interesantă şi mult mai intensă desfăşoară regionala de partid începînd din anul Numărul ianuarie 1946 publică tradiţionalul pluguşor", aparţinînd Elisabetei Luca, în care după ce se rememorează evenimentele legate de sfîrşitul războiului, instaurarea guvernului Dr. Petru Groza şi înfăptuirea reformei agrare, se adresează noi îndemnuri la munca de reconstrucţie a ţării : Ha-ho I Ha-ho I Fete cinstite Cu puterile unite Hopul mare să-l Ţara s-o reconstruim, sărim Să sflrşim cu toţi maniştii, Brătienii şi fasciştii Şi s-ajungem la-nflorire. La multi ani cu fericire! 5) Puternic ancorat în realităţile zilei, ziarul va fi angajat direct în pregătirea victoriei forţelor democratice în alegerile din primăvara anului Printre mijloacele de propagandă folosite în acest scop vom întîlni şi satira politică, în versuri scrise de muncitori şi ţărani. Iată, de 218

221 pildă, un fragment dintr-o asemenea creaţie, semnată Ciurea I. F., plugar", în care Maniu este numit manechin" şi sfinxul din Bădăcin" : Ei cu Groza vor vota Nicidecum cu roata ta Roata ta afurisită Să mai steie ruginită 6). Un număr impresionant de ştiri şi note relatează despre începuturile şi consolidarea treptată a echipelor de artişti amatori, care prezentau spectacole pe scenele din oraşe sau la sate. Sîntem informaţi, astfel, că la Hunedoara, de pildă, în 26 decembrie 1944, cu prilejul unei serbări organizate de Uniunea Tineretului Comunist, du{:'ă obişnuita conferinţă politică" s-a prezentat un program artistic alcătuit din coruri, declamări şi o scenă foarte bine reuşită". Altădată, la Deva, în sala teatrului comunal muzica C.F.R. din Simeria a delectat publicul cu piese clasice şi populare". Asemenea spectacole sînt prezentate şi la Petroşani, Ghelar, Gurabarza, sub auspiciile organizaţiilor de sindicat şi de tineret. Creşterea numărului formaţiilor artistice de amatori la oraşe este evidentă, din moment ce şi la Deva şi la Petroşani, în anul 1947 se organizează ample festivaluri artistice-culturale de către sindicatele unite. La festivalul care a avut loc la Deva, de pildă, programul a fost alcătuit din piese de muzică clasică, modernă şi populară, precum şi numere de balet 7 ).. Semnalăm şi prezenţa în judeţ a unor trupe sau interpreţi din ţările vecine şi prietene. Astfel, la Deva şi Petroşani, publicul a făcut cunoştinţă cu un ansamblu artistic din U.R.S.S., în programul căruia au figurat dansuri ruseşti, orchestră de balalaici, cor şi solo". Sîntem informaţi că ansamblul a fost primit cu simpatie, prilejuind o frumoasă manifestaţie de prietenie pentru poporul sovietic şi arta sa" 8 ). Oaspete al minerilor din Valea Jiului şi al populaţiei din oraşul Deva a fost şi pianistul maghiar Gheorghe Sebok, ale cărui concerte s-au bucurat de un deosebit succes. Se consemnează şi faptul că acpst sol al înfrăţirii 9 dintre popoare" a oferit un recital gratuit la Petroşani ). Treptat, activitatea artistică de amatori capătă contururi din ce în ce mai precise, îşi defineşte mai pregnant profilul. In cadrul acesteia, considerăm necesar să poposim asupra cîtorva aspecte privind evoluţia mişcării teatrale la Petroşani. La rubrica Viaţa culturală în Valea Jiului", nr. 37, din 10 aprilie 1945, al ziarului, înserează o ştire din care rezultă că la Petroşani s-a înfiinţat o şcoală populară de artă şi cultură cu următoarele secţii: limbi străine (rusă, engleză), artă dramatică, coregrafie, pictură, presă şi propagandă, dans, muzică instrumentală şi canto. Şcoala funcţiona gratuit cu circa 400 de elevi. Scopul declarat al acesteia era şi acela de a constitui baza teatrului muncitoresc, ce se va înfiinţa în curînd". Se anunţă un concurs pentru cea mai bună piesă originală cu subiect din viaţa frămîntată a minerilor 10 ). Anul următor, în scopul asigurării unui repertoriu teatral propriu, Comitetul de artă şi cultură din cadrul Secţiei de educaţie politică de pe lingă regionala Valea Jiului a P.C.R. iniţiază un mare concurs" de creaţie, pentru care se dau următoarele subiecte : - Lupta poporului împotriva exploatării moşierilor". - Muncitorimea în luptă pentru refacerea economică 11 a ţării" ). ~19

222 Rezultatele Şcolii populare de artă şi cultură din Petroşani au început să se arate, din moment ce anul viitor ia fiinţă Teatrul muncitoresc din Valea Jiului, ansamblu artistic cu stagiune permanentă, alcătuit din 40 de actori, grupaţi în două secţii : română şi maghiară 12 ). In numărul din 9 februarie al ziarului, se anunţă deschiderea stagiunii, cu piesa sovietică Oameni fără zîmbet" de Al. Corneiciuc 13 ). Imediat după aceasta, odată cu cronica spectacolului amintit, cititorii sînt informaţi de viitoarele i;remiere ale teatrului, cu piesele Ion al văduvei" de N. Chiriţescu, Parada primăverii", fantezie muzicală revuistică, Unchiul din provincie", comedie bufă de P. Gusti şi Doi scriitori". In legătură cu activitatea teatrului muncitoresc este potrivit, credem, să mai poposim asupra unui moment important, care marchează trecerea la o etapă calitativ superioară. Intr-o cronică pe marginea spectacolului Nuntă pe datorie", se critică atmosfera de decepţie" a acestuia, militîndu-se pentru o artă menită a contribui la ridicarea nivelului artistic şi cultural al maselor, participante la lupta de lichidare a trecutului sumbru" şi de edificare a socialismului, care se conturează tot mai luminos la orizontul vremurilor noastre" 14 ). Concomitent cu preocuparea pentru deservirea cultural-artistică a muncitorilor, de descoperire şi afirmare a talentelor, organele şi organizaţiile de partid iniţiază noi forme de educaţie, care să ducă la ridicarea nivelului de cunoştinţe profesionale şi de cultură generală al maselor. Aşa, de pildă, la Petroşani, în ziua de 24 aprilie 1945, se deschid cursurile universităţii muncitoreşti, printre primele din ţară", în cadrul căreia funcţionează cursurile: tehnică, medicină populară, ştiinţe juridice şi cultură generală" ). In iunie, anul viitor, J:rima universitate munci 15 torească din Valea Jiului şi-a încheiat cursurile, bilanţul fiind apreciat ca deosebit de pozitiv. După ce prezintă lista profesorilor şi absolvenţilor ziarul afirmă că: Frumoasele roade pe care le-a dat universitatea după primul an ne îndreptăţesc să credem că la redeschiderea cursurilor munca va fi continuată şi cu mai mare rîvnă şi că un număr dtn ce în ce mai mare de muncitori va veni să îngroaşe rîndurile absolvenţilor" 16 ). Cit priveşte activitatea cultural-educativă la sate, se disting, de asemenea, cîteva particularităţi care merită să fie evidenţiate. In principal, este vorba de o masivă deplasare a activiştilor, muncitorilor, militarilor şi elevilor cu conferinţe şi spectacole artistice în mediul rural. O activitate susţinută pe această linie s-a desfăşurat în cadrul Apărării patriotice. In 1946, de pildă, Apărarea patriotică din Deva, în colaborare cu Regimentul 3 transmisiuni şi Legiunea de jandarmi, au înfiinţat 14 echipe de teatru, care au prezentat mai multe spectacole la Ilia, Gurasada, Burjuc, Dobra, Roşcani, Lăpuşnic, cu care prilej, înaintea programelor artistice li s-a vorbit ţăranilor despre platforma B.P.D., despre participarea lor la opera de clădire a unei Românii noi, socialiste 17 ). Sînt amintite apoi spectacole la Hăşdat, Nădăştia, Cinciş, Ruşi, Băcia, Tîmpa, Veţel, Brănişca 18 ). Deplasarea la sate a echipelor artistice ale muncitorilor viza cunoaşterea şi apropierea acestora de ţărănime, întărirea alianţei muncitoreştiţărăneşti. Asemenea spectacole au susţinut echipele artistice ale B.P.D. din Orăştie, Haţeg, Turdaş, Dineul Mare, Nalaţ, Livadia 19 ). 220

223 Sînt emoţionante relatările despre primele spectacole cinematografice la sate. Din iniţiativa B.P.D., în anul 1946 au luat fiinţă caravane cinematografice, care au început să se deplaseze sistematic în mijlocul ţăranilor. Se întîlnesc foarte des ştiri din care aflăm despre proiectarea filmelor în satele plăşilor Ilia, Baia de Criş etc. La Tîrnava de Criş, Tomeşti, Steia, Bulzeştii de Sus, Furcşoara şi pretutindeni pe unde au poposit, acestea au fost primite cu entuziasm de ţărani, pentru că De cînd sînt ei pe lume nu au avut ocazie să asiste la o reprezentaţie de cinematograf şi mai ales dată în satul lor" 20 ). Mai tîrziu începe acţiunea de înfiinţare a bibliotecilor şi căminelor culturale, instituţii care aveau să preia şi să dezvolte activitatea cultural-artistică în localităţile săteşti. In decursul anilor de apariţie, ziarul Zori Noi" a găzduit şi unele cronici cinematografice (mai ales pe marginea filmelor sovietice), recenzii de cărţi (N. Ostrovski - Aşa s-a călit oţelul", M. I. Kalinin - Despre agitaţia politică", M. Ilin - Omul şi forţele naturii", L. Tolstoi - Hagi Murad 1 ', J. Fucik - Reportaj cu ştreangul la gît", John Steinbech - Oameni şi şoareci" şi altele), care au principalul merit de a fi semnalat apariţiile respective. De multe ori, aprecierile despre aceste cărţi seamănă atît de mult între ele, încît ar putea fi uşor confundate, iar criteriile estetice sînt aproape complet neglijate. Hagi Murad" - se spune într-o astfel de prezentare - alcătuieşte una din operele geniale ale lui Tolstoi. In ea găsim dovezi de vigoare creatoare a scriitorului în ultimii ani ai vieţii, ca şi în romanele sale de maturitate" 21 ). Articole mai ample despre viaţa şi opera unor scriitori români sau străini apăreau de regulă cu prilejul comemorării sau aniversării acestora. Prezentările sînt entuziaste, punînd accentul pe conţinutul tematico-ideologic al operei. Aşa s-a scris despre Vladimir Maiakovski, Maxim Gorki, I. V. Bielinski, Emil Zola şi H. Barbusse. Un merit al redactorilor ziarului este şi acela că în mai multe rînduri au reprodus fragmente din lucrări ale scriitorilor sovietici sau români (Ilya Ehrenburg - Anul care a trecut", M. Beniuc - Vulturul răzbunării", Emil Dorian - Lenin", V. Cîmpeanu - Prizonier. la ruşi"), familiarizînd cititorii cu literatura nouă, socialistă. Aproape cu regularitate, mai ales în anii , ziarul îşi informează cititorii asupra sumarului principalelor periodice cu caracter cultural-artistic: Contemporanul", Revista literară" etc. Aşa bunăoară, sub titlul O revistă bună - Revista literară", recenzentul N. S. atrage atenţia asupra lucrării lui Marin Preda, Salcîmul", poeziei Timp" de Ion Horia, menţionînd colaborarea fructuoasă a lui A. Baranga, Vlaicu Bîrna şi Miron Radu Paraschivescu 22 ). Semnalăm şi cîteva documentate şi pertinente articole semnate de dr. Octavian Floca pe probleme ale istoriei locale - Rostul muzeelor în educarea, instruirea şi culturalizarea maselor", Cetatea dacă de la Costeşti", Amfiteatrul roman din Sarmizegetusa", precum şi despre Masivul Retezat. La sfîrşitul acestor sumare consideraţii vom mai adăuga doar adevărul de necontestat că, fără a fi o publicaţie prin excelenţă culturalartistică, Zori Noi" oferă în linii generale o imagine concludentă asupra evoluţiei fenomenului cultural din judeţul Hunedoara între anii încadrat credem organic, în momentul cultural caracteristic epocii la nivelul' întregii tări. Este meritul acestor modeşti gazetari co- r221

224 tnunîşti de a fi consemnat o multitudine de elemente şi date, care studiate astăzi recompun acea atmosferă revoluţionară din anii care au urmat actului eliberării de sub jugul fascist şi ale căror ţeluri au fost de a contribui la opera de apropiere a artei de popor, a poporului însuşi de binefacerile artei şi culturii. In ciuda erorilor pe care le-a promovat şi care şi-au pus pecetea pe materialele publicate, dar pe care nu ne-am propus să le dezbatem aici, ziarul Zori Noi" constituie un exemplu şi un îndemn pentru slujitorii presei comuniste de astăzi. NOTE 1. Z.N anul II, nr. 1/1 ianu1rie Z.N anul II, nr. 22/3 martie Z.N., anrul II, nr. 111 ianuarie Z.N anu'l II, nr. 21/1 martie Z.N., anul III, nr. 140/1 ianuarie o. Z.N., anul III, rnr. 186/20 arprilie Z.N., anul IV, nr. 323/5 aprilie Z.N anul III, nr. 209/27 iun.ie Z.N., anul III, nr. 203/J l iunie Z.N., anrul II, nr. 37/10 aprilie Z.N., anul III, nr. 178/l aprilie Z.N anul IV, nr. 294/23 ianuarie Z.N., anul IV, n'l". 304/20 februarie Z.N., anul IV, nr. 427/25 decembrie Z.N anul li, nr. 54/31 mai Z.N anul III, nr. 204 şi 207/ Z.N anul III, nr. 227/8 august Z.N anul III, nr. 257/10 octombrie 1946 şi Z.N., anul IV, nr. 304/20 februarie Z.N., anul III, nr. 252/30 octombrie 1946 şi Z.N., anul III, nr. 257/17 octombrie Z.N., anul III, nr. 254/10 octombrie Z.N., anul IV, nr. 326/13 aprilie Z.N. anul IV, nr. 328/22 apthie L'IMAGE DE LA VIE CULTURELLE ET ARTISTIQUE DU D~P ARTEMENT DE HUNEDOARA, TELLE QU'ELLE SE REFLETE DANS LE JOURNAL ZORI NOI" ( ) (Re s u m e) Le journal Zori Noi" (La Nouvelle Aurore), organe du Partl communlste pour le departement de Hunedo.ara.", qul a pam a Deva durant la perloide , oifre une image ccojdcluante du phenomene culturel-arll;;tlque dont cette 1region a ete le slege a l'epoque lndiquee. Les textes con<sacres a ce sujet restituent, dans le contexte des autres articles, notes et reportages, l'atmosphere de lutte revolullonnalre des annees qul ont sulvl la llberatlon de la Roumanie de sous le joug fasciste, mettant en lumiere le soucl constant du,part! communlste pour mettre l'art a la portee du peuple, pour falre joulr le peuple lul-meme des blenfalts de l'art et de la culture.

225 NOTE ŞI DISCUŢII

226

227 Exploatarea aluvionară a aurului în bazinul Petroşani I. POPOROGU Străvechi meleaguri româneşti, martore ale încleştării umane pentru apărarea fiinţei naţionale, plaiurile Văii Jiului ascund în măruntaiele pămîntului mari bogăţii. Cît de vechi este mineritul pe aceste locuri? Deşi, pînă în prezent, dispunem de puţine date cu privire la trecutul antic al Văii Jiului, totuşi, folosind datele modeste ce ne stau la dispoziţie, încercăm a stabili vechimea mineritului în bazinul Petroşani. Dacă în zilele noastre mineritul cărbunelui constituie principala ramură a ocupaţiei zilnice, nu puţini sînt aceia care ştiu că tot de această ocupaţie, mineritul, dar de exploatarea aluvionară a aurului, putem lega trecutul îndepărtat al Văii Jiului. Cum diamantul negru" a atras spre aceste locuri cu o sută şi ceva de ani în urmă populaţii mai îndepărtate, tot aşa ar fi posibil ca în neoliticul tîrziu, nisipurile aurifere ale rîurilor să fi atras înspre Valea Jiului oamenii unor locuri mai m dei:ărtate. Este ştiut că în antichitate, AURI SACRA FAMES" a aprins minţile, a stîrnit patimile şi a devenit poate arcul" civilizaţiei. Inainte de cucerirea romană, minele de aur ale Daciei apar~inea11 regelui dac 1 ). In afară de centrele aurifere cunoscute, pe văile şi rîurile din ţinuturile aurifere, funcţionau spălătorii de aur care culegeau metalul preţios din nisip şi pietriş ). In antichitate - dar, în tot cazul, înainte de 2 cucerirea romană - de-a lungul pîrîului Jieţ, afluent al Jiului de est, dacii, vechii locuitori ai acestor locuri, se ocupau, se pare, cu extracţia aurului nativ prin metoda spălării. Pe dealurile dintre Jiul de est şi Jieţ - potrivit afirmaţiilor lui J. F. Neigebaur şi K. Gooss - ne întîmpină urme străvechi ale exploatării aurului, galerii săpate în stîncă cu tîrnăcopul de sfărîmat piatră. Un astfel de tîr.năcop a fost donat în urmă cu decenii muzeului din Deva, de conducătorul minelor din Petrila, Thallatsek Ferencz 3 ). Tot la Jieţ s-au găsit şi alte unelte folosite la spălatul aurului, printre care şi un jilip din brad, de asemenea donat muzeului din Deva 4 ). Nu numai în partea de est a bazinului au fost sesizate puncte de spălare a aurului, ci mult mai numeroase şi pe o suprafaţă mult mai întinsă, au fost constatate şi pe Jiul de vest" 5). Extracţia aurului prin metoda spălării din nisipurile aurifere a ajuns însă la cea mai mare înflorire - după cum menţionează Teglas Gabor - în jurul Văii Lupului, pînă unde, se pare, că au ajuns întreprinzătorii greci, care au trecut prin pasul Vulcan 6 ). Oare ce forţă a putut stîrni interesul unor popoare atît 225

228 de îndepărtate spre aceste regiuni? Sigur, blestemata sete de aur, cunoscută în antichitate. Dacii cunoşteau valoarea comercială a metalului nobil, datorită relaţiilor sfrînse cu negustorii greci din Mediterana şi Balcani, care creaseră porturi şi colonii pe ţărmul Mării Negre şi pe Dunăre, acţionînd totodată intens în inima teritoriului Daciei" 7 ). In aşa măsură i-au preocupat pe întreprinzătorii şi vestiţii greci aceste locuri, încît se pare că Dacia a avut relaţii permanente şi în această privinţă cu îndemînaticul popor grec din acea vreme. Dacii din interiorul arcului carpatic, ca locuitori ai munţilor şi pădurilor, erau în general păstori şi vînători, care nu aveau o economie agricolă atît de dezvoltată încît să justifice activitatea intensă şi înfloritoare a coloniilor greceşti printr-un export corespunzător şi important de produse agricole, animale sau materii prime. Importau totuşi unele mărfuri plătind bine, în aur 8 ). Aceste relaţii, precum şi extracţia aurului nativ prin metoda spălării de la mijlocul mileniului î.e.n., sînt dovedite - după cum spune Teglas Gabor - mai mult de prezenţa unor obiecte de aur în formă de cerc, mergînd de la mărimea unui inel şi pînă la coliere de gît, cele mai multe confecţionate în Transilvania din aur de culoarea argintului pal, din aşa numitul electron, care se găsesc mai frecvent tocmai în trecătorile din sud 9 ). Pentru a stăpîni aur, cît mai mult aur, oamenii au făcut totul, ajungînd să-şi jertfească pînă şi viaţa. Putem spune că aurul, de multe ori, a inspirat descoperirea, cucerirea şi jefuirea, după cum au procedat cuceritorii români cu aurul dacilor. Bogăţiile Daciei, îndeosebi aurul, au constituit unul din motivele economice care au atras pe romani în aceste părţi şi, ca urmare, una din sursele de seamă ale provinciei în beneficiul imperial. In anii , în urma unor săpături în fostele spălătorii de aur de la poalele Vulcanului, s-au descoperit două busturi din bronz, care reprezintă pe Marte 10 ). Iată deci :!ouă documente descoperite în Valea Jiului, alături de care mai putem aminti şi descoperirea, cu ocazia săpării fundaţiei unei case, a două tezaure monetare 11 ), tot romane, fapt care atestă prezenţa romanilor în aceste locuri. Fără îndoială că ei au cunoscut şi găsit spălătoriile de aur mai vechi de aici şi dîndu-şi seama de avantajele ce le puteau trage ca mari cunoscători în exploatarea aurului, au găsit de cuviinţă să îmbunătăţească extracţia prin metoda spălării, din nisipurile aurifere ale diferitelor rîuri din Dacia 12 ). Existenţa unor astfel de opere de artă în bazinul Petroşani ne face să presupunem că nu au ajuns în aceste locuri prin intermediul unei persoane oarecare, ci ele au putut aparţine unei persoane cu o educaţie artistică, poate chiar unui arendaş, a cărui prezenţă poate fi pusă în legătură cu spălarea aurului. Mai mult chiar, ar fi posibil ca la Vulcan Crividia, să fi existat un atelier meşteşugăresc local, ţinînd seamă de faptul că aici sînt atestate şi spălătorii de aur. Dealtfel, castrele romanilor, care înconjurau Valea Jiului ca un cerc, erau aşezate după principii strategice, dar ele au putut avea, ca în multe cazuri, şi rolul de ai:-ărare a unor centre miniere. Practicarea mineritului de către autohtoni pe teritoriul Daciei este cunoscută în istoria patriei noastre. Relaţiile strînse pe care le-au avut aceştia cu grecii şi cu romanii s-au răsfrînt, fără îndoială, ca în atîtea alte domenii, şi în exploatarea aurului în Dacia, deci şi în bazinul Petroşani. Aşadar, nu excludem posibilitatea ca odată cu efectuarea schim- 226

229 burilor materiale şi spirituale să fi influenţat, după cum era şi firesc, şi metodele de spălare a aurului. Extracţia aurului prin metoda spălării solicita multe braţe de muncă, ori grecii sau romanii, ca noi veniţi, nu le aveau şi atunci le foloseau pe cele indigene, care erau deja specializate la astfel de munci. Locul de muncă, metodele înapoiate ce se foloseau şi primitivitatea instrumentelor de minerit fac valabile şi pentru Dacia constatările lui Karl Marx : Munca excesivă este... groaznică în antichitate, atunci cînd este vorba să se obţină o valoare de schimb în forma sa independentă de bani, adică atunci cînd este vorba de producţia aurului şi a argintului. Muncă forţată pînă la istovirea de moarte este aici forma oficială a muncii excesive" 13 ). Cu astfel de eforturi, de-a lungul Jieţului, la o anumită adîncime, sub masa de pietriş sau între straturile subsolului, se găsea ascuns, ~n felii mai mult sau mai puţin groase, nămol de culoare galbenă-verzuie, în care erau amestecaţi nugeţi de aur. In scopul obţinerii acestui metal, minerii timpului au săpat puţuri şi aşa au adus la suprafaţă metalul amintit, pentru a spăla din el aurul 14 ). Referindu-se la extracţia aurului prin metoda spălării, J. F. Neigebaur, care a trecut prin Valea Jiului, arăta : Aici se observă foarte bine aşa-zisele mine şi mai multe gropi cu un diametru de şase picioare şi tot atît de adînci. Gropile sînt aşezate p2.ralel şi se succed în rînduri de cîte Unii susţin că aici au fost spălătorii de aur, alţii că acestea sînt din timpul romanilor" 15 ). Este cunoscut faptul că gropile în formă de puţuri (putei) aveau la gură un diametru de circa 1-1,30 m, iar pe măsură ce se adînceau, se lărgeau treptat, folosindu-se scări de coborîre. Hrubele despre care este vorba, datorită timpului, s-au prăbuşit şi ca urmare diametrul la gură a crescut. In ce priveşte metoda de lucru, cînd condiţiile permiteau (spaţiul şi aerisirea), roca auriferă era încălzită puternic, apoi stropită cu apă şi oţet, după metoda folosită în antichitate, care făceau să crape mai uşor. Bulgării e:~traşi din aceste puţuri se sfărîmau în bucăţi de mărimea bobului de mazăre, apoi se măcinau şi 16 se spălau ). După sistemul obişnuit, pe o scîndură înclinată, sub un unghi de 35-45, brăzdată de şanţuri transversale, se aşeza nisipul aurifer în partea de sus a scîndurii. Cu o găleată se turna apă, care ducea cu sine nisipul mai uşor şi lăsa în şanţurile transversale aurul şi granulele mai grele, care erau puse într-o strecurătoare de lemn şi cernute pînă cînd aurul rămînea curat. Pulberea de piatră se freca într-un jgheab (jilip) de scînduri prin care trecea un curent de apă şi îndepărta făina de piatră, iar aurul, mai greu, cădea la fund, de unde se culegea cu ajutorul unor bureţi. Instrumentele de minerit, potrivit vremii, erau primitive şi grosolane (ciocane, tîrnăcoape, strecurători etc.) 17 ). Credem că pînă la cucerirea r' Jmană, aurul din aceste părţi, şi poate -Un întreaga Uctcie, era aproape exclusiv de origine aluvionară, abundenţa lui explicîndu-se astfel, în ciuda unui minerit subteran cu totul sporadic şi de modeste dimensiuni. Dacii erau culegători de aur superficial, uşor de extras. Metalul nobil era strîns de pe teritoriul Daciei de autoritatea tribală apoi statală, printr-un sistem de colectare şi percepere care nu poate să nu fi existat şi în această parte a Daciei, aşa cum a existat şi la alte popoare 18 ), dar pe care noi nu-l putem documenta momentan. Cu toate investigaţiile făcute, dar care nu s-au terminat, n-am reuşit să intrăm în posesia unor materiale cu ajutorul cărora să putem cuwww.mcdr.ro /

230 noaşte şi organizarea, poate, în COLEGIA AURARIARUM, ş1 m Valea Jiului 0 ). Totuşi, se ştie că, după cucerirea romană, lucrările se făceau cu sclavi şi muncă salariată recrutată dintre elementele indigene, adesea specializate, prin ocupaţii tradiţionale, în asemenea munci, ca şi cu ajutorul coloniştilor sărăciţi 19 ). Factorii indicatori ai străvechiului minerit al aurului în bazinul Petroşani sînt atestaţi, - după cum s-a arătat la locul potrivit - prin puţinele unelte descoperite, şi lucrările de minerit sesizate pe teren, sau prin felurite monede, care pot constitui una din manifestările unui complex proces economic-politic prin care trecea Dacia în acea vreme. Ce puteau oferi aceste locuri ale Daciei în schimbul monedelor care circulau? Valea Jiului bogată în animale sălbatice şi domestice, dar săracă în: cereale, dădea negustorilor blănuri valoroase, lină, miere, ceară şi lemn, iar pentru anumite produse aur, care era de mult timp cunoscut ca una din bogăţiile mari ale Transilvaniei. La 15 august 1869, cu ocazia construirii conductei de apă în gara Petroşani, s-a găsit un tezaur monetar de tetradrahme, format din peste 200 monede, din vremea lui Filip al II-iea 20 ), iar la peştera Bolii, în anul , foarte aproape de cetatea dacică, nu departe de spălătoriile de aur, un alt tezaur format din imitaţii thasiene, din care s-au recuperat 12 bucăţi 21 ). De asemenea, la poalele Vulcanului, în vecinătatea spălătoriilor de aur, precum şi în partea estică a bazinului, la Jieţ Popi, s-au găsit tezaure de piese romane 22 ). Printre monedele descoperite la Jieţ-Popi, s-au găsit şi nugeţi de aur, fără forme definite, rezultaţi probabil din spălătoriile locale, în greutate de 13 gr 23 ), ceea ce ar putea forma un indiciu material care dovedeşte continuarea spălării aurului şi în deceniul al V-lea al secolului al III-iea e.n., precum şi tradiţia mineritului în bazinul Petroşani. Ingroparea depozitului într-un vas considerăm că exclude posibilitatea atribuirii sale unui negustor. De obicei, tezaurele monetare antice depozitate în vase de lut sau alte recipiente fragile, indiferent dacă se găsesc în cadrul sau în afara unor aşezări, duc la presupunerea că posesorii nu sînt negustori ci oameni ai locului 24 ). Din cercetările noastre se pare că în bazinul Petroşani tradiţionala exploatare a aluviunilor aurifere a continuat şi după cucerirea romană, care a organizat în plus exploatarea subterană, fără a lua însă proporţii ca în celelalte părţi ale Daciei. Cit timp a durat exploatarea aluvionară a aurului nu se poate preciza. Ştim însă că tradiţia minieră în bazinul Petroşani nu s-a stins, mai ales că nu odată şi nu într-un singur loc, minerii timpului care săpau puţuri pentru a aduce la suprafaţă nămolul de culoare verzuie în care erau nugeţi de aur au trecut prin stratul de cărbune a cărui întrebuinţare le era necunoscută, dar se pare că îl cunoşteau" 25 ). După abandonarea Daciei de către romani, deşi nu dispunem de o 'documentaţie bogată, ar fi posibil ca exploatarea aluvionară a aurului să fi continuat, mai ales că, în aceste locuri, erau şi elemente indigene adesea.specializate prin ocupaţii tradiţionale în asemenea muncă. Socotim că nu întîmplător magnaţii Kendefyi şi-au intensificat măsurile -pentru a dobîndi venituri cit mai mari de pe domenii. Aceste venituri realizate prin asuprirea autohtonilor erau necesare pentru a face faţă îndatoririlor de a trimite la oaste un lot de ostaşi bine înarmaţi şi echipaţi -pe rle o parte şi pentru a-şi satisface nevoile de lux, pentru a-'şi procura -arme şi alte lucruri ce nu. se produceau pe domeniile lor 26 ). In această ":'228

231 năzuinţă a lor trebuie să vedem deosebita atenţie pe care au acordat-o exploatării aurului prin spălare şi în acest colţ al patriei inoa:stre. Incă din vremea lui Matei Corvin, documentele vremii atestă că magnaţii Kendefyi au folosit pămînturile, livezile, fînaţurile, pădurile şi munţii aflaţi între cele două Jiuri, ca moşii folosite încă şi de strămoşii lor. In ianuarie 1493 ei au obţinut confirmarea în aceste bunuri de la regele Vladislav. In baza acestui document, populaţia românească, stăpînă cîridva pe aceste locuri, pînă la cucerirea Transilvaniei de către coroana maghiară, era supusă, pe lingă alte obligaţii, la un impozit (olah ado), care consta din capre şi oi, pe care şi locuitorii dintre cele două Jiuri trebuiau să le dea stăpînilor de pămînturi, cuceritorilor 27 ). Dar în anul 1501, la punerea în posesia oficială în aceste bunuri, multe familii de cneji, ridicate de asemenea la rangul de nobili, s-au opus. In urma acestei împotriviri şi acei nobili răzvrătiţi au dobîndit părţi de bunuri între cele două Jiuri : pămînt, livezi, fînaţuri, păduri şi locuri de spălat aur (Ilia prata sive pascua ac etiam campum secus fluvios Olahsyl et Zekelsyl nuncupatos, necnon aurilavatorium ibidem situm) 28 ). lată deci cum, pentru acapararea bogăţiilor Văii Jiului, între care un loc de seamă ocupa, desigur, aurul, se ciocnesc interesele nobiliare, care duc pînă la nesupunere. Tocmai în vederea exploatării aurului prin spălare a obţinut magnatul Kendefyi Mihai autorizaţia în 19 noiembrie 1504 de la regele Vladislav al Ii-lea prin care putea să aducă din Ţara Românească 12 familii de ţigani robi şi să-i aşeze pe moşiile sale dintre cele două Jiuri 29 ). Ştiut este faptul că exploatarea minieră, fie ea şi aluvionară, se baza pe munca ţăranilor băştinaşi care practicau de veacuri această îndeletnicire. Atunci de ce Kendefyi Mihai a adus cele 12 familii? Oare populaţia autohtonă - care a cunoscut organizarea socială, obştea sătească - care a rezistat tendinţelor acaparatoare ale marelui domeniu pînă la sfîrşitul secolului al XV-lea, odată cu aservirea prin forţă, să fi ripostat, pe lingă alte forme şi prin nesupunerea la lucru? Sau extracţia aurului prin metoda spălării din nisipurile aurifere solicita mai multe braţe de muncă şi în acest caz a fost necesară aducerea celor 12 familii de robi? Momentan sînt întrebări la care cîndva trebuie să răspundem. Dar de un lucru nu ne mai îndoim, şi anume, de îndelungata exploatare a aurului în bazinul Petroşani 30 ). NOTE I. Istoria Q.omânlel, vol. I, Edi~. Acad. R.P.R., Buc., 1960, p Ibidem ; V. Stamciu, Aurul Daciei şi Imperiul roman, Timişoara, 1942,!l J. F. Neigebaur, Dacien aus den Urberresten des klasslschen Altertums mit besonderer Riickslcht auf Slebenbiirgen, Braşov, 1851, p. 86 ; K. Gross, Chronlk der archaeologlschen Funde Slebenbiirgens. Sibiu, 1876, p ; Tegllls Gllbor, Hunyadmegye oskora, în Hunyadvarmegye.tortenete, 1902, rp. 22; Ilie Haiduc, Industria aurului din România, Buc., 1940, p. 136; N. Maghiar, St. Oltea!Ilu, Din istoria mineritului în România, Edit. ştiinţifică, Buc., 1970, p S. Stanca, Monografia istorică-geografică a comunei Petroşani din Valea Jiului, (premia~ă de Academia Română în anul 1933), ip Tegllls Gll!bor, loc cit ip Ibidem. 7. V. Pîrvan, Getloa, Buc., 1926, p. 609; O. Maieru, Aurul Daciei, în Magazin istoric, anul II, nr. 11, 1968, :p o. Maieru, kx:.. cit., ip. 59.

232 9. Teglăs Gabor, Kiktol tanulhattăk Dacia oslakoi azarnybănyăszatot 1. Budapesta, 1898, p Muzeul judeţean Hunedoara-Deva, nr. ~nv ; Muzeul minerituluj din Petroşani, nr. inv ; Teglas Gabor, Hunyadmegye oskora, în Hunyadvarmegye tortenete, 1902, p Teglăs Gabor, loc., cit ip. 22; M. Ma.crea, Monetele şi părăsirea Daciei, în 'Anuarul InsUtutului de Studii Oasice, Cluj, p ; D. 1 Protase, Problema contlnuitălil în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Buc., 1966, p. 197 şi nota N. Maghiar, Şt. Olteanu, op cit p K. Marx, Capitalul, voi. I, E.S.P.L.P., Buc., 1957, IP S6lyom - Fekeite Ferencz, Syl - Volgy s benepesltese văfomlnl annak egyeb lortenetel, în A hunyadvarmegyei t611tenelrni es regeszeti ~ltrsulat evkonyve, 1888, p. 76 (în con1inuare H.T.R.T.E.). 15. J. F. Neigebaur, op. cit p. 86; K. Gooss, op. cit p Istoria României, voi. I, 1960, ;p Idem, ip. 401 ; V. StMlciu, op., cit., p O. Maieru, loc., cit., p ) In cătuillul Jjeţ s-a găsit o lespede de mormînt. folosită multă vreme ca &tîlrp de :poartă de căitre un ţăran. Acesta văzînd că sitîl11rnl atrage atenţia şi iruteresul domnilor", temîndu-se de vreo năpa,stă la distrus (vezi S. Stanca, op. cit., p Istoria României, voi. I, p. 401 ; J. F. Neigebaur, op., cit., p E. Chirilă, G. Mihăiescu, Tezaurul monetar de la Căprioru, 1969, p. 34; Levad Lajos, Petrozsney -Telepiilese, Petroşani, 1926, IP 7-8; In fundatia casei Ioanovid dim Petroşani, strada ;principală (1azi Republicii, 126) s-a găsit un vas de lut cu 57 monede greceşti ; iar în anul 1868, săteanul MăJtiurni a gă 1 si.t în mahalaua Botoni azi cartierul Botoni) o monedă de aur cu ehgia lui Lisimach şi trei tetradrahme de arginit rpe care le-a vîndut pe un pret de nimic antreiprenorului construcţiei căii ferate Simeria-<Petroşani, Suwer. Cu ocazia canalizării oraşului s-au gă 1 sh nouă monede de argint din vremea lui Filiip al Ii-lea {vezi S. St.anca, O!JJ., cit., p. 6, 7). 21. Muzeul :judetean Hunedoara-Deva, nr. inv Idem, nr. inv ; Oh. Lazin, Tezaurul de monede rnmane Imperiale de la Jleţ-Po pi (jud. Hunedoara), în Studii şi cercetări de numismatică, V, 1971, p ; Pentru descoperiri moiij.etare antice întî.mplătoare în Valea Jiului (vez:i S. Stanca, op cit., p. 6 şi urm.). 23. Muzeul judetean Hunedoara-Deva, nr. inv D. Protase, I. H. Crişan, Tezaurul de monede romane de la Ţaga, in Studii şi cercetări de numismatică, IV, 1968, p H.T.R.T.E 1888, p Din istoria Transilvaniei, Edit. Acad. R.P.R., Buc., voi. I. edl~ia a III-a, 1963, p Istoria României. voi. II, 1962, IP 247; S. StMlca, op., cit., p Csltnky Dezso, Magyarorszăg tortenetl făldrajza, ibudarpest, 1910, voii. IX, rp. MO, 192; H.T.R.T.E., 1888, p. 79, 89; Ioisif Jiv.an, Mişcările lărăneştl de pe domeniul Mort IŢara Haţegului), in secolele XV-XVI, în Sarget.ia, VIII, 1971, ;p Ibidem. 30. Arhivele stailului, Dev.a, fond Societatea Petroşani, corespondentă obişm.1ită, dos. 49/,! 937, fila 290; Urme~e acestor srpălă,torii de aur se ma1i descoperă sporadic în Petroşani şi,azi, în depozite de nisip aurifere, ce se găsesc cu ocazia săpăturilor de fundaţie la edificii (vezi S. Stanca, op cit., p. 16. L'EXPLOITATION ALLUVIONNAIRE DE L'OR DANS LE DE LA V ALLEE DU JIU (Re sume) BASSIN A l'alde des donnees archeologlques recuelillles au fli des ans, l'auteur expose l'hlstoire de l'explomiaitlon ialluvlanoa'1xe de 1'or dams le bassln de la VaiIIee du J<lu pendant l'antlqulte. 230

233 Protocollum Regii Gymnasli Zalathnensis (Unele probleme privind importanta protocoalelor şcolare) *) IACOB MARZA La Biblioteca documentară Batthyaneum din Alba Iulia se păstrea- 1-ă, alături de numeroase manuscrise (codexuri), incunabule, cărţi din secolele XVI-XVIII şi cărţi vechi româneşti, mai multe lucrări, manuscrise şi documente despre istoria politică, socială, culturală, a învăţămîn - tului şi religioasă a Transilvaniei. Să ne gîndim numai la zecile de documente (arhiva Capitlului romano-catolic din Alba Iulia şi arhiva Conventului Cluj-Mănăştur), unele din secolul al XVII-lea, cum sînt acele c6pii referitoare la statutele şi privilegiile breslelor de lăcătuşi, bărbieri şi măcelari, cîteva scrisori despre execuţia lui Horea şi Cloşca, o seamă de instrucţiuni, circulare şi ordonanţe imperiale sau ale a 1torităţilor austriece din veacurile XVIII-XIX. Printre documentele de o însemnată valoare pentru istoria învăţămîntului din Transilvania de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, care se găsesc în aceeaşi bibliotecă, se numără şi Protocollum Regii Gymnasii Zalathnensis, îr:registrat sub cota XI 35 a. 1). I. ISTORICUL PROTOCOLULUI Protocolul gimnaziului crăiesc din Zlatna n-a constituit, pma m momentul de faţă, obiectul unor cercetări şi studii speciale. Dar a fost menţionat în literatura istorică, cu totul sporadic, atunci cînd s-au prezentat anii de şcoală ai lui Avram Iancu. (De fapt, tocmai pentru că a pare, printre elevi, numele lui Iancu cu note foarte bune, protocolul se află expus în sala principală a Bibliotecii Batthyaneum). De asemenea. mai recent, unele lucrări despre Alba Iulia ne dau ştiri succinte despre protocol. Pentru prima dată, în literatura de specialitate, protocolul este menţionat de istoricul transilvănean Ioan Lupaş, într-un studiu despre Avram Iancu 2 ), în anul 1924, cu ocazia serbărilor organizate de societatea ASTRA 3 ), prilejuite de centenarul naşterii eroului ( ). Cu a cest prilej, autorul extrage din protocol copii după certificatele şcolare ale lui Avram Iancu, pentru perioada studiilor de la gimnaziul din Zlatna, adică pentru anii , fără a face vreun comentariu special a supra lor. Certificatele sînt legalizate în 11 august 1924 de către Gheorghe Popescu, parohul ortodox al localităţii. Profesorul I. Simionescu, într-o lucrare de popularizare despre cîţiva din eroii care ocupă un loc de cinste în panteonul spiritualităţii ro- 231

234 mâneşti, în contextul unui emoţionant portret al lui Avram Iancu, nota: In arhiva fostului liceu din Zlatna s-a găsit atestatul doveditor că Iank Abrahamus Felsovidrensis avea la studii emminentia, iar la purtare era cei dintăi: E moibus eius Classis primo 4 ). Cu siguranţă, autorul se referă la certificatele şcolare publicate de Ioan Lupaş, în revista deja a mintită de noi. lată, deci, o menţiune indirectă a protocolului! Cronica parohiei ortodoxe din Zlatna conţine, în anexă, un certificat şcolar general" al lui Avram Iancu pentru perioada gimnazială de la Zlatna, întocmit de acelaşi Gheorghe Popescu. Se menţionează următoarele : Certificatul este copiat după Matricola fostului liceu romanocatolic din Zlatna (înfiinţat în 1790 şi distrus în revoluţia de la 1848), aflătoare în Arhiva parohiei romano-catolice din Zlatna" 5 ). Transcrierea şi legalizarea certificatului se datoresc tot lui Gh. Popescu, iar copia lui poartă data de 5 septembrie Acelaşi Ioan Lupaş, într-o comunicare despre Avram Iancu, aminteşte că există certificatele de la Zlatna, dar nu precizează unde se află originalul după care le-a întocmit. Sînt cunoscute 4 certificate şcolare din timpul cînd a cercetat Avram Iancu gimnaziul din Zlatna, anii şcolari pînă în , fiind clasificat la diligenţă cu notele : praestans, bona, laudabilis şi assidua, la purtare (morală) cu prima şi cu eminens, la diferite obiecte de învăţămînt cu prima, şi, în majoritatea cazurilor, cu eminens" 6 ). In ultimele trei decenii, protocolul gimnaziului din Zlatna a fost menţionat în cîteva lucrări despre Alba Iulia şi în unele lucrări consacrate lui. Avram Iancu. Astfel, în ghidul Bibliotecii documentare Batthyaneum se enumeră, printre lucrările importante pentru istoria locală :... registru şcolar din Zlatna, in care figurează printre numele elevilor, pe parcursul mai multor ani, numele lui Avram Iancu, cu notele luate. Trebuie menţionat în treacăt că aceste note erau numai excepţionale" 7). Preluînd, foarte probabil, informaţia :-lin lucrarea de mai sus, AL Popa şi I. Berciu notează d _ din stocul de documente (sec. XIII XVIII) care se păstrează la Biblioteca Batthyaneum merită să fie cunoscut, printre altele,... Protocolul gimnaziului din Zlatna pe anii , în care figurează şi numele lui Avram Iancu ca elev eminent" 8 ). Referindu-se la fondurile aceleiaşi biblioteci, I. Berciu şi Gh. Anghel menţionează, atît în versiunea românească cît şi în versiunile străine ale lucrării,... catalogul şcolar al gimnaziului minier din Zlatna, pentru anul 1840, unde figurează numele lui Avram Iancu cu calificativul elev eminent" 9 ). In monografia închinată prefectului Legiunii Auraria Gemina, Silviu Dragomir face cîteva consideraţii precise despre perioada şcolară de la Zlatna. In acest context, protocolul şcolar apare sub denumirea de matricola clasei", iar despre certificatele lui Avram Iancu se specifică, în cadrul unei note, că sînt publicate de Ioan Lupaş 10 ), în lucrarea citată deja de noi. Informaţii succinte despre protocol apar şi într-o altă lucrare, consacrată lui Avram Iancu, pe care o datorăm lui Horia Ursu, întîiul autor care specifică unde se află protocolul. S-au descoperit, în colecţiile de documente ;:ile Bib 1 iotecii Batthyaneum din Alba Iulia, foile matri cole şcolare ale lui Avram Iancu. Reiese că era înregistrat cu numele de Jank Abraham, de religie romano-catolică(!)" 11 ). Victor Cheresteşiu, în lucrarea cu privire la începutul revoluţiei de la 1848 din Transilvania, aminteşte, după ce a consultat documentul în

235 cauză, că In protocolul gimnaziului din Zlatna din anii se spune la nr. 16 : Jank Abraham, pater Alexander, colonus (iobag - n.n.). et Judex dominalis în Fel[s6]Vidra. Iancu avea atît în anul cit şi în şi note foarte bune" 12 ). Acestea sînt articolele, studiile şi lucrările care cuprind informaţii despre protocolul gimnaziului crăiesc din Zlatna. După cum se poate vedea, informaţiile sînt, uneori, întîmplătoare, vizînd fondul de manuscrise istorice care se păstrează la biblioteca din Alba Iulia, sau se referă la perioada şcolară de la Zlatna a lui Avram Iancu şi, legat de a ceasta, se menţionează strălucitele rezultate la învăţătură obţinute de el. Dar nu se precizează ceea ce este mai important în legătură cu protocolul : forma, conţinutul, ştirile referitoare la gimnaziul crăiesc din Zlatna, unele probleme care se ridică pe marginea protocolului ca document autentic şi, în sfîrşit, nu se subliniază importanţa protocoalelor şcolare pentru cunoaşterea istoriei învăţămîntului dintr-o zonă geografică bine determinată. De fapt, scopul lucrărilor, în care apar menţiuni fragmentare despre protocol, era de a prezenta istoria unor locuri şi a unor evenimente. Toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm că studierea protocolului, ca subiect aparte, de sine stătător, la acelaşi nivel metodologic şi al exigenţei, aşa cum se procedează cu alte probleme de istorie, poate constitui, din multe puncte de vedere, după cum vom vedea în cele se urmează, o nouă etapă în cunoaşterea istoricului gimnaziului crăiesc de la Zlatna. După ce am prezentat bibliografia protocolului se impune a încerca să stabilim în ce condiţii, sau în ce împrejurări, ajunge acest important document şcolar în fondurile bibliotecii de la Alba Iulia. Se ştie că, în trecut, aproape fiecare şcoală din Transilvania, indiferent de gradul, de apartenenţa naţională (şcoală românească 13 ), maghiară sau germană) şi de patronajul sub care funcţiona, fie că vene~ din partea statului, a unei comunităţi religioase sau din partea unei grupări sociale, avea cîte un registru, un protocol (protocollum), în care se însemnau nu numai cele mai importante evenimente din viaţa instituţiei ci şi unele amănunte referitoare la însuşi procesul de învăţămînt (organizare, formă şi conţinut), rezultatele obţinute de elevi etc. Protocolul era pentru toată durata funcţionării scolii şi se păstra, de obicei, în arhiva şcolii respective, sau în arhiva bisericii sub patronajul căreia funcţiona şcoala. In stadiul actual al cercetării, nu cunoaştem, cu precizie, anul în care protocolul ajunge in posesia Bibliotecii Batthyaneum. In timpul cît a funcţionat gimnaziul crăiesc din Zlatna, ştim că s-a păstrat în arhiva şcolii, sau, probabil, în arhiva bisericii romano-catolice din localitate, patronul direct şi indiscutabil al gimnaziului. In orice caz, protocolul trebuie să se fi găsit multă vreme la Zlatna, deoarece era necesar să fie completat periodic, după fiecare semestru, de către profesorii diriginţi ai claselor, sau, în cazul unor evenimente de mare importanţă, care au afectat însăşi viaţa gimnaziului, de către director. După întreruperea activităţii gimnaziului (1848), protocolul este completat la Zlatna, în anul 1850, de către parohul catolic al localităţii, Andrei Recker, în legătură cu evenimentele tulburi din octombrie de pe urma cărora a avut de suferit chiar gimnaziul şi profesorii lui (Vezi Anexa). De menţionat că în anul 1924, atunci cînd profesorul

236 Ioan Lupaş întocmea certificatele şcolare ale lui Avram Iancu, protocolul se afla încă la Zlatna, deoarece Gh. Popescu, parohul ortodox al localităţii, este acela care semnează pentru legalizare. Protocolul continu[t să rămînă la Zlatna, astfel că, în anul 1935, se specifică, printre altele, de către acelaşi paroh, în Cronica parohiei ortodoxe:.. Matricola fostului liceu romano-catolic. aflătoare în Arhiva parohiei romano-catolice din Zlatna" 14 ). Nu ne putem pronunţa asupra unei date precise la care protocolul a intrat în posesia bibliotecii. Din neglijenţă, bibliotecarul nu a înregistrat data intrării lui în fondurile bibliotecii. In orice caz, putem presupune că a intrat imediat după anul 1935, sau în anii următori, fie pe calea unei donaţii din partea preotului catolic de la Zlatna, făcută bibliotecii sau episcopiei romano-catolice din Alba Iulia, fie printr-o achiziţie întreprinsă de către conducerea bibliotecii, care aparţinuse, pînă în anul 1948, episcopiei romano-catolice. Cert este că, în deceniile 5-6 ale secolului nostru, protocolul era în fondurile Bibliotecii documentare Batthyaneum, şi a fost citat în lucrări de specialitate, despre Avram Iancu, despre bibliotecă şi despre Alba Iulia. Mai mult, se pare că a fost chiar consultat pentru a cunoaşte starea socială a familiei şi notele lui Iancu 15 ). II. DESCRIEREA PROTOCOLULUI Protocollum Regii Gymnasii Zalathnensis apare ca un document masiv, voluminos, însumînd 232 file. In total, sînt 464 de pagini, numerotate ulterior, probabil, de către unul din bibliotecari, cu un creion de culoare roşie. Are dimensiunile 38,5 mmx 24.5 mm X 4,8 mm şi este de format in folio majore. Protocolul are coperţile groase, din carton. de culoare cenuşie, cu piele la cotor. Pe copertă este aplicată o etichetă unde se află scris nelizibil, credem noi, titlul documentului. Prima filă a protocolului cuprinde următorul titlu : Protocollum Regii Gymnasii Zalathnensis. Ah exordio eiusdem Anno Pe întreg cuprinsul protocolului s-a utilizat o cerneală de culoare închisă, asemănătoare tuşului, aproape neagră, specifică pentru sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Hîrtia pe care s-a scris este destul de groasă, de culoare alb-cenuşie, cu filigramele fabricii de unde a fost procurată. Protocolul este scris în limba latină medievală, cu prescurtările specifice. Uneori, se folosesc accentele limbii maghiare, dar acestea numai pentru o perioadă mai tîrzie, îndeosebi la transcrierea numelor proprii, nu atît la profesori cit la elevi. Acest amănunt denotă tendinţe de maghiarizare, care s-au manifestat la gimnaziul din Zlatna, mai ales asupra elevilor proveniţi din rîndurile populaţiei româneşti 16 ). Grafia protocolului diferă de la o pagină la alta. De obicei, fiecare profesor diriginte îşi trecea elevii din clasa sa, după sfîrşitul celor două semestre, în protocol, cu toate calificativele obţinute la materiile care se studiau în anul respectiv. Registrul, care a servit drept protocol gimnaziului crăiesc din Zlatna, nu este completat în întregime. De la pagina 275 pînă la pagina 320 (deci 45 de pagini), găsim foi albe. Locul acesta a fost rezervat, cu siguranţă, clasificărilor, însă nu a mai fost completat din cauza evenimentelor de la Zlatna, care au avut loc în octombrie De pe urma acestor evenimente a suferit şi gimnaziul, care îşi întrerupe activitatea în acelaşi an 17 ). De asemenea, ultimele 30 de pagini (de la pagina 437 la pagina 467) sînt necompletate din aceleaşi motive. 234

237 In încheierea descrierii protocolului, trebuie să menţionăm existenţa unui tabel în limba maghiară, care nu are nici o legătură cu gimnaziul, de la pa,gina 376 pînă la pagina 379, cu titlul A vasarnopi Tanulok asztalyosaza (Calificativele elevilor de duminică), ce se referă la o perioadă mai tîrzie decît aceea în care îşi desfăşoară activitatea gimnaziul. III. CONŢINUTUL PROTOCOLULUI Din punct de vedere al conţinutului, protocolul gimnaziului cra1esc din Zlatna poate fi îmi:-ărţit în două părţi : o primă parte care cuprinde informaţii şi materiale cu privire la istoricul gimnaziului, sub cele mai diverse aspecte şi o a doua parte care conţine un fel de catalog general (clasificările elevilor), pentru toată durata funcţionării gimnaziului. Mai multe pagini din protocol cuprind însemnări referitoare la istoricul gimnaziului din Zlatna. Din Notata Extraordinaria 18 ) şi din Lecturis salutem ah Domino sempiternam 19 ) (fig. 1), aflăm data întemeierii gimnaziului : noiembrie Iniţiativa aparţine lui Francisc Xavier Henne, canonic al bisericii-catedrale din Alba Iulia, paroh de Zlatna şi inspector al tuturor şcolilor din districtul montanistic 20 ). Gimnaziul a fost întemeiat prin bunăvoinţa împăratului Leopold al II-lea (de aici, probabil, şi denumirea de regium = regesc, crăiesc) şi cu concursul lui Gheorghe Banffy de Losontz, guvernatorul Transilvaniei, Ignacz, comite de Batthyan, episcopul Transilvaniei, Wolfgang Banffy, tezaurar regesc şi Francisc Muller, director montanistic 21 ). O prelucrare atentă a însemnărilor ne sugerează, cu destulă claritate, evoluţia gimnaziului din Zlatna : între anii 1790-Hl20 a funcţionat cu titlul de şcoală (schola Zalathnense) şi numai după 17 mai 1820, şcoala este ridicată, cu aprobarea împăratului Francisc I, din 1 septembrie 1820, la rangul de gimnaziu (gymnasium Zalathnense). De asemenea, se poate desprinde evoluţia claselor gimnaziale. Iniţial, au existat numai clase de principia (clasa I). După trei ani funcţionau clasele de grammatica şi syntaxis, iar puţin mai tîrziu se întemeiază cele de~ rethorica şi poetica. Din ştirile inserate în protocol reiese că, în primii ani, gimnaziul a întimpinat greutăţi, mai ales de ordin financiar. Inzestrarea gimnaziului cu obiecte necesare s-a făcut, în special, pe calea donaţiilor, în bani sau în obiecte, din partea profesorilor, a diferiţilor cetăţeni înstăriţi din Zlatna şi chiar prin contribuţiile modeste ale tineretului studios (studiosa iuventus) 22 ). Sfîrşitul gimnaziului din Zlatna este legat, aşa cum am amintit mai sus, de evenimentele din luna octombrie Printre clădirile statului şi civile, care au căzut pradă mistuitorului incendiu, s-a numărat şi clădirea gimnaziului 23 ). După această dată nu mai apare nici o ştire care să ne confirme funcţionarea, în continuare, a gimnaziului. In ultimele pagini ale protocolului găsim noi amănunte cu privire la funcţionarea şi organizarea gimnaziului crăiesc din Zlatna : conducerea, profesorii, desfăşurarea unor concursuri (aemulatiae) pentru stimularea elevilor la învăţătură, aspectul interior al claselor, împodobirea lor la examene, mobilierul şcolar şi chiar cîteva obiecte folosite ca material didactic, steagul (vexillium) etc. Se specifică, în continuare, cu ce prilej gimnaziul participa la diferite ceremonii religioase, alături de alte insti- tuţii sau comunităţi ale Zlatnei. Apar sigiliul (sigillium) 24 ), sub formă de timbru sec, şi o listă destul de lungă cu binefăcătorii (benefactores)

238 Fig PrOltocollum Regii GymDlilsll Zalatlmensls. Lecturis S1aluten ;ab Domino sempitema:m, p. 3. Informaţii cu privire la intemelers gimnaziului.

239 gimnaziului,.din care putem reţine, cu destulă uşurinţă, obiectele donate sau cantitatea de florini şi creţari vărsaţi în visteria gimnaziului. Toate acestea sînt cuprinse într-un capitol cu titlul Lecturis salutem ah Domino sempitemam 25 ). Ultimele pagini ale protocolului cuprind un tabel al cărţilor care făceau parte din biblioteca gimnaziului, tabel intitulat Index Lihrorum Classicorum ad Bibliothecam Gymnasii R[egii] Za lathnensis Spectantium 26 ). Investigaţiile întreprinse asupra acestui tabel ne-au permis să ajungem la concluzii dintre cele mai importante cu privire la conţinutul şi la profilul bibliotecii, la orizontul spiritual al profesorilor, Ia climatul cultural în care erau educaţi elevii etc., toate acestea fiind elemente foarte însemnate în înţelegerea conţinutului învăţămîntului la gimnaziul crăiesc din Zlatna 27 ). A doua parte a protocolului cuprinde clasificările propriu-zise Cclassificatiae), pentru toţi anii şcolari, clasificări care se întind pe toată durata funcţionării gimnaziului, deci pentru perioada anilor (Fig. 2). Din cercetarea titlurilor clasificărilor putem afla mai multe informaţii despre profesorii care au predat la gimnaziul din Zlatna : mediul din care se recrutau, ce alte funcţii mai îndeplineau pe lingă cea didactică, materia pe care o predau, clasa la care erau diriginţi, numărul anilor de profesorat, stabilitatea funcţiei lor. Uneori, se specifică cînd şi din ce cauză au murit. Clasificările elevilor, avînd în protocol aspectul unor cataloage şcolare generale, care ar putea fi studiate cu ajutorul unor tabele sinoptice, se realizau după fiecare semestru al anului şcolar şi pentru fiecare clasă. Clasificările erau întocmite de către profesorul diriginte al clasei (professor praefectus classae), care le transcria personal în protocol, aşa după cum ne demonstrează binecunoscuta prescurtare manu propria. Iniţial, clasificările elevilor conţineau o rubricatură simplă, dar care, pe măsură ce înaintăm în timp, devine tot mai complexă, cuprinzînd informaţii şi date numeroase şi cu adînci semnificaţii pentru istoricul gimnaziului. Astfel, rubricatura primelor pagini cuprinde doar numele, prenumele şi vîrsta (Nomina et cognomina. Aetas) şi starea materială (socială) a părinţilor (Conditio parentum), cărora se adaugă calificativele obţinute de elevi în studierea diferitelor materii, calificative grupate în rubricile Capacitas, Profectus şi Mores. Apoi, se observă o amplificare a rubricaturii. Alături de rubricile cu date biografice, adresa (Praedicatum vei Locus originis), religia (Religio) şi familia (Pater vei Tutor eius. Conditio et habitatio), găsim şi date din care reies rezultatele obtinute de fiecare elev Ia obiectele de studiu, care erau înscrise, de altfel, în Norma Regia (1781) 28 ). Este vorba de rubricile E Doctrina Religionis. Ex Institutionibus Poeticae, Auctoribus et Mithologiae, Ex Arithmeticae, Ex Geographia et Historiae. Studierea acestor rubrici ne permite să aflăm mai multe informaţii semnificative pentru gimnaziul din Zlatna. Astfel, cunoaştem condiţia socială a elevilor, vîrsta de la care mergeau la şcoală, cărei religii aparţineau - după religie putem determina, bineînţeles cu aproximaţie, numărul elevilor români şi de altă naţionalitate, care au urmat cursurile gimnaziului - şi, mai mult, zonele geografice, pe comitate sau regiuni mai restrînse, de unde se recrutau elevii. Din aceste trei puncte de vedere, social, religios şi geografic, ar fi indicat să se întocmească studii aparte, sub forma unor tabele, care vor putea fi folosite ulterior, pentru cercetarea fiecărui elev în parte sau pe diferite zone administrative (de ex., elevii din fostul comitat Hunedoara), sau pentru cunoaşterea elevi- 237

240 Fig. 2. tru ainul Pro1tocollum.. p.,242. Fragment di:n dashkărlle elevilor pense poate citi numele elevului Av11am Lancu, şcollar La numărul 6

241 lor de seamă ai gimnaziului. In ambele cazuri vom ajunge la concluzîi importante nu numai pentru cunoaşterea gimnaziului din Zlatna, ci şi pentru istoria învăţămîntului din Transilvania. Rubricile ne oferă, desigur, şi informaţii de altă natură. Ne referim, în mod special, la informaţiile pur pedagogice. Acestea ne-ar putea permite, în cazul unor studii particulare, să aflăm mai multe amănunte cu privire la conţinutul procesului de învăţămînt, la situaţia şcolară a elevilor, evoluţia lor la învăţătură, cu fireştile urcuşuri şi coborîşuri. In această ordine de idei, putem cunoaşte ce anume aspecte se urmăreau în cadrul învăţămîntului acelei vremi : înzestrarea elevilor cu un anumit bagaj de cunoştinţe, în funcţie de coordonatele culturale ale epocii ; educarea copiilor în spiritul respectului neţ.ărmurit faţă de împăratul de la Viena şi al supunerii faţă de autorităţile de stat ; cultivarea tinerilor şcolari în credinţa religiei catolice. Toate acestea pentru ca elevii, după terminarea studiilor gimnaziale, să devină cetăţeni folositori şi devotaţi statului habsburgic şi autorităţilor transilvănene. Apoi, desprindem cîteva elemente care ne sugerează, cu destulă precizie, conţinutul învăţămîntului de la gimnaziu. Să ne gîndim numai la faptul că, în contextul clasificărilor protocolului, se precizează obiectele de studiu: religia, poetica, mitologia latină, autorii clasici, aritmetica, geografia şi istoria. Din simpla enumerare a obiectelor de studiu ne putem da seama, în linii generale, de conţinutul învăţămîntului, în care un deosebit rol avea cultura clasică latină. Bineînţeles că nu erau neglijate nici cunoştinţele cu caracter practic, care se obţineau prin studierea geografiei, a elementelor de ştiinţe naturale şi a aritmeticii. Acesta este un aspect care demonstrează tendinţele burgheziei transilvănene de a se adapta condiţiilor locale şi de a se integra în coordonatele culturale şi spirituale ale curentului de circulaţie europeană care a fost iluminismul. Nu putem trece cu vederea numărul deosebit de variat al calificativelor şi al notelor primite de elevi la fiecare obiect de studiu. Calificativele ar putea constitui un teren fertil de cercetare pentru cei care se ocupă de istoria pedagogiei transilvănene. S-ar putea ajunge, desigur, la concluzii deosebit de semnificative pentru evoluţia istorică a notelor şi a calificativelor folosite în aprecierea cunoştinţelor elevilor de la gimnaziul din Zlatna. Dar, se impune, din capul locului, cercetarea lor în comparaţie cu notele şi calificativele folosite şi la alte şcoli transilvănene din aceeaşi perioadă. Amintim, din cele mai frecvente calificative întîlnite pe tot cuprinsul protocolului, pentru Capacitas (capacitate) : insignis capacitatis, optimorum talentorum, praestantissima capacitatis, malae capacitatis etc.; pentru Profectus (progresul făcut la învăţătură) : conactus paris, progressum mediocrem, exigni profectus, eminens, bonus, egregius, socors fuit etc. ; pentru Mores (conduită) : morum bonorum, praestantissimorum, morem tolerabilem, petulantes, pertinaces etc. 29 ). De asemenea, trebuie să cunoaştem gama deosebit de variată a calificativelor acordate de profesori la materiile de studiu. Dintre acestea, merită să reţinem : laudabiles, eminens, prima, prima cum laude, prima cum eminetiae, praestans, praestantissimus, summa, in la 5us, primus, secundus etc. După clasificările existente în protocol se pot întocmi certificatele şcolare ale elevilor care au învăţat la gimnaziul din Zlatna, ele constituind documente importante pentru cunoaşterea evoluţiei şcolare într-o perioadă dată. Numai cercetînd, cu foarte multă atenţie, anii de şcoală, climatul cultural şi spiritual în care au fost educaţi elevii, vom reuşi să

242 înţelegem maî bine activitatea culturală, politică şi chiar religioasă de mai tîrziu. Deci, certificatele şcolare ar putea constitui o altă problemă care merită studiată cu toată seriozitatea şi ne-ar ajuta la o mai bună cunoaştere a gimnaziului din Zlatna. Pe lîngă rubricile de mai sus, protocolul conţine încă două rubrici, necompletate din păcate. Este vorba de Stipendiatus vei fundatus, care se referă la stipendiile acordate de fiecare elev pentru buna funcţionare a gimnaziului, şi de rubrica Reflexiones, rezervată observaţiilor cu privire la evoluţia, sub cele mai multiple aspecte, a elevului. In legătură cu certificatele şcolare şi cu situaţia şcolară propriu-zisă a elevilor de la gimnaziul din Zlatna, trebuie să menţionăm că aici au învăţat o serie de elevi care, ulterior, au devenit personalităţi politice, culturale şi religioase ale românilor ardeleni şi s-au remarcat în lupta politică pentru afirmarea naţiunii române din Transilvania. O parte din ei sînt trecuţi la loc de cinste, în galeria eroilor naţionali. Dintre elevii de seamă ai gimnaziului crăiesc din Zlatna, ale căror nume le găsim înscrise în protocol, amintim, în ordine cronologică, pe următorii : Alexandru Sterca Şuluţiu ( ), viitorul metropolit de Alba Iulia şi Făgăraş al românilor din Transilvania, care s-au unit cu biserica Romei, şi-a făcut primele studii gimnaziale la Zlatna, între anii ). Gheorghe Anghel ( ), unul din cei zece secretari ai adunării naţionale de pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj (3115 mai 1848), se numără, între anii ), printre elevii gimnaziului. Omul de încredere al prefectului Solomon, Dimitrie Moldovan ( ), participant activ la revoluţia de la 1848 din Transilvania, unul din protectorii învăţămîntului românesc, învaţă între anii la gimnaziul din Zlatna 32 ). Unul din numeroşii copii ai dascălului Moise Ioanette din Cîmpeni, Petru Ioanette (1811-?), se dovedeşte a fi un elev bun al gimnaziului şi de o rară perseverenţă pentru anii ). Avram Iancu va găsi, în persoana inimosului dascăl Petru Ioanette, pe unul din cei mai curajoşi tribuni ai săi. Petru Dobra ( ), descendentul unor vechi familii româneşti din Munţii Apuseni, înflăcăratul avocat, apărător al drepturilor celor din rîndul cărora s-a ridicat, prefectul-martir al revoluţiei de la 1848, este un alt elev de seamă al gimnaziului, unde urmează cursurile între anii ). Iosif Sterca Şuluţiu de Cărpiniş ( ), omul de înaltă cultură, unul din preşedinţii Asociaţiunii" ('între anii ), se menţine în perioada şcolarizării de la Zlatna, între anii ), printre cei mai silitori elevi ai gimnaziului. Participant la revoluţia de la , membru ales în Comitetul Naţional, Ioan Pipoş ( ), viitorul comite suprem al Zarandului, îşi face o parte din studiile gimnaziale la Zlatna, între anii ), fiind un elev distins cu Eminens. Cel mai de seamă reprezentant al revoluţiei transilvănene, Avram Iancu ( ), se dovedeşte, pentru anii ) aşa după cum reiese şi din certificatele şcolare, drept unul din cei mai distinşi elevi ai generaţiei sale. Aceştia sînt cei mai reprezentativi elevi care au învăţat la gimnaziul din Zlatna. Ei s-au dovedit a fi, ulterior, personalităţi de importanţă naţională pentru istoria românilor ardeleni. Mulţi dintre ei şi-au

243 continuat, în anii următori, studiile la liceul piariştilor din Cluj, sau au făcut practica la Tabla regească de la Tîrgu Mureş, aşa cum avea să se întîmple cu Avram Iancu, Gheorghe Anghel, Petru Dobra, Iosif Sterca Şuluţiu de Cărpiniş, Ioan Pipoş ş.a. De asemenea, s-au întîlnit şi au colaborat, mai tîrziu, în lupta politică şi culturală, s-au dovedit protectori ai învăţămîntului românesc, sau au fost adepţii înfiinţării unei facultăţi de drept în limba română 38 ), dîndu-şi seama de importanţa deosebită a învăţămîntului nu numai pentru dezvoltarea unui individ în parte ci şi pentru ridicarea generală a unui popor. In cursul investigaţiilor viitoare despre elevii gimnaziului crăiesc de la Zlatna, va trebui să răspundem la întrebări de natura acestora : Ce s-a întîmplat cu elevii care au învăţat la Zlatna? Cum au reuşit să se integreze în societatea transilvăneană şi ce rol au îndeplinit în luptele politice şi culturale ulterioare? In acest sens, am putea stabili în ce anume constă contribuţia gimnaziului crăiesc din Zlatna la formarea intelectualităţii transilvănene 39 ). IV. CONCLUZII Cercetarea Protocollum-ului, din punct de vedere al formei şi al conţinutului, ne-a înlesnit cunoaşterea mai multor probleme importante nu numai pentru istoricul gimnaziului crăiesc din Zlatna, dealtfel o instituţie puţin cunoscută în literatura de specialitate, ci şi pentru trecutul învăţămîntului din Transilvania. Bineînţeles că informaţiile şţ ştirile care reies din cercetarea protocolului vor trebui studiate, interpretate şi valorificate, acum şi în etapele următoare ale cercetării, realizîndu-se, în permanenţă, analogii şi comparaţii cu situaţia altor gimnazii din Transilvania de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Numai aşa vom putea cunoaşte particularităţile specifice gimnaziului crăiesc din Zlatna, asemănările şi deosebirile dintre el şi celelalte gimnazii transilvănene. Acest dublu aspect al cercetării este impus de realităţile istorice ale învăţămîntului din Transilvania, unde au funcţionat, în aceeaşi perioadă, cu acelaşi program sau cu un program diferit, mai multe gimnazii, care se deosebeau între ele prin natura organizatorică, naţională şi chiar confesională. Studierea protocolului ne-a permis relevarea unor informaţii bogate şi nuanţate despre istoricul instituţiei de învăţămînt care a fost gimnaziul din Zlatna. Astfel, am aflat date despre întemeierea, dezvoltarea şi sfîrşitul activităţii gimnaziului, unele ştiri despre organizarea sa internă (conducere, profesori, elevi, clase, bibliotecă etc.), iar din cercetarea clasificaţiilor am dedus mai multe elemente semnificative, de care va trebui să ţinem seama atunci cînd vom încerca, cu ajutorul altor materiale arhivistice şi documentare (programe şcolare, întrebări care se adresau elevilor la examene, manuale şcolare etc.), să stabilim conţinutul învăţămîntului de la gimnaziu. Stabilirea conţinutului învăţămîntului la gimnaziul de la Zlatna are o importanţă cu atît mai mare cu cît în literatura de specialitate se simte, din plin, nevoia unor studii şi lucrări speciale referitoare la el 40 ). In această ordine de idei, putem afirma cu tărie că un prim pas în cunoaşterea conţinutului învăţămîntului la şcolile din evul mediu este cercetarea protocoalelor şcolare, sub cele mai diverse aspecte, care se păstrează în arhivele statului, ale şcolilor sau ale bisericilor din ţară, precum şi cele care se găsesc în diferite fonduri documentare în b1blioteci 41 ). Munca de cercetare a protocoalelor şcolare se impune cu o acută necesitate, pentru că ele, aceste istorii prescurtate ale şcolilor din evul 241

244 mediu şi chiar din epoca modernă, avînd valoarea unor documente fundamentale, au fost neglijate, pe nedrept, de cei care s-au ocupat de istoria învăţămîntului din ţările române 42 ). Indiferent căror şcoli aparţin, fie că aparţin unor şcoli sau gimnazii laice sau confesionale (catolice, luterane, unitariene, calvine, greco-catolice şi ortodoxe), fie că aparţin unor şcoli cu profil special (de ex. şcolile miniere din Munţii Apuseni, sau şcolile organizate pe lingă regimentele grănicereşti), importanţa protocoalelor este la fel de mare. Căci întocmirea unei monografii şcolare, indiferent de gradul şcolii, este de neconceput fără o cercetare exhaustivă a protocolului. Anex a lecturis SAlUTEM AB DOMINO SEMPITERNAM Scholae Zalathnensis exordium sumsere cum initio Mensis N{)vembris Annii 1790 industria Reverendissimi Franclscl Xav(ll) Hene Catheclralis Ecolesiae A[lbae] Carolinensis Canonicii, P aro.chi Za'lathnensis, et Scholarum 1per totum Districtum Montanum Praefecti, sub felicissimis auspiciis leopoldl II Caesaris Augusti, Apostolici Hungariae Regis, sicut el Magni Princ~pis Transilvaniae, Maignum Transilvaniac Prindpatum guvernante, Excellentissimo Domino Georgio et Comltlbus Banii de Losontz, Eipiscopo Tr.ansilvani.ae ExcellenHssimo nomino Ignatlo Comite de Battyan, Thesaurario Regia Voligango l(iberus) B(aro) Banfl de Losontz, Directare Montano Francisco Miiller S[acrae] R[omano] Imp[erio] Equite de Reichestein. Professor Jus harum Scholarum fuerat A[dmodum) R[everendus) Pater Constantinos Hene Ordinis Minor[um) Convenrtualium, cui pro cursu, secundo in adjutorium datus est R[everen}dus D[omi)nu s Jo.an.nes Agot a Clericus Saecularis tdioceseos Transilval!licae. Atque t,ajiter Sch{)lae Zalathnenses, quae Grammaticales solum coii11plectebantur Classes perdurarunt usque anni 1794 d'.em Jam Novembris, abhinc enim usque ultimam Octornbris 1796 duobus quipipe integris annis A[dmodum].R[e veren)dus D[o mi)nus Andreas Fejer utramque Humanitalis Classem <locuit, cui A[dmodum) R[everen)dus Pater Constantinus Hene salarium suum Caipellaniale 150 R[henanos] F[Iorinis] efficiens liben~er concessit, hospitium additis lignis focalibus candeus praelaudatus Revererndissimus D[omi)nus Francistns Xav[ier] Hene gratis prae stitit caetera vero sup;pleverunt Humanitatis Studiorum illius temp0ris Pnrentes. Ab nnno l 796a die }a Novembris Scholae Zalathnenses cum Grammaticalibus S{)!um Classibus :continuabatur usque anni 1817 diem [am Septernbris, qua Augustis5imus Imper.ator et Rex Aipostolicus gloriose regnans Franciscus Jus Zalathn ae existens erectium Gymnassi Benigne adpromittere ac Gratiotissimis d[ata]to 17a Maji 1820 Ordinis Clementer quoque confirmare dignus est, Professore utriusque HumanH.aHs ab Anno adhuc 1817 die ta Novembris existente A[dmodum] R[everendus) D[ominus) Emerico Balas Praesbyter Ecclesiastico Dioceseos Transilvaniae cui 17 Aprilis 1832 succesit eius Discirpulus Antonius Buday Diocesis Transilvanicus et Praesbyter antea plures annos in Lyceo Albensi Philosophiae el Historiae Univers.alis Professor P[ater] et Ord[inum) ~udior[um] Philosoiphicarum Praefectus, cui 22 lunis 1835 in Parochum Kapniblmijensem promoto succesh Franciscus Andrasy. Hunc exci.pio Ludovicus Bodnar A[nn)o 1837 quo in Parochum Zalathnensem denominare 1842 iprovincia utriusque H[u)mani[tatis] Classis docenda A[dmodum] R[everendus] hocce munere functu:s est quo anno 23a octombris revolutione în Tranisilv[aniam] adhunlcnon iplena exorta, oppidum hanc mont[anisticum] Zalath[nensem] elegans per vajachos incendia cornbustum, maiorque pars incolarum,,praeciipue off:ciales mont[anistkes] fere in ter quos + Gram[ma ticae] Professor huius Gyrmnassi A[dmodum] ReverendUJS D[omi nus] Anton Roman crudelissirne.occisi surnt. Reliqui'S Profess1oribms, fuga elaipsi:s, excei;ita P arocho R[everendissilmo D[ornino] Lud[ovico] Bodnar qui tota revolutionis ternpore hic.praesens erai, el Deo volante su.perstes mansit..cui deinde in Paroohum Nia gyar;en sem denominalu, el cru'<eaaurea cum corona Condecoratu, sua:essi in Pa rochum Zalathnensem eg o Andreas Recker a.die!8a Novembri-s anni Qui omnem laipidem est eo felici~ er perduxil ul Ecclesi a el Domus Paroch[iae] Conflagrata, iarn sequente anno 1850 reaed"ficatn, fuerit. Gymnasyo vero ex1tir:pato,.adhuc incer Lum, utrum demo sit. qn1rn inte.grn MonaTChia davum Imperii te.nente August'ss!mo Francisco Josepho to 20 annos numerante, novam facies induere velle videatur. Quid adhuc futururn sit solus Deus novit, tota namque Europa est turba ta, et prae- 242

245 sentem statum rerum, dum in meliorem mititur populus - veterum recidere soiei. elapsis multis annis în Anno 1850 Protocollum Regii Gymnasli Zalathnensls, pp A[ndreas) Recker Par(ochus] ZaJa,th[nenses]. NOTE ") Un text prescurtat cu acest subiect.a fost prezentat în cadrul celei de-ia VI-a sesiuni anuale de comunicări ştiintifice a muzeelor, Bucureşti, decembrie Ne împlinim o!plăcută da.torie, prin -a multumi d-nei Lucia Bica şi d-'1ui N'.co:Jae Maniu, bibliografi la Bibliotec a documenla ră Bat1 hyaneum din Alb.a IuHa, pentru amabilitatea 1şi ajutorul diat în timpul cercetării 1protoc0lului. 2. Ioan Lupaş, Avram Iancu. Comunicare tinută la şedinta A<"ademiei Române din 8 iunie 1924, Cluj, 1924, pp Acelaşi subiect este publica t fo Anuarul Institutului de Istorie Naţională. Cluj, II { 1924), pip Pentru Ieslivitătile organizate de societatea ASTRA şi pentru unele materiale comemorative, C'are au aipărut cu ocazia centenarului naşterii lui Avram Iancu, cf. Transilvania, LUI {1922), nr. 9, PIP ; LV (1924), nr. 7, p. 123, pp '249; nr. 8-9, PIP Ştiri despre aceleaşi festivităiti şi.ai'ticole au fo'5t IPUlb.licate şi în.a'1te reviste ale epocii, cum sînt, de Pildă, Adevărul literar şi artistic, Blajul. Cosînzean.3, Cultu!'a creştină, Gazeta Transilvaniei, Gînd românesc etc. Socotim că 0 cercetare sistematică şi.la un foaut nivel metodologic a :presei transilvănene, şi chiar a celei de peste munti, referitoare la per.son alitate1a lui Avram Iancu, la memori.a eroului şi la modul cum a fost privit de geneniţiile următoare, ar duce la rezulta.te şi.ja concluzii nebănuite, şi ar constitui, fiecare în 1parte şi.i.o.ajte la un lcc, un :pas înainte în cunoaşterea aceluia care a fost, Craiul Muntilor" Simionescu, Oameni aleşi, II, Românii, Editura Cartea Românească, [Bucureşti, 1926], p Cronloa parohiei ortodoxe din Zlatna, IP 40. Este o istorie prescurtată a biser.icii ortodoxe, continînd, în s:pecial, dak cu caracter administrativ. In arhiva parohiei romano-catolice se,păstrează Hlstorla domus, un fel de istorie succintă cr bisericii din Zlatna, 'Cle la îrufiintarea ei şi pînă astăzi. Ea cuprinde, pe lingă informaţiile cu oaracter religios şi administrativ econom:c, unele însemnări despre,istoria locală. La pag. 57, se a.flă o sohi1tă a C()mplexului parohial <.alollc, unde sînt trecujte.şi clădirile gimnaziului, clădiri despre care avem, deocamdată, informalii puţine. 6. Ioan Lurpaş, Avram Iancu, în Studii,,co:nfel'i.nle şi comunicări Istorice, voi. II, Sibiu, 1941, 1pp , nota Blbllo,teca Batthyaineum din Alba Iull.a. Editura de stat didactică şi pedagogică, [Bucureşti], 1957, p Cetatea Alba Iulia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1962, IP Alba Iulia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965, p Cf. Silviu idragomir, Avram Iancu, Editura Ştiin tifică, Bucureşti, 1965, p Horia Ursu, Avr.am Iancu, colectia Oameni de seamă, Editura Tineretului, [Bucureşti, 1966], ip Victor Cheresteşiu, Adunarea naţională de la Blaj, Editurn Politică, Bucur eşoli, 1966, p Existenta.prn tocoalelor pentru şcolile româneşti este a0testată chiar la mijlocul secolu'lui.al XIX-iea. Astfel, dr. Pavel Vasici, numit în anul 1850, la propunerea lui An'Clrei Şaguna, în funoţia de consilier

246 pentru şcolile rornân<:!şti ortodoxe, referindu-se la inspectia şeolarl'i, în 1856, nota cl'i. la fiecare şcoall'i să :fie un protocol de normalii, în care să se treacă rînduielile ce s.e vm sjoboz.i în iprivinta şcoalei: şi un protocol de vizitaţie, în care parohul local sl'i însemneze toaite scăderile şi rpăr ţile bune, ce le observă din lună în lună... ". Cf. Ioan Luipaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie Istorică, ed. a II-a, Sibiu, 1911, pp Cronica parohiei ortodoxe din Zlatna, loc. cit. 15. V. Cheresteşiu îl citează, în cadrul lucrării amintite, l>a Note, ca1p. II, rp. 558, nota 81 :, Biblioteca Babthyaneurn, A.lba Iulia, RegiSitrul Gimnaziului din Zlartna". 16. Acesta este doar un.aspect al politicii de maghi.arizare, exercit,ate prin intermediul Şeolilor catolice. Este cunoscut cazul lui Avram I.ancu (scris în protocol cu numele Jănk Abrahărn), c.are este trecut, pentru anul şcolar , în rubrka Rellglo, drept Greacocathollcus. Insă, în >anii următori,.apare din nou de religie ontodoxă. Probabil că tatăl său, judele Alisandru a intervenit, 1pentru a inlătura această măsură.abuzivă, cu care erau atraşi tinerii să părăsească credinţa părinţilor. Cf. Silviu Dr.agomir, op. cit., p. 24; H. Ursu, op. cit., IP Iacob Mârz,a, Gimnaziul crăiesc din Zlatna (Incercare de monografie). Teză de licenţă, rnss., caip. Ultimii ani al gimnaziului crăiesc din Zlatna, ipip , cu indicaţii'!e bibliografice la subiect. 18. Protocollum Regii Gymnasli Zalathnensls, rp. 2. Biblioteca documentară Bat.thy.aneum din Alb.a Iulia, cota XI 35.a. ln continuare, se va cita prescul1tat: Protocollum. 19. Protocollum, pp Unele precizări în legătură cu.activitatea şi concepţia pedagogică a lui Francisc Xavier Hene la Ileana Bozac, POilltlc.a şcolară a Curţii din Viena pe domeniul fiscal al Zlatnel în a doua jumătate a secolului al XVIII-iea, în Studii şi cercetări de istorie, Cluj, 1--4 {1956), ip. 125, 127, 131, Protocollum, loc. cil. Se ştie că, după înăbuşirea răscoalei lui Horia, din rporunoa îii11păratului Iosif al Ii-lea, s-au înfiiruţat, în zona Munţilor Apuseni, mai rnuhe şcoli româneşti, fiindcă la Curtea din Viena persista ideea după car e una din cauzele ră s1coalei a fost incultura porporului. Aceasta credem că este şi semnifica.ţi.a decretului aulic nr. 2672/1786, pr1in care se prevedea: Şcolile cele mai vechi să se pună în stare mai bună şi altele nouă să se înfiin~eze în localităţile mai ro.ari, precum la Zlatna, Abrud, Brad.şi Turda, unde locuitorii şi-au luat răs1punderea de a susţine pe maeştrii şcolilor". N. Albu, Istoria învăţămîntulul românesc din Transilvania pînă la 1800, Blaj, 1944, p Dealtfel, şcolile, în concepţia ilurnini,smului iosefinist,.trebuiau să fie un mijloc de stă,pînire dt se poate de e.fioace, un adevărat lnstrumentum regnl (CI. Nicolae Iorga, Histolre des Roumalnes de Transylvanie et de Hongrie, tome II, Bucarest, 1916, ip. 194). Sub îndrumarea şi controlul efectiv al statului.austriac, şcoijile aveau menirea să contribuie 11a formarea unor cetăţeni utili, credincioşi, devotau stăpînirii habsburgice, funcţion.ari rpentru vastul ap.arat,,cadre militare de nădejde pentru o armată c.are devenea rtot mai numeroasă. Gimnaziul crăiesc din Zlatna, înfiinţat la numai 5 ani după înăbuşirea răscoalei lui Horia, urma să fie, în concepţia autorităţilor transilvănene, un mijloc de stăipînire habsbur gică, de >aihatere a po,pula;ţiei de la diferitele frărnintări social-politice, de 1atragere a ei către Curtea din Viena, aşa cum au fos.t şi celelalte şcoli.întemeiarte în spiritul curentului iluminist. 22. Protocollum, pp Cf. Ignaz Reinboid, Siebenbiirgens Haupbergwerks Ort Ungliickliche Catastrophe Im 8-ber 1848, Biblioteca centrală universit.ară Cluj, mss cota 2196, p. 55. Informaţii d~spre sfîrşitul girnn1aziului se găsesc şi în Protoco)lum.,p. 4. Din Historia domus, ip. 59 şi Cronica parohiei ortodoxe din Zlatna, rp. 40, reiese că gimnaziul a funcuonat 1pînă în anul -1848, i ar I. Rusu Abrudeanu, Molii. Calvarul unul popor eroic dar neîndreptăţit, Bucureşti, 1928,,p. 182, specifică: Pînă la anul 1848, Zlaitrna a avut şi un gimnaziu unguresc".

247 24. Inlentionăm, într-unul din viitoarele materiale desipre gimnaziul din Zlatna, să acordăm un loc aparte sigiliului, care apare în 1protocol, la pagina 427. Credem că cercetările viitoare ne vor permite să 1ajungem la concluzii din cele mai importante CU privire la sigiliu şi,,jmplicit, la istoricul gimnaziului, pentru că si giliul, în sine, exprima o notă de inde,penden1ă şi de recunoaştere publică.a instituţiei. 25. Protocollum, pp O formă asemănătoare (Lecturis salutem a Domino), întîlnim pe Certificatul de absolvire de Ia şcolile din Blaj (8 seiptembrie 1786). Cf. David Prodan, Supllex Libellus Valachorum. Ediţie nouă, refăcută, Editura ştiinwică, Bucureşti, 1967, facs. 26. Protocollum, pip Cf. I1acob Mârza, Biblioteca gimnaziului crăiesc din Zlatna (O c-0ntribuue la istoricul bibliotecilor şcolare din Transilvania), mss., 12, 1p., Anexă + 3 facs. 28. Această legisl.a\ie şcolară urmărea, în fond, uniformizarea învăţămîntului din Transilvania. A tinut seama, în organizarea şcolilor şi gimnaziilor, de condiţiile locale şi de faptul că şcolile existen1e se găseau, în general, în mîini confesionale. NORMA REGIA a favoriz,a.\, din multe puncte de vedere, învă\ămîntul catolic. Din această oauză, NORMA REGIA, care priveşte, apro.ape exclusiv, instituţiile gimnaziale, deci şcolile latine,.a fost primită de calvini şi de Iute~ rani cu uimire şi dezavuare. Văzînd că rpierd o serie de avantaje în organizarea învăţămîntului, ei se adresează, dar fără nici un rezultat, prin dteva memorii, împăral'llui. Cf. Pompiliu Teodor, Invăţă miniul maghiar, mss., p Un sistem de notare a semănător găsim la liceul :piariştilor din Cluj. Cf. Axente Banciu, Studenţii academici din Cluj de acum un veac, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj, IX ( ), pp Protooollum, p,p. 59, 60, 62, Ibidem, 1µp. 76, 79, 81, 83, 87, 91, Ibidem, pp. 126, 132, Ibidem, rpp. 135, 140, 146, 151, 157, Ibidem, pp. 154, 159, 164, 170, 174, 178, , Ibidem, pp. 173, 176, 180, , , , , Ibidem, iµp , , 209, 221, Ibidem, p. 242 sq. Vezi certificatele şcolare ale lui Iancu. publicate de Ioan Lupaş, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj, II { ), ipp Cf. Iacob Mârza, Avram Iancu, e lev la Regium Gymnaslum Zalathnense ( ). în Revista de pediagogle. anul XXI. seiptembrie--0ct.oonbrie, 9-10 (1972), rp,p N. Albu, Problema facultăţii juridice pentru românii din Transilvania, în Studia Unlversitatls Babeş-Bolyai, Series Histori a, Fasciculus 1 (1968), Cluj, pp O 1problemă asemănă.toare urmăreşte Al. Tonk în Formarea intelectualităţii române din Transilvania şi liceul piariştilor din OluJ. fo Studia Unlver~itatis Babeş-Bolyal, Series His1-oria, f.asciculus 1 t1968 h Cluj, pp Excepţie f.ac dteva lucrări în care se prezintă, în linii generale, conţinutul învă\ămiîntulu;. Cf., de pildă, Ioan Standu, Istoricul liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu. 250 de ani de la întemeierea lui, , Sibiu, 1943; Ştefan Bîrsănescu, Schola latina de la Cotnarl. Biblioteca de curte şi proiectul de academie al lui Despot Vodă. Zori de cultură umanistă in Moldova secolului XVI. Istoria ş.coalelor la români. Caietul III, Bucureşti, 1957; Idem, Academia Domnească din Iaşi, , Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1962 şi Victor Papacostea, Les origines <l.e l'enseignement superieur en Valachie, în Revue des etudes sud-est europeenes, Tome 1, 1963, no 1-2, rpp Recent, în articolul lui Horia Nestorescu-Bălceşti. Anii de studii ai Iul Nicolae Bălcescu, în colegiul naţional Sf. Sava din Bucureşti ( ), în Revista arhivelor, XII (1969), nr. 1, ipp , se men,lionează, fără să i se sublinieze irn:portenţa, cea moi veche mawww.mcdr.ro /

248 tr:colă şcolară cunoscută, de la Colegiul naţional Sf. Sava, care dalează din anul Se publică, în Anexa, pp , Matricola clasei a II-a de complimentare la obiectul trigonometriei in anul şcolar 1834/ Penlru sublinierea.prezentei elernentului românesc din epoca latină ( ), la gimnaziul din Sibiu, Ioan Stanciu a ex.tras <lin registrele gimnaziului şi ale claselor numele acelor elevi care proveneau, în per:oa.da anilor şcolari 1790/ / 49, <lin rîndurile populaţiei româneşti. Ci. Ioan Stanciu, op. cit.pp PROTOCOLLUM REGII GYMNASII ZALATHNENSIS. (QUELOUES PROBLEMES CONCERNANT L'IMPORT ANCE DES PROTOCOLES SCOLAIRES) (R e s u m e) la presente etude a pour objet Ia presentatlon, quant a Ia forme et au contenu. d'un protocole scolalre de la fin du XVIIIe siecle et de la premiere moltle du XIXe siecle. conserve dians le f0111ds de manuscriits de la Bibliotheque documentaire Batthyaneum d'alba Iulia: PROTOCOLLUM REGII GYMNASII ZAlATHNENSIS. le gymnase imperil1al de Zlatna est 1une ;lnstitutio n d'enseignement peu ccmnue dans Ies ecrlts de speclallte, quolqu'elle alt fonctlonne.de 1790 a 1848 et qu'elle fiii, a la veille de la revolutlon de 1848, l'une des ecoles Ies plus lmportantes de la reglon des Monts Apuseni. Une partle des chefs Ide la revolntion de 1848 y ont falt Ieurs etudes: en premier Ileu Avram Iancu lul-meme, le Rol des montagnes", puls Petru Dobra, Ie preiei martyr de Zlatna, Dimitrie Moldovan, proche collaborateur du preiei Solomon, Gheorghe Anghel. l'un des dlx secrelalres de I'assembiee de Blaj, Petru Ia.anette, tribun qul s'est dlstingue dilllls Ies luttes pour ta defense des Monts Apuseni, sans.plus 0parler des nombreux tribuns et centurions anonymes, hommes de confiance Id' Avram Iancu, dont l'ancienne camaraderie scolalre s'esl averee un facteur de devouement lllimlte au moment des Iuttes. Dans celte evocatlon li convlent de mentlonner egalement le 1metropolite Alexandru Sterca ŞuluUu el son neveu, Iosif Sterca Şuluţlu de Cărpiniş, qul ont fait leun; premleres etudes secondalres au gymnase de Zlatna. Les investlgatlons de l'auteur Iul ont revele l'exlstence de deux grands problemes, dont la portee depasse Ies bomes de I'hlstolre 1Iocale et qul pourralent constltuer des objets de recherches 1p0,ur,I'hlstoire 'lle l'ense)g.nement en Trainsyl~anie. ll s'aglt de: a) un ASPECT HISTORIQUE, renfermant une quantlte d'lnformatlons et de donnees sur l'hlstolre du gymnase imperial de Zlatna ; b) un ASPECT PeDA GOGIQUE, groupant des lnformatlons abondantes et.varlees sur Ia gamme des quallfkatlfs et des notes utlllses dans ce gymnase. l'etude attentlve du protocole ldemontre qu'll s'aglt d'un document fondamental et de grande valear pour la connalssance de celte lnstltution, des professeurs et des eleves qul l'ont frequentee (aspects soclaux et natlonaux), du contenu de l'enselgnem ent etc. Les conclusl s qul s"en deg1a9ent devro:nt bien sur etre r;appo.rtees au contexte de l'enselgnement transylvaln dans son ensemble, afin d'en dedulre Ies tralts speclfiques pour le gymnase de Zlatna, euxmemes determlnes par Ies condltlons soclales, natlonales et culturaelles locales. Pour toutes ces ralsons. Ie prolocole etudle constltue un verhable abrege d'hlstolre du gymnase Imperial de Zlatna.

249 Cinci petifii Inedite din 1852 ale lui Avram Iancu S. RETEGAN Figura legendară a conducătorului revoluţiei de la 1848 cuprinde încă, în ciuda marelui interes pe care l-a stîrnit în timpul vieţii sale şi apoi de-a lungul celor 100 de ani care s-au scurs de la moartea sa, multe aspecte rămase necunoscute sau doar bănuite. Cei care într-un fel sau altul l-au evocat pe Iancu 1 ) au fost atraşi aproapte cu toţii în primul rînd de tumultul revoluţiei, care-l aduce pentru un timp în fruntea neamului său. Au rămas astfel mai umbriţi anii premergători şi mai ales cei care succed revoluţiei, ani care sînt, cum se ştie, şi ultimii dinaintea prăbuşirii sale sufleteşti din Rezerva este însă nejustificată. Căci între , Iancu alături de ceilalţi fruntaşi români, desfăşoară o activitate extrem de susţinută şi variată. Dealtfel, în general, străbatem, acum printr-o perioadă de intensă agitaţie şi acţiune naţională. O acţiune care se amplifică şi diversifică mereu. Nu se mai limitează, ca înainte de revoluţie, la un grup relativ restrîns de intelectuali, ci antrenează pătura burgheză românească în întregul său. Mai mult, îşi croieşte treptat drum în jos, spre lumea nemărginită a satului românesc, tinde să îmbrace caracter de masă. Peste tot au loc convorbiri, se iau hotărîri, se fac planuri. Marile memorii ale delegaţiei naţionale de la Viena sînt secondate de o miriadă de cereri, petiţii, arătări" locale. Social, de asemenea, anii , ca în general toate epocile de tranziţie, sînt foarte frămîntaţi. O mutaţie atît de radicală cum a fost desfiinţarea iobăgiei implica de la sine mişcări, tulburări, agitaţii. Cu atît mai mult cu cit în Transilvania, înlocuirea echilibrului agricol-feudal cu cel capitalist s-a făcut într-un mod limitat. Se simte într-adevăr pretutindeni o stare de nemulţumire surdă, care răbufneşte deschis cînd într-un loc, cînd în altul. Munţii Apuseni devin acum un adevărat focar de revoltă. Pe plan cultural, iarăşi revoluţia stimulează enorm. Un dor neostoit de cultură răscoleşte în această vreme publicul românesc. Se ridică şcoli, din cele săteşti cu sutele, se organizează colecte, se încropesc fonduri băneşti cu rosturi culturale. Insufleţirea pentru cultură creşte pe măsură ce scad posibilităţile acţiunii politice. Conducătorul din 1848 păşeşte pe toate aceste arene printre cei dintîi. Este membru al delegaţiei româneşti din Viena, chiar de la sfîrşitul revoluţiei ia în mîinile sale procesul lung, aproape secular, pornit de moţi împotriva fiscului pentru pădurile din munţi, se înflăcărează pentru înfiinţarea unei facultăţi juridice româneşti, Academia de drepturi, 247

250 cum era numită atunci. Se dăruieşte, în afara acestor acţiuni, unor cauze de interes local. Ceea ce-l preocupă cu deosebire este îndeplinirea doleanţelor poporului din munţi. In tot timpul revoluţiei, Iancu a hrănit inimile moţilor cu speranţa că pădurile care constituiau pentru ei, după expresia unui contemporan, pîinea cea de toate zilele, vor fi ale lor. Promite că va lua în mîinile sale procesul lor cu fiscul pentru păduri. Numele lui, spune Suluţiu în Istoria Horii, a fost tot timpul pentru ei, ca o nădejde de scăpare 2 ). Intr-adevăr, chiar din 1849 tînărul avocat nu pregetă să ia asupra sa o sarcină atît de grea. Iată-l în toamna anului 1849, bătînd drumul Sibiului pentru a cere un împrumut de stat pe seama moţilor, îndemnat, desigur, de împrumutul acordat tocmai atunci saşilor. Un an mai tîrziu redactează cu mîna sa o serie de plîngeri ale comunelor din munţi către guvernator, pentru ca în 1852 să se adreseze în problema pădurilor de-a dreptul împăratului. Aşa se înţelege şi ataşamentul fără margini al moţilor faţă de Iancu. Nu numai că îl eliberează în decembrie 1849, cînd e arestat la tîrgul din Hălmaj, dar în iarna cînd era la Viena în cadrul delegaţiei naţionale declara sus şi tare că se vor duce după el să-l caute şi să-l aducă acasă 3 ). Iar în august 1852, la cea de-a doua sa arestare trimit înadins soli la Sibiu pentru a se interesa de soarta sa 4 ). Iancu aduce cu el în tot ceea ce întreprinde aceeaşi tărie a voinţei şi dăruire de sine care l-au impus în E primul care demască ingratitudinea habsburgilor, primul care se opune pe faţă politicii lor de oprimare, cauza adevărată a tragediei sale. Rînd pe rînd, tărăgănează predarea armelor, refuză decoraţia care i-a fost oferită, nu se prezintă înaintea împăratului cînd acesta trece prin Munţii Apuseni, îndeamnă cu toată hotărîrea comunele să se împotrivească, în august 1852, măsurătorilor cadastrale. Va fi astfel în permanenţă suspicionat, supravegheat, de două ori - în decembrie 1849 şi august arestat. Este ţinut sub supraveghere, chiar şi după prăbuşirea care-l atinge în Incă şi în 1858 autorităţile locale mai trimit rapoarte la Viena despre purtarea sa 5 ). Sfera largă a preocupărilor conducătorului revoluţiei în vara anului 1852 este oglindită şi în petiţiile pe care le întocmeşte cu prilejul vizitei împăratului. Prezenţa suveranului este socotită şi acum, ca întotdeauna, un prilej binevenit pentru rezolvarea unor cereri care nu au găsit înţelegerea cuvenită din partea autorităţilor provinciale. Se întocmesc în toată Transilvania, la fel ca în timpul călătoriilor lui Iosif al II-lea, mii de plîngeri. Mai ales moţii, cărora fiscul le-a răpit după revoluţie dreptul de folosire liberă a pădurilor, sperau că împăratul, recunoscînd recentele lor sacrificii, le va lua apărarea împotriva abuzurilor şi silniciilor funcţionarilor camerali. Exista şi acum în popor convingerea că autorităţile locale acţionează în ultimă instanţă cu de la sine putere, nu respectă poruncile venite de sus. O stare de încordată aşteptare cuprinde munţii la ştirea vizitei împărăteşti. lnsuşi Iancu, altminteri, după experienţa tristă a ultimilor ani, atît de pornit împotriva habsburgilor, se lasă acum răpit de mari nădejdi. Cr~de, înainte de toate, că suferinţele alor săi în privinţa pădurilor vor fi în sfîrşit curmate. Speră de asemenea ~ă unele revendicări politice ale naţiunii între care decretarea limbii române ca limbă oficială, alături de limbile maghiară şi germană, vor fi satisfăcute. Se gîndeşte cu entuziasm la o academie de drepturi românească. Pentru a mări şansele

251 de succes, făureşte planul modificării itinerarului călătoriei împăratului, astfel incit acesta să treacă prin inima munţilor, prin apropierea locurilor celor mai importante bătălii. Pare cuprins de o adevărată fervoare. La începutul lui iulie 1852, călătoreşte, împreună cu Balint, în acest scop la Sibiu, conduce puţin mai tîrziu o delegaţie a 18 comune din munţi la Deva, pentru a înmîna guvernatorului Schwarzenberg o cerere în acest sens 6 ), redactează mai multe memorii spre a fi înaintate împăratului, se ocupă personal şi mai mult pe cheltuiala sa proprie de primirea fastuoasă care trebuia să se facă în munţi cortegiului împărătesc 7 ). Cele cinci cereri ale lui Iancu, pe care le publicăm, s-au păstrat în colecţia de documente şi corespondenţă a lui George Bariţiu de la Biblioteca Academiei Republicii Soci11liste România din Bucureşti 8 ). Ele constituiau, alături de încă un document din iunie 1849, anexele unei scrisori foarte importante şi foarte cunoscute a lui Iancu din 15 august 1852, adresată lui S. Bărnuţiu, scrisoare în care eroul descrie vizita împăratului în munţi, primirea pe care i-au făcut-o moţii aici, ca şi la Cluj, atinge în treacăt motivul neprezentării sale 9 ). Scrisoarea în care îşi justifică în faţa prietenului aflat în Italia, comportamentul său din ultimul timp, îşi descărca în faţa lui sufletul într-un moment important al vieţii sale. E scrisă într-adevăr înainte cu două zile de cea de-a doua sa arestare, pe care Iancu o ştia cu certitudine, sau cel puţin o bănuia. Ştia în orice caz că în ziua următoare trebuiau să sosească soldaţii în munţi pentru a impune cu forţa comunelor înscrierea pădurilor în protocoalele cadastrale, aflate atujnci în lucru, ca proprietăţi ale fiscului. Prin această scrisoare tocmai îi anunţa lui Bărnuţiu acest lucru. De aici dorinţa sa de a anexa scrisorii cele 5 respectiv 6 anexe. Dorea, desigur, într-un asemenea moment să dea lui Bărnuţiu, şi prin el posterităţii, întreaga măsură a activităţii sale. Se poate totodată foarte uşor presupune că trimiterea anexelor să fi fost făcută în mod premeditat, de teama unei eventuale percheziţii. Se ştie că în 17 august, cu prilejul arestării, i-au fost sechestrate într-adevăr lui Iancu o serie de documente, considerate de către colonelul Springensfeld, comandantul districtului Albei Iulii, drept compromiţătoare. Din acestea, o parte îi vor fi înapoiate în 23 octombrie la Cîmpeni, iar 15 vor fi anexate dosarului său de cercetare 10 ). Acestea din urmă se păstrează desigur şi azi, din păcate necercetate încă în Arhiva guberniului Transilvaniei de la Arhiva Statului din Budapesta. Trebuie să spunem de la început că nici una dintre cele 5 cereri nu poartă semnătura eroului. Patru dintre ele nici nu ar fi putut-o purta, trei fiind cereri întocmite în numele unor comune, iar alta în numele comitatului Zarand, care toate trebuiau semnate de cei în cauză. Doar cererea cu caracter general, referitoare la folosirea limbii române în administraţie, putea fi semnată de Iancu. Exemplarul original, despre care ştim cu siguranţă că a fost înaintat împăratului, chiar poartă semnătura sa, alături de acele ale altor fruntaşi din munţi 11 ). Copia trimisă lui Bărnuţiu, cum e şi normal, este fără semnături. Paternitatea actelor, cu toate acestea, e mai presus de orice îndoială. Insuşi Iancu o declară, chiar la începutul scrisorii principale : Ambe scrisorile ţi le-am primit, dar şi noi am lucrat, în sensu cum se vede din aci alăturatele 5 dărabe, al şaselea dărab, cu x însemnat numai de aceea ţi-l trimet ca să vezi ca în revoluţiune în ce ton se făceau dispoziţiunilor către tribuni" 12 ). In acelaşi sens pledează grafia identică a

252 anexelor cu cea a scrisorii, şi mai ales problematica comună a tuturor pieselor. In toate apar, cu mici diferenţe, aceleaşi probleme care-l preocupau pe Iancu : curmara unor abuzuri îndreptate împotriva ţăranilor, înfiinţarea unei Academii de drepturi, folosirea limbii române. Stilul, de asemenea, este unitar. Simpla lectură este suficientă pentru a o dovedi. Intîlnim nu numai expresii care apar în toate cererile, dar uneori şi fraze identice. Prezintă o unitate deplină şi cu scrisoarea autografă din 15 august, precum şi cu alte scrisori ale eroului. E acelaşi stil, puţin greoi şi rigid, împănat cu expresii populare, stilul unui om care a petrecut mulţi ani, s-a format, de fapt, în şcoli străine. Cele cinci cereri nu sînt nici datate. Ele au fost redactate, cu siguranţă, în iulie 1852, sau eventual spre sfîrşitul lui iunie acelaşi an, deoarece într-una se spune clar că împăratul se afla atunci în ţară ). Un 13 alt indiciu de datare este menţiunea pe care o face George Bariţiu cu creionul pe cererea întocmită în numele Zarandului : Aceasta se vede a fi dată împăratului la anul 1852, cînd a călătorit prin Baia de Criş, Săcărîmb etc." 14 ). Care este conţinutul acestor petiţii? Primele sînt două jalbe ale satului Muntele Rece, adresate, una comandantului militar şi civil al districtului Cluj, cealaltă împăratului. Satul se plînge în cea dintîi împotriva nedreptăţii pe care o suferă din partea foştilor săi domni de pămînt", ajutaţi de dregătorii locali, judele sătesc şi comisarul subdistrictului Gilăului. Anume, sub pretextul că întreg hotarul satului ar fi formb.t doar din pămînt alodial, care - cum se ştie - prin legea din 1848 devenea proprietatea deplină a stăpînilor de moşii, nemeşii vin cu jandarmii în sat şi răpesc cu puterea, din păşune, vitele oamenilor. Le pun totodată în vedere că dacă mai vreau să rămînă în gospodăriile lor, să încheie contracte cu ei. La rîndul său, nici această populaţie dîrză şi neînfricată nu rămîne pasivă. Susţine dimpotrivă că satul este aşezat pe pămînt colonical sau urbarial, care după aceeaşi lege este al său, iar nemeşii nu mai au nimic de căutat la ei. Apelează de îndată la comanda districtului Cluj. Dar cu toate că se pri.,. meşte de aici hotărîrea de a li se slobozi vitele, urmînd ca natura alodială sau urbarială a pămînturilor să fie dovedită pe cale judecătorească, comisarul din Gilău refuză să îndeplinească poru::-ica. Vrea - se plîng oamenii - să-i silească să încheie contracte cu nemeşii, ceea ce ei nu vor în ruptul capului. Satul nostru, aceasta nici viu, nici mort nu o va face fiindcă nu vrea să dee putere nemeşilor ca iară să se scoale asupra împăratului, dar mai încolo nu vre a-şi da dreptul său nemeşilor,şi a-şi face sieşi tutori" 15 ). Mai degrabă, declară sătenii, vor purta procesul cu nobilii. Cu atît mai mult cu cît sînt acum egali cu ei înaintea legii. Cer pentru a doua oară, prin intermediul lui Iancu, comandantului districtului Cluj, să dispună funcţionarului din Gilău să le sloboadă vitele. Cea de a doua plîngere întocmită de Iancu, Muntelui Rece este a dresată împăratului. Nici pînă la sosirea lui în ţară, sătenii nu reuşiseră să-şi facă ascultată dorinţa. Comisarul, din Gilău, se plîng ei nu vrea să asculte porunca nice acum cînd Maiestatea Ta Apostolică te afli în ţară". Cer aşadar împăratului să emită o poruncă prin care să se simtă toţi dregătorii că sînt datori a face dreptate oricărui om şi că la ţară 16 numai împăratu porunceşte" ). Actul rezumă, astfel, conţinutul primei cereri. Ceea ce le deosebeşte este nota de generalitate pe care Iancu o dă celei din urmă, cu totul firească dacă o raportăm forului căruia este a dresată. Necazul celor din Muntele Rece este expus acum doar ca un e-

253 xemplu concret a unei întregi _stări de lucruri. Se cere de fapt nu atît rezolvarea acestui caz cît a tuturor celor de acest fel, nu o rezoluţie izolată ci o lege. Ceea ce de asemenea se remarcă în textul acestei petiţii e legătura pe care autorul o face între social şi politic. Iancu declară chiar de la în-=ceput că unii funcţionari de stat părtinesc pe foştii nobili, în conflictele, atît de dese în această perioadă, pe care aceştia le au cu foştii lor supusi, ţin cu nedreptăţile cele vechi ale nemeşiior". Dezvăluie consecinţele pe care acest fapt le-ar putea avea. Ar fi foarte uşor, spune el, ca foştii domni, cu un asemenea sprijin, _să aducă poporul la starea de_ dinainte. Autorul recurge aici la diversiunea obişnuită : priveşte aceste consecinţe nu din unghiul de vedere al celor în numele cărora scrie ci din acela al intereselor Curţii, întărirea economică a nemeşimii ar fi înainte de toate în prejudiciul ei fiindcă am băgat de seamă că nemeşii 17 nici acum nu cunosc puterea împărătească" ). De un conţinut foarte asemănător este petiţia satului Măguri tot de lîngă Cluj, înaintată de asemenea împăratului. Şi aici este vorba despre aceeaşi dispută urbarială între foştii domni şi foştii iobagi, privind natura unor pămînturi. Satul Măguri ca să-şi poată ţine conşcienţa curată în jurămîntu depus în Cîmpu Libertăţii la Blaşiu în anu 1848'' declară că întreg hotarul său, atît locurile de păduri cît şi cele de fînaţ şi arătură sînt ale oamenilor. Impăratul să dispună guberniului ca a cesta să impună foştilor domni să dovedească prin justiţie pe ce bază revendică pămînturile urbariale ale oamenilor ca pămînturi alodiale. Voinţa satului este cu atît mai mare cu cît ştie că dreptatea este de partea sa. Actul se încheie cu rugămintea, care certifică o dată mai mult paternitatea sa, de a se permite naţiunii române să organizeze o colectă de bani pentru înfiinţarea unei Academii de drepturi cu limba de predare română 16 ). Cel de-al patrulea text are un caracter mai general, este o petiţie a locuitorilor Munţilor Apuseni privind dreptul de folosire a limbii române. Iancu vorbeşte însă aici în numele întregii naţiuni pentru carea nimenea nu se află mijlocitor". Prima parte a actului dezbate starea generală în care se găseşte, după revoluţie naţiunea română, ale cărei speranţe au fost spulberate rînd pe rînd. Incepe prin a arăta importanţa petiţiei naţionale din 25 februarie 1849, anexată cererii, petiţie în care românii şi-au pus atîtea nă- dejdi. Chiar răspunsul dat de împărat delegaţiei care a prezentat-o i-a încurajat în acest sens. Cu toate acestea ea a rămas fără nici un rezultat; românii nici măcar nu se pot folosi de limba lor în administraţie şi justiţie. Mai mult, însăşi viitorul naţiunii lor pare, în aceste condiţii, periclitat. Actul exemplifică, în ceea ce priveşte dreptul de folosire a limbii române, cu situaţia din munţi. Se referă pe larg la activitatea comisiei Kluncher. Aici iarăşi se vede clar mîna lui Iancu care, în calitatea sa de împuternicit al celor 11 comune din subcercul Cîmpenilor în problema pădurilor, cunoştea mai bine decît oricare altul desfăşurarea întregii chestiuni. Se ştie că în iunie 1852 guvernatorul Schwartzenberg a trimis în munţi, unde spiritele erau extrem de agitate din cauza sistării dreptului de folosire liberă a pădurilor, o comisie gubernială spre a face moţilor,

254 acum în preajma vizitei împărăteşti, unele concesii. Urmau să fie stabilite precis, la faţa locului, în fiecare sat în parte, care păduri sînt ale fiscului şi care ale comunelor. La îndemnul lui Iancu cele 11 comune refuză însă să se prezinte în faţa comisiei sub motivul că procesul-verbal al lucrărilor ei se purta în limba germană pe care desigur nu o înţelegeau. Cer să se folosească limba română. Pornind de la această întîmplare încă foarte recentă - la vizita împăratului, comisia se mai găsea în munţi - Iancu face o interesantă digresiune istorică. arătînd că muntenii şi-au pierdut dreptul de proprietate asupra pădurilor numai după ce autorităţile au început să trateze cu ei în alte limbi. Revine apoi din nou la tema centrală ; actul combate unul cite unul argumentele aduse împotriva limbii române ca limbă uricială : că nu este suficient de evoluată pentru aceasta, că românii nu pot da decît un foarte redus număr de funcţionari care s-o folosească etc. Chiar dacă unele dintre aceste aserţiuni ar fi adevărate, declară autorul, ar fi o mare nedreptate să se impună naţiunii jugul limbii germane atîta vreme cît însuşi împăratul a decretat principiul egalităţii tuturor naţiunilor. In afară de aceasta mult mai uşor pot învăţa funcţionarii limba poporului decît poporul limba funcţionarilor, căci funcţionarii sînt pentru popor, iar nu poporul pentru funcţionari. Şi iarăşi mult mai uşor pot învăţa cei culţi decît cei inculţi,... prin urmare cine doreşte cultura unui necult îi dator să înveţe limba sa ca să-l cultiveze aşa şi aceia dregători care voiesc binele naţiunii noastre vor învăţa limba ei, la care îs şi datori fiindcă la visteria statului şi naţiunea română contribuie" 19 ). In concluzie autorul cere să se acorde naţiunii române dreptul de a se guverna în limba sa naţională. Aceasta cu atît mai mult cu cît o limbă care nu e folosită în viaţa politică poate fi considerată ca o limbă moartă, cu atît mai mult cu cît misiunea atît de grea de ridicare a unei naţiuni exclusă de secole din viaţa politică, nu poate fi îndeplinită decît în acest fel. Se adaugă şi aici la fel ca în petiţia anterioară problema Academiei de drepturi. Fiindcă, cea germană de la Sibiu şi cea maghiară, care probabil se va înfiinţa la Cluj, dintr-un motiv sau altul nu corespund dorinţ.elor românilor. Una e prea depărtată, cealaltă prea exclusivistă. Dealtfel, încheie actul, românii socotesc că poporul cel sărac" pentru credinţa pe care a arătat-o merită cel puţin această răsplată. Nu ştim dacă celelalte petiţii au fost sau nu înaintate împăratului, aceasta însă cu siguranţă a fost. Intr-un tîrziu chiar i se răspunde. A nume, în 8 martie 1853 cu nr , guberniul din Sibiu porunceşte comandantului districtului Albei Iulii, Springensfeld, cel care l-a arestat pe Iancu în august 1852, să aducă la cunoştinţa comunelor din munţi că cererea lor în privinţa limbii aşternută monarhului este inacceptabilă. Nu fiindcă regimul ar urmări chipurile să înlăture folosirea limbii unei naţiuni, să asuprească un popor, ci tocmai pentru a aşeza convieţuirea naţiunilor din Transilvania pe baze mai sigure şi mai durabile. Dealtfel, spune textul, prin această cerere, comunele au fost făcute peste voia lor instrumentele oarbe ale unor capete prea înfocate, în contrazicere cu bărbaţii într-adevăr luminaţi ai naţiunii române. Trebuie să se pună capăt unor asemenea tendinţe subversive, iar falşii patrioţi, tulburători şi semiculţi să fie admonestaţi şi supravegheaţi. Acesta a fost răspunsul dat de autorităţile habsburgice petiţiei lui Iancu 20 ). Cel de-al cincilea act, şi ultimul, este o plîngere a comitatului Zarandului, alături de Hunedoara, cele mai compact româneşti comitate ale Transilvaniei 21 ). Se referă, ca de altminteri şi celelalte dinaintea sa,

255 atît la problema ţărănească cit şi la acea a Academiei ş1 m general la tratamentul la care este supusă populaţia românească a comitatului trt ul timii ani. Poporul Zarandului, în ciuda tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut, nu are parte decît de suferinţă, declară actul. A suferit înainte de 1848 sub iobăgia cea amară", suferă în timpul revoluţiei şi după aceea. Tot ceea ce a dobîndit e doar conştiinţa că şi-a respectat credinţa faţă de împărat şi naţiune. Iancu acuză grav comportamentul unor funcţionari publici neromâni ai comitatului. De pildă, spune el, chiar comisarul comitatului, în plin an 1850 a mai îndrăznit să aplice pedeapsa cu bătaia. Din porunca sa au fost arestaţi mai mulţi tribuni şi prefecţi. Aminteşte.chiar cazul arestării sale din decembrie 1849 la tîrgul din Hălmaj. Accentul principal este pus însă pe doleanţele ţărănimii. Impăratul să poruncească guberniului Transilvaniei ca toate pămînturile răpite de nobili cu puterea, mai de mult sau mai recent foştilor lor iobagi, să fie restituite acestora. Căci legea din constituţia de dinainte de 1848, care interzicea transformarea pămîntului urbarial îm pămînt alodial a fost prea puţin respectată de nobili. De fapt aproape că nici nu a fost băgată în seamă. Pe de o parte pentru a-şi mări propriile averi, pe de alta datorită unor scopuri politice mai îndepărtate, nobilimea maghiară a o cupat mereu pămînturi ale statului şi ale oamenilor. Urmărea să slăbească credinţa poporului către împărat şi să lovească în visteria statului, deoarece, cum e ştiut, numai după pămîntul urbarial se plăteau dări. I-a căzut cu atît mai uşor cu cît a avut sprijinul funcţionarilor maghiari ai comitatului, cu atît mai uşor cu cît românii, iobagi neascultaţi şi nebăgaţi în seamă de nimeni, nu aveau nici o posibilitate să-şi apere drepturile. N-au putut găsi scăpare nici m2.~'.lr la poalele tronului fiindcă lor chiar şi această cale le-a fost închisă. Este drept aşadar, pentru toate a cestea, ca în procesele privind natura unor pămînturi foştii domni să fie aceia care să trebuiască să dovedească în faţa instanţelor pretinsul lor drept de proprietate. La fel să se facă şi în ceea ce priveşte drepturile regaliene, cîrciumăritul, dreptul de a ţine tîrguri etc. Se vor curma în felul acesta atîtea şi atîtea diferende de această natură. Observăm şi aici că atacul îndreptat împotriva nobilimii este dirijat iarăşi de pe poziţiile puterii centrale, străine de fapt intereselor poporului român. Şi în acest act Iancu reia cererea pentru aprobarea organizării unei colecte băneşti în vederea înfiinţării Academiei şi la fel cea privind folosirea limbii române în administraţia unui comitat atit de masiv românesc 22 ). Coordonata principală a tuturor actelor o constituie, după cum am văzut, remedierea unor abuzuri îndreptate împotriva ţărănimii recent eliberate. Starea ei îl preocupă mereu pe Iancu. Era de fapt chestiunea care se pune şi în munţi, unde de asemenea pădurile în întregimea lor au fost declarate de către fisc drept alodiatură. Preocupă şi pe alţi intelectuali români şi într-o măsură mai mare sau mai mică chiar autorităţile centrale. Fiindcă cazurile expuse de Iancu sînt departe de a fi izolate. Din contră se pot înşirui acum cu sutele. Mai ales pe Cîmpie, în Secuime, în Zarand, dar şi în alte părţi ale Transilvaniei, profitind de această perioadă de tranziţie, proprietarii de moşii încearcă să impună multora dintre foştii iobagi servicii iobăgeşti, să asimileze pe iobagii propriu-zişi

256 jelerilor. Foarte mulţi -sînt aduşi într-adevăr la starea de iobăgie de dinainte. Pretextul cel mai des folosit, la îndemîna oricărui proprietar, era negarea naturii urbariale a terenurilor în cauză. Este tocmai situaţia cazurilor arătate în aceste acte. Foarte cunoscut era apoi diferendul ase mănător al Feleacului 'cu oraşul Cluj, care în urma arestării, în vara a nului 1851, a 22 de felecani, a stîrnit o mare v!lvă, şi care s-a prelungit mai bine de zece ani 23 ): Fenomenul ia proporţii atît de întinse incit, în 1851, guberniul se vede nevoit să emită o circulară prin care combate această tendinţă. Se interzice în orice caz proprietarilor de a mai lua cu de la sine putere ţăranilor pămînturile controversate, urmînd ca natura lor să fie stabilită pe cale judecătorească 24 ). O chestiune care de asemenea apare aproape în toate cererile este aceea a Academiei de drepturi. Infiinţarea unei facultăţi juridice româneşti este acum o rev' 'ndicare generală. O întîlnim în cele mai importante memorii ale vremii (memoriile din 25 februarie 1849 şi 10 ianuarie 1850) 25 ) sau constituie ea însăşi obiectul unor petiţii aparte (cea din 1 septembrie 1849 şi cea dih decembrie 1850) 26 ), e frămîntată în discuţiile intelectualilor, dezbătută pe larg în presă. Vorbind despre ea Gazeta Transilvaniei o numeşte într-un rînd biserica cea vie a naţiunii".. Intre susţinătorii plănuitei A'cademii, Iancu este printre cei mai ac-= tivi. E totodată printre primii care se conving că românii trebuie să se sprijine şi în această privinţă pe propriile lor puteri, dacă vor să realizeze ceva. Preferă deci, de la început, calea mai grea dar mai sigură a apelului la mijloacele naţiunii, oricît ar fi fost ele atunci de modeste, prin organizarea unor colecte publice, sprijinului cerut Vienei, care nu ar sosi niciodată. Ceea ce evenimentele ulterioare o vor dovedi era întru totul adevărat._.dar şi aici Iancu premerge nu numai cu vorba ci ş,i cu fapta. In decembrie 1850, înainte de a porni la Viena, spre a se ală~ tura delegaţiei naţionale redactează, pentru a nu mai reveni niciodată asupra sa cunoscutul său testament, prin care îşi donează întregul avut pe seama Academiei 27 ). Entuziasmul colectiv îl cuprinde din nou cu totui în 1852, în preajma vizitei împărăteşti. La 1 iulie 1852, scrie lui George Bari ţiu din Sibiu, unde se găsea pentru a mijloci schimbarea itinerarului acestei vizite : Academie şi primo şi secundo loco" 28 ). Din partea sa fac~ tot ceea ce îi stă în putinţă: înglobează înainte de toate această revendicare în petiţiile pe care le redactează acum. Urmau să sprijine petiţia separată în privinţa Academiei întocmită de Ioan Maiorescu la Viena, care însă nu a mai fost prezentată.. Lupta începută acum pentru înfiinţarea unei facultăţi juridice româneşti şi continuată mai bine de un sfert de veac s-a terminat cu eşec, la fel ca şi străduinţele lui Iancu pentru acordarea pădurilor pe seama moţilor. In condiţiile regimului dualist care va urma, înfăptuirea acestui plan devine o adevărată utopie 29 ). Actele inedite pe care le prezentăm aduc, credem, contribuţii documentare importante la cunoaşterea unei perioade prea puţin cercetate din istoria Transilvaniei. Ele sînt foarte interesante şi numai prin. conţinutul lor. Valoar_ea lor creşte însă foarte mult prin aceea că provin de sub pana conducătorului revoluţiei. Prin aceasta ele proiectează lun;iiîlj noi asupra activităţii multilaterale a aceluia care a fost Iancu în anţi plinătăţii sale politice.

257 No TE I. Iosif Steroa Sulutiu, Avram Iancu, Transilvania, an. XXVIII, 1897, p ; Luipaş I Avram Iancu, Anuarul Inst. de Istorie naţională, Cluj, 1929, III, p. 1-62; Silviu Dragomir, Avram Iancu, Editura Şti inţifică, Bucureşti, 1965, 304 p. 2. Alexandru Sterca Sulutiu, Istoria Horii şi a poporului românesc din ~u~ţil Apuseni, Biblioteca Academiei R.S.R Cluj, mss, nr Bibhoteca Centrală Universitară Cluj, fond IosH Hodos, mss. sertar 334/9. 4. Transilvania, anul V, nr. 22 din 15.XI imihail Popescu, Documente lne:dite privitoare la Istoria Transilvaniei între , Bucureşti, 1929,,p S. Dragom'r, op., cit., p CI. scrisoarea lui M. Andreica către Iosif Suluţiu din 4.VI.1897 în Transilvania, an. XXVIII, nr. V-VI din 1897, p Biblioteca Academiei R.S.R., Bucureşti, mss. rom. 1060, f , mss. rom. 996, f Idem, mss. rom 1060, f Arhiv a islorică a Filialei Cluj n Acad. RS.R Arhiva personală Dimitrie Moldovan, nr. 177/a. 11. Idem, cf. dispozjtia guhernială din , nr. 4116/627 la Arh. istorică Cluj, dosar: documente grănicereşti; fără număr. 12. Bibi. Acad. R.S.R. Bucureşti mss. rom f Anexa nr. I. 14. Anexa nr Anexa nr. I. 16. Anexa nr Idem 18. Anexa nr Anexa nr Arh. istorică a Filialei Cluj a Acad. R.S.R dosar : Documente griinicereşti, fără număr. 21. Comitalul Z.arand a continuat să facă parte din Transilvania pînă în 27.XIl.1860 dnd alături de celelalte unhăti administrative ale Partium-ului a fos t a.lipit Ungar.iei. 22. Anexa nr Gazeta Transilvaniei, nr. 64 din 9.VIII.1851, p Kovacs Iosif, Mişcări lărăneşti în Munlil Apuseni şi împrejurimi între 1849 şi 1852, în Studii şi materiale de Istorie modernă, voi. I, Bucureşti 1957, p T. V. Păcătianu, Cartea de aur, ed. a 2-a, I, Sibiu, 1904, ip. 512 şi p Idem, p şi Cf. textul testamentului în Transilvania, an. XXVIII, 1897, nr. V-VI. rp. 114 şi în Onisifor Ghiibu, Universitatea Daciei Superioare, Bucureşti, 1929, p B1bliotec a Acad. R.S.R., Bucureşti, mss. rom. 996, f S. Retegan, Lupta burgheziei româneşti din TransUvanla, pentru în fllntarna unei facultăţi juridice româ neşti ( ) în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, an. X, 1967, p ANEXA NR. MA RITA C[ESARAl R[EGF..ASCAJ COMANDA DISTRICTUALA! In anul 1848 se şterse iobăgia şi d.ieta ungurească pronunţa princtpiul că colonicatura este iproprietate iobăgească, imperatorul sancţiona acest.principiu şi făcu lege.dintr-insu. ln urma acestei legi, toate greutăţile ce au fost pe colonicatură căzură precum sînt zile'e de lucru, zecluelile, taxele, darea găinilor şi a ouălor, aşişderea şi clăcile şi torcerea cilcilor şi altele asemenea, puse pe bietul.popor de nemeşi ca tot at!tea Upitori. Mărită comandă! Acest adevăr sanct precum nemeşii aşa şi uni dregători nu vreau să-l înţeleagă, precum se vede din aceasta că fostul şpan al nemeşilor noştrii, cari ne-au fost nouă domnii atotputel'ilici şi cate nu se temea nl'ci de im.peratu, ba precum am văzut tn 1848 şi 1849 nici de Dumnezeu, întăj"it de judele satului care neciodată n-au ţinut cu ianpăratu şi satu ci cu gendarrn.i au eşit!n satul nostru şi ne-au luat vitele cu puterea d.in păşiunea locurilor noastre, d.in cauză că comunitatea Muntele Rece este aşezată pe păm!nt collonleal şi ;prin UI'ffiare nemeşii n-au nimic!n satul nostru. 25S

258 Această faptă a şpanului nemeşesc o am şi arătat la cesaro-regeasca comandă de unde am şi înţeles că am căpătat părintească şi dreaptă hotărire, ca să ni se s1oboadă vitele şi după înfiinţarea legilor să ne caute cine are cu noi ceva. In urma acestei hotărlri ne-am şi Q.us la biztoşu (Biztos = comisar) din Gelou şi l-am rugat să ne dee vitele, dar în loc de a ni le da. ne-,au arătat Duba. zicindu~ne să facem contract C'-1 nemeşii. Satul.nostru a.ceasta nici viu nici mort nu o va face, fiind că nu vrea să dee putere nemeşilor ca iara să se scoale asupra imperatulul dar mai încolo nu vre a-şi da dreptul său nemeşilor şi a-şi face sieşi tutori, fiind că imperatu au dat dreptul ca să fie Jocul cel iobăgesc a iobagilor şi împăratu să poruncească şi Ia nemeşi şi la foştii iobagi, dar domnii dacă cred că au loc domnesc in satul nostru arete şi noi le vom răspunde în faţa legii, înaintea cărui din mila înălţatului împărat sîntem intogma cu ei. Din care ale noastre mai sus aduse argumente ne rugăm din nou la dreptatea măritei comande ca să poruncească cu aceea putere cu care este înzestrată de exce!sul caesaroregescul guvern, la comisarii din Gelou să ne sloboadă vitele. Protestînd in contra voinţei şpanului şi printr-insu de care-l pus de a se răpi şi aresta vitele noastre cum şi in contra speselor nouă prin aceasta causate şi cauzinde, ne susţienem dreptu de a-i căuta înaintea legii. Reinoindu-ne dreapta rugăminte rămînem Bibi. Acad. Mss. rom. 1060, f ANEXA NR. 2 SACRATISSJIMA CAESARO-REGJIE ŞI APOSTOLlCA MAIESTATE! Pentru ca să aducem, la prea înalta cunoştinţă a maiestăţii tale apostolice că şi acum se a.flă unii dintre dregătorii guvernului cari ţin cu nedreptăţile cele vechi a nemeşilor, ne luăm umilita indrăsneală a aşterne la picioarele maiestatei tale o nedr \I)tate ce ni se face de către foştii adiutaţi prin comisariu din Gelou in districtu Cluşiulul. Sacratisslmă maiestate! Satul Muntele-Rece in comlssariatul Gelol..l!l.ui este aşezat pe loc colonical şi fiindcă legea din 1848 au ţipat toate greutăţile de pe locul colonical, aşa satul in urma acestei legi a început pe drept a folosi locul colonical, dar foştii domni cu care ne tot luptam din 1848 încoace, adiutaţi de judele satului care nice cind au ţinut cu Im.peratul şi satu şi întăriţi de gendarmi ne-au răpit vitele şi ni le robesc, singur ca să ne supună iară lor. Satul nostru s-au plîns pentru aceasta puternicie la C[esaro] R[egească] comandă districtuală din Cluşiu în Ardeal; de aci am căpătat mingălere să ni se sloboadă vitele şi foştii domni la înfiinţarea scaunelor de judecată să ne caute - dar comisariu din Gelou nu vrea să asculte porunca nice acum cînd maiestatea ta aposto!lcă te afli in ţară. Aşa dar maiestate I pentru satul nostru e cea mai învede!"ată faptă că foştii domni cu in:flluinţa in inimile unor deregători ai guvernului şi prin aceasta Influenţa pre lesne se pot face, iară domni preste poporu cel credincios a inalţatulul împărat şi apoi aceasta necl un folos ar aduce tronului maestăţli tale, fiind că am băgat de seamă că nemeşii nici acum nu cunosc puterea împărătească. Aşa dar satul nostru din genunchi se roagă la facia maiestaţii tale apostolice, ca să te înduri a slobozi o poruncă împărătească prin care să simtă toţi deregătorli că sint datori a face dreptate oricărui om şi că la ţară numai împăratul porunceşte. Bibi. Acad. Mss. rom. 1060, fila 258. ANEXA NR. 3 SACRATISSIMA CAESARO-REGIE ŞI.APOSTOLlCA MMESTiA.TE!.Satu Măguri aşterne din genunchi umijita rugare la faţa maestăţii tale pentru îmbunătăţirea soartei, ca să-şi poată ţine cons ienţa cunată în i:u.rămintul depus în Cimpu Libe: tăţii la Blasiu in anu din care cauză cu inima curată spune înaintea feţei maiestăţii tale că: moşia care se cuprinde în hotaru satului atit pe care creşte pădure cit şi pe care creşte fin şi altele, este moşia satului şi a oamenilor - numa ca să o poată dovedi înaintea legei ne rugăm din genunchi lăcrămînd să te înduri maestatea ta a,postolică a porunci părinteşte la guvern ca aceasta să orinduie, cum că: foştii domnii să arate înaintea legei că cu ce drept pretind că moşiile noastre sînt a lor şi aceasta a noastră din genunchi cerere se reazemă pe următoarele: La anul 1848 însuşi dieta ungurească s-au învoit a cunoaşte că colilonicatura este proprietatea colonului, in urma acestei voinţe s-au făcut lege despre aceasta; aşa dar domnii atunci s-au învoit a ne da moşia luată indărăpt, prin u11mare calea de a arăta foştii domni că cu ce drept se ţin de moşiile noastre este şi a lor voinţă. Dar voinţa satului este cu atit mai mare, cu cit că ştie că are drept şi că dreptatea întotdeauna au apărat-o pe cale dreaptă. Mai încolo se roagă tot din genunchi satu ca celelalte drepturi de moşie ţiitoare, precum e pescuitu, vinatu, morăritu şi crişmăritu, tot foştii domni să arete că cu ce drept să ţin de ele. La urmă din genuncl")i suspinind către faţa majestăţii tale apostolice ca să te înduri a erta naţiunei noastre române a deschide o colectă de bani pentru ridicarea unei Academii, in care ştiinţele împărăţiei să se propună in limba românească, iar alte ştiinţe să se pro. pună ca un studiu de lipsă pentru un cult al imperiului. Această cerere în privinţa Academiei e de aceea mai tare de la inlma noastră pornită de ce satul noastru vede că deslegarea petiţiunei naţiunei noastre române aşternută prin deputaţiunea cea credincioasă a naţiunei în 25 februarie 1849 la tronu majestăţii tale fără de academia pomenită foarte tare s-ar îngreuna. Repeţind din genunchi cererea rămâne satul Măguri sacratissirnel c[esara] r[egeştii] şi apostolicei tale majestăţi perpetue subdit. Bibi. Acad. Mss. rom. 1060, f ANEXA NR. 4 SACRATlSliM.A CAESARE-REGE ŞI APOSII'OU:CA MAJESTATE! Românii de pe acel pămint care providinţa prin căjcarea majestăţii tale apostolice s-au făcut pentru români sacru - arată in noroaie naţiunii gelnica stare a naţiune! române, pentru carea nimenea să află mijlocitor la tronu majestăţi! tale apostolice. 256

259 Sacratissimă apostolică majestate, naţiunea română din monarhia austriacă prin credincioasa sa deputatiune aşternu în 25 februar 1849 la tronu majestăţii tale petiţiunea aci cu uimilinţă aclusă. De la deslegarea acestei petiţiuni prevedea fieşte ca re român a atîrna vutoriu naţlunii română şi nici un român nu se îndoia că nu va fi deslegată!n favoarea naţiunii, ba din contra din răspunsul majestăţii tale apostolice cătră deputaţiunea română vedea oricare român că in scurt timp se va deslega spre mulţiimirea naţiunei; aşa dar prin patentele împărăteşti din 31 decembrie 1851 prin care se declară constituţiunea din 4 martie 1849 desfiinţată credeau românii a fi venit tlmpu care să!nsufileţească naţiunea prin introducerea in direptu ei cel etern, adecă!n direptu de a să folosi cu limba sa naţională,!n toate lucrurile atingătoare de naţiunea română!n lon u împărăţii; dară cu gele trebuie să mă rturisim înaintea feţii majestăţii tale apostolice dl despre viitorul naţiunii noastre române sîntem foarte trişti mai ales de cind au eşit comisiunea gubernială pentru repunerea mai multor comune!n proprietatea şi în drepturile de proprietate legale fiindcă numita comisiune au denegat plenipotentului şi av.ocat Avram Iancu dreptu de a duce protocolu!n limba română şi precum se vede din copia alei cu umilinţa aclusă protocolu trebuia să se facă togma repunere in proprietate alor 11 comune, aşa dar comisiunea direptu de a se folosi cu limba sa celor 11 comune curat române. Prin urmare cel mai viu exemplu ca românului numai în limba sa i se poate face dreptate şi în alta numai graţie. Dară naţiunea română au desvoltat destulă potere morală despre copta sa naţionalitate şi că nu merită a fi guvernată după graţia unei sau altei naţiuni, fără de favorina Imperatoriului său, care nici odată nu \-au denegat direptu a nu să folosi cu limba sa in lucrurile sale. Sacratisimă apostolică majestate! nici cînd am auzit că Kossuth pregăteşte căldarea în care să se contopească naţiunile nu ne-am cutremura t mai tare decît cind am văzut că procesu in privinţa repunerii in proprietate ne sta împedecat singur pentru că 11 comune nu ştiu nemţieşte. Această neodihnă a sufletului nostru creşte în inimile noastre din acel minut dm care un consilier al guvernului a sfătuit pe un român ca să primească limba nemţiască că dealtmintrelea iară vom pica în mina ungurilor, ce credem că, ca un om înţelept nu o ar fi făcut dacă ar fi ştiut că pomenitele 11 comune numa după ce au vor[b]it altă limbă în locul celei române, au putut deregătorii aerariului a le lua proprit'tatea, fiind că pînă ce s-au înţeles şi au purtat şpanu cu comunele toate lucrurile comunelor în limba româ[nă) nu putea să le ia proprietatea din causâ că înţelegea românii. Iară de oara ce eşi porunca cea amenlntătoare ca să dea scrisorile cele româneşti să le întărească că dealt :nintrelea!şi vor perde direptu, se pusa temei la toate cinurile ce le-au plătit de &.tunci!nco11::e românii din fiscalitate, din causă că scrisorile celea române s-au luat şi li s-au dat tramsupte în limba ungurească, iar altele nu li s-au mai dat şi aceasta nu e demult i'indcă sînt oameni vii care prea bine ştiu aceasta. Prin urmare nici un genunciu de oameni n-au trecut de cînd o parte a românilor era în legătură cu administraţiunea justiţiei prin lin.ba cea ~omănească ce se vede şi din miile scrisori din limba română. Sacritisimă majestate tare credem că providenţa au fost decretat, ca să se folosească româ[nă] nu putea să le ia pvopriet.atea din oausă că înţelegea românii. Iară de oara ce reservat-o ca un argument în contra acelora cari zicea că limba română nu-i destoinică pentru a să folosi românii!n toate lucrurile atingătoare de ei şi iară!n contra acelora că românii n-au destui bărbaţi de a purta lucrurile în limba română; dar togma să lăsăm că românii n-au destui bărbaţi din sinu naţiunii să umple dregătoriile totuşi nu-i destoinica causa de a imp,me naţiune! române llimba cea nemţiască ci aceasta alăturată cu voinţa majestăţii sale pe tron pronunţată, nici de cit nu poate sta fiindcă aceea preaînaltă voinţă dă driept asemine de mare fieştecărei naţiuni. Iar' mai încolo mai lesne pot învăţa deregătorii decît o naţiune o limbă care n-are nici o asemănare cu cea română şi mai lesne un cult decut un necult şi pe cel necult numai limba care o înţelege il poate cultiva; prin urmare cine doreşte cultura unui n~cult!i dator să înveţe limba sa ca să-l cultiveze. aşa şi aceia deregători care voesc binele naţiunii noastre vor învăţa limba ei la care îi şi datori fiindcă la victoria statului şi naţiunea română contribue. Sacratissima majestate! ile-ne ertat pentru tăria inimei noastre de a trăi şi muri pentru tronu şi dinastia majestăţii tale apostohce şi pentru naţiunea noastră a mărturisi că noi nu avem deplină încredere în tot! acela care judecă că naţiunea română trebuie să se guve[r]neze!n limba nemţiască; pe lingă toate că credem că toţi aceia pot avea sentimentele ce ea mai curate pentru naţiunea noastră - din causa că pentru n:iţiunea română nimic nu e mai sacru decît Impăratu şi ltmba, şi despre aceasta intru atît e convins fieştecare român incit pe împeratu în naţiune şi naţiunea în limbă numa işi poate încipui, iară limba care nu are viaţă politică este moartă prin urmare şi naţiunea politiceşte este moartă. Din care causă ne rugăm la picioarele ma;~tăţii tale ca din asta trista stare să se emancipeze naţiune>\ noastră şi să i se dea dirept de a să guverne prin limba sa naţională. Aceasta de aceea o cere mai tare oe la direptatea majestăţii apostolice de ce ştim pusaţiunea naţtunii şi ştim că naţiunea işi cunoaşte misiunea şa, care cu at!t!i mai grea cu cit [fiind] natiune delăturată din seculi de guvern, i s-au îngreunat misiunea şi aceasta nu o poate suplini!n timpul acesta îngreat de evenimente, numai prin darea dreptului de a se guverna!n limba română; aşa dar şi a noastră direaptă cerere are de scop a se înstări tronu majestăţii tale apostolice. Iară in Academia cari vor să rădice ungurii la Cluju românii pot bea numai un spirit străcăcios tronului şi în universitatea cea din Sabiniu românii pot bea un spirit cu care nimic să folosească tronului majestăţii tale; dară această universitate din Sablniu pentru români stă într-o depărtare foarte mare şi aşa numai românii cei bogaţi vor putea învăţa!ntr-insa şi apoi sacritissima majestate! naţiunea română crede că poporu cel sărac merită o descilinită milă de la dreptatea maestătei tale apostolice despre veşnica noastră neclătită credinţă. Răminem sacratisslmei caesaro-reglei şi apostolice tale majestăţi Bibi. A.cad. Mss. rom. 1060, f perpetue subdltl ANEXA NR. 5 SA.CRA'I1lSSJ:MA CESAiRE-REGE ŞI APOSTOLICA MAJESTATE I Comltatul Zarandulul care este tmpopulat mai numai cu I'omânii, fiind că abia vine la 100 de români unul de altă naţiune - din genunchi aşterne la faţa Maiestăţii Tale Apostolică rugămintea de a-i-se îmbunătăţi soarta at!t materială, cit şi întelesuală pentru care din secul! lupt!ndu-se, afară că i s-a sîngerat anima de multele patimi şi suferlnte, nu a dobînclit alta dedt că şi-a ţinut conştil.llţla curată!n credinta cătră Maiestatea Ta Apostolică şi na- 257

260 \lunea sa şi acea<tă curăţenie a sunetuiui a ţlenu poporul Zarandutut sub Iobăgia cea amara,.:ub revoluţiunea ce~ tirană din 1848 şi 1849 ba şi de la 1849 încoace sub maltratarea unor det regători ai guvernului, înalţate împărate. Acestor ale lor noactre lungi suferinţe nu le putem scoate esplicarea din alta fără din credinţa noastră cătră Mai-.statea Ta Apostolică. Spre exemplu, Bezirks-Comisariul Zarandulul Zsureck, nu poate suferi. a se lăuda un român cu credinţa irn,păratului, că acesta-şi pusese viaţa în primejdia pent u Impăratul -şi aceasta l-a îndemnat la anul 1850 se bată pre un român, ca astăzi cu 50 bite, "a mine cu 50 lovituri de nuiele împletite; şi după aceasta ii aruncă in apă; şi aceasta faptă -a Bezlrks-comisariulUi întru atîta înflorează pe fieoare român, incit numai părintele Sim.:>on Groza din Valc:a Rovina se încumetase a arăta guvernului, după ce văzuse acest preot că tribunii şi prefecţii cei credincioşi înaltului împărat se arestează fără causă, spre exemplu, cum a fost arestarea prefectului Iancu in Hălmagiu. Inălţfite tmpărate! Poporul Zarandului ca parte întregitoare a naţiunii române, care e atlt de credincioasă Maiestăţii Tale Apostolice, a dat dovezi de ajuns pre a fi vrednic de iubirea guvernului Maiestăţii Tale. Aşa dară, din genunchi, lăcrllnind se roagă la faţa Maiestăţii l'aje sa te inauri părinteşte a porunci acestui Gubern ca locurile atît celea cu pădure, cil Şi celea de semănătură şi de fin,' cu putere şi cu ne"clreujtul luate de la noi de foştii domnu de pămînt să ni le dea indărăpt, neputlnd domnii arăta că cu ce drept le stl!,pinesc; şi a ceasta a noastră din genunchi cerere se reazămă pe urrnătoarel-e argumente: In togmeala (constituţiunea) ţării de nainte de 1848 era lege şi oprea pe nemeşi a face din colonicatura allodiatură, insă ei nu.o bagară in samă, parte că se simţea atotputernici, parte că aveau un interes mai presus de toate de a răsturna tronul Maiestăţll Tale şi această voinţă face punctul unire! intre nemeşii cei săraci şi intre cel plini - la ducerea planului!'or m aepliirure. li anunţa pretinsele v1ctor11, m ai ales din Tevoluţ1unea franceză, fiindcă aristocraţia ungurească credea că fără dinsa împăratul Austriei nu ar fi putut cîştiga aceea victorie asupra francezilor; aşa dară sfetindu-li-se aceasta, acum pîndea după timp şi căuta după- mijloc. Un mijloc al lor era de a slăbi credinţa poporului de către impăratul; altul de a 1111outina v1steria 1moărătească. Aceasta o făcea făcîjld din colonicatură alodiatură, căci numai după colonicatură se plătea porţia împăratului, cealaltă o făcea luind cu poterea moşiile statului şi ale oamenilor şi aceasta nu se sfiea. fiindcă dregătorii era de ungur şi aceştia ţinea cu el, pentru că se nimerea cu scopul lor de a răsturna tronul. Ce e drept legile tării oprea a face a1n ccilonicatură a1odiati.lră, precum şi aceea că să ia cineva- moşia altuia CN puterea; dar fiind că românll erau şerbii unor aristocraţii cari se simţeau in stare de a răsturna tronul împărătesc, nu putea, în puterea acestor legi să-şi apere dreptul. Iară de altă parte, unui român şi cu primejdia vieţii încă era foarte greu a ajunge la faţa maiestăţi tale apostolică, fiindcă aristocraţii unguri şi această cale o ştiuseră foarte bine inchide naţiunei române, ce este atit de credincioasă maiestăţii tale apostolice - mai gata a fost a suferi ori ce cursă neomenoasă de la aristocraţia unguri decît a se abate de la credinţa cătră maiestatea apostolică. Din care causă, din genunchi lăcrimind ne ia la faţa maiestăţii taie, cu up glas ce abia a mai rămas spre acest scop, ca să te înduri maiestatea ta apostolică a porunci părinteşte guvernului să dea ordine, ca în procesele in privinţa dreptului de proprietate de moşie, fie aceasta cu pădure sau cu alte - faţă cu foştll domnt de pămint, să se îndatoreze înaintea legii foştii domni a-l arăta, că cu ce drept stăpînesc proprietatea, precum şi alte drepturi de aceasta ţiitoare. Acest drept, carele se reazămă şi pe voinţa domnilor, fiindcă la anul 1848 însuşi dieta ungurească a otărtt că: colonicatura este proprietate iobăgească. Aşa dar pe calea de credinciosul popor din Zarand cerută, mai pe uşor se va pune capăt multelor frecări neplăcute. Mai încolo tot acest popor din genunchi se roagă ~a şi alte drepturi, ţiitoare de proprietate precum este dreptul de circiumărit, tirguri etc tot foştii domnt să arate că pe ce cale le au. La urmă, în privinţa îmbunătăţirii soartei noastre intelesuale se roagă poporul romăn din Zarand in numele naţiunii sale la faţa sacratissimei cesaro-reglei şi apostollce.i tale maiestăţi ca să te înduri a erta naţiunei române să facă una colectă de bani pentru înfiinţarea unei Academii, in care să se propună sciinţele Impratlel in limba română, şi eară alte limba ca studiu de lipsă pentru ori care om cult al Imperiului. Această a noastr.ă cerere de aceea e -mat jalnică cu 'Cit, fără astfel de Academie vedem pertcolul naţiurtll noastre fiind că pînă acum!:n întreg ZaDandul... tablele care arată oficiolatu şi satu sint numai in limba nemţeasca care faptă cu atit e mai întristătoare pentru fiecare român cu oit ori oare călător printrînsele va crede că Zarandul e locuit numai de nemţi, barem că nemţii in Zarand nec! într-o porţiune nu pot sta cu românll. Voinţei maiestatei tale apostolică recomandind credinciosul popor român al Zarandului, petiţiunea din 25 februarie anul 1849, aşternută la tronul Maiestăţei tale de credincioasa deputaţiune a naţiunei române. A sacratisirna cesaro regiei şi apostolicei tale majestate pei1petue subd!t [George Barlţ a!nsemnat, cu creionul, pe acest act, următoarele: Aceasta se vecie a fi dată împăratului la anul 1852, cind a călătorit prin Baia de Criş, Hălmagiu etc."). Bibi. Acad. Buc., Mss. rom. 996, f, CINO P:fTITIONS IN:fDITES D'AVRAM IANCU EN 1852 (Re sume) Celte etude foumit de nouvelles et.tmportantes lnfonnatlons au sujet de l'actlvlte d' Avram Lancu iapres '1es evenements de Sur.I.a base de 1ces materiaux, publies en arnnexe, l'auteur inet en 'Iumiere Ies effonts de 1'ancle1i chef revolutlonnaire potir alleger Ies conditions de vie particulierem,ent dures des Moţi".des Monts Apuseni, alnsl que pour la conqnete de ccrtalns droits pour Ies Roumalns d~ Transylvanle.

261 Un protocol al breslei argăsitorii or de cordovani din Orăştie, păstrat în colectla Muzeului judetean Hunedoara-Deva MARIA VIRTOPEANU Situat1i ipe Valea Mureşului, vechi şi recunoscut, drum comercial al Transilvaniei, Orăştia s-a afirmat de timpuriu ca o localitate Îillf!oritoare. Amintit1i documentar în veacul al XIII!ea 1 ), Or1iştia urmează linia ascendentă a oraşelor transilv1inene, ajungînd în cursul secolului al XVIII-iea s1i se numere iprintre locautăţile cu statut or1işenesc 2). Alături de comerţul de tranzit, drumul srpre urbanizare al Orăştiei a fost favorizat şi de existenta meşteşugurilor care se practicau aici de timpuriu. Incă din a doua jumătate a secolului al XIV-iea în mai multe oraşe din Transilvania, printre care şi Orăiştie, sînt menţionate 25 branşe meşteşugăreşti organizate în 19 bresle 3 ). La procesul de producţie meşteşugărească din Orăştie, a luat parte intensă şi activă populaţia românească. NecesitMea tipăririi Paliei de la Orăştie în ) este o dovadă elocventă privitoare la densitatea populaţiei româneşti IÎn această zonă. Aprorpierea oraşului de aria muntoasă, unde se,practica ipe scară larigă creşterea vitelor, a contribuit ca un fa.clor pozitiv ipentru rpracticarea meş.teşugului pielăritului. Pe lingă animalele domestice : oi, vite cornute, capre, pădurile din jur furnizau cantităţi de loc neglijabile de piei ale animalelor sălbatice (vulpi, urşi, jderi, veveriţe). Avîntul neîntrerupt al pielăritului din Oră ştie cît Şi din întreaga Transilvanie a fost tributar comentului, piaţa transilvăneană a pieilor :fiind cea mai solicitată de către negustorii străini 5 ). Şi breslele din Orăştie au urmat linia evolutivă a celorlaue bresle din Transilvania. Ele erau organizaţii.profesionale închise -0.le micilor producători de mărfuri. Nevoile pieţei interne şi exiterne au făcut ca în decursul anilor numărul meşteşugarilor să fie tot mai mare, dar în acelaşi timip a crescut şi c01ncurenta pentru desfacerea rproduselor. Meşteşugarii rnmâni ce practicau meseri11 de îndelungată vreme, trec şi ei la organizarea pe meserii, urmărind obţinerea de dreipturi în procesul de 1productie,şi de v<1.lori1icare a acesteia. Alstfel, 13 Orăştie s-a constituit tehui argăsilorilor de cordovani, din a cărui ac.tivit~te vom da cî.teva amănunte pe care le spicuim din.protocolul" acestei organizatii meşteşugăreşti. Intrat în colectia Muzeului judeţean Hunedoara-Deva, cu numărul de inventar 3333, protocolul conferă date des.pre <1.ctivitatea breslei din Orăştie, dintre anii 1863 şi Pe prima filă care 1poaf'tă dat a de 11 mai 1863, se află lista membrilor tehului al căror număr se ridică la cifra de 48 persoane. Chiar din primul proces-verbal al adunării ţehului reiese grija pentru primirea de noi calfe în cadrul asociaţiei 1profesionale, de asemenea, se acordă atenţie iprocesului de rpregătire a ucenicilor. Pentru unele.familii cu venituri mici, se fac înlesniri în vederea.primirii copiilor ca ucenici (inaşi), astfel tehui primeşte ca ucenic un copil, cu condiţia ca taxa de 1 florin să o iplătească după ce va învăţa meseria. Din mai multe hotăriri reiese că la conducerea tehului sînt o seamă de meseriaşi mai înstăriţi care caută să îngrădească drepturile calfelor. Astfel, pentru că un lucrător nu ascultă de porunc<i. stăpînului, lăsîndu-şi lucrul neterminat, este,;globitu", cu suma de 1 florin şi cu rplata cheltuielilor 1făcute de stărpîn,pentru îrtreţinerea c-0.lfei. Nu sînt rare nici cazurile de amenzi ce se ridică pînă la 2 florini, il!plicate celor ce 'Încearcă să luoreze la cererea difilritilor solicitanţi, fără aprobarea tehului. 259

262 Mai cuprinzăitoare sînt dările de seamă referito-are la venituri şi cheltuieli, aşa numiitele sămădaşuri" a1le 1ţehU'lui. Acestea erau întoami1te de o comisie compusă din ţehmeşt-erul bătrîn, secondat de un ţehmeşter tînăr şi de către un sămădaş (soc otitor) al veniturilor şi cheltuielilor. Dacă veniturile curate" ale ţehului pe anul 18\)3 au fost de numai 44,50 florini, iar suma de 13,20 tflorini reprezenta amenzile aplicate diverşilor lucrăitori sub diferite pretexte, vedem cu clarita le cum conducerea ţehului caută să îşi impună punctele de vedere. Amenzile se aplicau nu numai pentru chestiuni 1profesionale, ci în unele cazuri chiar pentru insultele pe care şi le adresau membrii tehului între ei. Aşa, de exemplu a fost globitu" unul din calfe, pentru că la o înmormîntare a vorbit de rău pe meşterii ce-au organizat ceremonialul funerar. Printre,preocupările de mare acuitate a ţehului din Orăştie, după cum reiese din procesul verbal din 11 aprilie 1864, era şi dorinţa de a obţine o pia1ă de desfa.cere în oraş. Lipsa unui loc corespunzăitor destinatu de vindiare pentru meseriaşii noştri", a fost.amplu dezbătută şi 'În final s-a înaintat O rugare la Onoratul Magistratu, rugîndulu a facie di1~positie în aceasta 1privin.ţie" 6 ). Membrii tehului au cerut chiar ridicarea unui edijiciu care să servească drept loc de vînzare a produselor lor, deoarece marfa noastră nu se pa.ale vinde sub ceriu slobodu" 7). In urma c îştigării dreptului de a rposeda un loc de vînzare stabil, cit de cît corespunzător, se constată o creştere a veniturilor tehului pe anul 1864, la suma de 118 florini. Acest fapt dovedeşte că încercările de a obţine unele avantaje s-au soldat cu rezultatele scontate. Faptul că -în fiecare an balanţa dştigurilor tehului din Orăştie a fost rpozitivă 11 făcut ca în anul 1869, ţehu.l să îşi poată permite achizitioiilarea unui imobil mai mare", care să fie amenajat ca local de vînzare a mărfurilor. Ţehul propune pentru cumpărarea casei re5pective suma de florini, pe care se obligă să o achite în timp de patru ani 8 ). Pe lingă clădirea folosită ca magazin de desfacere a mărfurilor, tehui argăsitorilor de cordovani îşi vindea mărfuirile cu prilejul celor patru tîrguri ce se ţineau anual în Orăştie. Datorită probabil existentei unui număr însemnat de cumpărători, tehui din Orăştie nu particirpă deoît arareori la tîrguri din alte localităţi. Aşa de exemplu, se constată doar în anul 1874 prezenta produselor acestui ţeh la tîrgul Aiudului 9 ). După această dată,.nu mai figurează -în protocolul ai.ci în ditscuţie nici o,participare pe piaţa localităţilor învecinate. Pe măsura trecerii anilor treburile financiare ale tehului devin lot mai dificil de rezolvat de conducerea asociaţiei meşteşugarilor. Pentru ac operirea acestor deficienţe de ordin administrativ, înceipfod cu anul 1877 s-a arpelat la serviciile unui om de specia!i>tate (notar), remunerat de cmre corporaţia argăsitorilor. Pătrunderea şi consolidarea relaţiilor capitaliste se face simţită şi în activitatea breslei din Orăştie, care caută să ob1ină venituri şi.prin procede-e diferite de obişnuita producţie de măr.furi. Afi!Jcerile băneşti, acordarea de împrumuturi cu camătă, intră în preocupările ţehului din anul 1884, după cum reiese dintr-o însemnare. Au 'primit bani cu camătă un număr însemnat de persoane din care 11 se găseau în imposibilitatea de a restitui în termen sumele datorate 10 ). Registrul teihului.din Orăştie, chiar dacă este numai o parte dii!l arhiva acestei asociaţii profesionale, prin numărul mare de informaţii rpe care le 1 deţine, constituie un preţios izvoj" documentar inedit pînă în prezent, perutru cei ce studiază evoluţia meşteşugurilor din Transilvania. Am considerat utilă şi necesară chiar o succintă prezentare a.protocolului pentru informarea celor doritori să studieze în detaliu iproblema respectivă. NO IE 1. Istoria României, voi. II, Bucureşti, 1962, p. 88; B. B.assa, Breslele meşteşugăreşti din Haţeg, în St. Al, VII, 1965, p Idem, voi. III, BucureŞlti, 1964, p. 418; Ion Lungu şi colab., Meşteşuguri şi meşteşugari din sud-vestul Transilvaniei, Bucureşti, Din Istoria Transilvaniei, ed. a II-a, voi. I, Bucureşti, 1961, p Istoria României, vol. II, p

263 5. Ştefan Olteanu, Constantin Şerban, Meşteşugurile din Ţara Româneasclli şi Moldova în Evul Mediu, Bucureşti, 1969, p Protocol. p Idem. 8. Idem, p Idem, p. 298, Idem, p UN PROTOCOLE DE LA CORPORATION DES TANNEURS DE PEAUX DE CHEVRE D'ORAŞTIE. CONSERVE DANS LES COLLECTIONS DU MUSEE DU DEPARTEMENT DE HUNEDOARA-DEVA (R e s u m e) Presentation des prlncipales donnees fournies par le Protocole des tanneurs de peaux de chevre d'orăşlle, conserve dans Ies 1collectlo.ns du Musee de Deva ('no d'lnventalre 3333). Tout comme Ies actes corporatlfs slmilalres. ce Protoco!e ren'erme une serie de donnees et d'lniormallons concernant l'actlvlte de l'assoclalion artisanale d'orăştle au cours de la perlode , qul en iont une source des plus precleuses pour Ies chercheurs preoccupes par retude de l'evolut'on des metiers en Transylvanle.

264 Ţara t _ noas ra - destinată revista Astrei" publiculul sătesc NICOLAE CORDOŞ Conformindu-se transformărilor rpetrecute în structura social-economică şi culturală a mediului rural transilvănean de la sfîrşitul sec. al XIX-iea, Îlll sensul dezvoltării relatiilor capitaliste, ca şi al noilor orientări activiste preconizate în viata politică de burghezia română la începutul sec. al XX-iea, Astra îşi va,amplifica eforturile 1n domeniul deja tradiţional al rpropagandei cultural-economice. Considerente de această natură au stat ta baza lărgirii şi intensificării activitătii secţiilor ştiil!ltif!ce-literare ale Astrei, din nou reor,ganizate şi întregite cu sectiile şcolară şi economică prin hotărîrile adunării generale din 1900, de la Băile Herculane 1 ). Acelea:şi considerente au stat şi la b.aza încercării făcute de Astra în anul 1907, de a da tărănimii transilvănene o revistă săptămînală, care să cuprindă sfaturi şi îndrumări de ordin social-ecol!lomic şi national-cultural. Revista ce trebuia să arpară se da,tora şi noii interpretări a îndatoririlor cultura le ale Astrei, care, prin sru,primarea păr,tii literar-ştiinitufice dil!l paginile revistei Transilvania", SJpera să fie mai a,propi.ată de cărarea trebuintelor noastre", cum scria Octavian Gog.a la sfîrşitul anului ). Rolul nostru adevărat de Asociatiune culturală a poporului nostru din această tară - scria Goga în acelaşi articol - este de a ajutora răspîndirea tuturor mijloacelor cu care se pot acoperi trebuintele culturale ale acestui neam. Nu preornpările strict literare sau ştiintifice pot duce lumina la s.ate, ci învăţătura de.porpularizare a condeielor oare înţeleg meşteşugul apropierii de sufletul şi mintea tăranului nostru. Pentru acest scop - încheie Goga articolul -«Asociaţiunea» va edita cu începere de la 1 ianuarie 1907 revista poporală «Ţara noastră», menită să!pătrundă în toate păturile porporului nostru şi im. deosebi la sate" 3 ). Prezentarea micromonografică a acestei revi,ste în perioada cit a stat sub patronajul Astrei va face obiectul lucrării de fată 4 ).!Cel care va milita cu mai multă consecventă pentru.aparitia acestui nou organ Je 1oublic!tate va fi însuşi Octavian Goga. In rarportul lui către şedinta plenară a sectiilor ştiilllthice-literare ale Astrei, din 1 /14 iulie 1906, Îill calitate de al doi[ea secretar al respectivei societăţi, Octavian Goga propune şi sustine necesitatea înfiinţării acestei reviste 5 ). Raportul fiind da1t spre studiere secţiei literare încă în şedin.ţa rplenară a secţiilor din 1114 iulie 1906, sectia literară va saluta cu căldură şi bucurie înfiinţarea unei reviste a Astrei pentru porpor, care să îmbrăţi;şeze toate trebuinte!e culturale a:je poporului nostru" şi propune următoarele: a) revista să apară cel mai tîrziu la 1 ianuarie 1907; b) ea să fie redactată de un comitet pus sub conducerea secretarului literar al Astrei; c) editorul"'flrorprietar va fi Astra şi ca urmare se va tipări din brugetul ei; dl răspunderea pentru continutul ei (şi raportul dintre redacţie şi conducerea Astrei) "a cădea în sarcina dir,ectorului revistei. adice a secretarului literar al Astrei ~) dreptul de control asurpra revistei îi! va exercita comitetul central cu concursul secţiilor ştiinţifico-literare ale Astrei ; f) să a<p'ară o dată.pe să,ptămînă rpe cite o coală de tipar; g) eventualul venit curat ce se va realiza prin înfii1ij.tarea acestei reviste să fie împărţit tîntre membrii redactlei şi colaboratorii ei 6). ln fata acestui raport al secţiei literare, comitetul centra;! al Astrei, în şedinta din august 1906 decide înfiintarea unei reviste poporale, chemată să arpară isărp tărnînal, sub ccnducerea secretarului Hter-ar.aa AJsodaţiunii" 7 ) şi aprobă, în şedinta d'lll 15 decemlbrie 1906, bugetul ei 8 ). Noua r vistă, cu subtitlul foaie" sau revistă poporală a Astrei, era Ţara noastră" (fig. 1 ), apărută la Sibiu 9 ), la 1 ianuarie 1907, într-un format de 24x16 şi avîndu-l ca redactor ipe Octavian Goga, deve-, n1t între \imp ~~rete.rul literar al Astrei. 262

265

266 In articolul program Cătră cărturarii noştri, scris de Octavian Goga, în primul număr din Ţara noastră", se preciza scopul şi destinaţia acestei reviste, care să dea ţărănimii o carte înţeleasă" rprillltr-o gazetă cuminte şi cinstită. [ce] e o mare şi nearpărată trebuinţă a vremii" 1 0). O gazetă - snia în icontinuare Gocp - ridică punte între sufletele cărturarilor şi ale ţăranilor.care o slovenesc duminica pe genunchi. Din rîndurile unei gazete se desluşesc sfaturi şi îndemnuri noi, se trezesc aducerile aminte ale unui trecut care trebuie să lrăi~scă în suflet, se desface glasul de ip.ovată al tr.ebuiitttelor zilnice şi se vesteşt e chemarea ;Ja muncă în aşteptarea zilelor de mîine" 1 1 ). Trimisă tuturor despărţămintelor ţinut.ale ale Astrei, ziarelor şi revis1t.elor, colabora.torilor, instituţiilor ori diverselor societăţi etc., contra cost 12 ).şi chiar gratuit, împreună cu o circulară în care se i'u"ăta scop~! şi se solicita sprijinirea morală şi materia.jă a reviste;, Ţ.ara noastră" a fost îmbră1işată cu multă căldură de.publicul căruia i se adresa 13). Dar cu toate intenţiile ei bune, revista n-a găsit în totalitate siprijinul moral şi material aşteptat din partea unor conducători de despărţăminle ori im1itutii de credit 14). De la început, revista s-a lup.fat cu mari greutăţi atît în redactare dt şi 1n răspîndirea ei. Secţiile ştiinţifico-literare i-au dat rpre.a 1puţină atenţie, aşa i:ncît redactar.ea ei a căzut în sarcina membrilor biroului comitetului central, iar cele mai multe dintre despărtămintele Astrei au dovedit o indiferentă regretabilă în răspîndirea revistei 15 ) - deşi muilt<ra dintre acestea li s-;iu trim's qratuit cite 10 exemplare din,.ţara IIloastră" 16). Comitetul central al Astrei şi însuşi Ootavian Goga sînl nemulţumiţi şi iau atitudine faţă de rprimirea publică a revistei, făcută pentru lămurirea nevoilor.ţărănimii" 1 7 ). Cu gîndul de a răspîndi în numele Astrei bunele învăţături pentru ţărani", Goga mărturisea în articolul La răspîntle, scris cu ocazia împlinirii Ulllei jummăti de an de la.apariţia revistei, că : in aceste zile de grea cumpănă pentru neamul nostru toată luarea aminte a cărturărimii trebuie să se îndrepte asupra mwltimii oropsite a ţăranilor noştri. Numai cu o ţărănime smulsă rprin 1puterea slovei din.amintirile unei ruşinoase umilinti istorice, prin o ţărănime cu Ulll mai bine înteme'at rost cultural şi economic putem cîştiga cheză.şia dăi1nuirii noastre în viitor. Pentru luminarea acestei ţărănimi, rpentru povăţuirea ei după rputinţă, pentru creşterea sufletească a celor multi şi necăjiţi, a cărora dragoste e singurul sprijin al nostru, noi vom munci mai departe. Vom munci în credinţa unui viitor mai bun, înfruntînd îndărătnici orice lovitură, aşteptînd ajutorul oamenilor de suflet care ştiu preţui marea.însemnătate culturală a unei gazete pentru popor" 18 ). Redacţia revistei Ţ.ara noastră" s-.a lovi1t şi de alte greutăţi. Numeroas ele procese intentate de arutorităţi;le austro-un9are acestei reviste, cauzate de publicarea oelor mai inofensive articole cu caracter social-economic şi cultural rpentru rpretinsa lor agitaţie politică", puteau să a;bă repercusiuni asuipra aotivitătii Astrei 19 ), Această situaţie l-a făcut pe Goga să ceară com;tetului central.al Astrei, în şedinţa plenară a secţiilor ştiinţifico-literare din iulie 1907, drnptul de proprietate şi editură pe seama lui. Octavian Goga dorea să scoată astfel revista de sub ocrotirea Astrei pentru a înlătura eventualele consecinţe normale de lege în cazul proceselor d<! presă 20 ). Chiar şi unele din secţiile ştiinţifico-literare ale Astrei au fost alarmate de situaţia ce se rputea crea în urma acestor procese de presă intentate revils>tei Ţara. noa.s tră" şi proipun { secti a istorică) sistarea ei 21). Dar Astl'la a conisiderat ca ea să rămină ră51punzătoare pentru rostul ei material, deoarece Goga ere şi aşa editorul revistei Ţara noastră" 22). La sfîr~itul anului 1907, în fota înmulţirii proceselor de presă pentru un număr de 15 ariticole publicate 23 ), redacţia revistei şi-a dat seama că era imposibilă continuarea aiparitiei Ţării noastre" în cadrele progr.amului stabilit. Voind a asigur11 libertatea cuviîntului pentru colaboratorii revistei şi pentru a putea atrage -in cercul discuţiilor noastre toate chestiu1i1he de interes obşt.esc - comunica redacţia revistei «Ţ.ara noastră» cititorilor săi - ne-am decis a derpune cauţiunea cerută de lege pentru organele politice" 24 ). Comitetul central al Astrei, la rproipunerea comisiei financiare, sistează cu sfîrşitul anu.lui 1907 patronajul societăţii asupra revistei Ţara noastră", absolvilild de orice îndatoriri pe redactorul şi administratorul ei 25 ). Ea însă îşi va continua apariţia şi după ce a ie..;;it de sub ocrotirea Astrei, cu subtitlul revistă politică-culturală'', sub conducerea unui comitet, pînă la 22 noiembrie/ 5 decembrie ). Lărg'.ndu-şi 1programul, redacţj.a dorea ca pe viitor să-:şi sipună cruvî'ntul... în toate lucrurile pe care le socot de interes, atît pentru cărturărime, cit şi 'J)entru ţăranii noştri", deci să fie o revistă culturală, care va î'nsemna şi momentele de căpetenie din viata noastră ;politică, stăruind asurpra ilor potrivit înrîuririi ce o ;pot avea" 27). Destinată exclusiv publicului sătesc atil& timrp cit a f.osl subordonată Astrei, re. Vista Ţara noastra" va ipublica săptăminal artkole şi materiale inspirate din villtfl

267 Fig. 2. Adresa comitetului centr!al :al Astrei din 19 iunie 1907, despărţămintului DkioSIÎnmărUn (azi Tîrnăveni). _ expediiată :. :. -

268 şi preocupările social-economice şi cultural1e ale ţărănimii noastre. Redachte de 6ctavian Goga şi scrise cu talent şi 51JJirit patriotic cu concursul multor colaboratori ca I. Lupaş, I. Radu, R. Simu, O. C. Tăslăuan, P. Şpan, V. C. Osvadă, M. E. Crist1>a, I.. Georgescu'. A. Ba~ciu, P. Suciu, I. Vuia, E. Maican, N. Iosif, I. Otoiu, Al. Ţintanu, N. GarolU, N. Snnulescu, V. S. Moga, A. Chetealll.u, N. Hamsea, A. Degan etc., cele 52 de numere ale revi stei Ţara noastră", pe anul 1907 au fost Hpărite într-un tiraj de exemplare 28). Revista a avut preocwpări variate iprivind problemele culturale în general (cum smt ipovetele culturale), Ji.teratura /poeziile, poveştile, povestirile moralizatoare, snoavele şi teatru;!), arta!reproducerile unor picturi de Nicolae Grigorescu, Octavian Smighelschi etc.), ca Şi prezentarea biografică a unor personalităţi cultural-literare sau fişarea lbibliograifică a noilor cărti ieşite de sub tiipar. In paginile revistei înt111i1.im poeziile lui George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Maria Cuntan, cele culese din popor de Gheorghe Tulbure, ca şi povestirile din viata tărani 'lor a:ie lui Ioan Pop-lteteganul. In general revista reflectă ipr eocwpările intelectualitătii transilvănene de a ridica mereu nivelul cultural al tărănimii române. Remarcăm astfel articolele lui Octavian Goga, Axente Banciu, Ioa111 Lupaş etc., care îndeamnă toată cărturărimea să caute, să cercet eze şi să,.judece mijloacele cu care ar prutp.a ridica la o soartă mai 1bună pe cei rămaşi acasă" 29) şau cele care povătuie~c calea spre învăţătură a ţărănimii noastre. Ţ ara rnoa stră" cu1prinde într-o sferă mai ldrgă ide ;prenr:u,pă.ri viata cultural-ştiinţifică a Astrei,,publicînd articole de~pre : adunările ei, acltiv;[dle3. cultural-economică a desipărtămintelor, rostul bibliotecilor şi al prelegerilor poporale pentru tărănime. Redactia critică desipărtămintele care lll.-au făcut abonamente la Ţara noastră", nu se preocujpă de prelegerile la sate şi populari7ează pe acelea care îndrumă tărăniimea s1pre 'biblioteci, 1solicitlÎnd pentru Astra sprijinul moral şi materia.i al institutiilor de credit. Revista are o rubrică permanentă de ştiri" (an unturi, informatii) şi alta de răspunsuri la poşta redacţiei. Remarcăm astfel multitudinea ştirilor din România şi străinătat.e, cele de III.alură şcolară, de binefacere, economice (preţul bucatelor, cursuri praoti.ce, starea recoltei, tovără.şiile), din viata s atelor, informatiile despre activi.tatea societătilor culturale şi div erse anunturi ale U111or serbări culturale, bănci, expoziţii, concursuri, rpremii şi vinzări cu caracter economic etc. In ipaginile revistei Ţara noastră" un loc de frunte îl ocupau însă articolele din cadrul rubricii sfaturi economice", în care 1se dezbăteau problemele care interesau orientarea şi,propăşirea economică a românilor dim Transilvan'a. Predominau îndeosebi articolele.privind : rationalizarea agriculturii (lu<:rar ea ipămîntului, gunoiatu;j. semănatul); cultivarea ;plantelor agricole (vita de "Ilie, pomicut.tura, legumi <cu!tura); creşterea animale1lor şi a bazei furajere; aipicultura; introducerea maşinilor.(a tehnicii III.oi) ; valorificar ea produselor ; cooperatia agricolă şi de credit (tovărăşiile, însoţirile); îndemnarea tărănimii spre ~mlbrătişarea meseriilor agricole şi industriale etc. rfoate acestea veneau cum nu se poate mai bine fo sprijinul secţiei economice a Astrei, în al cărei program de activita.te se CUJprindea şi editarea unei literaturi economice scrise într-un limbaj acces; 1 bil păturilor 1socia;le de la sate şi răspândirea acestei literaturi Îlll toate colţurile tării cu scoipul declarat al ameliorării situatiei economice a ţărănimii 3Dj. Aria de preocupări a revistei nu se limitează numai la viata cultural-ec onomică a tărăniimii transj,j<vănene, ci are în veidere şi a1spe<ctele ei,sociale. Revi,sta pledează astfe;l ipe;n.tru respectarea tradiţiilor populare (obiceiurile, d atinile, folclorul, portul), propagă mijloacele de păstrare a sănătătii şi de prevenire a bolilor (igiena, rprimejdia băuturilor alcoolice, hrana şi locuint a omului) şî dă sfa.turi practice pentru prosperarea satului româlll.esc iprin sine insuşi (a se vedea seria de artkole Comuna Viitorului"). In paginile revistei Ţara noastră" nu sînt neglija.te nici articolele care iprezintă starea materială grea a tăralllului român, nevoit să emigreze în America da~orită inechitătii sociale. Inttlnim chiar articole care se solidarizează cu răsculatii din Astfel, IÎn.ar.ticolul ZUe grele, Octavian Goga,,cu;prÎllls de cea mai aid'îincă amărădune", de~crie :situath tăranilor din Moldova, care. nemaisuferind cu riîinile încrucişate nedreptătile care le îngreunau traiul, s-au ridicat din umilinta lor mută şi azi vor să-şi 1facă dreptate cu acea pornire înfricoşată a răzbunării care.trebuie să izbucnea1s1că imai ourînd 1sau mai tîrziu din sujfle~ul omului nedre:ptătit" Cunoscăt<>f" al~ firelor acest'e!i 1poveşti ja.lnice 0, -6oga mărturiseşte- că- le-a- a.şternut ipe hîrtie 1şi a zugrăvi.~ -,;Î<loana-durerileF-lffio!t3lFe-", -!!'le-- tălilnul.-u~ dfa Transilvania de: oarece şi Tîrnavele noastre şi Mureşul şi Maramureşul nostru ocrotesc aceeaşi jale" 3 2 ). In paginile revistei Ţara noastră", tînărul profesor de istone de la Semmarul Aodrel an din Sibiu, cir. Ioan Lupaş, în articolul intitulat Toate plugurile umbli. se soudari~ea~a şt el cu m~ ~aştoală tărăneasi:ă. din Umplindu-se paharul SU

269 ferintelor ipentru aceşti oameni buni şi paşnici" - cum îi caracterizează Lupaş pe tărani -, în asemenea cazuri - conchide autorul - saipa şi coasa şi imblăciile şi toate une1tele de la lucrul cîmpului se prefac în arme în mina iplugarilor, cu sufletul plin de chinuri şi de amar, în arme care udd nă'prasnic, ----' iii arme rprin care ţăranii îşi apără moşi-a ori ceardi să dobîndească şi ei un drept la vi a1ă şi o &tăipînire dreaptă peste moşia strămoşească" 33 ). Justitia austro-ungară a văzut însă în conitinu1ul acerstui arltiicol 10 agitaţie împotriva. tagmei proprietarilor", şi l-a col11daiji1 nat pe autorul lui, în procesul de la Cluj din 15 noiembrie 1907 la trei iluni inchisda0re de stat şi plata unei amenzi de 200 coroane 3 4). Asemenea articdle ce însemnau un avertisment îndreptat contra puternicilor zilei au adus după ele,pentru 1pretinsa lor, agi.tatie 'POiitică" (cum.am am;ntit mai sus), intentarea unor procese de presă şi implidt imposibilitatea apari1iei revistei Ţara noastră" cu acest conţinut. lntreruperea apariitiei revistei s-a datorat Î!llsă şi sprijinului,,neîndestulător din partea publicului, îndeosebi din partea acelora, care ar fi.fost chemati în prima linie să ră51pîndească noua foaie în straturile, pentru care era menită" 35 ). Dar cu toate acestea,, Ţara noastră" - o 'PUb!icatie periodică din cele mai folositoare (a cărei lipsă Octavian Goga o resimtea şi în 1911 cu ocazia serbărildr jubiliare ale Astrei) 36 ) --, în scurta ei existentă a adus un aport deosebit în actiunea de ridicare a nivelului material şi cultural al ţărănimii transi.lvănene. NOTE 1. Transilvania", 1900, nr. 8, p ; nr. 9, p ; V. Curticăpe-anu, Mişcarea cumurală românească pentru unirea din 1918, Bucureşti, 1968, p Transilvania, 1906, nr. 4-6, p Ibidem. In acest articol apare pentru prima da.tă numele viitoarei reviste, ales probabil la sugestia lui Octavian Goga. 4. O 1prez.entare!În linii mari a acestei reviste, vezi la D. Braharu, Toate plugurtle umblă"... O pagină din Istoria zlarlstlcel româneşu transilvănene, în Omagiu Iul Ioan Lupaş la împlinirea virstel de 60 de ani (august 1940), Bucureşti, 1943, 'P ; V. Curticăpeanu, op. cit., ip. 93; idem, Intemelerea societăţii Astra" şi rolul el în cultura poporului.. român (1861), în Studii", 1961, nr. 6. p Analele Asociaţlunll pentru Uteratura română şt cultura poporului român, 1906, nr. 4, :p Idem, p Idem, p Idem, 1906, nr p Redacţia şi administraţia noii reviste era la Sibiu, unde de fapt se şi tipărej, în tipoqrafia Arhidiecezană. 10. Ţara noastră", 1907, nr. 1, ip Ibidem. 12. Costul unui abdlllament pe un an era de 4 coroane pentru Austro Ungaria şi 6 l ei pentru România. 13. Analele Asoclaţlunll..., 1907, nr. 1 p. 8-9, , 16, 18; nr. 2, p. 23-<24, 27, 29-30, 33-34; 1908, nr. 2, p. 128; Ţara noastră", 1907, nr. 8. p Anil!lele Asoclaţlunlt..., 1907, nr. 1, p. 14; 1908, nr. 2, p Analele Asoclaţlunll...", 1907, nr. 3, p ; 1908, nr. 2, p ; Ţara noastră", 1907, nr. 7, p Analele Asoclaţlunll... 0, 1907, nr. 3. :p A se vedea spre confirmare de exemplu adresa comitetului central al Astrei din 19 iunie 1907, e:iopediată directorului despărţămintului Diciosinmărtin (azi Tîrnăveni), în Muzeul de istmie al Transilvaniei, Cluj. nr. inv. M. 395 (fig. 2). 17. Analele Asociaţlunll..." 1907, m. 3, p , ; Ţara noastră, 1907, nr. 7, p. 116; nr. 10, ;p Ţara noastră", 1907, nr. 27, p Conform articoluh1i 4 din statutele ei modificate în 1897, Astra nu avea voie să aibă preocupări politice (cf. Transilvania", 1897, nr. 7, p. 169). 20. Analele Asoclaţlunll.., 1907, nr. 3, p. 180, 186; ~90'8, nr. 2, p.. 129; î_..lli poastra", 1907, nr. ~. ip. BJB.

270 21. Analele AsoclaţlunU... 11, 1907, nr. 3, p. 157, 160, 164, Idem, p. 186; idem, 1908, nr. 2,.p De la nr. 31 al revis.tei Ţara noastră pe anul 1907, Octavian Goga arpare şi 23. Ţara noastră", 1907, nr. 52, p ca editor. 24. Idem, ip Analele AsoctaţlunU...", 1908, nr. l, 'P 11 ; nr. 2, ;p Ţara noastră", 1909, nr. 47, 'P Idem, 1907, nr. 52, 'P 838; 1908, nr. 1, p. 1; D. Braharu, op. cit p Analele Asoclaţiunll...", 1908, nr. 2, p Ţara noastrău, 1907, m. 22, p Transilvania, 1906, nr. 3, p. 59. Vezi şi Gh. Dragoş, Contribuţia Astrei" la propăşirea noastră economică, în Transllvanlau, 1943, nr. 9-10, P Ţara noastră", 1907, nr. 12, p Idem, p Idem, 1907, nr. 14, p Idem, 1907, nr. 47,,p Pentru acest iproces mai vezi şi Gh. Stoica, Calvarllil unul gazetar, Orăştie, 1930,.p ; I. T. Lupaş, Paralelism Istoric, Bucureşti, 1937, p ; D. Braharu, op. cit., p Transilvania", 1909, m. 1, p Idem, 1911, 4 jubiliar, p ŢARA NOASTRĂ" - REVUE DE LA SOCIETE ASTRA" A L'USAGE DU MONOE RURAL (Re su m e) En conformlte avec Ies transformatlons subles par la structure sociale, economlque et cullurelle du milieu 1soclal de Transylvanie a la fin du XIxe slecle, a la suite du developpement des relatlons capltallstes et des nouvelles orlenta.uons polltlques preconlsees par la bourgeotsie roumalne au debut du XJXe slede, la soclete culturelle Astra intenslflera ses efforts dans le domalne deja tlradltlonnel de la propagande culturelle-economlque. Ce sont des conslderatlons de cet ordre qul, en 1907, ont Incinte la soclete a offrir au public paysan de Transylvanle une revue hebdomadaire comprenant des consens et des dlrectlves de caractere soclal-economlque et natlonal-culturel. L'objet du present artlcle iest de ia!,re colllnaître l'aotlvlte ide oetite revue, qul a c01d.stltue une rontributlon Importante aux efiorts fialls 1p1ar la sorclete, tiaint qu'eue l'a patronnee, pour relever le nlveau materiei el culturel de la paysannerle transylvaine.

271 Publlcatll recent Intrate în btblloteca Muzeul ul judetean Hunedoara -Deva LIVIU MARGHITAN I. I. O. Cowen, The orlglns of the Flange - hllled sword of bronze ln continental Europa, Londra, Sir John and lady Beazley glfts Londra, Buletin of the institute of archaeologl, Lonclra, 4, , , , /9, Tresaures of the Ashmolean museum, Oxhrcl, The roman Bath of Balhs, Oxford, G. R. Watson, The roman soldier, Bristol, Anzeiger, Viena, 100/ / / / / / Der Romische Umes in oslerrelch, Viena, XXl/1958 1/XXIII/1967 2/XXIIl/1967 2/XXIV/1968 1/XXV/ Oberosterrelchlsche heimatblătter, Linz, 2 2, 1/2, ,3/4, , 1/2, ,3/4, /2, :3/4, ,1/2,197i 25,314, Annales de l'instltut archeologlque, Arian 98, , , Archaeologla Belglca, Bruxelles, / / / / / / /1971

272 'Î4-'i'7. latomus, XXX, 1,2,3,4, 1911, Bruxelles Ainnuilllre du Musee NatioQa:I. Plovdlv, III,1959 IV,1960 V,1963 Vl,1968 VII, Izvestla, Ruse, II. 1966, III, Izvestla, Sofia. XXV,1965 XXIX,1966 XXX,1967 XXXl,1969 XXXIl, Chropovski, Pohreblska zo starşel doby bronzovei, Praga, 1960, 91. Ceska a slovenska medalie, Praga, K. Thelka, Velatlce culture, Praga, Numlsmatlcke Hsty, Praga, 1,2, ,5/6, Das Brandgrăberfeld, Praga, B. Vl,acek, Neurosurglcal dlseases, Praga, 197î. 99. Symposlum o urcovanl star! a pohlavi jedince na zaklade sludta kastry, Praga, A. Rylbova, V. Vokolek, 5 ans de recherches ancheologlques a Plotlste Sbomlk, Praga. xxn, 1,2,3,4,5, 1968 XXIII, 112,3,4/5, 1969 XXIV, 1/2,3/4,5, Archeologlcke rozhledy, Praga, XXII, 1-6, 1970 xxrn, 1..u, B. Polla, Stredoveka, Bratislava, K. Hynie, Teren.na teo:ria iii. pr:ax., Bratislav;a, A. Tocik, Opevnena osada z doby bronzovel, Bratislava, M. Dusek, Trachisches graberfeld ln Chotin, Bratislava, Z. Cilinska, Slawlsch-awarisch graberfeld, Bralisl a'va, Slovanske narodne muzeum, Bratislava, Slovanske muzea, Bratislava, L. Banesz, Barca pd Kosiciach, Bratis 1 ava, Polskogo - slovensky arheologlcky slovnic, Bratislava, A. Fiola, Bratislavsky hrad, Bratis1'ava, M. Pichlerova, Nove Kosariska, Bratislava, Madarsko - slovensky arheologlcky sbornlk, Bratislava, M. Novotna, Ole Bronzfunde ln der Slowakel, Bratislava, Slovenske dlvalnlclstvo do roky 1918, Bratislava, I. Hlinca, Vyvoj penazi a medali" na slovensky, Bratislava,

273 139. Slovensko v miadsel dobe kamennej, Bratislava, D. Mudra, Dle Muslk ln Splsska Kapltula, Bratislava, Slovenska numlzmatlka, I, Bratisl,ava, V. Cizic, Bartoks Briefe în die Slovakel, Bratislava, Musalca, Bratislav.a, X, 1970 XI, Bibliografia slovenskel arheologie, Bratislava, 1, , ,4, Zbornic Slovenskeho Narodneho Muzea, Bratislava, Slovenska archeologla, Br.ati:;l11va, 7, , , , 1970 XV,1,1967 XV,2,1967 XVl,1,1968 XVl,1,1968 XVl,2,1968 XVl,2,1968 XVII, 1, 1969 XVII, l, 1969 XVIl,2, 1969 XVIl,2,1969 XVIII,l,1970 XVIII,2,1970 XIX,1, Z. Neimeskalova, I. Sul,a, Nâlezy rlmskych minei v Kra:lovehrradeckem muzeu, Hradec Kralove, V. Vokolek, Pohreb'ste a Sldllste, Hradec Kralove, V. Huml, Zanlkla turz semonlce. Hradec Kralove, J. Petrtyl, Nouzove peneznl poukazky, Hradec Kralove, Fontes Musei Reglnaehradcensls, Hradec Kralove, Acta Musei Reglnaehradcensls. Hradec Kralove, Acta Musei Moraviae, Brnc, 49, , , , /54, Tagnnsberlcht, Piestani, Ada archaeologica, Copenhaga, 38, , , , Rene Wyss, Funde der jiingeren Elsenzelt, Berna Rene Wyss, Anfange des Bauertums ln der Schweiz, Berna Rene Wyss, Bronzezeltllche Gusstechnlc, Berna. 1,1965 7,1970 8, 1971 V,1963 VIl,1964 XI,

274 189. H. Schne'.der, Schutzwaffen 'aus sieben J.ahrhunderten, Berna Schweizerisches Landesmuseum Ziirich, 78, JahresschrHt, 12/13; , , L. Lepages, Le cimetire hallstattien de Chavrais, Dijon, UJ7., Recherches metallurgiques, Bordighera, Le sepultures de l'age du fer, Paris, 1967., Un epee de J.a Ttme II, Pans, l 98. S. Boucher, Bronzes grecs, hellenistlques et etrusques, Lyon, Memoires de Saint Dizier, II, Saint Dizier, GaJ.Iia, Paris, XXVIII, ~205. Travaus de l'institut d'art prehlstorique, Toulouse, VIII, X, XI XII XIII 206. L. Bre.a, La Slcllia orientale, Napoli Athenaeum, 1/2, 1965, Pavia Slbrium, 9, 1969, Varese Rivista dell'instituto nazlonale. Roma, XI, 196:1 XIII, 1965 N.S.XV, Memolre del museo dl Verona, XIV, 1966 XV, 1967 XVI, Bollettlno del Centro camuno dl studl prelst.niol, Bresda, 1, , , , , , Notlzie dai Chiostro, Mll :ino, l, , , Sumer, 25, Bagdad, Atlqot, VIII, I, VIII, 2, Ierusalim, B. Piccot, Les br01d.zes antiques du Marne, vol. l, 2, Rabiat Bulletln d'archaeologle Marooalne, VII, 1967, Rabat Norweglain.archaeological revlew, 4, 1971, Bergen Modderman., Unearbandkeramtc, 1, 2, 3, 1970, Haga Berlcten van de Rijksdienst, Haga, /16, , , , 1970

275 Rljksdlenst voor het oudheldkundlg bodemonderzock H3g~ Paleohlstorla, Groni-ngen, 246. Ole verrtnnende Zeit, Berlin Chinesilsches schatlentheater, Berlin Fiihrer durch das Islamlche Museum, Berlin Ole Slawlsche Keramlk i'n Mecklenburg, 1956, Berlin Bronzezeltllche Hortfunde, l, 1959, Berlin Museums kunde, 1,2,3, 1965, Berlin. 12, , , 1970 XII, 1967 XIII A, 1967 XIII B, 1967 XlV, Arbeits - und Forschungsberil:chte zur Sachslschen Bodendenkmalpilege, Berlin, 16/17, , Zauber des Ornaments, 1969, Berlin Schrlften der sektlon fiir vor und friigeschlchte, Berlin, 10, , Etnographlsch-Archaeologlsche-Zeltschrtft, Berlin, 11,1,1970; 11,2,1970; 11,3,1970; 11,4,1970; Schrlften der sekllon fiir Von urui Friige5chlchle, Berlin, 10, , , b, , b, , b,196q 274. Deutsche Zelchnungen und Aquarelle', Berlin, BUder zur Vorgeschlchte Bayems, Stutgartt, Pundberlchte aus Schwaben, 19, 1971, Stutgiartt Germania, Berlin, 47, , , VeroffentHchlllDgen des staatl, Stutgartt, Badlsche Fundberlchte, Freiburg. 12, , 1970 A 3, 1951 A 4, 1957 A 7, 1962 A 8, , ,2, ,3, ,3,

276 Offa, Kiel, 23, , /26, ~0. Prăhistorische Staatssambmg, Miinchen, BacHsche Pundherlchte, Miinchen, 10, , , , Berlcht der RISmlsch Gennanlschen Kommision, Berlin, 48, , Jahrbuch des Romisch-Germillllis<:hen Zentnalmuseums, Mainz, 13, , , , Poja Iovanovlc, Tranja Radocal, Vrsac, loran Petrovlc, Vrsac, Iz zbirki e'tnoloskog odeljenja, Vrsac, Izlozba, Vrsac, X, 1969 XI, 1970 XII, Eva Fischer, Belgrad, Vrsac u XX veku, Vrsac, Narodnoi Muzei Beograd, Belgrad, V. Trbuhovicl, L. Trbuhovicl, Donja Toponlca, Belgrad, N. S. Petro vk, Proportlons a.rhitecturia:ies dillds le plans des basiliques de la prefeoture de l'ulyrlcum, Belgrad, B. Iovanovic, Metalurgia eneolltskog perioda Iugoslavlje, Belgrad, P. Petru, Hlsaste Zare latobikov, Ljubljana, Praistorijska nalazlsta vojvodine, Novi-Sad, Radovi, Zadar, 2, , Heraclee, Bitol11., I, Nln, Zadar, Vjesntk, Ziagil'elb, 321. Starlnar, Belgrad, XX, III/l, /3, 1968 III/2, 1961 III/ _2?4

277 Situla, Ljubljana, 2, 195? 1, , , , , , , Mlttelalterllche Kunst Serblens, Belgrad , Rad, Novi-'Sad, 1, , , , , , , , , , , , , , Argo, Ljubljana, 1,1962; 1,1963; 1,1964; 1,1968; 1,1970; 1,1971 2,1962; 2,1963; 2,1964; 2,1968; 2,1970; 2,1971 3,1962; 3,1963; 3-4, ,1969; 3-4,1971 4,1962; 4,1963; 4-u, Dladora, Zadar, 3, , , Vjesnlk, Split, 65-67, , Amili, Dubrnvnik, 1, , , , , , , , Wlssenschaftllche mltteilungen des Bosnlsch-Herzegowlnlschen Landesmuseums. Sa.r,ajevo, I, Rocznlk, Cracovia, I, , K. Moszyn ski, Kultura Iudova slowlan, Warşovia, S. Alfawicka, Ceramica malowana, Krakovia, A. Gardowski, Chodllk, Cracovia, Reche11ches iarcheologlques de 1970, Cracovia, 1971, Swlatowlt, W.arşovia, 29, , 19n9 31, , 1971

278 Fantes archaeologlcl Posnanlen~es. 14, , , , , , , Archaeologla Polona, Cracovia, Evkonyve, DebreUn, VII, 1964 VIII, 1965 IX, 1966 X, 1968 XI, 1969 XII, 1970 F.N , , , , Alba Regla, Szekesfehervltr. 6-7, , Magyarorszag tortenete a honiaglalast61, 1849, Budapesl a, Acta antlqua, Szeghedin, 417, VertessziSlos, Budapesta, III, 1960 VII, 1964 VIII, 1965 IX, 1965 X, 1966 XI, 1967 XII, 1968 XIII, A Mora Ferenc Muzeum evkonyve, Szeghedin, f.n f.n , , A. Herman Otto Muzeum Evkonyve, Miskorcz, 5, , , , , M. Pal, A. Boglya - Kemence, Debreţin, Zehn J.ahre Archaologlsche Forschung, Burdaipesta, A Bekes megyel muzeumok, Szeghedin, 1, Arabona, Gyor, 12, ,

279 Archaeologlal f:rteslto, Budarpes,ta, 94, , , Folia archaeologlca, Budapesta, 96, , , , , , , , , , , 1958 li, , , , , , , , , , , Gula del museo y necropolls Carmona, 1969, Madrid Muse Arqueologico de Sevilla, 1970,!Madrid Goteborgs hlstorlska museum, Arstryck, Tor, Stockholm, IX, 1963 x XI, 1966 XII, 1967 XIII, Arheologlcesch:ll sbornlc, XVII, Moscova, Voenogo - lstorlceschlh sbornlc, Moscova, '11

280 467. Iz Istorii torgovall Rosll XVII Veca, Moscova, Plsmenle lstoclnlkl, parlea I, Moscova, Lebedeva, Satlrlceskll jurnal, lscra", Moscova, Ocerkl po lstorll ruscol derevnl, Moscova, Drujinirna, Severnoe prlcernomore , Moscova, Tverscaia, Moscva vtorol polovlnî XVII veka, Moscova, Kogan, Ocerkl Istorii crepostmogo hozlalstva, Moscov a, Knlghl Moscovskot bolşol tamoj nl, Moscova, Cobîlina, Terracotovîie slaluelkt, Moscova, Knlghl Moscovskol bolşol tamoj nl. Moscova, Ruskala emal, Moscova, O. N. Bader, Balanovsklrl. moghllnlc, Moscova, Popova, Dolmeni stanlţi novosvohodnoj, Moscova, Smirnova, Catalog monet, Moscova, Iaroslavskoe povolje X-XI vv, Moscova, Jeleznala masco Iz Hersonesa, Moscova, Zapadnoevropelscala j ivopis Iz muzeev. S.S.S.R., Leningrad, Verbitkii, Revolutlonoe dvljenle v ruskol armii, Moscova, Arheologhlceskll Sbomlc, 40, 1966, Moscova Arheologia starogo I novogo sveta, Moscova, Ocerkl po Istorii ruscol derevnl, X-XIII, vv, Moscova, Materiali po Istorii revolluţll 1905-t 907 g, Moscova, Iz Istorii obscestvenno - politlclskego dvljenla v Rossl XIX, veca, Moscova, Steclo, Leningrad, Otdel Tkaneu, Moscova, Andreev<1, Veit, V drevnem Eghlpte, Leningrad, Z. A. Ogrizko, Iz Istorii crestlanstva na severe feodalnol rosll, XVII, v, Moscova, Rausenbah, Novie nahodkl na Cetlrehstolbovom ostrove, Moscova, Expediţii gosudarstvenogo lstoricescogo muzela, Moscova, Domlc Pera I, Moscova, Biţi I cultura drevnlk Grecov, Leningrad, Istoria I cultura vostoclnol Za ropt, Moscova,

281 499. Ocschll basse~l v epohy commla I bronzt, Moscova, A. A. Capitohin, Pacrovskll sobor, Moscova, Oplsanle rucoplsel, partea I, Moscova, Galanina, Zaseţcaia, Schlfî, Leningrad, Gosudarstvenîl lstorlcesckm muzei, Moscovaf Trudi, XI, Leningrad, Ruschll samovar, Moscova, Tlmofel Nlcolaevlcl Granovsky, Moscova, Colomenskoe, Moscova Arheologia S.S.S.R Moscova, Ejegodnlk, Moscova, / / ,d 1-17,g 1-18,b 1-20,v 1-27, d 4-4,e 4-4,g

282

283 Prescurtări bibliograf lce Abrevlatlons blbllographlques ActaAL ActaHA ActaMN AOMLT APM AIIC A!fINCluj Acta Archaeologka Lodziensia, Lodz. Acta Hi'Sloriae Ar.tium. Budapesta. Acta Musei N11!pocensis, Cluj, I ( 1964) şi urm. A!lluarul Comisiunii Monumentelor Istorice. SecJia pentru Transilvania, Cluj I ( ), II (1929), III ( ), IV ( ). Alsofehervârmegye monogrăfiăja. Aiud, Anuarul Institu0tului de Istorie Cluj. Cluj, I ( 1958} şi urm. Anuarul Institutului de Istorie Natională. Cluj, I {1923) ş1 urm. AISC Anuarul Institutului de Studii Clasice. Cluj, I (1928), (1949). V AnAc Rom. An ASTRA AnStUI AnnBp Apulum Archf:rt ArchKozl AVSL Babelon BerRGK BSHARoum. Analele Academiei Române, Memoriifo sectiunii istorice. Bucureşti. Analele Asodatiunii pentru liter atura română şi cultura poporului român. Analele ştiinţilfic.e ale Universi~ăitii Al. I. Cuza" din Iaşi. Annee 6pigraphique. Apulum. Buletinul Muzeului regional Alba Iulia, I ( ), II (194J---,1945), III (1947~1949), IV (- Studii şi comunicări, Ada Musei Regionalis Aipulensis, 1961), V ( 1965), VI (1967), VII (1968), VIU (.1970), IX (1971). Archaeologiai 6rtesito. Budaipest, 1869 şi urm. - Archaeologi-ai K&zlemenyek. Budaipest, I, ( 1859) - XXII (1899). Archiv des Vereins fur Siebenbiirg1iS'che Landescunde. E. Ba.beton, Description Historique el ohronologique des monnaies de la Republique vulg a irement appelees monnaies Consulaire.s, I-II, Paris-Londres, Bericht der romisch-germanischen Komission. Frankfurt a/m, I (1904) şi urm. Bulletin de la Section Historique de!'academie Roumaine. Buc~est.

284 CIL Cohen DA Dacia C.Daicoviciu La Transyilvanie J.Dbc:helette, Manuel 001g.c1uj DolgSzege<i Di's&Pann EDR Em!Kel FK Goos, Ohrooik - Corpus Ins-criptionum Latinarum, Berlin. H. Cohen, Descri ption des monnaies froppees sous l'empire romain communernent appelees rnedailles irnperiales, I-IV, Paris, Ch. Daremberg et Edrn. Saglio, idictionnaire des Antiquites. Paris, I-V, Dacia, irechernhes et decourverites ar1oheologiques en Roumanie, I (1924) - XII (1948); N. S Revue d'archeologie et d'histoire ancienne. Bucureşti I ( 1957) şi urm. C. Daicoviciu, La Tr ansylvanie dans l'antiquite, Bucarest, J. Dechelette, Manuel d'archeologie prehistorique, celtique et gallo-romai'lle, II, 3, Paris, Dolgozatok,az Erdelyi Nemzeti Muzeum Erem-es Regisegta; rabol, -Kolozsvar Cluf, I (1910) - X ( 1919), Dolgozatok a M. Kir. Ferencz Jozsef Tudomanyegyeterr\ Archeologiai Intezetebol. Szeged, I ( 1925) - XIX ( 1943); Dissetationes Pannonicae. Buda'pest. Ephemeris Dacoromana. Roma, I (1923) -L (1945). Emlekkonyv Kelemen Lajos szeiletesenek nyolcvanadik evforou1!6jăria. Cluj, Foldtani Koz!Ony. Budapest.. C. Goos, Chronik der ar.cllologischen Funde Siebenbiirgen$, în AVSL, XIII, 1876, p HTRTE HunyaJCITort Evkă A Hunyaidmegyei Tortenelmi es Regeszeti Tărsuil at nyve. Hunyadvărmegye tortenete, Budapest, JB JO.Al JRS Koz! Jahrbuch der k.k. Central Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale. Wien. Jahresheflte des ooterreicllischen AIDchaeologjschen In:sli tuts. Wien, I (1898) şi urm. The Journal of Roman Studies; Londra. Kr.izleme]lyek az Erdelyi Nemzeti Muzeum Erem-es Regisegtarabol. Cluj, I (1941) - IV {1944).

285 M artian, Repertoriu Marton, A korai Materiale I. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa, L. Marton, A korai La Tene kultura M.agyarorszagon. Budapest, Materiale şi cercetări ai\heologice. Bucureşti, I ( 1953) - IX (1970). MittBrBrMus Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalisohen Sibiu, I-XII. Museum. MKE MSE MSK MTAE Muzeumi es Ki:inyvtari Ertesiti:i. Budapest, I (1907) - (1918). Magyar staliszilik 1 ai eviki:inyiv. Butdtaipeist. Magyar statisztikai ki:izlemenyek. Budaipesl. A Magyar Tudomanyos Akademia Evkonyvei. Pest. XII OmD OZBH PA Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu ipri!ejul împlinirii a 60 de ani. Bucureşti ( 1960). Os terreichische ZeitschriH fflr Berg und Huttenbau. Probleme de antropologie. Bucureşti. Proceedings of the Americam. 'Phisolophical Society. V.Ptrvan,Getlca V. Pîrv<in, Getica. O protoistorie a Daciei. Bucureşti, Probleme de muzeografie, Cluj. PMJH Publicaţiile Muzeului judetului Hunedoara, Deva, I (XXIII), IV (XXVI), PZ Praehistor.ische ZeitschrHt. Berlin-Leipzig, I (1909) şi urm. Ra.dVojvMuz RevESEE RI Rad Vojvodanskih Muzea. Novi Sad, I (1952) şi Revue des e.tudes sud-est europeenes, I (1963) şi Revista istorică. urm. urm. Roska, Rep. Sargetia SCA SCIV SOSatuMare SCG M. Roska, Erdely regeszeti repertoriuma, I, Oskor. Thesaurus antiquitatum Transsilvanicarum. I. Praehistorica, (Cluj), Sargetia, Acta Musei Devensis. Deva, I (1937), II (1941), III (Contri1butii la cunoaşterea regill!!lii Hunedoara, 1956), IV (1966), V {1968), VI (1969), VII (1970), VIII (1971). Studii şi cercetări antropologice. Bucureşti. Studii şi cercetări de istorie veche. Bucureşti, I (1950) şi urm. Studii şi comunicări Satu Mare. Studii şi cercetări de geologie.

286 SCSCluj SMIM Studia SiidFo.r WJ>Z Z.N. Studii şi cercetări ştiint1fice. Cluj, I (1950) - VIII (1957). Studii şi materiale de istorie modernă. Bucureşti, I ( 1957). Studia Universit 0 atis Babeş-Bolyai. Series Historia. Cluj,.J (1956) şi urm. Siidost Forschungen. Wiener Prlihistori:sche Zei1<schriH. Wien. Zori Noi", organ al Partidului Comunist Român, pentru judeţua Hunedoara, ziar a.părut la Derva, 1944~1949.

287

288

289 Tiparul executat la Intreprinderea pollgraflca Hunedoara-Deva comanda nr. 8425

290