Conf. univ. dr. GHEORGHE COSTACHE INTRODUCERE ÎN DREPTUL EUROPEAN. Curs în tehnologie IDIFR

Transcription

1 Conf. univ. dr. GHEORGHE COSTACHE INTRODUCERE ÎN DREPTUL EUROPEAN Curs în tehnologie IDIFR

2 UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ Gheorghe COSTACHE INTRODUCERE ÎN DREPTUL EUROPEAN Curs în tehnologie IDIFR Realizator curs în tehnologie IDIFR Conf.univ.dr. Gheorghe Costache

3

4 CUPRINS INTRODUCERE.. 8 Unitatea de învăţare 1 EVOLUŢIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE ŞI A UNIUNII EUROPENE 1.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare: Ideea de uniune europeană Etapele realizării Uniunii Europene Semnificaţia şi sensul evoluţiei comunitare Semnificaţia şi perspectivele Tratatului de reformă de la Lisabona Uniunea Europei Occidentale (UEO) Aderarea României la Uniunea Europeană Conceptul de acquis comunitar Construcţia europeană. Repere cronologice Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 2 NOŢIUNEA, OBIECTUL, IZVOARELE ŞI CARACTERELE DREPTULUI EUROPEAN 2.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Noţiuni privind dreptul european (acquis-ul european) Izvoarele dreptului Uniunii Europene Noţiunea de izvor de drept comunitar Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 3 RAPORTURILE DINTRE DREPTUL EUROPEAN ŞI DREPTUL INTERN AL STATELOR EUROPEI 3.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern al statelor Principiile comune raportului dintre dreptul european şi dreptul intern Alte principii Principiul protecţiei drepturilor fundamentale ale omulu Principiul respectării dreptului la apărare Principiul autorităţii de lucru judecat Principiul certitudinii juridice Principiul egalităţii Principiul loialităţii (solidarităţii) Principiile fundamentale ale dreptului comunitar european Prioritatea Efectul direct şi aplicabilitatea imediată Subsidiaritatea Proporţionalitatea Raportul dintre dreptul comunitar al U.E. şi dreptul intern al statelor membre Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5 Unitatea de învăţare 4 STRUCTURA NORMATIVĂ A DREPTULUI EUROPEAN. CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE 4.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Ordinea juridică a Uniunii Europene Actele comunitare şi ierarhia normelor în dreptul comunitar Regulamentul comunitar Directiva Decizia Recomandările şi avizele Actele terţiare ale dreptului comunitar Jurisprudenţa Curţii de Justiţie Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi mecanismele protecţiei comunitare Mecanismele de protecţie a drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană Relaţia dintre Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 5 MECANISMELE DE PROTECŢIE JUDICIARĂ ÎN DREPTUL EUROPEAN 5.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare: Instanţele judiciare ale Uniunii Europene Curtea Europeană de Justiţie Tribunalul de Primă Instanţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 6 CETĂŢENIA EUROPEANĂ 6.1 Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Noţiuni introductive privind cetăţenia Cetăţenia naţională şi cetăţenia europeană Statutul cetăţeanului european conform Tratatului de la Maastricht şi Tratatului de la Amsterdam Tratatul de la Lisabona şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European (Art. 39) şi în alegerile locale (Art. 40) Dreptul la bună administrare (Art. 41) şi dreptul de acces la documente (Art. 42) Mediatorul European (Art. 43) şi dreptul la petiţie (Art. 44) Libertatea de circulaţie şi de staţionare (Art. 45) Protecţia diplomatică şi consulară (Art. 46) Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 7 OBIECTIVELE, VALORILE ŞI COMPETENŢELE U.E. CONFORM TRATATULUI DE LA LISABONA 7.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare: Obiectivele Uniunii Europene Valorile şi competenţele U.E

6 7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 8 INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE 8.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Evoluţia instituţională Consiliul European. Precizări terminologice şi instituţionale Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene (Consiliul) Comisia Europeană Parlamentul European Curtea de Justiţie a Uniunii Europene Curtea de Conturi Comitetul Economic şi Social (CES) Comitetul Regiunilor Sediile instituţiilor şi organismelor Uniunii Europene Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 9 FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE 9.1. Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Sediile şi regimul lingvistic al instituţiilor comunitare Funcţionarii comunitari Finanţarea activităţilor instituţiilor comunitare Accesul liber la informaţiile publice comunitare Personalitatea juridică a Uniunii Europene. Raporturile cu alte organizaţii şi organisme internaţionale Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 10 ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Istoricul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană Aderarea României la Uniunea Europeană Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană Efectele semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană România şi statutul de membru al Uniunii Europene. Obligaţiile derivate din acest statut Îndrumar pentru verificare/autoverificare Unitatea de învăţare 11 TRATATUL DE LA LISABONA ŞI ROLUL ACESTUIA ÎN ASIGURAREA CONTINUITĂŢII FUNCŢIONĂRII UNIUNII EUROPENE Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Adoptarea Tratatului de la Lisabona şi renunţarea la ideea de Constituţie Europeană Tratatul de reformă şi modificările aduse de acesta Tratatului de la Maastricht Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi noutăţile aduse de acesta privind U.E Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7 Cuprins: Unitatea de învăţare 10 ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ Introducere Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare Istoricul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană Aderarea României la Uniunea Europeană Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană Efectele semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană România şi statutul de membru al Uniunii Europene. Obligaţiile derivate din acest statut Îndrumar pentru verificare/autoverificare Introducere Capitolul X este dedicat în întregime României şi relaţiilor ei cu Uniunea Europeană, cu referire expresă la Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. După cum bine se ştie Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană este comun cu Tratatul de aderare al Bulgariei, find elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece state care au aderat la data de 1 mai Însă, spre deosebire de acestea, în cazul României şi Bulgariei, prin acest tratat se prevedea şi posibilitatea aderării la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, cu condiţia ca acesta să fi fost ratificat de către toate statele membre până la data aderării efective a celor două state. Astfel, odată cu semnarea acestui Tratat, de la 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, calitate care îi conferă atât drepturi, cât şi obligaţii. învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de Obiectivele unităţii de învăţare: - înţelegerea noţiunilor de acte de aderare, protocol de aderare, tratat de aderare; - cunoaşterea condiţiilor ce trebuies îndeplinite de un stat care doreşte să adera la structurile Uniunii Europene; 222

8 - înţelegerea modificărilor legislative sau adaptarea unor prevederi la normele europene ca principală condiţie de aderare la Uniunea Europeană. Competenţele unităţii de învăţare: - studenţii se vor familiariza cunoţiunile de acte de aderare, protocol de aderare, tratat de aderare; - dezvoltarea capacităţii studenţilor de a face deosebiri între o propunere de realizare a unei Constituţii europene şi Constituţiile naţionale, rolul şi importanţa acestora în relaţiile între statele membre sau cu terţe state. - Înţelegerea mecanismelor prin care se poate adera la structurile UE şi a modului în care România a parcurs etapele impuse în vederea aderării. Timpul alocat unităţii: 2 ore învăţare Conţinutul unităţii de Istoricul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană Preocupările României de a stabili legături şi relaţii cu sistemele comunitare nu sunt de dată recentă, primele încercări în acest sens datează din anul 1967, când au fost iniţiate negocierile pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare (brânzeturi, ouă, carne de porc), cu scopul de a scuti produsele româneşti de taxe suplimentare şi de a obliga, întrun fel, partea română de a respecta un anumit nivel al preţurilor. În anul 1970, pentru prima dată, întreprinderile româneşti au avut posibilitatea de desfacere a produselor lor, fără suprataxe vamale, în spaţiul Comunităţilor Economice Europene 1. Iar în anul 1 Primul document care atestă acest lucru este Recomandarea CEE 58/70 cu privire la exportul de ouă pe piaţa comunitară. 223

9 1974, România a intrat în sistemul generalizat de preferinţe al Comunităţii Europene (SPG), prin semnarea unui tratat bilateral. În anul 1980, ţara noastră a încheiat un acord comercial cu Comunităţile Europene, realizându-se prima relaţie de colaborare şi cooperare dintre Europa de Est şi Comunităţile Europene. Însă, ulterior, acest Acord comercial a fost suspendat de către Comunitatea Europeană, în relaţiile cu România, invocându-se nerespectarea drepturilor omului în ţara noastră şi lipsa principiilor democratice ale statului român. După perioada postdecembristă, ideea reluării negocierilor cu instituţiile Comunităţii Europene a reînviat, astfel că, începând cu anul 1991, s-a semnat un nou Acord de comerţ şi cooperare. Acest lucru a fost posibil şi datorită efortului şi interesului manifestat şi de statele deja membre ale Comunităţii Europene de a sprijini România în efortul democratizării sistemului politic naţional, precum şi cel de pregătire şi trecere de la o economie etatizat-centralizată la una de piaţă, liberă de orice influenţe din partea statului. Negocierile de asociere a României la Comunitatea Europeană au început încă din anul 1992, iar asocierea efectivă la sistemul comunitar s-a concretizat prin semnarea la 07 februarie 1993, a Acordului european de asociere a României la Comunităţile europene, care a intrat în vigoare la 1 februarie Acest statut de ţară asociată a permis industriei româneşti să aibă acces pe pieţele occidentale şi astfel să se confrunte direct cu efectele economiei de piaţă, dând posibilitatea şi capacităţilor de producţie româneşti de a cunoaşte mediul concurenţial european. De altfel, România a beneficiat, începând cu anul 1991, de ajutoare financiare din partea Comunităţii Europene, prin fonduri PHARE, programe care aveau rolul de a sprijini financiar economiile statelor foste comuniste în a-şi crea o economie de piaţă, în a-şi restructura domeniile cele mai importante din industrie şi agricultură, orientându-le spre o economie de piaţă. Interesul sporit şi permanent de strângere a legăturilor dintre 2 Cele zece state sunt: Ungaria, Cipru, Lituania, Letonia, Republica Cehă, Slovenia, Polonia, Slovacia, Estonia, Malta. 3 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE) şi Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice ( EUROATOM). 4 La data de 12 decembrie 2006, Parlamentul European de la Strasbourg l-a votat, cu largă majoritate, pe Leonard Orban în funcţia de comisar european. Oficialul român a obţinut 595 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 29 de abţineri. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, Leonard Orban urma să deţină poziţia de comisar european pentru Multilingvism în Comisia Barroso. Portofoliul multilingvismului, acordat lui Leonard Orban, cuprinde traducerile, interpre-tarea şi oficiul pentru publicaţii oficiale al Uniunii Europene. Postul lui Orban a fost constituit prin împărţirea portofoliului comisarului pentru Educaţie, Formaţie, Cultură şi Multilingvism, Jan Figel (Slovacia). 5 Camelia Toader care provine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Valeriu Ciucă, fost profesor universitar la Iaşi. Ceremonialul de investire a celor patru judecători, doi români şi doi bulgari a durat o jumătate de oră. Curtea Europeană de Justiţie funcţionează după aceleaşi reguli ca instanţele naţionale, doar că trebuie să se asigure că şi cele mai neînsemnate legi ale Uniunii sunt respectate cu stricteţe în toate cele 27 de state membre, inclusiv în România. 6 Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465/1 iunie În urma renumerotării adoptate de Tratatul de la Amsterdam, acest articol a devenit art Art. 189, paragraful 2 din TCE. 9 site-ul oficial al Departamentul pentru Afaceri Europene, din cadrul Guvernului României. 224

10 România şi Comunitatea Europeană, pe fondul strategiei politice fundamentale vizând viitorul poporului român, a fost marcat de depunerea la 22 iunie 1995 a cererii de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Cererea era însoţită şi de Strategia de pregătire a aderării. Aceasta fiind considerată prima cerere oficială prin care România îşi manifesta interesul şi preocuparea de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European, întrunit la Helsinki, în luna februarie 2000, a hotărât începerea conferinţelor guvernamentale bilaterale de declanşare a negocierilor de aderare cu şase state europene, printre care şi România Aderarea României la Uniunea Europeană Putem afirma că România a început efectiv negocierile pentru aderare în anul 2000, când a deschis 9 capitole de negociere şi a închis provizoriu 6 din cele care erau cuprinse în aquis-ul comunitar. Armonizarea sistemului legislativ românesc cu cel comunitar s- a derulat iniţial în cadrul Programului Naţional de Aderare a României la Uniunea European, care prevedea punerea de acord a sistemului legislativ naţional comunitar pentru perioada , cu sarcini precise pentru fiecare capitol din aquis-ul comunitar. În anul 2003, pentru a elimina piedicile din calea integrării, în perspectiva prevederilor Tratatului de la Maastricht, România şi-a revizuit Constituţia, care a fost aprobată prin Referendumul naţional din octombrie, iar după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a intrat în vigoare la data de 29 octombrie. Prin această reformă constituţională a fost creat cadrul adecvat pentru integrarea euroatlantică a României şi pentru armonizarea prevederilor constituţionale cu reglementările Uniunii Europene. În acest scop, într-un text nou, art. 148 din Titlul IV, intitulat Integrarea euroatlantică are următorul conţinut: (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi a senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2). (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. Cel mai important an pentru îndeplinirea obiectivului de închidere a negocierilor cu Uniunea Europeană a fost 2004, care a reprezentat un punct esenţial în procesul de aderare. Astfel, în ianuarie 2004, Guvernul României a aprobat Programul legislativ prioritar pentru aderarea României la Uniunea Europeană, care prevedea măsuri concrete şi esenţiale de întreprins în procesul de integrare. 225

11 După intrarea României în N.A.T.O., lucrurile au devenit şi mai clare asupra seriozităţii cu care trebuia pregătită integrarea în U.E., mai ales că regula integrării era cunoscută, în sensul că ultimii veniţi trebuie să adopte aquis-ul comunitar, aşadar să se supună regulilor uzitate şi să între într-o logică instituţională prestabilită. Mai mult decât atât, exemplul celorlalte state care au devenit membre ale Uniunii Europene arată faptul că pregătirea unui stat pentru integrare presupune îndeplinirea a două planuri strategice: a) unul de reformare a instituţiilor pentru a recepta experienţa pozitivă a clubului european; b) altul de mobilizare a resurselor proprii prin care să-şi impună identitatea în faţa comunităţii statelor europene. În cazul primei orientări strategice, în centrul ei se situează preocuparea pentru adoptarea unei abordări moderne a suveranităţii, în sensul acceptării ideii de partajare a unor prerogative ale statului cu instituţiile comunitare, mai ales competenţele politico-economice. Însă pentru aceasta este nevoie, pe de o parte, de adaptarea sistemului juridic şi de pregătirea mentalităţii celor chemaţi să aplice legislaţia, pe de alta. Ceea ce este clar este faptul că ambele obiective presupun eforturi deosebite şi constante. Pregătirea unui stat pentru dobândirea statutului de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană presupune şi adaptarea Constituţiei acelui stat. Nu este vorba despre un fapt impus de instituţiile comunitare, deoarece aceste instituţii nu cer statelor candidate, în perioada care precede aderarea, decât să transpună legislaţia comunitară în cadrul sistemului juridic intern. Însă necesitatea unei asemenea revizuiri o resimt statele încă înainte de a intra în vigoare tratatul de aderare. Aceasta deoarece acţiunea principiului supremaţiei şi efectului direct al dreptului comunitar ar da naştere unui conflict între suveranitatea naţională şi integrarea europeană, ştiut fiind că în virtutea acestui principiu Comunitatea Europeană vine cu un drept care se impune suveranităţii statale, modificându-i conţinutul. Aflate în această situaţie, statele candidate apelează la un compromis doctrinar, prin care fac trecerea de la modalitatea clasică de înţelegere a suveranităţii, ca nucleu al sistemului constituţional naţional, în care puterea este exercitată prin instituţii politice care reprezintă poporul, la perspectiva modernă de înţelegere, în care suveranitatea continuă să aparţină poporului, să fie exercitată prin instituţiile statului, dar să poată fi transferată parţial către anumite instituţii comunitare. Transferul unor prerogative către instituţiile comunitare, făcut cu destulă precauţie, nu înseamnă însă înstrăinarea puterii legitime, ci un alt mod de asumare a suveranităţii, în comun cu celelalte state membre. Însă compromisul doctrinar nu se bucură de audienţă şi aderenţă totală, fiind state care insistă ca problema comunitară să fie tratată în termenii clasici ai cooperării internaţionale, întrucât unii factori responsabili nu par a fi convinşi că la fenomene noi se impun soluţii noi, ceea ce înseamnă reconceptualizarea suveranităţii la nivel constituţional. Oricum, paradoxul situaţiei decurge şi din aceea că într-o lume dominată de interdependenţe, care ameninţă suveranitatea statelor naţionale, partajarea acesteia nu înseamnă a o pierde, ci modalitatea de a o salva şi păstra, printr-o adecvare la condiţiile istorice. 226

12 Prin cea de-a doua orientare strategică, statul candidat trebuie să se preocupe de păstrarea şi impunerea propriei identităţi spirituale în familia statelor europene, întrucât aderarea la Uniunea Europeană va presupune, printre altele, şi o schimbare de mentalitate şi atitudine. De aceea, pentru a influenţa mentalitatea colectivă trebuie cunoscute coordonatele sale identitare, acele coordonate cu rol de precondiţii pentru existenţa oricărui grup social. Este adevărat că, în mod natural, orice grup social este animat de stereotipuri pozitive despre sine şi de aprecieri negative faţă de grupurile străine, asta neînsemnând însă că identităţile colective nu pot fi influenţate, şi chiar modificate sub anumite aspecte. Ceea ce este cert este faptul că, oricât pare de lumească, această problemă a stat în permanenţă în atenţia politicienilor, iar examenul a fost trecut cu greutate. Istoria a demonstrat că soluţia cooperării internaţionale, inventată, aplicată şi perfecţionată în cadrul uniunii Europene, este una eficientă. Pentru prezent şi viitor pare destul de viabilă formula suveranităţii partajate, centrată pe cetăţean. Aceasta înseamnă că doctrina dreptului comunitar trebuie dezvoltată, mai departe, pe structura celor trei tipuri de competenţe, şi anume: a) competenţe exclusive ale Uniunii Europene; b) competenţe partajate (împărţite între instituţiile comunitare şi statele membre); c) competenţe exclusive ale statelor membre. Ideea este că suveranitatea partajată nu presupune pierderea totală a unor atribute ale suveranităţii interne, ci dezvoltarea capacităţilor externe ale suveranităţii naţionale. În felul acesta creşte autoritatea juridică a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În anul 2005 a fost semnat la Luxemburg, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru ianuarie Astfel, din ianuarie 2007, ţara noastră este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu Tratatul de aderare a Bulgariei, fiind elaborat după aceeaşi metodă de lucru şi pe baza aceloraşi principii utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece state noi care au aderat la Uniune în anul Însă, spre deosebire de acestea, în cazul statului nostru şi al Bulgariei se prevedea şi posibilitatea aderării la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, cu condiţia ca Tratatul de aderare să fi fost ratificat de către toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei. Astfel, deoarece Tratatul de aderare trebuia să conţină şi adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa, au fost redactate în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare, care trebuiau să între în vigoare alternativ, în funcţie de intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Cu alte cuvinte, în cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa ar fi intrat în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), ar fi intrat direct în vigoare Protocolul de aderare. 227

13 Cum însă Tratatul Constituţional nu a intrat în vigoare înainte de data aderării celor două state, la momentul aderării acestora a intrat în vigoare Actul de aderare. Acest Act de aderare cuprinde modificările aduse tratatelor constitutive în vigoare 3, prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Protocolul de aderare adapta Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document. Actul şi Protocolul au un conţinut în principiu identic, diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană, respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde: părţile generale, alcătuite din Tratatul de aderare şi Actul de aderare, respectiv Protocolul de aderare, Anexele şi Declaraţiile. Tratatul de aderare propriu-zis cuprinde şase capitole şi consacră aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa, în condiţiile reglementate de Protocolul anexat la acest Tratat. Se mai precizează, de asemenea, şi data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare, precum şi faptul că acesta trebuie ratificat de părţi conform procedurilor interne, instrumentele de ratificare trebuind să fie depuse până la 31 decembrie Potrivit clauzei finale, dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată, Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat, Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau, după caz, Actului de Aderare. Atât Protocolul de aderare, cât şi Actul de aderare au un conţinut, în principiu, identic, după cum urmează: Partea I principiile cuprinde definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la U.E. art. 2. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare dintre statele candidate. Este înscrisă obligaţia celor două state noi membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state, convenţiile încheiate între statele membre, precum şi însuşirea aquis-ului Schengen. Astfel, se prevede că Uniunea Europeană va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia sa cu terţe state, în raport cu importurile României şi Bulgariei. Restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea celor două state la Uniune, iar în ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare, este prevăzut faptul că acestea vor fi administrate de Uniune. România şi Bulgaria vor participa, potrivit art. 5 din Protocol, în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, de la data aderării, fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice. Partea a II-a adoptarea constituţiei/alte adaptări conţine 228

14 prevederi instituţionale, cu referire la participarea celor două state le instituţiile Uniunii. Astfel, se stipulează că România va deţine: a) 35 de locuri în Parlamentul European, pentru perioada , urmând ca după această dată numărul locurilor să fie stabilit prin Decizie a Consiliului European; b) 14 voturi în Consiliul Uniunii; c) judecător în cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; d) 1 judecător în cadrul Tribunalului de Primă Instanţă; e) 15 membri în cadrul Comitetului Economic şi Social; f) 15 membri în cadrul Comitetului Regiunilor. De asemenea, România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul CEEA/EUROATOM. Limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii. Partea a III-a dispoziţii permanente (adoptarea acquis-ului, în principal) conţine acceptarea măsurilor negociate permanente, care sunt prevăzute într-o anexă, precum şi referiri la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului, adoptat până la data de 1 octombrie Adică, cu alte cuvinte este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate pentru a putea fi apoi aplicate în România şi Bulgaria. Menţionăm astfel următoarele adaptări tehnice: a) etichetarea produselor electrice şi electronice; b) lista aeroporturilor internaţionale; c) lista punctelor de frontieră; d) lista produselor chimice periculoase; e) lista de specii şi animale protejate în statul nostru; f) lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens; g) traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (cum ar fi: societate pe acţiuni, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate cu răspundere limitată, autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale, taxă de drum etc.); h) lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză; i) lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice. Partea a IV-a dispoziţii temporare (perioadele de tranziţie) conţine: a) măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (Titlul I); b) prevederile instituţionale (Titlul II); c) prevederile financiare cu caracter temporar (Titlul III); d) alte dispoziţii (Titlul IV). Conform prevederilor instituţionale cu caracter temporar, România deţine 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). De asemenea, România trebuie să contribuie la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42,3 milioane de euro, iar la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel cu suma de 29,88 milioane euro. În perioada de tranziţie, România beneficiază de Facilitatea Schengen, care are ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen, precum şi de 229

15 Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility), care are ca scop îmbunătăţirea acestora. Cu referire la Titlul IV al Părţii a IV-a Alte dispoziţii, aceasta conţine trei clauze generale de salvgardare, şi anume: a) clauza de salvgardare generală, prevăzută de art. 36, potrivit căreia atunci când, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică, România şi Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia astfel creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune; b) clauza de salvgardare privind Piaţa Internă, prevăzută de art. 37, potrivit căreia dacă, în primii trei ani de la aderare, cele două state nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor, punând astfel în pericol funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile necesare în vederea remedierii acestei situaţii; c) clauza de salvgardare în justiţie şi afaceri interne, prevăzută de art. 38, potrivit căreia dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la implementarea sau transpunerea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal, Comisia, din proprie iniţiativă sau la cererea unui stat membru, poate, până la sfârşitul perioadei de trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. Însă măsurile trebuie să fie justificate şi menţinute pe o perioadă raportată strict la remedierea situaţie. Partea a V-a dispoziţii privind punerea în aplicare a proto-colului, care este format din: Titlul I Compunerea Instituţiilor şi Organismelor (art ) conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, a regulilor de procedură. La data aderării, atât România cât şi Bulgaria au numit câte un membru în Comisia Europeană, al cărui mandat va expira odată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei. Comisarul român 4 şi cel bulgar au fost numiţi de Consiliu, cu majoritate calificată, în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European, pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei. Totodată, România şi Bulgaria au numit câte un judecător 5 la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de Primă Instanţă. Titlul II Aplicabilitatea actelor Instituţiilor (art ) prevede obligaţia celor două state de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, deciziilor şi directivelor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. Măsurile includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare. Titlul III Dispoziţii finale (art ) prevede transmiterea României şi Bulgariei a unei copii certificate a următoarelor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene, precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului. Deoarece Actul de aderare şi Protocolul de aderare au un conţinut identic, aşa cum am mai precizat, acestea au ataşate o serie de nouă Anexe, după cum urmează: Anexa I Lista convenţiilor şi protocoalelor la care România şi 230

16 Bulgaria devin părţi la data aderării (menţionată la articolul 3 alineatul (3) din protocol). Anexa II Lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen, astfel cum este integrat în cadrul Uniunii Europene, precum şi actele adoptate în temeiul acestuia sau conexe acestuia, care urmează să devină obligatorii şi aplicabile pe teritoriul noilor state membre de la data aderării (menţionată la articolul 4 alineatul (1) din protocol). Anexa III Lista menţionată la articolul 16 din protocol: adaptări ale actelor adoptate de instituţii. Anexa IV Lista menţionată la articolul 17 din protocol: adaptări suplimentare ale actelor adoptate de instituţii. Anexa V Lista menţionată la articolul 18 din protocol: alte dispoziţii permanente. Anexa VI Lista menţionată la articolul 20 din protocol: măsuri tranzitorii privind Bulgaria. Anexa VII Lista menţionată la articolul 20 din protocol: măsuri tranzitorii privind România. Anexa VIII Dezvoltarea rurală (menţionată la articolul 34 din protocol). Anexa IX Angajamente speciale asumate şi cerinţe acceptate de România la încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004 (menţionată la articolul 39 din protocol). La Tratatul de aderare au fost anexate o serie de declaraţii cu caracter politic, care nu produc efecte juridice, după cum urmează: A. Declaraţiile comune ale actualelor state membre, care cuprind: a) Declaraţia comună privind libera circulaţie a lucrătorilor: Bulgaria; b) Declaraţia comună privind leguminoasele pentru boabe: Bulgaria; c) Declaraţia comună privind libera circulaţie a lucrătorilor: România; d) Declaraţia comună privind dezvoltarea rurală: Bulgaria şi România. B. Declaraţia comună a actualelor state membre şi a Comisiei, care cuprinde: Declaraţia comună privind pregătirile Bulgariei şi ale României pentru aderare. C. Declaraţia comună formulată de diferite state membre actuale, care cuprinde: Declaraţia comună a Republicii Federale Germania şi a Republicii Austria privind libera circulaţie a lucrătorilor: Bulgaria şi România D. Declaraţia Republicii Bulgaria, care cuprinde: Declaraţia Republicii Bulgaria privind utilizarea alfabetului chirilic în cadrul Uniunii Europene Efectele semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană 231

17 Odată semnat Tratatul de aderare, România s-a transformat într-un stat în curs de aderare şi a căpătat statut de observator activ în cadrul instituţiilor europene implicate în procesul de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene. Astfel, autorităţile române au avut posibilitatea de a prezenta poziţia ţării noastre în problemele care existau pe agenda de lucru. În calitatea sa de observator activ, România şi-a propus ca obiective: acomodarea cu procedurile de lucru comunitare, cu cultura instituţională specifică instituţiilor comunitare; poziţionarea interesului naţional în contextul european; conştientizarea intereselor majore şi stabilirea de parteneriate strategice cu statele care au interese convergente. Autorităţile ţării noastre şi-au canalizat eforturile pe trei direcţii, şi anume: a) asigurarea continuării pregătirii interne care să permită aderarea efectivă la data de 1 ianuarie 2007; b) asigurarea ratificării Tratatului de aderare până la sfârşitul anului 2006, astfel încât să poată fi posibilă la data de 1 ianuarie 2007; c) asumarea statutului de observator la activitatea instituţiilor europene. În ceea ce priveşte primul punct, finalizarea negocierilor a marcat intrarea într-o nouă etapă de monitorizare extrem de drastică din partea Comisiei, care a verificat şi evaluat îndeplinirea angajamentelor asumate de România în procesul de negociere, în raport cu cerinţele funcţionării ca stat membru. Primul Raport de monitorizare a fost publicat, la 25 octombrie 2005, împreună cu Documentul comun de Strategie pentru România şi Bulgaria, care cuprindea o evaluare sintetică a progreselor celor două state şi detalierea paşilor pe care Comisia urmează să-i facă în perioada ce va urma. În raport se arăta că ţara noastră era într-un stadiu avansat în pregătirea pentru aderare şi, de asemenea, erau identificate o serie de domenii în care erau necesare eforturi suplimentare pentru a putea finaliza la timp pregătirile. În data de 16 mai 2006, la Bruxelles, este prezentat Raportul de monitorizare privind situaţia pregătirii Bulgariei şi României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Raportul identifică progresul înregistrat începând cu luna octombrie 2005 şi deficienţele din domeniul politicilor, al legislaţiei şi al punerii în aplicare care au mai rămas de rezolvat. La data de 26 septembrie 2006, Comisia arăta într-un nou Raport, că România a înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte criteriile politice, în reforma în domeniul justiţiei, precum şi în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Din punct de vedere al criteriilor economice, ţara noastră are o economie de piaţă funcţională şi se află pe drumul cel bun în ceea ce priveşte capacitatea de a face presiune pieţei din cadrul Uniunii. Cu referire la cea de a doua direcţie urmărită de România, Ministrul Afacerilor Externe de atunci a acordat o atenţie prioritară în demersurile diplomatice, obiectivului ratificării Tratatului de aderare. Cronologia ratificării Tratatului se regăseşte în Anexa 7. În ţara noastră, Tratatul de aderare a fost ratificat de Camerele 232

18 reunite ale Parlamentului la data de 17 mai 2005, prin Legea 157/2005 6, iar ulterior, la data de 27 mai 2005, a fost depus instrumentul de ratificare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, în acelaşi timp cu Bulgaria. Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, la Roma, acesta îndeplinind funcţia de depozitar al Tratatului. Depunerea instrumentelor de ratificare a reprezentat ultima etapă procedurală în exprimarea consimţământului României şi Bulgariei în vederea aderării la Uniunea Europeană. După semnarea Tratatului de aderare, România a fost asociată pe fond la toate activităţile Uniunii Europene, în toate domeniile, asumându-şi de facto aceleaşi responsabilităţi cu cele care reveneau statelor membre U.E., fiind implicată în procesul de elaborare a legislaţiei comunitare, fără însă să aibă drept de vot. Astfel, ţara noastră a luat parte la toate reuniunile Consiliului European, a avut proprii reprezentanţi în toate comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului, a participat la activităţile grupurilor gestionate de Comisia Europeană şi a asigurat o prezenţă la nivelul Comitetului Regiunilor şi al Comitetului Economic şi Social România şi statutul de membru al Uniunii Europene. Obligaţiile derivate din acest statut Aşa cum bine se ştie, România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie Această calitate de membru al Uniunii nu implică numai drepturi, ci şi unele obligaţii. Acestea derivă atât din tratatele şi legislaţia adoptată de Uniunea Europeană, de la înfiinţarea ei şi până în prezent, cât şi din acquis-ul comunitar pe care România este obligată să-l respecte ca orice stat membru al Uniunii Europene. Cu începere de la data aderării, ţara noastră are obligaţia de a aplica în întregime acquis-ul comunitar, cu excepţia directivelor la care au fost obţinute perioade de tranziţie în cadrul negocierilor de aderare. Acest demers vizează următoarele aspecte: a) obligativitatea transpunerii directivelor comunitare (art. 189 TCE) 7. b) crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentelor comunitare. În ceea ce priveşte primul punct, este prevăzut faptul că directiva este obligatorie pentru statele membre cărora le este adresată, în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins. Astfel, forma şi metodele, pentru obţinerea rezultatului rămân la latitudinea statelor membre. Cuprinsul fiecărei directive cuprinde un articol, prin care se instituie data intrării în vigoare a actului comunitar, cât şi termenul până la care statele membre au obligaţia să transmită actele de transpunere către Comisia Europeană. Prin urmare, potrivit legislaţiei comunitare, ţara noastră are obligaţia de a aplica în întregime acquis-ul comunitar şi să comunice 233

19 Comisiei Europene măsurile ce au fost luate în vederea transpunerii prevederilor tuturor directivelor în vigoare, cunoscute sub numele de Măsuri Naţionale de Execuţie (MNE). Acestea sunt acele acte normative prin care sunt transpuse în dreptul intern directivele comunitare; ele pot îmbrăca toate formele prevăzute de lege şi trebuie publicate în Monitorul Oficial al României. Pentru ca o măsură naţională de execuţie să fie validă, ea trebuie să fie oficială (să provină de la statul român, prin Misiunea de la Bruxelles) şi să fie completă (să fie aplicabilă pe întreg teritoriul statului suveran şi să vizeze aducerea la îndeplinire a tuturor prevederilor directivei transpuse). Mecanismul prin care se realizează comunicarea se numeşte Notificare. Aceasta se realizează prin introducerea în Sistemul Electronic de Notificare (SEN), care este gestionat de Secretariatul General al Comisiei Europene a Măsurilor Naţionale de Execuţie. La acest sistem au acces doar persoanele autorizate în acest sens, şi anume: a) managerul central este singura persoană care are dreptul să valideze informaţiile de notificare introduse în sistem şi de a le transmite ulterior Comisiei Europene; b) utilizatorii activi au dreptul de a introduce informaţii de notificare în sistem; c) utilizatorii pasivi au numai dreptul de a consulta datele din reţea, fără să poată introduce sau modifica datele primite. În ceea ce priveşte crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentelor comunitare, trebuie specificat faptul că, spre deosebire de directive, regulamentele nu se transpun, ele produc efecte direct în ordinea juridică a fiecărui stat membru, din momentul intrării în vigoare. Astfel, la fel ca şi în cazul unei legi interne, este necesară asumarea acestora ca atare de către instituţiile competente în domeniile acestora de reglementare. 8 Trebuie subliniat faptul că, statelor membre le este interzisă orice acţiune legislativă, prin intermediul căreia se pot prelua în dreptul intern prevederi ale regulamentelor comunitare, orice asemănare între normele naţionale şi dispoziţiile unui regulament fiind strict interzise. Este însă recomandată, şi chiar permisă, adoptarea de acte normative care contribuie la aplicarea efectivă a regulamentului (de exemplu: acte normative prin care este desemnată autoritatea care realizează o comunicare prevăzută de regulament, acte normative prin care este creată o autoritate prevăzută de un regulament etc). Ministerul Integrării Europene a iniţiat şi coordonat, în anul 2006, procesul de identificare şi evaluare a actelor normative prin care au fost preluate în dreptul român intern prevederi ale unor regulamente comunitare. Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) a continuat, în anul 2007, acest proces, monitorizând stadiul măsurilor ce se impuneau în acest sens. Etapele acestui proces sunt următoarele: a) departamentul va întocmi lista regulamentelor comunitare în vigoare la nivelul Uniunii şi o va transmite tuturor instituţiilor administraţiei publice centrale; b) fiecare instituţie îşi va asuma responsabilitatea implementării 234

20 acestor regulamente din domeniul său de aplicare; c) fiecare instituţie va identifica legislaţia internă aferentă fiecărui regulament comunitar, precum şi măsurile legislative naţionale care se impun pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a acestuia; d) fiecare instituţie va iniţia proiecte de acte normative prin care: va modifica/abroga legislaţia naţională care se suprapunea peste aria de acoperire a regulamentelor europene, menţinând dispoziţiile necesare pentru aplicarea directă a regulamentelor comunitare şi va adopta măsurile legislative sau administrative necesare aplicării directe a actelor comunitare de care face vorbire. Pentru etapele doi şi trei, Departamentul pentru Afaceri Europene va stabili câte un termen de asumare şi comunicare a legislaţiei naţionale aferente fiecărui regulament comunitar. De asemenea, Departamentul va solicita instituţiilor implicate asumarea unui termen pentru a putea duce la îndeplinire măsurile necesare comunicate. Monitorizarea înde-plinirii măsurilor asumate se va face lunar. În cazul în care o instituţie nu va putea respecta termenul asumat pentru îndeplinirea obligaţiilor care-i revin pentru fiecare etapă, acesta poate fi prelungit, după caz, cu una sau chiar două săptămâni. Iar în eventualitatea în care şi acest termen este depăşit, Departamentul pentru Afaceri Europene va redacta o notă în acest sens, care va fi prezentată în şedinţă de Guvern. Stadiul în care s-a derulat procesul 9 a fost următorul: a) Departamentul pentru Afaceri Europene a întocmit listele regulamentelor comunitare adoptate la nivelul Uniunii Europene până în luna iunie a anului curent, fiind redactate două documente distincte, primul cuprinzând regulamentele adoptate până în anul 2006 inclusiv, şi al doilea conţinând regulamentele adoptate de la începutul anului 2007 şi până în luna iunie); b) aceste liste au fost transmise instituţiilor implicate în acest proces, în vederea asumării regulamentelor din domeniul lor de activitate; c) fiecare instituţie a comunicat titlurile regulamentelor asumate; d) urmează ca instituţiile să comunice legislaţia naţională aferentă fiecărui regulament, precum şi măsurile legislative necesare creării cadrului juridic necesar aplicării directe a regulamentelor comunitare. Ca şi o concluzie, putem afirma că, odată integrată în Uniunea Europeană, România nu poate şi nu trebuie să se abată de la exigenţele cerute de logica integrării europene. Ea va trebui să acţioneze energic şi susţinut pentru a se adapta din mers. Costurile aderării vor fi apăsătoare, dar ele vor trebui suportate cu încredere. Căutând răspunsul la întrebarea Ce se înţelege prin identitatea de român?, V. Neumann spunea că prioritară este evitarea suprapunerilor facile dintre Neam şi Naţiune, dintre Naţiune şi Religie. Alegerea noţiunilor înseamnă preferinţa pentru un set de valori şi abandonarea altuia. Distincţia dintre statul cetăţenilor şi statul cultural-lingvistic şi religios îmi pare esenţială în acest moment pentru marea majoritate a statelor şi naţiunilor din Europa Centrală şi de Sud-Est. România are la rândul ei nevoie de această clarificare naţională, 235

21 ceea ce va atrage după sine o substanţială înnoire a reflexelor mentale ale naţiunii. Abia astfel, arhaicul concept de Neam îşi va pierde treptat funcţiile ideologice sau va fi uitat. În sfârşit, cred că doar o politică alimentată de o orientare raţionalistă în cultura umanistă şi atentă la concepte va evita repetabilitatea tragicelor experienţe din fosta Iugoslavie. Sinteza unităţii de învăţare Îndrumar pentru verificare/autoverificare Legăturile României cu Uniunea Europeană au fost de mult timp o certitudine, iar după anul 1989, dorinţa de a adera la aceste structuri s-a intensificat permanent. În acest sens România a depus cererea de aderare încă din anul 1995, însă numai din anul 200 au început efectiv activităţile de aderare. În acest sens s-a impus adaptarea unor legi la acquis-ul comunitar, adoptarea altora noi, mergânduse până la aducerea unor completări legii fundamentale. Etapele parcurse până la semnarea Tratatului de aderare şi aderarea efectivă a necesitat o perioadă de 7 ani, timp în care România a trecut prin multe etape unele dintre ele nu lipsite de negocieri foarte dure. Concepte şi termeni de reţinut Tratat de aderare, România, Uniunea Europeană, Act de aderare, Protocol de aderare, principii, obligaţii Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Când a depus Români cererea de aderare la Uniunea Europeană? 2. În ce an a aderat România la Uniunea Europeană? 3. În ce condiţii poate fi folosită limba română în discuţiile din cadrul instituţiilor U.E.? Teste de evaluare/autoevaluare 1. La ce dată România a devenit stat membru al Uniunii Europene? a) 2007; b) 2009; c) Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare al altui stat. Care este acesta: a) Bulgaria; b) Slovacia; 236