DREPTUL UNIUNII EUROPENE (II) 1

Transcription

1 Prof. univ. dr. Augustin FUEREA DREPTUL UNIUNII EUROPENE (II) 1 Curs pentru învăţământul la distanţă Lucrarea de faţă reprezintă numai o punere în temă a studenţilor de la cursurile ID. Pentru prezentarea la examen, este necesar studiul literaturii de specialitate precizată în programa analitică La realizarea prezentului suport de curs au fost folosite, ca surse bibliografice, materialele indicate atât in notele de subsol, cât şi în bibliografia ataşată. 1

2 OBIECTIVELE CURSULUI: Raportarea din ce în ce mai amplă la noua tipologie de drept, deja recunoscută de specialişti, teoreticieni şi practicieni ai domeniului, adică Dreptul Uniunii Europene, cu subramurile sale, este consecinţa etapei pe care o parcurge ţara noastră, în prezent, ca stat membru al Uniunii Europene. În acest fel, cursul urmăreşte: - cunoaşterea, înţelegerea şi însuşirea problematicii celor patru libertăţi de circulaţie specifice UE; - cunoaşterea procedurilor de adoptare a actelor juridice ale UE în domeniul libertăţilor de circulaţie; - studiul şi aprofundarea normelor de drept, a istoricului, a caracteristicilor şi a mecanismelor specifice dreptului concurenţial al Uniunii Europene (UE); - studiul jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) relevante domeniului; - cunoaşterea libertăţilor de circulaţie din cadrul UE; - orientarea profesională a studenţilor pentru ca, la absolvire, să poată contribui la activităţile destinate procesului de integrare europeană, proces pe care, în prezent, România îl parcurge, dar şi înţelegerea statutului de stat membru al UE. Conform fişei disciplinei, competenţele specifice sunt: - analiza şi calificarea actelor juridice ale UE şi a normelor pe care le cuprind, a procedurilor legislative şi a normelor de procedură contencioasă în domeniu; - interpretarea naturii obligaţiilor implicate de diferite categorii de acte juridice ale UE şi capacitatea de a aplica în practică normele de drept al afacerilor în caz de conflict cu cele de drept intern; - corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică; - studiul şi aprofundarea celor patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor; - înţelegerea mecanismelor de control judiciar a respectării libertăţilor de circulaţie (inclusiv, excepţiile şi clauzele de salvgardare); - înţelegerea rolului jurisprudenţei CJUE în dezvoltarea dreptului UE al afacerilor; - înţelegerea naturii şi a caracteristicilor dreptului UE al afacerilor; - înţelegerea raporturilor juridice stabilite între instituţiile Uniunii, pe de o parte şi între acestea şi statele membre, pe de altă parte, precum şi a dinamicii acestor raporturi în cadrul dreptului UE al afacerilor; - explicarea poziţiei şi a rolului participanţilor în cadrul celor patru libertăţi de circulaţie; - înţelegerea şi interpretarea jurisprudenţei CJUE specifice domeniului. Însuşirea temeinică a Dreptului Uniunii Europene II presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare. De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii, în fiecare semestru, a unui referat, care să aibă ca obiect tratarea unei teme din cadrul disciplinei. Referatul 2

3 nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie să conţină elemente de originalitate. Depunerea referatului se va face cel mai târziu la ultimul tutorial. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor prezenta, odată cu lucrarea, şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere normelor juridice care protejează dreptul de autor. Suportul de curs redat în rândurile următoare trebuie completat prin studierea bibliografiei obligatorii. 3

4 EVALUAREA Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel: 1. Evaluarea parţială, prin intermediul unei lucrări de control programate conform calendarului disciplinei. 2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul semestrului. Studiul disciplinei Dreptul Uniunii Europene II se finalizează cu susţinerea unui examen scris. Sub conducerea tutorelui, în cadrul activităţilor tutoriale, studenţii au posibilitatea de a susţine, în cadrul grupei, referate şi de a participa activ la dezbaterile teoretico-aplicative. Activitatea studentului din timpul anului (elaborarea de referate, susţinerea acestora, răspunsurile date în cadrul dezbaterilor, notele obţinute la lucrările de control) sunt notate de către cadrul didactic cu note de la 10 la 5. Referatele sunt prezentate, în original, la examen de către tutore. Lucrările de control şi referatele, desfăşurate conform planificării cuprinse în calendarul disciplinei, reprezintă 30% din nota finală obţinută de student. Studentul care a obţinut la examen cel puţin nota-limită de promovare (cinci), poate primi, pe baza referatelor şi a notelor obţinute la seminar, până la 2 puncte. Studentul care nu a obţinut notă de promovare la examen, nu poate promova pe baza notelor primite în timpul anului de studiu. Notarea finală se face cu note între 10 şi 1, potrivit actualului sistem de notare existent în învăţământul universitar din România. GRILA DE EVALUARE Grila de evaluare pentru examen cuprinde: 1. Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic; 2.10 teste scurte care pot cuprinde şi aplicaţii practice. Suntem deschişi oricăror sugestii şi recomandări de îmbunătăţire şi actualizare a materialului şi mulţumesc anticipat celor care se vor implica în acest sens. La realizarea prezentului material au fost folosite, ca surse bibliografice, materialele indicate atât in notele de subsol, cât şi în bibliografia ataşată. 4

5 ACP AELS AUE Art. BCE CDE CE CECA/CECO CEDO CEE CEEA/Euratom CJCE FMI GATT GEIE GIE IMM JOCE JOUE LPS LS MEERC NC NIPC OCDE OIM OPA OPCVM OPS Op. cit. PCC PESC PMI ROCC SA SAE SCA SE SEE SNC SRL SUA TPI TRIPS TVC ABREVIERI Africa, Caraibe, Pacific Asociaţia Europeană a Liberului Schimb Actul Unic European Articolul Banca Centrală Europeană Culegere de decizii europene Comunitatea Europeană Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Comunitatea Economică Europeană Comunitatea Europeană a Energiei Atomice Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene Fondul Monetar Internaţional Acordul General pentru Tarife şi Comerţ Grup European de Interes Economic Grup de Interes Economic Întreprinderi mici şi mijlocii Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Libertatea prestării de servicii Libertatea de stabilire Măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative Nomenclatorul combinat Noul instrument de politică comercială Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică Organizaţia Internaţională a Muncii Oferta publică de achiziţii de valori mobiliare Organismele colective de valori mobiliare Oferta publică de schimb de valori mobiliare Opera citată Politica comercială comună Politica externă şi de securitate comună Întreprinderi mici şi mijlocii Regulamentul privind obstacolele în calea comerţului Societate pe acţiuni Societate anonimă europeană Societate în comandită pe acţiuni Societate europeană Spaţiul economic european Societate în nume colectiv Societate cu răspundere limitată Statele Unite ale Americii Tribunalul de Primă Instanţă Acord privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală Tarif vamal comun 5

6 UE UEM V.n. Uniunea Europeană Uniunea Economică şi Monetară Vechea numerotare 6

7 CUPRINS Unitatea de învăţare nr. 1 Obiectivele Uniunii Europene, principiile ordinii juridice a UE şi procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE 1.1. Delimitări conceptuale 1.2. Principiile ordinii juridice a UE 1.3. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE 1.4. Sarcini de lucru 1.5. Test de autoevaluare 1.6. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 2 Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene 2.1. Acţiunea în anulare 2.2 Acţiunea în carenţă 2.3. Întrebările preliminare 2.4. Sarcini de lucru 2.5. Test de autoevaluare 2.6. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 3 Introducere în studiul dreptului UE al afacerilor (material) 3.1. Consideraţii introductive 3.2. Cetăţenia europeană 3.3. Sarcini de lucru 3.4. Test de autoevaluare 3.5. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 4 Libera circulaţie a mărfurilor 4.1. Drept vamal al UE 4.2. Politica comercială comună 4.3. Libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul Uniunii Europene 4.4. Restricţiile cu privire la schimburile neprevăzute de art. 28 şi 29 TFUE 4.5. Sarcini de lucru 4.6. Test de autoevaluare 4.7. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 5 Libera circulaţie a persoanelor şi a serviciilor 5.1. Aspecte generale 5.2. Prezentarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii de prestare a serviciilor 5.3. Beneficiarii libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor 5.4. Dreptul comun al UE în materia libertăţilor de stabilire şi de prestare a serviciilor 5.5. Sarcini de lucru 5.6. Test de autoevaluare 7

8 5.7. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 6 Libera circulaţie a capitalurilor şi spaţiul financiar european 6.1. Libera circulaţie a capitalurilor 6.2. Spaţiul financiar european 6.3. Sarcini de lucru 6.4. Test de autoevaluare 6.5. Bibliografie Unitatea de învăţare nr. 7 Dreptul concurenţial din spaţiul european 7.1. Aspecte introductive 7.2. Interzicerea ajutoarelor de stat 7.3. Condiţiile aplicării dreptului concurenţial al UE întreprinderilor 7.4. Înţelegerile 7.5. Exploatarea abuzivă a poziţiilor dominante 7.6. Controlul concentrărilor 7.7. Sarcini de lucru 7.8. Test de autoevaluare 7.9. Bibliografie 8

9 Unitatea de învăare nr. 1. Obiectivele Uniunii Europene, principiile ordinii juridice a UE şi procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE Obiective: La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vor reuşi: să cunoască particularităţile obiectivele UE; să identifice principiile ordinii juridice a UE; să utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice domeniului; să cunoască procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE. Cuprins: 1.1. Obiectivele Uniunii Europene 1.2. Principiile ordinii juridice a UE 1.3. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE 1.4. Sarcini de lucru 1.5. Test de autoevaluare 1.6. Bibliografie 1.1. Obiectivele Uniunii Europene Sarcinile Uniunii Europene nu sunt analoge celor dintr-o ordine constituţională statală. Nu este vorba, aşa cum se întâmplă în cadrul altor organizaţii internaţionale, de sarcini tehnice, precise, ci de domenii de activitate care aduc atingere esenţei înseşi a statelor. Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE) menţiona că UE avea ca misiune unirea statelor membre într-o singură comunitate, prin crearea unei pieţe comune, care să reunească pieţele naţionale ale statelor membre. Aceasta înseamnă că toate mărfurile şi prestările de servicii puteau fi propuse şi vândute în aceleaşi condiţii ca pe o piaţă internă. De asemenea, UE avea ca sarcină apropierea progresivă a politicilor economice naţionale. Obiectivul privind crearea unei pieţe comune a fost relansat odată cu programul de desăvârşire a Pieţei comune pentru anul Acest program a apărut pe baza a două considerente: - pe de o parte, un anumit număr de obstacole naţionale continuau să se opună realizării complete a libertăţilor Pieţei comune şi, - pe de altă parte, importante sectoare economice, precum telecomunicaţiile şi pieţele publice nu erau acoperite de Piaţa comună. 9

10 În Cartea albă privind desăvârşirea Pieţei interne, Comisia a prezentat, încă din iunie 1985, şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre o listă de măsuri ce cuprindea în jur de 300 de acte însoţite de un calendar precis, care trebuia să permită, până la sfârşitul anului 1992, suprimarea tuturor barierelor intracomunitare încă existente. În cursul aceluiaşi an, la summit-ul de la Milano, şefii de stat sau de guvern au încredinţat Comisiei mandatul politic de a realiza Piaţa internă Pentru ca acest lucru să aibă cea mai mică şansă de reuşită trebuia ca simpla declaraţie politică să capete o valoare juridică, adică obiectivul Piaţa internă 1992 trebuia să facă parte integrantă din Tratatele de la Roma. Acest lucru s-a realizat odată cu Actul Unic European, care completa, îndeosebi, Tratatul CEE printr-o dispoziţie potrivit căreia Comunitatea trebuia să ia măsuri destinate să stabilească, în mod progresiv, Piaţa internă, în cursul unei perioade care expira la 31 decembrie Acest program a fost realizat într-un termen obiectiv. Instituţiile UE au reuşit să creeze cadrul juridic necesar unei bune funcţionări a Pieţei interne. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, controalele privind identitatea persoanelor, la frontierele naţionale, au fost de mult anulate. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană (CE) a intrat într-o nouă etapă economică şi socială. Introducerea monedei unice, Euro, în 11 din cele 15 state membre 2, la data de 1 ianuarie 1999 constituie un alt semn al întrepătrunderii economiilor statelor membre ale UE şi consolidarea Pieţei interne. Instaurarea unei cetăţenii unionale a întărit drepturile şi interesele resortisanţilor statelor membre în cadrul UE. Orice cetăţean al Uniunii poate să circule liber în spaţiul Uniunii Europene 3, să voteze şi să fie ales la alegerile municipale 4 şi să beneficieze, pe teritoriul unui stat terţ, de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru 5, de dreptul de petiţie în faţa Parlamentului European şi, conform principiului general al nediscriminării, de dreptul de a fi tratat, în orice stat membru, ca orice alt resortisant al acelui stat 6. Articolul 3 TUE (ex-articolul 2 TUE) (1) Uniunea urmărete să promoveze pacea, valorile sale i bunăstarea popoarelor sale. (2) Uniunea oferă cetăenilor săi un spaiu de libertate, securitate i justiie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaie a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, 2 Danemarca, Suedia şi Regatul Unit au refuzat să participe, iar Grecia nu îndeplinea la acea vreme, criteriile cerute, situaţie care, astăzi, s-a schimbat, Grecia devenind a 12-a ţară din zona Euro (în anul 2002). 3 Articolul 18 TCE (actualul art. 21 TFUE). 4 Articolul 19 TCE (actualul art. 22 TFUE). 5 Articolul 20 TCE (actualul art. 23 TFUE). 6 Articolul 17 alin. (2), coroborat cu art. 12 TCE. 10

11 dreptul de azil, imigrarea, precum i prevenirea criminalităii i combaterea acestui fenomen. (3) Uniunea instituie o piaă internă. Aceasta acionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o cretere economică echilibrată i pe stabilitatea preurilor, pe o economie socială de piaă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forei de muncă i spre progres social, precum i pe un nivel înalt de protecie i de îmbunătăire a calităii mediului. Aceasta promovează progresul tiinific i tehnic. Uniunea combate excluziunea socială i discriminările i promovează justiia i protecia sociale, egalitatea între femei i bărbai, solidaritatea între generaii i protecia drepturilor copilului. Aceasta promovează coeziunea economică, socială i teritorială, precum i solidaritatea între statele membre. Uniunea respectă bogăia diversităii sale culturale i lingvistice i veghează la protejarea i dezvoltarea patrimoniului cultural european. (4) Uniunea instituie o uniune economică i monetară a cărei monedă este euro. (5) În relaiile sale cu restul comunităii internaionale, Uniunea îi afirmă i promovează valorile i interesele i contribuie la protecia cetăenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea i respectul reciproc între popoare, comerul liber i echitabil, eliminarea sărăciei i protecia drepturilor omului i, în special, a drepturilor copilului, precum i la respectarea strictă i dezvoltarea dreptului internaional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaiei Naiunilor Unite. (6) Uniunea îi urmărete obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcie de competenele care îi sunt atribuite prin tratate. Potrivit art. 21 din Tratatul privind UE (TUE), obiectivele Uniunii sunt următoarele: (a) apărarea valorilor, a intereselor fundamentale, a securităii, a independenei i integrităii sale; (b) consolidarea i sprijinirea democraiei, a statului de drept, a drepturilor omului i a principiilor dreptului internaional; (c) meninerea păcii, prevenirea conflictelor i consolidarea securităii internaionale, în conformitate cu scopurile i principiile Cartei Organizaiei Naiunilor Unite, precum i cu principiile Actului final de la Helsinki i cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe; (d) promovarea dezvoltării durabile pe plan economic, social i de mediu a ărilor în curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia; (e) încurajarea integrării tuturor ărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerului internaional; 11

12 (f) participarea la elaborarea unor măsuri internaionale pentru conservarea i îmbunătăirea calităii mediului i gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile; (g) acordarea de asistenă populaiilor, ărilor i regiunilor care se confruntă cu dezastre naturale sau provocate de om; (h) promovarea unui sistem internaional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică i pe o bună guvernare globală Principiile ordinii juridice a UE Menţionăm, cu titlu introductiv, faptul că principiile generale ale dreptului UE cuprind următoarele categorii de principii: - unele principii ale dreptului internaţional public 7 ; - principiile sistemelor juridice ale statelor membre 8 ; - principiile rezultate din dispoziţiile tratatelor Uniunii Europene 9 ; - drepturile fundamentale ale omului 10. Toate aceste principii sunt adaptate obiectivelor urmărite de Uniunea Europeană, astfel încât, uneori, pot suporta anumite limitări pentru a fi în conformitate cu dreptul UE. Totodată, trebuie precizat faptul că Tratatul privind UE şi Tratatul privind funcţionarea UE nu conţin referiri de ansamblu cu privire la principiile generale ale dreptului UE, cu excepţia articolului care fundamentează responsabilitatea extracontractuală a UE pe principiile generale comune statelor membre. Jurisprudenţa Curţii de la Luxembourg este cea care a consacrat recurgerea la principiile generale şi aceasta deoarece Curtea este cea care are sarcina de a asigura respectarea dreptului. Recurgerea la principiile generale de drept oferă un loc fundamental jurisprudenţei în cadrul definirii legalităţii unionale. Dacă se poate afirma că principiile generale de drept sunt considerate preexistente consacrării lor de către judecător, acesta din urmă este cel care constată existenţa lor, ceea ce îi conferă o vastă marjă de apreciere. Anumite principii având origine jurisprudenţială au fost consacrate ulterior în tratat, aşa cum s-a întâmplat cu principiul subsidiarităţii sau cu cel al respectării drepturilor fundamentale. Este dificil de prezentat în mod sistematic jurisprudenţa Curţii de Justiţie a UE în domeniul principiilor generale de drept. Tratatele institutive şi cele modificatoare nu conţineau dispoziţii cu privire la în domenii importante, precum: protecţia drepturilor fundamentale, regimul actelor juridice, procedura administrativă necontencioasă etc. În toate aceste domenii, recurgerea la principiile generale a permis construirea unei comunităţi de drept. Astfel, distingem trei categorii de principii, specifice ordinii juridice a UE, şi anume: drepturile fundamentale, principiile legate de respectarea securităţii juridice şi limitarea puterii discreţionare a legislativului. 7 Numai dacă sunt compatibile cu structura juridică a UE; de exemplu: principiul teritorialităţii. 8 De exemplu: principiile securităţii juridice, dreptului la apărare, egalităţii, legalităţii, bunei-credinţe etc. 9 Nediscriminarea pe motiv de cetăţenie, principiul echilibrului instituţional, principiul cooperării loiale între instituţii, principiul liberei circulaţii etc. 10 CJUE asigură respectarea acestora, inspirându-se din tradiţiile constituţionale comune statelor membre şi din instrumentele internaţionale relative la drepturile omului (în specialcedo) la care statele membre sunt parte. 12

13 a) Drepturile fundamentale Aşa cum afirmă Curtea de Justiţie, drepturile fundamentale fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare o asigură judecătorul comunitar. În această privinţă, judecătorul comunitar se inspiră din tradiţiile constituţionale comune statelor membre precum şi din indicaţiile furnizate de instrumentele internaţionale privind protecţia drepturilor omului la care statele membre sunt părţi. În acest cadru, CEDO la care TUE face referire în art. 6 are o importanţă considerabilă 11. Importanţa CEDO rezidă în faptul că, ratificată fiind de toate statele membre, aceasta constituie expresia valorilor lor comune. Curtea a consacrat, în timp, unele drepturi fundamentale în ordinea juridică a UE, după cum urmează: - protecţia vieţii private, libertatea de exprimare; - dreptul la un recurs efectiv; - libera exercitare a activităţilor economice şi profesionale; - dreptul de proprietate; - neretroactivitatea dreptului penal; - principiul egalităţii; - interdicţia discriminării etc. Drepturile astfel recunoscute pot fi exercitate în anumite limite care să nu aducă atingere substanţei dreptului respectiv. Limitele trebuie să răspundă unui interes general urmărit de Uniune şi nu trebuie să constituie o intervenţie disproporţionată prin raportare la scopul urmărit. Între drepturile fundamentale, o atenţie specială trebuie acordată respectării dreptului la apărare. În cadrul controlului pe care Curtea îl exercită cu privire la procedurile în materie de concurenţă şi anti-dumping, aceasta pune accentul pe principiul contradictorialităţii şi pe posibilitatea părţilor de a-şi expune punctul de vedere. b) Principiul securităţii juridice Acest principiu presupune ca fiecare persoană să cunoască normele care i se aplică şi să îşi întemeieze acţiunile pe aceste norme, ceea ce implică elaborarea unei legislaţii unionale clare şi previzibile. Principiul securităţii juridice cere ca legislaţia comunitară să fie sigură şi aplicarea sa previzibilă şi ca orice act comunitar care produce efecte juridice să fie clar, precis şi adus la cunoştinţa celui interesat astfel încât acesta să poată şti cu certitudine momentul de la care acel act produce efecte juridice. Această cerinţă se impune mai ales în cazul actelor susceptibile de a avea consecinţe financiare. 12 De aici decurg o serie de reguli protectoare pentru particulari în materie de publicitate a actelor, de retroactivitate etc. c) Limitarea puterii discreţionare Tratatele lasă instituţiilor UE o marjă largă de apreciere, în special în materie economică. Conform definiţiei date de Tribunalul de Primă Instanţă., în virtutea principiului proporţionalităţii legalitatea unei reglementări comunitare este subordonată condiţiei ca mijloacele pe care le pune în aplicare să fie apte să realizeze obiectivul legitim urmărit prin reglementarea în cauză şi să nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, fiind înţeles că, dacă se poate alege 11 Avizul CJCE din , 2/ Hotărârea TPI din , cauza Opel Austria c/. Consiliu. 13

14 între mai multe măsuri adecvate, trebuie aleasă cea mai puţin constrângătoare. 13 Principiul proporţionalităţii a devenit o regulă de drept primar prin incorporarea sa în Tratat. Aplicabilitatea principiilor generale de drept Principiile generale de drept constituie unul dintre elementele legalităţii unionale şi se impun cu această calitate instituţiilor UE. Principiile ocupă, astfel, în ierarhia normelor un rang superior dreptului derivat. Însă, principiile în discuţie se impun şi statelor membre atunci când acestea acţionează în domeniul dreptului UE. Această situaţie nu este valabilă doar pentru drepturile fundamentale, ci pentru toate principiile. Articolul 119 TFUE (ex-articolul 4 TCE) (1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, aciunea statelor membre i a Uniunii presupune, în condiiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaa internă i pe definirea obiectivelor comune i conduse în conformitate cu principiul unei economii de piaă deschise, în care concurena este liberă. (2) În paralel, în condiiile i în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această aciune presupune o monedă unică, euro, precum i definirea i aplicarea unei politici monetare unice i a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie meninerea stabilităii preurilor i, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susinerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piaă deschise, în care concurena este liberă. (3) Această aciune a statelor membre i a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: preuri stabile, finane publice i condiii monetare sănătoase, precum i o balană de plăi stabilă. Articolul 5 TUE (ex-articolul 5 TCE) (1) Delimitarea competenelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competene este reglementată de principiile subsidiarităii i proporionalităii. (2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acionează numai în limitele competenelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparine statelor membre. (3) În temeiul principiului subsidiarităii, în domeniile care nu sunt de competena sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă i în măsura în care obiectivele aciunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional i local, dar datorită dimensiunilor i efectelor aciunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituiile Uniunii aplică principiul subsidiarităii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităii i proporionalităii. 13 Hotărârea din , NMB c/. Comisia, cauza T-162/94, Rec. II

15 Parlamentele naionale asigură respectarea principiului subsidiarităii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol. (4) În temeiul principiului proporionalităii, aciunea Uniunii, în coninut i formă, nu depăete ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Instituiile Uniunii aplică principiul proporionalităii în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităii i proporionalităii Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE În prezent, procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene sunt prevăzute în Partea a şasea Dispoziţii instituţionale şi financiare, Titlul I Dispoziţii instituţionale, Capitolul 2 Actele juridice ale Uniunii, procedurile de adoptare şi alte dispoziţii din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Potrivit art. 289 alin. (1) TFUE, procedura legislativă ordinară 14 constă în adoptarea, în comun, de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. În continuare, alin. (2) precizează faptul că, în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială 15. Prin urmare, două sunt procedurile legislative prin care sunt adoptate actele juridice ale Uniunii Europene, şi anume: procedura ordinară şi procedurile specială. Procedura legislativă ordinară (art. 294 TFUE 16 ) În toate cazurile în care tratatele Uniunii Europene 17 fac trimitere la procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act 18 se vor aplica prevederile înscrise în art. 294 TFUE. Astfel, în concordanţă cu prevederile alin. (2) al acestui articol, iniţiativa legislativă aparţine, în continuare, Comisiei. Astfel, Comisia îşi păstrează dreptul exclusiv de iniţiativă legislativă, prin prezentarea propunerilor legislative Consiliului şi Parlamentului European. De la această regulă, excepţie fac domeniile în care Tratatul nu prevede altfel, în special domeniul privind cooperarea judiciară în materie penală şi cooperarea poliţienească. Potrivit art. 293 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atât timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia îşi poate modifica propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii. 14 Sublinierea noastră. 15 Idem. 16 Fostul art. 251 Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE). 17 Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 18 Articolul 294 alin. (1) TFUE. 15

16 Pe parcursul a 15 alineate, art. 294 TFUE detaliază desfăşurarea procedurii ordinare. Astfel, procedura se caracterizează prin 4 momente distincte, şi anume: - prima lectură; - a doua lectură; - concilierea; - a treia lectură. Domenii: - serviciile de interes economic general (art. 14 TFUE); - iniţiativele cetăţeneşti (art. 24 TFUE); - aplicarea regulilor de concurenţă politicii agricole comune (art. 42 TFUE); - legislaţia în materia politicii agricole comune (art. 43 TFUE ); - excluderea unui stat membru din anumite activităţi din sfera de aplicare a dispoziţiilor cu privire la dreptul de stabilire (art. 51 alin. (2) TFUE); - extinderea beneficiului dispoziţiilor cu privire la prestările de servicii la resortisanţii unui stat terţ stabiliţi în Uniune (art. 56 alin. (2) TFUE); - liberalizarea serviciilor în anumite sectoare determinate (art. 59 par. 1 TFUE); - imigrarea şi lupta împotriva traficului de fiinţe umane v (art. 79 par. 2 TFUE); - cooperarea judiciară în materie penală (art. 82 par. 1 şi 2 TFUE); - Eurojust (art. 85 par. 1 alin. (2) TFUE); - Europol (art. 88 par. 2 alin. (1) TFUE); - măsurile necesare pentru utilizarea monedei Euro (art. 133 TFUE); - sănătatea publică (art. 168 par. 4 TFUE); - fondurile structurale (art. 177 alin. (1) TFUE); - energia (art. 194 par. 2 TFUE); - statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Uniunii (art. 336 TFUE) ş.a. Procedura legislativă specială Tratatul de la Lisabona reduce procedurile legislative la două. Astfel, alături de procedura legislativă ordinară, este reglementată şi procedura legislativă specială, procedură prin care, în cazurile prevăzute de tratate, actele juridice ale Uniunii Europene pot fi adoptate de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European. Particularităţi ale acestei proceduri: - pentru adoptarea unui act, prin această procedură, este necesară realizarea unanimităţii în cadrul Consiliului, precum şi obţinerea unei aprobări din partea Parlamentului. In acest fel, statele membre dispun de un veritabil drept de veto, în timp ce membrii Parlamentului European au un rol mai mic, deoarece nu mai deţin aceleaşi atribuţii ca în cazul procedurii legislative ordinare; - rolul Comisiei nu este menţionat în mod explicit, însă se poate afirma că executivul Uniunii Europene îşi vede atribuţiile sporite, în sensul că, urmare a unui 16

17 act legislativ 19, Comisia poate interveni în cadrul procedurii, modificând unele elemente neesenţiale ale actului propus. Procedura legislativă specială se aplică, îndeosebi, în următoarele materii: - justiţie şi afaceri interne: Parchetul european; cooperarea poliţienească operaţională; măsurile privind paşapoartele; cărţile de identitate; permisele de şedere ş.a.; - buget: resursele proprii; cadrul financiar plurianual etc.; - fiscalitatea: deplasările de capital către ţările terţe; armonizarea legislaţiilor privind impozitele indirecte etc.; - unele aspecte prevăzute în cadrul anumitor politici comune (de exemplu: măsurile de mediu având natură fiscală; programele de cercetare şi dezvoltare tehnologică, atunci când programul-cadru plurianual este adoptat potrivit procedurii legislative ordinare; securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor Sarcini de lucru 1. Prezentaţi, comparativ, obiectivele Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Maastricht şi Tratatului de la Lisabona. 2. Principiul subsidiarităţii în dreptul UE Test de autoevaluare 1. Obiectivul privind crearea unei pieţe comune a fost în anul: a) 1992; b) 1995; c) Drepturile fundamentale fac parte integrantă din: a) ordinea juridică internaţională; b) principiile generale de drept; c) Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 19 Actele legislative definesc, în mod expres, obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegării de competenţe. Elementele esenţiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ şi nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de competenţe (Gyula Fábián, op. cit., p. 218). 17

18 3. Principiul securităţii juridice presupune ca fiecare persoană să cunoască normele care i se aplică. Adevărat/Fals Bibliografie Bibliografie minimală obligatorie: Doctrină: - Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, după Tratatul de la Lisabona, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; Culegeri de jurisprudenţă: - Sergiu Deleanu; G. Fabian; C.F. Costaş; B. Ioniţă, Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, Site-uri: - Uniunea Europeană. Bibliografie recomandată: Doctrină: - Ferréol, Gilles, Dicţionarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iaşi, 2001; - Filipescu, Ion P.; Fuerea, Augustin, Drept instituţional comunitar european, ediţia a V- a, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2000; - Roxana-Mariana Popescu, Augustina Dumitraşcu, Dreptul Uniunii Europene. Sinteze şi aplicaţii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; Culegeri de acte normative: - Theodor Tudoroiu, Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucretius, Bucureşti, 1997; - Theodor Tudoroiu, Tratatul de la Amsterdam, Editura Lucretius, Bucureşti, 1999; - Documente de bază ale Comunităţii europene, ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, Reviste de specialitate: - Revista Română de Drept Comunitar; - Revista Română de Drept European. Legislaţie: - Constituia României, republicată (2003); Site-uri: - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; - European Navigatore. 18

19 Unitatea de învăare nr. 2. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene Obiective: La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vor reuşi: să cunoască principalele acţiuni introduse în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; să utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice domeniului; să cunoască procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE. Cuprins: 2.1. Acţiunea în anulare 2.2 Acţiunea în carenţă 2.3. Întrebările preliminare 2.4. Sarcini de lucru 2.5. Test de autoevaluare 2.6. Bibliografie 2.1. Acţiunea în anulare Acţiunea în anulare constă în posibilitatea pe care o au statele, instituţiile UE şi persoanele fizice ori juridice de a ataca în faţa Curţii un act obligatoriu emis de instituţiile UE şi de a obţine, în anumite condiţii, desfiinţarea acestuia. Este un mijloc de control al conformităţii actelor juridice ale UE, un control de legalitate şi urmăreşte desfiinţarea 20 unui act ilegal, nu modificarea lui. Acţiunea trebuie introdus împotriva actelor instituţiilor. Indiferent de la ce instituţie emană actul, acesta trebuie să fie unul obligatoriu, adică să producă efecte de drept. Avizele şi recomandările nu pot face obiectul unei acţiuni în anulare. Acest lucru exclude toate actele instituţiilor care oferă numai avize 21. Legitimare procesuală activă o pot avea următoarele categorii de subiecte de drept: a. statele membre, Consiliul şi Comisia (denumite titulari super-privilegiaţi, deoarece ele pot introduce o acţiune în anulare fără nici o condiţie specială privind interesul); b) Parlamentul European, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi (acestea sunt considerate titulari semi-privilegiaţi, deoarece ele nu pot introduce o acţiune în anulare decât pentru a-şi apăra prerogativele); c) particularii (persoanele fizice şi peroanele juridice: individul, o întreprindere, o comună, Regiunea Walonă etc). Acţiunea în anulare va fi intentată împotriva actelor 20 Actul va fi anulat cu efecte ex tunc (ca şi când nu ar fi existat) şi, în mod excepţional, cu efecte ex nunc (numai pentru viitor). 21 De exemplu, un act al Comitetului Regiunilor. 19

20 adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliu, a actelor Consiliului, Comisiei şi ale BCE şi a actelor Parlamentului menite să producă efecte juridice faţă de terţi 22. Termenul în care se poate formula acţiunea în anulare este de 2 luni şi curge, pentru actele generale, de la publicarea lor, iar pentru actele individuale de la notificarea lor către cel interesat. Regulamentul de Procedură al Curţii prevede că termenul curge, în caz de notificare, din ziua următoare acestei notificări, iar în caz de publicare, cu începere din a 15-a zi următoare datei publicării actului atacat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cauzele de anulare sunt: necompetenţa, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatului sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia şi abuzul de putere. În primul şi al doilea caz, Curtea de Justiţie şi Tribunalul se pot autosesiza. În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie declară actul nul şi neavenit. Prin urmare, actul dispare din ordinea juridică a UE ex tunc, de la data intrării în vigoare. Astfel, părţile trebuie puse în situaţia anterioară adoptării actului Acţiunea în carenţă Acţiunea în carenţă constă în posibilitatea pusă la dispoziţia statelor, a instituţiilor UE, precum şi a întreprinderilor sau chiar a particularilor, în anumite situaţii strict limitate, de a ataca în faţa Curţii de Justiţie refuzul Parlamentului European, al Consiliului, al Comisiei şi al BCE de a decide în materii în care aceste instituţii au, prin Tratate, obligaţia de a lua o anumită măsură. Fiind un mijloc de control jurisdicţional, acţiunea în carenţă are un rol deosebit, garantând exercitarea puterilor unionale conferite instituţiilor prin Tratatele institutive şi urmărind să oblige instituţia competentă să acţioneze. Scopul său este obţinerea unei declaraţii/hotărâri a Curţii că instituţia a acţionat nelegal prin neluarea unei decizii. Titularii acţiunii în carenţă sunt aceeaşi ca şi cei care pot introduce o acţiune în anulare. Astfe lau legitimare procesuală activă statele membre şi celelalte instituţii (inclusiv Curtea de Conturi). Trebuie remarcat faptul că instanţele Uniunii, Curtea şi Tribunalul, nu au drept de acţiune 23. De asemenea, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea de Justiţie cu o plângere împotriva unei instituţii a Uniunii care a omis să îi adreseze un act, altul decât o recomandare sau un aviz. Acţiunea în carenţă poate fi intentată împotriva Consiliului, a Parlamentului European, a Comisiei şi a Băncii Centrale Europene. Acţiunea în carenţă nu poate fi exercitat decât dacă instituţia în cauză a fost, în prealabil, invitată să acţioneze şi dacă la expirarea unui termen de două luni de la această invitaţie, instituţia nu a luat atitudine. Partea interesată trebuie să ceară instituţiei competente să pună capăt inactivităţii sale. De fapt, cererea reprezintă o punere în întârziere. Ea trebuie să fie clară, precisă şi să avertizeze instituţia UE că perseverarea în inactivitate va duce la un o acţiune în 22 Potrivit jurisprudenţei CJCE, în hotărârea Les Verts, C-294/83, s-a decis faptul că orice act cu forţă juridică obligatorie a oricărei instituţii comunitare poate fi supus controlului de legalitate ale CJCE. În consecinţă, ar putea fi declarate nule şi acte emise de alte entităţi sau organisme cărora instituţiile comunitare le-au delegat diverse competenţe. 23 Opinia avocatului Lenz, C-13/83, Parlament/Comisie. 20

21 carenţă. Este necesar ca cererea preliminară să precizeze data de la care curge termenul de două luni, în decursul căruia instituţia trebuie să pună capăt tăcerii sale. Cererea preliminară se adresează numai instituţiei competente şi obligată la o anumită acţiune, ea trasând limitele în care viitoarea acţiune în carenţă va putea fi introdus. Dacă instituţia în cauză a luat atitudine, acţiunea rămâne fără obiect. Dimpotrivă, dacă instituţia nu acţionează, aceasta poate fi adusă în faţa Curţii sau a Tribunalului într-un termen de două luni, în baza unei acţiuni în carenţă propriu-zis. Curtea apreciază că orice act sau acţiune a instituţiei în cauză, chiar fără a îmbrăca un caracter formal şi obligatoriu, trebuie considerat ca fiind o luare de poziţie, punând capăt carenţei. Dacă şi după cele două luni, trecute de la punerea în întârziere, instituţia în culpă perseverează în tăcerea sa, partea interesată are la dispoziţie un nou termen de două luni pentru a sesiza Curtea cu o acţiune în carenţă propriu-zis. Instituţia sau instituţiile a căror abţinere a fost declarată contrară tratatului este obligată/sunt obligate să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii. Hotărârea este limitată: obligă instituţia să acţioneze, dar nu ia locul actului. Curtea poate indica care act este necesar pentru conformarea cu hotărârea sa. Această acţiune reprezintă mijlocul de a invita instituţia UE competentă să acţioneze atunci când refuză nejustificat să-şi îndeplinească obligaţiile. Temeiurile de ilegalitate invocabile sunt: încălcarea Tratatului şi deturnarea de putere. Nu reprezintă cauze pentru invocarea acestei acţiuni incompetenţa instituţiei sau violarea normelor substanţiale Întrebările preliminare Tratatele prevăd posibilitatea realizării unei activităţi de interpretare de către Curte, cu titlu incidental, prealabil, în afara unui litigiu propriu-zis dedus direct în faţa instanţei UE pe calea acţiunii în interpretare. Potrivit Tratatului, Curtea este competentă să hotărască cu titlu prejudicial (prealabil): asupra interpretării prezentului Tratat; asupra validităţii şi interpretării actelor luate de instituţiile Comunităţii şi de BCE; asupra interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute o prevăd. Pentru ca instanţa de la Luxemburg să se poată pronunţa, trebuie să existe un litigiu pendinte în faţa unei jurisdicţii naţionale, care să sesizeze Curtea, cerând interpretarea sau aprecierea de validitate asupra actului juridic al UE în cauză. În cadrul acestei acţiuni, dispun de legitimare procesuală activă numai jurisdicţiile naţionale. Cererea trebuie să emane de la o jurisdicţie a unui stat membru, însă noţiunea de jurisdicţie nu a fost precizată, astfel încât a revenit Curţii de Justiţie sarcina de a o interpreta. Astfel, pentru ca o autoritate să poată fi calificată drept jurisdicţie, Curtea de Justiţie ţine cont de un ansamblu de elemente, precum: originea legală a autorităţii; permanenţa acesteia; caracterul obligatoriu al jurisdicţiei sale; natura contradictorie a procedurii; aplicarea, de către autoritate, a regulilor de drept; independenţa sa. CJCE a considerat că judecătorii unei instanţe arbitrale nu-i pot adresa o astfel de întrebare deoarece aceştia nu funcţionează în cadrul unei jurisdicţii obligatorii. Introducerea unei acţiuni în interpretare se prezintă fie ca un drept, fie ca o obligaţie a instanţelor naţionale. O jurisdicţie naţională, care a stabilit necesitatea 21

22 clarificării sensului sau a forţei unei dispoziţii de drept al UE, are de ales între realizarea de către ea însăşi a acestei nevoi de interpretare sau poate să se adreseze cu o cerere prejudicială Curţii europene de justiţie. Jurisdicţia naţională trebuie să aprecieze necesitatea unei decizii prejudiciale pentru a oferi soluţia într-un litigiu naţional 24 şi, în funcţie de rezultatul la care ajunge, poate, fie să realizeze singură interpretarea, fie poate să-şi exercite dreptul de a sesiza CJ. De regulă, instanţa naţională recurge la propria interpretare atunci când cererea de interpretare este făcută de una dintre părţi sau de către părţi de comun acord. Este posibil ca instanţa naţională să ţină cont în interpretarea pe care urmează să o facă şi de interpretarea oferită de CJ într-o cauză anterioară. Astfel, în situaţia existenţei unei jurisprudenţe unionale relevante, judecătorul naţional fie acceptă şi aplică răspunsul prejudicial disponibil sau, mai general, răspunsul care poate fi dedus din jurisprudenţa Curţii, fie să facă uz de dreptul său de a adresa o cere prejudicială Curţii. Libertatea judecătorului naţional de a da sau nu curs dreptului său de a se adresa Curţii europene de justiţie este posibilă până în momentul în care nevoia de interpretare realizată de către o jurisdicţie este prevăzută în obligaţia de cooperare cu CJ. Judecătorul naţional, care deschide o acţiune în interpretare, suspendă procesul pendinte şi comunică hotărârea sa Curţii, care o notifică, prin grefier, părţilor în cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi Consiliului, dacă actul în discuţie emană de la acesta Sarcini de lucru 1. Menţionaţi care este legitimarea procesuală în cadrul acţiunilor introduse în faţa CJ. 2. Ce reprezintă procedura opiniei separate şi unde este întâlnită? 2.5. Test de autoevaluare 1. Procedura recursului în carenţă cuprinde: a) etapă; b) 2 etape; c) 3 etape; d) o etapă scrisă şi una orală. 2. În ceea ce priveşte condiţiile cererii de recurs în interpretare, trebuie: a) ca în statul reclamant să fi fost epuizate toate căile de atac interne; b) să existe un litigiu pendinte în faţa unei jurisdicţii naţionale, care să sesizeze Curtea cerând recursul în interpretare; c) să nu existe un litigiu în faţa instanţei care cere recursul în interpretare în faţa Curţii. 24 CJCE, , Leclerc-Siplec, aff. C-412/93, Rec. p. I

23 3. Legitimarea procesuală pasivă nu este întâlnită în cadrul recursului: a) în anulare; b) în interpretare; c) în carenţă Bibliografie Bibliografie minimală obligatorie: Doctrină: - Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, după Tratatul de la Lisabona, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; Culegeri de jurisprudenţă: - Sergiu Deleanu; G. Fabian; C.F. Costaş; B. Ioniţă, Curtea de Justiţie Europeană. Hotărâri comentate, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, Site-uri: - Uniunea Europeană. Bibliografie recomandată: Doctrină: - Ferréol, Gilles, Dicţionarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iaşi, 2001; - Filipescu, Ion P.; Fuerea, Augustin, Drept instituţional comunitar european, ediţia a V- a, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2000; - Roxana-Mariana Popescu, Augustina Dumitraşcu, Dreptul Uniunii Europene. Sinteze şi aplicaţii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011; Culegeri de acte normative: - Theodor Tudoroiu, Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucretius, Bucureşti, 1997; - Theodor Tudoroiu, Tratatul de la Amsterdam, Editura Lucretius, Bucureşti, 1999; - Documente de bază ale Comunităţii europene, ediţia a II-a, Editura Polirom, Iaşi, Reviste de specialitate: - Revista Română de Drept Comunitar; - Revista Română de Drept European. Legislaţie: - Constituia României, republicată (2003); Site-uri: - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; - European Navigatore. 23

24 Unitatea de învăare nr. 3. Introducere în studiul dreptului afacerilor Uniunii Europene (dreptul material) Obiective: La finalul acestei unităţi de studiu, toţi cursanţii vor reuşi: să cunoască particularităţile construcţiei europene în contextul globalizării; să identifice carateristicile cetăţeniei europene; să utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice domeniului; să cunoască drepturile cetăţenilor europeni. Cuprins: 2.1. Consideraţii introductive 2.2. Cetăţenia europeană 2.3. Sarcini de lucru 2.4. Test de autoevaluare 2.5. Bibliografie 3.1. Consideraţii introductive Particularităţile construcţiei europene în contextul globalizării A devenit, deja, de notorietate faptul că integrarea construcţiei europene în ordinea economică mondială a reprezentat, şi continuă să reprezinte, o veritabilă constantă. Prin urmare, este evident că nu putem disocia regulile cu privire la libera circulaţie a mărfurilor de dispoziţiile Acordurilor Generale pentru Tarife şi Comerţ (GATT) care au acest obiect şi, cu atât mai mult, nu putem disocia regulile referitoare la circulaţia capitalurilor şi a plăţilor internaţionale de cele prevăzute în cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI). Aceste acorduri internaţionale au contribuit, în mare măsură, la semnarea Tratatelor de la Roma. Semnarea acordurilor de la Marrakech 25 a accentuat legătura între construcţia europeană şi realizarea unei ordini comerciale mondiale care să integreze nu numai mărfurile, ci şi serviciile şi, mai ales, investiţiile şi circulaţia capitalurilor. Dispoziţiile GATT 26 permit recunoaşterea uniunilor vamale şi a proceselor de integrare economico - regionale. Astfel, uniunile vamale (sub condiţia de a da naştere unui teritoriu vamal comun, unui tarif vamal comun şi să liberalizeze schimburile comerciale) trebuiau notificate instanţelor GATT 27 şi, în principiu, aprobate. Însă, în cazul Comunităţii Europene (CE), lucrurile stau altfel. Comunitatea a obţinut, în 25 Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Acordul internaţional privind carnea de bovină şi Acordul internaţional privind produsele lactate, încheiate la Marrakech la 15 aprilie Art. XXIV. 3 În prezent, Organizaţia Mondială a Comerţului OMC. 24